Legea educatiei nationale este neconstitutionala

In M. Of. nr. 40 din 19 ianuarie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1557/2009 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii educatiei nationale.
Din cuprins:
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, la data de 23 septembrie 2009, un grup de 27 de senatori si 62 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii unor prevederi din Legea educatiei nationale, adoptata la data de 18 septembrie 2009, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 15 septembrie 2009.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. J5284 din 23 septembrie 2009 si constituie obiectul Dosarului nr. 7.272A/2009.
La sesizare a fost anexata lista cuprinzand semnaturile celor 27 de senatori si 62 de deputati. Potrivit acestei liste, autorii obiectiei de neconstitutionalitate sunt urmatorii:
Senatori:
Antonescu George Crin Laurentiu, Berca Gabriel, Bigiu Marian Cristinel, Boitan Minerva, Cibu Sever Constantin, David Cristian, Diaconu Mircea, Francu Emilian Valentin, Ghise Ioan, Hasotti Puiu, Ichim Paul, Luca Raymond, Magureanu Cezar Mircea, Marcutianu Ovidius, Melescanu Teodor Viorel, Mustatea Vasile, Nedelcu Vasile, Nicoara Marius Petre, Nicoara Romeo Florin, Oprea Mario Ovidiu, Pasca Liviu Titus, Popa Cornel, Prodan Tiberiu Aurelian, Robu Nicolae, Rusanu Dan Radu, Topescu Cristian George si Vosganian Varujan.
Deputati:
Adomnitei Cristian Mihai, Almajanu Marin, Atanasiu Teodor, Banu Mihai, Berci Vasile, Bordeianu Dan, Bostan Emil, Buda Viorel Vasile, Budurescu Daniel Stamate, Buican Cristian, Burlacu Cristian Ion, Calimente Mihaita, Cazan Mircea Vasile, Chitoiu Daniel, Chiuariu Tudor Alexandru, Cristian Horia, Dobre Ciprian Minodor, Dobre Victor Paul, Dontu Aurel Mihai, Dragomir Gheorghe, Dumitrica George Ionut, Fenechiu Relu, Gabor Gheorghe, Gavrilescu Gratiela Leocadia, Gerea Dominic Andrei, Gorghiu Alina Stefania, Holban Titi, Horj Pavel, Irimescu Mircea, Jolta Nicolae, Lupu Mihai, Morega Dan Ilie, Motreanu Dan Stefan, Nicolaescu Gheorghe Eugen, Olteanu Bogdan, Orban Ludovic, Palar Ionel, Palasca Viorel, Pasat Dan, Pieptea Cornel, Plaiasu Gabriel, Pocora Cristina Ancuta, Pop Virgil, Popa Marius Octavian, Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton, Rebenciuc Neculai, Saftoiu Ana Adriana, Sapunaru Nini, Scutaru Adrian George, Stroe Ionut Marian, Stirbu Gigel Sorinel, Tabugan Ion, Talos Gheorghe Mirel, Timis Ioan, Tusa Diana Adriana, Taga Claudiu, Timpau Radu Bogdan, Tintean Ioan, Turcanu Florin, Uioreanu Horea Dorin, Varga Ana Lucia si Voicu Mihai Alexandru.
In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin urmatoarele:
1. Art. 251 creeaza o incompatibilitate sui generis a cadrelor didactice care ocupa o functie administrativa de conducere. Astfel, desi directorul ori directorul adjunct al unei unitati de invatamant nu intra in categoria functionarilor publici, nefiindu-le opozabile nici drepturile si nici obligatiile acestora din urma, prin textul legal criticat si in dezacord cu art. 40 alin. (3) din Constitutie referitor la Dreptul de asociere, se adauga la norma fundamentala. De altfel, potrivit art. 251 alin. (4), Inspectoratul Judetean/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti constata starea de incompatibilitate, iar consecinta imediata are ca finalitate „desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al persoanei in cauza”, sanctiune fara precedent in dreptul pozitiv in materie. Or, raportul de munca nu poate inceta disciplinar decat ca urmare a unei fapte ce are la baza abaterea disciplinara si nicidecum o incompatibilitate prevazuta de lege care eventual poate conduce la incetarea uneia sau alteia dintre calitati.
