Confiscarea extinsa nu se aplica asupra bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012

 

In M.Of. nr. 691 din 22 septembrie 2014 a fost publicata DCC nr. 356/2014 conform careia dispozitiile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica asupra bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012

In M.Of. nr. 691 din 22 septembrie 2014 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 356/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969.

Din cuprins:

  1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118^2 din Codul penal din 1969, exceptie ridicata de Ioan Savu in Dosarul nr. 7.494/30/2013 al Tribunalului Timis – Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 540D/2013.
  2. Dezbaterile au avut loc in sedinta din 22 mai 2014 in prezenta reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 10 iunie 2014. Deoarece la acea data nu au fost prezenti toti judecatorii care au participat la dezbateri, s-a amanat pronuntarea pentru 17 iunie 2014 si 24 iunie 2014, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, s-a amanat din nou pronuntarea pentru data de 25 iunie 2014.

 

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

  1. Prin Incheierea din 21 august 2013, pronuntata in Dosarul nr. 7.494/30/2013, Tribunalul Timis – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 118^2 din Codul penal din 1969.
  2. Exceptia a fost ridicata de Ioan Savu intr-o cauza penala avand ca obiect cercetari referitoare la savarsirea infractiunilor prevazute de art. 8 raportat la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, art. 215 privind infractiunea de inselaciune din Codul penal si art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activitatii de camatarie.
  3. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul apreciaza ca, prin posibilitatea confiscarii extinse a unor bunuri dobandite anterior intrarii in vigoare a textului de lege, dispozitiile legale criticate contravin principiului neretroactivitatii legii. Arata ca, in masura in care confiscarea extinsa a averii se poate dispune cu privire la bunuri dobandite in urma cu pana la 5 ani, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 63/2012, lege ce a introdus in Codul penal prevederile art. 118^2, aceste dispozitii sunt neconstitutionale, intrucat permit aplicarea cu caracter retroactiv a legii penale. Or, o lege ce permite confiscarea extinsa a averii nu este o lege penala mai favorabila inculpatului si, ca atare, nu poate sa retroactiveze, ci ea se poate aplica numai pentru viitor, pentru bunurile sau averea dobandite ulterior intrarii ei in vigoare.
  4. In continuare, sustine ca prevederile art. 118^2 din Codul penal contravin art. 16 alin. (1) din Constitutie motivat de faptul ca inculpatii care au avut sansa sa fie judecati anterior introducerii in Codul penal a dispozitiilor art. 118^2 (articol introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 63/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012), se afla intr-o situatie net favorabila, dar discriminatorie fata de inculpatii care au avut nesansa de a fi judecati dupa intrarea in vigoare a acestor prevederi, pentru fapte savarsite in aceeasi perioada ca si cei dintai. Instituirea acestui tratament diferit, in functie de momentul in care instanta de judecata solutioneaza cauza, nu are o justificare obiectiva si rezonabila, afectand drepturile inculpatilor fata de care nu s-a pronuntat, inca, o hotarare judecatoreasca pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, care sunt, astfel, discriminati in raport cu cei pentru care s-au finalizat procedurile judiciare printr-o hotarare judecatoreasca, pana la intrarea in vigoare a legii mentionate, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica, fiind cercetati pentru infractiuni comise in aceeasi perioada.
  5. De asemenea, autorul arata ca prevederile contestate incalca si dispozitiile art. 44 alin. (8) teza a doua din Constitutie. Considera ca prezumtia constitutionala de dobandire licita a averii este lipsita de continut in situatia in care caracterul licit de dobandire a bunurilor trebuie sa fie demonstrat de catre inculpat. Pentru ca prezumtia de dobandire licita a averii sa aiba un caracter real si efectiv, nu inculpatul trebuie sa fie cel care sa probeze modul in care si-a dobandit averea sau a obtinut veniturile, ci organele de urmarire penala trebuie sa fie acelea care sa demonstreze ca averea sau bunurile inculpatului au fost dobandite de acesta prin activitati ilicite, de natura infractionala.
