Studentii vor beneficia de anumite facilitati fiscale daca doresc sa infiinteze o afacere proprie

Potrivit prevederilor HG 166/2003, studentii care doresc sa infiinteze o afacere proprie beneficiaza de scutiri de la plata taxelor si tarifelor.

Taxele si tarifele vizate de HG 166/2003 sunt urmatoarele:

  • tarifele pentru serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale;
  • taxele si tarifele pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale;
  • taxele si tarifele pentru autorizarea functionarii solicitate comerciantilor la constituire;
  • taxele si tarifele pentru obtinerea de la administratia publica locala a autorizatiei de desfasurare a unor activitati economice in mod independent;
  • tarifele pentru publicarea , in extras, in Monitorul Oficial al Romaniei Partea a IV-a, a incheierii de inmatriculare pronuntata de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal;
  • taxa de timbru pentru activitatea notariala, in cazul actelor a caror incheiere in forma autentica este obligatorie.

Nu fac obiectul facilitatilor fiscale prevazute de HG nr.166/2003:

  • taxa de verificare si/sau rezervare firma si/sau emblema;
  • taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar.

Pentru a beneficia de aceste facilitati, studentul care infiinteaza o afacere proprie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa urmeze cursurile unei forme de invatamant superior la o institutie de invatamant acreditata;
  • sa fie cel putin in anul II de studiu si sa fi promovat toate obligatiile prevazute de senatul universitatii;
  • sa nu fi depasit varsta de 30 ani.

Indeplinirea acestor conditii legale trebuie sa fie atestata printr-un act doveditor emis de institutia de invatamant superior acreditata al carei student este solicitantul.

Aceste facilitati fiscale se acorda o singura data si pentru constituirea unei singure firme, individual sau impreuna cu alti studenti care indeplinesc conditiile legale mentionate mai sus.

Prin urmare, facilitatile fiscale de mai sus se acorda numai pentru constituirea unei firme, nu si in cazul dobandirii acesteia prin cesiunea partilor sociale de la o alta persoana.

Intrucat dispozitiile HG. nr. 166/2003 se refera numai la institutiile de invatamant superior acreditate, rezulta ca de prevederile acestui act normativ pot beneficia doar studentii institutiilor de invatamant superior acreditate, de stat sau particulare, indiferent daca urmeaza specializari acreditate sau autorizate, de lunga sau de scurta durata, daca se afla la studii aprofundate si de masterat si indiferent de forma de invatamant pe care o urmeaza.

Avand in vedere ca Legea nr.31/1990, republicata nu conditioneaza calitatea de administrator de detinerea calitatii de asociat/actionar, o societate comerciala care a beneficiat la infiintare de facilitatile fiscale mentionate mai sus, poate numi administratori persoane care nu indeplinesc conditiile prevazute de HG nr. 166/2003 pentru acordarea acestor facilitati.

Studentii cetateni straini care urmeaza cursurile unei institutii de invatamant superior pe teritoriul Romaniei nu beneficiaza de prevederile HG nr.166/2003.

Daca, in termen de 3 ani de la inmatricularea societatii intervine cesionarea partiala sau totala a partilor sociale sau actiunilor, societatea este obligata sa restituie integral sumele pentru care s-a acordat scutirea de plata.

Pentru constituirea unei societati comerciale intr-una din formele prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, puteti consulta site-ul nostru www.onrc.ro. la rubricile „Formulare”, „Formalitati” si „Taxe”, sau va puteti adresa serviciului de asistenta din cadrul oficiului registrului comertului in a carui raza teritoriala doriti sa stabiliti sediul societatii.

Sursa: ONRC

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close