CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 16 iunie 2009, modificata prin Decizia nr. 4.710 din 29 octombrie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia contencios administrativ si fiscal, prin care s-a admis recursul declarat impotriva acesteia, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5, art. 6, art. 7, art. 12, art. 16, art. 37 alin. (2) lit. e), f) si g), art. 44 si art. 54 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, exceptie ridicata de Alexandru Serban Bradisteanu intr-o cauza de contencios administrativ avand ca obiect solutionarea cererii de confiscare a averii nejustificate a acestuia, cerere formulata, in baza Legii nr. 144/2007, de catre Agentia Nationala de Integritate printr-un act de constatare.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale, contravenind prevederilor art. 1 alin. (4) si art. 116 alin. (2) din Constitutie, deoarece Agentia Nationala de Integritate, prin atributiile care i-au fost conferite, a fost instituita – contrar textelor constitutionale mentionate – ca un organ administrativ cu veritabila activitate jurisdictionala, subordonat Parlamentului. Pe de alta parte, arata ca inspectorii de integritate, desi sunt controlati politic prin intermediul Consiliului National de Integritate, se supun Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici si au atributii specifice unui organism jurisdictional. In acest sens sunt prevederile cuprinse in cap. I din lege, potrivit carora inspectorii de integritate pot solicita institutiilor si autoritatilor publice date, informatii si documente pe baza carora solutioneaza dosarele, pot dispune efectuarea de expertize in conditii asemanatoare modalitatii in care este administrata aceasta proba in procedura penala, cu posibilitatea persoanei cercetate de a fi asistata de aparator, iar in cazul in care se efectueaza o expertiza, de a-si alege un consilier. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca actul de constatare reprezinta un adevarat rechizitoriu, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) din Constitutie, text ce exclude posibilitatea infiintarii unor organisme hibride, care sa indeplineasca simultan sarcini administrative si jurisdictionale si care sa se situeze sub control parlamentar. O alta dovada a faptului ca suntem in prezenta unui organism jurisdictional, in opinia autorului exceptiei, o reprezinta dispozitiile din legea criticata referitoare la modalitatea de repartizare a cauzelor, dar si anumite situatii care apar in mod deosebit in activitatea de administrare a justitiei, respectiv cauze de incompatibilitate, conflict de interese, formularea unor cereri de recuzare sau declaratii de abtinere din partea inspectorului de integritate.
In final, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca intreaga Lege nr. 144/2007 este neconstitutionala si “nejuridica”, deoarece stabileste modalitati diferite de cenzura a actelor pe care le emite. Astfel, procesul-verbal prin care este aplicata sanctiunea contraventionala a amenzii de catre inspectorul de integritate trebuie sa indeplineasca cerintele Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, dar, potrivit legii criticate, contestarea acestuia se poate face doar la Judecatoria Sectorului 1, pe raza teritoriala in care isi are sediul Agentia Nationala de Integritate, prevederi ce intra in contradictie cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, potrivit carora instanta competenta teritorial este cea de la locul comiterii contraventiei. Pe de alta parte, actele de constatare se inainteaza sectiei de contencios administrativ a curtii de apel competente teritorial in functie de domiciliul persoanei verificate, iar la judecata participa statul, prin Ministerul Finantelor Publice, si procurorul. Prin urmare, desi obiectul judecatii il reprezinta contestarea actelor aceluiasi organ administrativ – procese-verbale si acte de constatare, Legea nr. 144/2007 prevede competenta unor instante de judecata diferite, precum si categorii diferite de participanti la judecata.
In concluzie, sustine ca din analiza de ansamblu a Legii nr. 144/2007 rezulta ca aceasta este un act normativ neconstitutional.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal nu si-a exprimat opinia asupra temeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate.
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 sunt constitutionale, deoarece Agentia Nationala de Integritate este o autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, fiind infiintata prin lege organica, cu respectarea dispozitiilor art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) si art. 76 alin. (1) din Constitutie. Totodata, arata ca Agentia Nationala de Integritate nu indeplineste o activitate de infaptuire a justitiei, ci este o structura de cercetare si de sesizare a organului de urmarire penala, a organului fiscal competent sau a instantei de judecata, in conditiile legii.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din Incheierea din 16 iunie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, modificata prin Decizia nr. 4.710 din 29 octombrie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia contencios administrativ si fiscal, il reprezinta dispozitiile art. 5, 6, 7, 12, 16, art. 37 alin. (2) lit. e), f) si g), art. 44 si 54 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate.
