Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – Libera circulatie a persoanelor – Libertatea de stabilire

Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – Libera circulatie a persoanelor – Libertatea de stabilire – Cumpararea unui bun imobil cu destinatia de noua resedinta principala – Determinare a bazei de evaluare a impozitului pe achizitionarea de bunuri imobile – Deducere din valoarea resedintei cumparate a valorii resedintei vandute – Excludere a acestei deduceri daca bunul vandut nu este situat pe teritoriul national

HOTARAREA CURTII (Camera intai)
1 decembrie 2011

In cauza C 253/09,

avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor formulata in temeiul articolului 226 CE, introdusa la 8 iulie 2009,

Comisia Europeana, reprezentata de domnul R. Lyal si de doamna K. Talabér Ritz, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg, reclamanta, impotriva Republicii Ungare, reprezentata de doamna R. Somssich si de domnul M. Z. Fehér, in calitate de agenti, parata,

CURTEA (Camera intai),

compusa din domnul A. Tizzano, presedinte de camera, domnii M. Safjan, M. Ilešič, E. Levits si doamna M. Berger (raportor), judecatori,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 23 septembrie 2010,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 9 decembrie 2010,

pronunta prezenta Hotarare

1 Prin cererea introductiva, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca, prin aplicarea unui tratament diferit achizitionarii in Ungaria a unui bun imobil cu destinatia de resedinta principala ca urmare a vanzarii unui alt bun de acest tip, dupa cum bunul vandut era situat in Ungaria sau pe teritoriul unui alt stat membru, Republica Ungara nu si a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE, precum si al articolelor 28 si 31 din Acordul privind Spatiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, denumit in continuare „Acordul privind SEE”).

Cadrul juridic national

2 Articolul 63 din Legea nr. CXVII din 1995 privind impozitul pe venit (denumita in continuare „Legea privind impozitul pe venit”), in versiunea aflata in vigoare pana la 31 decembrie 2007, prevedea:
„[…] impozitul pe venitul din vanzarea proprietatilor imobiliare si a drepturilor patrimoniale este de 25 %.
[…] Impozitul platit se reduce (sau nu se mai aplica) cu cuantumul impozitului care se aplica partii din venitul rezultat din vanzarea proprietatilor sau a drepturilor patrimoniale (subventie pentru achizitionarea de locuinte) care este folosita pentru cumpararea de bunuri imobile rezidentiale de catre o persoana fizica, pentru aceasta, un membru de familie apropiat sau pentru fostul sot, in cele 12 luni anterioare realizarii venitului sau in urmatoarele 60 de luni ulterioare acelei date (baza subventiei pentru achizitionarea de locuinte).”
3 Aceasta subventie pentru achizitionarea de locuinte se acorda doar daca investitia se referea la bunuri imobile rezidentiale situate in Ungaria.
4 Articolul 1 din Legea nr. XCIII din 1990 privind impozitele (denumita in continuare „Legea privind impozitele”), in versiunea aplicabila in speta, are urmatorul cuprins:
„Impozitul pe proprietate imobiliara se datoreaza in caz de mostenire, donatie sau transfer cu titlu oneros al bunurilor […]”
5 Articolul 2 alineatul (2) din Legea privind impozitele este redactat astfel:
„Prevederile privind impozitul pentru donatii si transferuri de bunuri imobile cu titlu oneros se aplica bunurilor imobile situate pe teritoriul national si drepturilor patrimoniale aferente, cu exceptia cazului in care se prevede altfel prin conventii internationale.”
6 Articolul 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele prevede:
„[…] In cazul in care un cumparator persoana privata isi vinde cealalta locuinta in termen de un an inainte sau dupa respectiva cumparare, baza de calcul pentru stabilirea impozitului este formata din diferenta dintre valoarea de piata – bruta – a imobilului cumparat si cea a imobilului vandut. […]”

Procedura precontencioasa

7 Prin scrisoarea de punere in intarziere din 23 martie 2007, Comisia a atras atentia Republicii Ungare ca dispozitiile dreptului fiscal national privind transferul proprietatilor imobiliare apareau ca fiind contrare obligatiilor care revin Republicii Ungare in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE, 43 CE si 56 CE, precum si articolelor corespunzatoare din Acordul privind SEE.
8 Comisia a sustinut ca aceste dispozitii fiscale trateaza in mod discriminatoriu achizitionarea in Ungaria a unui bun imobil rezidential subsecventa unei vanzari a unei resedinte anterioare, prevazand masuri mai favorabile atunci cand aceasta resedinta era situata in Ungaria, iar nu pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, dispozitiile mentionate ar impozita intr o mai mare masura achizitionarea de bunuri imobile rezidentiale legata de vanzarea unei resedinte anterioare atunci cand aceasta nu era situata in Ungaria. De asemenea, din cauza caracterului lor discriminatoriu, dispozitiile respective ar reprezenta un obstacol in calea liberei circulatii a lucratorilor si a capitalurilor, precum si in calea libertatii de stabilire. Comisia ar declara si faptul ca nu identifica niciun motiv valabil care sa poata justifica aceasta diferenta de regim.
9 Prin scrisoarea din 8 august 2007, Republica Ungara a recunoscut ca dispozitiile articolului 63 din Legea privind impozitul pe venit reprezinta o incalcare a dreptului Uniunii aflat in vigoare si si a aratat intentia de a adopta noi dispozitii legislative care sa garanteze persoanelor impozabile ca nu sunt tratate in mod discriminatoriu la calcularea impozitului pe venit in functie de locul unde este situat bunul lor imobil.
10  In schimb, in ceea ce priveste dispozitia cuprinsa in articolul 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele, Republica Ungara a apreciat ca nu incalca dreptul Uniunii.
11  Printr o scrisoare din 12 decembrie 2007, Republica Ungara a informat Comisia ca Parlamentul maghiar a adoptat Legea nr. CXXVI din 2007 de modificare a anumitor legi fiscale, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2008. Articolul 19 din aceasta lege modifica articolul 63 din Legea privind impozitul pe venit, abrogand dispozitiile privind reducerea impozitului care se aplica la achizitionarea de bunuri imobiliare rezidentiale situate pe teritoriul maghiar.
12  In aceste imprejurari, Comisia, mentinandu si pozitia exprimata in scrisoarea de punere in intarziere, a emis, la 27 iunie 2008, un aviz motivat prin care invita Republica Ungara sa ia masurile necesare pentru a se conforma acestui aviz in termen de doua luni de la primirea acestuia.
13  Republica Ungara a raspuns la avizul motivat prin scrisoarea din 27 august 2008, reiterand consideratiile pe care le exprimase deja in scrisoarea din 8 august 2007.
14  Intrucat a considerat acest raspuns nesatisfacator, Comisia a introdus prezenta actiune.

