Decizia Curtii Constitutionale privind conflictul juridic de natura constitutionala dintre Guvern si Presedintele Romaniei. Doua opinii separate si o opinie concurenta

In M. Of. nr. 479 din 12 iulie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 683/2012 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte.

Din cuprins:
Prin Adresa nr. 803 din 22 iunie 2012, Presedintele Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala cu cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.e) si art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 4.239 din 22 iunie 2012 si constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.135E/2012.
Prin actul de sesizare se solicita Curtii Constitutionale constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, generat de actiunea Guvernului si a primului-ministru de a-l exclude pe Presedintele Romaniei din componenta delegatiei care participa la Consiliul European in perioada 28 – 29 iunie 2012 si, in consecinta, de asumarea de catre primul-ministru a atributiei constitutionale de reprezentare a statului roman la Consiliul European.
In sustinerea cererii formulate, Presedintele Romaniei arata urmatoarele:
1. Prin intermediul Administratiei Prezidentiale, Presedintele Romaniei a transmis Ministerului Afacerilor Externe, prin Adresa nr. CP/784 din 19 iunie 2012, lista cuprinzand delegatia Romaniei la Consiliul European, delegatie ce urma sa fie condusa de catre Presedintele Romaniei. Totodata, avand in vedere declaratiile primului-ministru de a-l inlocui pe Presedintele Romaniei la Consiliul European, Administratia Prezidentiala, prin Adresa nr. CP 787 din 20 iunie 2012, a transmis domnului Andrei Marga, ministrul afacerilor externe, o scrisoare prin care a fost atrasa atentia acestuia asupra unor aspecte neconstitutionale care vizau participarea delegatiei Romaniei la reuniunea Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012.
Se arata ca ministrul afacerilor externe, prin Adresa nr. A/6.498 din 20 iunie 2012, a transmis refuzul de a notifica la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene delegatia Romaniei participanta la reuniunea Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012, ce urma sa fie condusa de Presedintele Romaniei. Practic, ministrul afacerilor externe si primul-ministru au ignorat lista Presedintelui Romaniei, transmitand Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene o alta lista si evident o cu totul alta componenta a delegatiei.
Motivarea a constat, in principal, in faptul ca, „in conformitate cu art. 102 din Constitutie, Guvernul este institutia care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii. In consecinta, competenta Guvernului in materia politicii externe este generala si nu poate fi supusa unor limite”. Or, Guvernul este organismul executiv care asigura realizarea, la nivel national, a politicii interne si externe a tarii si nu are rolul de reprezentare a statului la nivelul Consiliului European. De asemenea, un alt argument al Guvernului pentru reprezentarea Romaniei la Consiliul European de catre primul-ministru a fost acela ca Parlamentul Romaniei a adoptat o declaratie (Declaratia nr. 1/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 392 din 12 iunie 2012), act esentialmente politic, fara consecinte juridice, prin care a stabilit ca „Primul-ministru sa aiba precadere in a reprezenta Romania si a participa la procesul decizional al Consiliului European”.
Se mai arata ca Presedintele Romaniei, prin Adresa nr. 792 din 20 iunie 2012, i-a atras atentia si primului-ministru asupra faptului ca participarea sa la Consiliul European in calitate de sef al delegatiei Romaniei, in absenta unei imputerniciri exprese a atributiei de reprezentare si in absenta unei aprobari de asemenea exprese din partea Presedintelui Romaniei cu privire la mandatul de participare, va echivala, din punct de vedere juridic, cu o insusire a unei atributii de reprezentare a Presedintelui Romaniei de catre primul-ministru. Primul-ministru a ignorat insa acest lucru.
2. In drept, se apreciaza ca, potrivit art. 80 alin. (1) din Constitutie si art. 10 alin. 2 teza a doua din Tratatul privind Uniunea Europeana, rezulta ca atributia de reprezentare la Consiliul European, avand in vedere ca reprezentate sunt statele, revine Presedintelui Romaniei. Locul primului-ministru si al Guvernului este la Consiliu, si nu la Consiliul European.
Se sustine ca, din perspectiva art. 10 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana, rezulta indubitabil o partajare, intre seful statului si guvern, in ceea ce priveste reprezentarea statelor membre in cele doua organisme europene. Doar in cadrul Consiliului reprezentarea este realizata numai de catre Guvern. In ceea ce priveste Consiliul European, textul art. 10 alin. (2) din Tratat ofera dreptul de reprezentare sefilor de stat „sau” de guvern. Aceste doua variante de reprezentare s-au impus in textul Tratatului din ratiuni ce tin de structura constitutionala interna specifica fiecarui stat membru (monarhie constitutionala, republica parlamentara, republica semiprezidentiala etc.). Prin raportare la specificul constitutional al Romaniei, asa cum este consacrat la nivel constitutional, seful statului este Presedintele Romaniei, care are atributia constitutionala a reprezentarii Romaniei. In acest context, primul-ministru nu poate reprezenta statul roman la Consiliul European, atat timp cat aceasta reprezentare este asigurata de seful statului, respectiv Presedintele Romaniei. Pe de alta parte, nu este admisibila nici o dubla reprezentare, atat prin Presedintele Romaniei, cat si prin primul-ministru.
Avand in vedere ca in Consiliul European sunt reprezentate statele, iar in Consiliu, guvernele statelor si tinand cont ca, in conformitate cu prevederile constitutionale, Presedintele Romaniei reprezinta statul roman, rezulta, fara indoiala, ca Presedintele Romaniei trebuie sa reprezinte statul roman in Consiliul European, iar Guvernul sa participe la Consiliu.
Presedintele Romaniei se afla in situatia de a-si exercita, din toate punctele de vedere, atributiile constitutionale si nu a delegat primului-ministru atributia de reprezentare a statului roman in cadrul reuniunii Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012. Mai mult, exista o practica deja constituita in ceea ce priveste participarea la reuniunile Consiliului European, Presedintele Romaniei reprezentand cu regularitate statul roman in cadrul Consiliului European. In cadrul practicii amintite, Presedintele Romaniei a fost insotit la reuniuni, in mod ocazional, de primul-ministru, dar nu a fost niciodata exclus de la participare. Mandatul de participare la reuniunile Consiliului European, propus de Guvern, trebuie aprobat de Presedintele Romaniei, in calitate de reprezentant al statului roman in aceasta structura. Aceasta obligatie este intarita de faptul ca pe agenda proximei reuniuni a Consiliului European se afla chestiuni de natura politicii externe sau a politicii de securitate.
Dispozitiile constitutionale ale art. 80 si 91, precum si practica urmarita cu consecventa in ceea ce priveste participarea Romaniei la reuniunile Consiliului European pun in evidenta aprobarea mandatului de catre Presedintele Romaniei, ca ultima etapa a procesului de elaborare a mandatului Romaniei. Or, lista cuprinzand delegatia Romaniei la Consiliul European a fost trimisa Ministerului Afacerilor Externe, minister care a ignorat acest lucru, transmitand o cu totul alta lista a delegatiei decat cea cuprinsa prin adresa sus-mentionata.
De aceea, excluderea Presedintelui Romaniei din delegatia de participare la Consiliul European, manifestata printr-un act juridic expres din partea Guvernului, coroborata cu lipsa delegarii exprese a primului-ministru de catre Presedintele Romaniei, in calitate de reprezentant al statului roman, echivaleaza, din punct de vedere juridic, cu o insusire nelegitima a unei atributii constitutionale a Presedintelui Romaniei de catre primul-ministru.
3. Se arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, sunt trei conditii care trebuie indeplinite cumulativ pentru a interveni Curtea Constitutionala in vederea solutionarii unui conflict, si anume: conflictul sa fie juridic; sa fie de natura constitutionala si sa fie intre autoritati publice.
Se apreciaza ca, in situatia de fata, toate trei conditiile sunt indeplinite. Conflictul este unul de natura juridica, avand in vedere ca izvorul acestuia il reprezinta actele si faptele juridice concrete pe care Guvernul si primul-ministru le-au intreprins. Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Externe, a nesocotit lista delegatiei de participare la Consiliul European aprobata de Presedintele Romaniei, iar primul-ministru si-a arogat atributia constitutionala de reprezentare a statului roman la Consiliul European.
Conflictul ivit este unul de natura constitutionala, purtand asupra atributiilor exclusive ale Presedintelui Romaniei, dupa cum reies din cap. II titlul III din Constitutie, si asupra atributiilor Guvernului, pe de alta parte, astfel cum rezulta din cap. III titlul III din Constitutie.
Autoritatile mai-sus enuntate, respectiv Guvernul si Presedintele Romaniei, sunt autoritati publice, fiind reglementate in titlul III din Constitutie „Autoritatile publice”. In consecinta, conditia existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritati publice este indeplinita.
