Decizia nr. 4/2015 referitoare la art. 184 din vechiul Cod penal

 

In M. Of. nr. 244 din 9 aprilie 2015 a fost publicata Decizia nr. 4/2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.

Din cuprins:

S-a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala – prin care solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept in sensul de a se stabili daca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si alin. 4 din Codul penal din 1969 isi gaseste corespondentul in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal sau daca, dimpotriva, este dezincriminata.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta a fost prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Mirela Sorina Popescu.

La sedinta de judecata a participat doamna Diana Gabriela Vladaia, magistrat-asistent in cadrul Sectiei penale, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Minca din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curti de apel, tribunale si judecatorii. In acest context a aratat ca la nivelul instantelor nationale s-au conturat urmatoarele opinii:

Cu privire la problema de drept supusa dezlegarii, intr-o opinie majoritara, dezvoltata la fila 7 din raportul intocmit in cauza, s-a sustinut ca fapta este dezincriminata in situatia in care, in concret, a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de ingrijiri medicale cata vreme subiectul activ al infractiunii nu se afla in vreuna dintre situatiile prevazute de lege, respectiv nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie ea insasi infractiune.

Intr-o opinie nuantata s-a apreciat ca dispozitiile art. 196 alin. (2) din Codul penal nu au operat o dezincriminare a infractiunii prevazute de art. 184 alin. 2 teza I din Codul penal anterior, ci o modificare a conditiilor de incriminare prin restrangerea sferei actelor materiale ce intra in continutul infractiunii.

In continuare a aratat ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorul-raportor care a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

A mai precizat ca la data de 9 februarie 2015 Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a depus Adresa nr. 2.725/C/3402/III-5/2014 prin care s-a adus la cunostinta ca in cadrul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii vizand problema de drept supusa dezlegarii in prezenta cauza, fiind depuse si concluzii scrise.

Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a acordat cuvantul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile si, constatand ca nu sunt alte cereri de formulat ori exceptii de invocat, a solicitat procurorului sa sustina punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la problema de drept supusa dezlegarii.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca este neintemeiata concluzia de respingere a sesizarii ca inadmisibila retinuta in raportul intocmit de judecatorul-raportor si a considerat ca completul investit cu dezlegarea problemei de drept sesizata, potrivit art. 475 din Codul de procedura penala, trebuie sa se pronunte pe fondul cauzei.

A aratat ca in raport judecatorul-raportor mentioneaza ca sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie poate avea loc, exclusiv, in ipoteza in care intr-un litigiu aflat in curs de solutionare se pune problema aplicarii unei dispozitii legale neclare, echivoce, susceptibile de mai multe solutii, iar nu si in situatia in care aplicarea corecta a dreptului rezulta fara niciun dubiu, dincolo de orice indoiala rezonabila, din interpretarea dispozitiilor legale.

In ceea ce priveste opinia judecatorului-raportor in sensul ca pentru a fi admisibila o astfel de sesizare, o dispozitie legala trebuie sa fie neclara, echivoca ori sa existe indoieli cu privire la interpretarea sa, a aratat ca este neintemeiata, intrucat s-ar adauga la lege, iar o asemenea apreciere tine mai degraba de conditiile de admisibilitate ale recursului in interesul legii si nu de cele ale institutiei privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

A mai facut trimitere la faptul ca legiuitorul a prevazut in mod expres si limitativ in art. 475 din Codul de procedura penala conditiile care trebuie indeplinite in aceasta procedura, respectiv sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie de catre o instanta investita cu solutionarea cauzei in ultima instanta, problema de drept a carei dezlegare se solicita sa nu mai fi fost supusa examenului instantei supreme, nestatuandu-se asupra ei printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii, iar de lamurirea respectivei chestiuni de drept sa depinda solutionarea pe fond a cauzei in care a fost invocata.

Prin urmare, a apreciat ca singurul examen pe care il poate efectua completul investit cu o intrebare prealabila este de a stabili legatura intre problema de drept ce se solicita a fi lamurita cu fondul contestatiei cu care a fost investit Tribunalul Bucuresti, legatura care in speta rezulta dincolo de orice dubiu, si ca nu este in masura sa faca aprecieri cu privire la caracterul echivoc sau cu privire la modalitatea de interpretare a unor dispozitii legale, care poate fi unitara sau nu in ceea ce priveste problema de drept.

Chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita vizeaza existenta sau neexistenta continuitatii de incriminare in concret a infractiunii prevazute de art. 184 alin. 2 teza I si alin. 4 din Codul penal anterior in raport cu reglementarea actuala a infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii si ca ceea ce a generat necesitatea rezolvarii acestei chestiuni este fapta comisa printr-un accident rutier care a produs o vatamare ce a necesitat pentru vindecare ingrijiri medicale cuprinse intre 80 si 90 de zile.

In sustinerea acestui punct de vedere a precizat ca aprecierea interventiei legii de dezincriminare se realizeaza in concret si ca exista dezincriminare, atat atunci cand legea noua suprima o incriminare, aceasta nemaiavand niciun corespondent in legea noua, cat si atunci cand legea noua restrange sfera de incidenta a unei anumite dispozitii legale, astfel incat fapta concreta, astfel cum a fost savarsita, nu mai intruneste conditiile prevazute in legea noua.

