Decizia ICCJ nr. 6/2015 referitoare la OG nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal

feature photo

In M. Of. nr. 297 din 30 aprilie 2015 a fost publicata Decizia nr. 6/2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Din cuprins:

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul Dosarului nr. 25/1/2015 este constituit conform dispozitiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare, si ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de domnul judecator Niculae Manigutiu, desemnat in temeiul art. 520 alin. (6) din Codul de procedura civila.

La sedinta de judecata participa Bogdan Georgescu, magistrat-asistent-sef la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Salaj – Sectia civila in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale sub aspectul inscrierii sanctiunii avertismentului in cazierul fiscal.

Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosarul cauzei a fost depusa jurisprudenta comunicata de curtile de apel, raportul intocmit de judecatorul-raportor, care a fost comunicat partilor la data de 25 februarie 2015, potrivit dispozitiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, iar partile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusa judecatii.

Presedintele completului constata ca nu exista chestiuni prealabile, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

 

  1. Titularul si obiectul sesizarii

Tribunalul Salaj – Sectia civila a dispus, prin Incheierea din 22 mai 2014, pronuntata in Dosarul nr. 4.322/84/2013, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, prin care sa dea o rezolvare de principiu cu privire la urmatoarea chestiune de drept:

„Daca, in raport cu dispozitiile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare [denumita in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, Ordonanta Guvernului nr. 75/2001], ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, cu modificarile si completarile ulterioare [denumite in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003] si ale art. 7, art. 8 si art. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare [denumita in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, Ordonanta Guvernului nr. 2/2001], sanctiunea avertismentului se inscrie sau nu in cazierul fiscal.”

 

  1. Expunerea succinta a procesului. Obiectul investirii instantei care a solicitat pronuntarea hotararii prealabile. Stadiul procesual in care se afla pricina

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 9 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Salaj, petenta Societatea Comerciala „R.T.” – S.R.L. a solicitat, in contradictoriu cu intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. – Administratia Judeteana a Finantelor Publice S., admiterea contestatiei si obligarea intimatei sa radieze din formularul 504 „Anexa la certificatul de cazier fiscal” inscrierea efectuata in rubrica „Sanctiunea aplicata efectiv. Act normativ (tip/nr./an/art./alin./lit./pct. )”, cu toate consecintele ce deriva din aceasta operatiune.

Petenta si-a intemeiat contestatia in drept pe dispozitiile art. 10 alin. (1) si art. 11 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 si, in sustinerea contestatiei, a invocat aspectele aratate in continuare.

Prin Procesul-verbal de contraventie din 10 iunie 2013, in sarcina sa a fost retinuta savarsirea contraventiei prevazute de art. 221^3 alin. (2) lit. v) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si, in consecinta, i-a fost aplicata sanctiunea avertismentului, prevazuta de art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001.

Contestatoarea sustine ca nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa prin procesul-verbal de contraventie, iar interesul promovarii demersului judiciar este legat de faptul ca societatea deruleaza un proiect cu fonduri europene, in cadrul caruia i se solicita cazierul fiscal, iar, recent, a fost respinsa cererea sa referitoare la un asemenea proiect, motivat de faptul ca are inscrise fapte in cazierul fiscal.

Petenta a invocat atat dispozitiile art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) si art. 38 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, sustinand ca numai amenda contraventionala are caracter administrativ, in timp ce avertismentul are doar caracterul unei sanctiuni morale, cat si dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, sustinand, in esenta, ca avertismentul, ca sanctiune contraventionala, nu se inscrie in cazierul fiscal.

In acelasi sens, petenta invoca dispozitiile Normelor metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 si arata ca sanctiunea avertismentului nu este prevazuta in anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 pentru niciuna dintre contraventiile mentionate la lit. P – „P. Fapte care constituie contraventii la regimul produselor accizabile, potrivit Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare”, iar, daca legiuitorul ar fi intentionat sa fie inscrisa in cazierul fiscal aceasta sanctiune, ar fi mentionat in mod expres acest aspect.

