Prevederile art. 211-217 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale

In M.Of. nr. 33 din 15 ianuarie 2015 a fost publicata DCC nr. 712/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211-217 din Codul de procedura penala.

Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Minca.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Bobby Hamzo in Dosarul nr. 3.407/296/2014 al Judecatoriei Satu Mare – Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 269 D/2014.
2. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 7 octombrie 2014, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul dispozitiilor art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 4 noiembrie 2014, si ulterior, pentru aceleasi motive, pentru data de 27 noiembrie 2014. La sedinta din 27 noiembrie 2014, constatand ca nu sunt prezenti toti judecatorii care au participat la dezbateri, in temeiul art. 57 si art. 58 alin. (1) teza intai din Legea nr. 47/1992 si al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizarea si functionare a Curtii Constitutionale, adoptata prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 6/2012, a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 3 decembrie 2014, cand avand nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 4 decembrie 2014, data la care a pronuntat prezenta decizie.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
3. Prin Incheierea din 28 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 3.407/296/2014, Judecatoria Satu Mare – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Bobby Hamzo intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei cereri de inlocuire a masurii controlului judiciar formulata de autorul exceptiei.
4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile art. 211 – 215 din Codul de procedura penala incalca dispozitiile constitutionale invocate, intrucat nu reglementeaza un termen rezonabil pentru care sa poata fi dispusa masura controlului judiciar.
5. Judecatoria Satu Mare – Sectia penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca masura controlului judiciar este una neprivativa de libertate, care poate fi dispusa de procuror, de judecatorul de camera preliminara sau de instanta de judecata si care presupune indeplinirea unor conditii expres reglementate referitoare la existenta unor probe sau indicii temeinice din care sa rezulte suspiciunea rezonabila ca persoana in cauza a savarsit o infractiune si ca aplicarea masurii este necesara pentru buna desfasurare a procesului penal sau pentru a-l impiedica pe suspect sau inculpat sa comita noi infractiuni sau sa se sustraga de la urmarirea penala sau de la judecata. Se observa, totodata, ca art. 160^2 din Codul de procedura penala din 1969 reglementa liberarea provizorie sub control judiciar, o institutie similara controlului judiciar, care a fost supusa, in numeroase randuri, controlului de constitutionalitate prin raportare la critici similare, instanta de contencios constitutional constatand conformitatea acesteia cu prevederile Legii fundamentale. Se face referire, in acest sens, la deciziile Curtii Constitutionale nr. 36 din 29 ianuarie 2004, nr. 521 din 9 aprilie 2009, nr. 30 din 18 ianuarie 2011 si nr. 755 din 7 iunie 2011.
6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
7. Avocatul Poporului sustine ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca, spre deosebire de masura liberarii provizorii sub control judiciar reglementata la art. 160^2 – 160^3 din Codul de procedura penala din 1969, de care puteau beneficia persoane private de libertate, masura controlului judiciar prevazuta la art. 211 – 215 din Codul de procedura penala este o masura preventiva de sine statatoare, persoana in privinta careia este dispusa nefiind eliberata dintr-o stare anterioara de detentie. Se observa ca, potrivit art. 202 alin. (1) si alin. (4) lit. b) din Codul de procedura penala, controlul judiciar poate fi dispus daca exista probe si indicii temeinice ca o persoana a savarsit o infractiune si, daca este necesar, in scopul bunei desfasurari a procesului penal sau al impiedicarii sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savarsirii de noi infractiuni; iar, conform art. 211 din acelasi cod, masura controlului judiciar poate fi luata doar fata de inculpat, de catre procuror si de catre judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmarii penale, de catre judecatorul de camera preliminara in procedura de camera preliminara sau de catre instanta de judecata in cursul judecatii. Se subliniaza faptul ca dispozitiile art. 241 din Codul de procedura penala prevad in mod expres cazurile in care masurile preventive, deci si masura controlului judiciar, inceteaza de drept si ca, potrivit art. 242 din Codul de procedura penala, aceste masuri sunt revocate din oficiu sau la cerere, fiind reglementate expres cazurile de revocare. Pentru aceste motive, se conchide ca masura preventiva a controlului judiciar se dispune, inceteaza, se revoca sau se inlocuieste in conditiile legii procesual penale si ca aplicarea ei presupune o restrangere a drepturilor constitutionale invocate de autorul exceptiei conforma cu prevederile art. 53 din Constitutie, respectiv impusa de necesitatea asigurarii desfasurarii instructiei penale.
