Intre legea fortei si forta legii in relatiile fisc – contribuabili

feature photo

.

.
.

.
.

.

.
Dragos Patroi

Consultant fiscal, cadru universitar asociat ASE Bucuresti

M-am hotarat sa scriu acest articol pornind, in special, de la experienta mea rezultata in urma activitatii de asistenta a contribuabililor – in calitate de consultant fiscal – pe parcursul derularii inspectiilor fiscale. Nu de putine ori, am fost surprins de atitudinea organelor fiscale: una tot mai agresiva si, din pacate, prea putin argumentata pe texte de lege. Desigur, nu vreau sa generalizez, dar tendinta comportamentala a fiscului este evidenta.

Pana la o limita, pot intelege chiar si dorinta inspectorilor fiscali de a stabili, cu orice pret, debite suplimentare in sarcina contribuabililor; probabil asa isi dovedesc eficienta in fata sefilor si pot fi feriti de eventuale disponibilizari in cazul unor restructurari viitoare (care, apropo, se anunta destul de ample la nivelul directiilor judetene ale finantelor publice, odata cu procesul de regionalizare si de infiintare a Directiei de Antifrauda Fiscala).

Nu pot insa intelege cum deducerea TVA s-a transformat dintr-un drept legal si legitim al contribuabililor mai mult intr-o obligatie a acestora de a-si proba si justifica bunele practici in materie fiscala. Asta deoarece organele fiscale le anuleaza acest drept, invocand – in baza unor criterii si aprecieri, de regula, pur subiective – existenta unor practici frauduloase pe „circuit”. Fara a se tine insa cont de indeplinirea conditiilor de fond si de forma, reglementate de Codul fiscal in vederea exercitarii dreptului de deducere, sau de jurisprudenta comunitara din domeniu (as aminti aici doar Cauzele reunite 11 C 354/355/03 Optigen Ltd, Fulcrum Electronics Ltd si Bond House Systems Ltd c. Commissioners of Customs & Excise si Cauzele reunite C80/11 si C142/11). Ceea ce mi se pare insa cu adevarat relevant privind atitudinea abuziva a fiscului, este faptul ca aceasta anulare a dreptului de deducere la nivel de TVA nu este structurata, de multe ori, pe nici un fel de analize corelative care sa ofere macar indicii privind participarea constienta si voluntara, a contribuabilului supus inspectiei fiscale, la mecanismul de fraudare al taxei. In conditiile in care, pe fond, tocmai acesta ar trebui sa fie argumentul forte al fiscului, respectiv sa probeze daca contribuabilul supus inspectiei fiscale este sau nu parte directa a unei tranzactii fictive, pentru a putea fi incidente in cauza prevederile Legii nr.241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale.

Nu mai vorbesc de situatia hilara in care un contribuabil este inscris in lista contribuabililor inactivi dar – in consecinta – organul fiscal “uita” sa-i anuleze si validitatea codului de TVA, desi legislatia fiscala impune “din oficiu” aceasta obligativitate a organelor fiscale. Astfel, daca un alt contribuabil face o achizitie de la cel mentionat anterior si il verifica, pe site ul ANAF, numai din punct de vedere al validitatii codului de TVA – pornind de la premisa ca organele fiscale isi fac treaba si, daca are cod valid de TVA, inseamna nu e inactiv – ulterior, pe parcursul unei inspectii fiscale, va suporta consecintele legale privind neadmiterea la deductibilitate fiscala a taxei aferente. Ce consecinta suporta fiscul? Da, ati ghicit, nici una, au “uitat” si ei, ce sa faca…

In opinia mea, multe din starile conflictuale care apar in raporturile dintre fisc si contribuabili se datoreaza limitelor, extrem de largi si interpretabile, ale deja celebrului art. 11 din Codul fiscal, ce ofera organelor fiscale prerogativele de a reincadra substanta economica a unei tranzactii si, pe cale de consecinta, de a interveni asupra bazelor de impunere declarate de contribuabil, in situatiile in care se apreciaza ca exista neconcordante intre substanta economica a operatiunilor efectuate de contribuabil si calificarea juridica si fiscala a acestora.

Nu neg necesitatea existentei procedurilor de autoritate – structurate pe dreptul de apreciere al organelor fiscale, in directia cuantificarii relevantei starilor de fapt fiscale si, eventual, atribuirii unei noi dimensiuni a acesteia – care se impart in trei mari categorii: ajustare, recalificare si estimare. Sustin insa ca, indiferent de operatiunea la care ne raportam, demersurile organelor fiscale trebuie sa se circumscrise, din punct de vedere procedural, strict limitelor impuse de prevederile Titlului III Cap. III Cod procedura fiscala, referitoare la administrarea si aprecierea probelor in domeniul fiscal si nicidecum sa se structureze pe practici neunitare sau subiective ale celor aflati, la un moment dat, in control.

Spre exemplu, in cazul aplicarii procedurii de stabilire a bazelor de impunere prin estimare, problema esentiala cred ca rezida in aria lor de aplicabilitate. In perversitatea lor subtila, aparent nevinovata, textele de lege fac trimitere la situatia in care „evidentele fiscale si contabile sunt incorecte…”. Adica, cum vine asta? Şi cu metodele clasice de control ce mai facem? Deci, te sustragi sau nu verificarilor fiscale, nu mai conteaza, ai gresit, organul fiscal poate aplica stabilirea bazelor de impunere prin estimare …asta imi aduce aminte de celebra balada populara Miorita si de soarta baciului moldovean! Referitor la operatiunea de recalificare, si aceasta comporta discutii ample – in special, prin prisma implicatiilor fiscale majore – privind posibilitatea practica de recalificare a unui contract de asociere in participatiune in contract de inchiriere sau din activitate independenta in activitate dependenta (iar aici am in vedere, in principal, conventia civila vs. contractul de munca).

Desigur, ar mai fi foarte multe de spus…ceea ce trebuie sa inteleaga organele fiscale, atunci cand ii spun nonsalant contribuabilului – fara argumente! – sa conteste daca nu-i convine, este ca, pe langa contestatia administrativa si, ulterior, actiunea in instanta, contribuabilul poate sa formuleze si sesizare penala pentru abuz in serviciu. Si sa solicite, in civil, si daune materiale direct in nume personal celor aflati in control!

Sursa: Bussines Magazin, iulie 2013

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close