Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Directiva 2006/123/CE

„Articolele 3 CE, 10 CE, 43 CE, 49 CE si 81 CE – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Directiva 2006/123/CE – Articolele 15 si 16 – Concesionarea unor servicii de lichidare, de verificare si de incasare a impozitelor sau a altor venituri ale administratiei locale – Legislatie nationala – Capital social minim – Obligatie”

HOTARAREA CURTII (Camera a doua)

10 mai 2012

In cauzele conexate C 357/10-C 359/10,
avand ca obiect cereri de pronuntare a unor hotarari preliminare formulate in temeiul articolului 267 TFUE de Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Italia), prin deciziile din 20 octombrie 2009, primite de Curte la 19 iulie 2010, in procedura

Duomo Gpa Srl (C 357/10),
Gestione Servizi Pubblici Srl (C 358/10),
Irtel Srl (C 359/10)
impotriva
Comune di Baranzate (C 357/10 si C 358/10),
Comune di Venegono Inferiore (C 359/10),

cu participarea:
Agenzia Italiana per le Pubbliche Amministrazioni SpA (AIPA),

CURTEA (Camera a doua),
compusa din domnul J. N. Cunha Rodrigues, presedinte de camera, domnii U. Lõhmus, A. Rosas, A. Ó Caoimh (raportor) si A. Arabadjiev, judecatori,
avocat general: domnul P. Cruz Villalón,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
avand in vedere procedura scrisa,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Comune di Baranzate, de A. Soncini, avvocato;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, in calitate de agent, asistata de G. De Bellis, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul olandez, de C. M. Wissels si de Y. de Vries, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de C. Zadra si de I. V. Rogalski, precum si de S. La Pergola, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 16 noiembrie 2011,

pronunta prezenta

Hotarare

1 Cererile de pronuntare a unor hotarari preliminare privesc interpretarea articolelor 3 CE, 10 CE, 43 CE, 49 CE si 81 CE, precum si a articolelor 15 si 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pietei interne (JO L 376, p. 36, Editie speciala, 13/vol. 58, p. 50, denumita in continuare „Directiva privind serviciile”).
2 Aceste cereri au fost prezentate in cadrul unor litigii intre Duomo Gpa Srl (denumita in continuare „Duomo”) si Gestione Servizi Pubblici Srl (denumita in continuare „GSP”), pe de o parte, si Comune di Baranzate, pe de alta parte, si, respectiv, Irtel Srl (denumita in continuare „Irtel”), pe de o parte, si Comune di Venegono Inferiore, pe de alta parte, cu privire la excluderea acestora din anumite proceduri de cerere de oferta, cu participarea, in aceste trei litigii, a Agenzia Italiana per le Pubbliche Amministrazioni SpA (denumita in continuare „AIPA”).

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii
3 Conform articolului 1 alineatul (1) din Directiva privind serviciile, aceasta directiva stabileste dispozitii generale pentru facilitarea exercitarii libertatii de stabilire pentru prestatorii de servicii si a liberei circulatii a serviciilor, mentinand totodata un nivel ridicat al calitatii serviciilor.
4 Potrivit articolului 3 alineatul (3) din directiva mentionata, statele membre aplica dispozitiile acesteia in conformitate cu normele din tratat cu privire la dreptul de stabilire si la libera circulatie a serviciilor.
5 Articolul 15 din Directiva privind serviciile este cuprins in capitolul III din aceasta, intitulat „Libertate de stabilire pentru prestatori”.
6 Articolul 16 din directiva figureaza in capitolul IV din aceasta, intitulat „Libera circulatie a serviciilor”.
7 Conform articolelor 44 si 45 din Directiva privind serviciile, aceasta a intrat in vigoare la 28 decembrie 2006 si trebuia sa fie transpusa de statele membre pana la 28 decembrie 2009.

