RIL admis. Decizia ICCJ nr. 10/2011

In M. Of. nr. 786 din 4 noiembrie2011 a fost publicata Decizia nr. 10/2011 a ICCJ – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

    Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 12/2011 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, modificat si completat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2010.

    Sedinta completului este prezidata de doamna judecator dr. Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent-sef al Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, modificat si completat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2010.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la chemarea in garantie a Ministerului Finantelor Publice in litigiile vizand acordarea unor drepturi de natura salariala personalului bugetar.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, astfel cum a fost formulat si motivat in scris, si a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatarii existentei unei jurisprudente neunitare cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la chemarea in garantie a Ministerului Finantelor Publice in litigiile vizand acordarea unor drepturi de natura salariala personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevazut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar. Totodata, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca aceleasi sunt concluziile si fata de recursul in interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava.

    Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.

 

    INALTA CURTE,

deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:

 

    1. Problema de drept care a generat practica neunitara

    Recursurile in interesul legii vizeaza aceeasi problema de drept referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la chemarea in garantie a Ministerului Finantelor Publice in litigiile vizand acordarea unor drepturi de natura salariala personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevazut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar.

 

    2. Examenul jurisprudential

    Prin recursurile in interesul legii se arata ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulate de institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevazut in favoarea cadrelor didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din invatamantul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar.

 

    3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

    3.1. Unele instante de judecata au admis cererile de chemare in garantie formulate de institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, retinand ca, in temeiul dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila, poate fi chemata in garantie persoana impotriva careia se poate indrepta cel cazut in pretentii, iar potrivit dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, acest minister coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.

    3.2. Alte instante au respins cererile de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulate de institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, retinand ca intre institutia publica chemata in garantie si institutiile publice parate nu exista un raport juridic obligational.

 

    4. Opinia procurorului general

    Procurorul general a opinat in sensul ca cererile de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice sunt intemeiate in masura in care institutiile publice bugetare, in calitate de parati in litigiile avand ca obiect plata unor drepturi de personal, urmaresc pe aceasta cale asigurarea opozabilitatii hotararii ce se va pronunta in contradictoriu cu acest minister.

    In esenta, procurorul general a sustinut ca rolul Ministerului Finantelor Publice, de administrator al bugetului general consolidat, indreptateste chemarea sa in garantie exclusiv pentru asigurarea opozabilitatii hotararii care ar urma sa se pronunte in contradictoriu cu ordonatorul principal de credite, intrucat, in conditiile in care acesta din urma ar pierde procesul, s-ar putea indrepta impotriva chematului in garantie, propunand un proiect de rectificare bugetara ori includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii in proiectele de buget.

    De asemenea, se sustine ca Ministerul Finantelor Publice nu ar putea fi obligat pe aceasta cale la alocarea fondurilor bugetare necesare, in lipsa parcurgerii procedurii bugetare; insa, in conditiile in care participa in proces impreuna cu ordonatorul principal de credite, va fi in masura sa ii sprijine apararile acestuia din urma, asigurandu-se astfel si opozabilitatea hotararii ce ar urma sa fie pronuntata fata de acest minister in vederea elaborarii proiectului de rectificare a bugetului ordonatorului principal de credite ori prin includerea cheltuielilor stabilite prin titluri executorii in proiectele de buget pentru perioadele urmatoare.

 

    5. Raportul asupra recursurilor in interesul legii

    Raportul cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, doctrina si jurisprudenta Curtii Constitutionale relevante, propunand un proiect de solutie ce a impartasit opinia instantelor care au respins cererile de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, retinand, in esenta, urmatoarele:

    Unul dintre avantajele institutiei chemarii in garantie este acela al evitarii unui proces ulterior, intrucat instanta rezolva atat cererea principala, cat si cererea de chemare in garantie printr-o singura hotarare – cu exceptia reglementata de art. 63 alin. 2 din Codul de procedura civila, respectiv atunci cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea in garantie, situatie in care instanta poate dispune despartirea ei spre a fi judecate in mod separat.

