Precizari ale Biroului de presa al Guvernului privind motivarea ICCJ

Referitor la motivarea data astazi de ICCJ, Biroul de presa al Guvernului este abilitat sa faca urmatoarele precizari:
1. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), prin decizia nr. 38/07.01.2011 pronuntata in dosarul nr. 1371/33/2010, a respins recursurile declarate de Guvernul Romaniei si MAI impotriva sentintei civile nr. 338/28 septembrie 2010 a CA Cluj – retinand incidenta art. 15 alin 4 din Legea nr. 554/2004, modificata – respectiv faptul ca suspendarea actului administrativ individual – HG nr. 735/21.07.2010 – opreste producerea efectelor acestui act in raport cu reclamantii in cauza, efectele actului administrativ fiind suspendate ope legis pana la solutionarea in mod definitiv si irevocabil a cauzei – obiect al dosarului nr. 1510/33/2010 al CA Cluj, in care s-a pronuntat sentinta civila nr. 443/23.XI. 2010.
2. In considerentele hotararii pronuntate de ICCJ se raspunde motivelor de recurs, sens in care se fac precizari cu privire la caracterul si natura cererilor de suspendare formulate in temeiul art.14 din Legea 554/2004 modificata. Astfel, se arata ca instanta de contencios administrativ este abilitata sa dispuna suspendarea actului administrativ atacat ori de cate ori la nivel de aparenta actul atacat nu indeplineste conditiile de fond sau de forma prevazute de lege, in raport cu natura actului, precum si atunci cand dispozitiile art. 14 sunt intrunite in speta dedusa judecatii.
3. Atat art. 14, cat si art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevad expres ca suspendarea se acorda de instanta de judecata la cererea partii care se considera vatamata, dupa formularea plangerii prealabile, respectiv la cererea reclamantului prin care se solicita anularea actului atacat. Mai mult, doar in cazul anularii actelor administrative cu caracter normativ art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede publicarea obligatorie a hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile de anulare, despre care se arata expres ca sunt „general obligatorii si au putere numai pentru viitor”, tocmai pentru opozabilitate fata de toti destinatarii normei. In schimb, hotararea de suspendare nu se publica, astfel ca nu se poate sustine ca efectele sale se produc erga omnes.
4. Aceeasi pozitie a fost imbratisata si de catre Consiliul Superior al Magistraturii, care prin Rezolutia de clasare din 11.11.2010, data in dosarul 226/CDJ2010 al Comisiei de Disciplina pentru judecatori, prin care s-a apreciat ca „efectele hotararii in cauza sunt doar referitor la partile din dosar”.
5. In concluzie, in temeiul dispozitiilor legilor invocate mai sus, pe baza dispozitivului hotararii ICCJ si potrivit prevederilor Legii 119/2010, consideram ca institutiile din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala pot continua recalcularea pensiilor.
6. Procesul de recalculare a pensiilor isi are temeiul in Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000, motiv pentru care suspendarea efectelor HG nr. 735/2010 nu este echivalenta cu constatarea ne-legalitatii normelor de fond privind recalcularea pensiilor, cuprinse in Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000.
7. Cata vreme Legea 119/2010 este in vigoare, iar Curtea Constitutionala a constatat conformitatea sa cu dispozitiile Constitutiei prin decizia nr. 873/2010, consideram ca actul normativ trebuie sa-si produca efectele, iar suspendarea hotararii Guvernului nu afecteaza aplicarea Legii.

Sursa: Guvernul Romaniei

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close