Conditiile deschiderii procedurii insolventei

Autor: Irina Oprea, avocat, membru al Baroului Bucuresti, colaborator al S.C. Professional Consulting S.R.L., membra a Camerei Consultantilor Fiscali din România.

 
Procedura insolventei este un subiect de maxima actualitate in România, dat fiind faptul ca numarul cazurilor de insolventa a cunoscut o evolutie considerabila, in conditiile agravarii crizei economice.
In acest context, cunoasterea reglementarilor incidente in materia procedurii insolventei devine o necesitate pentru societatile comerciale, atât in calitatea lor de creditor, cât si in calitate de debitor. In cele ce urmeaza, ne propunem sa prezentam conditiile deschiderii procedurii insolventei, motivat de faptul ca, in multe situatii, comerciantii, actionând fie in calitate de creditori, fie in calitate de debitori, au avut un comportament abuziv.
 
1. Consideratii introductive

 Procedura insolventei, reglementata de Legea nr. 85/2006, va incepe in baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor, sau creditori, sau orice alte persoane sau institutii expres nominalizate in lege (de exemplu, CNVM pentru entitatile reglementate si supravegheate de aceasta).
 Fiecare dintre jucatori, având in vedere propria calitate de creditor sau debitor, va analiza, prin prisma avantajelor si dezavantajelor pe care le genereaza procedura insolventei, eficienta deschiderii procedurii pentru realizarea scopului specific: in cazul creditorului – realizarea creantelor, iar in cazul debitorului – redresarea afacerii.
 Pentru debitor, procedura insolventei este avantajoasa din urmatoarele puncte de vedere: pentru creantele nascute inainte de deschiderea procedurii, se stopeaza dobânzile, penalitatile etc.; suspendarea actiunilor judiciare si extrajudiciare initiate de creditori in vederea realizarii creantelor lor.
 Procedura insolventei prezinta pentru creditori o serie de avantaje care ii face sa apeleze la aceasta procedura, cum ar fi: suportarea cheltuielilor procedurii din averea debitorului sau din fondul de lichidare; suspendarea termenelor de prescriptie care impiedica stingerea drepturilor creditorilor; desesizarea debitorului in privinta conducerii activitatii si administrarii averii; stabilirea raspunderii conducatorilor vinovati de ajungerea societatii in incetare de plati.
2. Insolventa. Notiune

 Termenul de „insolventa” este definit in art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 astfel: „insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile”.
 Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
 Insolventa este iminenta atunci când se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.
 In conditiile economice actuale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Analiza riscului de faliment prezinta importanta atât din perspectiva echipei manageriale care trebuie sa intreprinda masuri pentru a corecta situatia, cât si din perspectiva partenerilor-creditori care trebuie sa evalueze situatia si sa decida continuarea sau nu a relatiilor de afaceri.
 Trebuie subliniat faptul ca riscul de faliment nu induce in mod automat si neaparat falimentul. Existenta lui nu este o conditie sine-qua–non pentru producerea falimentului. Dimpotriva, un manager competent poate evita falimentul daca identifica din timp cauzele favorizante ale falimentului si le anihileaza, altfel spus elimina riscul de faliment.
 In practica economica, aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se aprecieaza nuantat, in functie de conditiile concrete economico-financiare in care isi desfasoara activitatea.
 Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amânarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt.
 Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu intârzierea platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar daca viabilitatea intreprinderii nu este pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada datorita perturbarilor periodice.
 Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot genera restrângerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau, in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii.
 Data fiind actuala conjunctura economico – financiara defavorabila, evaluarea riscului de faliment al societatilor trebuie sa devina, in aceasta perioada, una din preocuparile principale ale echipei manageriale. Potrivit doctrinei economice, principalele modalitati de analiza a riscului de faliment sunt: analiza statica, cu ajutorul bilantului patrimonial; analiza dinamica, cu ajutorul bilantului functional; analiza prin metoda scorurilor.
 Asadar, un manager diligent, utilizând metodele stiintifice de previziune, are posibilitatea de a anticipa iminenta deschiderii procedurii insolventei.
 