2. Din art. 54 alin. (11) din legea criticata reiese ca numai absolventii din cadrul invatamantului de la o unitate de stat beneficiaza in mod gratuit de posibilitatea de a sustine examenul de bacalaureat de doua ori. Autorii exceptiei sustin ca o astfel de reglementare contravine art. 4 alin. (2) din Constitutie potrivit caruia „Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”, deoarece prin norma contestata absolventii de la o unitate de invatamant privata nu beneficiaza de aceeasi gratuitate de doua ori.
3. Cat priveste dispozitiile art. 23 alin. (1) coroborate cu art. 332 alin. (2), autorii exceptiei arata ca se instituie o discriminare intre cetatenii aceluiasi stat, care are ca temei momentul nasterii, respectiv momentul dobandirii cetateniei, mai cu seama atunci cand se vorbeste despre nevoia de educatie si instruire permanenta pe care o are fiecare cetatean roman, indiferent daca acesta se naste inainte sau dupa intrarea in vigoare a unei legi ce urmeaza a fi adoptata.
4. Dispozitiile art. 298 alin. (1) din Legea educatiei nationale, prin care „in cazuri bine justificate” prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii si inovarii rectorul unei institutii de invatamant superior de stat sau particular acreditate sau autorizate provizoriu poate fi suspendat din functie, contravin prevederilor constitutionale ale art. 32 alin. (6) potrivit carora „Autonomia universitara este garantata”, deoarece se legitimeaza o imixtiune a executivului in viata universitara.
5. In sfarsit, autorii exceptiei sustin ca modalitatea de adoptare a Legii educatiei nationale contravine prevederilor art. 114 alin. (1) din Constitutie, deoarece norma fundamentala ofera Guvernului posibilitatea de a-si angaja raspunderea asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege. Or, executivul si-a asumat raspunderea in aceeasi zi asupra unui numar de 3 proiecte de legi (- Proiect de lege privind Reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, Proiect de lege privind Legea educatiei nationale si Proiect de lege cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice -).
Asa fiind, autorii exceptiei considera intr-un context mai larg ca asumarea raspunderii de catre acest Guvern folosind procedura prevazuta de art. 114 din Constitutie a cincea oara in nici noua luni calendaristice constituie un fapt deliberat, care, neavand caracter intamplator, duce la o siluire a normei constitutionale.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisa presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.
1. Cat priveste critica referitoare la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251 din Legea educatiei nationale, Guvernul arata ca este nefondata. Astfel, intre obligatiile statului privind respectarea dreptului la invatatura se regaseste si aceea de a se abtine de la a folosi pozitia privilegiata in vederea impunerii unui set de opinii sau perspective cu excluderea totala a altora. Cu alte cuvinte, statul trebuie sa educe fara sa indoctrineze.
Dispozitiile art. 40 invocate in sustinerea tezei neconstitutionalitatii textului contestat fac trimitere, pe langa categoriile expres mentionate, la legea organica ca instrument de nominalizare a persoanelor care intra sub incidenta interdictiei. Prin urmare, intre dreptul fundamental al oricarui cetatean de a se asocia/activa ca membru intr-un partid politic si obligatia profesionala de a exercita, in conditiile legii, prerogativele unei functii de conducere intr-o unitate de invatamant, prin care se asigura serviciul public si, respectiv, dreptul fundamental la invatatura, se acorda prioritate acestuia din urma. In acest sens, se impune ca necesara instituirea incompatibilitatii functiei de director ori director adjunct cu cea de membru al vreunui partid politic, intrucat exercitarea atributiilor specifice de conducere din institutia de invatamant trebuie pusa la adapost de orice suspiciune cu privire la obiectivitatea recrutarii, selectiei si angajarii acestora.