Este invocata si Decizia Curtii Constitutionale nr. 53 din 29 ianuarie 2005, concluzionandu-se ca, in cazul de fata, primul-ministru si-a arogat atributia constitutionala de reprezentare a statului roman la Consiliul European, netinand cont de prevederile art. 80 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora Presedintele Romaniei reprezinta statul roman.
Prin prisma argumentelor prezentate se solicita constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de-o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, conflict ivit ca urmare a insusirii de catre primul-ministru a unei atributii constitutionale, aceea de reprezentare a statului roman la Consiliul European, atributie care revine, conform Constitutiei, doar Presedintelui Romaniei.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/4.599 din 26 iunie 2012, punctul sau de vedere, prin care arata urmatoarele:
Cu privire la admisibilitatea cererii formulate de Presedintele Romaniei, Guvernul apreciaza ca, in lipsa unui act juridic de natura constitutionala a primului-ministru sau a unei actiuni concrete a acestuia, nu se poate sustine ca a fost declansat un conflict juridic de natura juridica. In consecinta, cererea Presedintelui Romaniei ar trebui respinsa ca inadmisibila.
Referitor la fondul cererii formulate, se arata ca institutia Consiliului European indeplineste doua categorii principale de atributii, si anume ofera Uniunii Europene impulsurile necesare dezvoltarii acesteia, ii defineste orientarile si prioritatile politice generale, respectiv decide referitor la problemele extrem de sensibile din punct de vedere politic, in privinta carora nu s-a putut ajunge la o solutie la un nivel decizional inferior. De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana, Consiliul European reprezinta acel mecanism al Uniunii Europene care, fara a avea competente de legiferare acordate prin tratatele constitutive, constituie nucleul decizional la cel mai inalt nivel in materia politicilor Uniunii Europene. In acest sens, se invedereaza faptul ca la nivelul Consiliului European s-au luat decizii istorice, precum „introducerea alegerilor directe, extinderea comunitatilor, acorduri in materiile bugetare asupra noilor bugete sau corectarea lor, acordarea de ajutoare suplimentare, reforma politicii agricole comune, stabilirea uniunii economice si monetare”.
Se mai arata ca, in art. 2 – 6 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, se prevad domeniile de competenta exclusiva, partajata si cele care tin de competenta statelor membre. In domeniul de competenta exclusiva a Uniunii numai aceasta poate legifera si adopta acte cu forta juridica obligatorie, statele membre putand face acest lucru numai in cazul in care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii. In cazul competentei partajate, Uniunea si statele membre pot legifera si adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic, dar statele isi exercita competenta in masura in care Uniunea nu si-a exercitat-o sau cand aceasta a hotarat sa inceteze sa o exercite.
Intrucat cele hotarate in Consiliul European constituie „piatra de temelie” a actelor juridice cu caracter obligatoriu pe care celelalte institutii ale Uniunii Europene le adopta, unele dintre acestea aplicandu-se in mod direct si cetatenilor romani, se impune prezenta la reuniunile Consiliului European a reprezentantului acelei institutii a statului roman insarcinate cu realizarea politicii interne a tarii si cu conducerea generala a administratiei publice, si anume Guvernul.
Se considera ca modul in care a inteles Parlamentul, prin Declaratia nr. 1/2012, sa isi exprime pozitia asupra modului de reprezentare a Romaniei la Consiliul European este unul corect, atat prin prisma rolului Consiliului European in contextul competentelor Uniunii, cat si prin prisma dispozitiilor Constitutiei. Mai mult, chiar daca aceasta declaratie a Parlamentului nu are forta juridica de lege, ea nu poate fi ignorata.
Se sustine ca in acceptiunea art. 15 alin. (2) din Tratat fiecare membru al Consiliului European poate decide sa fie asistat de un ministru, ceea ce demonstreaza ca, in numeroase ipoteze, implementarea liniilor directoare si a orientarilor generale date de Consiliul European necesita actiuni ulterioare la nivel guvernamental, fiind necesare expertiza si consultarea ministrului de resort. Asadar, Tratatul nu impune nivelul de reprezentare a statelor membre in Consiliul European la nivelul sefilor de stat, ci lasa posibilitatea acestora de a-si desemna un reprezentant, care poate fi seful statului sau al Guvernului. Rezulta ca decizia participarii la Consiliul European apartine fiecarui stat membru in functie de sistemul constitutional national si de partajarea de competente la nivel intern.
Se arata ca la nivelul Consiliului participarea statelor membre se face la nivel guvernamental, mai precis, participa ministri specializati pe fiecare domeniu vizat. La cele zece formatiuni specializate ale Consiliului participa ministri de resort, nu si primul-ministru, astfel incat, prin negarea participarii acestuia la Consiliul European, primul-ministru nu se poate implica in procesul decizional de la nivel european.
Se arata ca pe agenda Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012 figureaza probleme care tin de politica interna a Uniunii, respectiv Agenda europeana de crestere, reformele structurale si politicile de angajare, bugetele nationale, cadrul financiar multianual 2014 – 2020, raportul privind Uniunea Economica si Monetara, aspecte legate de brevetul cu protectie unitara, guvernanta Schengen si politica de azil. In toate aceste domenii rolul principal revine Guvernului, astfel incat, potrivit Declaratiei Parlamentului nr. 1/2012, se impune participarea primului-ministru la Consiliul European.
Referitor la art. 80 din Constitutie, se arata ca acesta nu consacra notiunea de „sef al statului”, astfel incat Presedintele Romaniei nu se poate prevala de prevederile art. 10 alin. (2) teza a doua din Tratat pentru a solicita participarea sa la reuniunea Consiliului European in aceasta calitate. De asemenea, reprezentarea Romaniei la Consiliul European nu este un atribut exclusiv al Presedintelui Romaniei.
Se mai arata ca in republicile prezidentiale, precum Cipru, participa la Consiliul European seful statului, in speta, presedintele, iar in republicile cu un pronuntat caracter prezidential, cum este Franta, ar putea participa, dupa caz, fie seful statului – presedintele, fie seful guvernului – primul-ministru, in functie de pozitia politica a acestora. In republicile cu regim parlamentar sau in regimurile monarhice de guvernamant, cel ce participa este invariabil primul-ministru. Se mai arata ca din cele 20 de republici ale Uniunii, in 11 presedintii sunt alesi direct, prin vot popular, si totusi la Consiliul European numai in trei state participa Presedintele.
Ratiunea instituirii optiunii de participare pentru primul-ministru, respectiv pentru Presedinte, a fost aceea ca la acest organism european sa participe detinatorul puterii executive din statele membre, deoarece majoritatea legislatiei europene se bucura de aplicabilitate directa, iar cel care le pune in aplicare este executivul. De aceea, in functie de regimul politic al fiecarui stat, in regimurile cu executiv bicefal, cel care va participa va fi acela care detine primordialitatea in exercitarea puterii executive.
In consecinta, se apreciaza ca se impune respingerea cererii formulate de Presedintele Romaniei, intrucat nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre acesta si primul-ministru.
II. Dezbaterile asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala au avut loc la data de 27 iunie 2012 si s-au desfasurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu citarea partilor si ascultarea concluziilor reprezentantilor acestora.
Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 128 alin. 1 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declara deschise lucrarile sedintei de judecata.
La apelul nominal raspunde, pentru autorul sesizarii, domnul Stefan Deaconu, consilier prezidential, cu delegatie depusa la dosar, iar din partea Guvernului se prezinta primul-ministru, domnul Victor-Viorel Ponta, impreuna cu ministrul justitiei, domnul Titus Corlatean, si ministrul pentru relatia cu Parlamentul, domnul Mircea Dusa.
Procedura de citare a fost legal indeplinita.
Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 128 alin. 2 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda, mai intai, cuvantul domnului Stefan Deaconu, consilier prezidential, pentru sustinerea cererii formulate.
Acesta arata ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, generat de actiunea Guvernului si a primului-ministru de a-l exclude pe Presedintele Romaniei din delegatia care participa la Consiliul European in perioada 28 – 29 iunie 2012 si, in consecinta, de asumarea de catre primul-ministru a atributiei constitutionale de reprezentare a statului roman la Consiliul European.
In acest sens, sunt invocate considerente care au stat la baza Deciziei nr. 53 din 28 ianuarie 2005, aratandu-se ca au existat fapte si acte concrete din partea Guvernului care produc efecte juridice, intrucat se ajunge la schimbarea modului de reprezentare a statului roman la Consiliul European, respectiv la preluarea atributiilor Presedintelui Romaniei de catre Guvern in ceea ce priveste reprezentarea la Consiliul European.
