„Sume de dat la stat” versus „sume de incasat de la stat”: ce aduce nou O.U.G. nr. 88/2010 ?

Autor:
Dr. Dragos Patroi,
specialist al Directiei Nationale Anticoruptie, membru al Camerei Consultantilor Fiscali

 La sfarsitul lunii septembrie 2010, a aparut un nou act normativ – O.U.G. nr.88/29.09.2010[1] – care a adus o raza de speranta pentru numeroase firme, ce au livrat bunuri sau au prestat servicii catre diferite autoritati publice, dar care, din cauza lipsei de finantare a beneficiarilor, se afla in imposibilitatea de a-si incasa contravaloarea facturilor emise. Si asta in conditiile in care facturile respective au generat T.V.A. de plata si, de asemenea, impozit pe profit, firmele in cauza fiind astfel in imposibilitatea de a-si achita, la randul lor, obligatiile fiscale declarate. In acelasi timp insa, au aparut diverse opinii, de multe ori contradictorii, ca lucrurile nu ar fi chiar atat de simple cum par la o prima vedere. Asadar, daca, spre exemplu, am prestat servicii sau am livrat bunuri catre o anumita autoritatea publica, contravaloarea facturilor emise in cauza, dar neincasate, poate fi compensata cu diversele obligatii fiscale catre buget? Iata intrebarea la care vom incerca sa gasim un raspuns in cele ce urmeaza.

 Aparitia recentei ordonante de urgenta – ce vine cu o serie de modificari privind reglementarile Codului de procedura fiscala – a ridicat deja cateva semne de intrebare privind aplicabilitatea acesteia, atat din punct de vedere al ariei sale de cuprindere, cat si al procedurii efective. Raportat la continutul cognitiv al referentialului normativ se naste o prima intrebare: care este “punctul forte” al actului normativ invocat? Compensarea de drept sau posibilitatea compensarii cu “sume de plata de la stat”? Pe fond, actul normativ permite un regim al compensarilor privind debitele datorate statului sau unitatilor administrativ teritoriale raportat la creantele detinute de contribualili asupra entitatilor in cauza?

            Din economia textului de lege rezulta ca, din punct de vedere practic, se sting creantele statului sau unitatilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora (reprezentate de impozite, taxe, contributii etc.) cu creantele debitorului asupra bugetului general consolidat (reprezentate de sume de rambursat, de restituit sau de plata), pana la limita celei mai mici dintre respectivele sume, cu mentiunea ca operationalizarea in practica a procedurii in sine este conditionata de faptul ca respectivele creante sa fie administrate de aceeasi autoritate publica.

            Fata de textul anterior al art.116 alin.(1) din Codul de procedura fiscala, care reglementa creantele contribuabilului asupra bugetului ca fiind compuse din sumele de restituit sau de rambursat de la buget (practic, creantele erau exclusiv de natura fiscala), noul text de lege defineste creantele contribuabilului prin includerea in aceasta categorie si a sumelor de plata de la buget. Pe cale de consecinta, deducem ca sintagma nou introdusa “de plata” are in vederea ariei sale de cuprindere inclusiv sumele care nu au un caracter fiscal. Dar care sunt in fapt aceste sume? Spre exemplu, acele sume de plata de la bugetul de stat gen cheltuieli judiciare si extrajudiciare in reprezentarea statului si care, prin hotarare judecatoreasca, statul este obligat sa le achite. Putem include in aceasta categorie si sumele aferente unor contracte de furnizare de bunuri, servicii sau lucrari, privind livrarea de bunuri si/sau prestarea de servicii catre unitatile administrativ teritoriale sau subdiviziunile acestora?

Ca si opinie personala, apreciez ca, atat in spiritul cat si in litera O.U.G. nr.88/2010, nu pot sa intre in compensare – la modul generic – obligatiile fiscale datorate cu sumele de plata de incasat de la buget si provenind din facturile de achizitii publice, deoarece intr-un asemenea raport juridic nu participa statul ca atare, ci o institutie a statului. Spre exemplu, un minister, in momentul in care demareaza a achizitie publica, are personalitate juridica distincta, de sine statatoare si actioneaza in acest raport juridic in nume propriu, nu pentru reprezentarea statului si, ca atare, compensarea nu poate opera.

In schimb, alta este situatia in cazul bugetelor locale, unde lucrurile sunt, cel putin aparent, mai simple. Totusi, pentru a opera compensarea cu sume de plata de la bugetul local trebuie indeplinite conditiile si din punct de vedere al Legii finantelor publice (existenta creditului bugetar, ordonantarea la plata etc.), cu mentiunea suplimentara ca nu pot fi compensate impozitele locale datorate primariei X cu creantele neincasate provenind din contractele incheiate cu primaria Y (deoarece creantele reciproce nu sunt administrate de aceeasi autoritate publica). In aceste conditii, ne putem intreba ce aduce nou O.U.G. nr.88/2010 fata de O.U.G. nr.51/2010? Eliminarea conditiilor legate de termenele prevazute in vechiul act normativ si posibilitatea compensarii de drept.

