Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 567 din 10 august 2011 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2 noiembrie 2010 in Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei.

Din cuprins:

     Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 (c) din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

    In Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a eliberat in camera de consiliu, la data de 12 octombrie 2010, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

    PROCEDURA

     1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 21.199/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate romaneasca, S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare (reclamanta), a sesizat Curtea la 16 mai 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

    2. Societatea reclamanta a fost reprezentata de Georg Valentin Coza, in calitate de administrator. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

    3. La 2 aprilie 2009, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice Guvernului capetele de cerere privind pretinsa lipsa de acces la justitie si durata procedurii civile, precum si capatul de cerere in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la procedura mentionata anterior. In conformitate cu dispozitiile art. 29 & 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

    IN FAPT

     I. Circumstantele cauzei

    4. Societatea reclamanta a fost infiintata in anul 1992 si are sediul in Baia Mare.

     A. Actiunea de recuperare a datoriei

    5. La 14 martie 1996, societatea reclamanta a introdus o actiune prin care incerca sa constranga societatea A. (o societate comerciala cu capital de stat) sa returneze suma de 2.934.854.487 lei (ROL), reprezentand pretul marfurilor furnizate de reclamant si neplatite de A. plus dobanda. Societatea parata a contestat sustinerile reclamantei, pretinzand ca datoria fusese achitata.

    6. Reclamanta a platit taxa judiciara de timbru in valoare de 10.000 ROL, insa instanta i-a solicitat sa efectueze o plata suplimentara pentru a acoperi un anumit procent din suma totala pretinsa. La 31 mai 1996, instanta a calculat taxa la 270.162.136 ROL.

    La 28 iunie 1996, societatea a contestat noul cuantum al taxei judiciare de timbru si a sustinut ca, in conformitate cu legea, astfel cum a fost interpretata de instantele superioare, ar trebui sa plateasca numai 10.000 ROL.

    La 4 octombrie 1996, aceasta si-a reiterat pozitia cu privire la cuantumul taxei de timbru.

    7. La aceeasi data, instanta a constatat cauza in stare de judecata.

    8. La 11 octombrie 1996, instanta a repus din nou cauza pe rol si a citat partile pentru data de 29 noiembrie 1996, pentru a pune in discutie daca se impune efectuarea unei expertize pentru calcularea pretentiilor.

    9. La 20 ianuarie 1997, societatea A. a acceptat calcularea datoriei.

    10. A fost dispusa o evaluare a datoriei, iar raportul de expertiza a fost prezentat instantei la 11 decembrie 1997.

    11. In repetate randuri in timpul procedurii parata a solicitat ca societatea reclamanta sa fie obligata sa plateasca taxa judiciara de timbru. In acest sens au fost acordate mai multe amanari.

    12. La 26 septembrie 1997, parata a informat instanta ca fusese deschisa procedura de insolventa impotriva sa (a se vedea infra, pct. 19).

    13. La 5 februarie 1998, Tribunalul Maramures a anulat actiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru. De asemenea, instanta a luat act de faptul ca societatea reclamanta nu contestase niciodata cuantumul taxei judiciare de timbru.

    14. Societatea reclamanta a introdus apel, sustinand ca, in conformitate cu legislatia pe care se intemeiaza actiunea ei initiala, taxa judiciara de timbru era stabilita la o suma forfetara de 10.000 ROL, necalculata in functie de suma pretinsa, suma pe care aceasta o platise oricum la inceputul procedurii. Reclamanta a platit taxa judiciara de timbru in apel, in valoare de 10.000 ROL, si timbrul judiciar in valoare de 3.000 ROL.

    15. La 27 mai 1998, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins apelul ca nefondat. Hotararea a ramas definitiva.

    16. La 24 iunie 1998, societatea reclamanta a declarat recurs.

    17. La 9 mai 2006, societatea reclamanta a solicitat Tribunalului Maramures informatii cu privire la stadiul procedurii. La 12 mai 2006, tribunalul a informat societatea reclamanta ca din cauza unei erori administrative recursul fusese inaintat Curtii Supreme de Justitie la 12 mai 2006.

    18. Prin Hotararea irevocabila din 15 februarie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul ca nefondat. Aceasta a luat act de faptul ca, in masura in care debitorul a contestat pretentiile, prima instanta a procedat corect, incercand sa stabileasca taxa judiciara de timbru direct proportional cu valoarea sumei pretinse.