Reglementarea nationala
8 Titlul III din Decretul legislativ nr. 446 privind instituirea impozitului regional asupra activitatilor de productie, revizuirea treptelor de impozitare, a cotelor si a deducerilor de Irfep si instituirea unei taxe regionale aditionale la acest impozit, precum si reorganizarea reglementarii fiscalitatii locale (decreto legislativo n. 446 – Istituzione dell’imposta regionale sulle attività produttive, revisione degli scaglioni, delle aliquote e delle detrazioni dell’Irpef e istituzione di una addizionale regionale a tale imposta, nonché riordino della disciplina dei tributi locali) din 15 decembrie 1997 (supliment ordinar la GURI nr. 252, seria generala nr. 298 din 23 decembrie 1997) se refera la reorganizarea reglementarii fiscalitatii locale.
9 Articolul 52 din acest Decret legislativ prevede:
„1. Provinciile si comunele pot reglementa prin regulament propriile venituri, inclusiv cele fiscale, mai putin in ceea ce priveste stabilirea si definirea situatiilor impozabile, a persoanelor impozabile si a cotei maxime aferente fiecarui impozit, cu respectarea cerintelor de simplificare a obligatiilor contribuabililor. In lipsa unui regulament, sunt aplicabile dispozitiile legale in vigoare.
[…]
5. In ceea ce priveste stabilirea si incasarea impozitelor si a altor venituri, regulamentele respecta urmatoarele criterii:
[…]
b) in cazul in care s a decis sa se incredinteze unor terti, chiar si separat, stabilirea si incasarea taxelor si a tuturor veniturilor, activitatile aferente sunt atribuite, cu respectarea legislatiei Uniunii Europene si a procedurilor in vigoare in materie de atribuire a gestionarii serviciilor publice locale:
1) persoanelor inscrise in registrul prevazut la articolul 53 alineatul 1;
2) operatorilor din statele membre care sunt stabiliti intr un stat membru al Uniunii Europene si desfasoara activitatile mentionate; acesti operatori trebuie sa prezinte un certificat emis de autoritatea competenta din statul in care sunt stabiliti, care sa ateste ca indeplinesc cerinte echivalente cu cele prevazute de legislatia italiana in materie;
3) societatilor cu capital integral public […]”
10 Alineatul 7 bis al articolului 32 din Decretul lege nr. 185 din 29 noiembrie 2008 privind dispozitii urgente pentru sprijinirea familiilor, a muncii, a incadrarii in munca si a intreprinderilor, precum si pentru redefinirea cadrului strategic national in contextul combaterii crizei (supliment ordinar nr. 263 la GURI nr. 280 din 29 noiembrie 2008), adaugat prin Legea nr. 2 din 28 ianuarie 2009 privind transformarea in lege, cu modificari, a Decretului lege nr. 185 (supliment ordinar nr. 14 la GURI nr. 22 din 28 ianuarie 2009) si modificat ulterior prin Legea nr. 14 din 27 februarie 2009 (Gazzetta ufficiale della Repubblica italiana nr. 49 din 28 februarie 2009) (denumit in continuare „dispozitia din actiunea principala”) are urmatorul cuprins:
„Valoarea minima a capitalului societatilor, potrivit articolului 53 alineatul (3) din Decretul legislativ nr. 446 din 15 decembrie 1997, cu modificarile ulterioare, necesara in vederea inscrierii in registrul persoanelor private autorizate sa desfasoare activitati de lichidare si de stabilire a taxelor, precum si de incasare a taxelor si a altor venituri ale provinciilor si comunelor este stabilita la un cuantum minim de [10] milioane de euro varsat integral. Societatile cu participare publica majoritara sunt excluse de la limita prevazuta la teza precedenta. Atribuirea contractelor privind servicii de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale unor persoane care nu indeplinesc cerintele financiare mentionate anterior este nula. Persoanele inscrise in acest registru trebuie sa isi ajusteze capitalul social in vederea respectarii valorii minime mentionate anterior. In orice caz, acestora nu li se pot atribui noi contracte si nu pot participa la cereri de oferta initiate in acest scop inainte de a fi procedat la aceasta ajustare.”