Cu privire la actiune

Argumentele partilor

15  Comisia sustine ca legislatia in litigiu, in special sistemul de calcul al taxei pe achizitionarea de bunuri imobile, este contrara articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE, precum si articolelor 28 si 31 din Acordul privind SEE in masura in care defavorizeaza cetatenii Uniunii si ai Spatiului Economic European (SEE) care doresc sa achizitioneze un bun imobil in Ungaria, in cadrul exercitarii dreptului lor la libera circulatie, vanzand in acelasi timp bunul lor imobil situat intr un alt stat membru al Uniunii Europene sau al SEE.
16  Aceasta institutie apreciaza ca impozitul in cauza este un impozit indirect.
17  In continuare, Comisia sustine ca acest impozit este datorat pentru orice achizitionare in Ungaria a unui bun imobil cu destinatia de resedinta principala, dar poate fi redus sau chiar suprimat daca achizitionarea prezinta o oarecare simultaneitate cu vanzarea resedintei anterioare a cumparatorului, cu conditia ca aceasta sa fie situata in Ungaria. Astfel, desi baza de evaluare a impozitului mentionat este constituita, potrivit articolului 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele, de diferenta dintre valoarea de piata bruta a bunului cumparat si cea a bunului vandut, poate fi dedusa numai valoarea bunurilor vandute situate pe teritoriul maghiar. In aceste conditii, din cauza discriminarii determinate de regimul aceluiasi impozit, persoanele care cumpara pentru prima oara in Ungaria un bun imobil cu destinatie de resedinta principala s ar afla intr o situatie mai putin favorabila si ar fi mai putin stimulate sa cumpere o noua locuinta in acest stat membru si sa se instaleze in statul respectiv decat persoanele care cumpara din nou un bun de acest tip in locul celui pe care il aveau deja pe teritoriul maghiar.
18  Or, potrivit Comisiei, persoanele care dispuneau, anterior achizitionarii in Ungaria a noii lor resedinte principale, de o resedinta principala intr un alt stat membru se puteau afla in aceeasi situatie ca si cele care dispuneau deja de o astfel de resedinta in Ungaria, mai exact o situatie in care si primele au trebuit sa plateasca in respectivul stat membru un impozit de nivel echivalent celui al impozitului in litigiu la achizitionarea bunului cu destinatie de resedinta principala. Imprejurarea ca legislatia maghiara nu prevede nicio posibilitate de deducere a valorii de piata a bunului vandut din valoarea noului bun cumparat la calcularea bazei de evaluare a impozitului atunci cand bunul vandut nu este situat in Ungaria ar conduce la tratarea in mod diferit a unor situatii comparabile in mod obiectiv si, prin urmare, ar fi discriminatorie.
19  In ceea ce priveste atingerea adusa libertatii de stabilire, Comisia considera, spre deosebire de pozitia Republicii Ungare, ca, in ceea ce priveste exercitarea acestei libertati, este putin relevant ca dispozitia legislativa in cauza se refera la bunuri imobile cu destinatia de resedinta, iar nu la spatii comerciale. Astfel, nu se poate exclude ca un lucrator independent sa isi stabileasca locul activitatii sale profesionale la locul resedintei sale principale.
20  In ceea ce priveste persoanele care nu exercita o activitate economica, se impune aceeasi concluzie, potrivit Comisiei, pentru motive identice in temeiul articolului 18 CE.
21  De asemenea, Comisia considera ca, pentru aceleasi motive ca si cele referitoare la incalcarea articolelor 39 CE si 43 CE, Republica Ungara nu isi respecta nici obligatiile impuse de articolele 28 si 31 din Acordul privind SEE referitoare la libertatea de stabilire si, respectiv, la libera circulatie a lucratorilor.
22  In plus, Comisia apreciaza ca o astfel de discriminare nu este justificata de motive de interes general.
23  In ceea ce priveste motivele referitoare la coerenta sistemului fiscal, Comisia apreciaza ca Republica Ungara nu poate invoca Hotararea din 28 ianuarie 1992, Bachmann (C 204/90, Rec., p. I 249), si Hotararea din 23 februarie 2006, Keller Holding (C 471/04, Rec., p. I 2107). Potrivit Comisiei, desi este adevarat ca necesitatea de a garanta coerenta sistemului fiscal poate justifica o limitare a exercitarii principiilor fundamentale garantate de Tratatul CE, argumentul intemeiat pe acest motiv nu poate fi primit decat daca ar exista o legatura directa intre avantajul fiscal respectiv si compensarea acestui avantaj cu o prelevare fiscala determinata. Or, nu ar exista nicio legatura fiscala directa intre vanzarile de bunuri imobile vizate de legislatia in litigiu.
24  In plus, in opinia Comisiei, principiul teritorialitatii, si anume existenta unei competente fiscale care poate fi exercitata fara restrictii asupra bunurilor imobile situate pe teritoriul national si lipsa unei astfel de competente fata de bunurile situate in strainatate, invocat de Republica Ungara, nu poate justifica nici existenta masurii care figureaza la articolul 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele.
25  De asemenea, potrivit Comisiei, care se intemeiaza in aceasta privinta pe Hotararea din 7 septembrie 2004, Manninen (C 319/02, Rec., p. I 7477, punctul 49), eventuala reducere a veniturilor fiscale nu poate fi invocata de autoritatile maghiare drept motiv imperativ de interes general pentru a justifica aceasta masura.
26  In sfarsit, referindu se din nou la Hotararea Manninen, citata anterior, Comisia respinge si justificarea intemeiata pe dificultatile autoritatilor maghiare de a tine cont, la determinarea cuantumului impozitului datorat pentru achizitionarea unui bun imobil situat in Ungaria, de existenta proprietatilor vandute in alte state membre si de impozitele platite la achizitionarea acestora. Dificultatea de a se determina in ce masura, atat in privinta fondului, cat si a metodei de calcul, impozitul platit in strainatate corespunde impozitului in litigiu nu poate constitui in niciun caz un argument care sa poata justifica discriminarea in cauza. Comisia este de acord totusi ca Republica Ungara poate impune, in temeiul Hotararii din 17 ianuarie 2008, Jäger (C 256/06, Rep., p. I 123), cerinte specifice contribuabilului in vederea obtinerii informatiilor necesare, aceste cerinte netrebuind totusi sa fie in niciun caz disproportionate fata de obiectivul urmarit.
27  Republica Ungara, subliniind ca impozitul in litigiu trebuie inclus, contrar opiniei Comisiei, in categoria impozitelor directe, arata ca regimul de impozitare in cauza nu este de natura sa incalce articolele 18 CE, 39 CE si 43 CE, nici dispozitiile corespunzatoare din Acordul privind SEE. In subsidiar, acest stat membru sustine ca regimul mentionat ar fi, in orice caz, justificat de ratiuni de interes general.
28  Republica Ungara invoca mai intai inexistenta unei atingeri aduse liberei circulatii a persoanelor si libertatii de stabilire, in principal deoarece nu ar exista o discriminare intre situatii comparabile in mod obiectiv. Contestand opinia Comisiei in aceasta privinta, Republica Ungara considera ca toate persoanele care doresc sa achizitioneze un bun imobil in Ungaria pentru prima oara se afla intr o situatie comparabila in mod obiectiv, imprejurarea ca ele au achizitionat sau nu au achizitionat un astfel de bun intr un alt stat membru nefiind importanta. De asemenea, s ar afla intr o situatie comparabila in mod obiectiv persoanele care, desi erau deja proprietare ale unui bun imobil cu destinatia de locuinta principala in Ungaria, achizitioneaza in acest stat un nou bun de acest tip, pentru inlocuirea bunului anterior.