Se sustine ca Presedintele este reprezentantul statului roman si, avand in vedere faptul ca Uniunea Europeana este o uniune de state, dar si modul de organizare a institutiilor europene, de regula, la Consiliul European participa sefii de stat. In functie de sistemul constitutional adoptat de fiecare stat membru, se stabileste reprezentantul statului care va participa la reuniunile Consiliului European. Numai in cadrul Consiliului reprezentarea statului se face de catre Guvern. Mai mult, la Consiliu guvernele statelor membre discuta si stabilesc agenda Consiliului European.
Din punctul de vedere al modului de functionare, la Consiliul European poate participa fie seful statului, fie cel al guvernului, in schimb la Consiliu reprezentarea se face la nivel guvernamental, prin organismele de lucru interne care pregatesc, in fapt, lucrarile Consiliului European.
Prin preluarea atributiilor de reprezentare a statului de catre primul-ministru se realizeaza o modificare a Constitutiei. Reprezentarea statului in plan extern de catre seful de stat, pana la acest moment, a tinut cont de legitimitatea de care se bucura acesta ca urmare a alegerii directe. Asadar, seful delegatiei Romaniei nu poate fi decat Presedintele, care, pana la adoptarea Tratatului de la Lisabona, putea fi cel mult insotit de primul-ministru. Dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona, doar o singura persoana poate reprezenta statul roman.
S-ar crea un precedent periculos daca ar participa primul-ministru, intrucat pana in momentul de fata reprezentarea a fost realizata de Presedinte si s-ar pune sub semnul intrebarii participarile anterioare ale acestuia la Consiliul European de pana acum.
Se arata ca pe agenda Consiliului European nu sunt numai probleme care tin de politica interna a Uniunii Europene, ci, spre exemplu, ce vizeaza situatia din Siria, astfel incat este dificil a califica o reuniune a Consiliului European ca tinand de competenta primului-ministru sau a Presedintelui in functie de problematicile aflate pe agenda de lucru.
Se arata ca Declaratia Parlamentului nr. 1/2012 este un document politic care nu produce consecinte juridice nici fata de Presedinte, nici fata de primul-ministru. In consecinta, se pune intrebarea cum o asemenea declaratie poate angaja statul roman.
Prin negarea participarii Presedintelui Romaniei la Consiliul European, rolul acestuia de garant al indeplinirii obligatiilor prevazute de art. 148 alin. (4) din Constitutie este diminuat. Asadar, acesta nu mai este garant al indeplinirii acestor obligatii daca se accepta teza reprezentarii Romaniei de catre Guvern.
Se apreciaza ca Romania, in momentul de fata, este in situatia unei coabitari si se pune intrebarea daca mai poate fi vorba de coabitare daca atributiile sefului statului sunt preluate de primul-ministru.
Se apreciaza ca o participare a primului-ministru la Consiliul European in temeiul Declaratiei nr. 1/2012 nu este temei juridic pentru ca Presedintele sa nu poata reprezenta statul roman la acelasi consiliu.
Asadar, se apreciaza ca exista un conflict juridic de natura constitutionala prin savarsirea de acte si fapte concrete de catre Guvern, care si-a insusit atributia de reprezentare a statului roman la Consiliul European, atributie pe care nu o are.
In consecinta, solicita constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala si sa se stabileasca faptul ca rolul Presedintelui Romaniei este de a reprezenta statul roman in organismele internationale, inclusiv la Consiliul European, rolul Guvernului limitandu-se la implementarea politicii interne si externe stabilite la nivel european si international.
In continuare, presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 128 alin. 2 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, acorda cuvantul primului-ministru al Guvernului, domnul Victor-Viorel Ponta.
Se sustine ca nu exista niciun conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati, intrucat Guvernul, prin reprezentantul sau, primul-ministru, a efectuat acte sau fapte de natura celor prevazute in Decizia Curtii Constitutionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005. Eventual, se pune problema existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament. Primul-ministru invedereaza Curtii ca s-a adresat Parlamentului deoarece Guvernul raspunde in fata acestuia si ca nu poate vorbi in numele Parlamentului pentru declaratia adoptata; insa Presedintele poate solicita constatarea unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Presedinte.
Guvernul nu a refuzat indeplinirea niciunui act ce vizeaza reprezentarea Romaniei, din contra, Ministerul Afacerilor Externe a intocmit un memorandum si, pe baza acestuia, a fost notificata componenta delegatiei Romaniei catre Secretariatul General al Consiliului European.
Se arata ca agenda de lucru cuprinde doua parti, una care vizeaza cresterea economica si cresterea numarului locurilor de munca, iar cealalta – Mecanismul financiar multianual 2014 – 2020, precum si o propunere din partea presedintelui Consiliului European, a presedintelui Comisiei Europene si a Bancii Europene care se refera la stabilirea unui mecanism de accentuare a Uniunii Economice si Monetare in perioada urmatoare. Pe agenda de lucru a Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012 nu exista niciun punct care sa vizeze situatia din Siria. Or, in problemele de justitie, afaceri interne, economice, bugetare sau financiare, Guvernul trebuie sa participe, avand in vedere ca ele tin de competenta exclusiva a acestuia. Mai mult, la anumite intalniri de la nivel european ministrii reprezinta Guvernul si, in final, statul.
Asadar, Guvernul nu si-a arogat alte puteri decat cele prevazute in Constitutie si nu contesta art. 80 din Constitutie.
Ca elemente de drept comparat se arata ca in Consiliul European numai 3 state sunt reprezentate la nivel de sef de stat – Cipru, unde nu exista prim-ministru, Lituania si Franta.
Se mai sustine ca la o viitoare revizuire constitutionala trebuie sa se modifice si textul constitutional, pentru ca o asemenea disputa este contraproductiva.
Se subliniaza ca fiecare autoritate trebuie sa isi exercite atributiile constitutionale cu buna-credinta, in baza mandatului pe care il are. Or, propunerea Presedintelui este una exclusivista, in sensul ca acesta doreste sa reprezinte singur statul roman in calitatea acestuia de membru al Uniunii Europene si sa excluda astfel seful guvernului de la acest proces decizional.
In continuare, Presedintele Curtii Constitutionale acorda cuvantul ministrului justitiei, domnul Titus Corlatean.
Acesta arata ca cererea nu este admisibila, neaflandu-ne in fata unui conflict juridic de natura constitutionala.
Pe fond, reitereaza cele retinute de Guvern in punctul de vedere comunicat Curtii Constitutionale, aratand in plus ca, potrivit art. 148 alin. (4) si (5) din Constitutie, Parlamentul este cel care, in primul rand, trebuie sa garanteze indeplinirea obligatiilor statului roman ca membru al Uniunii Europene. Constitutia nedefinind institutia sefului de stat, Presedintele Romaniei nu poate fi calificat ca fiind un sef de stat.
In consecinta, solicita respingerea sesizarii formulate.
In continuare, presedintele Curtii Constitutionale acorda cuvantul ministrului pentru relatia cu Parlamentul, domnul Mircea Dusa.
Acesta sustine ca nu exista niciun act juridic al Guvernului care sa fi dat nastere la un conflict juridic de natura constitutionala, astfel incat cererea formulata trebuie sa fie respinsa.
In final, arata ca declaratiile Parlamentului reflecta vointa politica a poporului roman, dandu-se exemplu Declaratia Parlamentului nr. 2/2012 privind sprijinirea implementarii noii Strategii nationale anticoruptie 2012 – 2015, declaratie adoptata tot la propunerea Guvernului. Aceste declaratii sunt adoptate in baza art. 61 si 65 din Constitutie, precum si a art. 1 pct. 22 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.
Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 128 alin. 3 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda din nou cuvantul domnului Stefan Deaconu.
Acesta se intreaba de ce dintr-o data Presedintele Romaniei nu mai are atributia de a reprezenta Romania la Consiliul European, daca exista vreo alta situatie juridica, desi Constitutia nu s-a modificat. Dintr-o data se pune la indoiala calitatea de reprezentant a Presedintelui.
Se arata ca atat Presedintele Romaniei, cat si Parlamentul pot face declaratii politice, agenda Consiliului European cuprinzand atat chestiuni economice, cat si de politica externa; cantitativ sunt mai multe aspecte care tin de partea economica, dar sistemul constitutional roman prevede prerogativa sefului de stat de a reprezenta statul, ca in cazul Frantei, Lituaniei sau Ciprului. Numai seful de stat poate delega atributia sa de reprezentare a statului primului-ministru.
Se arata ca textul art. 148 alin. (4) din Constitutie, topografic, stabileste ordinea in care subiectii de drept national garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor asumate, dupa Parlament, Presedintele fiind primul care are aceasta obligatie. Aceasta situatie se datoreaza reprezentativitatii.
Guvernul are un rol major la Consiliu, pentru ca emana din majoritatea parlamentara si nu se doreste eliminarea Guvernului din procesul decizional european. Pe viitor, se poate adopta un text constitutional pe tema participarii la Consiliul European.
Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 128 alin. 3 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda din nou cuvantul primului-ministru, domnul Victor-Viorel Ponta.