Actiunile principale si intrebarile preliminare
11 Cauzele C 357/10 si C 358/10 au la origine o procedura de cerere de oferta initiata de comuna Baranzate in luna februarie 2009 in vederea atribuirii, in favoarea operatorului care prezinta oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, a unei concesiuni pentru serviciile de administrare, de stabilire si de incasare a anumitor taxe si a altor venituri locale pentru perioada de cinci ani cuprinsa intre 1 mai 2009 si 30 aprilie 2014. Valoarea serviciilor pentru intreaga perioada a fost estimata la 57 000 de euro fara taxa pe valoarea adaugata.
12 Au prezentat oferte sase intreprinderi private, toate stabilite in Italia, intre care Duomo, GSP si AIPA. La 1 si la 3 aprilie 2009, comuna Baranzate a comunicat Duomo si GSP ca au fost excluse din procedura de comisia de atribuire, intrucat nu indeplinesc cerinta prevazuta de dispozitia din actiunea principala, care stabilise la 10 milioane de euro cuantumul minim al capitalului varsat integral necesar pentru autorizarea desfasurarii activitatilor de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale. Contractul de concesiune a fost ulterior atribuit AIPA.
13 Cauza C 359/10 isi are originea intr o cerere de oferta lansata la 22 ianuarie 2009 de comuna Venegono Inferiore, care viza atribuirea, in favoarea operatorului care propunea pretul cel mai mic pe baza celui mai redus procent de agio, a contractului de concesiune a serviciilor de stabilire, de incasare si de executare silita a taxei comunale pe publicitate si a taxelor pentru afisarea publica pentru o perioada de patru ani cuprinsa intre 23 februarie 2009 si 31 decembrie 2012. Valoarea serviciilor pentru intreaga perioada era estimata la aproximativ 49 000 de euro fara taxa pe valoarea adaugata.
14 Au prezentat oferte cinci intreprinderi, intre care Irtel si AIPA, care figurau la prima si, respectiv, la a doua pozitie din clasamentul provizoriu. Prin decizia din 9 martie 2009, autoritatea contractanta a exclus Irtel din procedura de atribuire pentru neindeplinirea cerintelor prevazute de dispozitia din actiunea principala. Contractul de concesiune in discutie a fost atribuit ulterior AIPA.
15 Duomo, GSP si Irtel au atacat in justitie deciziile de excludere din procedurile de atribuire din actiunea principala. In litigiul aflat la originea cauzei C 357/10, Duomo invoca incalcarea Directivei 2004/18 a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, de bunuri si de servicii (JO L 134, p. 114, Editie speciala, 06/vol. 8, p. 116), precum si a principiilor egalitatii de tratament si concurentei pentru motivul ca societatile cu capital majoritar public ar beneficia de un regim mai favorabil.
16 In litigiile aflate la originea cauzelor C 358/10 si C 359/10, GSP si Irtel sustin ca dispozitia din actiunea principala este incompatibila cu articolele 3 CE, 10 CE, 43 CE, 49 CE, 81 CE, 82 CE, 86 CE si 90 CE, precum si cu principiile necesitatii, rationalitatii si proportionalitatii care decurg din articolele 15 si 16 din Directiva privind serviciile. In opinia acestora, reglementarea nationala este contrara dreptului Uniunii deoarece introduce o cerinta disproportionata in raport cu obiectivul pe care il urmareste si determina o discriminare in favoarea societatilor cu capital majoritar public intrucat acestora nu le este aplicabila noua valoare minima a capitalului.
17 In aceste conditii, Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele doua intrebari preliminare, care sunt identice pentru cele trei actiuni principale:
„1) Se opun corectei aplicari a articolelor 15 si 16 din Directiva [privind serviciile] dispozitiile nationale ale articolului 32 alineatul 7 bis din Decretul lege nr. 185 din 29 noiembrie 2008, introdus prin Legea de transformare nr. 2 din 28 ianuarie 2009 si modificat ulterior prin Legea nr. 14 din 27 februarie 2009, care prevad, cu excluderea societatilor cu capital majoritar public:
– nulitatea atribuirii serviciilor de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale catre persoane care nu indeplinesc cerintele financiare privind capitalul social minim de [10] milioane de euro, varsat integral;
– obligatia de ajustare a capitalului social propriu la valoarea minima sus mentionata de catre persoanele inscrise in registrul corespunzator al persoanelor private autorizate sa desfasoare activitati de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale provinciilor si ale comunelor, in temeiul alineatului 3 al articolului 53 din Decretul legislativ nr. 446 din 15 decembrie 1997, cu modificarile ulterioare;
– interzicerea atribuirii unor noi contracte sau a participarii la cereri de oferta initiate in vederea atribuirii de servicii de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale pana la indeplinirea obligatiei sus mentionate de ajustare a capitalului social?
2) Se opun corectei aplicari a articolelor 3 [CE], 10 [CE], 43 [CE], 49 [CE] si 81 CE dispozitiile nationale ale articolului 32 alineatul 7 bis din Decretul lege nr. 185 din 29 noiembrie 2008, introdus prin Legea de transformare nr. 2 din 28 ianuarie 2009 si modificat ulterior prin Legea nr. 14 din 27 februarie 2009, care prevad, cu excluderea societatilor cu capital majoritar public:
– nulitatea atribuirii serviciilor de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale catre persoane care nu indeplinesc cerintele financiare privind capitalul social minim de [10] milioane de euro, varsat integral;
– obligatia de ajustare a capitalului social propriu la valoarea minima sus mentionata de catre persoanele inscrise in registrul corespunzator al persoanelor private autorizate sa desfasoare activitati de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale provinciilor si ale comunelor, in temeiul alineatului 3 al articolului 53 din Decretul legislativ nr. 446 din 15 decembrie 1997, cu modificarile ulterioare;
– interzicerea atribuirii unor noi contracte sau a participarii la cereri de oferta lansate in vederea atribuirii de servicii de lichidare, de stabilire si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale pana la indeplinirea obligatiei sus mentionate de ajustare a capitalului social?”