Sustinerea in sensul ca incompatibilitatea instituita pentru directorii unitatilor de invatamant nu a fost dublata de dobandirea statutului de functionar public, reglementat de Legea nr. 188/1999, nu poate fi primita ca argument de neconstitutionalitate. Astfel, fiecare categorie enumerata de art. 40 alin. (3) din Constitutie are un statut special, reglementat de legile care o guverneaza.
Totodata, principiul egalitatii este pe deplin respectat, deoarece toti cei aflati in aceasta situatie vor beneficia de acelasi regim, nefiind vorba despre o discriminare in acest caz. De altfel, legea contine dispozitii tranzitorii care dau dreptul celor aflati in functie sa opteze intre cele doua calitati, intr-un termen rezonabil.
2. Referitor la pretinsa incalcare a prevederilor constitutionale consacrate de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentala de catre dispozitiile art. 54 alin. (11) din lege, care, in esenta, se refera la posibilitatea sustinerii examenului national de bacalaureat fara taxa de cel mult doua ori de catre candidatii proveniti din invatamantul preuniversitar de stat, Guvernul arata ca egalitatea intre cetateni are in vedere recunoasterea drepturilor in mod nediscriminatoriu, insa nu presupune in mod obligatoriu si aplicarea unui tratament juridic identic tuturor cetatenilor, in exercitarea drepturilor recunoscute, atunci cand acestia se afla in situatii diferite. Asadar, conditiile de exercitare a acelorasi drepturi pot fi diferite, in raport cu situatiile specifice, concrete, in care se afla titularii lor.
3. Referitor la critica art. 23 alin. (1) din lege, se arata ca aceasta vizeaza aspecte de interpretare si de aplicare a legii in timp, care se realizeaza in acord cu art. 15 alin. (2) din Constitutie, iar nu aspecte de constitutionalitate, excedand astfel competentei Curtii Constitutionale.
4. Cat priveste posibilitatea ministrului educatiei, cercetarii si inovarii de a suspenda din functie rectorul unei institutii de invatamant superior de stat sau particular acreditate ori autorizate provizoriu, se arata ca textul preia in totalitate art. 74 alin. (3) teza intai din Legea nr. 128/1997, precum si art. 93 alin. (3) teza intai din Legea nr. 84/1995, aplicabile pana la intrarea in vigoare a prezentei legi. Faptul ca ministrul poate decide in cazuri bine justificate cu privire la suspendarea rectorului constituie o masura temporara care, fiind supusa cenzurii senatului universitar, poate fi invalidata prin votul a doua treimi din numarul total al membrilor.
De altfel, autonomia universitara nu inseamna independenta institutiilor de invatamant superior si nici nu implica existenta unei autonomii de reglementare si de decizie a acestora in afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Or, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie” si, pe cale de consecinta, autonomia universitara nu se poate exercita decat cu respectarea legilor cu caracter general si cu valabilitate pe intreg teritoriul tarii.
A da o alta interpretare principiului constitutional al autonomiei universitare ar insemna asezarea institutiilor de invatamant superior mai presus de lege, ceea ce ar conduce la nesocotirea celorlalte dispozitii si principii din cuprinsul Legii fundamentale. Prin urmare, este neindoielnic ca dispozitiile constitutionale trebuie respectate sistematic si prin luarea in considerare a finalitatii lor, fara a se absolutiza una dintre aceste prevederi pana la inlaturarea celorlalte la fel de importante.
5. In sfarsit, formularea din continutul art. 114 alin. (1) din Legea fundamentala nu este, in opinia Guvernului, utilizata in sensul limitarii numarului de proiecte de lege, ci in scopul prezentarii distincte a tuturor documentelor asupra carora executivul isi poate angaja raspunderea, respectiv „asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.”
Asadar, obiectia sustinuta prin critica formulata de autorii sesizarii este neintemeiata, deoarece legiuitorul poate reglementa un grup complex de relatii sociale, avand in vedere un unic scop, pentru obtinerea unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si celor ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.
