„Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Codul vamal comunitar – Articolul 12 alineatele (2) si (5), articolul 217 alineatul (1) si articolul 243 – Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 – Dispozitii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 – Articolele 10 si 11 – Clasificarea marfurilor – Informatii tarifare obligatorii – Invocarea de catre un alt operator decat titularul pentru aceeasi marfa – Instructiuni ale administratiei nationale a vamilor – Incredere legitima” HOTARAREA CURTII (Camera a sasea) 7 aprilie 2011
In cauza C‑153/10,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Hoge Raad der Nederlanden (Tarile de Jos), prin decizia din 12 martie 2010, primita de Curte la 1 aprilie 2010, in procedura
Staatssecretaris van Financiën
impotriva
Sony Supply Chain Solutions (Europe) BV, fosta Sony Logistics Europe BV,
CURTEA (Camera a sasea),
compusa din domnul A. Arabadjiev, presedinte de camera, domnul A. Rosas si doamna P. Lindh (raportor), judecatori,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 3 februarie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Sony Supply Chain Solutions (Europe) BV, fosta Sony Logistics Europe BV, de P. De Baere, advocaat;
– pentru guvernul olandez, de doamnele C. M. Wissels si B. Koopman, in calitate de agenti;
– pentru guvernul ceh, de domnul M. Smolek si de doamna K. Havlíčková, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de domnii B.-R. Killmann si W. Roels, in calitate de agenti,
avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,
pronunta prezenta
Hotarare
1 Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 12 alineatele (2) si (5), a articolului 217 alineatul (1) si a articolului 243 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European si al Consiliului din 19 decembrie 1996 (JO 1997, L 17, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 9, p. 250, rectificare in JO 1997, L 179, p. 11, denumit in continuare „Codul vamal”), precum si a articolelor 10 si 11 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispozitii de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 (JO L 253, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 7, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996 (JO 1997, L 9, p. 1, denumit in continuare „regulamentul de aplicare”).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Staatssecretaris van Financiën, pe de o parte, si Sony Logistics Europe BV, devenita Sony Supply Chain Solutions (Europe) BV (denumita in continuare „SLE”), pe de alta parte, in legatura cu plata taxelor vamale aferente unor console de jocuri video.
Cadrul juridic
Codul vamal
3 Articolul 4 din Codul vamal are urmatorul cuprins:
„In sensul prezentului cod, se aplica urmatoarele definitii:
[…]
5. «decizie» reprezinta orice act administrativ al autoritatilor vamale in domeniul legislatiei vamale care reglementeaza un anumit caz, un astfel de document avand efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane anume sau care pot fi identificate; acest termen cuprinde inter alia informatii tarifare obligatorii in sensul articolului 12;
[…]”
4 Articolul 5 din acest cod prevede:
„(1) In conditiile prevazute la articolul 64 alineatul (2) si sub rezerva dispozitiilor adoptate in cadrul articolului 243 alineatul (2) litera (b), orice persoana isi poate desemna un reprezentant in relatia sa cu autoritatile vamale, pentru a intocmi actele si a indeplini formalitatile prevazute in reglementarile vamale.
(2) O astfel de reprezentare poate fi:
– directa, caz in care reprezentantul actioneaza in numele si pe seama unei alte persoane
sau
– indirecta, caz in care reprezentantul actioneaza in nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.
[…]
(4) Reprezentantul trebuie sa declare ca actioneaza pe seama persoanei reprezentate, sa specifice daca reprezentarea este directa sau indirecta si sa aiba putere de reprezentare.
O persoana care nu declara ca actioneaza in numele sau pe seama unei alte persoane sau care declara ca actioneaza in numele sau pe seama unei alte persoane fara a fi imputernicit sa faca aceasta se considera ca actioneaza in nume propriu si pe seama sa.
[…]”
5 Articolul 12 din codul mentionat prevede:
„[…]
(2) Informatiile tarifare obligatorii sau informatiile obligatorii privind originea sunt obligatorii pentru autoritatile vamale, fata de titularul informatiilor, care are obligatii doar in privinta incadrarii tarifare sau determinarii originii marfurilor.