Cu privire la intrebarile preliminare

Observatii introductive
18 Astfel cum reiese in special din cuprinsul punctelor 11-14 din prezenta hotarare, faptele aflate la originea actiunilor principale au survenit intr o perioada anterioara datei de 28 decembrie 2009, data limita pentru transpunerea Directivei privind serviciile, conform articolului 44 alineatul (1) din aceasta.
19 In consecinta, chiar daca s ar presupune ca trebuie sa se considere ca aceasta directiva realizeaza o armonizare completa in sensul jurisprudentei Curtii, aceasta circumstanta nu ar impieta asupra pertinentei dreptului primar pentru perioada anterioara termenului de transpunere a directivei mentionate (a se vedea in special, prin analogie, Hotararea din 5 aprilie 1979, Ratti, 148/78, Rec., p. 1629, punctele 36 si 42-44, si Hotararea din 11 mai 1999, Monsees, C 350/97, Rec., p. I 2921, punctul 27).
20 In aceste conditii, in prezentele cauze se impune abordarea in primul rand a celei de a doua intrebari adresate, care priveste interpretarea dreptului primar in raport cu fapte precum cele aflate la originea litigiilor respective.

Cu privire la a doua intrebare
21 Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolele 3 CE, 10 CE, 43 CE, 49 CE si/sau 81 CE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei dispozitii precum cea din actiunile principale, care prevede:
– obligatia operatorilor economici, cu exceptia societatilor cu capital majoritar public, de a si ajusta, daca este cazul, la 10 milioane de euro cuantumul minim al capitalului varsat integral, pentru a fi autorizati sa desfasoare activitati de lichidare, de verificare si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale;
– nulitatea atribuirii unor astfel de servicii unor operatori care nu indeplinesc aceasta cerinta privind capitalul social minim si
– interzicerea atribuirii de noi contracte sau a participarii la cereri de oferta lansate in vederea atribuirii acestor servicii inainte de indeplinirea obligatiei de ajustare a capitalului social.
22 In masura in care cea de a doua intrebare preliminara, astfel cum a fost reformulata la punctul anterior, urmareste interpretarea articolelor 3 CE, 10 CE si 81 CE, trebuie amintit ca necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului comunitar care sa ii fie utila instantei nationale impune definirea de catre aceasta din urma a cadrului factual si normativ in care se incadreaza intrebarile adresate sau cel putin explicarea ipotezelor de fapt pe care se intemeiaza aceste intrebari. Aceste cerinte sunt aplicabile in special in domeniul concurentei, care se caracterizeaza prin situatii complexe de fapt si de drept (a se vedea in special Hotararea din 11 martie 2010, Attanasio Group, C 384/08, Rep., p. I 2055, punctul 32 si jurisprudenta citata).
23 Or, in speta, deciziile de trimitere nu ofera Curtii elementele de fapt sau de drept care sa ii permita sa stabileasca conditiile in care o dispozitie precum cea din actiunea principala ar putea intra sub incidenta articolelor mentionate. In special, deciziile mentionate nu ofera nicio explicatie privind legatura pe care o stabilesc intre aceste articole si actiunile principale sau obiectul acestora.
24 In aceste conditii, in masura in care cea de a doua intrebare urmareste interpretarea articolelor 3 CE, 10 CE si 81 CE, aceasta trebuie sa fie declarata inadmisibila.
25 In ceea ce priveste interpretarea articolelor 43 CE si 49 CE, reiese din dosar ca toate elementele actiunilor principale sunt limitate la interiorul unui singur stat membru. In aceste conditii, este necesar sa se verifice daca, in prezentele cauze, Curtea este competenta sa se pronunte asupra acestor dispozitii (a se vedea prin analogie Hotararea din 31 ianuarie 2008, Centro Europa 7, C 380/05, Rep., p. I 349, punctul 64, si Hotararea din 22 decembrie 2010, Omalet, C 245/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctele 9 si 10).