Acesta arata ca s-a schimbat ceva fata de guvernele anterioare. Nesolutionandu-se prin dialog punctele de vedere diferite exprimate pe tema participarii la Consiliul European, s-a apelat la Parlament, care a adoptat Declaratia nr. 1/2012. Se sustine ca Parlamentul a incercat sa stabileasca un mecanism eficient de dialog intre primul-ministru si Presedintele Romaniei pe tema participarii la Consiliul European. Nu se poate accepta un punct de vedere unilateral.
Se mai arata ca prim-ministrii care au fost anterior in functie nu au dorit sa participe la Consiliul European, dandu-se ca exemplu situatia fostului prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, care a participat totusi alaturi de Presedinte, iar urmatorii doi prim-ministri nu au participat (Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu). O atare practica nu este data pentru totdeauna, lucrurile se pot schimba.
Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 129 alin. 4 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, da cuvantul, pe rand, judecatorilor Curtii Constitutionale.
Domnul judecator Acsinte Gaspar intreaba partile prezente cu privire la posibilele cai de solutionare a conflictului dedus judecatii Curtii. De asemenea, cere lamuriri cu privire la agenda Consiliului European pe care o au cele doua parti in conflict, intrucat o parte sustine ca pe agenda exista anumite probleme, pe cand cealalta parte arata ca agenda este diferita. Solicita sa fie puse agendele la dispozitia Curtii Constitutionale.
Doamna judecator Iulia Antoanella Motoc intreaba daca „dispozitia expresa” a primului-ministru data cu privire la componenta delegatiei Romaniei la Consiliul European si mentionata in Adresa Ministerului Afacerilor Externe nr. A/6.498 din 20 iunie 2012 este una scrisa sau verbala.
Totodata, solicita partilor sa-si exprime opinia asupra notiunii de regim semiprezidential.
De asemenea, solicita explicatii cu privire la ratiunea constitutionala a participarii Presedintelui Lituaniei la Consiliul European.
Domnul judecator Puskas Valentin Zoltan intreaba daca cererea de solutionare a acestui conflict vizeaza doar reprezentarea punctuala a Romaniei la Consiliul European de la Bruxelles din 28 – 29 iunie 2012 si daca se va repeta aceasta situatie ori de cate ori reprezentantul statului – fie el Presedinte, fie Guvern – va lua parte la alte intalniri internationale. In consecinta, de fiecare data Curtea va trebui sa intervina?
Domnul judecator Petre Lazaroiu solicita explicatii cu privire la ratiunile pentru care Parlamentul Romaniei a adoptat o declaratie in privinta participarii la Consiliul European, si nu o hotarare.
Domnul judecator Ion Predescu intreaba daca exista posibilitatea declansarii unui conflict juridic de natura constitutionala atat timp cat art. 15 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene foloseste conjunctia „sau”, cu alte cuvinte, nu cumva prin chiar acest text se prevede chiar competenta de rezolvare a eventualelor neintelegeri.
Domnul judecator Tudorel Toader intreaba care sunt efectele juridice pe care acest conflict le-a produs pana la data la care Curtea trebuie sa se pronunte si daca primul-ministru poate participa la Consiliul European numai delegat de Presedintele Romaniei sau si in nume propriu.
Doamna judecator Aspazia Cojocaru solicita explicatii cu privire la motivele care l-au determinat pe primul-ministru sa se adreseze Parlamentului. De asemenea, intreaba daca declaratia politica a produs efecte juridice.
Reprezentantul Presedintelui Romaniei, cu referire la intrebarile domnilor judecatori Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar si Puskas Valentin Zoltan, arata ca solutia rezolvarii conflictului este chiar constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati. Se mai arata ca actele efectuate nu au produs, dar vor produce consecinte juridice, iar Curtea trebuie sa constate insusirea unei atributii a Presedintelui de catre primul-ministru.
Cu referire la intrebarile domnului judecator Tudorel Toader, se arata ca a fost transmisa componenta delegatiei Romaniei la Secretariatul General al Consiliului European, delegatie condusa de primul-ministru, iar Ministerul Afacerilor Externe a refuzat componenta delegatiei Romaniei la Secretariatul General al Consiliului European transmisa la acest minister de catre Presedintele Romaniei, sub semnatura unui consilier prezidential. S-a incalcat astfel procedura notificarii delegatiei la acest for european.
Se mai apreciaza ca reuniunile Consiliului sunt foarte specializate, de aceea acolo participa ministri, dar si primul-ministru poate participa oricand, astfel incat nu exista nicio restrangere referitoare la competentele constitutionale ale primului-ministru.
Cu referire la intrebarea domnului judecator Ion Predescu, se arata ca textul Tratatului da precadere de participare Presedintelui, alternativa sefului Guvernului fiind folosita avand in vedere specificul constitutional al fiecarui stat membru. Aceasta este deja o chestiune ce tine de statele membre.
Domnul judecator Puskas Valentin Zoltan revine cu intrebarea pe care a formulat-o anterior, solicitand precizari mai clare. Asadar, Curtea este cea competenta sa rezolve astfel de conflicte sau solutionarea acestora se face in baza art. 148 alin. (4) din Constitutie?
Reprezentantul Presedintelui Romaniei arata ca nu trebuie ca instanta constitutionala sa intervina de fiecare data in asemenea dispute, Curtea nu trebuie sa stabileasca de la caz la caz cine participa, ci sa stabileasca in mod clar ca numai Presedintele poate reprezenta statul la Consiliul European. Raspunde doamnei judecator Aspazia Cojocaru ca la cunostinta sa nu exista declaratii politice care au produs efecte juridice.
Domnul judecator Tudorel Toader revine cu una dintre intrebarile puse mai inainte de domnia sa, respectiv daca exista o partajare a competentelor intre cele doua autoritati sau primul-ministru are nevoie de o delegare pentru a participa la astfel de reuniuni si solicita precizari suplimentare.
Reprezentantul Presedintelui Romaniei arata ca legislatia romana nu prevede o atare partajare, dar la Consiliul European, organism de indrumare, participa statele membre si trebuie reprezentate in consecinta. Guvernul cunoaste agenda Consiliului European, intrucat participa la lucrarile Consiliului.
Se mai arata ca, dupa Parlament, Presedintele este institutia cea mai reprezentativa, astfel incat primul-ministru poate participa la sedintele Consiliului European doar cu mandat dat de catre Presedintele Romaniei.
Doamna judecator Iulia Antoanella Motoc revine la intrebarea sa precedenta, si anume cum defineste reprezentantul Presedintelui Romaniei un regim semiprezidential.
Reprezentantul Presedintelui Romaniei arata ca modul de alegere direct al Presedintelui coroborat cu atributiile care rezulta din Constitutie califica un regim ca fiind semiprezidential.
Domnul judecator Acsinte Gaspar intreaba daca un atare conflict nu cumva ar trebui solutionat printr-un dialog loial intre autoritati si daca reuniunea Consiliului din 1 iunie 2012 de la Bucuresti a fost o reuniune pregatitoare a Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012.
Reprezentantul Guvernului, domnul Victor-Viorel Ponta, arata ca, in spiritul Constitutiei, a existat o deschidere permanenta a sa catre dialog cu Presedintele Romaniei, in acest sens participand la mai multe intalniri cu acesta. La intrebarea doamnei judecator Aspazia Cojocaru, precizeaza ca nu poate raspunde de ce a solicitat o declaratie a Parlamentului.
Tot timpul a contestat participarea Presedintelui Romaniei la Consiliul European, chiar inainte de preluarea mandatului de prim-ministru. Arata ca o colaborare loiala intre institutii exista in Lituania, unde Guvernul ar trebui in mod normal sa participe la reuniunile Consiliului European, dar, datorita personalitatii actualului Presedinte si a faptului ca este un fost comisar european, s-a ajuns la un consens politic ca acesta sa participe.
Referitor la agendele diferite existente la Presedinte si la Guvern, arata ca agenda indicata de reprezentantul Presedintiei este o forma mai veche si ca va transmite Curtii Constitutionale agenda finala a reuniunii Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012.
Sustine ca schimbul de scrisori dintre un consilier prezidential si ministrul afacerilor externe nu a produs efecte juridice. Presedintele Romaniei nu ar fi trebuit sa se adreseze Curtii Constitutionale, intrucat acest conflict este o problema politica, si nu juridica.
Arata ca Parlamentul va transa si problema reprezentarii Romaniei la Consiliul European, astfel incat, prin competenta partajata prevazuta de Constitutie, sa nu se ajunga mereu la arbitrajul Curtii Constitutionale.
In privinta intrebarii domnului judecator Petre Lazaroiu, arata ca la aceasta numai Parlamentul poate raspunde, iar daca Presedintele Romaniei are vreo disputa cu acesta, conflictul sa vizeze aceste autoritati, si nu Guvernul.
Se arata ca reuniunea Consiliului din 1 iunie 2012 a privit aspecte specifice referitoare la agenda Consiliului European pentru a se lua o decizie cu privire la acestea in Consiliul European.
In fine, arata ca, daca s-ar accepta punctul de vedere al Presedintelui Romaniei, Romania se va transforma intr-un regim prezidential, modificandu-se indirect Constitutia.
Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 150 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, declara dezbaterile inchise.