Dupa data sesizarii initiale a Curtii Constitutionale prin Incheierea din 16 iunie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, Legea nr. 144/2007 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, dandu-se textelor o noua numerotare, iar dispozitiile art. 5, 6, 7, 12, 16, art. 37 lit. e), f) si g), art. 44 si 54 au devenit cele ale art. 6, 7, 8, 13, 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) si h), art. 46 si 57, avand urmatorul cuprins:
- Art. 6: “Pe parcursul desfasurarii verificarilor, Agentia poate solicita tuturor institutiilor si autoritatilor publice implicate, precum si altor persoane juridice de drept public sau privat documentele si informatiile necesare intocmirii actului de constatare.”;
- Art. 7: “La solicitarea motivata a inspectorului de integritate, conducatorii autoritatilor, institutiilor sau societatilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligati sa comunice acestuia, in termen de cel mult 10 zile lucratoare, datele, informatiile, inscrisurile si documentele prevazute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum si date, informatii sau documente pe care le detin, care ar putea conduce la solutionarea cauzei.”;
- Art. 8: “(1) Inspectorul de integritate poate dispune, cu acordul persoanei verificate, efectuarea unei expertize pentru lamurirea neconcordantelor dintre valoarea declarata si valoarea reala a bunurilor mentionate in declaratie.
(2) Bunurile care fac obiectul unui act autentic pot fi supuse expertizei, in vederea stabilirii valorii acestora, doar in cazul in care actul autentic a fost anulat potrivit dreptului comun.
(3) Persoana verificata are dreptul sa-si aleaga un expert asistent, pe cheltuiala proprie.”;
- Art. 13: “(1) Se infiinteaza Agentia Nationala de Integritate, autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, ce functioneaza la nivel national, ca structura unica, cu sediul in municipiul Bucuresti.
(2) Personalul Agentiei este format din presedintele Agentiei, vicepresedintele Agentiei, inspectori de integritate, functionari publici si personal contractual. Presedintele Agentiei este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepresedintele Agentiei este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar functia de inspector de integritate este functie publica cu statut special.
(3) Prin hotarare a Consiliului National de Integritate, la propunerea presedintelui Agentiei, la nivel teritorial se pot infiinta structuri ale Agentiei.”;
- Art. 17: “(1) In vederea desfasurarii activitatii in conditii de profesionalism, cu respectarea principiilor impartialitatii, independentei, celeritatii si bunei administrari, repartizarea cauzelor se face in mod aleatoriu, in sistem informatizat, de catre conducerea Agentiei.
(2) Redistribuirea cauzelor repartizate inspectorilor de integritate se poate face numai in urmatoarele cazuri:
a) imposibilitatea de exercitare a atributiilor, timp de cel putin 20 de zile;
b) solicitarea motivata a inspectorului de integritate caruia i-a fost repartizata lucrarea;
c) suspendarea din activitate, in conditiile legii;
d) incompatibilitate;
e) conflict de interese;
f) admiterea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate;
g) lasarea cauzei in nelucrare mai mult de 10 zile.”;
- Art. 38 alin. (2) lit. f), g) si h): “Consiliul are urmatoarele atributii: [..]
f) formuleaza recomandari referitoare la strategia si activitatea Agentiei privind activitatea de verificare a averilor si a conflictelor de interese;
g) analizeaza raportul anual de audit prevazut la art. 33;
h) inainteaza Senatului, anual si ori de cate ori considera necesar, un raport despre activitatea Agentiei;”;
- Art. 46: “(1) Agentia intocmeste un act de constatare daca, in urma probelor aflate la dosar, rezulta ca:
a) intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada sunt diferente vadite, iar dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificata, cauza se trimite instantei competente, care poate dispune confiscarea unei parti din averea dobandita sau unui bun determinat;
b) una dintre persoanele supuse dispozitiilor legale privind conflictele de interese a emis un act administrativ, a incheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu incalcarea obligatiilor legale privind conflictul de interese;
c) una dintre persoanele prevazute de lege se afla in stare de incompatibilitate;
d) persoana verificata nu a actionat cu incalcarea obligatiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilitatilor.