26 Astfel, o reglementare nationala precum cea din actiunea principala, care este, potrivit cuprinsului sau, aplicabila fara a face distinctie intre operatorii italieni si operatorii din alte state membre, nu poate intra, de regula, sub incidenta dispozitiilor referitoare la libertatile fundamentale garantate de tratat decat in masura in care aceasta se aplica unor situatii care au legatura cu schimburile dintre statele membre (a se vedea Hotararea din 5 decembrie 2000, Guimont, C 448/98, Rec., p. I 10663, punctul 21, Hotararea din 11 septembrie 2003, Anomar si altii, C 6/01, Rec., p. I 8621, punctul 39 si jurisprudenta citata, Hotararea Centro Europa 7, citata anterior, punctul 65, precum si Hotararea din 1 iunie 2010, Blanco Pérez si Chao Gómez, C 570/07 si C 571/07, Rep., p. I 4629, punctul 40).
27 Cu toate acestea, astfel cum reiese in special din observatiile scrise ale Comisiei Europene, in speta nu poate fi in niciun fel exclus ca intreprinderi stabilite in alte state membre decat Republica Italiana sa fi fost sau sa fie interesate sa desfasoare in acest stat membru activitati precum cele care fac obiectul concesiunilor din actiunea principala.
28 Pe de alta parte, interpretarea articolelor 43 CE si 49 CE solicitata de instanta de trimitere i ar putea fi utila acesteia in cazul in care dreptul national ar impune ca unui operator italian sa i se acorde aceleasi drepturi precum acelea conferite de dreptul Uniunii unui operator dintr un alt stat membru aflat in aceeasi situatie (a se vedea prin analogie Hotararile Centro Europa 7, punctul 69 si jurisprudenta citata, si Blanco Pérez si Chao Gómez, punctul 39, citate anterior). Cu privire la acest aspect, trebuie sa se observe ca, in deciziile de trimitere, instanta nationala si a motivat decizia potrivit careia este necesar sa se adreseze intrebari preliminare aratand ca legalitatea reglementarii in discutie in actiunea principala depinde de interpretarea articolelor 43 CE si 49 CE pe care o va efectua Curtea.
29 In consecinta, Curtea are competenta de a se pronunta cu privire la interpretarea acestor dispozitii.
30 In ceea ce priveste delimitarea domeniilor de aplicare respective ale principiilor liberei prestari a serviciilor si libertatii de stabilire, este necesar sa se determine daca operatorul economic este stabilit sau nu este stabilit in statul membru in care ofera serviciul in discutie (a se vedea in acest sens Hotararea din 30 noiembrie 1995, Gebhard, C 55/94, Rec., p. I 4165, punctul 22). In cazul in care este stabilit in statul membru in care ofera acest serviciu, acesta intra in domeniul de aplicare al libertatii de stabilire, astfel cum este definit la articolul 43 CE. In schimb, in cazul in care operatorul economic nu este stabilit in statul membru de destinatie, este un prestator transfrontalier care intra sub incidenta principiului liberei prestari a serviciilor prevazut la articolul 49 CE (a se vedea Hotararea din 29 aprilie 2004, Comisia/Portugalia, C 171/02, Rec., p. I 5645, punctul 24).
31 In acest context, notiunea de stabilire implica faptul ca operatorul isi ofera serviciile, in mod stabil si continuu, de la un sediu din statul membru de destinatie. In schimb, constituie „prestari de servicii” in sensul articolului 49 CE toate prestarile care nu sunt oferite in mod stabil si continuu de la un sediu din statul membru de destinatie (a se vedea Hotararea Comisia/Portugalia, citata anterior, punctul 25 si jurisprudenta citata).