Este real faptul ca Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, prin dispozitiile art. 7 alin. (3), prevede posibilitatea ca sanctiunea avertismentului sa poata fi aplicata si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune. Insa, atat timp cat, in anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, legiuitorul s-a limitat la indicarea limitativa atat a actelor normative care prevad sanctiunea, cat si a sanctiunilor prevazute de aceste acte normative, inscrierea Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, ca act normativ, precum si inscrierea sanctiunii avertismentului excede inscrierilor prevazute de anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003.

Contraventia retinuta in sarcina sa si sanctiunea aplicabila sunt prevazute de art. 221^3 alin. (2) lit. v) si art. 221^3 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Prin urmare, consemnarea in cazierul fiscal a unui alt act normativ si a unei alte sanctiuni decat cele indicate in anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 a fost efectuata cu incalcarea dispozitiilor legale.

Petenta mai releva faptul ca, in temeiul art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, a fost emis Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.696/2011 privind aprobarea modelului si continutului formularisticii necesare pentru solicitarea si comunicarea datelor inscrise in cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare si acces la informatiile din cazierul fiscal (denumit in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.696/2011), act administrativ care respecta, in esenta, rubricile prevazute in anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, cu precizarea ca, la rubrica aferenta inscrierii sanctiunii, se specifica obligativitatea inscrierii sanctiunii efectiv aplicate, ceea ce inseamna implicit si posibilitatea inscrierii avertismentului. Aceasta interpretare este insa contrara dispozitiilor Normelor metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, intrucat sanctiunile prevazute in anexa respectiva sunt doar cele prevazute de Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv amenda, ca sanctiune principala, si suspendarea sau oprirea activitatii, ca sanctiuni complementare.

In raport cu dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, nu este echitabila mentinerea in cazierul fiscal a sanctiunii avertismentului pentru o perioada de 5 ani, la fel ca in cazul savarsirii unor fapte pentru care au fost aplicate sanctiunea amenzii sau amenda si o sanctiune complementara. Mai mult, intrucat contraventiile privind regimul produselor accizabile au cea mai lunga perioada de mentinere in evidenta cazierului fiscal, acestea fac parte din categoria faptelor cu un grad ridicat de pericol social, avand si cele mai severe sanctiuni. Or, in aceste conditii, inscrierea sanctiunii avertismentului, care presupune un grad redus de pericol social, este nejustificata.

In consecinta, petenta a solicitat sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul judecatii.

 

  1. Conditii de admisibilitate a sesizarii retinute de instanta de trimitere

Analizand cu prioritate cererea formulata de petenta, prin Incheierea din 22 mai 2014, pronuntata in Dosarul nr. 4.322/84/2013, Tribunalul Salaj – Sectia civila a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, retinand ca sunt indeplinite cerintele de admisibilitate a sesizarii, intrucat:

– solutionarea pe fond a cauzei depinde de lamurirea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 si ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, prin raportare la dispozitiile art. 7, art. 8 si art. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001;

– tribunalul este investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, conform art. 11 alin. (2) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001;

– problema de drept enuntata este noua, intrucat Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept;

– problema de drept supusa dezlegarii nu a facut obiectul unui recurs in interesul legii.

 

  1. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

4.1. Petenta Societatea Comerciala „R.T.” – S.R.L. sustine in esenta ca se evidentiaza in cazierul fiscal numai sanctiunea amenzii prevazute de actul normativ sanctionator, iar nu si sanctiunea avertismentului aplicata in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, pentru motivele expuse in cuprinsul contestatiei.

4.2. Intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. – Administratia Judeteana a Finantelor Publice S. sustine ca, dimpotriva, se evidentiaza in cazierul fiscal, indiferent daca sanctiunea aplicata este amenda prevazuta de actul normativ sau aceasta sanctiune este inlocuita cu masura avertismentului, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, intrucat textele de lege incidente nu fac nicio distinctie in aceasta privinta.