  6. Tribunalul Timis – Sectia penala apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Sub acest aspect nu se poate vorbi de o incalcare a principiului neretroactivitatii legii, intrucat dispozitiile art. 118^2 din Codul penal nu sunt aplicabile cauzelor care nu se mai afla pe rolul organelor judiciare la momentul intrarii in vigoare a acestora.
  7. De asemenea, instanta sustine ca nici principiul constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si nici prezumtia caracterului licit al averii nu sunt incalcate prin dispozitiile criticate. Egalitatea in fata legii presupune aplicarea aceluiasi tratament in situatia in care imprejurarile de fapt sunt identice. Or, modificarea politicii penale a legiuitorului, cu consecinta modificarilor legislative, nu poate fi interpretata ca ar incalca principiul egalitatii de tratament, in contextul in care dispozitiile art. 118^2 din Codul penal sunt aplicabile tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare la momentul intrarii lor in vigoare, fara nicio discriminare sub acest aspect. Imprejurarea ca aceste prevederi legale nu sunt aplicabile celor care au fost deja judecati definitiv nu incalca principiul egalitatii de tratament, intrucat imprejurarile sunt diferite, dispozitiile criticate neexistand la momentul solutionarii cauzelor respective.
  8. Referitor la prezumtia caracterului licit al averii, instanta opineaza ca instituirea masurii de siguranta reglementata de art. 118^2 din Codul penal din 1969 nu incalca norma constitutionala. Prezumtia amintita are un caracter relativ, putand fi rasturnata in cazul in care exista date potrivit carora este posibil ca averea dobandita sa aiba un caracter ilicit, inculpatul avand posibilitatea sa dovedeasca caracterul netemeinic al acestei sustineri.
  9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
  10. Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 118^2 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi. Insa, din punct de vedere al aplicarii legii, textul este susceptibil a determina incalcarea principiilor egalitatii in fata legii a cetatenilor si aplicarii legii penale mai favorabile. De asemenea, sustine ca prevederile privind confiscarea extinsa dau expresie dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza finala, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, respectiv celor ale art. 44 alin. (9) care stabilesc ca bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.
  11. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

  1. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
  2. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum reiese din incheierea de sesizare, il reprezinta prevederile art. 118^2 din Codul penal din 1969. Insa, din motivarea exceptiei rezulta ca autorul critica continutul normativ al alin. 2 lit. a) din art. 118^2 din Codul penal din 1969, care are urmatorul cuprins: „Confiscarea extinsa se dispune daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
  3. a) valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit;”.
  4. Curtea constata ca, ulterior sesizarii sale, la data de 1 februarie 2014 a intrat in vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, iar dispozitiile criticate se regasesc cu acelasi continut in actualul Cod penal, la art. 112^1 alin. (2) lit. a).
  5. Avand in vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanta de contencios constitutional a statuat ca sintagma „in vigoare” din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constitutionala in masura in care se interpreteaza in sensul ca sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare, se retine indeplinirea conditiilor de admisibilitate prevazute la art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992.
  6. Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) care consacra principiul neretroactivitatii legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi si art. 44 alin. (8) teza a doua privind prezumtia caracterului licit al dobandirii averii.
  7. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, in legislatia romana, masura de siguranta a confiscarii extinse a fost introdusa prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, lege care reprezinta o transpunere a Deciziei-cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene. Conditiile necesare cerute de legislatia interna pentru luarea masurii confiscarii extinse se regasesc si in prevederile art. 3 alin. (2), (3) si (4) din decizia mentionata.