29  In schimb, potrivit statului membru mentionat, nu se afla intr o situatie comparabila persoanele care vand un bun imobil situat in Ungaria, cu destinatia de resedinta principala, pentru achizitionarea in acelasi stat a unui alt bun de acest tip si persoanele care vand un bun imobil situat intr un alt stat membru, cu destinatia de resedinta principala, pentru achizitionarea in Ungaria a unui alt bun de acest tip. Astfel, pe de o parte, domiciliul fiscal al acestor persoane poate fi diferit intrucat cele care apartin primei categorii sunt rezidenti nationali, iar cele care apartin celei de a doua categorii sunt rezidenti straini. Pe de alta parte, pentru aceasta ultima categorie de persoane, bunului detinut anterior nu i se aplica dreptul fiscal maghiar, din punct de vedere teritorial si material, in timp ce nu aceasta este situatia in privinta bunurilor vandute de cealalta categorie de persoane.
30  In aceasta privinta, Republica Ungara se intemeiaza pe jurisprudenta Curtii, in special pe Hotararea din 14 februarie 1995, Schumacker (C 279/93, Rec., p. I 225, punctul 34), si pe Hotararea din 5 iulie 2005, D. (C 376/03, Rec., p. I 5821), potrivit careia, in materia impozitelor pe venit si a impozitelor pe patrimoniu, situatiile persoanelor rezidente si ale persoanelor nerezidente nu sunt in general comparabile si faptul ca un stat membru nu acorda unui nerezident anumite avantaje fiscale care sunt acordate unui rezident nu reprezinta, ca regula, o discriminare. In plus, acest stat membru invoca, in sustinerea argumentatiei sale, cauza in care a fost pronuntata Hotararea din 8 septembrie 2005, Blanckaert (C 512/03, Rec., p. I 7685), subliniind similitudinea dintre dispozitiile in litigiu in aceasta cauza si in prezenta cauza.
31  De altfel, Republica Ungara subliniaza ca tratatul, astfel cum este interpretat de Curte, nu garanteaza unui cetatean al Uniunii neutralitatea in materie de impozitare a transferului activitatilor sale intr un alt stat membru (a se vedea printre altele Hotararea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, Rec., p. I 4981, punctul 55, Hotararea din 15 iulie 2004, Lindfors, C 365/02, Rec., p. I 7183, punctul 34, si Hotararea din 12 iulie 2005, Schempp, C 403/03, Rec., p. I 6421, punctul 45). Asadar, acest stat membru sustine ca regimul in cauza este conform cu principiul fiscal al teritorialitatii, care este recunoscut de dreptul Uniunii (a se vedea printre altele Hotararea din 15 mai 1997, Futura Participations si Singer, C 250/95, Rec., p. I 2471), potrivit caruia diferitele sisteme fiscale nationale coexista fara a exista o ierarhie intre ele.
32  Intrucat eventualele denaturari care decurg din disparitatile dintre legislatiile fiscale nationale nu intra in domeniul de aplicare al dispozitiilor tratatului in materia liberei circulatii, este posibil sa se admita ca o persoana care a profitat de dispozitiile in materia liberei circulatii sa fie tratata intr un stat membru intr un mod mai putin favorabil din punct de vedere fiscal pentru simplul motiv ca este supusa autoritatii fiscale a unui alt stat membru. Cu toate acestea, o astfel de situatie nu poate fi considerata, pe de o parte, ca reprezentand in sine o discriminare fata de aceasta persoana si, pe de alta parte, ca fiind o restrictie a dreptului de libera circulatie, contrara dreptului Uniunii.
33  In aceasta privinta, Republica Ungara subliniaza ca respectiva competenta fiscala a statelor membre presupune nu numai determinarea sarcinii fiscale, ci si acordarea de avantaje. Astfel, legislatia in litigiu ar fi conforma principiului teritorialitatii si nu ar incalca dreptul Uniunii.
34  In opinia Republicii Ungare, in aceasta ipoteza, eventuala limitare a libertatilor fundamentale ar fi consecinta necesara a repartizarii teritoriale a competentei fiscale a statelor membre. Or, mentinerea repartizarii echilibrate a competentei de impozitare intre statele membre ar face parte din motivele de interes general care justifica astfel de limitari.
35  Cu titlu subsidiar, acest stat membru, invocand o jurisprudenta constanta (a se vedea Hotararea Bachmann, citata anterior, Hotararea din 28 ianuarie 1992, Comisia/Belgia, C 300/90, Rec., p. I 305, Hotararea Manninen, citata anterior, Hotararea Keller Holding, citata anterior, si Hotararea din 8 noiembrie 2007, Amurta, C 379/05, Rep., p. I 9569), considera ca regimul de impozitare in litigiu este justificat de motive de interes general legate de coerenta sistemului fiscal. Curtea ar fi admis o astfel de justificare in aceste imprejurari, din moment ce, pe de o parte, este stabilita existenta unei legaturi directe intre acordarea avantajului fiscal vizat si sarcina fiscala care este contraprestatia acestuia si, pe de alta parte, ca acest avantaj si aceasta sarcina se refera la aceeasi persoana si la aceeasi impozitare. In speta, Republica Ungara afirma ca exista o legatura de o astfel de natura tinand cont de faptul ca numai persoanele care au achizitionat deja un bun imobil pe teritoriul maghiar pot beneficia de avantajul fiscal in litigiu la achizitionarea unui alt bun imobil in Ungaria. Prin urmare, nu s ar putea nega ca avantajul fiscal mentionat si sarcina fiscala care reprezinta contraprestatia acestuia se refera la aceeasi persoana si se inscriu in cadrul aceluiasi impozit.
36  Pe de alta parte, Republica Ungara respinge argumentul avansat de Comisie potrivit caruia legislatia in litigiu ar urmari numai evitarea unei scaderi a veniturilor bugetare. Obiectivul acestei legislatii ar fi de a asigura ca orice achizitie imobiliara in Ungaria este supusa cel putin o data impozitului in litigiu cu privire la totalitatea valorii de piata a bunului achizitionat, evitandu se ca resursele grevate la prima achizitie de impozitul mentionat sa fie grevate din nou ulterior. Ar fi vorba despre un ansamblu coerent, inseparabil de punerea in aplicare a principiului teritorialitatii.
37  In sfarsit, acest stat membru sustine ca extinderea avantajului fiscal la bunuri imobile straine in cadrul legislatiei in litigiu ar determina probleme practice de o asemenea gravitate incat ar impiedica functionarea sistemului si nu ar mai permite, printre altele, prevenirea eventualelor abuzuri.
38  In plus, Republica Ungara aminteste in memoriul in duplica faptul ca rezulta din cererea introductiva a Comisiei ca aceasta contesta legislatia maghiara intrucat limiteaza exercitarea drepturilor de libera circulatie si de libera stabilire ale persoanelor care doresc sa isi transfere resedinta principala in Ungaria in exercitarea drepturilor lor de libera circulatie si de libera stabilire. In cazul in care Comisia ar fi dorit sa examineze legislatia in litigiu considerand cumpararea bunului ca fiind numai o investitie, fara a tine seama de schimbarile de resedinta sau de domiciliu fiscal, se poate presupune ca a facut o din perspectiva liberei circulatii a capitalurilor in sensul articolului 56 CE.
39  Cu toate acestea, din moment ce nu evoca aceasta libertate fundamentala, ci numai libera circulatie a persoanelor, trebuie sa se considere ca cererea introductiva nu vizeaza decat situatiile in care o persoana, exercitandu si dreptul de libera circulatie, isi transfera resedinta in Ungaria. Astfel, acest stat membru concluzioneaza ca schimbarea locului de resedinta si a domiciliului fiscal justifica operarea unei distinctii intre persoanele care achizitioneaza pentru prima data o locuinta in Ungaria si cele care achizitioneaza o noua locuinta in Ungaria in locul unei locuinte anterioare situate tot in acest stat.
40  Prin urmare, Republica Ungara, invocand in sustinerea rationamentului sau Hotararea din 12 februarie 2009, Block (C 67/08, Rep., p. I 883), sustine ca un stat membru nu are obligatia de a lua in considerare valoarea de piata a unei locuinte situate intr un alt stat membru al Uniunii sau al SEE.