CURTEA,
examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, raportul intocmit de judecatorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvern, sustinerile reprezentantilor autoritatilor publice aflate in conflict, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra cererii privind solutionarea prezentului conflict juridic de natura constitutionala.
Examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, Curtea constata urmatoarele:
I. Cu privire la admisibilitatea cererii formulate:
1. Presedintele Romaniei este unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la conflictele juridice de natura constitutionala prevazute de art. 146 lit. e) din Constitutie.
Astfel cum rezulta din cererea formulata, Presedintele Romaniei este cel ce solicita Curtii constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte.
2. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, notiunea de conflict juridic de natura constitutionala consta in „acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor” (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005).
In aceste conditii, este necesara clarificarea semnificatiei juridice a scrisorii ministrului afacerilor externe, domnul Andrei Marga, comunicata sefului Cancelariei Prezidentiale, domnul consilier prezidential Cristian Diaconescu, scrisoare prin care acesta arata ca notificarea componentei delegatiei romane a fost realizata potrivit „procedurilor uzuale”, avandu-se totodata in vedere dispozitia expresa a primului-ministru, precum si considerente legate de atributiile constitutionale ale institutiilor statului si elementele concrete aflate pe agenda Consiliului European din 28 – 29 iunie 2012.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, „primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor legale care le revin. Primul-ministru reprezinta Guvernul in relatiile acestuia cu Parlamentul, Presedintele Romaniei.”
Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Presedintelui Romaniei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, Administratia prezidentiala este o institutie publica cu personalitate juridica, aflata la dispozitia Presedintelui Romaniei, pentru indeplinirea atributiilor sale; totodata, consilierul prezidential este o functie de conducere in cadrul acestei structuri, avand rang de ministru.
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea observa ca scrisoarea ministrului afacerilor externe este un document tehnic si de informare, continutul sau nevizand luarea unei decizii, ci informarea consilierului prezidential cu privire la deciziile deja luate. Dar este, in acelasi timp, un act care lato sensu emana de la Guvern si este dat in reprezentarea acestei autoritati publice.
Acest schimb de scrisori intre un consilier prezidential si un secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dintre acelasi consilier prezidential si ministrul afacerilor externe este realizat intre persoane care reprezinta si angajeaza cele doua autoritati publice. De altfel, potrivit uzantelor, comunicarea acestora in materia reprezentarii la Consiliul European se realizeaza prin Administratia prezidentiala si prin Ministerul Afacerilor Externe.
Toate acestea nu fac altceva decat sa demonstreze ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati publice.
Prin urmare, schimbul de scrisori sus-amintit intre reprezentantul Guvernului si cel al Administratiei prezidentiale demonstreaza atat punctele de vedere antagonice existente intre autoritatile publice pe care le reprezinta (Guvern, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte), cat si conflictul existent intre primul-ministru al Guvernului si Presedintele Romaniei, asa cum reiese din adresa Ministerului Afacerilor Externe cu privire la dispozitia expresa a primului-ministru prin care a fost stabilita si notificata componenta delegatiei romane la Consiliul European, precum si referirea din adresa consilierului prezidential Cristian Diaconescu la faptul ca atributia de participare la Consiliul European revine Presedintelui Romaniei.
Mai mult, Declaratia nr. 1 din 12 iunie 2012 referitoare la problemele actuale aflate pe agenda Uniunii Europene si obligatiile ce revin Romaniei in baza acestora a fost adoptata de Parlamentul Romaniei dupa ce aceasta a fost sustinuta in fata plenului reunit al celor doua Camere de catre primul-ministru, acesta prezentand Pozitia Guvernului Romaniei cu privire la colaborarea inter-institutionala si reprezentarea Romaniei in domeniul afacerilor europene.
Luarile publice de pozitie ale acestora, precum si pozitia acestora au determinat aparitia unor tensiuni care intrunesc elementele constitutive ale notiunii de conflict; acest conflict este ilustrat, in mod evident, prin schimbul de scrisori dintre ministrul afacerilor externe si secretarul de stat din cadrul aceluiasi minister, pe de o parte, si consilierul prezidential, pe de alta parte. Prin urmare, situatia conflictuala intre cele doua autoritati este una nascuta si actuala datorita actelor concrete deja efectuate de catre acestea, astfel incat nu se poate sustine ca un conflict s-ar declansa doar odata cu participarea primului-ministru coroborata cu neparticiparea Presedintelui la Consiliul European din 28 – 29 iunie 2012. Aceasta ar avea mai degraba semnificatia acutizarii conflictului.
Conflictul este unul juridic, intrucat vizeaza determinarea rolului pe care il au Presedintele si Guvernul in definirea si orientarea politicii externe a statului.
Conflictul juridic in care se afla cele doua autoritati este unul de natura constitutionala, intrucat vizeaza, in principiu, interpretarea art. 80 alin. (1) si art. 102 alin. (1) din Constitutie; or, Curtea a stabilit ca modul diferit in care autoritatile publice interpreteaza si aplica o dispozitie constitutionala este de natura sa determine un conflict juridic de natura constitutionala (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 270 din 5 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).
De asemenea, conflictul juridic de natura constitutionala se poarta intre doua autoritati publice prevazute in titlul III din Constitutie, respectiv Guvernul si Presedintele Romaniei (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
3. In consecinta, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, reprezentat de primul-ministru, si Presedintele Romaniei.
II. Cu privire la fondul cererii formulate de catre Presedintele Romaniei
1. Potrivit art. 1 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 83 din 30 martie 2010, acesta marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde intre popoarele Europei. De esenta Uniunii este atribuirea de catre statele membre a unor competente – tot mai multe la numar – pentru realizarea obiectivelor lor comune, desigur, fara a se aduce atingere, intr-un final, prin aceasta cedare de competente, identitatii constitutionale nationale – Verfassungsidentitat (a se vedea Decizia Tribunalului Constitutional german din 30 iunie 2009, pronuntata in Cauza 2 BvE 2/08, referitoare la constitutionalitatea Tratatului de la Lisabona). De aceea, pe aceasta linie de gandire, statele membre isi mentin competente care sunt inerente in vederea pastrarii identitatii lor constitutionale, iar cedarea de competente, precum si regandirea, accentuarea sau stabilirea unor noi orientari in cadrul competentelor deja cedate tine de marja constitutionala de apreciere a statelor membre.
Asadar, Uniunea Europeana poate sa actioneze doar in limitele competentelor care i-au fost conferite, avand, deci, competente atribuite. (P. Craig, G. de Burca – EU Law -Text, cases and materials, Oxford University Press, 2011)
De aceea, art. 5 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene prevede expres ca, „in temeiul principiului atribuirii, Uniunea actioneaza numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenta care nu este atribuita Uniunii prin tratate apartine statelor membre”, ceea ce demonstreaza ca Uniunea Europeana, in momentul de fata, este inca o uniune de state.
De altfel si Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, a stabilit ca „prin actele de transfer al unor atributii catre structurile Uniunii Europene, acestea nu dobandesc, prin inzestrare, o <<supracompetenta>>, o suveranitate proprie. In realitate, statele membre ale Uniunii Europene au decis sa exercite in comun anumite atributii care, in mod traditional, tin de domeniul suveranitatii nationale. Este evident ca in actuala era a globalizarii problematicii omenirii, a evolutiilor interstatale si a comunicarii interindividuale la scara planetara, conceptul de suveranitate nationala nu mai poate fi conceput ca absolut si indivizibil, fara riscul unei izolari inacceptabile”.
Inainte de intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona era dificil de stabilit limitele competentelor Uniunii Europene, dar in momentul de fata exista categorii de competente prevazute in Tratat cu privire la care Uniunea Europeana are o competenta exclusiva, competenta partajata sau competenta de a sprijini, coordona sau completa actiunea statelor membre. Asadar, actiunea statelor membre este foarte importanta in structura arhitecturala a Uniunii Europene, ea variind ca intensitate in functie de domeniu. (P. Craig, G. de Burca – EU Law – Text, cases and materials, Oxford University Press, 2011; Jean-Luc Sauron: Comprendre le Traite de Lisbonne: Texte consolide integrale des traites, explications et commentaires; Gualino editeur, 2007; Jacques Ziller: Il nuovo Trattato europeo; Il Mulino, 2007, Klemens H. Fischer: Der Vertrag von Lissabon. Text und Kommentar zum Europaischen Reformvertrag; Nomos, 2008, 550 pages).
2. Potrivit art. 13 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana, Consiliul European reprezinta una dintre institutiile Uniunii Europene. Consiliul European a fost prevazut pentru prima oara in mod expres in Actul Unic European din 1986, rolul sau fiind definit, ulterior, prin Tratatul de la Maastricht (1992), dar devine o institutie odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona – 1 decembrie 2009.
Consiliul European ofera Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii acesteia si ii defineste orientarile si prioritatile politice generale, fara a exercita functii legislative [art. 15 alin. (1) din Tratat].
Consiliul European este compus din sefii de stat sau de guvern ai statelor membre [art. 15 alin. (2) din Tratat], precum si din presedintele sau si presedintele Comisiei, se intruneste de doua ori pe semestru la convocarea presedintelui sau, membrii Consiliului European pot decide sa fie asistati fiecare de un ministru [art. 15 alin. (3) din Tratat] – spre deosebire de situatia ante-Lisabona, cand acestia erau asistati de ministrii de externe -, iar atunci cand situatia o impune, presedintele convoaca o reuniune extraordinara a Consiliului European.
Competenta Consiliului European vizeaza probleme strategice ale Uniunii Europene, precum si cele care tin de viitorul acesteia. De aceea, Consiliul European adopta decizii cu un pronuntat caracter politic, decizii care pot rezolva si conflicte intre statele membre, conflicte care nu au putut fi solutionate la un nivel inferior de reprezentare, spre exemplu in Consiliu.
Consiliul European este motorul dezvoltarii Uniunii, decide/dezbate probleme de natura conceptuala, precum si schimbarile importante in structura institutionala a Uniunii Europene, poate impune tinta pentru importante initiative de natura constitutionala care afecteaza functionarea Uniunii, dezbate starea economiei europene vazute ca un tot, rezolvarea conflictelor este de asemenea o parte importanta a activitatii sale, are un rol central in initierea si dezvoltarea strategiilor intr-un domeniu dat, are rol central in politica externa a Uniunii Europene, ia in discutie aderarea in structurile Uniunii Europene a noi state. Mai mult, se poate ajunge la un acord cu privire la modificarea tratatelor de baza, cu efecte directe asupra unei eventuale cedari de atributii din partea statelor membre. De aceea, administrarea Uniunii nu poate fi asigurata fara o institutie de nivel inalt, precum Consiliul European, institutie care a avut si are in continuare un rol fundamental in integrarea europeana.
De asemenea, se observa ca, in conformitate cu uzantele, nu exista o partajare a agendei Consiliului European in mod formal si strict pe anumite problematici, astfel incat intr-o sedinta a Consiliului European se pot dezbate chestiuni care privesc mai multe domenii, fiind imposibila si nefireasca participarea la aceeasi reuniune a Consiliului European a mai multor reprezentanti ai statului membru.
Totodata, reprezentantii statului nu se pot succeda la acelasi Consiliu European in functie de problemele aflate pe ordinea de zi, mandatul de reprezentare a statului fiind unul permanent, si nu unul fractionat intre doua autoritati publice.
Formularea cuprinsa in art. 10 alin. (2) teza a doua si art. 15 alin. (2) din Tratat, referitor la compunerea Consiliului European – sefii de stat sau de guvern ai statelor membre -, este una generica si nu obliga statele membre care au un executiv bicefal sa asigure reprezentarea lor atat prin seful de stat, cat si prin cel al guvernului, ci, mai degraba, prin interpretarea teleologica a textului, se ajunge la ideea ca scopul acesteia este de asigura reprezentarea statului membru la cel mai inalt nivel de catre autoritatea publica competenta.