A relevat ca la o examinare a celor doua texte de lege este evidenta continuitatea incriminarii infractiunilor contra integritatii corporale si sanatatii savarsite din culpa, asemenea incriminari nefiind suprimate, ci continuand, de principiu, sa aiba corespondent si in legea noua, respectiv in art. 196 din Codul penal. Prin urmare, se impune a se verifica in ce masura legea noua restrange sau nu sfera de incidenta a art. 184 alin. 2 teza I si alin. 4 din Codul penal anterior.

In urma efectuarii unui examen comparativ al celor doua texte de lege, art. 184 alin. 2 teza I si alin. 4 din Codul penal anterior cu dispozitiile art. 196 alin. 1 din Codul penal se observa ca o fapta va primi incadrarea juridica in alin. (1) al art. 196 din Codul penal daca sunt indeplinite doua conditii, respectiv vatamarea produsa sa necesite pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 90 de zile si, totodata, autorul acesteia sa se fi aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor psihoactive sau in desfasurarea unei activitati care constituie prin ea insasi infractiune. Prin urmare, a precizat ca intre art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal anterior si alin. (1) al art. 196 din Codul penal exista o corespondenta partiala doar in ceea ce priveste urmarea imediata, iar nu si in ceea ce priveste aspectele care caracterizeaza subiectul activ al infractiunii.

De asemenea, prin compararea textelor din reglementarea anterioara, art. 184 alin. 2 teza I si alin. 4 din Codul penal anterior cu alin. (2) al art. 196 din Codul penal se observa ca nu exista corespondenta sub aspectul conditiilor verificate, iar prin compararea art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal anterior cu alin. (3) al art. 196 din Codul penal se observa ca exista o corespondenta partiala, doar sub aspectul circumstantei de agravare.

In concluzie, a aratat ca intentia legiuitorului nu a fost aceea de a mai incrimina in noul text de lege faptele savarsite din culpa ce au produs vatamari ce au necesitat ingrijiri medicale cuprinse intre 10 si 90 de zile, acestea intrand in sfera ilicitului penal numai daca sunt savarsite de persoane aflate sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor psihoactive sau in desfasurarea unei activitati care constituie prin ea insasi infractiune.

In raport cu aceste precizari a solicitat admiterea sesizarii si pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept a carei lamurire s-a solicitat.

Doamna judecator Silvia Cerbu a solicitat reprezentantului Ministerului Public sa precizeze daca utilizarea rationamentului comparativ al textelor de lege este necesara, in general, in cadrul analizei incidentei dispozitiilor art. 4 si art. 5 din Codul penal, pentru toate infractiunile care au fost modificate prin noul Cod penal sau analiza din aceasta perspectiva a art. 196 din Codul penal implica o abordare diferita.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat ca rationamentul comparativ al textelor de lege, dezvoltat anterior, este un examen care trebuie avut in vedere atunci cand se pune problema interventiei unei legi de dezincriminare, fara a putea exprima un punct de vedere in general, astfel ca rationamentul expus este specific doar textului de la art. 196 din Codul penal.

Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, doamna judecator Mirela Sorina Popescu, constatand ca membrii completului nu mai au de formulat intrebari pentru reprezentantul Ministerului Public, a declarat dezbaterile inchise, retinandu-se dosarul in pronuntare asupra sesizarii formulate.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

 

  1. Titularul si obiectul sesizarii

Prin Incheierea de sedinta din data de 2 decembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 14.993/302/2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii urmatoarei chestiuni de drept: daca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si alin. 4 din Codul penal din 1969 isi gaseste corespondent in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal sau daca, dimpotriva, este dezincriminata.

 

  1. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 14.993/302/2014 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala

Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala a fost sesizat cu solutionarea contestatiei formulate de contestatorul RI impotriva Sentintei penale nr. 2.255 pronuntate in data de 17 septembrie 2014 de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in Dosarul nr. 22.033/4/2014.

Prin Sentinta penala nr. 2.255 din 17 septembrie 2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr. 14.993/302/2014, s-a dispus, in temeiul art. 595 din Codul de procedura penala raportat la art. 4 din Codul penal, respingerea ca neintemeiata a contestatiei formulate de contestatorul RI si respingerea ca inadmisibila a cererii de constatare a incetarii anularii permisului de conducere a petentului cu obligarea acestuia la plata sumei de 150 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

Impotriva acestei hotarari a exercitat calea de atac a contestatiei petentul RI.

Sub aspectul situatiei de fapt, in actul de sesizare a instantei s-a retinut, in esenta, ca la data de 19 mai 2010, in jurul orei 11,30, inculpatul RI, in timp ce conducea autoturismul proprietate personala marca Opel, circuland pe banda de langa scuar, a accidentat-o pe partea vatamata care se angajase in traversarea strazii, de la dreapta spre stanga, pe marcajul pietonal. Dupa producerea accidentului, victima a fost transportata la spital unde i s-au acordat primele ingrijiri medicale. Pentru leziunile provocate in accident, partea vatamata a avut nevoie de 80 – 90 de zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului de expertiza medico-legal.