32 Reiese de asemenea din jurisprudenta ca nicio dispozitie din Tratatul CE nu permite sa se stabileasca in mod abstract durata sau frecventa incepand cu care prestarea unui serviciu sau a unui anumit tip de serviciu nu mai poate fi considerata drept prestare de servicii, astfel incat notiunea „serviciu” in sensul tratatului poate cuprinde servicii de natura foarte diferita, inclusiv servicii a caror prestare se intinde pe o perioada indelungata, chiar pe mai multi ani (a se vedea Hotararea din 11 decembrie 2003, Schnitzer, C 215/01, Rec., p. I 14847, punctele 30 si 31, Hotararea Comisia/Portugalia, citata anterior, punctul 26, Hotararea din 16 iulie 2009, von Chamier Glisczinski, C 208/07, Rep., p. I 6095, punctul 74, precum si Hotararea din 26 octombrie 2010, Schmelz, C 97/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 42).
33 Rezulta din cele de mai sus ca o dispozitie precum cea din actiunea principala poate intra in principiu atat sub incidenta articolului 43 CE, cat si sub incidenta articolului 49 CE. Situatia ar fi diferita daca, astfel cum sugereaza Comisia, in practica, incasarea taxelor locale nu ar putea fi realizata fara a recurge la un sediu pe teritoriul national al statului membru de destinatie. In masura necesara, ar reveni instantei de trimitere sarcina de a verifica daca aceasta este situatia.
34 In aceste conditii, trebuie sa se examineze, in lumina articolelor 43 CE si 49 CE, daca cerintele care decurg explicit sau implicit dintr o dispozitie precum cea din actiunea principala constituie restrictii privind libertatea de stabilire si/sau libera prestare a serviciilor.
35 In aceasta privinta, reiese din jurisprudenta ca articolul 43 CE se opune oricarei masuri nationale care, chiar si atunci cand se aplica fara distinctie in functie de cetatenie sau de nationalitate, este susceptibila sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractiva exercitarea libertatii de stabilire garantate de tratat de catre resortisantii Uniunii si ca astfel de efecte restrictive se pot produce atunci cand, ca urmare a unei reglementari nationale, o societate poate fi descurajata sa creeze entitati subordonate, cum ar fi un sediu permanent, in alte state membre si sa isi exercite activitatile prin intermediul unor asemenea entitati (a se vedea in special Hotararea Attanasio Group, citata anterior, punctele 43 si 44, precum si jurisprudenta citata, si Hotararea din 13 octombrie 2011, DHL International, C 148/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 60).
36 Conform unei jurisprudente constante, articolul 49 CE impune nu numai eliminarea oricarei discriminari pe considerente de cetatenie sau de nationalitate fata de prestatorul de servicii stabilit in alt stat membru, ci si, in egala masura, inlaturarea oricarei restrictii, chiar daca aceasta se aplica fara a distinge intre prestatorii nationali si cei din alte state membre, atunci cand este de natura sa interzica, sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractive activitatile prestatorului stabilit in alt stat membru, unde acesta furnizeaza in mod legal servicii similare (a se vedea in special Hotararea din 25 iulie 1991, Säger, C 76/90, Rec., p. I 4221, punctul 12, precum si Hotararea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League si altii, C 403/08 si C 429/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 85). In aceasta optica, Curtea a hotarat de asemenea ca articolul 49 CE se opune aplicarii oricarei reglementari nationale al carei efect este de a face ca prestarea de servicii intre state membre sa fie mai dificila decat prestarea de servicii realizata exclusiv in cadrul unui stat membru (a se vedea in special Hotararea din 5 octombrie 1994, Comisia/Franta, C 381/93, Rec., p. I 5145, punctul 17, si Hotararea din 13 decembrie 2007, United Pan Europe Communications Belgium si altii, C 250/06, Rep., p. I 11135, punctul 30 si jurisprudenta citata).