  8. Chiar inainte de modificarea legislativa in domeniul penal, operata prin Legea nr. 63/2012, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, a subliniat ca reglementarea prezumtiei dobandirii licite a averii nu impiedica legiuitorul primar sau delegat ca, in aplicarea dispozitiilor art. 148 din Constitutie – Integrarea in Uniunea Europeana, sa adopte reglementari care sa permita deplina respectare a legislatiei Uniunii in domeniul luptei impotriva criminalitatii. De altfel, acest obiectiv a fost avut in vedere si de initiatorul propunerii de revizuire a Constitutiei, in mod special cu referire la Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu infractiunea, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 68 din 15 martie 2005, care obliga statele membre la luarea masurilor necesare pentru a duce la indeplinire cele stabilite in cuprinsul acestei decizii, in special a unei reduceri a sarcinii probei in ceea ce priveste sursa bunurilor detinute de o persoana condamnata pentru o infractiune care are legatura cu criminalitatea organizata.
  9. Cu privire la natura si scopul institutiei confiscarii, Curtea retine ca, in Comunicarea Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu, COM (2008) 766 final, aceasta mentiona faptul ca pentru a descuraja activitatile de criminalitate organizata este esential ca infractorii sa fie deposedati de produsele infractiunii. Grupurile de criminalitate organizata construiesc retele internationale de mare anvergura si obtin profituri substantiale din diferite activitati cu caracter infractional. Confiscarea si recuperarea activelor detinute de infractori constituie un mod foarte eficient de a combate criminalitatea organizata, orientat in principal spre profit. Confiscarea impiedica utilizarea averilor infractorilor ca sursa de finantare pentru alte activitati cu caracter infractional, indeparteaza pericolul de a compromite increderea in sistemele financiare si de a corupe societatea legitima. Confiscarea are un caracter disuasiv, deoarece intareste principiul potrivit caruia „criminalitatea nu aduce venituri”. Aceasta ar putea ajuta la eliminarea modelelor negative oferite de infractori comunitatilor locale. In unele cazuri, masurile de confiscare a produselor infractiunii permit urmarirea factorilor de decizie din sanul organizatiilor criminale, care sunt rareori investigati si urmariti penal.
  10. Astfel, in cazul unor infractiuni cu efecte si consecinte grave atat pe plan national, cat si transnational, Curtea observa aparitia unui concept/principiu, potrivit caruia infractiunile nu trebuie sa genereze profit/venituri – „crimes does not pay”. De asemenea, in doctrina s-a retinut ca masura confiscarii averii nu reprezinta nimic altceva decat o optiune de politica penala si un mijloc de represiune si de reeducare a celor care comit astfel de infractiuni. Tot ceea ce reprezinta manifestare specifica crimei organizate ar trebui sa fie inclus in aceasta categorie. Aceasta confiscare se incadreaza in categoria celei de tipul fructum sceleris sau productum sceleris si are ca obiect castigurile financiare obtinute prin activitati infractionale.
  11. Curtea observa ca, potrivit art. 118^2 din Codul penal din 1969, pentru luarea masurii confiscarii extinse trebuie indeplinite urmatoarele conditii cumulative: infractiunea savarsita sa fie una din cele prevazute la alin. 1 al art. 118 din Codul penal din 1969; pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa sa fie inchisoarea de 5 ani sau mai mare; fapta sa fie susceptibila sa ii procure un folos material inculpatului; valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit; instanta are convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. 1 al art. 118^2 din Codul penal din 1969, ceea ce presupune ca nu s-a probat liceitatea bunurilor.
  12. Curtea retine, astfel, ca dispozitiile criticate vin sa stabileasca masura confiscarii extinse in cazul condamnarii pentru comiterea unor categorii de infractiuni care au caracter grav, prezentand un pericol social relevant si a caror savarsire permite acumularea unor bunuri a caror valoare depaseste in mod vadit veniturile obtinute licit, iar judecatorul are convingerea ca bunurile respective provin din savarsirea aceluiasi tip de infractiuni.