Obiectul de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile Legii educatiei nationale, adoptata la data de 18 septembrie 2009, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 15 septembrie 2009.
De asemenea, autorii sesizarii au mai contestat si dispozitiile art. 251, art. 54 alin. (11), art. 23 alin. (1) raportat la art. 331 alin. (2) si art. 298 alin. (1) din aceeasi lege, care au urmatorul continut:
– Art. 251: – Incompatibilitati –
„(1) Exercitarea functiei didactice de conducere, de director intr-o unitate de invatamant este incompatibila cu calitatea de membru al vreunui partid politic sau al vreunei organizatii careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau al fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza pe langa partidele politice.
(2) Incompatibilitatea prevazuta la alin. (1) se aplica si directorului adjunct.
(3) Directorilor si directorilor adjuncti le este interzis ca, in exercitarea atributiilor ce le revin, sa exprime sau sa manifeste public convingerile si preferintele lor politice ori sa favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice.
(4) Constatarea starii de incompatibilitate se face de catre inspectoratul scolar judetean/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si se sanctioneaza cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al persoanei in cauza.”;
– Art. 54 alin. (11): – Examenul national de bacalaureat –
„(11) Candidatii proveniti din invatamantul preuniversitar de stat pot sustine examenul national de bacalaureat fara taxa de cel mult doua ori. Prezentarile ulterioare la aceste examene sunt conditionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii.”;
– Art. 23 alin. (1): – Sprijinul acordat de stat pentru exercitarea dreptului la educatie permanenta –
„(1) Statul sprijina dreptul la educatie permanenta prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei si valabil la data platii, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia. Suma este acordata in scop educational in beneficiul titularului, din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.”;
– Art. 331 alin. (2): – Intrarea in vigoare –
„(2) In termen de 10 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii va elabora normele metodologice, regulamentele si instructiunile ce decurg din aplicarea prezentei legi, care se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”;
– Art. 298 alin. (1): – Suspendarea din functie a rectorului
„(1) In cazuri temeinic justificate, in perioada unei legislaturi de 4 ani, ministrul educatiei, cercetarii si inovarii poate, prin ordin, sa suspende din functie pe rectorul unei institutii de invatamant superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate provizoriu.”
Examinand obiectia de neconstitutionalitate formulata, Curtea constata urmatoarele:
I. Potrivit art. 142 alin. (1) din Constitutia Romaniei, „Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei”. Suprematia Legii fundamentale este o realitate juridica ce implica consecinte si garantii. Intre consecinte se enumera deosebirile dintre Constitutie si legi si, nu in ultimul rand, compatibilitatea intregului drept cu Constitutia, iar intre garantii se regaseste controlul constitutionalitatii legilor. Iata ca suprematia Constitutiei, nefiind o simpla teorie juridica, are implicatii practice in care Curtea „spune dreptul” cu privire la legitimitatea constitutionala a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat Constitutiei, in functie de modul in care legiuitorul, ordinar ori delegat, a respectat supralegalitatea constitutionala pe care, in fond, s-a intemeiat. De aceea, justitia constitutionala este prin excelenta de ordin public, constituind o problema de interes general ce nu poate fi minimalizata ori anihilata de un formalism ce capata conotatii nesemnificative in cadrul anumitor realitati sociale.
De asemenea, daca in cadrul justitiei de drept comun judecatorul care, in conformitate cu art. 124 alin. (1) din Constitutie, supunandu-se numai legii, are, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, obligatia/dreptul de a asigura suprematia acesteia indiferent ca este neclara ori incompleta, de a o interpreta si de a o aplica, in caz contrar fiind pasibil de denegare de dreptate, si judecatorul constitutional se supune acelorasi rigori logice de gandire in aplicarea exigentelor Legii fundamentale, in absenta carora conceptul de justitie constitutionala devine desuet.