Aprecierea Curtii

41  Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca exista un dezacord intre Comisie si Republica Ungara in ceea ce priveste calificarea impozitului in litigiu ca impozit direct sau indirect.
42  In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca, independent de problema daca in speta impozitul mentionat reprezinta un impozit direct sau indirect, acesta nu a facut obiectul unei armonizari in cadrul Uniunii Europene si, prin urmare, intra in competenta statelor membre, care, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, trebuie sa exercite aceasta competenta cu respectarea dreptului Uniunii (a se vedea printre altele, in ceea ce priveste fiscalitatea directa, Hotararea din 4 martie 2004, Comisia/Franta, C 334/02, Rec., p. I 2229, punctul 21, Hotararea din 20 ianuarie 2011, Comisia/Grecia, C 155/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 39, si Hotararea din 16 iunie 2011, Comisia/Austria, C 10/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 23).
43  Se impune, prin urmare, sa stabilim daca, asa cum sustine Comisia, reglementarea nationala privind impozitarea transferurilor cu titlu oneros de bunuri imobile si in special articolul 2 alineatul (2) coroborat cu articolul 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele reprezinta o restrictie in calea libertatilor de circulatie a persoanelor consacrate la articolele 18 CE, 39 CE si 43 CE, precum si la articolele 28 si 31 din Acordul privind SEE.