8. In subsidiar, se arata ca critica formulata de autorul exceptiei priveste lipsa reglementarii exprese de catre legiuitor, in cuprinsul dispozitiilor art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, a unui termen rezonabil pentru care sa poata fi dispusa masura controlului judiciar, dar ca, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanta de contencios constitutional se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
9. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
10. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
11. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins:
– Art. 211: Conditii generale
„(1) In cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, daca aceasta masura preventiva este necesara pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(2) Judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii, poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1).”;
– Art. 212: Luarea masurii controlului judiciar de catre procuror
„(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat in stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat in stare de retinere.
(2) Inculpatului prezent i se aduc la cunostinta, de indata, in limba pe care o intelege, infractiunea de care este suspectat si motivele luarii masurii controlului judiciar.
(3) Masura controlului judiciar poate fi luata numai dupa audierea inculpatului, in prezenta avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozitiile art. 209 alin. (6) – (9) se aplica in mod corespunzator.
(4) Procurorul dispune luarea masurii controlului judiciar prin ordonanta motivata, care se comunica inculpatului.”;
– Art. 213: Calea de atac impotriva masurii controlului judiciar dispuse de procuror
„(1) Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura controlului judiciar, in termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plangere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare in camera de consiliu si dispune citarea inculpatului.
(3) Neprezentarea inculpatului nu impiedica judecatorul de drepturi si libertati sa dispuna asupra masurii luate de procuror.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati il asculta pe inculpat atunci cand acesta este prezent.
(5) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(6) Judecatorul de drepturi si libertati poate revoca masura, daca au fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a acesteia.
(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului in termen de 48 de ore de la pronuntarea incheierii.”;
– Art. 214: Luarea masurii controlului judiciar de catre judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata
„(1) Judecatorul de camera preliminara in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, luarea masurii controlului judiciar sau instanta de judecata fata de inculpat, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata sesizat potrivit alin. (1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie daca acesta se prezinta la termenul fixat.
(3) Prezenta avocatului inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.”;
– Art. 215: Continutul controlului judiciar
„(1) Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze in locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar in locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina in locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, ingrijire sau tratament medical, in special in scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) In cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute in mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, in conditiile legii.
(5) Daca, in cadrul obligatiei prevazute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdictia de a parasi tara sau o anumita localitate, cate o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a incheierii se comunica, in ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii incheierii, inculpatului, unitatii de politie in a carei circumscriptie locuieste, precum si celei in a carei circumscriptie are interdictia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Romane si Inspectoratului General pentru Imigrari, in situatia celui care nu este cetatean roman, in vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care ii revine. Organele in drept dispun darea inculpatului in consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii.
(7) In cazul in care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul incalca, cu rea-credinta, obligatiile care ii revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune inlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege.
(8) In cursul urmaririi penale, procurorul care a luat masura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa audierea inculpatului.
(9) Dispozitiile alin. (8) se aplica in mod corespunzator si in procedura de camera preliminara sau in cursul judecatii, cand judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin incheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa audierea inculpatului.”
12. Autorul exceptiei sustine ca textul criticat incalca prevederile constitutionale ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 22 alin. (2) cu privire la dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, art. 23 privind libertatea individuala, art. 25 referitor la libera circulatie si art. 53 cu privire la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si prevederile art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind dreptul la libertate si la siguranta.
13. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca masura controlului judiciar a fost reglementata de Codul de procedura penala intrat in vigoare la 1 februarie 2014 ca o masura preventiva, alaturi de retinere, controlul judiciar pe cautiune, arestul la domiciliu si arestarea preventiva, sediul materiei constituindu-l art. 202 alin. (4) si art. 211 – 215.
14. Dintr-o perspectiva istorica, Curtea retine ca prin Legea nr. 32/1990 pentru modificarea si completarea unor dispozitii ale Codului de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 128 din 17 noiembrie 1990, au fost introduse la art. 160^1 – 160^10 din Codul de procedura penala din 1969 liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune. Acestea insa nu erau considerate de catre legiuitor masuri preventive, ci modalitati prin care invinuitul sau inculpatul arestat preventiv putea cere punerea sa in libertate provizorie. Abia actualul Cod de procedura penala a introdus controlul judiciar si controlul judiciar pe cautiune in categoria masurilor preventive.