Informatiile tarifare obligatorii sau informatiile obligatorii privind originea sunt obligatorii pentru autoritatile vamale doar in ceea ce priveste marfurile in legatura cu care au fost efectuate formalitatile vamale dupa data la care le‑au fost furnizate informatiile.
[…]
(5) Informatiile obligatorii inceteaza sa mai fie valabile:
(a) in cazul informatiilor tarifare:
[…]
(iii) atunci cand [sunt] revocat[e] sau modificat[e] in conformitate cu articolul 9, cu conditia ca revocarea sau modificarea sa fie notificata titularului.
[…]
(6) Titularul informatiilor obligatorii care inceteaza a mai fi valabile in conformitate cu alineatul (5) litera (a) punctul (ii) sau (iii) sau litera (b) punctul (ii) sau (iii) mai poate folosi informatiile respective pentru o perioada de sase luni de la data publicarii sau notificarii, cu conditia ca el sa fi incheiat contracte obligatorii de cumparare sau vanzare a marfurilor in cauza, pe baza informatiilor obligatorii, inainte ca masura sa fi fost adoptata. Cu toate acestea, in cazul produselor pentru care, la efectuarea formalitatilor vamale, s‑a prezentat un certificat de import, export sau de fixare in avans, perioada de sase luni se inlocuieste cu perioada de valabilitate a certificatului.
[…]”
6 Articolul 64 alineatul (1) din acelasi cod prevede:
„In conformitate cu articolul 5, o declaratie vamala poate fi facuta de orice persoana care este in masura sa prezinte marfurile respective sau poate imputernici pe cineva sa le prezinte autoritatii vamale competente, impreuna cu toate documentele solicitate pentru aplicarea reglementarilor cu privire la regimul vamal pentru care se declara marfurile.”
7 Articolul 217 din Codul vamal precizeaza:
„(1) Orice valoare a drepturilor de import sau export care rezulta dintr‑o datorie vamala, denumita in continuare «valoarea drepturilor», se calculeaza de autoritatile vamale de indata ce intra in posesia datelor necesare si este inregistrata de autoritatile respective in evidentele contabile sau pe orice alt suport echivalent (inscrierea in evidenta contabila).
Primul paragraf nu se aplica:
[…]
(b) atunci cand valoarea drepturilor legal datorate o depaseste pe cea stabilita pe baza informatiilor obligatorii;
[…]”
8 Articolul 243 din acest cod are urmatorul cuprins:
„(1) Orice persoana are dreptul de a introduce o actiune impotriva deciziilor luate de autoritatile vamale cu privire la aplicarea legislatiei vamale si care o privesc direct si individual.
Este, de asemenea, indreptatita sa isi exercite dreptul de a introduce o actiune orice persoana care a solicitat autoritatilor vamale o decizie referitoare la aplicarea legislatiei vamale si nu a obtinut un raspuns la cerere in termenul mentionat la articolul 6 alineatul (2).
[…]
(2) Dreptul de a introduce o actiune poate fi exercitat:
(a) initial, inaintea autoritatilor vamale desemnate in acest scop de statele membre;
(b) ulterior, inaintea unui organism independent, care poate fi o autoritate judiciara sau un organism specializat echivalent, in conformitate cu dispozitiile in vigoare in statele membre.”
Regulamentul de aplicare
9 Conform articolului 5 din regulamentul de aplicare:
„In sensul acestui titlu:
1. informatii obligatorii: reprezinta informatiile tarifare sau informatiile referitoare la origine obligatorii pentru administratiile tuturor statelor membre ale Comunitatii atunci cand conditiile prevazute la articolele 6 si 7 sunt respectate;
[…]”
10 Articolul 10 alineatul (1) si alineatul (2) litera (a) din acest regulament are urmatorul cuprins:
„(1) Fara sa aduca atingere dispozitiilor articolelor 5 si 64 din [C]od[ul vamal], informatiile obligatorii se pot invoca numai de catre titular.
(2) (a) In ceea ce priveste tariful vamal: autoritatile vamale pot cere titularului, atunci cand completeaza formalitatile vamale, sa informeze autoritatile vamale ca se afla in posesia informatiilor tarifare obligatorii cu privire la marfurile ce sunt vamuite.
