Noul Cod de procedura fiscala lansat in dezbatere publica

Ministerul Finantelor Publice a publicat pe data de 18 februarie proiectul de lege pentru noul Cod de procedura fiscala. Proiectul prevede ca noile reglementari vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Conform expunerii de motive, cele mai importante modificari se refera la:

Prin prezentul proiect de lege se propune:

Mentinerea structurii Codului de procedura fiscala in considerarea faptului ca structura existenta faciliteaza intelegerea si aplicarea Codului.
In plus, atat contribuabilii cat si organele fiscale din cadrul ANAF sau ale unitatilor administrativ teritoriale (UAT), sunt familiarizati cu actuala structura a Codului de procedura fiscala, motiv in plus pentru mentinerea structurii.
Cu toate acestea, structura a fost imbunatatita in sensul ca au fost comasate unele titluri/capitole, considerandu-se ca astfel se imbunatateste si accesul la reguli si, pe aceasta baza, aplicarea. Comasarile au constat in:
– au fost restructurate capitolele din cadrul titlului III referitoare la competenta, tinand seama de faptul ca administrarea sistemului de impozite si taxe din Romania se realizeaza prin doua organe fiscale, respectiv organul fiscal central reprezentat de ANAF si unitatile sale subordonate si organul fiscal local, reprezentat de compartimentul de specialitate din cadrul autoritatilor administratiei publice locale;
– includerea actualului Titlu V Declaratia fiscala in cuprinsul noului Titlul V Stabilirea creantelor fiscale, intrucat declaratiile fiscale sunt documente prin care fie se efectueaza stabilirea creantelor fiscale (asa numitele declaratii de impunere), fie se comunica organului fiscal informatii pentru stabilirea creantelor fiscale, cum este cazul declaratiilor de venit depuse de contribuabilii persoane fizice sau declaratiile informative depuse de terti;
– comasarea actualului Titlu VII1 Cooperarea administrativa in domeniul fiscal in care sunt transpuse prevederile Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal si de abrogare a Directivei 77/799/CEE cu actualul capitol XII1 Asistenta reciproca in materie de recuperare a creantelor legate de taxe, impozite, drepturi si alte masuri in care sunt transpuse prevederile Directivei 2010/24/UE a Consiliului privind asistenta reciproca in materie de recuperare a creantelor legate de taxe, impozite, drepturi si alte masuri. Prevederile in cauza au fost incluse intr-un titlu nou, distinct, Titlul X-  Aspecte internationale, in scopul de a sistematiza acquis-ul comunitar in domeniul procedurilor de administrare a creantelor fiscale si de a facilita accesul la aceste norme. De altfel, normele in cauza se adreseaza in principal organelor fiscale din ANAF si, in cadrul Agentiei, numai unei parti a administratiei fiscale, respectiv unor structuri ale acesteia organizate la nivelul central;
–  de asemenea, in ceea ce priveste actualul Titlu VII Inspectia fiscala, acesta a fost restructurat tinand cont de faptul ca administratia fiscala verifica indeplinirea obligatiilor prevazute de legea fiscala utilizand mai multe instrumente, fiecare avand un scop distinct in ceea ce priveste obiectul verificarii, chiar daca toate au ca scop final perceperea sumei corecte a impozitelor, taxelor, contributiilor datorate de contribuabili. Distinctia in ceea ce priveste obiectul verificarii determina si reglementarea unor reguli procedurale distincte si, pe cale de consecinta, gruparea lor in capitole distincte pentru a fi clare drepturile si obligatiile partilor implicate si a elimina confuziile generatoare de conflicte.
Ca urmare, regulile de control in scopul impozitarii au fost prevazute intr-un titlu, Titlul VI, cu denumirea „Controlul fiscal”, care cuprinde 6 capitole, intre care 5 sunt destinate, fiecare, unui anume tip de control/verificare tinand cont de obiectivele fiecaruia. Astfel, in cuprinsul Titlului VI a fost inclus si actualul Titlu VI2- Controlul antifrauda, sub forma unui capitol, Capitolul III – Controlul antifrauda, motivat de faptul ca  aceasta procedura reprezinta tot o procedura de control fiscal.

