PwC:  2/3 din fabricile auto anuntate ca vor fi construite in perioada 2013-2020 vor fi in Asia

feature photo

 

Europa inca sufera din cauza capacitatii de productie in exces 

67 dintre cele 102 noi fabrici auto anuntate ca vor fi construite in perioada 2013-2020 la nivel global vor fi in Asia, arata raportul How to be No. 1: Facing future challenges in the automotive industry’ realizat de echipa Autofacts a PwC.

Dupa o usoara crestere in 2011 si una mai robusta de 7,1% in 2012 (pana la 15,5 milioane de unitati), vanzarile de masini noi in China au crescut puternic in 2013, cu o rata anuala de peste 15%.

Echipa PwC Autofacts anticipeaza o crestere de 53% din 2013 pana in 2020 a vanzarilor de masini noi, ajungand la 29,6 milioane de vehicule usoare – ceea ce echivaleaza cu 10,3 milioane de unitati suplimentare. O crestere de o asemenea magnitudine este posibila doar in China, tara cu cea mai numeroasa populatie, multi dintre chinezi urmand a cumpara un autoturism pentru prima oara. Producatorii auto chinezi vor fi primii beneficiari ai acestei cresteri, insa in aceeasi masura vor profita si producatorii japonezi, coreeni, dar si cei europeni si americani.

In timp ce piata auto asiatica este in plina expansiune, cea europeana se confrunta cu un exces de capacitate de productie. Analiza echipei Autofacts a PwC arata ca 13 fabrici auto din Europa, care au capacitate minima de 100.000 de automobile pe an, functioneaza la sub 50% din capacitate – mult sub pragul de profitabilitate de 75-80%. Aceasta se traduce intr-o capacitate de productie excedentara de aproximativ 2 milioane de unitati, afectand in mod negativ structura costurilor de productie.

Chiar daca cererea auto ar inregistra o revenire puternica la nivel european, nu e nicio indoiala ca Europa – si in special Europa de Vest – este o piata saturata, iar capacitatea de productie ar trebui ajustata. Unii producatori auto au inchis deja fabrici – ceea ce a generat reactii negative din partea angajatilor si a sindicatelor. Alta strategie de ajustare a fost, in mod paradoxal, mutarea unor linii de productie inapoi in Europa. Este vorba de clasica strategie „construieste acolo unde vinzi”. PwC Autofacts se asteapta ca pana la sfarsitul acestui deceniu, capacitatea de productie a fabricilor ramase in Europa sa ajunga din nou la nivelul mediu de 80%.

“O tendinta cheie in industrie este ‚construieste acolo unde vinzi’. Producatorii auto continua sa stea cu ochii pe piata chineza unde vanzarile si asamblarile sunt preconizate sa creasca pana la aproximativ 30 milioane de unitati in 2020. Preferintele consumatorilor sunt diferite in fiecare piata, iar producatorii construiesc unitati care sa satisfaca aceste cereri. Nivelul de personalizare variaza de la piata la piata si afecteaza costul de productie” a declarat Ionut Simion, Tax Partner, lider al echipei de servicii specializate in industria auto, PwC Romania.

Analiza PwC estimeaza ca exista 400 de mii de miliarde de variante posibile de echipare, motorizare si personalizare oferite la un vehicul german tipic de clasa medie, in comparatie cu doar 1.500 de variatiuni oferite la un vehicul comparabil pe piata chineza.

“Planificarea este esentiala pentru producatorii auto. In timp ce solicitarile pentru diferite modele si variante sunt intr-o continua schimbare, producatorii auto au nevoie de furnizori care sa fie capabili sa livreze modulele si componentele comandate la timp. Iar producatorii de echipamente originale (OEM) ar trebuie sa fie capabili sa produca propriile lor versiuni personalizate daca e  nevoie. Acest lucru inseamna linii de asamblare flexibile, in mod ideal, cele care pot produce diferite tipuri de vehicule” a adaugat Ionut Simion.

In plus, ciclurile mai scurte de productie creeaza alte provocari, cum ar fi cresterea nevoii de a modifica procesele de productie. Aceasta inseamna ca este important sa existe planificare din timp pentru generatiile viitoare de automobile si sa se aiba in vedere un nivel ridicat de standardizare in platforme si arhitectura vehiculelor.

Din 2007 pana in 2012, inmatricularile de masini noi au scazut in toata Europa – dar au fost diferente mari de amplitudine a scaderii. Piata germana a scazut cu aproximativ 2%. In acelasi timp, piata din Grecia a scazut cu 80%, iar cea din Portugalia cu 53%. In acelasi timp piata spaniola a scazut cu 57%, iar cea italiana cu 44%. Chiar daca scaderea pietei franceze de 8% pare modesta prin comparatie, declinul total din aceste trei piete (Franta, Italia si Spania) a fost de 2,1 milioane de unitati, fata de scaderea de doar 60.000 de unitati din Germania.

Aceste diferente explica in mare masura evolutiile diferite ale producatorilor auto europeni, cei francezi si italieni suferind mai mult din cauza scaderii abrupte a pietelor de origine decat cei germani. Un alt dezavantaj a fost expunerea redusa a producatorilor din Franta si Italia pe cele mai dinamice piete auto din ultimii ani – SUA si China.

Pentru a obtine o perspectiva asupra viitoarelor provocari din industria auto, va rugam sa descarcati studiul ‘How to be No. 1: Facing future challenges in the automotive industry.’ la www.pwc.com/auto.

 

Despre Grupul de servicii PwC in sectorul industriei auto 

Activitatea globala a PwC in industria auto beneficiaza de experienta considerabila in industrie a consultantilor sai pentru a ajuta companiile sa rezolve probleme complexe. Unul dintre avantajele competitive cheie ale activitatii PwC in industria auto la nivel global este constituit de existenta Autofacts ®, o echipa dedicata de specialisti in industria auto, ce analizeaza permanent tendintele din sector. Grupul Autofacts ofera echipei noastre din intreaga lume formata din peste 4,800 de profesionisti in industria auto si clientilor nostri date si analize pentru a evalua implicatiile, a face recomandari, si pentru a sprijini deciziile necesare pentru a concura intr-o piata globala.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close