Asa fiind, in virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, Curtea nu numai ca poate, dar este singura autoritate care are dreptul si obligatia de a interpreta un text constitutional ori de cate ori se impune si de a evidentia aspecte in contradictie cu Legea fundamentala.
Asa fiind, Curtea arata ca autorii sesizarii critica Legea educatiei nationale din perspectiva infrangerii temeiului constitutional ce a legitimat Guvernul sa adopte o astfel de procedura. Astfel, fara a contesta posibilitatea uzarii de o asemenea modalitate de legiferare, se arata ca, de vreme ce Guvernul dispunea de o majoritate sigura in Parlament, s-a folosit abuziv de angajarea raspunderii, care, de ce nu, poate pune in pericol intreaga procedura legislativa prevazuta de Constitutie. Aceasta, deoarece, pe de o parte, in aceeasi zi au fost adoptate potrivit procedurii speciale 3 proiecte de lege si, pe de alta parte, realitatea istorica demonstreaza abuzul executivului de aceasta procedura (a cincea oara in nici noua luni calendaristice).
Curtea constata ca aceasta critica este intemeiata, insa nu din perspectiva avansata de autorii sesizarii, deoarece expresia „unui proiect de lege” trebuie inteleasa in sens larg, angajarea raspunderii putandu-se face si cu privire la doua sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerinta impusa de textul constitutional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra carora Guvernul isi poate angaja raspunderea, adica un program, o declaratie de politica generala ori un proiect de lege.
In plus, dintr-o interpretare sistematica a art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (4) din Legea fundamentala rezulta fara echivoc ca legiferarea pe calea angajarii raspunderii Guvernului se poate face teoretic de mai multe ori, pentru ca nici numarul motiunilor de cenzura provocate ca efect al utilizarii procedurii speciale de legiferare nu este limitat la unu in cadrul aceleiasi sesiuni.
Asa fiind, dincolo de aceste argumente, Curtea constata ca Legea educatiei nationale contravine art. 114 din Constitutie pentru urmatoarele ratiuni:
Adoptarea de catre Parlament a unui proiect de lege se poate face in procedura legislativa obisnuita ori cu procedura de urgenta sau prin angajarea raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asa cum rezulta din dispozitiile art. 67, 76 si 114 din Constitutie. Prin urmare, Legea fundamentala a instituit 3 modalitati de legiferare: una fireasca, uzuala si care, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala, apartine Parlamentului ca organ „reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” si doua exceptionale care apartin Guvernului ca autoritate legislativa delegata in conditiile art. 115 ori 114 din Constitutie.
Aceste din urma doua posibilitati de legiferare nu pot fi insa neingradite. In caz contrar, s-ar permite eludarea principiului fundamental al separatiei puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala. Daca, referitor la procedura de adoptare de catre executiv a ordonantelor simple ori de urgenta, Constitutia si jurisprudenta Curtii au asanat eventualele neajunsuri, in ceea ce priveste legiferarea pe calea asumarii raspunderii Guvernului, se impun, in virtutea art. 142 din Constitutie, precizari menite sa cristalizeze o viziune unitara asupra acesteia.
Angajarea raspunderii Guvernului potrivit art. 114 din Constitutie reprezinta o procedura complexa ce implica raporturi de natura mixta, deoarece, pe de o parte, prin continutul sau este un act ce emana de la executiv, si, pe de alta parte, prin efectul sau, fie produce un act de legiferare – asa cum este in speta de fata -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Asa fiind, angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege reprezinta o modalitate legislativa indirecta de adoptare a unei legi care, neurmand procedura parlamentara obisnuita, este practic adoptata tacit in absenta dezbaterilor, Guvernul tinand cont sau nu de amendamentele facute. La aceasta modalitate simplificata de legiferare trebuie sa se ajunga in extremis atunci cand adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita sau in procedura de urgenta nu mai este posibila ori atunci cand structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta. In speta insa nu se pune aceeasi problema, intrucat atunci cand exista o majoritate parlamentara care rezulta din faptul ca partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumarii raspunderii nu era oportuna, cu atat mai mult cu cat intrarea in vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar si universitar 2010 – 2011. In plus, Curtea constata ca dezbaterea in procedura obisnuita in Parlament nu numai ca ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societatii civile in problema educatiei nationale.