A.  In ceea ce priveste Titlul I – Dispozitii generale
– sistematizarea definitiilor referitoare la notiunile cele mai frecvent utilizate in continutul Codului intr-un articol distinct, pentru a facilita aplicarea acestui act normativ. Una din definitiile care a suferit o modificare semnificativa este cea referitoare la notiunea de creanta fiscala, in sensul restrangerii acesteia la veniturile statului ce au natura fiscala, respectiv impozite, taxe, precum si venituri similare impozitelor.
Totodata, o alta notiune ce a fost inclusa in capitolul de definitii se refera la analiza de risc, activitate care este efectuata de organul fiscal in scopul identificarii si evaluarii riscurilor de nedeclarare a creantelor fiscale. Aceasta activitate este aplicabila tuturor procedurilor de administrare a creantelor fiscale pe care organele fiscale le desfasoara;
– de asemenea au fost definite organele fiscale, facandu-se distinctie intre cele doua categorii de organe fiscale (ale ANAF si ale autoritatilor administratiei publice locale) care au fost identificate sub denumirea de: organ fiscal central si organ fiscal local. Aceasta distinctie serveste identificarii drepturilor si obligatiilor fiecaruia dintre aceste organe fiscale corespunzator modului de organizare si functionare a acestora.
Efectul unei asemenea abordari este cresterea predictibilitatii normei fiscale mai ales in ceea ce priveste aplicarea acesteia la nivelul organelor fiscale locale: organul fiscal central si organul fiscal local.
De precizat ca, in continutul notiunii de organ fiscal central este inclus si Ministerul Finantelor Publice in considerarea faptului ca, in calitatea sa de autoritate fiscala centrala, cu rol in coordonarea aplicarii unitare a legii fiscale, emite solutii de aplicare la solicitarea contribuabililor si a organelor fiscale din ANAF si/sau din cadrul autoritatilor administratiei publice locale. Mai precis si aceasta autoritate are atributii privind indrumarea contribuabililor;
-includerea in sfera de aplicare a Codului de procedura fiscala a creantelor fiscale (impozite, taxe si contributii sociale percepute de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale si accesoriile acestora) in considerarea faptului ca, aceste creante provin din raporturi juridice de drept public si au insusirea de a fi fiscale. Acestor creante le sunt aplicabile, in principiu, toate procedurile de administrare din Codul de procedura fiscala, mai putin in situatia in care legea care le instituie prevede altfel. Este cazul mai ales al taxelor, care, potrivit legii speciale, se achita anticipat sau concomitent prestarii serviciului, astfel ca aplicarea Codului in cazul acestei categorii de creante fiscale are o frecventa redusa, respectiv atunci cand legea stabileste achitarea lor la anumite perioade (ex. taxa anuala de mentinere a unei autorizatii, licente etc.). De prevederi speciale se bucura si drepturile vamale, care, in esenta, sunt reglementate de Codul vamal dar si de regulamentele europene in materie. Prin urmare, Codul de procedura fiscala se aplica si pentru administrarea drepturilor vamale doar in situatia in care legile speciale nu contin dispozitii derogatorii de la prevederile acestuia;
– de asemenea, in sfera de aplicare a Codului de procedura fiscala, a fost inclusa si o alta categorie speciala, respectiv cea a creantelor bugetare care, potrivit reglementarilor legale prin care au fost instituite, sunt asimilate creantelor fiscale cum ar fi: sumele platite la scadente de Ministerul Finantelor Publice, in calitate de imprumutat sau garant, in contul subimprumutatilor ori garantatilor de stat, ca urmare a lipsei disponibilitatilor financiare ale acestora, reprezentand rate de capital, dobanzi, comisioane si alte costuri, comisioanele datorate si neachitate la fondul de risc de catre acestia, majorarile de intarziere aferente acestor categorii de debite, precum si debitele rezultate din imprumuturile acordate din contul general al Trezoreriei Statului in baza OUG nr. 64/2007 privind datoria publica;
In ceea ce priveste celelalte creante (bugetare), care nu provin din raporturi juridice fiscale, au fost prevazute reguli speciale, tinand cont de reglementarile speciale aplicabile acestora, astfel:
– ca si in textul actualului Cod de procedura fiscala, normele sale nu se aplica creantelor rezultate din raporturi juridice contractuale, cu exceptia redeventelor miniere, petroliere si redeventelor din contractele incheiate de Agentia Domeniilor Statului. Pentru creantele rezultate din raporturi juridice contractuale (ex. chirii, redevente altele decat redeventele exceptate, dividendele cuvenite statului/UAT-urilor urmare detinerii de actiuni la diverse societati comerciale), sunt aplicabile prevederile dreptului comun in ceea ce priveste regimul juridic, mai putin recuperarea pe calea executarii silite. Aceasta din urma activitate a fost data in competenta executorilor fiscali (din ANAF sau UAT-uri), care efectueaza executarea silita in baza titlului executoriu obtinut in conditiile dreptului comun, insa dupa regulile corespunzatoare din Codul de procedura fiscala. De altfel, aceste prevederi sunt in armonie cu prevederile noului Cod de procedura civila care a eliminat din competenta executorilor judecatoresti executarea silita a veniturilor bugetului general consolidat;
– acelasi principiu al aplicarii regulilor dreptului comun si executarea silita dupa regulile Codului de procedura fiscala urmeaza a se aplica, ca si pana acum, si creantelor bugetare reprezentand despagubiri cuvenite statului/UAT-urilor in conditiile dreptului comun;
– pentru alte creante bugetare care rezulta din raporturi de drept public (ex. restituiri de credite bugetare acordate necuvenit cum ar fi subventii, ajutoare sociale) pentru care legea care le reglementeaza nu prevede reguli de stabilire, s-au propus reguli speciale, respectiv: pe de o parte, un text la Titlul V- Stabilirea creantelor fiscale, care sa permita emiterea titlului de creanta dupa regulile aplicabile creantelor fiscale si, pe de alta parte, un text la Titlul VII – Colectarea creantelor fiscale care sa permita colectarea, de asemenea, dupa regulile aplicabile creantelor fiscale;
– nu in ultimul rand in ceea ce priveste sfera de aplicare, avand in vedere ca exista si alte autoritati decat organele fiscale care administreaza creante fiscale (ex. Agentia Fondului de Mediu), s-a prevazut ca si aceste autoritati aplica Codul de procedura fiscala, cu exceptia cazului cand prin lege se prevede altfel;
– de precizat ca mai exista o categorie de creante bugetare pentru care legea reglementeaza regimul emiterii titlului de creanta bugetara si totodata, prin norma de trimitere, prevede aplicarea regulilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste recuperarea. In acest caz, pentru a asigura continuitatea aplicarii Codului de procedura fiscala, prin norme tranzitorii se prevede ca orice trimitere la OG nr. 92/2003 se considera a fi facuta la prezentul Cod de procedura fiscala;
– s-a prevazut completarea Codului de procedura fiscala cu dispozitiile dreptului comun (Codul civil si Codul de procedura civila), cu precizarea ca aceasta este posibila doar in masura in care regulile acestor Coduri, care au ca fundament conventia partilor, nu contravin principiilor dreptului public, iar dreptul fiscal face parte din ramura dreptului public, care are ca fundament legea. Astfel, dat fiind natura publica (si nu privata) a creantei fiscale, al carei izvor este legea, nu toate institutiile dreptului comun pot fi aplicabile in dreptul fiscal. Un exemplu este cesiunea de datorie, care nu poate fi aplicata in dreptul fiscal intrucat legea a stabilit obligatia in sarcina contribuabilului iar acesta nu poate ceda datoria sa fiscala altui contribuabil, nici macar cu acordul organului fiscal care, la randul sau, in indeplinirea atributiilor conferite de lege, trebuie sa urmareasca pe contribuabilul care, conform legii, datoreaza impozitul, taxa, contributia;
– s-a completat regimul documentelor care prezinta relevanta fiscala dar care sunt in alta limba decat limba romana. Astfel, daca la organul fiscal se depun petitii, documente justificative, certificate sau alte inscrisuri intr-o limba straina, pentru care nu exista traducatori autorizati, organul fiscal solicita ca acestea sa fie insotite de traduceri in limba romana efectuate sau certificate de o ambasada/oficiu consular al statului in a carui limba oficiala a fost emis documentul respectiv;
– preluarea in Codul de procedura fiscala a  dispozitiilor din Codul fiscal cu privire la constituirea Comisiei fiscale centrale, avand in vedere rolul acestei Comisii in aplicarea unitara a legislatiei fiscale in general (Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, alte legi ce reglementeaza in materie fiscala), aplicarea unitara fiind unul din principiile de conduita in activitatea organelor fiscale;
– reglementarea principiului rezonabilitatii si echitatii ca mod de conduita a activitatii organelor fiscale atunci cand acestea isi exercita dreptul de apreciere. Acest principiu presupune ca, in cazul in care organul fiscal are un drept de apreciere si isi exercita acest drept, utilizarea acestuia nu poate fi discretionara, organul fiscal trebuind sa actioneze echilibrat, asigurand o justa proportie intre scopul urmarit si mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia;
– reglementarea principiului legalitatii in administrarea impozitelor si taxelor, potrivit caruia procedura fiscala se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii, organul fiscal avand obligatia de a asigura respectarea dispozitiilor legale privind realizarea drepturilor si obligatiilor contribuabilului sau a altor persoane implicate in procedura;
– dezvoltarea principiului bunei credinte care trebuie sa guverneze relatiile dintre contribuabili si organele fiscale. Astfel, potrivit acestui principiu, contribuabilul trebuie sa-si indeplineasca obligatiile si sa-si exercite drepturile potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, iar organul fiscal este obligat la respectarea riguroasa a drepturilor contribuabililor in fiecare procedura aflata in derulare;
– au fost dezvoltate regulile cu privire la interpretarea legii fiscale care sa permita, ca ultima solutie de interperare, aplicarea principiului ”in dubio contra fiscum” (in caz de dubiu cu privire la norma fiscala, interpreterea se face in favoarea contribuabilului).
Astfel, atunci cand trebuie sa aplice norma fiscala la o situatie individuala si exista o incertitudine cu privire la aplicarea legii la situatia fiscala respectiva, organul fiscal trebuie mai intai sa clarifice respectivul text apeland la vointa legiuitorului si scopul legii, asa cum acestea sunt exprimate in diversele documente publice (Note de fundamentare, dezbateri, etc.), la  interpretarea sistematica (prin prisma intregului ansamblu al legii), iar ca ultima solutie se ajunge la interpretarea in favoarea contribuabilului.
Precizam ca acest principiu este consecinta directa a interpretarii legii fiscale atunci cand legea nu este clara si are ca ratiune protejarea contribuabilului contra unei aplicari abuzive a legii de catre organul fiscal si este de natura a reduce conflictele intre administratia fiscala si contribuabil.
– reglementarea posibilitatii organelor fiscale de a aduce la cunostinta publica informatiile pe care le detin ori de cate ori informatiile  sunt calificate de lege ca fiind publice sau ori de cate ori prin acte administrative sau prin hotarari judecatoresti, definitive, se constata incalcari ale obligatiilor prevazute de legislatia fiscala.