  13. Procedand la efectuarea controlului de constitutionalitate propriu-zis, in ceea ce priveste invocarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), Curtea observa ca autorul exceptiei sustine ca inculpatii care au fost judecati anterior introducerii dispozitiilor criticate in legislatia nationala se afla intr-o situatie net favorabila, dar discriminatorie fata de inculpatii care au avut nesansa de a fi judecati dupa intrarea in vigoare a acestor prevederi, pentru fapte savarsite in aceeasi perioada ca si cei dintai.
  14. Curtea constata ca, prin Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, a solutionat deja aceasta critica. Astfel, instanta de contencios constitutional a constatat ca este posibil ca un coautor sa fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi si, pe cale de consecinta, sa nu se dispuna luarea masurii de siguranta a confiscarii extinse, pe cand cu privire la celalalt coautor, care se afla inca in faza procedurilor judiciare, sa se dispuna o astfel de masura. Drept urmare, in masura in care nu ar fi opozabila legea penala mai favorabila, acesta din urma ar fi discriminat sub aspectul tratamentului juridic fara nicio justificare obiectiva si rezonabila fata de primul. Acest rationament al Curtii are in vedere doar situatia in care faptele penale ale coautorilor au fost comise inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor legale criticate.
  15. Curtea retine insa ca autorul prezentei exceptii nu se afla intr-o astfel de situatie, fapta sa fiind savarsita dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012. Din aceasta perspectiva nu se poate afirma ca o persoana care a savarsit fapta inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor criticate se afla in aceeasi situatie cu cea care a savarsit fapta ulterior intrarii in vigoare a acestor dispozitii. Este evident ca aceste persoane se afla in situatii diferite. Referitor la principiul egalitatii, instanta de contencios constitutional a decis, in mod constant, ca acesta nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Astfel, celui care a savarsit fapta inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor criticate i se va aplica legea penala mai favorabila, care nu prevedea masura confiscarii extinse, pe cand celui care a savarsit fapta ulterior intrarii in vigoare a acestor dispozitii i se va aplica legea in vigoare la acel moment, adica legea ce prevede masura confiscarii extinse. Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) sunt pe deplin respectate.
  16. In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia normele legale criticate lipsesc de continut prezumtia constitutionala de dobandire licita a averii, Curtea retine ca aceste norme reglementeaza conditiile in care urmeaza sa opereze confiscarea extinsa. In aceasta imprejurare, instanta de contencios constitutional este chemata sa analizeze daca masura confiscarii extinse indeplineste cerintele constitutionale ale art. 44 alin. (8) teza a doua referitor la prezumtia caracterului licit al dobandirii averii. Pentru a realiza acest control se impune o analiza a principiului constitutional invocat, pe care Curtea este indrituita sa o realizeze.
  17. In virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, Curtea nu numai ca poate, dar este singura autoritate care are dreptul si obligatia de a interpreta un text constitutional ori de cate ori se impune si de a evidentia aspecte din legislatie in contradictie cu Legea fundamentala. (Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010). Interpretarea efectuata de Curte trebuie realizata in lumina conditiilor sociale actuale.
  18. Este indiscutabil faptul ca societatea evolueaza, iar noile realitati politice, sociale, economice, culturale trebuie sa fie normate, sa se regaseasca in continutul dreptului pozitiv. Dreptul este viu, astfel ca, odata cu societatea, si el trebuie sa se adapteze modificarilor survenite (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).
  19. Departe de a fi doar o filosofie doctrinara, teoria „doctrina dreptului viu” (living law concept; diritto vivente) este larg acceptata si aplicata atat la nivelul Curtilor Constitutionale, cat si la nivelul Curtii Europene a Drepturilor Omului. De exemplu: Hotararea din 7 iulie 1989 pronuntata in Cauza Soering impotriva Regatului Unit – „Conventia este un instrument viu, care trebuie interpretat in lumina conditiilor actuale”; Hotararea din 29 aprilie 2002 pronuntata in Cauza Pretty impotriva Regatului Unit – „Curtea trebuie sa aiba o abordare dinamica si flexibila in ceea ce priveste interpretarea Conventiei, care este un instrument viu, orice interpretare trebuind sa fie in concordanta cu obiectivele fundamentale ale acesteia si cu coerenta sistemului apararii drepturilor omului”.