    Pretentiile mentionate pe calea chemarii in garantie de catre institutia bugetara parata (de exemplu, alocarile de fonduri sau rectificarile bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare in judecata formulate pe cale incidentala sau al unei actiuni ulterioare in instanta.

    Atributiile Ministerului Finantelor Publice in domeniul finantelor publice nu cuprind o obligatie de garantie sau de despagubire, astfel ca intre autoritatea publica chemata in garantie si institutiile bugetare parate nu exista un raport juridic obligational.

    O obligatie de garantie sau de despagubire in sarcina chematului in garantie nu se reflecta nici in dispozitiile art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si nici in dispozitiile art. 2 si 3 din Hotararea Guvernului nr. 34/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Totodata, fata de propunerea din recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a sustinut ca s-ar pune problema relativitatii efectelor hotararii judecatoresti fata de persoana chemata in garantie, intrucat aceasta dobandeste calitatea de parte, iar pozitia sa procesuala este determinata de formularea unei cereri de chemare in garantie cu respectarea cerintelor procedurale.

 

    6. Inalta Curte

    Asa cum rezulta din expunerea anterioara a circumstantelor care au condus la promovarea recursurilor in interesul legii, obiectul practicii neunitare il reprezinta solutiile pronuntate de instantele judecatoresti cu privire la cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulata de catre institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevazut in favoarea cadrelor didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din invatamantul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar.

    In esenta, dispozitiile cu privire la care se solicita a se asigura, pe calea recursului in interesul legii, interpretarea si aplicarea unitara de catre instantele judecatoresti sunt urmatoarele:

    – art. 60 alin. 1 din Codul de procedura civila:

    „Art. 60. – Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire.”;

    – art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare:

    „Art. 19. – Rolul Ministerului Finantelor Publice

    In domeniul finantelor publice Ministerul Finantelor Publice are, in principal, urmatoarele atributii:

    a) coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, si anume: pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie;

    b) dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;

    c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor si forma de prezentare a acestora;

    d) emite norme metodologice, precizari si instructiuni prin care se stabilesc practicile si procedurile pentru incasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, incheierea exercitiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea;

    e) solicita rapoarte si informatii oricaror institutii care gestioneaza fonduri publice;

    f) aproba clasificatiile bugetare, precum si modificarile acestora;

    g) analizeaza propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor;

    h) furnizeaza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentarii proiectelor legilor bugetare anuale;

    i) asigura monitorizarea executiei bugetare, iar in cazul in care se constata abateri ale veniturilor si cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului masuri pentru reglementarea situatiei;

    j) avizeaza, in faza de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea intelegeri incheiate cu partenerii externi, precum si proiectele de acte normative, care contin implicatii financiare;

    k) stabileste continutul, forma de prezentare si structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite;

    l) blocheaza sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fara temei legal sau fara justificare in bugetele ordonatorilor de credite;

    m) dispune masurile necesare pentru administrarea si urmarirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinantarii in bani, rezultate din contributia financiara externa acordata Guvernului Romaniei;

    n) colaboreaza cu Banca Nationala a Romaniei la elaborarea balantei de plati externe, a balantei creantelor si angajamentelor externe, a reglementarilor in domeniul monetar si valutar;

    o) prezinta semestrial Guvernului si comisiilor pentru buget, finante si banci ale Parlamentului, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei, informari asupra modului de realizare a balantei de plati externe si a balantei creantelor si angajamentelor externe si propune solutii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balantei de plati externe;

    p) participa, in numele statului, in tara si in strainatate, dupa caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale si multilaterale de promovare si protejare a investitiilor si conventiile de evitare a dublei impuneri si combatere a evaziunii fiscale si, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei, in probleme financiare, valutare si de plati;

    r) indeplineste si alte atributii prevazute de dispozitiile legale.”;

    – art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare:

    „Art. 1. – (1) Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele acestora sau, dupa caz, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.

    (2) Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si functionare, inclusiv a celor de personal, in scopul indeplinirii atributiilor si obiectivelor legale, pentru care au fost infiintate.

    Art. 2. – Daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.

    Art. 3. – In cazul in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite, potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie.

    Art. 4. – (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.

    (2) Virarile de credite bugetare prevazute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul intregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.”