B.  In ceea ce priveste Titlul II – Raportul juridic fiscal
– completarea continutului raportului juridic fiscal, definind ambele componente ale continutului raportului juridic fiscal: raportul sarcinilor fiscale sau raportul de drept material fiscal si raportul procedurilor fiscale.Totodata, s-a modificat si denumirea marginala a acestui titlu;
– reconsiderarea notiunii de „obligatii fiscale”, in sensul de obligatie de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, care este o obligatie de a da; obligatiile procedurale fiind definite cu continutul lor specific in cadrul fiecarei proceduri in care sunt de altfel reglementate (ex. obligatia de declarare, obligatia de colaborare etc.). In cazurile rare in care a fost necesara referirea la astfel de obligatii, s-a utilizat sintagma obligatii prevazute de legea fiscala (ex. in cadrul titlului privind inspectia fiscala);
– completarea procedurii de atragere a raspunderii solidare cu prevederi care imbunatatesc echilibrul drepturilor si obligatiilor dintre partile implicate in procedura atragerii raspunderii solidare. Astfel, s-a clarificat procedura audierii inaintea emiterii deciziei de catre organul fiscal in sensul ca persoana in cauza are dreptul sa isi prezinte in scris punctul de vedere, in termen de 5 zile lucratoare de la data audierii. Totodata, s-a prevazut ca, ori de cate ori Codul fiscal sau alte legi care reglementeaza creante fiscale prevad raspunderea solidara a doua sau mai multor persoane pentru aceeasi creanta fiscala titlul de creanta fiscala se emite pe numele persoanelor care raspund solidar.
In plus s-a reglementat sanctionarea cu nulitatea a deciziilor de atragere a raspunderii solidare emise fara audierea prealabila a persoanei careia i s-a atras raspunderea.

C. In ceea ce priveste Titlul III – Dispozitii  procedurale generale
– s-a separat, in cadrul unui articol, partea referitoare la inregistrarea/modificarea domiciliului fiscal;
– s-au ajustat si sistematizat normele de competenta generala, tinandu-se cont de cele doua categorii de organe fiscale definite de Codul de procedura fiscala (ANAF/compartimente de specialitate ale UAT). Astfel, ANAF este competenta pentru administrarea creantelor fiscale ce constituie venituri ale bugetului de stat si bugetelor asigurarilor sociale, cu exceptia cazului in care prin lege se prevede altfel.
– s-au completat prevederile privind emiterea actului administrativ fiscal respectiv faptul ca actul administrativ fiscal se considera emis la data semnarii acestuia de catre persoana imputernicita din cadrul organului fiscal.
– s-a reglementat sanctionarea cu nulitatea actul administrativ fiscal emis cu incalcarea regulilor de competenta, precum si actul afectat de o grava si evidenta greseala (cauzele care au stat la baza emiterii unui act administrativ fiscal sunt atat de viciate incat, daca acestea ar fi fost inlaturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea acestuia), precum si actul care nu precizeaza organul fiscal emitent.