(2) Inspectorul de integritate comunica persoanei verificate actul de constatare, in termen de cel mult 5 zile de la data intocmirii.
(3) Agentia sesizeaza organul de urmarire penala sau organul fiscal competent daca exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Verificarea efectuata de inspectorul de integritate se suspenda pana la solutionarea cauzei de catre organul judiciar, potrivit legii. In acest caz, termenul de prescriptie a raspunderii disciplinare se suspenda pana la reluarea verificarii de catre Agentie. Sesizarea organului fiscal competent se face in vederea stabilirii obligatiilor fiscale, potrivit legii.”;
- Art. 57: “Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 115/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Codului de procedura civila, ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu dispozitiile altor acte normative, daca acestea nu sunt contrare prezentei legi.”
Aceste dispozitii din Legea nr. 144/2007 nu au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate, deoarece Curtea nu a mai fost sesizata anterior cu exceptia de neconstitutionalitate a acestor prevederi, iar, potrivit Constitutiei si Legii nr. 47/1992, Curtea Constitutionala nu se poate pronunta din oficiu decat asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei. Cu privire la alte dispozitii din Legea nr. 144/2007, Curtea s-a pronuntat prin 9 decizii referitoare la prevederile art. 18 alin. (2) lit. d) si e) si ale art. 39 alin. (1) pct. 34, devenite cele ale art. 19 alin. (2) lit. d) si e) si ale art. 41 alin. (1) pct. 34, dupa republicarea legii.
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat si ale art. 116 alin. (2) privind infiintarea organelor de specialitate.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
1. Avand in vedere necesitatea si oportunitatea reglementarii intr-un veritabil cod de integritate a celor 3 instrumente administrative de prevenire si de lupta impotriva coruptiei institutionale, si anume controlul declararii averilor, declararea si verificarea intereselor si a incompatibilitatilor in exercitarea demnitatii si a functiei publice, astfel cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 144/2007, aceasta reglementeaza organizarea si functionarea unei autoritati administrative autonome si unice, cu personalitate juridica si activitate permanenta, Agentia Nationala de Integritate (denumita in continuare Agentia). Potrivit art. 14 din Legea nr. 144/2007, aceasta are urmatoarele atributii:
“a) verifica declaratiile de avere si declaratiile de interese;
b) efectueaza controlul depunerii la termen a declaratiilor de avere si a declaratiilor de interese de catre persoanele prevazute de lege;
c) constata ca intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada exista o diferenta vadita care nu poate fi justificata si sesizeaza instanta competenta pentru stabilirea partii de avere dobandita sau a bunului determinat dobandit cu caracter nejustificat, a carui confiscare o solicita;
d) constata nerespectarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese si regimul incompatibilitatilor;
e) dispune clasarea sesizarii, cand diferenta intre averea dobandita si veniturile realizate nu este vadita sau bunurile sunt justificate sau, dupa caz, cand nu se dovedeste conflictul de interese ori starea de incompatibilitate;
f) sesizeaza organul de urmarire penala daca exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala;
g) aplica sanctiunile si ia masurile prevazute de lege in competenta sa sau, dupa caz, sesizeaza autoritatile ori institutiile competente in vederea luarii masurilor si aplicarii sanctiunilor prevazute de lege;
h) elaboreaza studii, analize, intocmeste statistici anuale privind declaratiile de avere, declaratiile de interese, precum si cu privire la verificarea acestora, efectuata de catre cei in drept, si dezvolta relatii de parteneriat cu persoanele care exercita demnitatile si functiile prevazute de prezenta lege, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenta;
i) elaboreaza si difuzeaza ghiduri practice sau alte materiale in domeniu, intocmind propriile materiale in acest sens, avand in vedere practica organelor judiciare.”