15. Tot dintr-o perspectiva istorica, Curtea retine ca, potrivit art. 136 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1969, organele de urmarire penala si instantele de judecata puteau dispune urmatoarele patru categorii de masuri preventive: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara si arestarea preventiva. Dintre acestea, retinerea si arestarea preventiva erau masuri privative de libertate, iar obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara restrangeau libertatea de circulatie a invinuitului sau a inculpatului, fara a pune in discutie libertatea individuala a persoanei. Potrivit art. 145 alin. 1^1 din Codul de procedura penala din 1969, pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea invinuitul sau inculpatul era obligat sa respecte urmatoarele obligatii: a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; b) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat; c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura; si d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme. Iar, conform alin. 1^2 al aceluiasi articol, organul judiciar care a dispus masura putea impune invinuitului sau inculpatului ca pe durata acesteia sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii: a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau in orice alte locuri stabilite; c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) sa nu se afle in locuinta persoanei vatamate; f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta. Potrivit art. 145^1 alin. 2 din acelasi cod, obligatiile anterior enumerate erau dispuse cu titlu obligatoriu, in cazul celor prevazute la art. 145 alin. 1^1, sau atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata considera necesar, in cazul celor reglementate la art. 145 alin. 1^2, si in cazul luarii masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara.
16. Analizand masurile preventive neprivative de libertate ale obligatiei de a nu parasi localitatea si obligatiei de a nu parasi tara, asa cum ele erau reglementate in Codul de procedura penala din 1969, Curtea retine ca obligatiile aferente acestor masuri preventive se regasesc in noul Cod de procedura penala, ca obligatii ce pot fi impuse invinuitului in cazul dispunerii masurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune. Au fost introduse, practic, in Codul de procedura penala in vigoare obligatiile suplimentare prevazute la art. 215 alin. (2) lit. f), g), k), in timp ce obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) lit. b) si art. 215 alin. (2) lit. a), b), d), h), j) au fost preluate din vechiul Cod de procedura penala cu un continut asemanator. Insa, potrivit art. 145 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1969, obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara puteau fi dispuse, in cursul urmaririi penale, pentru o durata maxima de 30 de zile, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile. Potrivit acelorasi dispozitii legale, durata maxima a acestor masuri nu putea depasi, in cursul urmaririi penale, un an, si, in mod exceptional, in cazul infractiunilor pentru care legea prevedea pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii a carei limita speciala maxima era de 10 ani sau mai mare, doi ani.
17. Potrivit Codului de procedura penala, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, masurile preventive sunt retinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cautiune, arestul la domiciliu si arestarea preventiva [art. 202 alin. (4) lit. a) – e)], in cazul controlului judiciar si al controlului judiciar pe cautiune nefiind reglementate nici termenele si nici durata maxima pentru care aceste masuri preventive pot fi dispuse. Masurile preventive sunt masuri procesuale ce vizeaza in mod direct fie starea de libertate a suspectului sau a inculpatului, concretizandu-se in privarea acestuia de libertate, in cazul retinerii, al arestarii preventive si al arestului la domiciliu (clasificate astfel ca fiind masuri preventive privative de libertate), fie alte drepturi sau libertati fundamentale, in cazul controlului judiciar si in cel al controlului judiciar pe cautiune (clasificate ca fiind masuri preventive neprivative de libertate). Masura controlului judiciar, ca masura preventiva neprivativa de libertate, poate fi luata de catre procuror, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata fata de inculpat, daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit o infractiune si daca masura este necesara in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni. Dar, Codul de procedura penala nu reglementeaza termenele si durata maxima pentru care poate fi dispusa aceasta masura.
18. Conform art. 215 alin. (1) din Codul de procedura penala, controlul judiciar presupune respectarea de catre inculpat a urmatoarelor obligatii: a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; b) sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei; si c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat. La acestea, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, pot fi adaugate, de catre organul judiciar care a dispus masura controlului judiciar, una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii: a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia; b) sa nu se deplaseze in locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar in locurile stabilite de acesta; c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; d) sa nu revina in locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta; f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta; g) sa se supuna unor masuri de control, ingrijire sau tratament medical, in special in scopul dezintoxicarii; h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice; i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar; j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme; si k) sa nu emita cecuri.
19. Referitor la liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune, Curtea retine ca acestea au facut obiectul controlului de constitutionalitate, insa criticile au vizat intotdeauna doar conditiile in care se puteau dispune aceste masuri (existenta conditiilor legale ce trebuie indeplinite pentru ca persoana arestata preventiv sa poata cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune, existenta limitei de 18 ani a pedepsei inchisorii, in cazul infractiunilor savarsite cu intentie, pentru care s-a dispus arestarea, diferenta existenta intre infractiunile savarsite cu intentie si cele savarsite din culpa, din perspectiva posibilitatii de acordare a liberarii provizorii sub control judiciar si a liberarii provizorii sub cautiune), si nu termenele pentru care ele puteau fi dispuse (a se vedea Decizia nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 130 din 13 februarie 2004, Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, si Decizia nr. 755 din 7 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011).