  20. In jurisprudenta sa, concretizata prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a statuat ca „Drepturile fundamentale consacrate prin Constitutie nu au o existenta abstracta, ele exercitandu-se in corelare si coroborare cu celelalte prevederi constitutionale. Aceasta interdependenta functionala determina atat cadrul in care aceste drepturi se exercita, cat si continutul material concret al acestora”. Astfel, prevederile constitutionale trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu celelalte dispozitii constitutionale in asa fel incat sa promoveze consecventa interna si armonie intre diferitele sale dispozitii. De asemenea, dispozitiile Constitutiei trebuie interpretate sistematic si prin luarea in considerare a finalitatii lor, fara a se absolutiza una dintre acestea, pana la inlaturarea celorlalte la fel de importante (Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005).
  21. Determinarea continutului prezumtiei dobandirii licite a averii trebuie realizata in lumina criteriilor definite de Curte. Din aceasta perspectiva, Curtea distinge in cuprinsul Legii fundamentale doua categorii de drepturi, si anume drepturi absolute (de exemplu, dreptul la viata si la integritate fizica si psihica), carora autoritatile statului nu le pot aduce atingere in nicio situatie, si drepturi relative, al caror exercitiu poate fi restrans cu respectarea unor anumite conditii.
  22. Curtea retine ca, prin definitie, in ceea ce priveste continutul si intinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neingradit, ci este configurat de dispozitiile legii, care stabilesc limitele exercitiului acestuia si constituie expresia imbinarii interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale (Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014). In acelasi timp, prezumtia dobandirii licite a averii constituie una dintre garantiile constitutionale ale dreptului de proprietate. Aceasta prezumtie se intemeiaza si pe principiul general, potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunand, in ceea ce priveste averea unei persoane, ca dobandirea ilicita a acesteia sa fie dovedita. (Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). Prin urmare, de vreme ce dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate comporta anumite limitari, nu se poate pretinde ca o garantie a acestui drept poate avea un caracter absolut. A sustine contrariul duce la situatia in care, desi dreptul principal poate fi supus unor limitari, in unele circumstante, prin aplicarea prezumtiei, el devine absolut.
  23. Asa fiind, in contextul stabilirii faptului ca prezumtia caracterului licit al dobandirii averii nu este o prezumtie absoluta, caracterul relativ al acestei prezumtii nu determina o rasturnare a sarcinii probei, principiul actori incumbit probatio ramanand pe deplin aplicabil, Curtea urmeaza sa stabileasca standardul de proba necesar rasturnarii unei prezumtii legale relative. Astfel, Curtea observa ca prezumtiile legale, din punctul de vedere al puterii lor doveditoare, pot fi relative (iuris tantum) si absolute (iuris et de iure). Prezumtiile relative nu stabilesc adevaruri categorice, sustrase oricarei posibilitati de discutie, de corectare sau infirmare, putand fi combatute, asadar, prin proba contrara. Prezumtiile absolute, neadmitand posibilitatea infrangerii lor, creeaza imaginea unor adevaruri absolute, imuabile, dobandite odata si pentru totdeauna si impuse tuturor prin forta unei rostiri legiuitoare.