[…]”
11 Articolul 11 din regulamentul mentionat prevede:
„Informatiile tarifare obligatorii furnizate de autoritatile vamale ale unui stat membru incepand de la 1 ianuarie 1991 devin obligatorii pentru autoritatile competente ale tuturor statelor membre in aceleasi conditii.”
Actiunea principala si intrebarile preliminare
12 Sony Computer Entertainment Europe Ltd. (denumita in continuare „SCEE”), societate cu sediul in Regatul Unit, este responsabila cu comercializarea, vanzarea si distributia de aparate de jocuri, de unitati periferice si de software in ansamblul Uniunii Europene. Printre aceste aparate de jocuri figureaza consola denumita Playstation 2 Computer Entertainment System (denumita in continuare „PS2”).
13 SCEE si SLE fac parte din acelasi grup de societati, in cadrul caruia SLE furnizeaza servicii logistice celorlalte intreprinderi din grup. La 1 aprilie 1997, SCEE si SLE au incheiat un acord care prevede ca SLE sa asiste SCEE la importul si la depozitarea stocurilor europene de aparate de jocuri, printre care si PS2. SLE este insarcinata cu efectuarea declaratiilor vamale privind aparatele mentionate.
14 Intre luna noiembrie a anului 2000 si in luna mai a anului 2001, SLE a importat aparate de jocuri PS2 in Tarile de Jos si a intocmit pentru SCEE, dar in nume propriu si pe seama sa, declaratii vamale pentru aceste marfuri. SLE a indicat ca PS2 trebuiau sa fie clasificate la subpozitia tarifara 9504 10 00 din Nomenclatura combinata care figureaza in anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful vamal comun (JO L 256, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 4, p. 3, denumit in continuare „NC”), in redactarea acestuia care rezulta din Regulamentul (CE) nr. 2204/1999 al Comisiei din 12 octombrie 1999 (JO L 278, p. 1), in ceea ce priveste importurile efectuate in cursul anului 2000, si din Regulamentul (CE) nr. 2263/2000 al Comisiei din 13 octombrie 2000 (JO L 264, p. 1), in ceea ce priveste importurile efectuate in cursul anului 2001. Subpozitia tarifara 9504 10 00 determina plata unor taxe vamale cu o cota de 2,2 % in cursul anului 2000 si cu o cota de 1,7 % in cursul anului 2001. Autoritatile vamale olandeze au solicitat SLE plata taxelor vamale corespunzatoare cotelor mentionate.
15 Drept urmare, SLE a introdus o actiune impotriva acestei cereri, sustinand ca PS2 ar fi trebuit sa fie clasificate, in realitate, la subpozitia tarifara 8471 49 90 din NC. Trebuie sa se precizeze ca marfurile clasificate la aceasta subpozitie sunt scutite de taxe vamale.
16 In cadrul acestei actiuni, SLE se intemeiaza pe o procedura dintre SCEE si autoritatile vamale din Regatul Unit. Astfel, la 19 octombrie 2000, acestea au emis pentru SCEE informatii tarifare obligatorii (denumite in continuare „ITO”) privind PS2, prin care aceasta era clasificata la subpozitia tarifara 9504 10 00 din NC.
17 SCEE a introdus o actiune la instantele din Regatul Unit pentru a contesta aceasta clasificare. In urma acestei proceduri, autoritatile vamale din Regatul Unit au emis pentru SCEE, la 12 iunie 2001, o ITO modificata si au clasificat PS2 la subpozitia tarifara 8471 49 90 din NC, incepand cu 19 octombrie 2000.
18 In fata autoritatilor vamale olandeze, SLE a invocat ITO modificata emisa pentru SCEE.
19 Prin decizia din 11 decembrie 2007, Gerechtshof te Amsterdam a considerat ca SLE putea invoca, in fata autoritatilor vamale olandeze, ITO modificate emise pentru SCEE de autoritatile vamale din Regatul Unit, chiar si pentru declaratiile vamale intervenite intre 19 octombrie 2000 si 12 iunie 2001. Aceasta instanta a decis, in consecinta, ca PS2 trebuiau sa fie clasificate la subpozitia tarifara 8471 49 90 din NC.