20. Analizand, din punct de vedere constitutional, natura masurilor preventive, Curtea constata ca acestea constituie ingerinte in dreptul fundamental al libertatii individuale, prevazut de art. 23 din Constitutie. Masura controlului judiciar reprezinta, de asemenea, o masura intruziva ce poate afecta si alte drepturi si libertati fundamentale, respectiv libera circulatie [art. 215 alin. (2) lit. a), b) din Codul de procedura penala], viata intima, familiala si privata [art. 215 alin. (1) lit. b) si alin. (2) lit. c), d), f), g) din Codul de procedura penala], libertatea intrunirilor [art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedura penala], munca si protectia sociala a muncii [art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala], si libertatea economica [art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedura penala], reglementate la art. 25, art. 26, art. 39, art. 41, si, respectiv, art. 45 din Constitutie.
21. Curtea retine ca drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putand fi supuse unor limitari rezonabile printr-o reglementare etatica. Insa, in cauza, textele legale criticate, prin solutia legislativa promovata, nu reglementeaza cu privire la configurarea normativa a acestor drepturi, respectiv cu privire la stabilirea continutului si limitelor acestora, ci se refera la o restrangere a exercitarii drepturilor, situatie in care Curtea constata incidenta in cauza a art. 53 din Legea fundamentala si urmeaza a analiza daca aceasta restrangere este conforma cu prevederile acestui text constitutional.
22. Curtea constata ca, din analiza acestui text constitutional, reies conditiile care trebuie indeplinite pentru restrangerea exercitiilor unor drepturi sau libertati, respectiv: domeniul sa vizeze doar drepturile fundamentale, si nu orice drepturi subiective de natura legala sau conventionala; restrangerea exercitiului acestor drepturi sa poata fi infaptuita numai prin lege; restrangerea sa poata opera numai daca se impune si doar daca este necesara intr-o societate democratica; restrangerea sa poata opera numai in una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constitutie; restrangerea sa fie proportionala cu cauza; restrangerea sa fie nediscriminatorie; restrangerea sa nu afecteze substanta dreptului (a se vedea Decizia nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din data de 28 iunie 2010).
23. Raportand conditiile aratate la prezenta cauza, Curtea retine ca ingerinta generata de institutia controlului judiciar vizeaza drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuala, dreptul la libera circulatie, dreptul la viata intima, familiala si privata, libertatea intrunirilor, munca si protectia sociala a muncii si libertatea economica, este reglementata prin lege, respectiv art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, are ca scop legitim desfasurarea instructiei penale, fiind o masura judiciara aplicabila in cursul urmaririi penale si al judecatii, se impune, fiind adecvata in abstracto scopului legitim urmarit, este nediscriminatorie si este necesara intr-o societate democratica, pentru protejarea valorilor statului de drept.
24. Ingerinta analizata nu este insa proportionala cu cauza care a determinat-o. In acest sens, Curtea retine ca aceasta nu asigura un just echilibru intre interesul public si cel individual, intrucat poate fi dispusa pentru o perioada nelimitata de timp. Principiul proportionalitatii, astfel cum este reglementat in ipoteza particulara a art. 53 din Constitutie, presupune caracterul exceptional al restrangerilor exercitiului drepturilor sau libertatilor fundamentale, ceea ce implica, in mod necesar, si caracterul lor temporar. Din moment ce autoritatile publice pot recurge la restrangerea exercitiului unor drepturi in lipsa unor alte solutii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca aceasta masura grava sa inceteze de indata ce a incetat si cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010). Acesta este si sensul dat dispozitiilor art. 53 din Legea fundamentala de catre Curtea Constitutionala, prin jurisprudenta sa, instanta de contencios constitutional stabilind prin Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, ca este neconstitutionala impunerea pe termen nelimitat a taxei de trecere a frontierei, iar prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, ca este neconstitutionala interdictia instrainarii imobilelor trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944, intrucat operatiunea in cauza era afectata de un termen incert, respectiv pana la adoptarea de catre Parlament a unei legi, conform unei dispozitii din cuprinsul actului normativ criticat. De asemenea, prin Decizia nr. 2 din 30 iunie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 165 din 16 iulie 1992, s-a constatat constitutionalitatea restrangerii, la 6 luni anterioare datei alegerilor, a exercitiului dreptului de a candida pentru functiile de prefect, de subprefect si pentru functii de conducere din cadrul serviciilor publice ale ministerelor si ale autoritatilor guvernamentale descentralizate. Totodata, prin Decizia nr. 291 din 22 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, Curtea Constitutionala a constatat ca fiind constitutionala restrangerea la 3 luni a dreptului la libera circulatie in strainatate a cetateanului roman returnat de un stat strain cu care Romania a semnat un acord in acest sens. De asemenea, prin deciziile nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea a retinut constitutionalitatea restrangerii exercitarii dreptului la munca a personalului platit din fonduri publice, masura fiind conforma cu prevederile art. 53 din Legea fundamentala, numai in conditiile strict si limitativ prevazute de aceasta norma constitutionala.
