Taxa de trecere la podul de la Cernavoda nu va mai fi platita in weekend in cursul lunii august

feature photo

Taxa de trecere la podul de la Cernavoda a fost suspendata vineri si duminica pana la sfarsitul lunii august. In Monitorul Oficial 524/2012 a fost publicat Ordinul 1243/2012 al ministrului Transporturilor si Infrastructurii privind stabilirea unei derogari de la prevederile Ordinului 568/2010 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNADR.

Pe 29 iulie, cand a avut loc referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, angajatii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania ofereau celor care achitau taxa si pliante cu indemnul de a merge la vot.

Directorul CNADR, Mircea Pop, a declarat ca aceasta masura a fost luata la cerea institutiei sale pentru fluidizarea traficului si nu are nicio legatura cu referendumul.

„Aceasta masura a fost luata pentru fluidizarea traficului spre litoral. Weekend-ul trecut s-au format cozi foarte mari. Am vrut sa vedem daca se mai formeaza cozi in situatia in care nu se mai plateste taxa. Vineri seara a functionat foarte bine. Daca va functiona si astazi (n.r. duminica), vom permanentiza aceasta masura”, a declarat Mircea Pop, directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania (CNADR).

Conform ordinului Ministerului Transporturilor, soferii care merg vinerea spre mare si cei care se intorc duminica nu vor plati in luna august taxa pentru trecerea podului peste Dunare de la Cernavoda.

Astfel, taxa de pod va fi suspendata in toate zilele de vineri pentru sensul de mers Bucuresti-Constanta si in cele de duminica pentru sensul de mers Constanta-Bucuresti. In celelalte zile, taxa se plateste. Scutirea se aplica pana la sfarsitul varfului de sezon estival, pe 31 august.

Taxa de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare la Fetesti-Cernavoda porneste de la 8 lei pentru motociclete, pentru autoturisme aceasta fiind de 11 lei. Microbuzele platesc 37 de lei, autobuzele 49 de lei, iar vehiculele mari, de peste 12 tone, 71 de lei.

Sursa: Money

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close