 

  1. Punctul de vedere al completului de judecata care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Din interpretarea logico-juridica, literala si gramaticala, analizand in mod strict, in virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, precum si dispozitiile art. 7, 8 si 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, rezulta ca si sanctiunea avertismentului se evidentiaza in cazierul fiscal, atunci cand se aplica pentru faptele prevazute de art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001.

Legislatia primara si secundara, respectiv Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 si Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.696/2011, care formeaza un corpus legis in acest domeniu de reglementare, a lasat fara acoperire aceasta situatie juridica astfel ca, intr-o interpretare extensiva, s-ar putea considera ca „legea a spus mai putin decat a vrut” (lex dixit minus quam voluit) si, mergand pe un simplu rationament silogistic, de la general la particular, in sensul ca avertismentul este calificat, potrivit art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, ca sanctiune contraventionala principala, se poate concluziona in sensul ca si avertismentul se inscrie in cazierul fiscal.

In raport cu dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. d) si e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 si ale art. 9, 10, art. 15 alin. (1) lit. i) si art. 16 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu fac nicio referire la situatia aplicarii in sarcina persoanelor juridice a unui avertisment, rezulta ca, in ambele situatii juridice, vointa legiuitorului a fost aceea ca avertismentul nu se inscrie in cazierul judiciar si nici in cazierul fiscal, evitandu-se astfel unele consecinte grave, inclusiv de natura administrativa, ce ar putea sa apara ca urmare a evidentierii acestei sanctiuni.

In speta, interesul contestatoarei in solutionarea cauzei este legat de faptul ca deruleaza un proiect cu fonduri europene pe parcursul caruia i se cere cazierul fiscal si, totodata, i-a fost respins un proiect cu fonduri europene, motivat de imprejurarea ca are inscrise fapte in cazierul fiscal, imprejurare avand consecinte de ordin economico-financiar mult mai grave decat sanctiunea principala a avertismentului, care presupune, prin definitie, ca fapta, in continutul sau concret, prezinta un pericol social extrem de redus pentru ordinea publica in general sau ordinea social-economica, in special.

In acest context, este de observat ca astfel de consecinte care restrictioneaza dreptul persoanei juridice de a participa la anumite activitati economice, desi sunt doar efecte colaterale ale aplicarii sanctiunii contraventionale principale, in realitate ele pot fi calificate ca veritabile sanctiuni administrative, fata de care persoana juridica sanctionata contraventional cu avertisment, neavand un real interes in atacarea procesului-verbal de contraventie – tocmai din cauza continutului formal al acestei sanctiuni contraventionale principale – poate fi luata total prin surprindere, in ipoteza in care sanctiunea avertismentului trebuie inregistrata in cazierul judiciar si/sau fiscal, ipoteza de neacceptat, intrucat contravine principiului general valabil in dreptul public al legalitatii incriminarii si legalitatii pedepsei, prevazut in mod expres de art. 1 si 2 din Codul penal din 2009.

Sub acest aspect, instanta de trimitere face referire atat la principiul legalitatii incriminarii si, corelativ, la principiul legalitatii sanctiunilor, ca principiu general valabil in dreptul public, din care fac parte atat dreptul penal, cat si dreptul administrativ-contraventional, precum si la cerinta de previzibilitate a legii, in sensul celor retinute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (Anghel impotriva Romaniei, Cantoni impotriva Frantei, Coeme si altii impotriva Belgiei, E.K. impotriva Turciei, Groppera Radio AG si altii impotriva Elvetiei, Rotaru impotriva Romaniei, Amann impotriva Suediei).

Prin raportare la acest principiu de drept public, al legalitatii incriminarii pedepsei, este vadit faptul ca, prin aplicarea avertismentului – masura care, in dreptul administrativ contraventional, aparent este lipsita de continut sanctionator, iar in dreptul penal se prevede in mod explicit ca este vorba de o renuntare la aplicarea pedepsei – persoana juridica nu poate sa aiba reprezentarea clara a faptului ca, in urma aplicarii unei asemenea sanctiuni, ar putea sa suporte in viitor, prin inscrierea sanctiunii in cazierul fiscal, si alte consecinte neprevazute in mod expres de lege (masuri administrative sau interdictii) cu adevarat grave pentru desfasurarea activitatii sale economice, instanta putand astfel aprecia ca, in realitate, legiuitorul nici nu a urmarit asemenea consecinte sau, cu alte cuvinte, legea a spus cat a vrut, conform adagiului lex dixit quam voluit.