Situatii de acte afectate de o grava si evidenta greseala pot fi:
– decizie de impunere emisa pe numele unei persoane care, potrivit legii, nu are statut de contribuabil;
– decizii de calcul accesorii emise eronat, adica nu exista obligatia fiscala principala;
– decizie de impunere emisa pe numele unei societati radiate din registrul comertului.
In ceea ce priveste cazul de nulitate nou introdus referitor la competenta, s-a prevazut o exceptie care priveste actele emise cu nerespectarea regulilor de competenta teritoriala, norme care privesc ANAF ca organ fiscal cu organizare centralizata si unitati deconcentrate in teritoriu. Astfel, pentru a evita anularea unui act numai pentru faptul ca a fost emis de alt organ fiscal al ANAF decat cel competent teritorial sau material, s-a prevazut acoperirea acestui viciu daca organul fiscal din ANAF care detine competenta confirma continutul actului afectat de viciul de necompetenta (acest din urma organ fiscal ar fi emis un act cu acelasi continut). Aceasta solutie prezinta marele avantaj in special in cazul actelor administrative emise in procedura inspectiei fiscale deoarece se diminueaza riscul imposibilitatii emiterii actului de catre organul fiscal competent care, in considerarea principiului unicitatii inspectiei, nu mai poate efectua inspectia si emite un nou act administrativ fiscal (o noua decizie de impunere).
De asemenea, au fost reglementate efectele nulitatii sau anularii actelor administrative fiscale, pentru a se asigura o aplicare unitara in privinta conduitei pe care organele fiscale trebuie sa o aiba in aceasta  privinta (emite un alt act administrativ fiscal daca acest lucru este posibil in conditiile legii).
– reglementarea explicita privind emiterea acordului de pret in avans pentru tranzactii efectuate cu persoane afiliate straine;
– modificarea termenului in care contribuabilul transmite o notificare organului fiscal emitent in situatia in care contribuabilul/platitorul nu este de acord cu solutia fiscala individuala anticipata sau cu acordul de pret in avans emis, de la 15 zile la 30 de zile de la comunicare;
– in ceea ce priveste comunicarea, de catre banci, a informatiilor referitoare la operatiunile derulate prin conturile bancare ale clientilor lor, s-a prevazut obligatia acestora de a comunica organului fiscal, zilnic, informatiile privind operatiunile al caror nivel este mai mare de 5.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni. Precizam ca, in prezent, bancile transmit astfel de informatii la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Oficiu care nu le poate furniza organelor fiscale intrucat acest lucru nu este permis de legislatia specifica ce transpune directiva europeana in domeniu;
– s-a prevazut obligatia autoritatiilor/institutiilor publice de a solicita organului fiscal certificatul de atestare fiscala/adeverinta atunci cand acest document este necesar pentru solutionarea unor cereri de catre respectivele autoritati/institutii. De asemenea, s-a prevazut ca atunci cand comunicarea documentului se realizeaza electronic, respectivul document sa fie valabil si fara semnatura si stampila organului fiscal emitent;
– in ceea ce priveste dreptul organului fiscal de a solicita informatii si clarificari de la contribuabili prin solicitarea prezentei contribuabilului la sediul sau, pentru evitarea situatiilor in care organele fiscale stabilesc termene in mod arbitrar, s-a prevazut ca acest termen trebuie sa fie unul rezonabil, care sa  dea posibilitatea contribuabilului sa-si indeplineasca obligatia iar scopul demersului efectuat de organul fiscal (stabilirea situatiei fiscale a contribuabilului) sa fie atins.
– s-a prevazut termenul de solutionare a cererilor contribuabililor/platitorilor, in situatia in care pe baza analizei de risc, solutionarea cererii necesita efectuarea inspectiei fiscale. In acest caz, termenul de solutionare este de 90 de zile de la inregistrarea cererii. Aceasta regula vizeaza, in principiu, cererile de restituire si cererile de rambursare.
Aceasta inseamna ca organul fiscal trebuie sa efectueze inspectia fiscala inlauntrul acestui termen, prevederile privind durata inspectiei fiscale (de 3 luni, respectiv 6 luni la marii contribuabili) nefiind aplicabile acestei situatii.

D. In ceea ce priveste Titlul IV – Inregistrarea fiscala
– definirea sferei activitatii de inregistrare fiscala ca activitate de atribuire a codului de identificare fiscala, de organizare a registrului contribuabililor/platitorilor si de eliberare a certificatului de inregistrare fiscala;
– s-a reglementat data inregistrarii fiscale;
– eliminarea prevederii referitoare la obligatia contribuabililor care realizeaza venituri din activitatea de comert, de a afisa certificatul de inregistrare fiscala in locurile unde se desfasoara activitatea, intrucat obligatia respectiva nu prezinta relevanta fiscala, organele fiscale avand dreptul sa solicite oricand cu ocazia controalelor efectuate certificatul de inregistrare fiscala ca dovada a obligatiei de inregistrare fiscala;
– reglementarea depunerii declaratiilor de mentiuni si in cazul in care contribuabilul constata erori in declaratia de inregistrare fiscala;
– reglementarea institutiei radierii inregistrarii fiscale, ca fiind actiunea de retragere a codului de identificare fiscala la incetarea calitatii de subiect de drept fiscal. In cazul incetarii existentei persoanei juridice sau decesului contribuabilului persoana fizica, radierea se efectueaza de organul fiscal din oficiu, iar in celelalte cazuri prin depunerea unei declaratii de radiere.

