Decizia Curtii Constitutionale cu privire la anumite prevederi din Legea privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune

 

In M. Of. nr. 5 din  7 ianuarie 2014 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 448/2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune.

Din cuprins:

Pe rol se afla pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, exceptie ridicata de Societatea Comerciala „Polaris Com” – S.R.L. in Dosarul nr. 5.972/258/2012 al Judecatoriei Miercurea-Ciuc. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 417D/2013.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 24 octombrie 2013, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, in conformitate cu dispozitiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amanat pronuntarea pentru data de 29 octombrie 2013.

 

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 25 aprilie 2013, pronuntata in Dosarul nr. 5.972/258/2012, Judecatoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, exceptie ridicata de Societatea Comerciala „Polaris Com” – S.R.L. cu ocazia solutionarii unui dosar avand ca obiect pretentii.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile criticate, prin faptul ca obliga societatile comerciale la plata unor taxe pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru cel de televiziune, indiferent daca acestea beneficiaza de aceste servicii, incalca prevederile constitutionale ale art. 29 alin. (1) si (2), art. 31 alin. (5) si art. 139.

Judecatoria Miercurea-Ciuc apreciaza ca obligatia prevazuta de textul de lege criticat este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective si, in consecinta, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi retinuta. In acest sens, face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2004. In legatura cu sustinerile potrivit carora textul de lege criticat instituie taxe obligatorii, fiind incalcat art. 139 din Constitutie, se retine ca aceasta taxa este instituita pentru serviciile publice mentionate, iar modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare le asigura autonomia financiara, ca premisa a organizarii lor autonome. De asemenea, Legea nr. 41/1994 prevede ca plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toti beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice, motiv pentru care nu se poate retine neconstitutionalitatea dispozitiilor invocate. Totodata, se retine ca taxele pentru serviciul public de televiziune, instituite prin art. 40, nu aduc atingere autonomiei serviciilor publice de radiodifuziune, ci, dimpotriva, garanteaza realizarea acesteia, datorita modului de constituire din venituri proprii a resurselor financiare, ce le asigura autonomia financiara, ca premisa a organizarii lor autonome. Astfel, se creeaza posibilitatea pentru serviciile mentionate de a se organiza si de a functiona autonom. Autonomia acestor servicii determina informarea corecta a persoanelor asupra problemelor de interes public si asigura un cadru organizat pentru exercitarea libertatii de opinie, libertatii de a primi si comunica informatii ori idei, fara amestecul autoritatilor publice.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu urmatorul continut: „Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.”

In opinia autorului exceptiei, prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 29 alin. (1) si (2) referitor la libertatea constiintei, art. 31 alin. (5) referitor la dreptul la informatie si art. 139 referitor la impozite, taxe si alte contributii.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

1. Dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004, si Decizia nr. 331 din 18 aprilie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 412 din 12 mai 2006, Curtea a retinut ca „intr-adevar, art. 40 din Legea nr. 41/1994 stabileste ca veniturile proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin, intre altele, si din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, asa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face si obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, taxele sunt datorate de catre subiectele de drept acolo mentionate, „in calitate de beneficiari ai acestor servicii”. Asadar, obligatia prevazuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective si, in consecinta, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi retinuta”.

2. In continuare, Curtea observa ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, facand referire la jurisprudenta instantei de contencios constitutional, a retinut ca obligatia platii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si a taxei pentru serviciul public de televiziune incumba doar persoanelor juridice care beneficiaza efectiv de aceste servicii.

Exemplificative sunt in acest sens: Decizia nr. 2.102 din 9 aprilie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009; Decizia nr. 442 din 26 ianuarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal; Decizia nr. 2 din 6 ianuarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal; Decizia nr. 317 din 21 ianuarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal; Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal. In acelasi sens este si Sentinta civila nr. 767 din 11 decembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 770 din 11 noiembrie 2009 (ramasa irevocabila prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal nr. 2.103 din 9 aprilie 2009).

Totodata, prin Sentinta civila nr. 471 din 7 decembrie 2010 a Curtii de Apel Cluj – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012 a fost admisa exceptia de nelegalitate, statuandu-se ca „in dispozitiile interne s-a stabilit in mod clar ca aceasta taxa incumba numai beneficiarilor celor doua servicii publice, notiunea de beneficiar fiind atribuita, atat in interpretarea oficiala, cat si in interpretarea gramaticala, logica si sistematica, numai subiectelor care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii. Din aceasta perspectiva hotararea Guvernului nu a aplicat in art. 3 alin. (2) in mod corect dispozitiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.