In concluzie, chestiunea de drept comporta o analiza mai extinsa si interdisciplinara asupra cadrului legislativ existent in materie de avertisment si cazier judiciar sau fiscal, ca institutii de drept public, apeland, pe langa metoda de interpretare logico-juridica, literala si gramaticala, care, aparent, ar permite o interpretare extensiva a textelor de lege aduse in discutie, si la alte metode de interpretare a normelor juridice (teleologica, respectiv analogia legii), analiza in urma careia se poate ajunge finalmente la concluzia ca textele de lege supuse discutiei trebuie aplicate restrictiv, nu doar in litera, ci si in spiritul legii, asa cum se desprinde din ansamblul prevederilor legale in materie.

 

  1. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, intrucat, conform art. 11 alin. (2) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, litigiile avand ca obiect contestatia formulata de contribuabil impotriva modului de solutionare a cererii de rectificare a datelor inscrise in evidenta cazierului fiscal se solutioneaza, definitiv si irevocabil, prin hotarare a sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului.

In cauza, Inalta Curte a solicitat curtilor de apel sa comunice jurisprudenta identificata la nivelul circumscriptiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul sesizarii.

Intr-o orientare jurisprudentiala, s-a retinut ca sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal, avand in vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 si ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, fiind lipsita de relevanta, din perspectiva inscrierii in cazierul fiscal, imprejurarea ca a fost aplicata sanctiunea amenzii sau sanctiunea avertismentului. Aceeasi opinie a fost sustinuta si de unele instante, pe calea corespondentei administrative, intrucat nu au identificat in circumscriptia lor teritoriala jurisprudenta cu referire la chestiunea de drept. In acest sens, instantele au invocat faptul ca inscrierea in cazierul fiscal vizeaza fapta, iar nu sanctiunea aplicata, astfel ca se inscriu in cazierul fiscal toate faptele de natura celor enumerate de textele de lege, chiar si in situatia in care sanctiunea principala aplicata este avertismentul. Numai o asemenea interpretare poate asigura atingerea scopului legii, si anume prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, deoarece cazierul este un mijloc de evidenta si urmarire a disciplinei financiare a contribuabililor.

Unele instante au comunicat hotarari judecatoresti pronuntate in litigii avand ca obiect plangeri formulate impotriva proceselor-verbale prin care a fost aplicata sanctiunea amenzii pentru savarsirea de contraventii prevazute de art. 220 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, iar instantele au admis plangerile si au dispus inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului, fara a dispune si inscrierea in cazierul fiscal a sanctiunii avertismentului.

Alte instante si-au exprimat opinia, nesustinuta de hotarari judecatoresti, in sensul ca sanctiunea avertismentului nu se inscrie in cazierul fiscal, avand in vedere prevederile art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, din interpretarea carora rezulta ca doar sanctiunea amenzii se inscrie in cazierul fiscal, precum si in considerarea faptului ca sanctiunea avertismentului nu se comunica in vederea inscrierii in cazierul fiscal, in raport cu prevederile art. 38 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si ale art. 13 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003.

 

  1. Raspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat faptul ca nu se afla in curs de verificare practica judiciara in vederea promovarii unui eventual recurs in interesul legii cu referire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila.

 

  1. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

In jurisprudenta Curtii Constitutionale nu au fost identificate decizii relevante in privinta chestiunii de drept ce formeaza obiectul prezentei sesizari a Inaltei Curti.

Cu referire la dispozitiile legale ce formeaza obiectul prezentei sesizari, este de observat faptul ca, prin Decizia nr. 753 din 20 septembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012, Curtea Constitutionala a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, retinand ca dispozitiile respective sunt constitutionale in raport cu principiul neretroactivitatii legii civile si folosirea cailor de atac, in reglementarea art. 129 din Constitutie.