     B. Lichidarea societatii A.

    19. La 5 aprilie 1995, unul dintre creditorii societatii A. a solicitat deschiderea procedurii de insolventa impotriva societatii A., in temeiul articolelor relevante din Codul comercial.

    20. Intre 10 mai 1995 si 25 iunie 1997, procedura a fost suspendata la cererea societatii A., intrucat Guvernul adoptase programe de restructurare a societatii (Ordonanta Guvernului nr. 13/1995 privind unele masuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, de intarire a disciplinei financiare si de imbunatatire a decontarilor in economie).

    21. La 18 martie 1998, Tribunalul Maramures a declarat insolventa societatii A. Conform rapoartelor privind situatia financiara a societatii, la 9 iulie 1998 a fost deschisa procedura de lichidare.

    22. La 11 iunie 1998, societatea reclamanta a solicitat includerea in tabloul creditorilor a pretentiei sale, in valoare de 1.474.012,64 dolari americani (USD). Plangerea a fost contestata de „debitoare”, societatea A.

    La 9 februarie 1999, reclamanta si-a reiterat plangerea, care a fost inclusa provizoriu in tabloul creditorilor, care urma sa fie examinat ca urmare a obiectiilor ridicate.

    23. La 16 februarie 2000, tribunalul a respins plangerea societatii reclamante pe motiv ca era prescrisa. Acesta a considerat ca perioada de aplicare nu fusese intrerupta de actiunea de recuperare a datoriei, in masura in care actiunea respectiva fusese anulata pe motiv de neplata a taxei judiciare de timbru.

    24. La 22 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj-Napoca a mentinut Hotararea din data de 16 februarie 2000, potrivit careia actiunea era prescrisa. De asemenea, a considerat ca datoria, care fusese contestata de debitor, nu fusese certificata si evaluata cantitativ in timpul procedurii de recuperare a datoriei, deoarece actiunea reclamantei fusese anulata.

    25. La 20 noiembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a confirmat hotararea, care a ramas irevocabila.

     C. Procedura de insolventa impotriva societatii reclamante

    26. La 30 mai 2000, Directia Generala Vamala Oradea a solicitat lichidarea societatii reclamante pentru o datorie neplatita, in valoare de 458.121.902 ROL.

    27. La 26 iunie 2000, procedura a fost suspendata pe motivul ca societatea reclamanta a contestat datoria (societatea reclamanta a castigat actiunea respectiva la 18 septembrie 2002).

    28. La 3 noiembrie 2003, Tribunalul Maramures a deschis procedura de lichidare. La 21 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj-Napoca a casat hotararea si a respins cererea din 30 mai 2000.

     II. Dreptul intern relevant

    29. Legislatia relevanta privind taxa judiciara de timbru este descrisa in Iorga impotriva Romaniei, nr. 4.227/02, pct. 22 – 25, 25 ianuarie 2007.

    30. Articolele relevante din Codul comercial, astfel cum erau in vigoare inaintea modificarilor aduse in 1995 (a se vedea infra, pct. 31), prevad:

    ARTICOLUL 717

    „Din ziua declaratiunii falimentului, nicio actiune in contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, si niciun act de executare asupra acelorasi bunuri nu va putea fi intentat sau indreptat decat in contra judecatorului sindic. Actiunile si executarile deja incepute in persoana falitului se vor continua, insa in persoana judelui sindic.”

    ARTICOLUL 780

    „Chiar dupa expirarea termenelor […], creditorii cunoscuti sau necunoscuti, care nu si-au declarat inca creantele, pot sa ceara de la judecatorul sindic sa fie verificati la masa falimentului […]”

    31. Procedura de insolventa reglementata de Codul comercial a fost inlocuita prin Legea privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului (Legea nr. 64/1995), publicata in anul 1995, modificata si republicata in anul 1999. Dupa republicare, articolele relevante ale acestuia prevad:

    ARTICOLUL 42

    „De la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

    ARTICOLUL 131

    „Procedurile falimentare deschise pana la data punerii in aplicare a prezentei legi vor continua sa fie administrate si lichidate potrivit dispozitiilor Codului comercial roman.”

    Prevederile art. 131 se regaseau si in versiunea initiala a legii, la art. 130.

    32. Legea nr. 64/1995 a fost abrogata prin Legea nr. 85/2006 din 20 iulie 2006.

 

    IN DREPT

     I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie

    33. Societatea reclamanta s-a plans in principal de modul in care instantele interne au stabilit taxa judiciara de timbru in procedura deschisa de aceasta impotriva societatii A., de durata acestei proceduri si de respingerea capetelor sale de cerere indreptate impotriva societatii A. in cadrul procedurii de insolventa.