  24. In doctrina, in privinta sarcinii probei in materia confiscarii, se arata ca aceasta are trasaturi specifice in sensul ca se observa, pe de o parte, o „relaxare” in ceea ce priveste proba faptelor specifice sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, iar, pe de alta parte, o „divizare” a sarcinii probei, cel in cauza avand posibilitatea de a dovedi caracterul licit al bunurilor pe care le detine. Curtea retine, insa, ca „relaxarea” se refera doar la probarea faptelor sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, art. 118^2 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969 stabilind ca instanta trebuie sa isi formeze convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale, fara a fi nevoie de pronuntarea unei hotarari de condamnare pentru aceste fapte, si nicidecum ca aceasta „relaxare” se refera la dovedirea caracterului ilicit al bunurilor dobandite.
  25. Tot doctrina a subliniat ca prezumtia dobandirii licite a averii reprezinta o aplicatie a prezumtiei de nevinovatie. Din aceasta perspectiva, urmand a stabili natura masurii confiscarii extinse, Curtea constata ca institutia confiscarii extinse nu este altceva decat o forma a masurii de siguranta a confiscarii. In sistemul sanctiunilor de drept penal s-a impus necesitatea ca, alaturi de mijloacele de constrangere cu caracter represiv, sa se instituie si un cadru complementar, respectiv cel al masurilor de siguranta. Acestea sunt destinate sa preintampine savarsirea altor fapte penale prin inlaturarea starilor de pericol care au provocat luarea lor. Masurile de siguranta, intre care se regaseste si masura confiscarii extinse, au, in sfera categoriilor juridice, caracterul de sanctiuni de drept penal, in conformitate cu prevederile art. 2 din Codul penal, deoarece pot fi dispuse numai fata de persoanele care au savarsit fapte penale, chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, conform art. 107 alin. (2) si (3) din Codul penal. De altfel, si Curtea Constitutionala a statuat ca incidenta aplicarii lor nu este determinata de existenta raspunderii penale pentru fapta savarsita, ci de existenta starii de pericol relevata de acea fapta (Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014).
  26. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul unei persoane urmarite penal de a fi prezumata nevinovata si de a obliga acuzarea sa suporte sarcina de a proba afirmatiile indreptate impotriva sa intra sub incidenta notiunii generale de proces echitabil (Hotararea din 17 decembrie 1996, pronuntata in Cauza Saunders impotriva Regatului Unit, pct. 68). Acest drept nu este insa absolut, intrucat orice sistem juridic opereaza cu prezumtii de fapt sau de drept, la care conventia nu se opune in principiu atat timp cat statele contractante nu incalca anumite limite, tinand seama de gravitatea mizei in cauza si respectand dreptul la aparare (Hotararea din 7 octombrie 1988, pronuntata in Cauza Salabiaku impotriva Frantei, pct. 28).
  27. Astfel, in ceea ce priveste masura confiscarii extinse, in vederea stabilirii standardului de proba, Curtea Constitutionala retine ca nu trebuie plecat de la premisa ca prezumtia dobandirii licite a averii poate fi rasturnata doar prin probe, respectiv prin probarea faptului ca bunurile in cauza provin din comiterea de infractiuni. Daca aceasta ar fi abordarea, confiscarea extinsa ar fi lipsita de orice ratiune de a exista, caci daca se ajunge la probarea fiecarui act infractional din care provin anumite bunuri, se va ajunge si la condamnarea autorului pentru aceste acte, si deci la confiscarea speciala a bunurilor astfel obtinute, nemaigasindu-si utilitatea masura confiscarii extinse. Prin urmare, o prezumtie legala relativa poate fi rasturnata nu doar prin probe, ci si prin prezumtii simple, fapt statuat si in doctrina. De altfel, prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, instanta de contencios constitutional a statuat ca prezumtia instituita de alin. (8) al art. 44 din Constitutie nu impiedica cercetarea caracterului ilicit al dobandirii averii, ceea ce inseamna ca aceasta prezumtie nu este una absoluta.