E. In ceea ce priveste Titlul V – Stabilirea creantelor fiscale
– includerea actualului Titlul V Declaratia fiscala in cuprinsul Titlului VI Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat si redenumirea acestui titlu, respectiv Titlul V – Stabilirea creantelor fiscale. Aceasta restructurare a avut ca si considerent faptul ca declaratiile fiscale sunt documente prin care fie se efectueaza stabilirea creantelor fiscale (asa numitele declaratii de impunere), fie se comunica organului fiscal informatii pentru stabilirea creantelor fiscale, cum este cazul declaratiilor de venit depuse de contribuabilii persoane fizice sau declaratiile informative depuse de terti;
– definirea activitatii de stabilire a creantelor fiscale ca fiind activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare si a creantelor fiscale;
– s-au detaliat dispozitiile privind emiterea deciziei de impunere, in sensul emiterii deciziei de impunere ori de cate ori organul fiscal modifica baza de impunere ca urmare a unei verificari documentare, a unei inspectii fiscale sau a unei verificari fiscale, efectuate in conditiile legii;
– se propune aplicarea prevederilor acestui titlu si pentru creantele bugetare reprezentand prejudicii/plati nelegale din fonduri publice. Astfel, aceste creante urmeaza a fi stabilite prin decizie (asimilata unei decizii de impunere) de catre autoritatile competente, daca legea speciala nu prevede altfel. Se asigura in acest fel reguli procedurale armonizate cu Legea finantelor publice nr. 500/2002 si alte legi speciale care, prevad recuperarea sumelor reprezentand prejudicii/plati nelegale din fonduri publice.

F. In ceea ce priveste Titlul VI – Controlul fiscal
– regulile de control in scopul impozitarii au fost prevazute intr-un titlu cu denumirea „Controlul fiscal” care cuprinde sase capitole, intre care cinci sunt destinate, fiecare, unui anume tip de control/verificare tinand cont de obiectivele fiecaruia, astfel:

1. inspectia fiscala
– ajustarea textului privind persoanele supuse inspectiei fiscale, pentru a elimina interpretarile potrivit carora inspectia fiscala trebuie efectuata asupra tuturor contribuabililor, datorita faptului ca este stiut ca nicio administratie fiscala din lume nu are capacitatea sa controleze  toti contribuabilii si este doar o chestiune de principiu ca inspectia priveste toti contribuabilii (niciun contribuabil nu este exclus de la efectuarea unei inspectii). In exercitarea activitatii sale, inspectia are resurse umane limitate si, ca urmare, in toate administratiile fiscale inspectia procedeaza la selectarea contribuabililor in baza unei analize de risc;
–  reglementarea ca tipuri si metode de control verificarea prin sondaj si controlul electronic;
– completarea prevederilor referitoare la utilizarea controlului documentelor prin sondaj stabilindu-se ca metodele de selectare a documentelor urmeaza a se aproba prin ordin al presedintelui ANAF;
– reformularea prevederilor referitoare la competenta de efectuare a inspectiei fiscale, tinand cont si de regulile generale de competenta prevazute in cazul ANAF, reguli care  sunt aplicabile si activitatii de inspectie fiscala ca atribut al administratiei fiscale. In plus, s-a prevazut dreptul contribuabilului supus inspectiei fiscale de a fi informat ori de cate ori se decide o delegare a competentei de efectuare a inspectiei fiscale;
– comunicarea avizului de inspectie fiscala in toate cazurile, chiar daca acesta se comunica la inceperea inspectiei. Aceasta deoarece avizul cuprinde informatii cu privire la obiectivele inspectiei fiscale, informatii care servesc la aprecierea respectarii de catre organele fiscale a principiului unicitatii inspectiei fiscale. In plus, aceste informatii dau posibilitatea contribuabilului sa-si indeplineasca obligatiile de colaborare pe perioada inspectiei fiscale, eliminand astfel conflictele costisitoare pentru ambele parti;
– s-a prevazut expres, ca regula procedurala, emiterea unei decizii ce se comunica contribuabilului, atunci cand se decide suspendarea inspectiei fiscale;
– s-a prevazut dreptul contribuabilului supus inspectiei fiscale de a fi informat ori de cate ori se decide o delegare a competentei de efectuare a inspectiei fiscale;
– s-a prevazut posibilitatea contribuabilului/platitorului de a renunta la discutia finala, notificand acest fapt organului de inspectie fiscala.
– s-a extins de la 3 zile la 5 zile lucratoare de la data incheierii inspectiei fiscale dreptul contribuabilului de a prezenta, in scris, punctul de vedere cu privire la constatarile inspectiei fiscale. In cazul marilor contribuabili termenul este de 7 zile. Termenul poate fi prelungit pentru motive justificate cu acordul conducatorului organului de inspectie fiscala;
– s-a prevazut ca deciziile de impunere, de nemodificare a bazei de impozitare, sau, dupa caz, de modificare a bazei de impozitare daca se constata diferente ale bazelor de impozitare fara stabilirea de diferente de obligatii fiscale, sa se comunice in termen de 25 de zile lucratoare de la data incheierii inspectiei fiscale;
– reglementarea faptului ca, procesul verbal intocmit de organele de inspectie fiscala reprezinta act de sesizare si sta la baza documentatiei de sesizare a organelor de urmarire penala;
– s-a prevazut posibilitatea ca, la cererea contribuabilului si in scopul platii obligatiilor fiscale suplimentare, pe perioada desfasurarii inspectiei fiscale, organele de inspectie fiscala sa poata emite decizii de impunere provizorii pentru obligatiile fiscale suplimentare aferente unei perioade si unui tip de obligatie verificate; obligatiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ in deciziile intocmite de organele de inspectie fiscala  si se contesta impreuna cu acestea.

2. controlul inopinat
– definirea controlului inopinat cu mentinerea caracterului acestuia de a fi un control efectuat fara instiintarea prealabila a contribuabilului. Au fost mentinute si mentionate obiectivele controlului inopinat, inclusiv cel de verificare a documentelor si operatiunilor impozabile ale unui contribuabil in corelatie cu cele detinute de persoana supusa unei inspectii fiscale (control incrucisat);
– reglementarea regulilor controlului inopinat: consemnarea controlului in registrul unic de control, posibilitatea contribuabilului de a-si exprima punctul de vedere fata de constatarile mentionate de organul de control in continutul procesului-verbal in termen de 5 zile lucratoare de la comunicare.