Prin Sentinta penala nr. 892 din 24 aprilie 2013, definitiva prin Decizia penala nr. 1.561/R din 4 septembrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti, petentul RI a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 74 alin. 2 raportat la art. 76 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior.

In temeiul art. 71 din Codul penal anterior s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) din Codul penal anterior pe durata executarii pedepsei principale.

In temeiul art. 81 si 82 din Codul penal anterior a fost suspendata conditionat executarea pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 3 luni.

In temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii a fost suspendata executarea pedepselor accesorii.

In temeiul art. 359 din Codul de procedura penala anterior s-a atras atentia petentului asupra consecintelor comiterii unei noi infractiuni intentionate pe durata termenului de incercare.

La data de 11 noiembrie 2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune in discutia partilor sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, in sensul lamuririi chestiunilor ce formeaza obiectul prezentului dosar.

Prin Incheierea de sedinta din data de 2 decembrie 2014 a fost pusa in discutia partilor necesitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, daca: in situatia in care, ca urmare a faptei comise din culpa, se produc leziuni de cel mult 90 de zile, fapta constituie infractiune doar in ipoteza in care a fost comisa de o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a unei substante psihoactive ori a fost comisa in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune.

S-a mentionat ca este pedepsita, ca forma calificata a acestei infractiuni, fapta care este savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati; prin urmare, fapta este considerata mai grava numai in anumite circumstante.

S-a mai aratat ca a fost dezincriminata fapta de vatamare corporala din culpa in situatia in care a avut ca urmare producerea de leziuni ce necesita pentru ingrijire cel mult 90 de zile (inclusiv 90 de zile), atata vreme cat subiectul activ al infractiunii nu se afla in situatiile prevazute de lege, respectiv nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor psihoactive sau daca fapta nu a fost comisa in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune.

Prin urmare, Tribunalul Bucuresti a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii chestiunii de drept, respectiv: daca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si alin. 4 din Codul penal din 1969 isi gaseste corespondentul in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal sau daca, dimpotriva, este dezincriminata si a dispus suspendarea cauzei pana la pronuntarea hotararii prealabile.

 

III. Dispozitii legale incidente

Art. 182 alin. 1 din Codul penal anterior – Vatamarea corporala grava

„Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.”

Art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal anterior – Vatamarea corporala din culpa

„Daca fapta a avut vreuna din urmarile prevazute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

………………………………………………………………..

Fapta prevazuta in alin. 2 daca este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere aratate in alineatul precedent se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Art. 193 alin. (2) din Codul penal – Lovirea sau alte violente

„Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectata sanatatea unei persoane, a carei gravitate este evaluata prin zile de ingrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.”

Art. 194 alin. (1) din Codul penal – Vatamarea corporala

„(1) Fapta prevazuta in art. 193, care a cauzat vreuna dintre urmatoarele consecinte:

  1. a) o infirmitate;
  2. b) leziuni traumatice sau afectarea sanatatii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale;
  3. c) un prejudiciu estetic grav si permanent;
  4. d) avortul;
  5. e) punerea in primejdie a vietii persoanei,

se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.”

Art. 196 alin. (1), (2) si (3) din Codul penal – Vatamarea corporala din culpa

„(1) Fapta prevazuta in art. 193 alin. (2) savarsita din culpa de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

(2) Fapta prevazuta in art. 194 alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(3) Cand fapta prevazuta in alin. (2) a fost savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.”

Art. 4 din Codul penal – Aplicarea legii penale de dezincriminare

„Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranta, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi.”

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

„(1) Dispozitiile art. 4 din Codul penal privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situatiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infractiune potrivit legii noi datorita modificarii elementelor constitutive ale infractiunii, inclusiv a formei de vinovatie, ceruta de legea noua pentru existenta infractiunii.

(2) Dispozitiile art. 4 din Codul penal nu se aplica in situatia in care fapta este incriminata de legea noua sau de o alta lege in vigoare, chiar sub o alta denumire.”

 

  1. Punctul de vedere al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita

Potrivit art. 4 din Codul penal, legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche daca nu mai sunt prevazute de legea noua, caz in care executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranta pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi.