 

  1. Inalta Curte

9.1. Asupra admisibilitatii sesizarii

Art. 519 din Codul de procedura civila instituie o serie de conditii de admisibilitate a sesizarii Inaltei Curti in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ, respectiv:

– pricina in care se ridica chestiunea de drept sa fie pendinte pe rolul unei instante care o judeca in ultima instanta;

– sesizarea sa priveasca o chestiune de drept, adica o problema de interpretare a unei norme juridice pentru care sa fie necesara rezolvare de principiu;

– de lamurirea respectivei chestiuni de drept sa depinda solutionarea pe fond a cauzei;

– chestiunea de drept a carei lamurire se cere sa fie noua;

– asupra respectivei chestiuni de drept Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

In raport cu sesizarea ce formeaza obiectul prezentei cauze, Inalta Curte constata ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ce deriva din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedura civila, in sensul celor expuse in continuare:

– sesizarea a fost formulata intr-o cauza aflata in stare de judecata, respectiv Dosarul nr. 4.322/84/2013 aflat pe rolul Tribunalului Salaj – Sectia civila;

– instanta care a formulat sesizarea – Tribunalul Salaj – este investita cu solutionarea cauzei in ultima instanta, conform art. 11 alin. (2) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001;

– solutionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a carei lamurire se solicita, intrucat litigiul de fond vizeaza rectificarea datelor inscrise in cazierul fiscal, iar reclamanta invoca nelegalitatea inscrierii in cazierul fiscal a sanctiunii avertismentului, aplicata pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 221^3 alin. (2) lit. v) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;

– chestiunea de drept a carei lamurire se solicita poate fi calificata noua chiar daca dispozitiile supuse interpretarii au intrat in vigoare in anul 2001, deoarece se observa o aplicare mai frecventa a acestora pe fondul preocuparilor pentru imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale;

– problema de drept nu a fost solutionata printr-o alta hotarare prealabila si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

9.2. Cu privire la chestiunea de drept supusa dezlegarii

Dispozitiile legale supuse interpretarii in vederea pronuntarii de catre Inalta Curte a hotararii prealabile prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata sunt urmatoarele:

– art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001:

„Art. 2. – (1) In cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara, denumiti in continuare contribuabili.

………………………………………………………………..

Art. 4. – (1) In cazierul fiscal se inscriu date privind sanctiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevazute la art. 2 alin. (1), precum si date din documentele prevazute la art. 2 alin. (2).

………………………………………………………………..

Art. 7. – (1) Contribuabilii care au inscrise date in cazierul fiscal se scot din evidenta daca se afla in urmatoarele situatii:

  1. a) faptele pe care le-au savarsit nu mai sunt sanctionate de lege;
  2. b) a intervenit reabilitarea de drept sau judecatoreasca constatata prin hotarare judecatoreasca;
  3. c) faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate ca infractiuni si nu au mai savarsit fapte de aceasta natura intr-o perioada de 5 ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte;
  4. d) faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate drept contraventii, cu exceptia faptelor prevazute la lit. e), si nu au mai savarsit fapte de natura celor prevazute la art. 2 intr-o perioada de un an de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte, cu conditia achitarii cuantumului amenzilor contraventionale. In situatia in care cuantumul amenzilor nu a fost achitat in aceasta perioada, scoaterea din evidenta se realizeaza la data achitarii amenzilor sau dupa implinirea unui termen de 5 ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte, in situatia in care cuantumul amenzilor nu a fost achitat;
  5. e) faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate drept contraventii la regimul produselor accizabile si nu au mai savarsit fapte de natura celor prevazute la art. 2 intr-o perioada de 5 ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte;
  6. f) au fost stinse creantele fiscale datorate ca urmare a atragerii raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent. Data scoaterii din evidenta este data stingerii creantelor fiscale, insa nu mai devreme de un an de la data comunicarii deciziei organului fiscal competent ramase definitiva in sistemul cailor administrative sau judiciare de atac. In situatia in care creantele fiscale nu au fost stinse in termen de 5 ani de la comunicarea deciziei, scoaterea din evidenta se realizeaza incepand cu aceasta data;
  7. g) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenta este data reactivarii contribuabilului in situatia in care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevazut la art. 78^1 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau data implinirii unui termen de 3 luni de la data reactivarii contribuabilului in situatia in care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevazute la art. 78^1 alin. (1) lit. b) sau c) din ordonanta mai sus mentionata. Aceste prevederi sunt aplicabile si reprezentantilor legali;
  8. h) decesul, respectiv radierea contribuabilului. In situatia radierii unei persoane juridice declarate inactive anterior radierii, inactivitatea fiscala inscrisa in cazierul fiscal al reprezentantului legal se scoate din evidenta acestuia la data implinirii unui termen de un an de la data radierii contribuabilului.

