Editorialul lunii august 2012

La final de vara a revenit in discutie (sub forma unui proiect de ordonanta supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Finantelor Publice) si apoi a fost adoptata legislatia (OG 15/2012) cu privire la plata TVA la incasarea facturii. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2013 se va aplica sistemul TVA la incasare, respectiv exigibilitatea taxei va interveni la data incasarii contravalorii integrale sau partiale a livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii (dar nu mai mult de 90 de zile de la data emiterii facturii) in cazul persoanelor a caror cifra de afaceri in anul precedent nu a depasit plafonul de 2.250.000 lei, precum si in cazul persoanelor nou infiintate. Se asigura astfel o gura de oxigen din punctul de vedere al gestionarii lichiditatilor de catre mediul de afaceri si in special de catre IMM-uri.

Alaturi de aceste masuri, OG 15/2012 ne propune si alte modificari, unele legate de armonizare legislatiei nationale cu cea comunitara (in special in domeniul TVA), iar altele legate de necesitatea efectuarii unor corelari tehnici intre prevederile legislative.

In special modificarile in domeniul TVA vor avea un impact major si din punctul de vedere al analizei fiscale a operatiunilor si al evidentei lor asupra unui numar destul de mare de contribuabili si de aceea adoptarea finala a modificarilor intr-un interval de timp rezonabil ar fi utila, pentru a oferi si contribuabililor posibilitatea de a intelege noile modificari si a se pregati pentru aplicarea lor. In lunile ce urmeaza, prin intermediul revistei Curierul fiscal, vom oferi analize, explicatii, comentarii, solutii, dorind sa fim alaturi de cititorii nostri.

Redactia

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close