3. controlul antifrauda
– in cuprinsul acestui nou titlu, a fost inclus si actualul Titlu VI2 – Controlul antifrauda, sub forma unui capitol, capitolul III – Controlul antifrauda, motivat de faptul ca aceasta procedura reprezinta tot o procedura de control fiscal.

4. verificarea situatiei fiscale personale
– preluarea unor prevederi din cuprinsul H.G. nr. 248/2011 privind aprobarea Procedurii de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate in scopul imbunatatirii textului, avand in vedere relevanta lor prin prisma drepturilor si obligatiilor ce revin organului fiscal, pe de o parte si persoanei verificate, pe de alta parte, cum ar fi:
– drepturile si obligatiile organului fiscal;
– dreptul de colaborare a persoanei verificate;
– regulile privind colaborarea dintre organul fiscal si persoana verificata;
– cazurile de suspendare a verificarii;
– conditiile reverificarii;
– actele care se incheie ca urmare a verificarii situatiei fiscale personale

5. verificarea documentara
– are ca scop, in principal, identificarea incoerentelor din declaratiile de venit depuse de persoanele fizice, realizandu-se din birou. Spre deosebire de inspectia fiscala, se limiteaza numai la cercetarea documentelor/informatiilor detinute de organul fiscal si obtinute din diverse surse (contribuabil, platitori de venit, terte persoane). Rezultatul verificarii documentare consta in emiterea deciziei de impunere potrivit informatiilor detinute de organul fiscal, iar aceasta decizie de impunere este sub rezerva verificarii ulterioare, contribuabilul putand fi supus inspectiei fiscale.
G. In ceea ce priveste Titlul VII – Colectarea creantelor fiscale
– reglementarea expresa a faptului ca, obligatiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizii de plati anticipate comunicate dupa expirarea termenelor de plata prevazute de Codul fiscal, in cazul contribuabililor care nu au avut obligatia efectuarii de plati anticipate in anul precedent intrucat nu au realizat venituri, sunt scadente in termen de 5 zile de la data comunicarii deciziei de plati anticipate;
– s-au preluat dispozitiile privind publicitatea debitorilor care inregistreaza obligatii fiscale restante din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei;
– reglementarea posibilitatii efectuarii indreptarii erorilor materiale din documentele de plata ale contribuabililor si in cazul in care plata s-a efectuat intr-un cont al altui buget decat cel al carui venit este creanta platita. Aceasta insa numai daca plata nu a stins obligatii datorate bugetului in care s-a incasat suma. In mod corespunzator, s-a reglementat si procedura de transfer a platii/incasarii eronate.
Prevederile urmeaza a se aplica atat in situatia in care corectarea vizeaza doua bugete centrale (de ex. bugetul de stat/bugetul asigurarilor sociale de stat) cat si in cazul in care corectarea vizeaza un buget central (de ex. bugetul de stat) si un buget local (de ex. bugetul unui UAT);
– in scopul cresterii gradului de conformare a contribuabililor, s-a reglementat o noua penalitate, penalitatea de nedeclarare. Aceasta penalitate are rolul de a aplica un tratament echitabil raportat la comportamentul contribuabililor, in sensul diferentierii celor care declara corect dar nu platesc, de cei care nu declara.
Aceasta masura este menita sa ajute la obtinerea unui nivel mai mare de conformare (depunerea de declaratii fiscale corecte in termen si plata sumei corecte atunci cand este datorata), cu impact direct in combaterea evaziunii fiscale.
Totodata, prin aplicarea acestei masuri se instituie un tratament diferentiat intre contribuabilii care au un comportament corect, de buna credinta (contribuabilii care declara corect sumele datorate) si contribuabilii care actioneaza cu rea credinta (contribuabilii care isi diminueaza obligatiile fiscale depunand declaratii incorecte sau nu declara obligatiile fiscale desi aveau aceasta obligatie). Astfel, sistemul propus prevede:
• daca nedeclararea este constatata de administratia fiscala prin inspectie fiscala, nivelul penalitatii de nedeclarare difera in functie de nivelul de semnificatie al sumei nedeclarate, respectiv:
– 5% din obligatiile fiscale principale nedeclarate de contribuabil si stabilite de organele de inspectie fiscala prin decizii de impunere, daca suma stabilita nu depaseste 25% fata de fiecare creanta fiscala declarata de contribuabil in declaratia aferenta unei perioade fiscale;
– 25% din obligatiile fiscale principale nedeclarate de contribuabil si stabilite de organele de inspectie fiscala prin decizii de impunere,  daca suma stabilita depaseste 25% fata de fiecare creanta fiscala declarata de contribuabil in declaratia aferenta unei perioade fiscale.
– Penalitatea de nedeclarare este limitata la 1.000.000 lei ori de cate ori prin aplicarea metodelor de stabilire, aceasta depaseste 1.000.000 lei. Aceasta limita nu se aplica daca sumele nedeclarate sunt rezultate din savarsirea unor fapte de evaziune fiscala potrivit Legii nr. 241/2005.
• penalitatea se majoreaza cu 100% daca nedeclararea are ca rezultat savarsirea unor fapte de evaziune fiscala potrivit Legii nr. 241/2005;
• penalitatea de nedeclarare se reduce cu 75% daca obligatiile fiscale principale stabilite prin decizie se sting prin plata sau compensare pana la termenul de plata prevazut de Codul de procedura fiscala sau sunt esalonate la plata, in conditiile legii.
Avantajele acestei masuri sunt incurajarea conformarii voluntare in ceea ce priveste indeplinirea obligatiei de stabilire si declarare a impozitelor si taxelor (rolul preventiv al sanctionarii contribuabililor care nu declara corect impozitele si taxele), precum si incurajarea rectificarii voluntare (prin neaplicarea penalitatii).
Pentalitatea de nedeclarare, precum si penalitatea de intarziere,  nu se aplica atunci cand diferentele de impozite rezulta ca urmare a aplicarii interpretarii data de administratia fiscala in situatia fiscala in cauza, interpretare care rezulta din documente publice precum: circulare, instructiuni, indrumari metodologice,