20 Staatssecretaris van Financiën a formulat recurs impotriva deciziei din 11 decembrie 2007 la Hoge Raad der Nederlanden.
21 Aceasta instanta are indoieli cu privire la valoarea ITO modificate intre 19 octombrie 2000 si la 12 iunie 2001, cu privire la posibilitatea SLE de a invoca aceste ITO si cu privire la increderea legitima pe care importatorul putea sa o aiba pe baza faptului ca autoritatile vamale olandeze trebuiau, potrivit propriilor reguli, sa ia in considerare o ITO emisa unui tert pentru marfuri identice.
22 In consecinta, Hoge Raad der Nederlanden a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) Dreptul comunitar si in special articolul 12 alineatele (2) si (5), articolul 217 alineatul (1) din Codul vamal […], precum si articolul 11 din regulamentul sau de aplicare […] coroborate cu articolul 243 din [C]od[ul vamal] trebuie interpretate in sensul ca, in contextul unei proceduri privind taxele vamale aplicate, o parte interesata poate contesta aceasta aplicare prin prezentarea unor informatii tarifare obligatorii emise pentru aceleasi marfuri intr‑un alt stat membru care, la data respectiva, sunt inca in litigiu, dar care au fost modificate in cele din urma?
2) In cazul unui raspuns afirmativ la prima intrebare, poate declarantul care actioneaza in nume propriu si pe seama sa prin intocmirea de declaratii vamale de punere in libera circulatie, intr‑un caz precum cel din actiunea principala, sa invoce informatii tarifare obligatorii al caror titular nu este el insusi, ci societatea afiliata la cererea careia el a efectuat declaratiile mentionate?
3) In cazul unui raspuns negativ la a doua intrebare, se opune dreptul comunitar ca, intr‑un caz precum cel din actiunea principala, o parte interesata sa invoce o instructiune nationala prin care autoritatile nationale creeaza o incredere legitima in privinta posibilitatii de a se referi, in scopul clasificarii tarifare a marfurilor declarate, la o informatie tarifara emisa unui tert pentru aceeasi marfa?”
Cu privire la intrebarile preliminare
Cu privire la a doua intrebare
23 Prin intermediul celei de a doua intrebari, care trebuie examinata in primul rand, instanta de trimitere solicita Curtii sa stabileasca daca Codul vamal si regulamentul de aplicare trebuie interpretate in sensul ca declarantul vamal, care intocmeste declaratii vamale in nume propriu si pe seama sa, poate invoca o ITO al carei titular nu este el insusi, ci o societate afiliata la cererea careia a efectuat aceste declaratii.
24 Trebuie amintit cu titlu introductiv ca o ITO are ca obiectiv sa ofere securitate juridica operatorului economic in cazul in care exista un dubiu cu privire la clasificarea tarifara a unor marfuri in nomenclatura vamala existenta (a se vedea Hotararea din 2 decembrie 2010, Schenker, C‑199/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 16), protejandu‑l astfel fata de orice modificare ulterioara a pozitiei adoptate de autoritatile vamale cu privire la clasificarea acestei marfi (a se vedea Hotararea din 29 ianuarie 1998, Lopex Export, C‑315/96, Rec., p. I‑317, punctul 28).
25 Rezulta din dispozitiile coroborate ale articolului 12 alineatul (2) din Codul vamal, precum si ale articolelor 10 si 11 din regulamentul de aplicare ca o ITO nu poate fi invocata decat de titularul sau fata de autoritatile vamale care l‑au emis si fata de cele din celelalte state membre.
26 In aceasta privinta, Curtea a hotarat ca o ITO creeaza drepturi numai in beneficiul titularului sau (Hotararea din 15 septembrie 2005, Intermodal Transports, C‑495/03, Rec., p. I‑8151, punctul 27).
27 Totusi, articolul 10 din regulamentul de aplicare precizeaza ca dreptul de a invoca o ITO este rezervat titularului sau, fara a aduce atingere articolelor 5 si 64 din Codul vamal. Aceste din urma articole reglementeaza declaratia vamala in cazul in care aceasta este efectuata de o alta persoana decat importatorul. Rezulta de aici ca regula potrivit careia o ITO nu poate fi invocata decat de titularul sau nu interzice acestuia din urma sa efectueze declaratia vamala prin intermediul unui tert.