    Aceasta a invocat art. 6 & 1 din Conventie, care prevede:

    „Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale […] in termen rezonabil, de catre o instanta […], care va hotari […] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil […]”

     A. Cu privire la admisibilitate

    34. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

     B. Cu privire la fond

     1. Argumentele partilor

    35. Guvernul a sustinut ca instantele interne au examinat in fond capetele de cerere ale reclamantei si ca faptul ca reclamanta nu a fost satisfacuta de rezultatul procedurii nu constituie o incalcare a dreptului de acces la instanta.

    36. Guvernul a subliniat ca societatea reclamanta nu a contestat niciodata cuantumul taxei judiciare de timbru si ca impunerea unor asemenea taxe reprezenta o limitare acceptata a dreptului de acces la instanta.

    37. In continuare, Guvernul a sustinut ca actiunea de restituire a datoriei avea un caracter complex si ca, in afara de singura eroare administrativa facuta de curtea de apel, care a amanat trimiterea recursului la Inalta Curte, autoritatile nu au avut perioade lungi de inactivitate. De asemenea, Guvernul a considerat ca societatea reclamanta a solicitat mai multe amanari pe parcursul procedurii; in special, acesta a sustinut ca societatea avea cunostinta de mult timp de faptul ca recursul nu fusese trimis in fata Inaltei Curti, dar, din rea-credinta, a preferat sa astepte 8 ani pana sa solicite continuarea procedurii.

    38. Reclamanta a sustinut ca faptul ca instanta nu a informat cu privire la deschiderea procedurii de lichidare a echivalat cu lipsa accesului la instanta al societatii reclamante.

    39. Aceasta a sustinut ca taxa judiciara de timbru calculata de instanta, in valoare de 270.162.136 ROL, era exagerata si a constituit o restrictie disproportionata privind dreptul sau de acces la instanta. De asemenea, a considerat ca instanta investita cu cererea de insolventa a procedat gresit cand a respins actiunea din ratiuni de prescriptie, deoarece termenul nu se incheiase atat timp cat societatea A. acceptase efectuarea unei expertize la 20 ianuarie 1997.

    Reclamanta a sustinut ca nu a fost examinat pe fond niciunul dintre capetele sale de cerere.

    40. In cele din urma, reclamanta a respins argumentele Guvernului privind durata procedurii si a subliniat ca autoritatile nu examinasera cu promptitudine capetele sale de cerere.

     2. Motivarea Curtii

     a) Principii generale

    41. Curtea reitereaza ca art. 6 & 1 din Conventie garanteaza tuturor dreptul de a supune analizei unei instante orice cerere cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Acesta ia forma „dreptului la instanta”, iar unul dintre aspectele sale este dreptul de acces, adica dreptul de a initia proceduri in fata instantelor privind drepturi si obligatii de natura civila (a se vedea Golder impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1975, pct. 35 – 36, seria A, nr. 18).

    42. Cu toate acestea, „dreptul la instanta” nu este absolut. Acesta este supus unor limitari ce decurg din marja de apreciere a statului, in special atunci cand este vorba de conditiile de admisibilitate a unui recurs, conditii reglementate la nivelul legislatiei unui stat (a se vedea Ashingdane impotriva Regatului Unit, 28 mai 1985, pct. 57, seria A, nr. 93). Totusi, aceste limitari nu trebuie sa restrictioneze sau sa reduca accesul persoanei la instanta astfel incat dreptul, in esenta sa, sa devina inefectiv (a se vedea Levages Prestations Services impotriva Frantei, 23 octombrie 1996, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii 1996-V).

    Curtea a recunoscut atat impunerea taxelor judiciare de timbru cat si instituirea regulilor prescriptiei ca limite acceptabile ale dreptului de acces la instanta [a se vedea Weissman si altii impotriva Romaniei, nr. 63.945/00, pct. 35, CEDO 2006-VII (extrase), si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, pct. 23 – 24, CEDO 2001-XII].

