Baza impozabila TVA si preturile de transfer – Modificari de ultima ora!

feature photo

Pana in prezent, ajustarea preturilor de transfer in vederea conformarii la valoarea de piata avea implicatii doar asupra impozitului pe profit prin reconsiderarea veniturilor sau cheltuielilor aferente tranzactiilor derulate cu afiliatii.

Desi in practica au existat cazuri in care au fost impuse ajustarii ale bazei impozabile TVA odata cu ajustarea preturilor de transfer, in general acestea au fost contestate cu succes, intrucat pana in prezent legislatia TVA aplicabila in Romania nu prevedea posibilitatea modificarii bazei impozabile TVA a tranzactiilor dintre afiliati.

OG 8/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aparuta parca peste noapte in MO 54/23.01.2013, la nici 2 zile de la publicarea proiectului pe website-ul Ministerului Finantelor spre dezbatere publica, aduce modificarea art. 137 din Codul fiscal.

Astfel, baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata este constituita din:
[…]
e) pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care beneficiarul este o persoana afiliata furnizorului/prestatorului potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 21, baza de impozitare este considerata valoarea de piata in urmatoarele situatii:
1. atunci cand contrapartida este mai mica decat valoarea de piata, iar beneficiarul livrarii sau al prestarii nu are drept complet de deducere in conformitate cu prevederile art. 145, 145^1 si 147;
2. atunci cand contrapartida este mai mica decat valoarea de piata, iar furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere in conformitate cu prevederile art. 145 si 147 si livrarea sau prestarea este scutita conform art. 141;
3. atunci cand contrapartida este mai mare decat valoarea de piata, iar furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere in conformitate cu prevederile art. 145 si 147.

Potrivit prevederilor directivei 2006/112/EC (Directiva TVA), situatiile stabilirii valorii de piata ca baza impozabila sunt cele prevazute la art. 80. Prevederile acestui articol sunt aplicabile optional de catre statele membre si pana in prezent Romania nu optase pentru transpunerea acestora in legislatie, insa se pare ca de la 1 februarie 2013 acesta se vor aplica si la noi.

In concluzie, in cadrul tranzactiilor dintre persoane afiliate in care una dintre parti aplica un regim de deducere a TVA diferit, baza impozabila va fi constituita din valoarea de piata. Cu alte cuvinte, se va putea ajusta baza impozabila a unor astfel de tranzactii in masura in care nu respecta valoarea de piata.

Bogdan Costea, Viboal Consulting„Modificarea va avea impact in special asupra acelor entitati care desfasoara tranzactii in regim de scutire de TVA fara drept de deducere (de exemplu, institutii de credit, societati de asigurare etc.) si care efectueaza operatiuni supuse unui regim diferit de TVA cu persoane afiliate, sau chiar in cazul unor tranzactii intre afiliati de tipul persoana juridica – asociat persoana fizica. In astfel de situatii bugetul de stat ar putea fi prejudiciat ca urmare a practicarii unor preturi neconforme cu pretul de piata”, a declarat Bogdan Costea, Tax Partner in cadrul Viboal FindEx.

image003Viboal FindEx este un furnizor de servicii specializat in tematica preturilor de transfer, membru in cadrul aliantei internationale de practicieni in domeniul preturilor de transfer – Altus Alliance. Incepand din 2013, Viboal FindEx a fost inclusa in anuarul World Tax redactat de catre International Tax Review, anuare ce listeaza cele mai valoroase societati de consultanta in domeniul fiscal din intreaga lume. In anul 2012 Viboal FindEx a fost nominalizata in cadrul premiilor europene de fiscalitate la categoriile „Best Newcomer” si „Central Europe Transfer Pricing Firm of the Year”.

Sursa: Viboal FindEx

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close