Cu privire la motivele intemeiate pe o incalcare a dispozitiilor tratatului

44  In ceea ce priveste motivul intemeiat pe incalcarea articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE, trebuie amintit ca articolul 18 CE, care enunta la modul general dreptul de libera circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre al oricarui cetatean al Uniunii, isi gaseste o expresie specifica in articolul 39 CE in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor si in articolul 43 CE in ceea ce priveste libertatea de stabilire (a se vedea Hotararea din 26 octombrie 2006, Comisia/Portugalia, C 345/05, Rec., p. I 10633, punctul 13, Hotararea din 18 ianuarie 2007, Comisia/Suedia, C 104/06, Rep., p. I 671, punctul 15, Hotararea din 17 ianuarie 2008, Comisia/Germania, C 152/05, Rep., p. I 39, punctul 18, si Hotararea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 41).
45  Prin urmare, se impune sa se examineze regimul fiscal in cauza in raport cu articolele 39 CE si 43 CE inainte ca acesta sa fie examinat in raport cu articolul 18 CE pentru persoanele care se deplaseaza dintr un stat membru in altul in scopul de a se instala in statul respectiv, dar din motive care nu sunt legate de exercitarea unei activitati economice.

–   Cu privire la existenta unor restrictii privind articolele 39 CE si 43 CE

46  Ansamblul dispozitiilor tratatului referitoare la libera circulatie a persoanelor urmareste facilitarea exercitarii de activitati profesionale de orice natura de catre resortisantii Uniunii pe intreg teritoriul acesteia si se opune masurilor care i ar putea defavoriza atunci cand doresc sa exercite o activitate economica pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea Hotararea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, Rec., p. I 7929, punctul 34 si jurisprudenta citata, precum si Hotararile citate anterior Comisia/Portugalia, punctul 15, Comisia/Suedia, punctul 17, Comisia/Germania, punctul 21, si Comisia/Grecia, punctul 43).
47  Libertatea de stabilire recunoscuta resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru presupune printre altele accesul la activitatile independente si exercitarea acestora in conditiile definite pentru resortisantii proprii de legislatia statului membru de stabilire (a se vedea printre altele Hotararea din 28 ianuarie 1986, Comisia/Franta, 270/83, Rec., p. 273, punctul 13, Hotararea din 24 mai 2011, Comisia/Belgia, C 47/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 79, precum si, in acest sens, Hotararea din 22 decembrie 2008, Comisia/Austria, C 161/07, Rep., p. I 10671, punctul 27). Cu alte cuvinte, articolul 43 CE interzice fiecarui stat membru sa prevada in propria legislatie, pentru persoanele care isi exercita libertatea de stabilire in statul respectiv, conditii de exercitare a activitatilor acestora diferite de cele definite pentru resortisantii proprii (Hotararile citate anterior din 22 decembrie 2008, Comisia/Austria, punctul 28, si din 24 mai 2011, Comisia/Belgia, punctul 79).
48  In speta, Comisia sustine ca legislatia in litigiu, din cauza diferentei de tratament fiscal pe care o impune intre contribuabilii, straini sau maghiari, care vand un bun situat pe teritoriul maghiar, si contribuabilii care vand un bun situat in afara acestui teritoriu, este discriminatorie si este de natura sa ii descurajeze pe acestia din urma sa isi exercite dreptul la libera circulatie si libertatea de stabilire.
49  In opinia Comisiei, discriminarea rezulta, asadar, ca urmare a tratamentului fiscal mai putin favorabil rezervat transferurilor de resedinta din alt stat membru decat Republica Ungara in acest stat, in comparatie cu transferurile de resedinta pe teritoriul Ungariei, considerand ca, in esenta, potrivit principiului egalitatii fiscale, prima situatie, care presupune un element transfrontalier, trebuie sa beneficieze de acelasi tratament ca si cea de a doua situatie si ca ar trebui sa dea nastere dreptului la avantajul fiscal in litigiu.
50  In aceasta privinta, trebuie amintit ca, in temeiul unei jurisprudente consacrate, o discriminare nu poate aparea decat din aplicarea de reguli diferite unor situatii comparabile sau din aplicarea aceleiasi reguli unor situatii diferite (Hotararea Schumacker, citata anterior, punctul 30, Hotararea din 22 martie 2007, Talotta, C 383/05, Rep., p. I 2555, punctul 18, precum si Hotararea din 18 iulie 2007, Lakebrink si Peters Lakebrink, C 182/06, Rec., p. I 6705, punctul 27).
51  Prin urmare, o diferenta de tratament intre doua categorii de persoane impozabile poate fi calificata drept discriminare in sensul tratatului din moment ce situatiile acestor categorii de contribuabili sunt comparabile in raport cu normele fiscale in discutie.
52  Rezulta ca, in speta, Republica Ungara are obligatia sa acorde avantajul fiscal in cauza contribuabililor care vand un bun imobil situat in afara teritoriului acestui stat membru doar daca situatia acestora este privita ca fiind comparabila in mod obiectiv, in contextul impozitului in cauza, cu situatia contribuabililor care vand un bun imobil situat in Ungaria.
53  In aceasta privinta, Republica Ungara se opune concluziei Comisiei si sustine ca situatiile nu sunt comparabile. Acest stat membru afirma ca este posibil sa se excluda extinderea acordarii avantajului fiscal in litigiu la bunuri pentru care trebuia sau ar fi trebuit ca anterior sa se achite un impozit in alt stat membru, daca acesta a instituit o astfel de sarcina publica. Intrucat domeniul de aplicare al legislatiei in litigiu se extinde, avand in vedere natura acestei sarcini publice, numai la bunurile imobile situate in Ungaria, persoanele care nu au achizitionat anterior un bun imobil in acest stat membru si cele care dispun deja de un astfel de bun in acest stat membru nu se afla, prin urmare, in situatii comparabile, asa incat aplicarea de norme diferite acestor doua categorii de persoane nu ar reprezenta o discriminare in sensul tratatului.
54  Totusi, aceasta argumentare nu poate fi admisa.
55  Astfel, este cu certitudine adevarat ca, potrivit jurisprudentei Curtii in materia impozitelor directe, situatia rezidentilor si aceea a nerezidentilor intr un stat nu sunt, ca regula generala, comparabile, in masura in care venitul obtinut pe teritoriul unui stat de catre un nerezident nu constituie, cel mai adesea, decat o parte din venitul sau global, centralizat la locul resedintei sale, iar capacitatea contributiva personala a nerezidentului, rezultand din luarea in considerare a ansamblului veniturilor sale si a situatiei sale personale si familiale, se poate aprecia cu cea mai mare usurinta in locul unde acesta are centrul intereselor sale personale si patrimoniale, care corespunde in general locului resedintei sale obisnuite (Hotararea Schumacker, citata anterior, punctele 31 si 32, Hotararea din 14 septembrie 1999, Gschwind, C 391/97, Rec., p. I 5451, punctul 22, si Hotararea din 1 iulie 2004, Wallentin, C 169/03, Rec., p. I 6443, punctul 15).