In vederea indeplinirii acestor atributii, Legea nr. 144/2007 stabileste, in principal, urmatoarele reguli de procedura: Agentia isi indeplineste atributiile de verificare din oficiu sau, dupa caz, la sesizarea oricarei persoane fizice sau juridice interesate (art. 4); repartizarea cauzelor se face in mod aleatoriu, in sistem informatizat [art. 17 alin. (1)]; cauzele se redistribuie altor inspectori de integritate in caz de incompatibilitate, de conflict de interese sau de admitere a declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate [art. 17 alin. (2)]; in termen de 30 de zile de la primirea sesizarii, inspectorul de integritate efectueaza verificarea prealabila a documentelor depuse prin sesizare, inclusiv declaratia de avere si declaratia de interese ale persoanei in cauza [art. 5 alin. (1)]; actele si lucrarile efectuate de catre inspectorii de integritate din cadrul Agentiei nu sunt publice, cu exceptia actului de constatare [art. 5 alin. (8)]; Agentia poate solicita tuturor institutiilor si autoritatilor publice implicate, precum si altor persoane juridice de drept public sau privat documentele si informatiile necesare intocmirii actului de constatare (art. 6); conducatorii autoritatilor, institutiilor sau societatilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligati sa comunice inspectorului de integritate, in termen de cel mult 10 zile lucratoare, datele, informatiile, inscrisurile si documentele prevazute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum si date, informatii sau documente pe care le detin, care ar putea conduce la solutionarea cauzei (art. 7); inspectorul de integritate poate dispune efectuarea unei expertize pentru lamurirea neconcordantelor dintre valoarea declarata si valoarea reala a bunurilor mentionate in declaratie [art. 8 alin. (1)]; persoana verificata are dreptul sa isi aleaga un expert asistent, pe cheltuiala proprie [art. 8 alin. (3)]; inspectorul de integritate solicita persoanei verificate informatii si dovezi suplimentare [art. 5 alin. (2)]; inspectorul de integritate intocmeste acte de constatare si procese-verbale [art. 9 alin. (2)]; actele intocmite in cursul cercetarii prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de proba, potrivit legii [art. 9 alin. (5)].
Solutiile legale care pot fi dispuse de catre Agentie sunt urmatoarele: sesizarea instantei competente si solicitarea confiscarii unei parti din averea dobandita sau a unui bun determinat, in cazul in care inspectorul de integritate constata ca intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada sunt diferente vadite, iar dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate este nejustificata (art. 46); sesizarea organului de urmarire penala daca exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala sau organului fiscal competent in vederea stabilirii obligatiilor fiscale, potrivit legii (art. 46); sesizarea autoritatilor competente in cazul in care inspectorul de integritate constata existenta unui conflict sau a unei stari de incompatibilitate (art. 46); clasarea lucrarii [art. 5 alin. (7)]; constatarea si sanctionarea contraventiilor prevazute de Legea nr. 144/2007 (art. 56).
Analizand continutul normativ al textelor de mai sus, referitoare la atributiile, procedura si solutiile pe care le poate adopta Agentia, Curtea observa ca activitatile de cercetare, de ancheta, efectuate de catre inspectorii de integritate – in cadrul carora se administreaza si se evalueaza probe, se solicita orice informatii necesare de la orice institutie, autoritate publica, persoana juridica de drept public sau privat si se efectueaza expertize – sunt urmate, potrivit art. 46 din Legea nr. 144/2007, de intocmirea unui act de constatare, cu efecte juridice similare rechizitoriului, sub aspectul sesizarii instantei de judecata. Astfel, prin actul de constatare, inspectorul de integritate analizeaza si decide – printr-un procedeu specific functiei de judecata – daca exista diferente vadite intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada si daca dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate este nejustificata, solicitand instantei de judecata – ca urmare a aceluiasi procedeu – confiscarea averii nejustificate. Totodata, drept consecinta a activitatii de cercetare, Agentia sesizeaza organul de urmarire penala, daca se constata ca exista probe sau indicii temeinice pentru savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Avand in vedere regulile de procedura prevazute de Legea nr. 144/2007 si solutiile pe care le poate adopta Agentia, Curtea constata ca anumite activitati desfasurate de inspectorii de integritate au caracter jurisdictional. Astfel, in temeiul art. 46 din Legea nr. 144/2007 si urmare a activitatilor de cercetare si verificare, creandu-se o confuzie intre functia de ancheta si cea de judecata, inspectorul de integritate – pe baza liberei sale aprecieri in administrarea probelor, printr-o procedura care nu respecta contradictorialitatea – decide ca o parte din avere este nejustificata si, prin urmare, da un verdict, “spune dreptul” (iuris dictio), activitate permisa numai instantelor de judecata, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, conform caruia “Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”.