(2) In cazul in care in cazierul fiscal al contribuabililor aflati in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) exista si alte mentiuni cu privire la alte fapte, se sterg numai mentiunile care impun scoaterea din evidenta.”;

– art. 1 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003:

„Art. 1. – (1) Faptele sanctionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiara, inclusiv cele care privesc stabilirea si gestionarea impozitelor si taxelor, care se inscriu in cazierul fiscal al contribuabilului, sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezentele norme metodologice.”;

– art. 7, art. 8 si art. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001:

„Art. 7. – (1) Avertismentul consta in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.

(2) Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa.

(3) Avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Art. 8. – (1) Amenda contraventionala are caracter administrativ.

(2) Limita minima a amenzii contraventionale este de 250.000 lei, iar limita maxima nu poate depasi:

  1. a) 100.000 lei RON, in cazul contraventiilor stabilite prin lege si ordonanta;
  2. b) 50.000 lei RON, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale Guvernului;
  3. c) 5.000 lei RON, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
  4. d) 2.500 lei RON, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

(3) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu exceptia celor aplicate, potrivit legii, de autoritatile administratiei publice locale si amenzilor privind circulatia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

………………………………………………………………..

Art. 38. – (1) Avertismentul se adreseaza oral atunci cand contravenientul este prezent la constatarea contraventiei si sanctiunea este aplicata de agentul constatator.

(2) In celelalte cazuri avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu rezolutia corespunzatoare.

(3) Daca sanctiunea a fost aplicata de instanta prin inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin incunostintare scrisa.”

Cu referire la chestiunea de drept, astfel cum a fost formulata de instanta de trimitere, Inalta Curte retine aspectele aratate in continuare.

Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 a fost adoptata pe fondul necesitatii modernizarii si consolidarii administratiei fiscale, o parte importanta a acestui proces reprezentand-o organizarea unei evidente fiscale eficiente care sa permita obtinerea informatiilor necesare desfasurarii activitatii conform reglementarilor legale. Acest act normativ reglementeaza modul de constituire si organizare a cazierului fiscal, modul de utilizare a acestuia in scopurile proprii ale administratiei fiscale, precum si conditiile in care anumite informatii pot fi facute publice.

Intentia legiuitorului exprimata in expunerea de motive a fost ca acest sistem organizat pe principiile cazierului fiscal sa permita orientarea activitatilor specifice de prevenire si combatere a evaziunii fiscale inspre contribuabilii cu risc fiscal ridicat.