3. In prezent, reprezentarea statelor membre in Consiliul European la nivel de Presedinte se face in Franta, Lituania si Cipru, in restul statelor primul-ministru fiind cel ce participa la acestea. O atare situatie se datoreaza, in principiu, fie regimului politic pe care statele l-au imbratisat la nivel constitutional (Franta, Cipru), fie unui acord intre actorii politici (Lituania).
4. Un regim politic este calificat ca fiind semiprezidential daca in textul Constitutiei sunt intrunite trei conditii (a se vedea Maurice Duverger – Echec au roi, Editura Albin Michel, 1978, Paris; A new political system model: semi-presidential Government in European Journal of Political Research, 1980, vol. 8, pag. 165 – 187), respectiv:
– Presedintele sa fie ales prin vot universal;
– Presedintele sa dispuna de competente considerabile;
– Presedintele este secondat de un prim-ministru si de ministri, parte a puterii executive, si care pot ramane in functie doar daca Parlamentul nu se opune.
Prima conditie este evident indeplinita prin chiar textul art. 81 din Constitutie, iar cea de-a treia de art. 102 si urmatoarele, precum si de art. 114 din Constitutie. Problematica este cea de-a doua conditie, respectiv demonstrarea faptului ca Presedintele dispune de „competente considerabile” [Elgie, Robert – Duverger, Semi-presidentialism and the supposed French archetype in West European Politics, 32 (2), p. 248 si urm.], iar un element extrem de important in cadrul acesteia este rolul sau in politica externa a statului. Alaturi de alte elemente, alaturate rolului Presedintelui Romaniei in politica externa, precum calitatea sa de comandant al fortelor armate, presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, competenta de a solicita reexaminarea legii, de a sesiza Curtea Constitutionala, de a desemna candidatul pentru functia de prim-ministru, de a numi un prim-ministru interimar, de a numi ministri, de a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului, de a consulta populatia tarii prin referendum, de a numi in functii publice, de a acorda gratieri individuale, regimul politic consacrat de Constitutie trebuie sa fie calificat ca fiind unul semiprezidential.
Chiar si jurisprudenta Curtii Constitutionale are o orientare similara, in sensul ca, prin interpretarea textelor constitutionale incidente, accepta existenta unor competente considerabile ale Presedintelui Romaniei in diverse domenii. In acest sens, cu titlu exemplificativ, Curtea retine:
– Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, prin care Curtea a stabilit ca, in exercitarea atributiilor prevazute de art. 85 alin. (2) din Constitutie, Presedintele Romaniei poate refuza o singura data, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane in functia vacanta de ministru. Primul-ministru este obligat sa propuna o alta persoana;
– Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, in care Curtea, referitor la o initiativa de revizuire a Constitutiei, a statuat: „completarea textului constitutional [al art. 85 alin. (2)] in sensul consultarii Presedintelui de catre primul-ministru inaintea propunerii de revocare sau de numire a unor membri ai Guvernului constituie consacrarea in norma constitutionala a solutiei pronuntate de Curtea Constitutionala [prin Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008 – sn]”.
– Decizia nr. 270 din 5 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, in care Curtea a stabilit ca Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie va sesiza Presedintele Romaniei pentru a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului si a fostilor membri ai Guvernului, care, la data sesizarii, nu au si calitatea de deputat sau de senator;
– Decizia nr. 384 din 4 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 451 din 24 mai 2006, prin care Curtea a stabilit ca Presedintele Romaniei, in exercitarea atributiilor sale de sef al statului si comandant al fortelor armate, acorda gradele de maresal, de general si de amiral, fara a fi conditionat de lege, asa cum este in cazul atributiei privind numirile in functii publice;
– Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 491 din 8 iulie 2005, Curtea a constatat ca numirea judecatorilor si procurorilor urmeaza a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii in continuare, iar numirea in anumite functii de conducere se face dintre persoanele numite anterior in functia de procuror. Daca Presedintele Romaniei nu ar avea niciun drept de examinare si de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor si procurorilor sau in anumite functii de conducere ori daca nu ar putea refuza numirea nici motivat si nici macar o singura data, atributiile Presedintelui Romaniei, prevazute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constitutie, ar fi golite de continut si importanta, motiv pentru care Curtea a constatat constitutionalitatea unei asemenea solutii legislative;
5. Constitutia Frantei, care a constituit sursa de inspiratie a Constitutiei Romaniei si care consacra un sistem semiprezidential, la art. 5 prevede ca „Presedintele Republicii vegheaza la respectarea Constitutiei. Prin arbitrajul sau, asigura functionarea autoritatilor publice, conform reglementarilor, precum si continuitatea statului.
El este garantul independentei nationale, al integritatii teritoriale si al respectarii tratatelor.”
Art. 80 din Constitutia Romaniei, sub aspectul limbajului folosit, stabileste mai clar ca Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. Totodata, Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice.
6. Curtea retine ca, in jurisprudenta sa, Presedintele Romaniei a fost calificat ca sef al statului in mod implicit (a se vedea, in acest sens, Hotararea nr. 3 din 9 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 216 din 11 septembrie 1996) si, ulterior, explicit (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007).
Potrivit art. 80 alin. (1) din Constitutie, Presedintele Romaniei reprezinta statul roman, ceea ce inseamna ca in planul politicii externe conduce si angajeaza statul. Acest text constitutional ii permite sa traseze liniile viitoare pe care statul le va urma in politica sa externa, practic sa ii determine orientarea in planul relatiilor externe, tinand cont, desigur, de interesul national. O atare conceptie este legitimata de caracterul reprezentativ al functiei, Presedintele Romaniei fiind ales de cetateni prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
In planul politicii externe, primul-ministru are competenta constitutionala de a asigura realizarea politicii externe a tarii [art. 102 alin. (1) din Constitutie], ceea ce inseamna ca, in functie de orientarea stabilita de reprezentantul statului in plan extern, care este Presedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul sau, urmeaza sa implementeze in mod corespunzator masurile fata de care statul s-a angajat. Prin urmare, Curtea constata ca rolul Guvernului in politica externa este unul mai degraba tehnic, el trebuind sa urmeze si sa indeplineasca obligatiile la care Romania s-a angajat la nivel de stat. Asadar, rolul Guvernului este unul mai degraba derivat, si nu originar, cum este cel al Presedintelui Romaniei; asadar, nefiind o putere delegata, ci proprie Presedintelui Romaniei, reprezentarea statului poate fi delegata, printr-un act de vointa expres, de catre acesta atunci cand considera necesar.
De asemenea, Curtea observa ca art. 80 alin. (1) din Constitutie este un text constitutional de principiu. De aceea, el nu trebuie interpretat restrictiv, ci in spiritul Constitutiei, respectiv coroborat cu art. 91 si art. 148 alin. (4) din Constitutie, acest ultim text prevazand, in mod expres, ca Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca trebuie sa garanteze „obligatiile rezultate din actul aderarii”. Or, una dintre aceste obligatii este reprezentarea la cel mai inalt nivel a Romaniei in cadrul Consiliului European, respectiv de catre autoritatea publica ce are competenta de a angaja Romania la nivel de stat. Altfel, s-ar ajunge la o golire de continut a dispozitiilor art. 148 alin. (4) din Constitutie in privinta Presedintelui Romaniei; or, este de principiu admis ca orice norma este edictata in sensul de a produce efecte juridice.
Obiter dictum, este de observat ca numai reprezentantul statului este cel care poate angaja in sfera relatiilor externe statul ca subiect de drept international public. De aceea, spre exemplu, tratatele internationale la nivel de stat se semneaza de catre Presedintele Romaniei (a se vedea, in acest sens, Legea tratatelor nr. 590/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004).
7. Declaratia Parlamentului nr. 1/2012, adoptata in temeiul art. 61 si art. 65 alin. (2) lit. k) din Constitutie coroborate cu art. 1 pct. 22 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, aprobat prin Hotararea Parlamentului nr. 4 din 3 martie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, incearca sa creeze o partajare de competente intre cele ale Presedintelui Romaniei si ale Guvernului in domeniul politicii externe a statului, insa partajarea pe care o propune este una pe orizontala, si nu pe verticala. Cu alte cuvinte, se acrediteaza ideea unei partajari orizontale de competente in cadrul politicii externe, in sensul ca reprezentarea in sine a statului este realizata de doua autoritati publice; or, partajarea de competente este, in acceptiunea textelor constitutionale referite, una pe verticala, liniile directoare ale politicii externe a statului fiind stabilite si definite de reprezentantul sau, Presedintele Romaniei, iar implementarea si realizarea in concret a acestora tine de Guvern.
Este de principiu ca un act cu caracter normativ, si cu atat mai putin un act care exprima o vointa politica, nu poate adauga la Constitutie, nu poate schimba competente prestabilite prin Constitutie. Vointa politica se subordoneaza principiilor, valorilor si exigentelor constitutionale, indiferent de relatiile, chiar tensionate, existente intre autoritatile publice.
Curtea, din consultarea agendelor Consiliului European, mai retine ca partajarea propusa de declaratie este imposibila in practica, avand in vedere ca nicio reuniune a Consiliului European nu trateaza in exclusivitate probleme de politica economica, sociala, bugetara in sensul retinut de declaratia mentionata. Mai mult decat atat, si in ipoteza in care se dezbat astfel de probleme, avand in vedere ca acestea presupun incheierea de tratate in numele Romaniei, fac necesara participarea sefului statului, care are competenta de a incheia tratate in acest domeniu.
8. Curtea observa ca in Consiliul European statele membre sunt reprezentate la cel mai inalt nivel, respectiv de institutia care poate angaja statul in planul relatiilor externe, si nu de cea care asigura realizarea obiectivelor deja stabilite.
Odata explicitate prevederile constitutionale asupra carora practic poarta acest conflict juridic de natura constitutionala, Curtea concluzioneaza ca Presedintele Romaniei nu numai ca are dreptul, dar are si obligatia asumata in actul de aderare de a participa la reuniunile Consiliului European; in caz contrar, s-ar incalca angajamentele pe care Romania si le-a asumat prin acesta.
Mai mult, potrivit art. 10 alin. (2) teza a doua si art. 16 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana, Consiliul Uniunii Europene este cel compus din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, imputernicit sa angajeze guvernul statului membru pe care il reprezinta.
Asadar, la Consiliul European reprezentarea este la nivel de stat, iar la Consiliu la nivel guvernamental.
9. Totodata, Curtea subliniaza ca, in realizarea competentelor lor, autoritatile publice trebuie sa se preocupe de buna functionare a statului de drept, avand astfel indatorirea de a colabora in spiritul normelor de loialitate constitutionala (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012).
III. In privinta efectelor deciziei Curtii, rezulta, in mod evident, urmatoarele:
1. Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie au putere numai pentru viitor [a se vedea art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010];
2. Deciziile Curtii Constitutionale, facand parte din ordinea normativa, nu pot fi aplicate retroactiv, mai exact unor raporturi sau situatii juridice incheiate (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012);
3. Conflictul juridic de natura constitutionala nu este incheiat, nu este o facta praeterita, niciuna dintre partile implicate in conflict negasind o solutie la aceasta.
Asadar, analizand cele expuse, Curtea constata ca efectele deciziei urmeaza a se intinde atat asupra cauzei de fata, cat si cu privire la „actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala” (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, si Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010).
In fine, Curtea retine ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 392 din 14 iunie 2010, deciziile nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011 sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012).
IV. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea urmeaza sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, generat de actiunea Guvernului si a primului-ministru de a-l exclude pe Presedintele Romaniei din delegatia care participa la Consiliul European in perioada 28 – 29 iunie 2012.
Totodata, Curtea constata ca, in exercitarea atributiilor constitutionale, Presedintele Romaniei participa la reuniunile Consiliului European in calitate de sef al statului. Aceasta atributiune poate fi delegata de catre Presedintele Romaniei, in mod expres, primului-ministru.

Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Curtea Constitutionala constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, generat de actiunea Guvernului si a primului-ministru de a-l exclude pe Presedintele Romaniei din componenta delegatiei care participa la Consiliul European in perioada 28 – 29 iunie 2012.
In exercitarea atributiilor constitutionale, Presedintele Romaniei participa la reuniunile Consiliului European in calitate de sef al statului. Aceasta atributie poate fi delegata de catre Presedintele Romaniei, in mod expres, primului-ministru.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si primului-ministru al Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea si pronuntarea au avut loc la data de 27 iunie 2012 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

*

OPINIE SEPARATA

In dezacord cu opinia majoritara consideram ca cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de Primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, trebuia respinsa, ca inadmisibila, pentru motivele pe care le dezvoltam in continuare.
1. Conform prevederilor art. 146 lit. e) din Constitutie, Curtea Constitutionala solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice …
Presedintele Romaniei formuleaza urmatoarea cerere: „Va solicit sa constatati existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei, reprezentat de Prim-ministru, de pe o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, conflict ivit ca urmare a insusirii de catre Prim-ministru a unei atributii constitutionale, aceea de reprezentare a statului roman la Consiliul European, atributie care revine conform Constitutiei doar Presedintelui Romaniei”.
Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, pentru existenta unui conflict juridic de natura constitutionala trebuie indeplinite, cumulativ, trei conditii, si anume:
– conflictul sa fie juridic (nu politic);
– sa fie de natura constitutionala;
– sa fie intre autoritati publice.
Notiunea de conflict juridic de natura constitutionala, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, consta in „acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor” (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005).
Constitutia Romaniei, la art. 80, cu textul marginal „Rolul Presedintelui”, prevede la alin. (1) „Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii”.
Constitutia Romaniei, la capitolul III cu titlul „Guvernul”, la art. 102, „Rolul si structura”, prevede la alin. (1) „Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice”.
Alin. (1) al art. 61 din Constitutie stabileste „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Art. 148 din Constitutie, „Integrarea in Uniunea Europeana”, la alin. (4) prevede: „Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).”
Versiunea consolidata a Tratatului privind Uniunea Europeana la alin. (2) prevede „Consiliul European este compus din sefii de stat sau de guvern ai statelor membre”.
In opinia noastra, din analiza acestor texte se poate constata ca nu exista nicio prevedere constitutionala sau comunitara care sa acorde o exclusivitate de reprezentare in Consiliul European pentru Presedinte sau pentru primul-ministru.
In cererea Presedintelui se solicita constatarea faptului ca reprezentarea statului roman la Consiliul European este o atributie „care revine conform Constitutiei doar Presedintelui Romaniei”. Ori o asemenea prevedere constitutionala nu exista. Art. 80 din Constitutie defineste rolul si pozitia Presedintelui Romaniei, in cadrul sistemului constitutional al tarii. Acest articol reglementeaza o reprezentare generala, Presedintele Romaniei reprezentand statul roman atat pe plan extern, cat si pe plan intern, dar atributiile exclusive conferite de Constitutie sunt reglementate in art. 85 – 94 din Constitutia Romaniei. Nicio prevedere nu se refera insa la dreptul exclusiv al Presedintelui de a reprezenta Romania la Consiliul European sau la alte intruniri internationale.
Mai mult, alin. (2) al art. 15 din Tratatul privind Uniunea Europeana ofera o posibilitate alternativa pentru statele membre statuand „Consiliul European este compus din sefii de stat sau de Guvern ai statelor membre…”, lasand la latitudinea fiecarei tari sa decida cine reprezinta statul respectiv la Consiliul European.
Trecand peste faptul ca Romania nu are un „sef de stat”, sintagma fiind folosita pentru functia de Presedintele Romaniei doar in limbajul cotidian sau in doctrina juridica, pe plan european putem constata ca fiecare tara a decis daca statul respectiv este reprezentat de seful statului, acolo unde exista, sau primul-ministru. Din cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene, 24 sunt reprezentate de primul-ministru si trei de catre Presedintele tarii respective. In toate aceste state, cu exceptia Poloniei, unde Tribunalul Constitutional Polonez a decis in favoarea primului-ministru, problema reprezentarii in Consiliul European a fost decisa prin consens politic.
In opinia noastra, si in Romania decizia privind reprezentantul tarii la o intrunire internationala, inclusiv la Consiliul European, este o problema politica, care trebuie sa fie transata, atunci cand exista divergente in acest sens intre Presedinte si primul-ministru, de catre Parlament.
Aceasta concluzie decurge si din prevederile alin. (4) al art. 148 din Constitutie, care prevede ca aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii: sunt garantate de „Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca”.
In cazul de fata fiind vorba despre o disputa politica Presedinte – Guvern, socotim ca Parlamentul, in calitatea sa de „organul reprezentativ suprem al poporului roman”, este cel care trebuie sa transeze aceasta disputa politica.
In consecinta, neexistand o prevedere constitutionala expresa referitoare la participarea la intruniri internationale, conflictul dintre Presedinte – Guvern fiind de natura politica, Curtea Constitutionala trebuia sa respinga cererea Presedintelui ca fiind inadmisibila.
2. In ce priveste Declaratia Parlamentului privind atributiile Presedintelui Romaniei si ale Guvernului in domeniul afacerilor europene, aceasta pune in discutie, pe de o parte, categoriile de acte pe care Parlamentul le poate adopta si efectele acestora, iar, pe de alta parte, pozitionarea Curtii Constitutionale in aceasta materie.
Din punctul de vedere al actelor juridice distingem:
a) acte juridice – legi, hotarari si motiuni – nominalizate la art. 67 din Constitutie, adoptate de Camera Deputatilor si Senat in prezenta majoritatii membrilor si care reprezinta manifestari de vointa cu scopul de a produce efecte juridice;
b) acte cu caracter exclusiv politic, care isi au suportul constitutional in art. 65 alin. (2) lit. k) – Camerele isi desfasoara lucrarile in sedinte comune pentru „indeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentului, se exercita in sedinta comuna”. In baza acestui text constitutional, prin art. 1 pct. 22 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului s-a prevazut intrunirea celor doua Camere in sedinte comune pentru „adoptarea unor declaratii, mesaje sau a altor acte cu caracter exclusiv politic”.
Aceste acte nu beneficiaza de forta actelor juridice, ele nu produc efecte juridice, ci doar efecte exclusiv politice.
In sedinta comuna din data de 12 iunie 2012, Camera Deputatilor si Senatul au adoptat „Declaratia referitoare la problemele actuale aflate pe agenda Uniunii Europene si obligatiile ce revin Romaniei in baza acestora”.
Aceasta Declaratie, desi reprezinta o manifestare de vointa a Parlamentului, ea este doar producatoare de efecte politice si, ca atare, nu putea face obiectul controlului de constitutionalitate.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului”, iar, potrivit art. 27 din aceeasi lege, Curtea Constitutionala se pronunta si asupra constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului”.
Consideram ca, examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, Curtea Constitutionala nu poate cenzura un vot al Parlamentului exprimat asupra unui act cu rezonanta exclusiv politica.

