Prima rectificare bugetară este planificată pentru luna iulie

feature photo

Prima rectificare bugetară este planificată în iulie şi va viza, printre altele, veniturile în scădere ale unor comunităţi locale faţă de cele previzionate, a explicat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„La estimarea de venituri la nivel local, aici pot fi diferenţe. Din ce? Vă dau un singur motiv. Să spunem că o comunitate locală a avut o tranzacţie anul trecut. A avut un venit încasat. Dar în acest an acel venit nu se mai încasează. Şi atunci într-adevăr previziunea legată de veniturile comunităţii locale trebuie să aibă în vedere aceste lucruri. Şi atunci, la rectificarea bugetară din acest an, pe care vrem s-o facem în luna iulie, trebuie ca această reglare să fie făcută. Adică nu vor pierde primăriile pe baza acestui motiv”, a afirmat Teodorovici.

De asemenea, el a afirmat că vrea să discute, marţi sau miercuri, cu reprezentanţii comunităţilor locale pe marginea bugetului, precizând, totodată, că sumele pe care le vor primi sunt cele convenite la constituirea bugetului.

„O să invit cele patru structuri asociative, dacă nu chiar mânie (marţi, n.r) sau cel târziu miercuri la o discuţie pe acest subiect legat de buget, pe cheltuielile de pe partea socială, ca să clarificăm aceste lucruri şi ale elemente pe care dânşii le au de adus în discuţie pe diferite zone, nu neapărat legate de Finanţe. În general, ca să ştim că exact până la finalul lunii iunie clarificăm cum am promis la ultima şedinţă de la AMR, clarificăm toate aceste lucruri pentru a putea dânşii să demareze proiecte, ce au de făcut la nivel local”, a spus Eugen Teodorovici, întrebat de jurnalişti despre nemulţumirea primarilor care ar primi mai puţin cu 200 de lei pentru fiecare locuitor.

El a explicat că anul trecut primăriile au primit la comune 750 de lei pe cap de locuitor, iar anul acesta sunt 1000 de lei şi nu mai puţin de 2 milioane de lei pe comună. Anul trecut s-au alocat pentru partea de cheltuieli sociale 3,5 miliarde de lei, în acest an suma din buget este de 4,7 miliarde de lei.

Bugetul general consolidat pentru 2019, aprobat de Parlament în luna februarie, este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un câştig salarial mediu net lunar de 3.085 lei. Produsul Intern Brut (PIB ) este estimat la 1.022 miliarde de lei, iar deficitul bugetar la 2,76% din PIB.

Anul trecut, deficitul bugetului consolidat a fost de 2,88% din PIB, nivel identic cu cel la care s-a închis bugetul şi în anul 2017.

Sursă: România liberă

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close