25. Curtea observa, de asemenea, ca art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala reglementeaza ca prima modalitate de incetare de drept a masurilor preventive expirarea termenelor prevazute de lege, urmata de expirarea termenelor stabilite de organele judiciare. Din interpretarea sistematica a normei anterior referite, in contextul dispozitiilor art. 241 din Codul de procedura penala in ansamblul sau, reiese necesitatea existentei in cuprinsul legii procesual penale a termenului pentru care poate fi dispusa fiecare masura preventiva, indiferent de natura sa privativa sau neprivativa de libertate, ceea ce in cazul masurilor preventive ale controlului judiciar si ale controlului judiciar pe cautiune legiuitorul nu a prevazut.
26. Daca in cazul masurilor preventive privative de libertate legiuitorul a prevazut atat termenele pe care pot fi luate, cat si durata maxima pentru care acestea pot fi dispuse, in cazul masurii preventive a controlului judiciar, dispozitiile art. 211 – 215 si 241 din Codul de procedura penala nu prevad nici termenul pentru care poate fi dispusa si nici durata maxima a acestei masuri. Apare astfel ca evident dreptul organelor judiciare de a dispune controlul judiciar, ca masura preventiva, pentru perioade nelimitate de timp, drept ce presupune restrangerea nelimitata temporal a drepturilor si libertatilor fundamentale vizate de continutul acestei masuri. Or, potrivit standardelor de constitutionalitate anterior aratate, o asemenea restrangere este neconstitutionala, intrucat principiul proportionalitatii afecteaza continutul normativ al drepturilor fundamentale vizate, asadar substanta acestora, nerezumandu-se la restrangerea exercitiului acestora. Pentru acest motiv, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate a art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, prin raportare la art. 20, art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41, art. 45 si art. 53 din Constitutie, precum si art. 5 din Conventie.
27. Curtea constata ca autorul exceptiei critica doar dispozitiile art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, ce reglementeaza institutia controlului judiciar, insa acestea, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 216 si 217 din Codul de procedura penala, referitoare la controlul judiciar pe cautiune, intrucat cele doua masuri formeaza impreuna subcategoria masurilor preventive neprivative de libertate, urmand aceleasi reguli si acelasi regim juridic. Nici pentru controlul judiciar pe cautiune, Codul de procedura penala, respectiv art. 216 si 217 si art. 241, nu prevad un termen si o durata maxima pentru care aceasta masura poate fi dispusa. Pentru acest motiv, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios constitutional, in caz de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 211 – 215 din Codul de procedura penala, urmeaza a se pronunta si asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 216 si 217 din Codul de procedura penala, constatand ca acestora din urma le sunt aplicabile mutatis mutandis argumentele de neconstitutionalitate referitoare la prevederile art. 211 – 215 din Codul de procedura penala. In consecinta, art. 216 si art. 217 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, incalcand art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 si art. 45 raportate la art. 53 din Legea fundamentala.
28. In privinta efectelor deciziilor Curtii Constitutionale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie, „Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.” In cauza, Curtea retine ca remedierea deficientei de reglementare constatate prin prezenta decizie pana la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei determina inlaturarea viciului de neconstitutionalitate si mentinerea in fondul activ al legislatiei a dispozitiilor art. 211 – 217 din Codul de procedura penala, impreuna cu corectivele aduse in sensul aratat prin prezenta decizie.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211-217 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Bobby Hamzo in Dosarul nr. 3.407/296/2014 al Judecatoriei Satu Mare – Sectia penala, si constata ca prevederile art. 211-217 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Judecatoriei Satu Mare – Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 4 decembrie 2014.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close