Top producatori inghetata: pofta nebuna si profituri pe masura

Vara inseamna soare, vacanta si muuulta inghetata. Cu topping de ciocolata, cu bucati de fructe, cu sirop de caramel sau simpla, inghetata ne trezeste simturile si ne face sa trecem mai usor peste arsita dogoratoare din fiecare vara. Inghetata este mai mult decat un produs, ea este asociata cu momente de relaxare si rasfat, iar cum toti avem nevoie de tot mai multe astfel de clipe, nu e de mirare ca in fiecare an consumul de inghetata creste vazand cu ochii.

Pornite din pasiune, cu bugete initiale reduse si activitate sezoniera, afacerile cu inghetata din Romania s-au dovedit a fi extrem de profitabile, apetitul romanilor pentru inghetata generand venituri considerabile pentru proprietarii companiilor producatoare.

De asemenea, cresterea consumului si potentialul de dezvoltare al pietei de profil au atras in ultimi ani tot mai multi investitori straini. Este cazul si gigantului Unilever care a preluat in 2018 afacerile celui mai mare producator roman de inghetata, Betty Ice. Brandul Betty Ice ramane pe piata, insa este in continuare comercializat sub tutela Unilever.

Si ceilalti producatori romani de inghetata stau bine din punct de vedere al situatiei financiare, asadar iata cum aratau cifrele in 2018 pentru trei mari companii din aceasta industrie.

 

Cat au castigat in 2018 marii producatori romani de inghetata

ALPIN 57 LUX SA

Infiintata in 1994 in Sebes, judetul Alba, compania Alpin 57 Lux este astazi unul dintre cei mai importanti producatori de inghetata din Romania. Fabrica de la Sebes produce 80 de tone de inghetata zilnic si are peste 100 de sortimente sub branduri diferite, printre care cele mai populare sunt Transalpina, Malgra, Fulg de Nea, Delicia si altele. In 2016 compania romaneasca a fost achizitionata de un important producator de lactate din Letonia, Food Union.

De-a lungul anilor, compania si-a diversificat portofoliul de produse, dezvoltandu-si productia in domeniul produselor de patiserie si legume congelate. Strategia de dezvolatre a dat rezultate pozitive, afacerile Alpin 57 Lux mergand cum nu se poate mai bine. Prin urmare, in ultimii ani incasarile companiei au cunoscut un trend crescator, ajungand in 2018 sa aiba o cifra de afaceri de 113,8 milioane de RON, cu 14% mai mult fata de anul anterior. Anul 2018 a fost cel mai bun an din punct de vedere al incasarilor pentru compania din Sebes.

Compania sta bine si din punct de vedere al profitului. Chiar daca acesta a avut valori oscilante in ultimii 4 ani, Alpin a reusit sa se mentina pe plus in toti acesti ani. In 2016 profitul a scazut dramatic, in mare parte ca urmare a efortului financiar semnificativ in investitiile facute pentru modernizarea spatiului de productie, insa in urmatorul an, compania a dat semne ca-si revine, aproape dublandu-si profitul. In 2018 Alpin a continuat trendul crescator al profitului, inregistrand o valoare a acestuia de 11,2 milioane de RON, cu 62,3 % mai mare fata de anul precedent.

 

 

TOP GEL PROD SRL

Compania din Craiova a luat fiinta in anul 1994, iar la acea vreme producea doar inghetata la vafa. Pe parcursul timpului, Top Gel si-a largit portofoliul de produse, ajungand in prezent la peste 100 de sortimente de inghetata si o capacitate de productie de 65-75 tone de inghetata zilnic. Datorita caracterului sezonier al inghetatei, Top Gel s-a dezvoltat si in domeniul produselor de patiserie, producand in prezent o gama variata de napolitane.

Inacasarile companiei se afla de cativa ani pe un trend descendent, inregistrand valori ale cifrei de afaceri in scadere. Daca in 2014 vanzarile companiei erau in valoare de 88 milioane de RON, 4 ani mai tarziu, in 2018, cifra de afaceri inregistrata de Top Gel a fost cu 11,9 % mai putin, si anume de 77,5 milioane de RON. Cel mai probabil este nevoie de o strategie clara si bine pusa la punct pentru ca afacerile companiei din Banie sa se redreseze.

Daca vanzarile au scazut in fiecare an, nu acelasi lucru se poate spune despre profitul companiei. Trendul descendent inregistrat in perioada 2016-2017 s-a incheiat in 2018, anul in care Top Gel a cunoscut o crestere de 77.5% a profitului. Astfel, valoarea profitului a fost de 17,4 milioane de RON.

 

ICE DYP BALAS SRL

ICE DYP BALAS este o companie cu capital privat 100% romanesc, infiintata in anul 1996 in judetul Timis. Fabrica de la Carpinis produce astazi 60 de sortimente de inghetata, capacitatea sa de productie fiind de 50 de tone de inghetata zilnic. Printre marcile cunoscute fabricate de compania timisoreana se numara inghetata Mega, Star, Pandy si Exotic. Ca si in cazul celorlalti producatori de inghetata, Ice Dyp Balas nu s-a oprit la fabricarea doar acestor produse, dezvoltandu-si activitatea si in alte directii. Astfel in 2013, compania a deschis un centru spa in Timisoara care-i asigura o parte din veniturile anuale.

Astfel, compania si-a crescut incasarile in ultimii ani, ajungand sa aiba in 2018 o cifra de afaceri de 55,4 milioane de RON, cu 33,5% mai mare fata de anul precedent.

Anul 2018 a fost cel mai bun de pana acum, atat din punct de vedere al vanzarilor, cat si al profitului, acesta din urma inregistrand o crestere semnificativa. Astfel, in 2018 valoarea profitului companiei Ice Dyp Balas a fost de 4,1 milioane de RON, de 5 ori mai mare fata de anul precedent.

Numarul companiilor producatoare de inghetata de la noi din tara a crescut in ultimii ani, ceea ce inseamna ca afacerile din acest domeniu devin din ce in ce mai profitabile. Pe fondul cresterii consumului, tot mai multi investitori straini sunt interesati de acest sector, iar in acest context, viitorul suna bine pentru producatorii romani.

 

RisCo a realizat acest articol utilizand serviciul SellNet – Selectii Liste si Firme. Daca si tu lucrezi intr-o industrie competitiva si te intereseaza situatia primilor jucatori, urmareste articolele noastre sau foloseste serviciul recomandat de specialistii nostri.

Daca acest articol ti s-a parut interesant, urmareste-ne si pe paginile de FacebookInstagramTwitter, sau LinkedIN

Autor: RisCo

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close