RIL admis. Decizia nr. 16/2011

In M. Of. nr. 919 din 23 decembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 16/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. (1) din Codul de procedura civila si ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionare administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La sedinta de judecata participa prim-magistratul-asistent delegat al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Aneta Ionescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionare administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind interpretarea dispozitiilor art. 136 alin. 1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instantei de judecata si la calea de atac exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta in solutionarea acestor cereri.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, conform memoriului promovat, in sensul ca, in cazul cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dezinvestirea instantei se realizeaza numai dupa efectuarea expertizei si comunicarea raportului, procedura de solutionare are caracter contencios si, pe cale de consecinta, calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta asupra acestor cereri este apelul.

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

1. Problema de drept care a generat practica neunitara

Prin sesizarea cu recurs in interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinata de modalitatea de solutionare a cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instantei de judecata si la calea de atac exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta in solutionarea acestor cereri.

 

2. Examenul jurisprudential

In urma verificarilor jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, practica judiciara este neunitara.

 

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. In ceea ce priveste momentul dezinvestirii instantei:

a) Unele instante s-au dezinvestit dupa depunerea raportului de expertiza pe care l-au comunicat partilor si cenzorilor societatii spre a fi analizat si a se propune masuri corespunzatoare, considerand ca doar in aceasta modalitate se asigura instantei dreptul de control.

b) Alte instante, in considerarea limitelor sesizarii si procedurii speciale prevazute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-au dezinvestit dupa numirea expertilor, stabilirea obiectivelor expertizei, onorariului expertilor si dupa adoptarea unor masuri premergatoare in vederea intocmirii expertizei, dispunand ca dupa efectuarea raportului acesta sa fie comunicat persoanelor avute in vedere de textul legal invocat.

3.2. In ceea ce priveste calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta investita cu judecarea cererilor formulate in temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:

a) unele instante au considerat, retinand caracterul contencios al procedurii, ca hotararile astfel pronuntate sunt supuse dublului grad de jurisdictie, respectiv apelului si recursului;

b) alte instante au retinut ca impotriva acestor hotarari poate fi exercitata doar calea de atac a recursului, considerand ca dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza cu normele de drept comun cuprinse in art. 331 – 339 din Codul de procedura civila.

 

4. Opinia procurorului general

Exprimandu-si punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corecta orientarea jurisprudentiala in conformitate cu care dezinvestirea instantei trebuie sa se realizeze numai dupa efectuarea expertizei si comunicarea raportului persoanelor indicate de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru a se asigura finalitatea acestei proceduri speciale, pe care a asemanat-o cu procedura de drept comun a asigurarii dovezilor care presupune insasi administrarea dovezii.

Cu referire la calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta investita cu judecarea cererilor formulate in temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, procurorul general a apreciat ca fiind corecta solutia in conformitate cu care aceste hotarari “pot fi atacate cu apel la curtile de apel, iar deciziile curtilor de apel pot fi atacate cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie”, considerand ca procedura expertizei de gestiune, reglementata de mentionatul text legal, are caracter contencios, dedus din faptul ca aceasta masura de protectie “isi joaca rolul in viata societara in situatii de criza, cand organele sociale nu isi mai realizeaza atributiile ce tin de statutul lor legal”, demersul judiciar al actionarilor fiind generat de refuzul reprezentantilor statutari ai societatii de a le pune la dispozitie informatiile solicitate conform dreptului lor la informare.

 

5. Raportul asupra recursului in interesul legii

Raportul intocmit in cauza, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedura civila, a concluzionat ca fiind corecta solutia identificata de examenul jurisprudential, in conformitate cu care, in cazul cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata se dezinvesteste dupa desemnarea expertilor, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului expertilor si a modalitatii de plata, pronuntand, in procedura necontencioasa, o incheiere impotriva careia poate fi exercitata calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedura civila.

 

6. Inalta Curte

Avand in vedere ca jurisprudenta neunitara a fost generata de modalitatea de apreciere diferita asupra cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, rezolvarea problemelor ridicate de recursul in interesul legii presupune transarea urmatoarelor aspecte: A) momentul dezinvestirii instantei de judecata; B) calea de atac exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta in solutionarea acestor cereri.

A) Cu privire la momentul dezinvestirii instantei de judecata:

Dreptul unei minoritati reprezentative a actionarilor ce detin 10% din capitalul social de a se adresa justitiei pentru a obtine informatii corecte, complete si profesionale asupra unor operatiuni de gestiune a societatii, prevazut de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, se incadreaza in dreptul la informare al actionarilor, destinat sa controleze o gestiune defectuoasa sau cu privire la care acestia au suspiciuni.

Actionarii exercita acest drept, indirect, prin intermediul unor experti independenti, numiti de catre instanta de judecata, ca urmare a unei cereri formulate in acest scop, ale carei cerinte de admisibilitate vizeaza intrunirea pragului de reprezentativitate (10% din capitalul social) si indicarea, in mod concret, prin individualizare, a operatiilor de gestiune solicitat a fi verificate.

