RIL admis. Decizia nr. 5/2015

 

In M.Of. nr. 234 din 6 aprilie 2015 a fost publicata Decizia nr. 5/2015 a ICCJ- Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1/2015 este constituit conform dispozitiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedura penala, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa procurorul-sef al Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, doamna procuror Iuliana Nedelcu.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent din cadrul sectiilor unite, doamna Monica Eugenia Ungureanu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedura penala, in vederea interpretarii unitare a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedura penala cu privire la „masurile preventive aplicabile minorilor, in sensul daca la momentul solutionarii in prima instanta, a actiunii penale prin luarea unei masuri educative, inceteaza de drept masura preventiva dispusa anterior fata de minor”.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, invederand ca examenul jurisprudentei penale actuale a evidentiat mai multe orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare:

  1. Potrivit unei orientari jurisprudentiale se considera ca art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala prevede o cauza legala de incetare de drept a masurii preventive care trebuie valorificata la momentul solutionarii, in fond, a actiunii penale; altfel, textul devine inaplicabil, intrucat la momentul ramanerii definitive se va proceda la punerea in executare a masurii educative.
  2. Intr-o alta orientare jurisprudentiala s-a apreciat, similar cu situatia majorului, ca masura preventiva poate subzista de-a lungul intregului proces penal, momentul terminus putand fi determinat de punerea in aplicare a sanctiunii.

A fost precizata opinia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca solutia legala este cea exprimata de prima orientare jurisprudentiala, pentru urmatoarele motive:

In capitolul II al titlului III al Partii speciale a Codului de procedura penala, care reglementeaza in sectiunea a II-a „Deliberarea si hotararea instantei”, dispozitiile art. 399 alin. (1) prevad cu caracter de principiu faptul ca instanta are obligatia ca, prin hotarare, sa se pronunte asupra mentinerii, revocarii, inlocuirii ori incetarii de drept a masurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat. De asemenea, potrivit alin. (3) lit. d) al aceluiasi text de lege, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv atunci cand pronunta o masura educativa.

Art. 399 alineatul (4) din Codul de procedura penala prevede ca hotararea pronuntata in conditiile alin. (1) si (2) cu privire la masurile preventive este executorie.

In contextul dispozitiilor privitoare la incetarea de drept a masurilor preventive s-a aratat ca dispozitiile art. 241 alin. (1) din Codul de procedura penala reglementeaza cazurile generale de incetare a masurilor preventive, indiferent de natura lor. Totodata, prin art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura penala se creeaza cadrul reglementarii distincte a unor cazuri speciale de incetare a masurilor preventive. Asemenea cazuri speciale se regasesc in art. 399 alin. (3) din Codul de procedura penala, aplicabile numai arestului preventiv.

S-a sustinut ca o prima problema in acest context normativ este calificarea art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, apreciind ca reprezinta o cauza speciala de incetare de drept a arestarii preventive, specifica fazei de judecata.

Analizand dispozitia legala continuta de art. 399 alin. (1) si alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, rezulta ca textul de lege prevede o cauza legala de incetare de drept a masurii preventive care trebuie valorificata la momentul solutionarii in fond a actiunii penale.

In ce priveste momentul valorificarii acestei cauze penale, dispozitia legala citata statueaza obligatia instantei de a se pronunta asupra incetarii de drept a masurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal fata de inculpatul minor si a punerii de indata in libertate a acestuia atunci cand pronunta o masura educativa, indiferent de natura acesteia (privativa ori neprivativa de libertate), masura fiind executorie.

Astfel, art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, fiind o cauza speciala de incetare de drept a masurii arestarii preventive, dispozitia instantei de fond privind incetarea de drept a acestei masuri preventive este o hotarare pronuntata in conditiile art. 399 alin. (1) din acelasi cod si, conform art. 399 alin. (4) al aceluiasi act normativ, are caracter executoriu.