    In mod constant in doctrina si jurisprudenta, in interpretarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila, s-a afirmat ca institutia cererii de chemare in garantie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau de despagubire si poate fi formulata nu numai in cazul drepturilor garantate legal ori conventional, care reies din lege sau din contractul incheiat de parti, ci si ori de cate ori partea care ar cadea in pretentii s-ar putea intoarce impotriva altei persoane cu o cerere in despagubire.

    Totodata, pretentiile reclamantului impotriva paratului si ale acestuia din urma impotriva chematului in garantie genereaza doua procese distincte, iar avantajul institutiei chemarii in garantie este acela al evitarii unui proces ulterior, intrucat instanta rezolva atat cererea principala, cat si cererea de chemare in garantie printr-o singura hotarare – cu exceptia reglementata de art. 63 alin. 2 din Codul de procedura civila, respectiv atunci cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea in garantie, situatie in care instanta poate dispune despartirea ei spre a fi judecate in mod separat.

    Pretentiile mentionate pe calea chemarii in garantie de catre institutia bugetara parata (de exemplu, alocarile de fonduri sau rectificarile bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare in judecata formulate pe cale incidentala sau al unei actiuni ulterioare in instanta, in considerarea celor ce succeda.

    Intre institutiile publice parate chemate in judecata pentru plata drepturilor de natura salariala ori a ajutoarelor financiare si Ministerul Finantelor Publice exista raporturi juridice de drept administrativ, care iau nastere in virtutea obligatiilor legale reciproce si specifice ce le revin in procesul bugetar, iar intre Ministerul Finantelor Publice si institutiile respective nu exista nicio obligatie de garantie sau de despagubire in cazul neexecutarii de catre o institutie publica a obligatiei ce ii incumba fie in baza raportului juridic de munca, fie in baza dispozitiilor Legii nr. 315/2006.

    Este adevarat ca, in cadrul procesului bugetar, Ministerul Finantelor Publice repartizeaza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, indeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atributia de a vira acestora alte sume decat cele prevazute in legea bugetului de stat si cu respectarea acesteia.

    Procedura legala de executare de catre institutiile publice a obligatiilor stabilite prin titluri executorii este reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul careia ordonatorii principali de credite au obligatia de diligenta de a efectua demersurile legale in vederea asigurarii in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuarii platii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finantelor Publice are rolul de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizeaza prin atributiile prevazute de art. 19 lit. a), g), h) si i) din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 – 8, 11 si 13 din Hotararea Guvernului nr. 34/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

    In plus, art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune in sensul ca, in situatia in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut de art. 2 din ordonanta, creditorul va putea recurge la procedura executarii silite in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura civila si ale altor dispozitii legale aplicabile in materie.

    In mod corelativ obligatiei de diligenta ce revine institutiilor publice in temeiul si in executarea dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministerul Finantelor Publice are obligatia de a efectua demersurile administrative necesare in vederea rectificarii bugetului de stat.

    Chiar in ipoteza in care ordonatorii de credite si-ar indeplini atributiile ce le revin in sensul formularii de propuneri de cuprindere in bugetul propriu a sumelor necesare platii obligatiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finantelor Publice, la randul sau, ar intocmi si ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie apartine legislativului.

    In consecinta, dispozitiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot fi interpretate in sensul ca reprezinta temeiul legal al existentei unei obligatii de garantie sau de despagubire ce revine Ministerului Finantelor Publice in cazul obligatiilor de plata stabilite in sarcina institutiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevazut in favoarea cadrelor didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din invatamantul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar.

    In concluzie, atat timp cat intre debitorul obligatiei de plata deduse judecatii, respectiv institutia publica obligata la plata, si chematul in garantie, respectiv Ministerul Finantelor Publice, nu exista o obligatie de garantie sau de despagubire, nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 60 din Codul de procedura civila.

 

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, asa cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii:

    DECIDE:

 

    Admite recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava si, in consecinta, stabileste ca:

    In aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1 – 4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulata de catre institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevazut in favoarea cadrelor didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din invatamantul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar, nu indeplineste cerintele prevazute de textul de lege.

    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 19 septembrie 2011.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close