Peste 150 de delegati la Conferinta Europeana RSM organizata in Romania

feature photo

 

 

RSM International, a saptea retea de consultanta fiscala si audit la nivel global, gazduieste 32 de firme membre din Europa, precum si delegati RSM din Australia, Brazilia, China, Dubai, Mexic, Africa de Sud si Statele Unite ale Americii, la Conferinta Europeana RSM organizata in Bucuresti in perioada 29 iunie – 1 iulie 2014.

Delegatii vor discuta continuarea rezultatelor pozitive inregistrate in 2013, cand RSM a avut in Europa o crestere de 50% a numarului de clienti recomandati dinspre retea catre birourile membre si un avans de20% viceversa. Vor fi organizate workshop-uri tehnice si sesiuni plenare pe subiecte precum serviciile oferite clientilor la nivel pan-european si global, finantarea corporativa in Europa, aspecte private si familiale, legislatie europeana si aspecte de conformitate la nivel global.

Participantii vor sarbatori aniversarea a 50 de ani de activitate RSM International. Tot anul acesta, firma RSM Scot implineste 20 de ani de activitate.

“Conferintele regionale RSM ne permit sa dezvoltam relatiile deja puternice in interiorul retelei, prin concentrarea atentiei colective asupra clientilor si asupra serviciilor pe care le furnizam, in anticiparea nevoilor viitoare ale clientilor. Conferinta europeana este cea mai mare dintre conferintele regionale RSM, incluzand delegati din lumea intreaga, iar anul acesta salutam participarea noilor parteneri din firma britanica Baker Tilly”, a declarat Jean Stephens, CEO al RSM International.

 

“La sapte ani de la aderarea la Uniunea Europeana, Romania a devenit un hub regional pentru Europa Centrala si de Est. In acelasi timp, oportunitatile din piata romaneasca atrag investitori de pe intregul glob. Anul 2013 a fost un an bun in Romania – economia a crescut cu peste 3% si estimam o crestere si mai puternica in 2014, evolutie care, fireste, va fi pozitiva pentru firma si pentru retea”, a adaugat Dan Schwartz, Managing Partner al RSM Scot.

RSM Scot a fost infiintata in 1994 si a devenit rapid unul dintre jucatorii principali in piata locala de consultanta si audit

Conditiile de afaceri din Europa continua sa se imbunatateasca, asa cum se arata si in raportul RSM Business Births and Deaths din 2014, una dintre concluzii fiind ca pe continent s-a inregistrat o crestere de 1,5% a numarului de afaceri nou infiintate in 2013, fata de de doar 0,8% in perioada 2007-2011.

Despre RSM International

RSM International este a saptea retea la nivel global in sectorul de consultanta si audit, cu 700 de birouri si 32.000 de specialisti, in peste 100 de tari. Incasarile retelei au fost de aproximativ 3,7 miliarde dolari anul trecut.

In martie 2013, retelei RSM i-a fost decernat prestigiosul premiu Editor’s Special Award for Global Initiative of the Year in cadrul festivitatii anuale organizate de International Accounting Bulletin. Distinctia atesta realizarile exceptionale RSM in ceea ce priveste initiativa globala – RSM World Day – care a fost laudata drept un demers unic si puternic la nivel de retea, sporind implicarea angajatilor si a clientilor. Juriul a indicat campania drept un stralucit exemplu al felului in care mai multe firme independente din toata lumea pot fi unite de o viziune comuna, sub acelasi set de valori.

Reteaua RSM International este implicata activ in promovarea si celebrarea elitei in antreprenoriat, promovand rolul antreprenorului in economia globala. RSM International este principalul sponsor si ”avocat” al European Business Awards, care promoveaza excelenta comerciala si antreprenoriala.

RSM International este membru al Forum of Firms. Obiectivul Forum of Firms este de a promova standarde consecvente de inalta calitate in finante si in practicile de audit la nivel global.

RSM este brandul utilizat de o retea de firme independente de consultanta si audit, fiecare dintre ele avand drepturi depline asupra propriei activitati. RSM International Limited, in sine, nu furnizeaza servicii de consultanta si contabilitate. Firmele membre sunt ghidate de o viziune comuna asupra furnizarii de servicii profesionale de inalta calitate, atat in pietele locale cat si in ceea ce priveste nevoile bazei de clienti in materie de servicii profesionale internationale.

2014 este un an de exceptie pentru RSM International, marcand aniversarea a 50 de ani de activitate.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close