Chiar daca s-ar considera ca art. 399 alin. (4) din Codul de procedura penala nu ar prevedea in mod expres ca dispozitia instantei, intemeiata pe art. 399 alin. (3) lit. d) din acelasi cod, de punere de indata in libertate, este executorie, un asemenea caracter rezulta din interpretarea gramaticala a acestui text care utilizeaza sintagma de indata cu privire la punerea in libertate, precum si din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 399 alin. (1) – (3) din Codul de procedura penala. Astfel, alin. (3), prin utilizarea sintagmei de asemenea, trimite la un regim juridic identic alin. (1) si (2) ale art. 399 din Codul de procedura penala, inclusiv sub aspectul caracterului executoriu, prevazut de art. 399 alin. (4) din acelasi cod.

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

  1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea dispozitiilor art. 399 alin. (1) si (3) lit. d) din Codul de procedura penala referitoare la masurile preventive aplicabile minorilor, in sensul daca la momentul solutionarii in prima instanta a actiunii penale, prin luarea unei masurii educative, inceteaza de drept masura preventiva dispusa anterior fata de minor.

 

  1. Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei nationale, in materia masurilor preventive aplicabile minorilor, in conditiile solutionarii actiunii penale prin luarea unei masuri educative, a fost identificata problema de drept referitoare la modalitatea aplicarii art. 399 alin. (1) si (3) lit. d) din Codul de procedura penala, cu referire la constatarea incetarii de drept a masurii preventive, la momentul pronuntarii primei instante sau la momentul ramanerii definitive, fiind evidentiate doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare in materie.

 

  1. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Potrivit unei orientari jurisprudentiale mai frecvent intalnite s-a considerat ca in ipoteza sus-mentionata, art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala prevede o cauza legala de incetare de drept a masurii preventive ce trebuie valorificata la momentul solutionarii, in fond, a actiunii penale; altfel, textul devine inaplicabil, intrucat la momentul ramanerii definitive se va proceda la punerea in executare a masurii educative (anexa 1: Sentinta penala nr. 506 din 5 iunie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 4.016/300/2014 de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, definitiva prin Decizia penala nr. 905 din 21 august 2014 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia I penala; Sentinta penala nr. 763 din 6 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 4.821/270/2014 de Judecatoria Onesti, definitiva la 27 octombrie 2014 prin neapelare; Sentinta penala nr. 653 din 16 septembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 9.970/300/2014 de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, definitiva prin decizia penala Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala).

3.2. Intr-o a doua orientare a practicii judecatoresti, cu privire la acelasi aspect s-a considerat ca, similar cu situatia majorului, masura preventiva poate subzista de-a lungul intregului proces penal, momentul terminus putand fi determinat de punerea in executare a sanctiunii (anexa 2: Sentinta penala nr. 56 din 19 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 7.065/90/2013 de Tribunalul Valcea, definitiva prin Decizia penala nr. 322/A din 2 iunie 2014 a Curtii de Apel Pitesti – Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie; Sentinta penala nr. 2.181 din 17 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 14.474/233/2014 de Judecatoria Galati, definitiva la 11 noiembrie 2014, prin neapelare; Sentinta penala nr. 347 din 19 septembrie 2014 pronuntata in Dosarul nr. 6.038/314/2014 de Judecatoria Suceava, definitiva la 14 octombrie 2014, prin neapelare; Sentinta penala nr. 328 din 1 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 3.531/279/2014 de Judecatoria Piatra-Neamt, definitiva la 20 octombrie 2014, prin neapelare).

 

  1. Opinia procurorului general

Solutia propusa de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Serviciul judiciar a fost in sensul ca, la momentul solutionarii in prima instanta a actiunii penale, prin luarea unei masuri educative, inceteaza de drept masura preventiva dispusa anterior fata de inculpatul minor, dispozitia avand caracter executoriu.

 

  1. Raportul asupra recursului in interesul legii

Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza reflecta prima solutie identificata de examenul jurisprudential, in sensul ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 399 din Codul de procedura penala, la momentul solutionarii, in prima instanta, a actiunii penale, prin pronuntarea unei masuri educative, masura arestarii preventive luata anterior fata de inculpatul minor inceteaza de drept, iar instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului minor arestat preventiv.