56  De asemenea, faptul ca un stat membru nu permite unui nerezident sa beneficieze de anumite avantaje fiscale pe care le acorda unui rezident nu este, ca regula generala, discriminatoriu, tinand seama de diferentele obiective dintre situatia rezidentilor si cea a nerezidentilor atat din punctul de vedere al sursei veniturilor, cat si din punctul de vedere al capacitatii contributive personale sau al situatiei personale si familiale (Hotararea Schumacker, citata anterior, punctul 34, Hotararea Gschwind, citata anterior, punctul 23, Hotararea din 12 iunie 2003, Gerritse, C 234/01, Rec., p. I 5933, punctul 44, si Hotararea Wallentin, citata anterior, punctul 16).
57  Totusi, trebuie sa se arate ca aceste principii au fost dezvoltate de Curte in cadrul unei jurisprudente privind impozitul pe venit, domeniu in care diferentele obiective intre persoanele impozabile, cum ar fi sursa veniturilor, capacitatea contributiva personala sau situatia personala si familiala, pot avea o influenta asupra impozitarii contribuabilului si sunt in general luate in considerare de legiuitor. Or, nu aceasta este situatia in privinta impozitului in litigiu, care este stabilit in raport cu pretul de vanzare al bunurilor imobile. Prin urmare, Republica Ungara nu a sustinut – si aceasta nu rezulta din niciun element al dosarului – ca la plata impozitului mentionat sunt luate in considerare imprejurarile personale ale contribuabilului.
58  In aceste conditii, in raport cu impozitul in litigiu, singura diferenta dintre situatia nerezidentilor in Ungaria, inclusiv resortisantii maghiari care si au exercitat dreptul la libera circulatie in cadrul Uniunii, si cea a rezidentilor in Ungaria, resortisanti maghiari sau ai unui alt stat membru, care achizitioneaza o noua resedinta principala in acest stat membru, este legata de locul resedintei principale anterioare. Astfel, in aceste doua situatii, persoanele respective ar fi cumparat un bun imobil in Ungaria pentru a se stabili in acest stat si, cu ocazia cumpararii resedintei lor principale anterioare, unii ar fi platit un impozit de aceeasi natura cu impozitul in litigiu in statul in care era situata aceasta resedinta, in timp ce ceilalti ar fi platit impozitul mentionat in Ungaria.
59  In astfel de imprejurari, a admite ca un stat membru poate sa aplice in mod liber un tratament diferit pentru singurul motiv ca prima resedinta principala a unui cetatean al Uniunii este situata intr un alt stat membru ar lipsi de continut normele privind libera circulatie a persoanelor (a se vedea in acest sens Hotararea din 28 ianuarie 1986, Comisia/Franta, citata anterior, punctul 18, Hotararea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft si altii, C 397/98 si C 410/98, Rec., p. I 1727, punctul 42, precum si Hotararea din 27 noiembrie 2008, Papillon, C 418/07, Rep., p. I 8947, punctul 26).
60  Avand in vedere consideratiile precedente, astfel cum arata in mod intemeiat Comisia, toate persoanele care isi schimba locul resedintei principale in interiorul Uniunii si al SEE, indiferent daca aceasta deplasare este limitata la teritoriul maghiar sau se efectueaza din statul membru in care era situata resedinta anterioara spre Ungaria, se afla intr o situatie comparabila.
61  Fiind constatat acest aspect, trebuie amintit ca, in scopul stabilirii existentei unei discriminari, caracterul comparabil al unei situatii comunitare cu o situatie strict interna trebuie sa fie analizat si tinand cont de obiectivul urmarit de dispozitiile nationale in cauza (a se vedea printre altele Hotararea Papillon, citata anterior, punctul 27).
62  In aceasta privinta, rezulta din dosar ca in speta obiectivul legislatiei nationale este de a supune orice achizitie a unui bun imobil la plata unui impozit a carui baza de evaluare este reprezentata de intreaga valoare de piata a bunului achizitionat, evitand ca resursele grevate de impozit la achizitionarea bunului imobil vandut sa fie afectate din nou la o achizitie ulterioara.
63  Or, in ceea ce priveste caracterul comparabil al situatiilor, acest obiectiv constand in taxarea o singura data a capitalului investit pentru achizitionarea de bunuri imobile poate fi in principiu atins atat in ipoteza in care bunul imobil vandut este situat pe teritoriul maghiar, cat si in ipoteza in care este situat pe teritoriul unui alt stat membru.
64  In raport cu obiectivul Legii privind impozitele, aceste doua situatii sunt, asadar, comparabile in mod obiectiv.
65  Prin urmare, regimul fiscal in litigiu introduce o inegalitate de tratament in privinta locului unde se afla bunul imobil vandut.
66  In ceea ce priveste efectul disuasiv al legislatiei in litigiu, invocat de Comisie, trebuie amintit ca, astfel cum s a aratat mai sus, refuzand acordarea avantajului fiscal in litigiu persoanelor care achizitioneaza in Ungaria un bun imobil cu destinatia de resedinta principala atunci cand au vandut sau sunt pe cale sa vanda resedinta lor principala anterioara situata in alt stat membru, aceasta legislatie determina o sarcina fiscala mai importanta pentru aceste persoane decat pentru cele care beneficiaza de avantajul mentionat.
67  In aceste conditii, nu se poate exclude faptul ca legislatia in litigiu poate, in anumite cazuri, sa descurajeze persoanele care isi exercita dreptul la libera circulatie (si libertatea de stabilire) care decurge din articolele 39 CE si 43 CE sa cumpere o locuinta in Ungaria.
68  Avand in vedere aprecierile precedente, trebuie sa se constate ca, in masura in care defavorizeaza, in privinta impozitului pe achizitionarea de bunuri imobile, persoanele care doresc sa se instaleze in Ungaria cumparand in acest stat un bun imobil fata de persoanele care se deplaseaza in interiorul acestui stat membru, nepermitand ca primele sa beneficieze de avantajul fiscal in cauza la cumpararea unui bun imobil, dispozitiile articolului 2 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolului 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele constituie o restrictie in calea libertatilor de circulatie a persoanelor, consacrate la articolele 39 CE si 43 CE.

