Elon Musk se retrage din funcţia de preşedinte al Tesla, ca urmare a unui acord cu SEC

Elon Musk se retrage din funcţia de preşedinte al Tesla după ce a ajuns la un acord cu SEC prin care renunţă la funcţia de preşedinte şi va plăti 20 mi­lioane dolari, în timp ce o altă tranşă de 20 milioane dolari va fi achitată de compania Tesla.

Problema lui Musk vine după ce în august a anunţat, pe Twitter, că are finanţarea asigurată şi se gândeşte să delisteze compania, la un preţ per acţiune de 420 dolari, în vreme ce în piaţă era în jurul a 300 dolari.

mediat după anunţ, acţiunile au crescut puternic, însă detaliile ce au urmat au sugerat unor investitori că mişcarea nu era atent planificată, neexistând în niciun moment siguranţa reali­zării unei astfel de tranzacţii.

În acest moment, capitalizarea bursieră a Tesla este de 45,17 mi­liarde dolari, după ce vineri acţiunile au scăzut cu 13,9%. Aprecierea Tesla rămâne una im­presionantă în ultimii şase ani, respectiv de aproape 900%.

Tesla a depăşit la acest capitol, al valorii de piaţă, producători auto cu tradiţie de zeci de ani, însă marea problemă a companiei, adusă în discuţie mai ales de pesimiştii şi criticii metodelor lui Musk, rămâne producţia insuficientă pentru a emite pretenţii de adevărat jucător global pe piaţa auto.

Sursă: Mediafax

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close