Nu exista dezincriminare atunci cand, desi norma de incriminare din legea veche nu se mai regaseste in legea noua, continutul ei a fost preluat de o alta norma din Codul penal sau din legislatia speciala ori este acoperit de o incriminare generala existenta; in acest sens sunt dispozitiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Prin urmare, in contextul actualului Cod penal, aprecierea interventiei legii de dezincriminare se va face prin aprecierea in concreto, in sensul ca suntem in prezenta unei dezincriminari atunci cand in raport de legea noua fapta concreta comisa de inculpat nu mai atrage raspunderea penala. Asadar, dispozitiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente in doua situatii:

  1. atunci cand legea noua suprima o incriminare, aceasta nemaiavand corespondent in aceasta lege (cu titlu de exemplu, in actualul Cod penal nu mai apare incriminata infractiunea de prostitutie, tulburare de posesie). Nu exista insa dezincriminare atunci cand, desi norma de incriminare din legea veche nu se mai regaseste in legea noua, continutul ei a fost preluat de o alta norma din Codul penal sau din legislatia speciala ori este acoperit de o incriminare generala existenta;
  2. in ipoteza in care prin prevederile legii noi se restrange sfera de incidenta a unui anumit text, astfel incat fapta concreta comisa de inculpat nu mai intruneste conditiile impuse de acesta; astfel vor fi incidente dispozitiile referitoare la dezincriminare atunci cand sub legea veche fapta se putea comite atat cu intentie, cat si din culpa, dar comiterea din culpa nu mai este prevazuta de legea noua, situatia fiind similara si in cazul reglementarii tentativei si infractiunii consumate.

Pornind de la consideratiile teoretice sus-mentionate, s-a apreciat ca, in prezenta cauza, se impune o analiza a continutului constitutiv al infractiunii prevazute de art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal din 1969, dar si al infractiunii prevazute in art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal, spre a verifica in ce masura sunt incidente dispozitiile art. 4 din Codul penal raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sau daca textele de lege in discutie continua sa fie incriminate, fiind aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit prevederilor art. 184 din Codul penal anterior care incrimina „Vatamarea corporala din culpa”, „Fapta prevazuta la art. 180 alin. 2 si 2^1 care a pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum si cea prevazuta de art. 181, savarsite din culpa se pedepsesc …. (alin. 1). Daca fapta a avut vreuna din urmarile prevazute la art. 182 alin. (1) sau (2) pedeapsa este …. (alin. 2). Cand savarsirea faptei prevazute la alin. 1 este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anume activitati, pedeapsa este …. (alin. 3). Fapta prevazuta in alin. 2 daca este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere aratate in alineatul precedent se pedepseste …. (alin. 4).”

Potrivit prevederilor art. 196 din actualul Cod penal care incrimineaza „Vatamarea corporala din culpa”, „Fapta prevazuta in art. 193 alin. (2) savarsita din culpa de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie ea insasi infractiune se pedepseste … [alin. (1)]; fapta prevazuta in art. 194 alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste …. [alin. (2)]; Cand fapta prevazuta in alin. (2) a fost savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati … [alin. (3)].”

Ca si in cazul reglementarii din Codul penal anterior, lovirea sau alte violente savarsite din culpa, potrivit prevederilor art. 193 alin. (1) din actualul Cod penal, fara producerea de leziuni, nu se pedepseste penal. In situatia in care ca urmare a acestei fapte comise din culpa se produc leziuni de cel mult 90 de zile, fapta constituie infractiune doar in ipoteza in care:

– a fost comisa de o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a unei substante psihoactive;

– a fost comisa in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune. Este pedepsita ca forma calificata a acestei infractiuni fapta care este savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati; prin urmare, fapta este considerata mai grava numai in anumite circumstante.

Din analiza textului reiese ca a fost dezincriminata fapta de vatamare corporala din culpa in situatia in care a avut ca urmare producerea de leziuni ce necesita pentru ingrijire cel mult 90 de zile (inclusiv 90 de zile) atata vreme cat subiectul activ al infractiunii nu se afla in situatia prevazuta de lege, respectiv:

– nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice;

– nu se afla sub influenta substantelor psihoactive;

– sau daca fapta nu a fost comisa in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune.

Cat priveste vatamarea corporala in forma prevazuta de noul Cod penal – art. 194 lit. b) – fapta a produs leziuni traumatice sau afectarea sanatatii unei persoane, care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale, aceasta este pedepsita in toate situatiile daca este comisa din culpa, fiind pedepsita ca forma calificata a acestei infractiuni fapta de vatamare corporala care este savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati.

 

  1. Punctele de vedere ale procurorului si contestatorului-condamnat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile de incriminare reglementate de art. 196 alin. (2) si (4) din Codul penal, pentru aceleasi considerente avute in vedere de instanta de fond, iar contestatorul, prin aparator ales, a sustinut ca fapta este dezincriminata, pentru argumentele prezentate in sustinerea contestatiei formulate.

 

  1. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate

In urma consultarii instantelor de judecata s-a delimitat o opinie majoritara, in sensul ca fapta este dezincriminata in situatia in care, in concret, a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de ingrijiri medicale cata vreme subiectul activ al infractiunii nu se afla in vreuna din situatiile prevazute de lege, respectiv nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie ea insasi infractiune. In acest sens au opinat curtile de apel: Bucuresti, Constanta, Galati, Cluj, Craiova, Bacau, Oradea, Alba Iulia, Iasi, Pitesti, Timisoara, Tribunalele: Hunedoara, Cluj, Maramures, Mehedinti, Gorj, Dolj, Bistrita-Nasaud, Bacau, Neamt, Arad, Timis, Iasi, Sibiu, judecatoriile: Sectorului 2 Bucuresti, Sectorului 3 Bucuresti, Sectorului 4 Bucuresti, Sectorului 5 Bucuresti, Sectorului 6 Bucuresti, Bals, Corabia, Cornetu, Turnu Magurele, Macin, Focsani, Galati, Cluj-Napoca, Turda, Baia Mare, Bacau, Piatra-Neamt, Bicaz, Bistrita, Salonta, Oradea, Satu Mare, Hunedoara, Deva, Saliste, Bals, Corabia, Timisoara, Gheorgheni, Miercurea-Ciuc si Odorheiu Secuiesc.