3. Cu toate ca instanta de contencios constitutional, dublata de statuarile unor instante de contencios administrativ, a stabilit prin jurisprudenta sa in materie reperele unui comportament constitutional, se observa ca in practica se manifesta o nesocotire a acestora si implicit o nesocotire a deciziilor Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, sunt obligatorii erga omnes.

O dovada in acest sens este faptul ca, pe langa cauza de fata, pe rolul Curtii Constitutionale se afla pendinte si alte cauze ce privesc exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994. In acest sens, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Curtea a considerat ca repetatele sesizari de neconstitutionalitate se constituie intr-un element de noutate sub aspectul evaluarii starii de constitutionalitate a dispozitiilor criticate, element de care instanta de contencios constitutional trebuie sa tina seama.

In cauza de fata, Curtea considera necesar sa analizeze si comportamentul Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, precum si pe cel al persoanelor juridice care au fost mandatate de catre acestea sa factureze si sa incaseze taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si taxa pentru serviciul public de televiziune.

Astfel, aplicarea dispozitiilor de lege criticate in sensul ca obligatia de plata a taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune incumba tuturor persoanelor juridice, cu exceptia persoanelor fizice autorizate, si nu este conditionata de detinerea receptoarelor radio/TV, denota faptul ca statuarile instantei de contencios constitutional in sensul ca „obligatia platii acestor taxe este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective” sunt nesocotite in practica.

Mai mult decat atat, Curtea constata ca in practica, pe langa nesocotirea deciziilor Curtii Constitutionale, se manifesta si o nesocotire a hotararilor instantelor de contencios administrativ, ce are ca rezultat crearea, pentru persoanele juridice care au castigat procesele referitoare la plata taxelor prevazut de textul de lege criticat, a unei sarcini suplimentare, acestea fiind obligate a se adresa din nou instantei in vederea obligarii institutiilor publice aferente si a mandatarilor acestora de a nu le mai factura taxa respectiva (elocventa in acest sens este situatia reflectata prin Sentinta civila nr. 9.682 din 27 iunie 2012 a Judecatoriei Oradea, ramasa irevocabila prin Decizia nr. 88/R/COM/2013 a Tribunalului Bihor – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal).

Fara a nega rolul de „legislator negativ” al instantei de contencios constitutional, Curtea apreciaza ca deturnarea reglementarilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematica interpretare si aplicare eronata a acestora de catre instantele judecatoresti sau de catre celelalte subiecte chemate sa aplice dispozitiile de lege, poate determina neconstitutionalitatea acelei reglementari. In acest caz, Curtea considera ca are competenta de a elimina viciul de neconstitutionalitate astfel creat, esential in asemenea situatii fiind asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor persoanelor, precum si a suprematiei Constitutiei.

In acelasi sens, a se vedea Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, prin care Curtea a constatat ca era pusa in discutie insasi constitutionalitatea uneia dintre interpretarile pe care textul de lege criticat a primit-o in practica. Cu acel prilej, Curtea a apreciat ca interpretarea data de catre autoritati prevederilor criticate are ca efect crearea unei situatii discriminatorii.

4. In continuare, Curtea observa ca, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, taxa reprezinta „suma platita de o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o institutie publica sau un serviciu public”. De asemenea, taxa este definita de art. 2 alin. (1) pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, ca acea suma „platita de o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un operator economic, o institutie publica ori un serviciu public”.

Curtea constata ca una dintre caracteristicile taxei fiscale este aceea ca persoana care plateste contributia baneasca cu titlu de taxa fiscala beneficiaza de prestatia unui serviciu. Spre deosebire de impozit, in cazul taxelor beneficiul este direct, astfel, cel care plateste taxa se va bucura in mod imediat de plata efectuata, primind serviciul solicitat.

Astfel, prin Decizia nr. 141 din 14 decembrie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, Curtea a statuat ca, „de principiu, o taxa are justificarea intr-o prestatie a unei autoritati publice”. In acelasi sens este si Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, prin care Curtea a retinut ca, „in conformitate cu principiile generale ale fiscalitatii, orice taxa instituita pentru persoane fizice sau juridice trebuie sa fie urmata de un serviciu sau o lucrare efectuata in mod direct si imediat de catre organe sau institutii publice”.