Din examinarea art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca, in procedura speciala pe care acest text legal o instituie, interventia instantei de judecata este limitata la desemnarea unuia sau mai multor experti, stabilirea concreta a operatiunilor din gestiunea societatii care sa fie analizate in raportul de expertiza ce urmeaza a fi efectuat si comunicat de catre expertii desemnati actionarilor solicitanti si organelor de conducere executiva, precum si cenzorilor sau auditorilor societatii, in modalitatea prevazuta de lege, fixarea onorariului expertilor si modalitatea de plata a acestuia.

Misiunea judiciara cu care expertul a fost insarcinat, in beneficiul interesului social, printr-o hotarare judecatoreasca – numita in doctrina si “hotarare de desemnare a expertilor” – nu coincide cu expertiza judiciara clasica, reglementata de Codul de procedura civila, iar procedura speciala prevazuta de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, impune aplicarea principiului “specialia generalibus derogant” in raport cu procedura de drept comun a asigurarii dovezilor.

Rezulta, asadar, ca fiind corecta solutia jurisprudentiala majoritara – consemnata ca atare si in minuta intalnirii la Consiliul Superior al Magistraturii a membrilor Comisiei unificarii practicii judiciare din data de 8 octombrie 2009 – in conformitate cu care instanta se dezinvesteste prin pronuntarea incheierii de desemnare a expertilor prin care a determinat intinderea misiunii si atributiilor acestora si a fixat onorariul de expertiza si conditiile de plata.

B) Cu privire la calea de atac exercitata impotriva hotararilor pronuntate de prima instanta in solutionarea cererilor mentionate:

Procedura judiciara reglementata de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este necontencioasa, fiind supusa regulilor prevazute de art. 331 – 339 din Codul de procedura civila, intrucat actionarii nu solicita stabilirea unui drept potrivnic in sensul art. 331 din Codul de procedura civila fata de societate prin cererea de expertiza de gestiune.

Citarea societatii in cauza, in considerarea faptului ca instanta stabileste, conform legii, in sarcina sa plata onorariului de expert, nu sustine caracterul contradictoriu, contencios al procedurii.

Ipoteza intereselor contrare ale actionarilor petenti cu societatea comerciala si organele sale nu poate fi retinuta, avand in vedere ca aceasta procedura este menita sa asigure un control eficient al gestiunii, fara a destabiliza activitatea organelor sociale si fara a avea natura unei sanctiuni a gestiunii, fiind o metoda de informare preventiva, iar publicitatea raportului de expertiza, realizata prin supunerea lui dezbaterii adunarii generale, releva ca scopul procedurii prevazute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este satisfacerea unor interese personale ale actionarilor minoritari, ci informarea tuturor organelor sociale in vederea unei mai bune functionari a societatii, protectia prin informare realizandu-se si in aceasta modalitate in lipsa unui contencios judiciar.

Cererea de expertiza de gestiune nu este subsidiara altor mijloace de informare a actionarilor, textul legii speciale nepretinzand ca actionarii petenti sa faca dovada ca au solicitat administratorilor, cenzorilor sau auditorilor informatii despre operatiile de gestiune vizate si nici ca au epuizat toate celelalte mijloace legale de informare.

Argumentul a priori al relei-credinte a actionarilor solicitanti, invocat in sustinerea caracterului contencios al procedurii de urmat in solutionarea cererilor intemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu poate fi primit, intrucat reaua-credinta nu rezulta decat in urma raportului de expertiza ordonat de instanta, societatea avand posibilitatea sa promoveze, in contradictoriu cu acestia, o actiune in raspundere civila delictuala pentru daunele create de verificarile efectuate si pentru plata nejustificata a onorariilor expertilor.

Cum procedura speciala prevazuta de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, are caracter necontencios, fiind supusa regulilor prevazute de art. 331 – 339 din Codul de procedura civila, calea de atac ce poate fi exercitata impotriva incheierii pronuntate de instanta investita cu solutionarea unei cereri intemeiate pe precitatul text legal din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este recursul, conform art. 336 din Codul de procedura civila.

Este de subliniat ca, prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constatand ca textul criticat reprezinta o protectie oferita actionarilor minoritari in raport cu cei majoritari, fara a fi incalcat principiul constitutional al libertatii economice, fiind expresia dreptului actionarilor minoritari de control asupra gestiunii societatii, precum si a dreptului lor la informare, precizand ca impotriva incheierii prin care instanta desemneaza unul sau mai multi experti se poate formula recurs de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din Codul de procedura civila.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, in cazul cererilor intemeiate pe dispozitiile legale evocate, instanta de judecata se dezinvesteste dupa desemnarea expertilor, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului expertilor si a modalitatii de plata, pronuntand, in procedura necontencioasa, o incheiere impotriva careia poate fi exercitata calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedura civila.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close