28 Articolul 64 din Codul vamal, la randul sau, se limiteaza sa indice ca declaratia vamala in scris poate fi facuta de orice persoana care este in masura sa prezinte marfurile respective sau poate imputernici pe cineva sa le prezinte autoritatii vamale, impreuna cu documentele care le insotesc, sub rezerva dispozitiilor articolului 5 din acelasi cod.
29 Articolul 5 din Codul vamal stabileste normele privind reprezentarea in relatia cu autoritatile vamale pentru intocmirea actelor si indeplinirea formalitatilor prevazute in reglementarile vamale. ITO obtinuta de reprezentant va putea fi invocata ulterior de operatorul pe seama caruia a actionat reprezentantul. De asemenea, reprezentantul, actionand pe seama titularului ITO, va putea invoca aceasta ITO in fata autoritatilor vamale din alte state membre decat cel care a eliberat‑o.
30 Codul vamal reglementeaza in mod exhaustiv dreptul de reprezentare in vama. Articolul 5 alineatul (2) din acest cod precizeaza ca reprezentarea poate fi directa sau indirecta. In cazul reprezentarii directe, reprezentantul actioneaza in numele si pe seama unei alte persoane. In cazul in care reprezentarea este indirecta, reprezentantul actioneaza in nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. In plus, statele membre pot decide ca, pe teritoriul lor, reprezentantul trebuie sa fie un comisionar in vama.
31 Pe de alta parte, articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf din codul mentionat precizeaza ca o persoana care nu declara ca actioneaza in numele sau pe seama unei alte persoane sau care nu este imputernicita in acest sens este considerata ca actioneaza in nume propriu si pe seama sa. Rezulta de aici ca reprezentarea trebuie sa fie expresa si nu se prezuma.
32 Or, atat din decizia de trimitere, cat si din observatiile prezentate Curtii de SLE reiese ca aceasta a importat consolele PS2 in nume propriu si pe seama sa din cauza faptului ca, la momentul acestui import, respectiv intre noiembrie 2000 si in mai 2001, Regatul Tarilor de Jos nu autoriza reprezentarea in vama decat in cazul in care era efectuata prin comisionari in vama.
33 Rezulta de aici ca, intrucat nu a actionat in calitate de reprezentant al SCEE, SLE nu putea invoca in fata autoritatilor vamale olandeze o ITO al carei titular era SCEE.
34 In aceasta privinta, imprejurarea ca SCEE si SLE faceau parte din acelasi grup de societati sau ca a doua era reprezentanta fiscala a primeia in Tarile de Jos nu a conferit SLE calitatea de reprezentant, in sensul articolului 5 din Codul vamal.
35 Din aceste consideratii rezulta ca trebuie sa se raspunda la a doua intrebare adresata ca articolul 12 alineatul (2) din Codul vamal, precum si articolele 10 si 11 din regulamentul de aplicare trebuie interpretate in sensul ca declarantul vamal care intocmeste declaratiile vamale in nume propriu si pe seama sa nu poate invoca o ITO al carei titular nu este el insusi, ci o societate afiliata, la cererea careia a efectuat aceste declaratii.
Cu privire la prima intrebare
36 Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita Curtii sa stabileasca daca articolul 12 alineatele (2) si (5) si articolul 217 alineatul (1) din Codul vamal, precum si articolul 11 din regulamentul de aplicare coroborate cu articolul 243 din Codul vamal trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul unei proceduri privind perceperea de taxe vamale, o parte interesata poate contesta aceasta percepere prin prezentarea unei ITO emise, pentru aceleasi marfuri, intr‑un alt stat membru. Instanta de trimitere solicita, in plus, sa se stabileasca daca se impune luarea in considerare a acestei ITO in cazul in care, la momentul importului, validitatea acesteia se afla sub semnul intrebarii si aceasta nu a fost modificata in cele din urma decat ulterior acestui import.
37 Potrivit articolului 243 din Codul vamal, orice persoana are dreptul de a introduce o actiune impotriva deciziilor luate de autoritatile vamale cu privire la aplicarea legislatiei vamale si care o privesc direct si individual. Din articolul 4 punctul 5 din Codul vamal rezulta ca o ITO este o decizie in sensul articolului 243 mentionat anterior.