Totodata, existenta cazierului fiscal pentru anumiti contribuabili permite orientarea activitatii de control fiscal catre contribuabilii in al caror cazier fiscal figureaza incalcari flagrante ale legislatiei financiar-fiscale si vamale. In acest sens, este de remarcat faptul ca, in preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 46/2009 privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 324/2009, act normativ care a modificat art. 2 si 4 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, cu referire la scopul si motivarea reglementarii, sunt mentionate urmatoarele: „Luand in considerare situatia economico-financiara actuala in contextul manifestarii crizei economice in executia veniturilor bugetului general consolidat, este necesara, in primul rand, imbunatatirea climatului de parteneriat intre stat si contribuabilii viabili si de buna-credinta prin recunoasterea creantelor contribuabililor asupra bugetului la data emiterii certificatului de atestare fiscala si compensarea lor potrivit solicitarii contribuabilului in scopul evitarii blocajelor financiare, acumularii de arierate artificiale si a situatiilor litigioase nejustificate. Pe de alta parte, administratia fiscala trebuie sa isi simplifice procedurile si sa aplice principii de eficienta in colectarea veniturilor bugetare, sa limiteze posibilitatile de evaziune fiscala in segmentul stabilirii obligatiilor si al colectarii acestora, prin consolidarea competentelor si cresterea vitezei de reactie a organelor sale operative, prin luarea de masuri asiguratorii in faza incipienta a investigatiilor si directionarea masurilor de recuperare spre persoanele beneficiare ale veniturilor nefiscalizate prin atragerea lor in raspundere solidara, urmarindu-se de fapt corelarea tratamentului fiscal al administratiei fiscale cu comportamentul fiscal al contribuabilului fata de stat.”

Pentru atingerea acestui scop, prin dispozitiile art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, s-a statuat ca „in cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice sau juridice, precum si a asociatiilor, actionarilor si reprezentantilor legali a persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara, denumiti in continuare contribuabili”, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din acelasi act normativ, „in cazierul fiscal se inscriu date privind sanctiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevazute la art. 2 alin. (1), precum si date din documentele prevazute la art. 2 alin. (2)”.

Rezulta din aceste dispozitii legale ca toate persoanele fizice sau juridice, precum si asociatii, actionarii si reprezentantii legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara denumite, in mod generic, contribuabili, se evidentiaza in cazierul fiscal, fiind mentionate faptele savarsite si sanctiunile aplicate.

Dupa cum se poate observa, legiuitorul principal nu a inteles sa reglementeze prin Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, in detaliu, faptele si sanctiunile care se inscriu in cazierul fiscal al contribuabililor, lasand in sarcina legiuitorului secundar sa stabileasca in concret faptele si sanctiunile care intra sub incidenta acestei legi.

In acest sens, prin dispozitiile art. 14 alin. (1) si art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, s-a statuat ca in „termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante Guvernul va aproba norme metodologice prin care se vor stabili faptele care se vor inscrie in cazierul fiscal al contribuabilului, procedura de solicitare si de eliberare a certificatului de cazier fiscal si a informatiilor din cazierul fiscal” si ca „modelul formularisticii necesare pentru solicitarea si comunicarea datelor inscrise in cazierul fiscal, modul de organizare si gestionare si acces la informatiile din cazierul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice”. In temeiul dispozitiilor respective au fost emise Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 si Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.696/2011.

In anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 sunt mentionate in mod expres faptele sanctionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiara, inclusiv cele care privesc stabilirea si gestiunea impozitelor si taxelor, care se inscriu in cazierul fiscal al contribuabilului, facandu-se referire la codul faptei, descrierea faptei, actul normativ care prevede fapta, actul normativ care prevede sanctiunea si sanctiunea prevazuta de lege.

Sunt mentionate in mod expres pedepsele penale principale si complementare, precum si sanctiunea principala a amenzii contraventionale si sanctiunile contraventionale complementare prevazute de legile speciale, care sanctioneaza astfel de fapte.

In anexa la Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 nu se face nicio referire la sanctiunea avertismentului, deoarece actele normative de stabilire si sanctionare a acestor fapte nu prevad aceasta sanctiune, insa este lasata deschisa calea aplicarii dispozitiilor legii generale in masura in care nu intra in contradictie cu reglementarile din legea speciala si ofera, in cazul contraventiilor, posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 potrivit carora „avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu prevede aceasta sanctiune” sau, pentru faptele penale, posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 81 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora „cand dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, instanta aplica infractorului un avertisment”.