Este de necontestat faptul ca, potrivit art. 56 alin. (1) din Constitutie, cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice, dar, in conformitate cu dispozitiile alin. (2) al aceluiasi articol, sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.

In acelasi sens, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Curtea a statuat ca „[…] fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legala, ci si proportionala, rezonabila, echitabila si sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetateni”.

Rezulta ca, in conditiile in care ar exista o vadita disproportie intre taxa datorata si serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituita in considerarea contraprestatiei datorate de operatorul economic, institutia publica ori serviciul public, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia „Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale” (in acelasi sens statueaza si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010).

Astfel, Curtea constata ca interpretarea si aplicarea dispozitiilor de lege criticate in sensul ca obligatia de plata a taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune incumba tuturor persoanelor juridice indiferent daca acestea sunt sau nu beneficiare ale serviciului public aferent, deci indiferent daca exista sau nu o contraprestatie a institutiei publice in cauza, vin sa nesocoteasca dispozitiile art. 56 alin. (2) din Constitutie.

5. Curtea observa, de asemenea, ca practica neconforma Legii fundamentale si jurisprudentei instantei de contencios constitutional in materie a fost incurajata de o incertitudine legislativa si de o inconsecventa a legiuitorului, care, prin precizarea in concret a modului in care persoanele juridice care nu sunt beneficiare ale serviciului public de radiodifuziune si ale serviciului public de televiziune pot fi exceptate de la plata taxelor aferente, ar fi exclus orice echivoc in ceea ce priveste aceasta problema.

In acest sens a procedat legiuitorul in ceea ce priveste persoanele fizice, statuand, potrivit art. 40 alin. (2) din lege, ca acestea au obligatia sa plateasca aceste taxe, in calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire de la plata acestor taxe.

Apare, cu evidenta, o lipsa de consecventa, claritate si precizie a legiuitorului in ceea ce priveste reglementarea referitoare la plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune, acesta avand diligenta de a respecta prevederile constitutionale in ceea ce priveste norma referitoare la persoanele fizice, dar nu si in ceea ce priveste norma referitoare la persoanele juridice.

In ceea ce priveste criteriile de claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate pe care un text de lege trebuie sa le indeplineasca, Curtea, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a constatat ca, potrivit art. 8 alin. (4) teza intai din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, „textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeasi lege, „actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie”. Desi normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, Curtea a constatat ca prin reglementarea acestora au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesara.

Totodata, prin aceeasi decizie, Curtea a retinut ca trebuie avute in vedere si dispozitiile constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora „Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei”, si pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora, „In Romania, respectarea […] legilor este obligatorie”. Astfel, Curtea a constatat ca reglementarea criticata prin nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 in sensul ca persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate de care textul de lege sufera prin lipsa unei mentiuni exprese in acest sens.

6. In final, Curtea constata ca, anterior acestei decizii, a statuat, cu valoare de principiu, ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

Astfel, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. Pentru a da o forta sporita deciziei si fara a marca o reconsiderare a jurisprudentei sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstitutionalitatea oricarei alte interpretari pe care practica administrativa sau judecatoreasca ar putea sa o atribuie textelor legale criticate fata de cea consacrata prin deciziile anterioare pronuntate de Curtea Constitutionala (a se vedea in acest sens Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).

Intrucat exista o modalitate de interpretare a textului conforma Constitutiei, ce rezulta din chiar jurisprudenta Curtii Constitutionale, si avand in vedere faptul ca neconstitutionalitatea este atat o sanctiune ultima aplicata de instanta constitutionala cu repercusiuni asupra existentei normative a legii, cat si parte integranta a ordinii juridice normative (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012), Curtea va constata constitutionalitatea dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune in masura in care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune se aplica numai persoanelor juridice care beneficiaza de aceste servicii.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

 

Constata ca dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, care au format obiectul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Societatea Comerciala „Polaris Com” – S.R.L. in Dosarul nr. 5.972/258/2012 al Judecatoriei Miercurea-Ciuc, sunt constitutionale in masura in care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune se aplica numai persoanelor juridice care beneficiaza de aceste servicii.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Judecatoriei Miercurea-Ciuc si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 29 octombrie 2013.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close