38 Actiunea principala priveste clasificarea tarifara a unei marfi si plata subsecventa a taxelor vamale. In sprijinul pretentiilor sale, SLE invoca o ITO emisa pentru SCEE de autoritatile vamale dintr‑un alt stat membru. In consecinta, se pare ca acest litigiu poate fi considerat o actiune in sensul articolului 243 din Codul vamal.
39 Astfel cum rezulta din cuprinsul punctelor 33 si 35 din prezenta hotarare, o persoana nu poate invoca o ITO al carei titular nu este ea insasi, cu exceptia cazului in care aceasta persoana actioneaza in calitate de reprezentant.
40 In temeiul articolului 12 alineatul (2) din Codul vamal si al articolului 11 din regulamentul de aplicare, o ITO este obligatorie pentru autoritatile vamale doar atunci cand este invocata de titularul sau sau de reprezentantul acestuia. In afara acestei ipoteze, instanta, sesizata in temeiul articolului 243 alineatul (2) din Codul vamal si in fata careia este prezentata o ITO, nu poate conferi acestei ITO efectele juridice care ii corespund.
41 Totusi, o ITO poate fi invocata cu titlu de proba de o alta persoana decat titularul sau. Astfel, in lipsa unei reglementari a Uniunii privind notiunea de proba, toate mijloacele de proba pe care dispozitiile de drept procesual ale statelor membre le admit in proceduri similare celei prevazute la articolul 243 din Codul vamal sunt, in principiu, admisibile (a se vedea in acest sens Hotararea din 23 martie 2000, Met‑Trans si Sagpol, C‑310/98 si C‑406/98, Rec., p. I‑1797, punctul 29).
42 Pe de alta parte, Curtea a hotarat ca imprejurarea ca autoritatile vamale dintr‑un alt stat membru au emis unui tert fata de litigiul cu care este sesizata o instanta nationala ale carei decizii nu sunt supuse unei cai de atac in dreptul intern o ITO pentru o anumita marfa, care pare sa reflecte o interpretare diferita a pozitiilor din NC decat cea pe care instanta amintita considera ca trebuie sa o retina cu privire la un produs similar in cauza in litigiul mentionat, trebuie, desigur, sa determine aceasta instanta sa fie deosebit de atenta in aprecierea privind o eventuala lipsa a oricarei indoieli rezonabile referitoare la aplicarea corecta a NC (a se vedea Hotararea Intermodal Transports, citata anterior, punctul 34).
43 Din aceasta jurisprudenta rezulta ca o ITO emisa unui tert poate fi luata in considerare ca proba de o instanta sesizata cu un litigiu privind clasificarea vamala a unei marfi si plata ulterioara a taxelor vamale.
44 In lumina acestor consideratii, trebuie sa se raspunda la prima intrebare adresata ca articolul 12 alineatele (2) si (5) si articolul 217 alineatul (1) din Codul vamal, precum si articolul 11 din regulamentul de aplicare coroborate cu articolul 243 din Codul vamal trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul unei proceduri privind perceperea de taxe vamale, o parte interesata poate contesta aceasta percepere prin prezentarea, cu titlu de proba, a unei ITO emise pentru aceleasi marfuri intr‑un alt stat membru, fara ca aceasta ITO sa poata produce efectele juridice care ii corespund. Totusi, este de competenta instantei nationale sa determine daca normele procedurale relevante ale statului membru vizat prevad posibilitatea de a prezenta astfel de mijloace de proba.
Cu privire la a treia intrebare
45 Prin intermediul celei de a treia intrebari, instanta de trimitere urmareste sa afle, in esenta, daca Codul vamal si regulamentul de aplicare trebuie interpretate in sensul ca o instructiune nationala care recunoaste autoritatilor nationale posibilitatea de a se referi, in vederea clasificarii tarifare a unor marfuri declarate, la o ITO emisa unui tert pentru aceleasi marfuri a putut crea, pentru importatori, o incredere legitima privind posibilitatea de a se intemeia pe aceasta instructiune.