O opinie nuantata a exprimat Judecatoria Roman care a aratat ca dispozitiile art. 196 alin. (2) din Codul penal nu au operat o dezincriminare a infractiunii prevazute de art. 184 alin. 2 teza I din Codul penal anterior, ci o modificare a conditiilor de incriminare prin restrangerea sferei actelor materiale ce intra in continutul infractiunii. S-a apreciat ca este vorba de o continuitate a incriminarii, dar in conditii mai restrictive, in corelatie cu noua politica penala a legiuitorului, perspectiva ce atrage incidenta principiului aplicarii legii penale mai favorabile.

In cadrul Judecatoriei Onesti s-au exprimat doua opinii: prima, in sensul ca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I din Codul penal anterior isi gaseste corespondentul in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, nefiind pronuntate hotarari in acest sens. In cea de a doua opinie s-a apreciat ca vatamarea corporala din culpa prin care au fost cauzate leziuni traumatice pentru a caror vindecare au fost necesare de la o zi pana la 90 de zile de ingrijiri medicale nu este incriminata de noul Cod penal, existand practica judiciara in acest sens, transmisa Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Judecatoria Slatina a aratat ca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I din Codul penal anterior isi gaseste corespondent in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, nefiind dezincriminata, neexistand jurisprudenta cu privire la problema de drept.

Judecatoria Tarnaveni a aratat ca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I din Codul penal anterior isi gaseste corespondent in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, neexistand jurisprudenta cu privire la problema de drept. In acelasi sens a opinat si Judecatoria Toplita.

Tribunalul Caras-Severin a aratat ca nu este vorba de o dezincriminare, intrucat au fost modificate partial conditiile de incriminare si de sanctionare a faptei de vatamare corporala din culpa in raport cu legea veche. Practic, infractiunea de vatamare corporala din culpa este in continuare incriminata, in conditiile prevazute de art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, in cauza fiind aplicabile dispozitiile legii penale mai favorabile.

Urmatoarele instante nu si-au precizat punctele de vedere, mentionand doar ca nu detin jurisprudenta in problema de drept solicitata: Tribunalul Salaj si judecatoriile din raza sa de competenta, judecatoriile Moinesti, Buhusi si Podu Turcului, Tribunalul Bistrita-Nasaud, Judecatoria Nasaud si Judecatoria Beclean, Judecatoria Motru, Judecatoria Targu Jiu, Judecatoria Caracal, Judecatoria Faget, Judecatoria Lugoj.

Judecatoria Targu Mures nu a exprimat expres un punct de vedere, insa a transmis mai multe hotarari judecatoresti in sensul dezincriminarii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

 

VII. Opiniile specialistilor consultati

In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala a fost solicitata specialistilor in drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii.

Dintre specialisti a comunicat punct de vedere prof. univ. dr. Mircea Dutu de la Academia Romana – Institutul de Cercetari Juridice care a opinat ca, potrivit art. 196 alin. (2) coroborat cu art. 194 alin. (1) lit. b) si art. 193 din Codul penal, se pedepseste fapta savarsita din culpa care a cauzat leziuni traumatice sau afectarea sanatatii unei persoane, ce au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale, in vreme ce art. 184 alin. 2 teza I din 1969 Codul penal are in vedere fapta savarsita din culpa prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile. In cadrul ambelor incriminari, durata ingrijirilor medicale nu reprezinta un element constitutiv al laturii obiective care trebuie avut in vedere in cadrul examinarii laturii subiective, ci o conditie obiectiva de incriminare, caracterizand gradul pericolului social abstract al acelor vatamari corporale grave care, desi savarsite din culpa, atrag raspunderea penala. Astfel, din comparatia textelor celor doua reglementari rezulta ca faptele savarsite din culpa pentru a caror vindecare au fost necesare ingrijiri medicale pe o durata mai mare de 60 de zile, dar nedepasind 90 de zile, ies din sfera de incidenta a legii penale noi, operand deci dezincriminarea.