  28. Daca s-ar accepta teza caracterului absolut al prezumtiei dobandirii licite a averii, contrar prevederilor constitutionale, s-ar ajunge la negarea intereselor legitime ale societatii in ansamblu, careia statul este tinut sa ii acorde ocrotire, cu consecinta ruperii echilibrului ce trebuie sa existe intre interesul general al societatii si interesele legitime ale fiecarei persoane. De asemenea, Curtea observa ca masura confiscarii extinse se poate dispune in legatura cu savarsirea unor infractiuni grave, susceptibile sa procure si sa genereze foloase materiale ilicite, infractiuni a caror savarsire reprezinta scopul grupurilor infractionale organizate si care se inscriu in fenomenul criminalitatii organizate. In acest context, absolutizarea prezumtiei dobandirii licite a averii ar presupune o veritabila „probatio diabolica” in sarcina organelor judiciare.
  29. Curtea retine ca folosirea de prezumtii in cadrul procedurilor de confiscare este recunoscuta si la nivelul instantei de la Strasbourg, dar ea trebuie sa fie insotita de anumite garantii, ce vin sa protejeze drepturile apararii. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca fiecare sistem juridic recunoaste prezumtiile de fapt sau de drept. Conventia in mod evident nu interzice astfel de prezumtii, in principiu. Cu toate acestea, dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor presupune existenta unei garantii judiciare eficiente (Decizia din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei). Astfel, din jurisprudenta europeana (Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45; Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43; Decizia din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei; Decizia din 27 iunie 2002, pronuntata in Cauza Butler impotriva Regatului Unit) se desprinde necesitatea existentei urmatoarelor garantii: evaluarea trebuie facuta de catre o instanta in cadrul unei proceduri judiciare, ce include o audiere publica; apararea trebuie sa aiba acces la dosarul cauzei/comunicarea in avans a argumentelor acuzarii; persoanele in cauza trebuie sa aiba posibilitatea sa administreze probe, sa ridice obiectiile si sa prezinte dovezile (fie ele marturii documentare sau verbale) pe care le considera necesare; prezumtiile pe care acuzarea se bazeaza sa nu fie absolute, astfel incat ele sa poata fi rasturnate de inculpat.
  30. Prin urmare, instanta europeana a statuat ca aplicarea practica a diverselor dispozitii nationale, care permit confiscarea extinsa, este compatibila cu notiunea de proces echitabil, cu prezumtia de nevinovatie, cu protectia proprietatii, si include confiscarea in cadrul pedepselor penale la care se refera art. 7 din Conventie. A se vedea in acest sens Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45, Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43, Hotararea din 1 martie 2007, pronuntata in Cauza Geerings impotriva Olandei, paragraful 44, precum si Hotararea din 10 mai 2012, pronuntata in Cauza Sud Fondi – S.R.L. si altii impotriva Italiei, paragraful 52.
  31. Curtea constata ca dispozitiile privind confiscarea extinsa, introduse in legislatia romana prin Legea nr. 63/2012, reglementeaza garantiile relevate in jurisprudenta curtii europene. Astfel, masura confiscarii extinse este dispusa de catre o instanta judecatoreasca, pe baza convingerii proprii ca bunurile supuse confiscarii provin din activitati infractionale, formate in urma parcurgerii unei proceduri judiciare publice, in cadrul careia persoanele in cauza au acces la dosar si la argumentele acuzarii si au posibilitatea sa propuna probe si sa prezinte dovezile pe care le considera necesare.