Cererea de deschidere a procedurii introdusa de debitor
 Pentru a cere deschiderea procedurii conform art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul dispune de doua posibilitati:
a) poate formula o astfel de cerere in cazul in care apreciaza ca aparitia starii de insolventa este iminenta
b) este obligat sa inregistreze cererea in termen de maxim 30 de zile de la data aparitiei starii de insolventa
 Aprecierea starii de insolventa trebuie facuta de debitor tinând cont de de elemente precum: lipsa unor disponibilitati banesti pentru achitarea datoriilor exigibile, lipsa de lichiditati nu se datoreaza unei jene financiare momentane, ci persista de cca. 30 de zile, somatii primite de la creditori care refuza acordarea oricaror esalonari la plata sau, chiar daca asemenea propuneri exista, debitorul nu le poate onora, nefiind perspective de redresare.
 Trebuie subliniat faptul ca legea sanctioneaza atât introducerea prematura a unei cereri de deschidere a procedurii insolventei, cât si neintroducerea sau introducerea cu intârziere a unei astfel de cereri.
 Potrivit art. 27 alin (4) din Legea nr. 85/2006, introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.
 In art 143 alin (1) din Legea nr. 85/2006 este reglementata infractiunea de bancruta simpla, prin care sunt incriminate urmatoarele fapte ale reprezentatului legal al persoanei juridice debitoare:
– neintroducerea cererii privind deschiderea procedurii insolventei;
– introducerea tardiva a cererii privind deschiderea procedurii insolventei, cu depasirea unui termen de 6 luni de la expirarea termenului reglementat de art. 27. Dupa cum am aratat, potrivit art. 27 debitorul este obligat sa introduca cererea de deschidere a procedurii insolventei in termen de 30 de zile de la data aparitiei starii de insolventa.
 Doctrina retine ca incriminarea acestor fapte se datoreaza efectului pe care acestea il genereaza, si anume cresterea pasivului societatii si micsorarea dreptului de gaj general al creditorilor, de regula in interesul personal al reprezentantilor organelor de conducere ale debitorului.
 Mentionam faptul ca, in cazul debitorului aflat in stare iminenta de insolventa, legea nu creeaza in sarcina sa obligatia de a se adresa tribunalului cu o astfel de cerere, ci ii creeaza o facultate. Astfel, daca acesta aprecieaza si este in masura sa dovedeasca faptul ca la scadenta nu va mai plati datoriile exigibile cu fondurile banesti disponibile la data scadentei, este indreptatit sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolventei. Faptul ca nu s-a inregistrat aceasta cerere nu constituie insa infractiune.
 In ceea ce priveste forma de vinovatie, retinem ca ramânerea in pasivitate a reprezentantului debitorului poate imbraca atât forma culpei, cât si a intentiei.
 Intentia va fi caracterizata prin urmarirea rezultatului de prejudiciere a intereselor si drepturilor creditorilor, sau prin acceptarea constienta a eventualitatii producerii acestui rezultat. Forma de vinovatie a culpei va fi prezenta in acele sitautii in care urmarea daunatoare descrisa mai sus a fost prevazuta dar gresit reflectata in constiinta autorului, sau atunci când rezultatul nu a fost prevazut, desi autorul putea si trebuia sa il prevada.
 
 Cererea de deschidere a procedurii introdusa de creditor
 Pentru ca un creditor sa fie indreptatit la deschiderea procedurii, trebuie sa dovedeasca caracterul cert (creanta este certa când existenta sa este neindoielnica, astfel incât asupra ei nu exista vreun litigiu), lichid (creanta este lichida in cazul in care cuantumul sau este determinat) si exigibil (creanta a ajuns la scadenta) al creantei.
 De asemenea, legea stabileste ca si conditie de admisibilitate a cererii introductive, un cuantum minim al creantei, respectiv 30.000 lei, iar in cazul salariatilor 6 salarii medii pe economie. Trebuie mentionat ca, in cazul in care exista mai multe cereri introductive formulate de creditori, se vor insuma creantele pentru realizarea valorii-prag de 30.000 lei.
 O conditie suplimentara este aceea ca de la data scadentei creantei sa fi trecut 30 de zile. Astfel, creditorul va fi obligat sa astepte 30 de zile de la data scadentei inainte de a inregistra la tribunal cererea introductiva. Implinirea termenului de 30 de zile naste prezumtia de insolventa care permite creditorului sa formuleze cererea. Fiind vorba de o prezumtie relativa, aceasta poate fi rasturnata de debitor prin proba contrarie, respectiv prin dovedirea existentei fondurilor banesti disponibile.
 Efectuarea unor plati modice, nesemnificative, fata de creditorul reclamant sau fata de alti creditori, nu este de natura sa inlature aceasta prezumtie, decât in cazul in care acest element este coroborat cu altele de natura a conduce la concluzia ca debitorul nu se afla in stare de insolventa.

Consideratii finale
 Intr-un context economic dificil, in care falimentele intreprinderilor au devenit un lucru frecvent, riscurile de faliment sunt multiplicate. Or, in conditiile in care intreprinderile, fie ele „in dificultate” sau „sanatoase”, functioneaza intr-un sistem economic in care ele sunt intr-o interactiune constanta, exista riscul de a se reporta falimentul in lant. Evaluarea situatiei financiare a partenerilor de afaceri, folosirea unor tehnici si instrumente de management performante, precum si cunoasterea reglementarilor incidente in materia insolventei, pot deveni atu-uri in demersurile efectuate pentru redresarea intreprinderii.