Eugen Teodorovici: Președinția României la Consiliul UE consideră deosebit de importante asigurarea tratamentului egal și menținerea unității în cadrul UE

feature photo

Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a prezentat, la11 ianuarie a.c., în cadrul reuniunii ”Convergență economică și socială, coeziune și incluziune”, prioritățile Președinției României la Consiliul Economic și Financiar în prima jumătate a acestui an. La reuniunea desfășurată în contextul vizitei la București a Colegiului Comisarilor au participat vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil portofoliu euro si dialog social, stabilitate financiară, servicii financiare și Uniunea Piețelor de Capital, comisarul pentru Buget și resurse umane, Günther Oettinger, comisarul pentru Ocupare, afaceri sociale, aptitudini și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, comisarul pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și vămi, Pierre Moscovici, comisarul pentru Agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan și comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.

”Prioritățile României în domeniul ECOFIN urmăresc stimularea creșterii economice și a investițiilor, precum și sprijinirea reformelor structurale, în beneficiul statelor membre și al cetățenilor europeni. O importanță majoră pentru Președinția României este asigurarea continuității procesului legislativ european, precum și asigurarea unui tratament egal și menținerea unității în cadrul UE”, a precizat Eugen Teodorovici.

În privința principalelor dosare de pe agenda ECOFIN, ministrul român a subliniat că Președinția României urmărește să promoveze într-o manieră constructivă discuțiile privind aprofundarea Uniunii Economice și Monetare (UEM), pentru a facilita interesele Uniunii Europene în diferite domenii cum ar fi coeziunea, convergența și reziliența. Subiectele legate de întărirea UEM vor fi abordate într-o formulă inclusivă și transparentă, care să permită participarea tuturor statelor membre. Programul InvestEU și Programul de Sprijin pentru Reforme, strâns legate de aprofundarea UEM, sunt alte subiecte importante pe agenda PRES RO. De altfel, dosarul InvestEU va figura pe agenda reuniunii ECOFIN din ianuarie.

De asemenea, sistemul de TVA, regimul general al accizelor, impozitarea economiei digitale și programul Fiscalis sunt prioritățile PRES RO în domeniul impozitării.

Nu în ultimul rând, ministrul finanțelor a subliniat importanța pe care Președinția României la Consiliul UE o acordă negocierii viitorului buget european pentru perioada 2021-2027.

”Dorim să facilităm un proces eficace de negociere a acordului post 2021, în condițiile incerte cauzate de ieșirea Marii Britanii din UE și de încheierea mandatului unuia dintre partenerii instituționali. Suntem pregătiți să lucrăm într-un ritm susținut pentru avansarea cât mai consistentă a negocierilor, privind viitorul cadrul financiar cu scopul de a permite obținerea unui acord până la sfârșitul anului. În plus, credem că pregătirea unei implementări de calitate a proiectelor finanțate din bani europeni începând cu 1 ianuarie 2021 este un obiectiv comun al statelor membre”, a subliniat Eugen Teodorovici.

La sfârșitul întâlnirii, ministrul finanțelor publice a prezentat concluziile discuțiilor reuniunii ”Convergență economică și socială, coeziune și incluziune” în fața membrilor guvernului și a Colegiului Comisarilor Europeni.

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close