Un al doilea punct de vedere a fost a comunicat de prof. univ. dr. Valerian Cioclei de la Universitatea din Bucuresti – Facultatea de Drept – Departamentul Drept penal care a opinat in sensul ca in privinta faptei prin care au fost produse victimei leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 – 90 de zile de ingrijiri medicale, aceasta a fost dezincriminata prin intrarea in vigoare a Codului penal, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 4 din Codul penal in coroborare cu prevederile art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

 

VIII. Jurisprudenta nationala in materie

Au fost identificate hotarari judecatoresti in aceasta materie la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala, Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Bacau, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Pitesti, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Iasi, Tribunalul Hunedoara, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, Judecatoria Cornetu, Judecatoria Harlau, Judecatoria Iasi, Judecatoria Turnu Magurele, Judecatoria Macin, Judecatoria Galati, Judecatoria Focsani, Judecatoria Cluj-Napoca, Judecatoria Turda, Judecatoria Onesti, Judecatoria Piatra-Neamt, Judecatoria Bicaz, Judecatoria Salonta, Judecatoria Oradea, Judecatoria Satu Mare, Judecatoria Hunedoara, Judecatoria Deva, Judecatoria Saliste, Judecatoria Craiova, Judecatoria Corabia, Judecatoria Arad, Judecatoria Timisoara, Judecatoria Deta, Judecatoria Targu Mures.

 

  1. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la infractiunea de vatamare corporala din culpa, prin Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, in motivarea acestei decizii retinandu-se urmatoarele:

„Noile dispozitii penale care sanctioneaza faptele de vatamare corporala din culpa se regasesc in art. 196, sens in care alin. (1) are in vedere producerea unor vatamari corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile, iar alin. (2) si (3) au in vedere producerea unor vatamari corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale. In ce priveste infractiunea prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, legiuitorul a inteles sa o incrimineze, asemeni vechii reglementari, prin stabilirea in continutul sau a laturii subiective sub forma culpei, precum si a laturii obiective in ce priveste urmarea imediata care consta in producerea unor vatamari corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale. Cu toate acestea, infractiunea prevazuta de art. 196 alin. (1), desi a preluat aceleasi elemente constitutive ale infractiunii prevazute in art. 184 alin. 1 si 3 din Codul penal din 1969 (adica existenta culpei, precum si vatamari corporale care au necesitat pentru vindecare un numar maxim de ingrijiri medicale – in prezent 90 de zile), conditioneaza intrunirea lor de alte 3 elemente alternative si anume, subiectul activ al infractiunii sa se afle sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi infractiune. Cu alte cuvinte, producerea unui accident de circulatie soldat cu vatamari corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile nu mai este infractiune daca conducatorul auto nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante psihoactive.”

 

  1. Punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a propus urmatoarea solutie cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizarii:

„Infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. (1), alin. (2) teza I [fapta a avut urmarile prevazute la art. 182 alin. (1)] si alin. (4) din Codul penal din 1969, in ipoteza in care fapta a produs o vatamare ce a necesitat intre 11 si 90 de zile ingrijiri medicale si nu indeplineste una dintre conditiile impuse de alin. (1) teza a II-a al art. 196 din Codul penal, a fost dezincriminata incepand cu data de 1 februarie 2014.”

 

  1. Raportul asupra chestiunii de drept supusa dezlegarii

Referitor la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul de respingere, ca inadmisibila, a sesizarii formulate de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala in Dosarul nr. 14.993/302/2014 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

In considerentele raportului s-a aratat ca dispozitiile legale incidente, respectiv art. 184 alin. 2 teza I si alin. 4 cu referire la art. 182 alin. 1 din Codul penal anterior, art. 196 alin. (2) si (3) din Codul penal, precum si art. 4 din Codul penal, sunt redactate de legiuitor intr-un mod clar si inteligibil, lipsit de ambiguitati, neexistand nicio indoiala justificata cu privire la interpretarea acestora. In speta, aplicarea corecta a dreptului este evidenta, nelasand loc niciunei indoieli rezonabile. Actualul Cod penal, dincolo de pragul diferit al numarului de zile de ingrijiri medicale, nu aduce vreo tehnica legislativa inovatoare care sa puna probleme reale, neexistand niciun dubiu asupra interpretarii textelor de lege in privinta infractiunii de vatamare corporala din culpa, in realitate, nefiind vorba de o problema de drept.

In concluzie, s-a apreciat de catre judecatorul-raportor ca, in cauza, nu se impune o rezolvare de principiu a chestiunii de drept invocate, rezolvare care rezulta din textele de lege incidente, fiind atributul exclusiv al instantei de judecata investite cu solutionarea cauzei penale sa aprecieze, in concret, asupra dispozitiilor legii penale mai favorabile.

 

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Examinand sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, retine urmatoarele:

Reglementand conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala posibilitatea unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii de Apel si a Tribunalului, investite cu solutionarea unei cauze in ultima instanta, care constata, in cursul judecatii, existenta unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei si asupra careia instanta nu a statuat inca printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prin care sa se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea completului competent sa pronunte hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibila, trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, respectiv sa fie solicitata intr-o cauza aflata in curs de judecata in ultima instanta pe rolul uneia dintre instantele prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, obiectul acesteia sa vizeze o chestiune de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept sa nu fi fost dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin mecanismele legale ce asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii.

In cauza, Tribunalul Bucuresti a fost investit cu solutionarea unei pricini in ultima instanta, respectiv contestatia formulata de contestatorul RI impotriva Sentintei penale nr. 2.255 pronuntate in data de 17 septembrie 2014 de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in Dosarul nr. 22.033/4/2014.