–   Cu privire la justificarea restrictiilor

69  Rezulta dintr o jurisprudenta consacrata ca masurile nationale susceptibile sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractiva exercitarea libertatilor fundamentale garantate de tratat pot fi totusi admise, cu conditia ca ele sa urmareasca un obiectiv de interes general, sa fie in masura sa asigure realizarea acestuia si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit (a se vedea printre altele Hotararea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 51).
70  Astfel, trebuie sa se examineze daca diferenta de tratament existenta intre aceste doua categorii de contribuabili poate fi justificata printr un motiv imperativ de interes general, cum ar fi necesitatea mentinerii coerentei regimului fiscal.
71  Astfel, Curtea s a pronuntat deja in sensul ca necesitatea mentinerii coerentei regimului fiscal poate justifica o reglementare de natura sa restranga libertatile fundamentale (a se vedea printre altele Hotararea Bachmann, citata anterior, punctul 21, Hotararea Manninen, citata anterior, punctul 42, Hotararea din 23 octombrie 2008, Krankenheim Ruhesitz am Wannsee Seniorenheimstatt, C 157/07, Rep., p. I 8061, punctul 43, si Hotararea din 17 septembrie 2009, Glaxo Wellcome, C 182/08, Rep., p. I 8591, punctul 77).
72  Cu toate acestea, pentru ca un argument bazat pe o asemenea justificare sa poata fi acceptat, trebuie stabilita existenta unei legaturi directe intre avantajul fiscal vizat si compensarea acestui avantaj printr o prelevare fiscala determinata (a se vedea printre altele Hotararea Manninen, citata anterior, punctul 42, Hotararea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation, C 524/04, Rep., p. I 2107, punctul 68, si Hotararea Amurta, citata anterior, punctul 46).
73  In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca regimul stabilit prin Legea privind impozitele se intemeiaza pe ideea ca dobanditorul unui bun imobil situat in Ungaria, cu destinatia de resedinta principala, care isi vinde resedinta anterioara situata de asemenea in acest stat, in termenul prevazut de lege, nu trebuie sa achite impozitul corespunzator valorii integrale a bunului cumparat, ci numai diferentei dintre valoarea de piata a bunului cumparat si cea a bunului vandut. Astfel, se impoziteaza numai partea din resursele investite pentru achizitionarea unui bun patrimonial care nu a fost deja supusa impozitarii.
74  In schimb, atunci cand bunul vandut este situat in alt stat membru decat Republica Ungara, acest ultim stat nu dispune de niciun drept de impozitare a tranzactiei pe care a efectuat o in primul stat membru persoana care decide sa achizitioneze in Ungaria un bun imobil cu destinatia de resedinta principala. In aceste conditii, prevazand ca pot beneficia de acest avantaj fiscal, la achizitionarea unui astfel de bun, numai persoanele care au platit deja taxa in litigiu la cumpararea unui bun similar, configuratia avantajului fiscal mentionat reflecta o logica simetrica in sensul jurisprudentei (a se vedea in acest sens Hotararea Krankenheim Ruhesitz am Wannsee Seniorenheimstatt, citata anterior, punctul 42).
75  Astfel, daca contribuabilii care nu au achitat anterior, in cadrul regimului fiscal in litigiu, taxa mentionata ar beneficia de avantajul fiscal vizat, ar obtine in mod necuvenit un avantaj dintr o impozitare la care nu ar fi fost supusa precedenta lor achizitie, in afara teritoriului maghiar.
76  Rezulta ca, in regimul mentionat, exista o legatura directa intre avantajul fiscal acordat si impozitarea initiala. Astfel, pe de o parte, avantajul mentionat si sarcina fiscala privesc aceeasi persoana si, pe de alta parte, se inscriu in cadrul aceleiasi impozitari.
77  In acest context, trebuie amintit ca cele doua conditii privind identitatea taxei si a contribuabilului au fost considerate suficiente pentru stabilirea unei astfel de legaturi (a se vedea printre altele Hotararea din 6 iunie 2000, Verkooijen, C 35/98, Rec., p. I 4071, punctul 58, Hotararea din 18 septembrie 2003, Bosal, C 168/01, Rec., p. I 9409, punctele 29 si 30, precum si Hotararea Krankenheim Ruhesitz am Wannsee Seniorenheimstatt, citata anterior, punctul 42). In plus, trebuie subliniat ca nu s a contestat in mod explicit de catre Comisie ca avantajul fiscal in cauza este acordat aceluiasi contribuabil in cadrul aceleiasi impozitari.
78  Fata de cele de mai sus, trebuie sa se constate ca restrictia care rezulta din articolul 2 alineatul (2) si din articolul 21 alineatul (5) din Legea privind impozitele este justificata de necesitatea garantarii coerentei regimului fiscal.
79  Cu toate acestea, pentru ca restrictia sa fie justificata in acest temei, este de asemenea necesar, astfel cum s a amintit la punctul 69 din prezenta hotarare, ca ea sa fie adecvata si proportionala in raport cu obiectivul urmarit.
80  In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca restrictia in cauza este, in lumina jurisprudentei Curtii, adecvata pentru atingerea unui astfel de obiectiv, intrucat se aplica in mod simetric, in cadrul regimului fiscal in cauza putand fi luata in considerare numai diferenta dintre valoarea bunului imobil vandut care este situat in Ungaria si valoarea bunului imobil achizitionat (a se vedea in acest sens Hotararea Krankenheim Ruhesitz am Wannsee Seniorenheimstatt, citata anterior, punctul 44).
81  In plus, restrictia mentionata este proportionala cu obiectivul urmarit. Astfel, trebuie amintit, pe de o parte, ca obiectivul reglementarii in cauza este, printre altele, de a se evita, la cumpararea unei a doua resedinte principale in Ungaria, dubla impunere a capitalului investit pentru cumpararea resedintei precedente revandute intre timp. Pe de alta parte, astfel cum s a aratat la punctul 74 din prezenta hotarare, Republica Ungara nu are competenta de impozitare a tranzactiilor imobiliare efectuate in alte state membre.
82  In aceste imprejurari, luarea in considerare a unor astfel de tranzactii pentru reducerea bazei de evaluare a impozitului in cauza ar echivala cu tratarea acestor tranzactii ca si cum au fost deja supuse impozitarii in litigiu, desi nu aceasta era situatia. Evident, aceasta solutie ar fi contrara obiectivului mentionat, evitarea dublei impuneri in sistemul fiscal maghiar.
83  Desi este adevarat ca tranzactiile imobiliare efectuate in alte state membre au putut fi impozitate si in temeiul unor impozite similare, chiar identice cu cel in cauza, trebuie sa se constate ca, in stadiul actual de dezvoltare a dreptului Uniunii, statele membre beneficiaza, cu conditia respectarii dreptului Uniunii, de o anumita autonomie in materie fiscala si ca, prin urmare, acestea nu au obligatia sa isi adapteze propriul sistem fiscal la diferitele sisteme de impozitare din alte state membre in scopul, printre altele, de a elimina dubla impunere (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 6 decembrie 2007, Columbus Container Services, C 298/05, Rep., p. I 10451, punctul 51, si Hotararea din 12 februarie 2009, Block, C 67/08, Rec., p. I 883, punctul 31).
84  Aceasta apreciere nu poate fi repusa in discutie de faptul ca, data fiind modalitatea de stabilire a bazei de evaluare a impozitului pe patrimoniu, contribuabilul poate fi scutit de plata acestui impozit la achizitionarea ulterioara a unui bun imobil situat in Ungaria. Astfel, atunci cand valoarea celui de al doilea bun imobil cumparat este mai mica decat cea a bunului vandut, capitalul investit la aceasta a doua achizitie nefiind deloc impozitat, contribuabilul nu are dreptul la nicio restituire a unei parti din taxa platita cu ocazia primei cumparari. Un astfel de mecanism permite sa se considere ca regimul in cauza constituie tocmai un avantaj, iar nu o scutire deghizata in beneficiul exclusiv al rezidentilor maghiari.
85  Rezulta ca restrictia in calea liberei circulatii a persoanelor si a libertatii de stabilire poate fi justificata prin motivele referitoare la mentinerea coerentei regimului fiscal.