De altfel, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmareste ca acesta sa fie adoptat in conditii de maxima celeritate, continutul reglementarii vizand stabilirea unor masuri urgente intr-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestora trebuie sa fie imediata. Altfel, nu se justifica recurgerea de catre Guvern la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului de lege.
Prin urmare, chiar daca la prima vedere posibilitatea angajarii raspunderii nu este supusa niciunei conditii, oportunitatea si continutul initiativei ramanand teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru ca exclusivitatea Guvernului este opozabila numai Parlamentului, si nu Curtii Constitutionale ca garant al suprematiei Legii fundamentale.
Tinand seama de cadrul enuntat mai sus, Curtea constata ca Legea educatiei nationale, spre deosebire de celelalte doua legi asupra carora Guvernul si-a angajat raspunderea in aceeasi zi, urmeaza sa intre in vigoare, potrivit art. 78 din Constitutie, in conditiile in care nimic nu reclama iminenta unei asemenea necesitati, iar toate masurile de reorganizare a invatamantului, preuniversitar si universitar, devin efective cu inceperea noului scolar. Asa fiind, dreptul Guvernului de a stabili continutul si structura unui proiect de lege nu este absolut, el trebuind sa se supuna unor conditii impuse ori desprinse din realitate sau de caracterul vital al legii pentru programul sau de guvernare. A ignora astfel de limitari echivaleaza cu subminarea unui raport echilibrat intre puterile statului, negand pana la anihilare rolul de legiferare ca functie principala a Parlamentului, prin minimalizarea conceptului de reprezentativitate, intrucat numai senatorii si deputatii ca detinatori de functii publice alese reprezinta poporul, fiind deci, potrivit art. 69 alin. (1) din Constitutie, in serviciul acestuia.
De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Legea fundamentala, organizarea generala a invatamantului se reglementeaza prin lege organica.
Asa fiind, Curtea considera ca ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul fiecarei Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art. 75 din Constitutie, si recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu-si gasesc o motivare in sensul celor aratate.
Curtea mai constata ca, potrivit Programului de guvernare 2009 – 2012, la cap. V figureaza Educatia ca o componenta esentiala a dezvoltarii durabile pentru orice societate. A „asigura cadrul legal pentru exercitarea dreptului fundamental la invatatura”, in acord cu noile realitati sociale, reclama o reflectare unitara, completa, sistematica si coerenta a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate in acest proces, care nu poate inlatura criteriile circumscrise scopului enuntat mai sus.
Prin urmare, nici simpla prezenta a domeniului referitor la educatia nationala in cadrul obiectivelor de guvernare nu justifica inlaturarea acestor criterii, cu atat mai mult cu cat Guvernul, ca detinator al dreptului de initiativa legislativa in acord cu dispozitiile art. 74 din Constitutie, putea uza de aceasta procedura compatibila cu necesitatea mediata de atingerea obiectivelor, care, de altfel, au fost asumate de Parlament cu prilejul acordarii votului de incredere in acord cu prevederile art. 103 din Legea fundamentala.
In concluzie, pentru a nu fi catalogata drept o procedura de nesocotire a ratiunilor ce au stat la baza edictarii dispozitiilor art. 114 din Constitutie, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi facuta oricand, oricum si in orice conditii, deoarece aceasta modalitate de legiferare reprezinta, intr-o ordine fireasca a mecanismelor statului de drept, o exceptie.
II. Cat priveste celelalte dispozitii legale criticate, Curtea constata ca examinarea acestora a devenit inutila prin aceea ca, fiind tinuta de viciul de neconstitutionalitate extrinsec argumentat mai sus, nu mai poate intra pe fondul exceptiei.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi;
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea educatiei nationale este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecatori.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close