Aplicarea sanctiunii principale a avertismentului prin raportare la norma generala nu inlatura celelalte consecinte juridice accesorii sanctiunii principale. Relevante in acest sens sunt prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, conform carora „pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni complementare” dintre cele prevazute de art. 5 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, respectiv: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie; suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati; inchiderea unitatii; blocarea contului bancar; suspendarea activitatii agentului economic; retragerea licentei sau avizului pentru anumite operatiuni pentru activitati de comert exterior temporar sau definitiv; sau alte pedepse complementare stabilite prin legii speciale, dar si prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora „renuntarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute prin hotarare”.

Asadar, nu este exclus ca aplicarea sanctiunii avertismentului sa aiba si alte consecinte juridice de natura administrativa, cum este si masura evidentierii, potrivit legii, a faptelor penale si/sau contraventionale si a persoanelor care comit astfel de fapte in cazierul fiscal, indiferent de continutul sanctiunii aplicate.

Or, avertismentul este una dintre sanctiunile contraventionale principale, prevazuta de art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001.

De altfel, se observa ca art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 prevad expres faptul ca in cazierul fiscal se tine evidenta contribuabililor care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara, iar in cazierul fiscal se inscriu date privind sanctiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevazute la art. 2 alin. (1), precum si date din documentele prevazute la art. 2 alin. (2) din aceeasi ordonanta a Guvernului.

Art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 reglementeaza situatiile, dar si conditiile in care se scot din cazierul fiscal contribuabili care au inscrise date in aceasta evidenta.

Imprejurarea ca legiuitorul, atunci cand reglementeaza scoaterea din evidentele cazierului fiscal a contribuabililor care au savarsit fapte penale sau contraventionale, nu face nicio referire la ipoteza aplicarii sanctiunii avertismentului si conditioneaza masura de achitarea cuantumului amenzilor contraventionale, nu inseamna ca nu pot beneficia de aceste prevederi legale contribuabilii sanctionati cu avertisment, deoarece aceasta conditie este necesara numai in cazul sanctionarii cu amenda, in aplicarea sanctiunii avertismentului operand scoaterea din cazier cu indeplinirea celorlalte conditii.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 7, 8 si 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, acestea nu prezinta nicio relevanta sub aspectul evidentierii faptei si faptuitorului in cazierul fiscal, deoarece se refera la executarea sanctiunii avertismentului, executare ce poate avea loc oral sau scris, dar dupa incheierea procesului-verbal de constatare.

Pentru aplicarea unei sanctiunii contraventionale, inclusiv avertismentul, legea prevede ca aceasta operatiune se efectueaza intotdeauna in scris, printr-un proces-verbal de constatare a carui incheiere este obligatorie, dupa cum rezulta din dispozitiile imperative ale art. 15 alin. (1), art. 16 si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, iar, conform art. 31 din acelasi act normativ, procesul-verbal de constatare poate fi atacat in instanta.

Evidentierea faptuitorului in cazierul fiscal are loc in baza acestui proces-verbal de constatare a contraventiei, dupa ramanerea definitiva a sanctiunii aplicate.

Astfel fiind, in conditiile in care dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 coroborate cu cele ale art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt lipsite de orice echivoc in sensul ca sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal, in aplicarea principiului de drept interpretatio cessant in claris, nu poate fi acceptata o interpretare in sensul ca aceasta sanctiune nu se inscrie in cazierul fiscal, in considerarea eventualelor consecinte nefavorabile pe care evidentierea in cazierul fiscal le poate avea in privinta contribuabilului din punct de vedere juridic ori economic. Cu alte cuvinte, a accepta o interpretare contrara echivaleaza cu alterarea scopului avut in vedere de legiuitor, in sensul celor expuse anterior, si golirea de continut a dispozitiilor legale, prin inversarea raportului de preeminenta a interesului public (reprezentat de prevenirea si combaterea evaziunii fiscale) fata de interesul privat al contribuabilului (efectele negative pe care le produce in privinta contribuabilului inscrierea in cazierul fiscal a sanctiunii avertismentului).

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Admite sesizarea formulata de Tribunalul Salaj – Sectia civila in Dosarul nr. 4.322/84/2013 si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 7, 8 si 38 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23 martie 2015.

 

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close