Curtea mai constata ca organele care exercita aceste activitati nu sunt instante judecatoresti si nu se supun normelor de organizare si functionare prevazute in cap. VI “Autoritatea judecatoreasca” din titlul III “Autoritatile publice” al Constitutiei, intrucat functia de inspector de integritate este functie publica cu statut special, in conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 144/2007. In acelasi sens, Curtea observa ca, inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 144/2007, competenta de constatare a existentei unei diferente vadite intre bunurile si valorile declarate sau detinute si bunurile si valorile ce puteau fi dobandite din veniturile legal realizate apartinea “comisiei de cercetare”, un organ colegial, format din judecatori si procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici.
Totodata, in caracterizarea atributiilor jurisdictionale ale Agentiei, Curtea constata ca acele activitati de cercetare si de constatare, in temeiul carora este sesizata instanta de judecata, solicitandu-se confiscarea averii, sau organele de urmarire penala, nu se pot incadra nici in modalitatile de exercitare a jurisdictiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative, asa cum prevede art. 21 alin. (4) din Constitutie, ci obligatorii.
Prin urmare, avand in vedere, pe de-o parte, statutul constitutional al justitiei, iar, pe de alta parte, activitatile de ancheta si de judecata desfasurate de Agentie, autoritate administrativa autonoma, prin care inspectorii de integritate – ce detin functii publice cu statut special – analizeaza si decid daca exista diferente vadite intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada si daca dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate este justificata sau nu, in vederea sesizarii instantei de judecata, solicitandu-i acesteia confiscarea averii, sau a organelor de urmarire penala, Curtea constata ca dispozitiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 contravin prevederilor constitutionale ale art. 124 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora “Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti” si celor ale art. 126 alin. (1) privind infaptuirea justitiei.
De asemenea, Curtea constata ca atributia inspectorului de integritate de a solicita confiscarea averii incalca si prevederile art. 44 alin. (8) si (9) din Constitutie, potrivit carora “averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma”, iar “bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”. Recunoscand posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita instantei de judecata competente – in ipoteza nejustificarii dobandirii unei cote-parti din avere sau a unor bunuri determinate – confiscarea acestei parti sau a bunului determinat, prevederile art. 46 din Legea nr. 144/2007 extind masura confiscarii de la bunurile dobandite ilicit si cu privire la bunurile nejustificate, incalcand astfel prevederile art. 44 alin. (8) si (9) din Constitutie. In acest sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, prin care instanta de contencios constitutional a decis ca “este evident ca masura confiscarii unor bunuri constituie o exceptie de la principiul constitutional, consfintit de art. 44 alin. (8) din Constitutie, potrivit caruia caracterul licit al dobandirii bunurilor se prezuma. Astfel, confiscarea nu face decat sa aduca atingere prezumtiei de dobandire licita a unor bunuri, ceea ce nu poate conduce decat la concluzia neconstitutionalitatii acestor dispozitii de lege care ingaduie o astfel de atingere adusa averii unei persoane. De aceea, o asemenea masura este reglementata constitutional doar in cazul savarsirii unor infractiuni sau contraventii, adica in situatii constatate, in conditiile legii, ca reprezentand fapte cu un anumit grad de pericol social”.
De asemenea, Curtea subliniaza ca principiul constitutional al prezumtiei dobandirii licite a averii trebuie sa se aplice si in cazul persoanelor cercetate potrivit Legii nr. 144/2007, iar cei ce pretind ca averea unei persoane a fost dobandita ilicit trebuie sa dovedeasca acest lucru. Din dispozitiile Legii nr. 144/2007 reiese insa ca persoana cercetata este tinuta sa dovedeasca provenienta licita a tuturor bunurilor dobandite in perioada supusa controlului, avand loc, asadar, o rasturnare a sarcinii probei, ceea ce contravine prezumtiei dobandirii licite a bunurilor, consacrata constitutional prin art. 44 alin. (8).