37 In speta, potrivit instantei de trimitere, in conformitate cu dispozitia din actiunea principala, in vederea desfasurarii activitatilor de lichidare, de stabilire si de incasare a anumitor venituri ale autoritatilor locale italiene, operatorii economici stabiliti in alte state membre decat Republica Italiana au, ca si operatorii privati stabiliti in Italia, obligatia de a dispune de un cuantum minim al capitalului social varsat integral de 10 milioane de euro, daca este cazul, prin ajustarea capitalului lor la acest prag pentru a evita ca contractele de concesiune care le au fost eventual deja atribuite sa fie considerate nule.
38 O asemenea obligatie constituie o restrictie privind libertatea de stabilire si libera prestare a serviciilor. Astfel, pe de o parte, aceasta comporta o conditie privind capitalul social minim (a se vedea in special, prin analogie, Hotararea Comisia/Portugalia, citata anterior, punctele 53 si 54, si Hotararea din 26 ianuarie 2006, Comisia/Spania, C 514/03, Rec., p. I 963, punctul 36) si, pe de alta parte, dupa cum arata guvernul olandez, aceasta constrange operatorii privati care doresc sa desfasoare activitatile din actiunea principala sa se constituie ca persoane juridice (a se vedea prin analogie Hotararile Comisia/Portugalia, punctele 41 si 42, si Comisia/Spania, punctul 31, citate anterior). Astfel, o dispozitie precum cea din actiunea principala ingreuneaza sau face mai putin atractive, in sensul jurisprudentei prezentate la punctele 35 si 36 din prezenta hotarare, libertatea de stabilire si libera prestare a serviciilor consacrate la articolele 43 CE si, respectiv, 49 CE.
39 In aceste imprejurari, trebuie sa se examineze in ce masura dispozitia din actiunea principala poate fi admisa in temeiul unuia dintre motivele prevazute la articolul 46 CE sau poate fi justificata, conform jurisprudentei Curtii, prin motive imperative de interes general (a se vedea in special, prin analogie, Hotararea din 30 septembrie 2003, Inspire Art, C 167/01, Rec., p. I 10155, punctul 107, si Hotararea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional si Bwin International, C 42/07, Rep., p. I 7633, punctul 55).
40 Singurul motiv de justificare evocat in fata Curtii este protectia administratiei publice impotriva eventualei neexecutari de catre societatea concesionara, avand in vedere valoarea globala ridicata a contractelor al caror titular este aceasta.
41 Cu privire la acest aspect, reiese din observatiile comunei Baranzate ca concesionarii incaseaza anticipat veniturile fiscale care fac obiectul contractelor de concesiune din actiunea principala. Potrivit acestei comune, taxele trebuie sa fie varsate administratiei publice, la sfarsitul unui trimestru, numai dupa deducerea unui „comision de incasare”. Comune de Baranzate arata ca, dupa deducerea comisionului de incasare, profitul concesionarilor provine din operatiunile financiare realizate cu fondurile care se gasesc la dispozitia concesionarilor mentionati. In consecinta, concesionarii ar detine si ar gestiona milioane de euro pe care sunt tinuti sa ii verse ulterior administratiei publice.
42 In aceasta privinta, chiar daca s ar admite ca obiectivul prezentat la punctul 40 din prezenta hotarare poate fi considerat drept un motiv imperativ de interes general, iar nu drept un motiv de natura pur economica (a se vedea in aceasta privinta Hotararea din 17 martie 2005, Kranemann, C 109/04, Rec., p. I 2421, punctul 34 si jurisprudenta citata, si Hotararea din 16 februarie 2012, Costa si Cifone, C 72/10 si C 77/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 59), trebuie amintit ca justificarea unei restrictii privind libertatile fundamentale consacrate de tratat presupune ca masura in cauza sa fie de natura sa asigure realizarea obiectivului pe care il urmareste si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (Hotararea Attanasio Group, citata anterior, punctul 51 si jurisprudenta citata). In plus, o reglementare nationala nu este de natura sa garanteze realizarea obiectivului invocat decat in cazul in care raspunde cu adevarat preocuparii privind atingerea acestuia in mod coerent si sistematic (a se vedea in special Hotararea din 10 martie 2009, Hartlauer, C 169/07, Rep., p. I 1721, punctul 55, si Hotararea Attanasio Group, citata anterior, punctul 51).