Obiectul sesizarii vizeaza o chestiune de drept de care depinde solutionarea in contestatie a cauzei, astfel ca interpretarea textelor legale are efect direct cu privire la dezincriminarea sau continuitatea incriminarii in Codul penal in vigoare de la 1 februarie 2014 a infractiunii de vatamare corporala din culpa.

De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizata instanta suprema nu a primit o rezolvare printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face, in prezent, obiectul unui recurs in interesul legii.

Pe fondul chestiunii de drept a carei dezlegare se solicita, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca fapta este dezincriminata in situatia in care, in concret, a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de ingrijiri medicale cata vreme subiectul activ al infractiunii nu se afla in vreuna din situatiile prevazute de lege, respectiv nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie ea insasi infractiune.

Aceasta opinie se fundamenteaza pe urmatoarele argumente:

Principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei presupune ca nicio fapta nu poate fi considerata ca infractiune daca nu exista o lege care sa prevada acest lucru (nullum crimen sine lege) si nicio sanctiune penala nu poate fi aplicata daca ea nu era prevazuta de lege pentru fapta comisa (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminarii si a pedepsei apare ca una dintre cele mai importante limitari ale lui ius puniendi, ea reprezentand principala garantie a securitatii juridice a cetateanului in fata dreptului penal.

In dreptul roman, principiul legalitatii a dobandit o forta constitutionala.

Potrivit art. 23 alin. (12) din Constitutie, „Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii”. Constitutia Romaniei, dupa cum se observa, consacra, explicit, doar principiul legalitatii pedepsei, dar acest lucru nu trebuie sa conduca la concluzia ca legalitatea incriminarii nu ar avea o baza constitutionala. Acest din urma principiu rezulta fara echivoc din coroborarea textului art. 73 alin. (3) lit. h), potrivit caruia doar legea organica poate stabili infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora, cu cel din art. 15 alin. (2), care arata ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

La randul sau, Codul penal statueaza in art. 1 ca: „(1) Legea penala prevede faptele care constituie infractiuni.

(2) Nicio persoana nu poate fi sanctionata penal pentru o fapta care nu era prevazuta de legea penala la data cand a fost savarsita.”

In activitatea jurisdictionala, principiul legalitatii impune judecatorului doua obligatii esentiale: interpretarea stricta a legii penale si interzicerea analogiei (lex stricta), respectiv interzicerea aplicarii retroactive a legii (lex praevia).

Prin urmare, daca principiul neretroactivitatii legii penale este un principiu constitutional, exceptiile trebuie sa se inscrie in notiunea de lege penala sau contraventionala mai favorabila in sensul art. 15 alin. (2) din Constitutie. Astfel, se incadreaza in categoria exceptiilor admise de textul constitutional legea de dezincriminare, legea de amnistie sau gratiere si legea penala mai favorabila stricto sensu.

Anterior, retroactivitatea legii de dezincriminare era prevazuta expres in art. 12 alin. 1 din Codul penal din 1969, iar delimitarea incidentei acestui text de lege se realiza pe baza criteriului de apreciere in abstracto, potrivit caruia exista dezincriminare doar atunci cand fapta prevazuta de legea veche nu se mai regasea sub nicio forma in legea noua. In aceasta situatie, asa cum s-a aratat in doctrina*1), aprecierea nu se raporta la fapta concreta savarsita de inculpat, ci la specia in care aceasta se incadra. Astfel, restrangerea sferei de incidenta a textului de incriminare nu se analiza ca o dezincriminare, ci ca o lege mai favorabila stricto sensu.

————

*1) Florin Streteanu, Daniel Nitu, Drept penal, Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, p. 35 – 37.

 

Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevazuta, in prezent, de art. 4 din Codul penal, potrivit caruia legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua.

Totodata, noul Cod penal a instituit sistemul aprecierii in concreto, ceea ce inseamna ca legea de dezincriminare se aplica atunci cand, sub legea noua, fapta concreta comisa de inculpat nu mai intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.

Consacrarea modalitatii de apreciere in concreto s-a realizat prin dispozitiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit carora dispozitiile art. 4 din Codul penal privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situatiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infractiune potrivit legii noi datorita modificarii elementelor constitutive ale infractiunii.

Prin urmare, in contextul actualului Cod penal, interventia legii de dezincriminare se face prin aprecierea, in concret, a circumstantelor de savarsire a faptei, in sensul ca suntem in prezenta unei dezincriminari, nu doar in situatia in care legea noua suprima o incriminare, aceasta nemaiavand corespondent in respectiva lege, ci si in situatia in care, prin prevederile legii noi, se restrange sfera de incidenta a unui anumit text, astfel incat fapta concreta comisa de inculpat nu mai intruneste conditiile impuse de acesta.

Examinand prin comparare textele de lege succesive care incrimineaza infractiunea de vatamare corporala din culpa, in varianta normativa ce face obiectul chestiunii de drept, se constata urmatoarele:

Vechea reglementare delimita infractiunea de vatamare corporala din culpa in forma-tip, prevazuta de art. 184 alin. 1 din Codul penal anterior, de modalitatea agravata, prevazuta de art. 184 alin. 2 din Codul penal anterior, prin urmarea imediata ce caracteriza latura obiectiva, constand in vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 10 zile pana la 60 de zile in varianta-tip si mai mult de 60 de zile pentru varianta agravata. Totodata, prevedea in alin. 3 si 4 ale aceluiasi articol ca modalitati agravate savarsirea unei vatamari (simple sau grave) ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anume activitati.