S-a argumentat, in esenta, ca intrucat in dispozitiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, legiuitorul se refera la „o masura educativa”, fara a face vreo distinctie intre masurile educative neprivative de libertate si masurile educative privative de libertate, rezulta ca dispozitiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala privesc atat masurile educative neprivative de libertate, cat si masurile educative privative de libertate.

Ca urmare, desi solutia legislativa adoptata in art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala trebuie revizuita, in sensul limitarii dispozitiilor acestui text de lege la masurile educative neprivative de libertate, existand propuneri de amendamente in acest sens formulate la proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea Legii nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pana la modificarea art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala distinctia intre masurile educative neprivative de libertate si masurile educative privative de libertate nu are baza legala.

In concluzie, in lipsa unui temei legal, pana la o viitoare interventie a legiuitorului, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala nu se poate distinge intre masurile educative neprivative de libertate si masurile educative privative de libertate, iar o atare distinctie, in baza cadrului legal in vigoare, pune in discutie conformitatea cu art. 5 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

 

  1. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Chestiunea de drept „daca la momentul solutionarii, in prima instanta, a actiunii penale prin luarea unei masuri educative inceteaza de drept masura preventiva dispusa anterior fata de minor” este in sensul primei orientari jurisprudentiale, fiind in concordanta cu argumentele de drept reglementate, atat prin legislatia interna, cat si prin legislatia internationala.

6.1. Dispozitii legale incidente

– Dispozitia legala supusa dezlegarii: art. 399 din Codul de procedura penala potrivit caruia:

„(1) Instanta are obligatia ca, prin hotarare, sa se pronunte asupra mentinerii, revocarii, inlocuirii ori incetarii de drept a masurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.

(2) In caz de renuntare la aplicarea pedepsei, de amanare a aplicarii pedepsei, de achitare sau de incetare a procesului penal, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv.

(3) De asemenea, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv atunci cand pronunta:

  1. a) o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;
  2. b) o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea executarii sub supraveghere;
  3. c) o pedeapsa cu amenda, care nu insoteste pedeapsa inchisorii;
  4. d) o masura educativa.

(4) Hotararea pronuntata in conditiile alin. (1) si (2) cu privire la masurile preventive este executorie.”

– Dispozitia legala din Codul de procedura penala din 1969: art. 350 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala:

„In caz de achitare sau de incetare a procesului penal, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv.

De asemenea, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci cand pronunta:

  1. a) o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;
  2. b) o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de munca;
  3. c) amenda;
  4. d) o masura educativa.”

6.2. Premisa dezlegarii chestiunii de drept este aceea ca textul art. 339 alin. (1), alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala a fost preluat din legislatia anterioara (art. 350 alin. 3), jurisprudenta fiind constanta in a considera ipotezele enumerate ca determinand incetarea de drept a masurii si in consecinta interpretarea sistematica a alin. (3) al textului actual, respectiv aspectul ca toate cazurile enumerate, inclusiv cel de la lit. d), vor determina aceeasi solutie a incetarii de drept a masurii preventive.

Caracterul executoriu al punerii in libertate se deduce din sintagma „de indata”, inclusa in textul alin. (3), chiar daca legiuitorul a omis enumerarea acestei situatii in alin. (4).

Aceeasi solutie rezulta si dintr-o interpretare strict literala ori gramaticala, alin. (3) adaugand noi ipoteze alineatelor anterioare, aspect marcat de legiuitor prin mentiunea „de asemenea” in debutul dispozitiei.

De altfel si in doctrina*1) s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia „indiferent de infractiune si de tipul masurii educative, este obligatorie punerea in libertate a inculpatului minor la momentul pronuntarii hotararii in prima instanta”, masura fiind executorie.

————

*1) V. Vaduva, in „Noul Cod de procedura penala comentat”, Ed. Hamangiu, 2014, p. 989.

 

Dispozitiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, privitoare la judecata in prima instanta, prevad explicit ca „instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv atunci cand pronunta: d) o masura educativa.”

