A aparut Curierul fiscal nr. 5/2013

feature photo

.

.

.
.

.
.

.

Cuprinsul revistei (format PDF)

Numarul de mai al Revistei Curierul fiscal debuteaza cu Editorialul privind regimul fiscal al cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare: „de la a considera cheltuia deductibila intr-un anumit plafon si nedeductibila pentru ce depasea plafonul (in ultimii ani plafonul era 2,5 x nivelul indemnizatiei de deplasare acordata in cadrul institutiilor publice) si venit neimpozabil la salariat, s-a ajuns la inceputul anului ca pentru partea de cheltuiala ce depasea plafonul sanctiunea fiscala sa fie dubla: atat cheltuiala nedeductibila la platitorul de venituri, cat si venit salarial la salariat. Legea nr. 163/2013 a rezolvat aceasta anomalie fiscala.”

Rubrica Info curier cuprinde:
• legislatia fiscal-contabila nationala si europeana publicata in Monitorul Oficial si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene in perioada 3-11 iunie 2013
• Agenda obligatiilor fiscale pe luna iunie oferita de Ernst & Young

• Impozite directe
articolul semnat de Mihaela Mitroi si Irina Preoteasa (Partner, Departamentul de consultanta fiscala/Manager, Departamentul de impozitare persoane fizice, PwC) trateaza, din punct de vedere al impozitului pe venit, situația in care persoane angajate de o companie din Romania sunt trimise sa lucreze ca angajați detasați pe teritoriul altor tari (implicit sa desfasoare o activitate salariala in strainatate), continuand sa fie platite pentru activitatea salariala desfasurata in strainatate de catre angajatorul roman.
articolul semnat de Vigi Radu si Bogdan Costea (Tax partners, Viboal FindEx) incearca sa furnizeze raspunsuri la cele mai importante intrebari care ar trebui puse in relație cu acordarea si primirea de imprumuturi intra-grup, pornind de la faptul ca in majoritatea cazurilor societațile membre ale unui grup sunt finanțate preponderent prin imprumuturi de la grup: Este obligatoriu ca imprumuturile sa fie purtatoare de dobanda? In masura in care nivelul dobanzii este conform cu plafonul impus de lege exista vreun risc fiscal? Cum sunt aplicabile prețurile de transfer in cazul imprumuturilor? Exista si alte riscuri fiscale?
– articolul semnat de Luisiana Dobrinescu (avocat, Dobrinescu Dobrev SCA) evidențiaza faptul ca reglementarea fiscala a veniturilor din constituirea drepturilor reale asupra bunurilor imobile reprezinta inca un exemplu de tratament fiscal neunitar acordat unei categorii de venituri. Autoarea arata ca, pentru evitarea interpretarilor eronate, titlul III din Codul fiscal privind impozitul pe venit ar trebui sa contina reglementari exprese privind regimul fiscal al veniturilor obtinute de transmiterea dezmembramintelor dreptului de proprietate, iar o enumerare/ exemplificare a acestora in normele metodologice ar fi binevenita.
articolul semnat de Georgiana Chirila (Tax consultant, BDO Tax) subliniaza ca, din punct de vedere contabil, salariatul ar trebui sa deconteze numai diurna in baza ordinului de deplasare si separat, in calitate de mandatat al companiei la care este angajat poate intocmi un decont de cheltuieli pentru achizitiile de bunuri si servicii facute in deplasare. Se pune intrebarea daca acest decont de cheltuieli intocmit separat este considerat de fisc drept diurna, si daca da, atunci ce se intampla cu toate deconturile de cheltuieli similare pe care acelasi salariat le face dar nu se afla in deplasare?

• Impozite indirecte
articolul semnat de Emanuela Matei (Cercetator in stiinte juridice, Facultatea de Drept, Universitatea din Lund, Suedia) prezinta, pe scurt, cauza C 85/11 in care Comisia Europeana aduce o acțiune formulata in temeiul art. 258 TFUE impotriva Irlandei prin care solicita Curții de Justitie a UE sa constate ca statul irlandez nu si a indeplinit obligațiile care ii revin in temeiul art. 9 si 11 din Directiva 2006/112/CE, intrucat a permis unor persoane neimpozabile sa fie membre ale unui grup de persoane considerate in scopuri de aplicare a taxei pe valoarea adaugata ca persoana impozabila unica.

• Dreptul afacerilor
articolul semnat de Horatiu Sasu (jurist si economist, consultant in afaceri) arata ca in Codul fiscal gasim formulari necorelate cu actualele reglementari in materie civila, autorul oprindu-se in acest numar la discutarea contractelor de intermediere, domeniu in care anumite exprimari ale Codului sau Normelor pot deruta. Este subliniata nevoia acordarii de atentie numelui contractului, denumirii partilor si clauzelor specifice, deoarece, in functie de interes, una sau alta din parti beneficiaza sau nu de facilitati, scutiri, rambursari etc.

• Fiscalitate internationala
articolul semnat de Ciprian Paun (Conf. univ. dr., Facultatea de Ştiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Universitatea „Babes-Bolyai”, avocat in Baroul Cluj) trateaza semantica notiunilor in Conventia Model si fiscalitatea internationala, venind in sprijinul utilizatorilor de informatii care ar putea intampina dificultati in interpretarea/intelegerea anumitor notiuni, ca urmare a diferentelor existente intre dreptul civil si dreptul comun.

• Procedura fiscala
articolul semnat de Adriana Ion (consilier superior, ANAF) ofera o imagine de ansamblu asupra compensarii in raporturile procedural-fiscale, cu privire speciala asupra compensarii ca institutie de drept civil, domeniului de aplicare al institutiei compensarii in raporturile procedural-fiscale, compensarii si platilor in contul unic si particularitatilor in procedura de compensare a creantelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale, ca urmare a cererii de compensare depusa de contribuabilul titular al operatiunii vamale.

• Jurisprudenta fiscala
Jurisprudenta fiscala nationala: judecator dr. Emanuel Albu (Inalta Curte de Casatie si Justitie) prezinta doua hotarari ale ICCJ privind motivele de suspendare a solutionarii contestatiei fiscale si cererea de plata a unor dobanzi pe perioada cat suma a ramas la dispozitia bugetului de stat.
Jurisprudenta fiscala a Curtii de Justitie a Uniunii Europene: hotararea din 18 aprilie 2013 in cauza avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de Tribunalul Sibiu in procedura Mariana Irimie impotriva Administratiei Finantelor Publice Sibiu, Administratiei Fondului pentru Mediu; hotararea din 8 mai 2013 in cauza avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de cour d’appel de Mons (Belgia) in procedura Petroma Transports SA, Martens Energie SA, Martens Immo SA, Martens SA, Fabian Martens, Geoffroy Martens, Thibault Martens impotriva Etat belge; hotararea din 30 mai 2013 in cauza avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de CA Oradea in procedura Scandic Distilleries SA impotriva Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili; hotararea din 16 mai 2013 in cauza avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de Kuria (Ungaria) in procedura Alakor Gabonatermelo es Forgalmazo Kft. impotriva Nemzeti Ado- es Vamhivatal Eszak-alföldi Regionalis Ado Foigazgatosaga.

Rubrica Ghid fiscal raspunde in acest numar la intrebari legate de declararea TVA in cazul unei achizitii intracomunitare pentru care aplica taxarea inversa 4426=4427.

 

Puteti achizitiona revista tiparita pe


sau va puteti abona la revista in format electronic pe

 

.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close