  32. Pentru considerentele prezentate mai sus, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentala.
  33. Referitor la critica autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile supuse controlului de constitutionalitate permit aplicarea cu caracter retroactiv a masurii confiscarii extinse, cu incalcarea art. 15 alin. (2) din Constitutie, atat timp cat aceasta se aplica unor bunuri dobandite in urma cu pana la 5 ani, dar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 63/2012, Curtea retine ca prin Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, a statuat ca: „sub incidenta reglementarii constitutionale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substantial) si nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediata aplicare. Dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabileste ce fapte constituie infractiuni, sanctiunea ce urmeaza a fi adoptata (aplicata) in cazul savarsirii infractiunii, conditiile in care statul poate trage la raspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni, precum si conditiile in care urmeaza sa fie executate pedepsele si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii unor fapte penale. Prin lege penala se intelege o norma de drept substantial sau material cu un continut normativ propriu-zis, adica o norma care stabileste conduite, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia referitoare la dreptul procesual ori procedural se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati sau mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial. Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constitutionala, referindu-se la criteriile de delimitare ale normelor de drept penal de cele de procedura penala, a constatat ca <<asezarea acestor norme in Codul penal sau in Codul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor>>. Drept urmare, ceea ce prevaleaza in stabilirea acestui caracter consta in obiectul de reglementare, scopul si rezultatul la care conduce norma pusa in discutie. Astfel, daca se ia in considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constata ca art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 este o norma referitoare la confiscarea speciala, putand fi incadrata in categoria normelor de drept substantial si nu in categoria celor de procedura penala, deoarece in art. 2 din Codul penal din 1969 se arata ca legea penala prevede si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii de infractiuni. Or, masura de siguranta a confiscarii extinse este una dintre acestea. Totodata, nu poate fi inlaturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la inlaturarea unei stari de pericol si la preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala. In consecinta, masura de siguranta a confiscarii extinse este o norma de drept penal material.”
  34. Curtea constata existenta unei deosebiri intre situatia ce a stat la baza pronuntarii Deciziei nr. 78/2014 si prezenta cauza. Astfel, in prima cauza infractiunile au fost savarsite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, pe cand, in prezenta cauza, infractiunile au fost savarsite dupa intrarea in vigoare a legii referitoare la confiscarea extinsa. De asemenea, cele doua cauze difera si din perspectiva formularii criticilor de neconstitutionalitate, in cauza de fata, autorul invocand neconstitutionalitatea prevederii care permite confiscarea extinsa a bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, chiar daca faptele pentru care este cercetat au fost comise dupa aceasta data, respectiv dupa 22 aprilie 2012.
  35. In doctrina s-a retinut ca masura de siguranta a confiscarii extinse poate fi aplicata doar daca atat infractiunea care a determinat condamnarea, cat si actele anterioare acesteia din care provin bunurile ce fac obiectul confiscarii extinse au fost comise dupa intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 63/2012.
  36. Curtea retine ca principiul neretroactivitatii legii isi gaseste justificarea si are rolul de a asigura stabilitatea si securitatea raporturilor juridice. Prin urmare numai o norma previzibila poate determina in mod clar conduita subiectilor de drept, destinatari ai legii. Tocmai de aceea, doctrina a statuat ca o lege, odata adoptata, produce si trebuie sa produca efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv ca legea se adreseaza subiectelor de drept, permitand sau interzicand si, bineinteles, sanctionand atitudinile deviante. Este absurd sa se pretinda unui subiect de drept sa raspunda pentru comportamente si o conduita pe care a avut-o anterior intrarii in vigoare a unei legi care reglementeaza aceasta conduita. Subiectul de drept nu putea sa prevada ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul sau este normal si firesc daca se desfasoara in cadrul ordinii de drept in vigoare.
  37. In considerarea celor de mai sus si avand in vedere jurisprudenta instantei de contencios constitutional care califica confiscarea extinsa ca institutie de drept material, Curtea constata ca norma legala criticata nu poate retroactiva nici cu privire la confiscarea bunurilor dobandite inainte de intrarea ei in vigoare, chiar daca infractiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise dupa aceasta data. Daca s-ar dispune masura confiscarii extinse pentru bunurile dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, s-ar incalca principiul neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
  38. In concluzie, Curtea constata ca normele legale criticate sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012.

 

  1. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

 

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ioan Savu in Dosarul nr. 7.494/30/2013 al Tribunalului Timis – Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica asupra bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Timis – Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 25 iunie 2014.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close