Totodata, Curtea retine ca dispozitiile art. 46 din Legea nr. 144/2007, prin posibilitatea inspectorilor de integritate de a solicita instantei de judecata competente confiscarea unei parti a averii sau a unui bun determinat, pronuntandu-se asupra vinovatiei unei persoane, incalca si prevederile art. 23 alin. (11) din Constitutie referitoare la prezumtia de nevinovatie, deoarece confiscarea averii se solicita in absenta unei hotarari judecatoresti definitive, prin care sa se stabileasca vinovatia, penala ori contraventionala. In acelasi sens, potrivit principiilor de drept procesual penal, nimeni nu este obligat sa isi dovedeasca nevinovatia, sarcina probatiunii revenind acuzarii, iar situatia de dubiu ii profita celui acuzat (in dubio pro reo), pe cand, in cazul constatarilor facute de catre inspectorii de integritate, in baza carora se cere confiscarea averii, persoana cercetata trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia.
In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 contravin prevederilor art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) si (9), art. 124 alin. (2) si art. 126 alin. (2) din Legea fundamentala, precum si celor ale art. 1 alin. (3) si (4) din Constitutie, potrivit carora Romania este stat de drept, in care drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor sunt garantate, iar organizarea statului are loc potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor.
Ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 46 din Legea nr. 144/2007, in conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora, “in caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare”, Curtea isi extinde controlul de constitutionalitate si urmeaza sa se pronunte si asupra dispozitiilor art. 14 lit. c), d), e) si f) si ale cap. VI “Verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor” (art. 45 – 50) din Legea nr. 144/2007, dispozitii de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile art. 46 din aceeasi lege.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 14 lit. c), d), e) si f), Agentia constata ca intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada exista o diferenta vadita care nu poate fi justificata si sesizeaza instanta competenta pentru stabilirea partii de avere dobandita sau a bunului determinat dobandit cu caracter nejustificat, a carui confiscare o solicita; constata nerespectarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese si regimul incompatibilitatilor; dispune clasarea sesizarii, cand diferenta intre averea dobandita si veniturile realizate nu este vadita sau bunurile sunt justificate sau, dupa caz, cand nu se dovedeste conflictul de interese ori starea de incompatibilitate; sesizeaza organul de urmarire penala daca exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Totodata, intregul cap. VI, din care face parte art. 46, reglementeaza procedura de verificare a averilor, conflictelor de interese si a incompatibilitatilor.
Prin urmare, avand in vedere ceea ce s-a retinut prin considerentele sus-mentionate, ca tocmai aceste atributii exercitate de catre Agentie contravin prevederilor constitutionale, Curtea constata ca si dispozitiile art. 14 lit. c), d), e) si f) si ale cap. VI “Verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor” (art. 45 – 50) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate sunt, la randul lor, neconstitutionale, incalcand prevederile art. 1 alin. (3) si (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) si (9), art. 124 alin. (2) si art. 126 alin. (2) din Legea fundamentala.
2. Totodata, tinand cont de aceleasi prevederi ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 si avand in vedere ca nici dispozitiile cuprinse in cap. I “Dispozitii generale” (art. 1 – 9) din Legea nr. 144/2007 nu pot fi disociate in mod necesar si evident de prevederile art. 46 din aceeasi lege, deoarece instituie norme de procedura, Curtea urmeaza a se pronunta si asupra acestora.
In acest sens, Curtea constata ca, pentru aceleasi considerente ca si cele de la pct. 1 si raportat la aceleasi prevederi constitutionale, dispozitiile cap. I “Dispozitii generale” (art. 1 – 9) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate sunt neconstitutionale, in masura in care prevad competenta Agentiei de a efectua acte de cercetare si de a intocmi acte de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor si de a sesiza, pe baza acestora, instantele competente si organele de urmarire penala.
3. In temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), “Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei”, iar, potrivit art. 1 alin. (5) din Constitutie, suprematia Legii fundamentale este obligatorie. Prin urmare, Curtea urmeaza sa se pronunte si asupra dispozitiilor din Legea nr. 144/2007 care prevad obligativitatea publicarii declaratiilor de avere si de interese pe pagina de internet a institutiilor, precum si transmiterea lor catre Agentie in vederea publicarii lor pe pagina de internet a acesteia.