– s-a prevazut ca dobanda in cazul platii cu intarziere a obligatiilor fiscale administrate de ANAF sa fie de 0,02%, pe zi de intarziere fata de 0,03% in prezent, avand in vedere noua penalitate de nedeclarare. Acest nivel zilnic corespunde unui nivel anual de 7,3%. La acest nivel se adauga si nivelul de 7,3% al penalitatilor de intarziere, rezultand un nivel total al accesoriilor de 14,6% pe an. De precizat ca prin reducerea nivelului dobanzilor, se asigura reducerea sarcinii accesoriilor in cazul contribuabililor care declara corect obligatia fiscala datorata;
– in vederea aplicarii principiului proportionalitatii in ceea ce priveste accesoriile in materie fiscala, s-a prevazut un nivel de 1,2% al majorarilor de intarziere pe luna sau fractiune de luna in cazul obligatiilor fiscale administrate de organele fiscale locale, fata de 2% in prezent. Acest nivel corespunde unui nivel anual de 14,4% pe an;
– in cazul popririi bancare, s-a prevazut un termen de 3 zile pentru ca bancile sa plateasca sumele indisponibilizate. Acest interval creeaza premisele evitarii situatiilor de executari multiple, atunci cand au fost poprite si indisponibilizate sume existente in mai multe conturi bancare;
– s-a definit notiunea de obligatie fiscala restanta, aceasta notiune fiind frecvent utilizata in alte proceduri administrative (ex licitatii, emiterea de licente/autorizatii);
– s-a reglementat incetarea de drept a masurilor asiguratorii care au fost luate inainte de emiterea titlului de creanta atunci cand titlul de creanta nu a fost emis si comunicat in termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse masurile asiguratorii;
– in cazul popririi asiguratorii, s-a reglementat obligatia tertilor popriti, cu exceptia bancilor, de a vira intr-un cont de garantii, de indata sau dupa data la care creanta devine exigibila, suma indicata de organul fiscal prin adresa de infiintare a popririi asiguratorii;
– s-au extins regulile de compensare si la nivelul grupului fiscal, fiind astfel posibila compensarea sumei negative a taxei pe valoarea adaugata solicitata la rambursare de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligatiile fiscale ale membrilor grupului;
– in scopul corelarii cu reglementarile legale in vigoare privind insolventa, s-a prevazut expres ca sumele solicitate la rambursare dupa deschiderea procedurii se compenseaza doar cu obligatii fiscale exigibile dupa data intrarii in procedura insolventei;
– reglementarea datei stingerii obligatiilor fiscale in cazul regularizarii taxei pe valoarea adaugata de plata din decontul perioadei fiscale anterioare cu suma negativa  de taxa din perioada de raportare;
– reglementarea unor reguli de calcul a accesoriilor in cazul impozitului pe profit similare cu cele aplicabile impozitului pe venit, pentru care exista astfel de reguli;
– s-au preluat dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul  Capitolului IV denumit Inlesniri la plata, al noului Titlu VII – Colectarea creantelor fiscale.
De subliniat ca, urmare preluarii OUG nr. 29/2011, aplicabila in prezent de catre ANAF, procedura esalonarii urmeaza a se aplica  si de catre organele fiscale locale.
De asemenea precizam ca, pe langa esalonarea la plata, organele fiscale locale pot acorda contribuabililor si inlesniri sub forma scutirii de majorari de intarziere sau reduceri de majorari de intarziere, la cererea justificata a solicitantilor.
O asemenea facilitate se poate acorda persoanelor juridice numai cu respectarea regulilor in domeniul ajutorului de stat.
– reglementarea posibilitatii contribuabililor de a depune, in vederea suspendarii executarii silite sau a neinceperii acesteia, drept garantie, scrisori de garantie/polite de asigurare de garantie emise de institutii de credit sau alte institutii financiare autorizate. Aceasta noua reglementare vizeaza suspendarea executarii silite in cazul contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creante fiscale, insa, spre deosebire de prevederea anterioara, confera contribuabililor posibilitatea de a depune scrisori de garantie/polite de asigurare de garantie emise si de alte institutii de credit sau alte institutii financiare autorizate, nu numai de catre cele bancare.
– definirea notiunii de executor fiscal ca fiind persoana din cadrul organelor de executare imputernicita sa efectueze executarea silita;
– s-au reglementat doua noi situatii in care scrisoarea de garantie ramane fara obiect, respectiv atunci cand actul administrativ fiscal contestat a fost desfiintat, in totalitate, de catre organul de solutionare a contestatiei si atunci cand actul administrativ fiscal a fost anulat, in totalitate, de catre organul fiscal emitent, potrivit legii;
– s-au prevazut reguli menite a simplifica procedura vanzarii la licitatie. Astfel, in situatia in care bunul nu se vinde nici la a treia licitatie, se organizeaza o noua licitatie, caz in care bunul poate fi vandut la cel mai mare pret oferit, chiar daca acesta este inferior pretului de pornire a licitatiei. De asemenea, in cazul in care la aceasta a patra licitatie nu se prezinta niciun participant, se considera ca bunul nu are valoare de piata si acesta se restituie debitorului;
– clarificarea situatiei juridice a adjudecatarului caruia i s-a aprobat plata pretului in rate, in sensul ca pentru sumele reprezentand contravaloarea ratelor, acesta devine debitor in locul vechiului debitor;
– s-a prevazut ca si conditie de acceptabilitate a stingerii prin dare in plata, conditia constand in limitarea valorii bunului imobil oferit la 120% din valoarea creantelor fiscale ce fac obiectul stingerii prin executare silita. Daca valoarea este mai mare, darea in plata va fi posibila daca debitorul renunta la pretentia de a i se restitui diferenta. De asemenea, s-a prevazut ca pot face obiectul unei dari in plata doar bunuri imobile reprezentand constructie si teren aferent; In plus, s-a reglementat faptul ca, institutia publica care solicita preluarea in administrare a bunului trecut in proprietatea publica a statului are obligatia de a initia hotararea de Guvern in termen de 90 de zile de la data comunicarii catre aceasta a procesului verbal de trecere in proprietate publica a statului a bunului imobil.
– s-au eliminat regulile privind dobanzile datorate in cazul inlesnirilor la plata intrucat acestea au fost cuprinse in cadrul capitolului de inlesniri la plata;
– s-a  prevazut in cadrul unui articol distinct aplicarea dispozitiilor acestui titlu si pentru colectarea amenzilor de orice fel si altor creante bugetare transmise spre recuperare organului fiscal;