46 Trebuie precizat ca, potrivit deciziei de trimitere, la momentul importurilor in cauza in actiunea principala, manualul vamal olandez prevedea ca „numai un titular poate invoca o ITO [si ca,] in orice caz, este necesar ca marfurile prezentate sa corespunda din toate punctele de vedere cu descrierea marfurilor din ITO. Daca un importator se refera la o ITO in vigoare al carei titular nu este el insusi, dar intocmeste o declaratie privind exact aceleasi marfuri precum cele descrise in ITO, clasificarea trebuie sa corespunda celei acordate in ITO”.
47 In aceasta privinta, Curtea a hotarat ca principiul protectiei increderii legitime nu poate fi invocat impotriva unei dispozitii precise a unui text de drept al Uniunii si comportamentul unei autoritati nationale insarcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urma, nu poate crea, pentru un operator economic, o incredere legitima privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii (Hotararea din 26 aprilie 1988, Krücken, 316/86, Rec., p. 2213, punctul 24, Hotararea din 1 aprilie 1993, Lageder si altii, C‑31/91-C‑44/91, Rec., p. I‑1761, punctul 35, precum si Hotararea din 16 martie 2006, Emsland‑Stärke, C‑94/05, Rec., p. I‑2619, punctul 31).
48 Or, articolul 12 din Codul vamal reglementeaza cu precizie conditiile de emitere, valoarea juridica, precum si durata de valabilitate a ITO. Pe de alta parte, articolul 10 alineatul (1) din regulamentul de aplicare enunta cu claritate faptul ca ITO nu pot fi invocate decat de titularul lor sau de reprezentantul care actioneaza pe seama acestui titular.
49 Se pare ca autoritatile vamale olandeze insarcinate cu aplicarea dreptului Uniunii confereau unei ITO aceeasi valoare juridica indiferent daca aceasta era invocata de un tert sau de titularul sau. Astfel, autoritatile mentionate, aplicand manualul vamal, au avut un comportament contrar dreptului Uniunii si acest comportament nu a putut sa creeze o asteptare legitima din partea operatorilor economici.
50 Prin urmare, trebuie sa se raspunda la a treia intrebare adresata ca articolul 12 din Codul vamal si articolul 10 alineatul (1) din regulamentul de aplicare trebuie interpretate in sensul ca o instructiune nationala care recunoaste autoritatilor nationale posibilitatea de a se referi, in vederea clasificarii tarifare a unor marfuri declarate, la o ITO emisa unui tert pentru aceleasi marfuri nu a putut crea, pentru importatori, o incredere legitima privind posibilitatea de a se intemeia pe aceasta instructiune.
Cu privire la cheltuielile de judecata
51 Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a sasea) declara:
1) Articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European si al Consiliului din 19 decembrie 1996, precum si articolele 10 si 11 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispozitii de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996, trebuie interpretate in sensul ca declarantul vamal care intocmeste declaratiile vamale in nume propriu si pe seama sa nu poate invoca o informatie tarifara obligatorie al carei titular nu este el insusi, ci o societate afiliata, la cererea careia a efectuat aceste declaratii.
2) Articolul 12 alineatele (2) si (5) si articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, precum si articolul 11 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 12/97, coroborate cu articolul 243 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul unei proceduri privind perceperea de taxe vamale, o parte interesata poate contesta aceasta percepere prin prezentarea, cu titlu de proba, a unei informatii tarifare obligatorii emise pentru aceleasi marfuri intr‑un alt stat membru, fara ca aceasta informatie tarifara obligatorie sa poata produce efectele juridice care ii corespund. Totusi, este de competenta instantei nationale sa determine daca normele procedurale relevante ale statului membru vizat prevad posibilitatea de a prezenta astfel de mijloace de proba.
3) Articolul 12 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, si articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 12/97, trebuie interpretate in sensul ca o instructiune nationala care recunoaste autoritatilor nationale posibilitatea de a se referi, in vederea clasificarii tarifare a unor marfuri declarate, la o informatie tarifara obligatorie emisa unui tert pentru aceleasi marfuri nu a putut crea, pentru importatori, o incredere legitima privind posibilitatea de a se intemeia pe aceasta instructiune.