–   Cu privire la existenta unei restrictii referitoare la articolul 18 CE

86  In ceea ce priveste persoanele care nu au resedinta in Ungaria si care nu exercita o activitate economica in acest stat, trebuie sa se sublinieze ca o reglementare nationala care dezavantajeaza anumiti resortisanti nationali pentru simplul fapt ca acestia si au exercitat dreptul de libera circulatie si de sedere intr un alt stat membru constituie o restrictie a libertatilor recunoscute cetatenilor Uniunii prin articolul 18 alineatul (1) CE (a se vedea Hotararea din 18 iulie 2006, De Cuyper, C 406/04, Rec., p. I 6947, punctul 39, Hotararea din 26 octombrie 2006, Tas Hagen si Tas, C 192/05, Rec., p. I 10451, punctul 31, precum si Hotararea din 23 octombrie 2007, Morgan si Bucher, C 11/06 si C 12/06, Rep., p. I 9161, punctul 25).
87  In speta, nu se poate nega in mod valabil ca excluderea de la beneficiul reducerii bazei impozabile a persoanelor care se deplaseaza in interiorul Uniunii pentru motive care nu sunt legate de exercitarea unei activitati economice poate, in anumite cazuri, sa fie de natura sa descurajeze aceste persoane sa isi exercite libertatile fundamentale garantate de articolul 18 CE mentionat.
88  Cu toate acestea, rezulta din jurisprudenta Curtii ca o asemenea restrictie nu poate fi justificata din perspectiva dreptului Uniunii decat daca este intemeiata pe consideratii obiective de interes general independente de cetatenia persoanelor vizate si daca este proportionala cu obiectivul urmarit in mod legitim de dreptul national (a se vedea Hotararile citate anterior De Cuyper, punctul 40, Tas Hagen si Tas, punctul 33, precum si Morgan si Bucher, punctul 33).
89  In aceasta privinta, trebuie sa se arate ca, pentru identitate de motive in ceea ce priveste critica intemeiata pe incalcarea articolului 18 CE, se impune aceeasi concluzie ca si cea formulata la punctele 69-85 din prezenta hotarare pentru justificarea restrictiei in raport cu articolele 39 CE si 43 CE (a se vedea Hotararea din 5 iulie 2007, Comisia/Belgia, C 522/04, Rep., p. I 5701, punctul 72, si Hotararile citate anterior Comisia/Germania, punctul 30, si Comisia/Grecia, punctul 60).

Cu privire la motivele intemeiate pe o incalcare a dispozitiilor Acordului privind SEE

90  De asemenea, Comisia sustine ca Republica Ungara nu si a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolelor 28 si 31 din Acordul privind SEE, referitoare la libertatea de circulatie a lucratorilor si, respectiv, la libertatea de stabilire.
91  In aceasta privinta, trebuie sa se sublinieze ca normele care interzic restrictiile privind libertatea de circulatie si libertatea de stabilire prevazute la articolele 28 si 31 din Acordul privind SEE au aceeasi finalitate juridica ca si dispozitiile, identice in esenta, ale articolelor 39 CE si 43 CE (a se vedea printre altele Hotararea din 5 iulie 2007, Comisia/Belgia, citata anterior, punctul 76).
92  In aceste conditii, motivele intemeiate pe incalcarea liberei circulatii a persoanelor si a libertatii de stabilire trebuie declarate nefondate.
93  Intrucat niciunul dintre motive nu a fost admis, actiunea Comisiei trebuie respinsa.
Cu privire la cheltuielile de judecata
94  Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Republica Ungara a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata, iar Comisia a cazut in pretentii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera intai) declara si hotaraste:
1. Respinge actiunea.
2. Obliga Comisia Europeana la plata cheltuielilor de judecata.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close