    De asemenea, Curtea a stabilit ca, in temeiul art. 6 din Conventie, orice persoana are dreptul la o hotarare definitiva pronuntata, intr-un termen rezonabil, in litigii privind drepturi si obligatii cu caracter civil. In consecinta, statele semnatare ale Conventiei au obligatia de a-si organiza sistemele juridice astfel incat sa permita instantelor sa respecte aceasta cerinta. In special, Curtea a considerat ca era de competenta instantelor interne sa identifice proceduri similare si, dupa caz, sa le conexeze, sa le suspende sau sa respinga instituirea suplimentara de noi proceduri pe acelasi fond (a se vedea Gjonbocari si altii impotriva Albaniei, nr. 10.508/02, pct. 67, 23 octombrie 2007).

     b) Aplicarea principiilor in prezenta cauza

    43. Curtea ia act mai intai de faptul ca ambele proceduri, cea de recuperare a datoriei si cererea de participare la procedura de insolventa, aveau in vedere acelasi obiectiv, si anume ca societatea reclamanta sa isi recupereze pretinsa datorie de la societatea A. Prin urmare, pentru a evalua accesul efectiv al reclamantei la instanta, cele doua seturi de proceduri ar trebui analizate global, in lumina principiilor enuntate mai sus (a se vedea S.C. Concept Ltd – S.R.L. si Manole impotriva Romaniei, nr. 42.907/02, pct. 47, 22 noiembrie 2007).

    44. Curtea ia act de faptul ca reclamanta a depus plangerea sa initiala la 14 martie 1996, iar procedura de insolventa impotriva societatii A. a fost deschisa (dupa suspendare) la 25 iunie 1997. De la 26 septembrie 1997, tribunalul a fost informat cu privire la procedura de insolventa. Astfel, reclamanta trebuie sa fi luat cunostinta de aceasta procedura cel mai tarziu la data de 26 septembrie 1997.

    Reclamanta a solicitat sa i se permita sa participe la ambele proceduri, fapt ce poate fi considerat drept o abordare prompta din partea sa, avand in vedere importanta promptitudinii in actiunile comerciale.

    45. Curtea va considera ca prima instanta era competenta sa decida in privinta plangerii reclamantei cel putin pana la 18 martie 1998, cand societatea A. a fost declarata in stare de insolventa. Prin urmare, va examina, din perspectiva drepturilor garantate de art. 6 din Conventie, procedurile initiale desfasurate pana la data respectiva. Astfel, aceasta ia act de faptul ca, pe parcursul perioadei respective, tribunalul nu a facut decat sa anuleze actiunea, fara sa examineze fondul sau sa raspunda obiectiei reclamantei cu privire la impunerea noii taxe judiciare de timbru.

    Curtea considera ca nivelul taxelor judiciare de timbru, stabilite de instanta la 31 mai 1996, era semnificativ chiar si pentru o societate comerciala (a se vedea S.C. Marolux si Jacobs impotriva Romaniei, nr. 29.419/02, pct. 33 – 34, 21 februarie 2008).

    46. Guvernul subliniaza ca reclamanta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru. Cu toate acestea, Curtea a stabilit deja ca, la momentul respectiv, nu existau mijloace eficiente de a contesta taxa judiciara de timbru sau de a solicita reexaminarea acesteia si, prin urmare, a constatat o incalcare a art. 6 & 1 din Conventie in mai multe cauze indreptate impotriva Romaniei [a se vedea Weissman si altii impotriva Romaniei (dec.), nr. 63.945/00, 28 septembrie 2004; Iorga, citata anterior, pct. 47; si Rusen impotriva Romaniei, nr. 38.151/05, pct. 23 – 24, 8 ianuarie 2009]. Rezulta ca, probabil, orice incercare a societatii reclamante de a actiona in acest sens ar fi esuat.

    47. De fapt, o asemenea cale de atac a fost disponibila reclamantei doar la 29 mai 2004 (a se vedea Iorga, citata anterior, pct. 22 – 25). Pana la momentul respectiv, hotararea pronuntata in recurs, care era executorie, fusese deja pronuntata in cadrul primei proceduri, iar participarea reclamantei la procedura de lichidare fusese deja incheiata printr-o hotarare definitiva.

    48. In continuare, Curtea ia act de faptul ca, in momentul in care a aparut posibilitatea atacarii stabilirii taxei judiciare de timbru, actiunea initiala a reclamantei era deja pe rolul instantelor interne de 10 ani, din care o intarziere de 6 ani se datora exclusiv erorilor de ordin administrativ de care reclamanta nu era responsabila, dar pentru care nu primise niciodata despagubiri. La momentul la care aceasta cale de atac a devenit disponibila, cauza era pe rolul acestei instante de un an.

    In plus, pana in 2006, cand recursul formulat de reclamanta a fost inaintat Inaltei Curti spre examinare, societatea nu dispunea de mijloacele necesare pentru a face uz de aceasta noua cale de atac.