43 Or, astfel cum insasi instanta de trimitere a constatat, o dispozitie precum cea din actiunea principala depaseste cu mult obiectivul de protectie a administratiei publice impotriva neexecutarii de catre concesionari.
44 Astfel, aceasta instanta a aratat ca anumite masuri de precautie prevazute de legislatia italiana sunt de natura, in opinia sa, sa protejeze in mod proportional administratia publica impotriva neexecutarii de catre concesionari Legislatia italiana impune, in special, prezentarea unei probe privind indeplinirea conditiilor generale privind participarea la o procedura de cerere de oferta in ceea ce priveste capacitatea atat tehnica, cat si financiara, precum si indeplinirea conditiilor de fiabilitate si de solvabilitate. Instanta de trimitere a mentionat de asemenea in aceasta privinta aplicarea unor praguri minime prevazute cu privire la capitalul social varsat integral al societatii concesionare, care variaza in functie de valoarea contractelor al caror titular efectiv este aceasta.
45 In aceste conditii, trebuie sa se constate ca o dispozitie precum cea din actiunea principala cuprinde restrictii disproportionate si, prin urmare, nejustificate privind libertatile consacrate la articolele 43 CE si 49 CE.
46 Avand in vedere cele de mai sus, este necesar sa se raspunda la a doua intrebare formulata ca articolele 43 CE si 49 CE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei dispozitii precum cea din actiunea principala, care prevede:
– obligatia operatorilor economici, cu exceptia societatilor cu capital majoritar public, de a si ajusta, daca este cazul, la 10 milioane de euro cuantumul minim al capitalului varsat integral pentru a fi autorizati sa desfasoare activitati de lichidare, de verificare si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale;
– nulitatea atribuirii unor astfel de servicii unor operatori care nu indeplinesc aceasta cerinta privind capitalul social minim si
– interdictia de a obtine noi contracte sau de a participa la cereri de oferta deschise in vederea atribuirii acestor servicii inainte de indeplinirea obligatiei de ajustare a capitalului social.

Cu privire la prima intrebare
47 Avand in vedere raspunsul la cea de a doua intrebare si dezvoltarile expuse la punctele 18 si 19 din prezenta hotarare, nu este necesar sa se abordeze prima intrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecata
48 Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:
Articolele 43 CE si 49 CE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei dispozitii precum cea din actiunea principala, care prevede:
– obligatia operatorilor economici, cu exceptia societatilor cu capital majoritar public, de a si ajusta, daca este cazul, la 10 milioane de euro cuantumul minim al capitalului varsat integral pentru a fi autorizati sa desfasoare activitati de lichidare, de verificare si de incasare a taxelor si a altor venituri ale autoritatilor locale;
– nulitatea atribuirii unor astfel de servicii unor operatori care nu indeplinesc aceasta cerinta privind capitalul social minim si
– interdictia de a obtine noi contracte sau de a participa la cereri de oferta deschise in vederea atribuirii acestor servicii inainte de indeplinirea obligatiei de ajustare a capitalului social.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close