Judecator,
Acsinte Gaspar

Judecator,
Puskas Valentin Zoltan

Judecator,
Tudorel Toader

OPINIE SEPARATA

In dezacord cu opinia majoritara, care a adoptat solutia de retinere a conflictului juridic de natura constitutionala, cererea de solutionare a acestuia, formulata de Presedintele Romaniei, este inadmisibila; aceasta este solutia care trebuia data in cauza.
Pe langa temeiurile anterior expuse, au relevanta deosebita si urmatoarele considerente:
1. Declaratia Parlamentului este act de vointa al organului reprezentativ suprem al poporului roman, asa cum prevede art. 61 din Constitutie.
Guvernul Romaniei si primul-ministru au executat Declaratia Parlamentului Romaniei. Solutia este act de constitutionalitate.
2. Presedintele Romaniei este a doua autoritate publica reglementata in capitolul II al titlului III din Constitutie, iar art. 80 prevede „Rolul Presedintelui”, adica definitia autoritatii si rolul acesteia in statul roman.
Majoritatea care a adoptat solutia a retinut ca art. 80 din Constitutie determina atributiile autoritatii publice – Presedintele Romaniei. Greseala este grava si a determinat, in consecinta, solutia gresita.
Atributiile Presedintelui sunt prevazute si reglementate incepand cu art. 85 „Numirea Guvernului”, art. 86 „Consultarea Guvernului”, art. 87 „Participarea la sedintele Guvernului”, art. 88 „Mesajele adresate Parlamentului”, art. 89 „Dizolvarea Parlamentului”, art. 90 – atributia privind referendumul national, art. 91 „Atributii in domeniul politicii externe”, art. 92 „Atributii in domeniul apararii”, art. 93 „Masuri exceptionale” si art. 94 „Alte atributii”.
Acestea sunt atributiile Presedintelui si textele constitutionale care le prevad si le reglementeaza, ele fiind exprese si limitative.
Grava greseala este fundamentarea atributiilor Presedintelui Romaniei pe prevederile art. 80 din Constitutie.
3. Observand definitia marginala de la art. 61, se constata ca se defineste „Rolul si structura Parlamentului”; observand art. 102, se constata definitia marginala „Rolul si structura Guvernului Romaniei”.
Asadar, in conceptia proprie, Constitutia Romaniei, in primul articol, la fiecare capitol al autoritatilor publice, defineste rolul si structura autoritatii publice respective; primul articol al fiecarei autoritati este text de definitie si structura, asadar, fundamentarea atributiilor Presedintelui Romaniei pe prevederile art. 80 este gresita.
4. In decizie se foloseste ca temei si expresia „sef al statului”. In Constitutia Romaniei nu exista aceasta terminologie de definire a autoritatii publice; expresia folosita in decizie este din limbajul uzual, curent, care se mai gaseste si in scrierile scolare sau de doctrina.
Folosirea denumirii de „sef al statului” a autoritatii publice este gresita.
5. Ca o consecinta a erorilor anterioare, retinute in considerentele deciziei, s-a ajuns si la concluzionarea ca Presedintele Romaniei este reprezentantul general al statului roman si ca, de pe aceasta pozitie, poate da mandat primului-ministru de a reprezenta statul roman.
Motivarea deciziei pe acest considerent este gresita, intrucat in art. 80 din Constitutie se prevede ca „Presedintele Romaniei reprezinta statul roman” si, deci, nu este reprezentantul statului roman, iar statul roman poate si reprezentat si de alte autoritati publice ale statului roman, ca si de alte functii imputernicite cu un asemenea atribut, in situatii speciale.
Toate greselile mentionate creeaza confuzie si justifica opinii diverse, ceea ce nu corespunde prevederilor exprese si imperative ale Constitutiei.
6. Tratatul Uniunii Europene prevede ca reprezentarea la sedintele U.E. are loc in conditiile: „Statele membre sunt reprezentate in Consiliul European de sefii lor de stat sau de guvern si in Consiliu de guvernele lor” .
Prevederea ce se regaseste expres si imperativ in textul Tratatului este alternativa, pentru a corespunde prevederilor din Constitutia tuturor statelor europene membre ale Uniunii.
In aplicarea prevederilor din Tratat a intervenit o neintelegere intre Presedintele Romaniei si primul-ministru al Guvernului privind prezentarea la sedinta din 28 – 29 iunie 2012, deci reprezentarea Romaniei.
Din motive proprii neintelegerilor dintre aceste doua autoritati publice a fost sesizat Parlamentul Romaniei de catre primul-ministru al Guvernului si Parlamentul Romaniei a adoptat Declaratia, motivata, prin care a stabilit prezentarea la sedinte a primului-ministru, ca reprezentant al statului roman.
Presedintele Romaniei a sustinut ca Declaratia Parlamentului a creat conflictul juridic intre cele doua autoritati publice, Presedintele Romaniei si primul-ministru al Guvernului, si, rezolvand aceasta sesizare, majoritatea celor cinci membri ai Curtii au considerat ca este legala sesizarea si au admis-o.
Opinia separata a celorlalti patru membri ai Curtii Constitutionale sustine ca solutia este gresita si necorespunzatoare prevederilor constitutionale.
7. Textul Tratatului prezinta solutia alternativa de reprezentare, pentru ca, tinand seama de regimul de stat al tuturor statelor europene membre ale U.E, sa isi gaseasca fiecare stat posibilitatea reprezentarii in organele Uniunii, fie prin seful de stat, fie prin seful de guvern, asa cum corespunde reglementarii actului fundamental din fiecare stat.
Solutia de text a Tratatului european este o solutie alternativa. Solutia alternativa da nastere la dezbateri si intelegeri intre cele doua autoritati prevazute de text, seful de stat si seful guvernului, si adoptarea solutiei convenabile statului respectiv, de a fi reprezentat la sedinta in discutie, avand in vedere si competentele stabilite de tratatele constitutive ale Uniunii.
In cazul de fata nu s-a putut realiza intelegere intre Presedintele Romaniei si primul-ministru al Guvernului. A fost sesizat Parlamentul, iar acesta a adoptat Declaratia.
8. Declaratia Parlamentului este act de vointa politica. Este actul de vointa al organului reprezentativ suprem al poporului roman, asadar, de necontestat, de neinlaturat si de executat, prin efectele pe care le produce.
Parlamentul este singura autoritate publica competenta a se pronunta asupra neintelegerilor cu privire la reprezentarea statului, care se ivesc intre cele doua autoritati publice – Presedintele Romaniei si primul-ministru al Guvernului.
Solutia adoptata de Parlament este vadit constitutionala si executarea ei, de asemenea.
9. Declaratia Parlamentului fiind act politic al organului reprezentativ suprem, nu este supus controlului Curtii Constitutionale. Actul politic al Parlamentului nu creeaza conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati, ci rezolva neintelegerile dintre acestea cu privire la reprezentarea statului la fiecare sedinta a Uniunii Europene.
Competenta este numai a Parlamentului Romaniei si in niciun asemenea caz nu este a Curtii Constitutionale, pentru ca nu este conflict juridic in aplicarea si interpretarea legii romane, ci o neintelegere intre cele doua autoritati privind solutia din ipoteza alternativa de reprezentare prevazuta in Tratatul european mai sus mentionat.
Acestea sunt evident suficiente si evidente temeiuri care demonstreaza inadmisibilitatea cererii formulate de Presedintele Romaniei.
10. Solutia prevazuta si motivata in opinia separata corespunde deplin prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei privitoare la integrarea euroatlantica din titlul VI, potrivit carora Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii, din alin. (2) al acestui text si din tratatele constitutive si dezvoltatoare ale Uniunii Europene.
11. Solutia prevazuta de opinia separata si considerentele acesteia sunt deplin corespunzatoare, potrivit art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, conform carora statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale, prevederi care pentru oricine inseamna respectarea Constitutiei si executarea dispozitiilor acesteia. Cele trei puteri nu sunt dezvoltate si reglementate ca atare in prevederile constitutionale, ci ca autoritati publice in titlul III al Constitutiei, incepand cu Parlamentul si continuand cu Presedintele Romaniei, Guvernul, raporturile Parlamentului cu Guvernul, administratia publica, componentele autoritatii judecatoresti.
Solutia opiniei majoritare, in raport cu evolutia raporturilor intre cele doua autoritati publice, este de natura a fi reconsiderata, pornind de la alte stari ale raporturilor dintre aceste autoritati si de la prioritatea prevederilor art. 148 din Constitutie, coroborate cu art. 1 alin. (4) si reglementarile din titlul III.

Judecator,
 Ion Predescu

OPINIE CONCURENTA

Pe langa argumentele juridice aduse in motivarea solutiei date prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, socotesc ca ar putea fi invocate si alte consideratii cu privire la calificarea conflictului ca fiind juridic de natura constitutionala.
In primul rand, sunt intrunite cele trei conditii stabilite de jurisprudenta Curtii, si anume: conflict juridic, de natura constitutionala, precum si faptul ca partile sunt doua autoritati publice, in speta ambele facand parte din puterea executiva a statului: Presedintele Romaniei si Guvernul, reprezentat de primul-ministru.
Acest conflict s-a declansat ca urmare a unor acte si fapte savarsite de catre Guvernul Romaniei ce reies din corespondenta dintre Ministerul Afacerilor Externe si Administratia Prezidentiala. Refuzul ministrului de a inscrie si transmite la Consiliul European delegatia alcatuita de Presedintele Romaniei, care, potrivit art. 80 alin. (1) din Constitutie, reprezinta statul roman, presupune insusirea de catre Ministrul Afacerilor Externe a unor competente ce revin presedintelui tarii, in calitate de sef al statului, asa cum aceasta notiune este inscrisa si folosita in art. 10 alin. (2) teza a II-a si art. 15 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana.
Or, socotesc ca indiferent la ce forma de interpretare am apela, nu putem sa nu observam ca un astfel de conflict nu si-a gasit rezolvarea pe cale amiabila intre Presedinte si primul-ministru.
Apelarea primului-ministru la Parlament nu-si gaseste temei juridic, intrucat Parlamentul nu are printre atributiile sale constatarea si rezolvarea conflictelor dintre autoritatile publice, atributie ce revine exclusiv Curtii Constitutionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie si art. 34 – 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
Declaratia politica a Parlamentului nu produce efecte juridice, chiar daca Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman, atat timp cat aceasta nu a facut obiectul unei hotarari.
Solutia data in decizie are suport si in faptul ca atat timp cat art. 81 alin. (1) din Constitutie consacra notiunea de „reprezentare”, art. 102 referitor la rolul si structura Guvernului, pe cea de „realizare a politicii interne si externe a tarii”, ceea ce presupune o atributie de executare.
Aceasta nu inseamna insa ca Presedintele nu ar putea sa il imputerniceasca pe primul-ministru sa reprezinte statul la o reuniune de sefi de state sau de guverne.
Conjunctia „sau” prevazuta in art. 10 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana nici nu putea sa lipseasca din formulare, atat timp cat statele au diferite forme de guvernamant: republica prezidentiala, semiprezidentiala, parlamentara, monarhie.
In Romania forma de guvernamant fiind republica semiprezidentiala, Presedintele, potrivit Constitutiei, reprezinta statul roman, care nu este doar un drept, ci si o obligatie.
Nu s-ar putea face o partajare a reprezentarii statului roman la astfel de intruniri internationale dupa domeniile ce se discuta, intrucat nicio problema, indiferent de natura sa, nu poate fi disjunsa de politica economica, sociala, culturala a unei tari. Presedintele trebuie sa fie insotit in delegatie de ministri si persoane specializate pe diferite domenii.
Sustinerea ca Romania face parte din Uniunea Europeana si ca toate problemele care se pun tin de politica interna a statelor nu poate fi sustinuta, intrucat din Uniunea Europeana fac parte, potrivit Tratatului privind Uniunea Europeana, state independente si suverane, chiar daca unele aspecte privind suveranitatea sunt conditionate de actele pe care le adopta Uniunea Europeana prin organele sale.
Existenta conflictului dintre aceste autoritati publice poate fi motivata si prin faptul ca Parlamentul a adoptat la data de 25 iunie 2012 Legea privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, aflata pe rolul Curtii Constitutionale pentru verificarea constitutionalitatii ei.
Asadar, socotesc ca reprezentarea statului potrivit actualei Constitutii revine Presedintelui Romaniei, asa cum reiese din interpretarea art. 80 alin. (1).

Judecator,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close