    49. Curtea nu a fost informata de catre parti cu privire la stadiul la care ajunsese procedura de lichidare in 2008. Prin urmare, chiar si presupunand ca reclamanta utilizase cu succes calea de atac mentionata anterior, iar plangerea ii fusese solutionata, Curtea nu poate face speculatii cu privire la oportunitatea efectiva pe care ar fi avut-o reclamanta in 2008 de a solicita reincluderea sa pe lista de creditori in cadrul procedurii de lichidare.

    Cu toate acestea, la momentul respectiv, trecusera deja 12 ani de cand societatea reclamanta incerca sa isi recupereze datoria.

    50. Curtea a constatat deja ca nici macar in cazul procedurilor complexe de lichidare nu se justifica o asemenea intarziere (a se vedea S.C. Concept Ltd – S.R.L. si Manole, citata anterior, pct. 51).

    51. Acest lucru este suficient Curtii pentru a concluziona ca reclamanta a fost privata de acces efectiv la instanta atat in timpul primei actiuni de recuperare a datoriei, cat si in timpul procedurii de lichidare, precum si ca durata procedurii instituite de reclamanta a fost nerezonabila.

    Prin urmare, a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie.

     II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

    52. Reclamanta s-a plans ca i-au fost incalcate drepturile garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in privinta celor doua proceduri care vizau recuperarea datoriei de la societatea A.

    53. Ambele parti au prezentat observatii cu privire la acest capat de cerere.

    54. Avand in vedere constatarea legata de art. 6 & 1 (a se vedea supra, pct. 51), Curtea considera ca acest capat de cerere este admisibil, dar ca nu se mai impune examinarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, printre altele, S.C. Marolux – S.R.L. si Jacobs, citata anterior, pct. 43).

     III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei

    55. Societatea reclamanta s-a mai plans ca procedura de reorganizare judiciara deschisa impotriva sa a fost ilegala si a adus atingere drepturilor sale garantate de art. 6 din Conventie si de art. 1 din Protocolul nr. 1.

    56. Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si limitele competentei sale, Curtea considera ca acestea nu indica nicio pretinsa incalcare a drepturilor si a libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele la aceasta.

    Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 & 3 si 4 din Conventie.

     IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    57. Art. 41 din Conventie prevede:

    „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

     A. Prejudiciu

    58. In ceea ce priveste prejudiciul material, societatea reclamanta pretinde:

    – 984.881,39 euro (EUR), reprezentand datoria societatii A.;

    – 369.325,57 EUR, reprezentand pierderea pe care a suferit-o la cursul de schimb USD – EUR;

    – 505.000 EUR, reprezentand foloasele nerealizate.

    De asemenea, aceasta a solicitat 15.000 EUR pentru prejudiciul moral.

    59. Guvernul a contestat aceste pretentii, considerandu-le excesive si fara legatura de cauzalitate cu pretinsele incalcari.

    60. Curtea nu a identificat nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si, prin urmare, respinge cererea. Pe de alta parte, Curtea considera ca reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu prin modul in care au fost conduse diversele proceduri si, pronuntandu-se in echitate, ii acorda acesteia 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

     B. Cheltuieli de judecata

    61. De asemenea, reclamanta a solicitat 45.652,37 EUR pentru cheltuielile de judecata suportate in fata instantelor interne, si anume taxe judiciare de timbru, asistenta judiciara, cheltuieli de transport si de secretariat, si 676,16 EUR pentru cheltuielile suportate in fata Curtii, in special timbre si cheltuieli de secretariat.

    62. Guvernul a contestat aceasta pretentie, considerand-o speculativa, exagerata si nejustificata.

    63. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa acorde suma de 2.000 EUR pentru toate cheltuielile.

     C. Dobanzi moratorii

    64. Curtea considera ca este necesar sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

     PENTRU ACESTE MOTIVE,

    In unanimitate,

    CURTEA

     1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 & 1 din Conventie privind accesul la instanta si durata procedurii si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la actiunea de recuperare a pretentiilor materiale si lichidarea societatii A. si inadmisibila pentru rest;

    2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie;

    3. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;

    4. hotaraste:

    a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie:

    (i) 5.000 EUR (cinci mii de euro) pentru prejudiciul moral, la care se va adauga orice suma cu titlu de impozit; si

    (ii) 2.000 EUR (doua mii de euro) pentru cheltuieli de judecata, la care se va adauga orice suma cu titlu de impozit;

    b) ca sumele de mai sus trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;

    c) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;

    5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru rest.

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close