Proiect de ordonanţă pentru modificarea O.U.G. nr. 114/2018

feature photo

Ministerul Finanţelor Publice a făcut public proiectul de ordonanţă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 114/2018.

Potrivit acestuia:

ART. I. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. Articolele 86-88 vor avea următorul cuprins:

„Art. 86 – (1) Instituţiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, denumită în continuare taxa pe active.

(2) În întelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

  1. instituţie bancară – instituţie de credit, persoană juridică română, inclusiv sucursalele din străinătate ale acesteia şi sucursala din România a instituţiei de credit, persoană juridică străină;
  2. active financiare nete – activele financiare ale instituției bancare existente la sfârșitul semestrului, respectiv anului pentru care se datorează taxa pe active, astfel cum sunt înregistrate în evidența contabilă, ajustate, după caz, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, respectiv: (…)

ART. II. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. La art. 37, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) pentru creditele acordate în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;”

  1. La articolul 37, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a1), cu următorul cuprins:

„a1)) pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobanda variabila se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.”

ART. III. Alineatul 1 al articolului 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 20 septembrie 2016, se modifică și va avea următorul cuprins:

 „ (1) În contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli:

  1. a) pentru creditele în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;
  2. b) pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor;
  3. c) în acord cu politica comercială a fiecărui creditor, acesta poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul indicelui de referinţă;
  4. d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării datorate indicelui de referinţă EURIBOR/indicelui de referință pentru creditele acordate în lei cu dobândă variabilă/LIBOR, cât şi în cel al reducerii acesteia;
  5. e) valoarea indicilor de referinţă utilizaţi în formula de calcul a dobânzii variabile va fi afişată şi permanent actualizată, pe website-urile creditorilor şi la toate punctele de lucru ale acestora.”

(…)

Art. VI. (1) Aplicarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 mai 2019.

(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro.

(…)

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close