Sub aspectul urmarii imediate, potrivit legii vechi, incriminarea vatamarii corporale din culpa viza numai acele fapte care produceau vatamari ce necesitau pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 10 zile.

Spre deosebire de textul de lege mentionat, pentru varianta-tip a infractiunii de vatamare corporala din culpa, prevazute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, urmarea imediata consta in producerea unor leziuni traumatice sau afectarea sanatatii unei persoane, a carei gravitate este evaluata, in noua reglementare, prin zile de ingrijiri medicale de cel mult 90 de zile, legiuitorul impunand suplimentar noi circumstante de comitere a faptei, respectiv 3 conditii alternative ce caracterizeaza subiectul activ nemijlocit ca fiind o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive ori in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi o infractiune. Cu referire la aceasta forma-tip a infractiunii, legiuitorul nu a mai prevazut varianta agravata de savarsire, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati.

Analiza chestiunii de drept puse in discutie porneste de la premisa ca fapta de vatamare corporala din culpa este, in continuare, incriminata prin dispozitiile art. 196 din Codul penal.

Cu toate acestea, din examinarea comparativa a textelor de lege succesive mai sus mentionate, prin raportare la modul concret de configurare a obiectului chestiunii de drept supuse analizei (fapta produsa printr-un accident rutier care a produs o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de 80 – 90 de zile), se observa ca prevederile legii noi restrang sfera de incidenta a textului din vechea reglementare, impunand conditii suplimentare privind pe autorul infractiunii.

Pentru ca o fapta concreta sa atraga raspunderea penala ea trebuie sa poata fi incadrata in tiparul stabilit de norma noua de incriminare, ceea ce presupune a se analiza daca fapta concreta savarsita de inculpat intruneste conditiile de tipicitate specifice noii incriminari.

Tipicitatea reprezinta corespondenta dintre fapta concret savarsita de o persoana si modelul abstract construit de legiuitor in norma de incriminare.

Asa cum s-a aratat in doctrina*2), tipicitatea ca prima trasatura a infractiunii se constituie intr-o garantie a respectarii unora dintre principiile fundamentale ale dreptului penal enuntate anterior. Astfel, tipicitatea asigura in primul rand respectarea principiului legalitatii incriminarii, caci o fapta concreta poate fi sanctionata numai daca ea se regaseste in descrierea realizata de o norma penala. In acelasi timp, tipicitatea poate contribui la respectarea principiului minimei interventii, caci dintre diferitele actiuni ce se dovedesc la un moment dat antijuridice (contrare ordinii de drept) legiuitorul trebuie sa le aduca in sfera dreptului penal numai pe acelea care nu pot fi prevenite eficient prin mijloacele altor ramuri de drept.

————

*2) Florin Streteanu, Daniel Nitu, Drept penal, Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, p. 35 – 37.

 

Prin urmare, se va retine lipsa de tipicitate a faptei in ipoteza in care subiectul activ nemijlocit al vatamarii corporale din culpa nu se afla, la momentul savarsirii faptei, sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau in desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea insasi o infractiune, daca vatamarea a necesitat intre 11 si 90 de zile de ingrijiri medicale.

Neindeplinirea conditiilor de tipicitate conduce la concluzia ca fapta comisa sub imperiul legii vechi nu mai constituie infractiune potrivit legii noi, datorita modificarii elementelor constitutive ale infractiunii, ceea ce face aplicabile dispozitiile art. 4 din Codul penal.

Pentru considerentele expuse se va admite sesizarea formulata de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala in Dosarul nr. 14.993/302/2014 prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept, respectiv:

„Daca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si 4 din Codul penal din 1969 isi gaseste corespondentul in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal sau daca, dimpotriva, este dezincriminata?”

Va stabili ca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si alin. 4 din Codul penal din 1969 in ipoteza in care fapta a produs o vatamare ce a necesitat intre 11 si 90 de zile ingrijiri medicale si nu indeplineste una dintre conditiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminata incepand cu data de 1 februarie 2014.

 

    In consecinta, in temeiul art. 475 si art. 477 din Codul de procedura penala,

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii

    DECIDE:

    Admite sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala in Dosarul nr. 14.993/302/2014 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept respectiv:

„Daca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si 4 din Codul penal din 1969 isi gaseste corespondentul in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) din actualul Cod penal sau daca, dimpotriva, este dezincriminata?”

Stabileste ca infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmarile prevazute de art. 182 alin. 1) si alin. 4 din Codul penal din 1969 in ipoteza in care fapta a produs o vatamare ce a necesitat intre 11 si 90 de zile ingrijiri medicale si nu indeplineste una dintre conditiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminata incepand cu data de 1 februarie 2014.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 4 martie 2015.

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close