H. In ceea ce priveste Titlul VIII – Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale
– reglementarea posibilitatii contestatorului de a-si sustine oral contestatia in fata organului competent cu solutionarea acesteia, situatie in care se va convoca si organul fiscal emitent, scopul fiind dezbaterea contradictorie a cauzei;
– eliminarea prevederilor care reglementau posibilitatea contestarii pe cale administrativa a refuzului de emitere a actului administrativ fiscal, pentru armonizare cu Legea contenciosului administrativ;
– s-a circumstantiat una din cauzele de suspendare a procedurii de solutionare a contestatiei, respectiv suspendarea numai in cazul in care organul competent a sesizat organele de urmarire penala cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni in legatura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impunere;
– s-au prevazut reguli care sa limiteze situatiile de desfiintare a actelor administrative fiscale in procedura de solutionare a contestatiilor, in sensul ca solutia urmeaza a se pronunta o singura data si numai daca situatia de fapt nu a fost clarificata in urma demersurilor efectuate de organul de solutionare;
– s-a reglementat posibilitatea revocarii de catre organul fiscal emitent a propriului sau act, in situatia in care apreciaza temeinicia contestatiei. Pe cale de consecinta, contestatia ramane fara obiect, iar organele de solutionare a contestatiilor sunt degrevate de aceste cazuri.
– s-a reglementat dreptul contribuabililor de a se adresa instantei de contencios administrativ in situatia in care contestatia nu a fost solutionata de organul competent in termen de 6 luni de la data depuneriis
– s-a reglementat regimul accesoriilor pe perioada suspendarii executarii actului administrativ contestat, suspendare acordata de instanta in conditiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, in sensul ca pe perioada cat subzista suspendarea, nu se datoreaza penalitati de intarziere. In mod corespunzator, in cazul creantelor administrate de organele fiscale locale, se datoreaza un nivel al majorarii de intarziere redus, respectiv de 0,6%.
De subliniat ca o asemenea prevedere permite accesul liber la justitie a persoanei in cauza, fiind in concordanta si cu exigentele art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind accesul efectiv la instanta si garantia unui proces echitabil.

I. In ceea ce priveste Titlul IX – Procedura amiabila pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri
– s-a prevazut ca modalitatea de derulare a procedurii amiabile sa fie aprobata prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;
– s-a reglementat faptul ca, in cazul in care organul fiscal competent constata ca sunt indeplinite conditiile pentru efectuarea ajustarii venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele romane afiliate, acesta modifica in mod corespunzator baza de impozitare si emite decizia de impunere sau dupa caz, decizia de modificare a bazei de impozitare, iar decizia se comunica persoanei la care s-a efectuat ajustarea.
De asemenea, s-a prevazut posibilitatea celeilalte persoane afiliate de a corecta, in baza deciziei de ajustare primita, declaratia de impunere aferenta perioadei fiscale in care s-a desfasurat respectiva tranzactie, in vederea eliminarii dublei impuneri ca urmare a ajustarii venitului sau cheltuielii.
Decizia de ajustare se transmite celeilalte persoane afiliate si este opozabila organului fiscal care administreaza obligatiile acestei persoane.

J. In ceea ce priveste Titlul  X – Aspecte internationale
– comasarea intr-un titlu distinct a prevederilor referitoare la transpunerea prevederilor Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal si prevederilor Directivei 2010/24/UE a Consiliului privind asistenta reciproca in materie de recuperare a creantelor legate de taxe, impozite, drepturi si alte masuri. Prevederile in cauza au fost incluse intr-un titlu nou, distinct, intitulat Aspecte fiscale internationale in scopul de a facilita accesul la aceste norme. De altfel nomele in cauza se adreseaza in principal organelor fiscale din ANAF si, in cadrul Agentiei, numai unei parti a administratiei fiscale, respectiv unor structuri ale acesteia organizate la nivelul central;
– s-au modificat unele dispozitii urmare rectificarii Directivei 2011/16/UE
– s-au transpus prevederile Directivei 2014/107/UE care modifica Directiva 2011/16/UE, in sensul, pe de o parte, extinderii schimbului automat de informatii si la alte categorii de venituri si eliminarea conditiei potrivit careia schimbul de informatii trebuie sa aiba loc numai daca informatiile sunt disponibile.
Pentru a reduce la minimum costurile si sarcinile administrative atat pentru administratiile fiscale, cat si pentru agentii economici, prin noile reglementari se asigura faptul ca domeniul extins de aplicare a schimbului automat de informatii in cadrul Uniunii este in concordanta cu evolutiile de pe plan international. De asemenea, domeniul de aplicare al articolului 8 din Directiva 2011/16/UE a fost extins pentru a include informatiile cuprinse in Modelul de acord intre autoritatile competente si in Standardul comun de raportare ale OCDE.

K. Totodata au fost ajustate unele texte pentru a asigura o mai buna coerenta si claritate si, pe aceasta baza, eliminarea interpretarilor si s-a asigurat armonizarea cu legislatia conexa in vigoare (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, noul Cod civil, noul Cod de procedura civila).