Or, utilizarea sintagmei „de indata” in contextul pronuntarii hotararii in prima instanta, in cadrul prevederilor care reglementeaza dispozitiile primei instante in materia masurilor preventive, conduce la concluzia ca momentul punerii in libertate a inculpatului minor arestat preventiv este momentul solutionarii cauzei in prima instanta, iar nu momentul ramanerii definitive a hotararii primei instante. Daca intentia legiuitorului ar fi fost aceea de a nu conferi caracter executoriu dispozitiei de punere in libertate a inculpatului minor arestat preventiv, nu ar fi utilizat sintagma „de indata” in cuprinsul prevederilor art. 399 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pe de alta parte, este adevarat ca dispozitiile art. 399 alin. (4) din Codul de procedura penala nu prevad explicit caracterul executoriu al dispozitiei de punere in libertate a inculpatului minor arestat preventiv, cu privire la care prima instanta a pronuntat o masura educativa, insa caracterul executoriu al acestei dispozitii rezulta, pe de o parte, asa cum s-a aratat, din utilizarea sintagmelor „de indata” si „de asemenea”; iar, pe de alta parte, din efectele pe care le-ar produce o interpretare contrara.

Astfel, a admite ca dispozitia de punere in libertate a inculpatului minor arestat preventiv cu privire la care prima instanta a pronuntat o masura educativa nu are caracter executoriu inseamna a admite ca inculpatul minor cu privire la care prima instanta a pronuntat o masura educativa neprivativa de libertate ar putea fi privat de libertate pana la ramanerea definitiva a hotararii si a admite ca inculpatul condamnat la pedeapsa amenzii ar putea fi privat de libertate pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

De altfel, nici dispozitiile art. 399 alin. (4) din Codul de procedura penala nu prevad caracterul executoriu al dispozitiei de punere in libertate a inculpatului condamnat la pedeapsa amenzii, care nu insoteste pedeapsa inchisorii, la care se face referire in art. 399 alin. (3) lit. c) din acelasi cod. Or, pronuntarea unei masuri educative neprivative de libertate sau a unei pedepse cu amenda, care nu insoteste pedeapsa inchisorii, este incompatibila cu mentinerea privarii de libertate a inculpatului.

Dispozitiile legale mentionate trebuie corelate cu cele ale art. 241 din Codul de procedura penala, care reglementeaza cazurile generale de incetare de drept a masurilor preventive, fara ca legiuitorul sa faca o enumerare limitativa a acestora, ci doar stabilind existenta unor cazuri speciale in alin. (1) lit. d) al aceluiasi text de lege, respectiv ca masurile preventive inceteaza de drept „in alte cazuri anume prevazute de lege.”

Un astfel de caz anume prevazut de lege, care priveste exclusiv masura arestarii preventive si care se incadreaza in dispozitia art. 241 alin. (1) lit. d), este cazul prevazut in art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, referitor la pronuntarea unei masuri educative fata de inculpatul minor arestat preventiv.

Astfel, intrucat in dispozitiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, legiuitorul se refera la „o masura educativa”, fara a face vreo distinctie intre masurile educative neprivative de libertate si masurile educative privative de libertate, rezulta ca dispozitiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala privesc atat masurile educative neprivative de libertate, cat si masurile educative privative de libertate.

Asa fiind, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 399 alin. (3) lit. d) si alin. (4) din Codul de procedura penala, la momentul solutionarii, in prima instanta, a actiunii penale, prin pronuntarea unei masuri educative, indiferent de natura acesteia, masura arestarii preventive luata anterior fata de inculpatul minor inceteaza de drept, iar instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului minor arestat preventiv.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 473 si 474 din Codul de procedura penala,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

In interpretarea si aplicarea unitara dispozitiilor art. 399 alin. (3) lit. d) si alin. (4) din Codul de procedura penala stabileste ca:

La momentul solutionarii, in prima instanta, a actiunii penale, prin pronuntarea unei masuri educative, indiferent de natura acesteia, masura arestarii preventive, luata anterior fata de inculpatul minor, inceteaza de drept, iar instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului minor arestat preventiv.

Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 16 martie 2015.

 

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close