            Conform modificarilor aduse alin.(2) al art.116 Cod procedura fiscala de O.U.G. nr.88/2010, din punct de vedere procedural, in prima etapa, creantele fiscale ale debitorului se compenseaza cu obligatii datorate aceluiasi tip de buget, urmand ca eventuala diferenta ramasa sa fie utilizata pentru compensarea obligatiilor datorate altor bugete, in mod proportional, cu mentiunea ca sunt aplicabile prevederile art.115 Cod procedura fiscala privind ordinea de stingere a obligatiilor fiscale.

Aparent, acest text de lege ar intra in contradictie cu cele expuse anterior privind posibilitatea efectuarii compensarii intre creante si obligatii. Ca si opinie personala, din punct de vedere practic, analizez acest text de lege astfel: daca am T.V.A. de rambursat pot sa-l compensez de drept, mai intai, cu alte obligatii fiscale de plata catre bugetul de stat (spre exemplu, impozit pe profit, pe dividende etc.), iar, mai apoi, eventuala diferenta ramasa se compenseaza cu obligatiile fiscale datorate bugetului asigurarilor sociale (in speta, contributiile sociale obligatorii), in masura in care acestea intra in competenta de administrare a A.N.A.F. si a unitatilor sale teritoriale subordonate.

Tot din punct de vedere practic, daca am de incasat sume de la primaria X – provenind din derularea unor contracte de achizitie publica – pot compensa de drept aceste sume cu impozitele locale datorate primariei X, dar diferenta ramasa nu poate fi utilizata pentru stingerea obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat (T.V.A., impozit pe profit etc.) sau bugetului asigurarilor sociale (in speta, contributiile sociale obligatorii), deoarece competenta in administrarea acestora este diferita. In fine, daca am sume de incasat, provenind din contractele de achizitie publica incheiate cu diferite autoritati contractante (altele decat o primarie – unitate administrativ teritoriala competenta in administrarea impozitelor locale) aceste nu pot face obiectul compensarii cu nici un tip de obligatie fiscala, indiferent de bugetul la care se refera.

Compensarea opereaza de drept la data la care creantele (ale statului asupra contribuabilului si ale contribuabilului asupra statului) exista simultan, fiind deopotriva certe, lichide si exigibile, dar aceasta se constata de organul fiscal – competent in administarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului – fie din oficiu, fie la cererea debitorului. De asemenea, organul fiscal comunica contribuabilului debitor decizia cu privire la efectuarea compensarii, in termen de 7 zile de la data efectuarii in fapt a operatiunii.

In cazul obligatiilor fiscale stinse prin compensare, obligatiile fiscale accesorii acestora opereaza pana la data la care compensarea intervine de drept, nu neaparat de facto, ca urmare a unui act material procedural emis de organul fiscal competent; altfel spus, contribuabilul nu mai datoreaza accesorii daca nu depune cerere de compensare, iar, in acest sens, nu trebuie confundata data de la care opereaza compensarea cu data la care se constata compensarea (in speta, de organul fiscal competent in cauza).

De asemenea, in cuprinsul alin.(5) al art.116 Cod procedura fiscala sunt delimitate, in mod distinct, datele la care creantele fiscale devin exigibile, in functie de modul de stabilire al acestora.

Reglementarile expuse anterior, privind compensarea sumelor “de dat la stat” cu a celor “de luat de la stat” opereaza incepand cu data de 01 noiembrie 2010.

Pe langa aspecte prezentate anterior, O.U.G. nr.88/2010 vine si cu alte noutati destul de importante:

– nivelul dobanzii de intarziere pentru obligatiile fiscale neachitate la scadenta, se reduce, incepand cu 01 octombrie 2010, de la 0,05%[2] la 0,04% pentru fiecare zi de intarziere, urmand ca, ulterior, nivelul dobanzilor de intarziere sa fie stabilit anual prin legile bugetare;

– procedura de executare silita cunoaste, de asemenea, unele modificari, aplicabile incepand cu data de 01 octombrie 2010:

– demararea procedurii de executare silita se suspenda in cazul in care exista o cerere de restituire/rambursare in curs de solutionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decat creanta fiscala datorata de debitor;

– reglementarile paragrafului anterior sunt operationale inclusiv in cazul cererilor de restituire/rambursare aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta;

– executare silita se suspenda in cazul in care, ulterior demararii acesteia, se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decat creanta fiscala datorata de debitor. De mentionat ca, in acest caz, suspendarea opereaza de la data depunerii cererii in cauza, dar actele procedurale efectuate anterior isi mentin valabilitatea si forta juridica.

De asemenea, din analiza corelativa a prevederilor actului normativ supus analizei, apreciez ca reglementarile O.U.G. nr.88/2010 ar putea fi repozitionate intr-un nou context si astfel ar putea fi transpusa in practica o modalitate de compensare a sumelor neincasate provenind din contractele de achizitie publica, dar numai in trei (agent economic – autoritate contractanta – stat), prin diminuarea corespunzatoare a creditului bugetar alocat autoritatii contractante cu suma corespunzatoare celei supuse compensarii (desigur, discutia in acest sens fiind insa mult mai ampla, aplicabilitatea practica a masurii fiind conditionata de anumiti termeni de natura tehnica).

 Nota : prezentul articol exprima opiniile autorului, exprimate in nume strict personal.

  


[1] Publicata in M.O. nr.669/30.09.2010

[2] Desi nivelul respectiv opereaza doar de la 01 iulie 2010, conform reglementarilor aduse de O.U.G. nr.39/2010

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close