Aceste dispozitii din Legea nr. 144/2007 sunt cele ale art. 11 lit. e), f) si g), ale art. 12 alin. (2) si ale art. 42 alin. (2), (3) si (4) si au urmatorul cuprins:
- Art. 11: “Atributiile persoanelor desemnate potrivit art. 10 sunt urmatoarele: [...]
e) asigura publicarea si mentinerea declaratiilor de avere si a declaratiilor de interese, pe pagina de internet a institutiei, daca aceasta exista, sau la avizierul propriu, in termen de cel mult 30 de zile de la primire. Declaratiile de avere si de interese se pastreaza pe pagina de internet cel putin 5 ani de la publicare, dupa care se arhiveaza potrivit legii;
f) trimit Agentiei, in termen de cel mult 10 zile de la primire, copii certificate ale declaratiilor de avere si ale declaratiilor de interese primite, pe care Agentia le publica pe pagina proprie de internet, in termen de 30 de zile de la primirea acestora, si le mentine publicate pe durata prevazuta de dispozitiile lit. e);
g) publica pe pagina de internet a institutiei, daca aceasta exista, sau la avizierul propriu, numele si functia persoanelor care nu depun declaratia de avere sau declaratia de interese in termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere, date pe care le comunica Agentiei;”;
- Art. 12 alin. (2): “Declaratia rectificata depusa impreuna cu eventualele documente se trimit de indata Agentiei.”;
- Art. 42 alin. (2), (3) si (4): “(2) Declaratiile de avere si de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, dupa caz, la biroul electoral de circumscriptie, odata cu declaratia de acceptare a candidaturii, in doua exemplare. Biroul Electoral Central si biroul electoral de circumscriptie transmit un exemplar al declaratiilor de avere si de interese la Agentie, in termen de cel mult 48 de ore de la depunere.
(3) Declaratiile de avere si de interese ale candidatilor pentru functia de Presedinte al Romaniei se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, precum si pe pagina de internet a Agentiei, in termen de 10 zile de la data depunerii sau primirii, dupa caz, si se mentin publicate pe aceasta pagina.
(4) Declaratiile de avere si de interese ale candidatilor pentru functia de deputat, senator, consilier judetean, consilier local sau primar se publica pe pagina de internet a Agentiei, in termen de 10 zile de la data primirii, si se mentin publicate pe aceasta pagina.”
Curtea observa ca, potrivit art. 26 alin. (1) din Constitutie, autoritatile publice trebuie sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata. Totodata, libera dezvoltare a personalitatii umane si demnitatea omului, valori consacrate in art. 1 alin. (3) din Constitutie, nu pot fi concepute fara respectarea si ocrotirea vietii private. Dreptul la respectul si ocrotirea vietii intime, familiale si private face parte din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale, fiind expres prevazut si in art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevedere ce impune, in principal, obligatia negativa din partea autoritatilor statului de a nu face nimic de natura a stanjeni exercitiul dreptului la viata privata.
In acest sens, Curtea constata ca obligatia prevazuta de lege de a se publica declaratiile de avere si de interese pe paginile de internet ale entitatilor unde persoanele care, in conformitate cu prevederile legale, au obligatia de a le depune, precum si transmiterea acestora catre Agentie in vederea publicarii pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul si ocrotirea vietii private, consacrat prin art. 26 din Legea fundamentala, precum si prin art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin expunerea nejustificata in mod obiectiv si rational, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea si interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere si de interese.
Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile art. 11 lit. e), f) si g), ale art. 12 alin. (2) si ale art. 42 alin. (2), (3) si (4) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate sunt neconstitutionale, in masura in care prevad obligativitatea transmiterii declaratiilor de avere si de interese Agentiei, in vederea publicarii pe pagina de internet a acesteia, precum si obligativitatea publicarii lor pe pagina de internet a entitatilor unde persoanele care, in conformitate cu prevederile legale, au obligatia de a le depune.
4. In ceea ce priveste dispozitiile art. 13, art. 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) si h) si art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, Curtea constata ca sustinerile autorului exceptiei de neconstitutionalitate sunt neintemeiate.
Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 144/2007, Agentia Nationala de Integritate se infiinteaza ca o autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, ce functioneaza la nivel national, ca structura unica, iar in conformitate cu art. 17 din aceeasi lege, in vederea desfasurarii activitatii in conditii de profesionalism, cu respectarea principiilor impartialitatii, independentei, celeritatii si bunei administrari, repartizarea cauzelor se face in mod aleatoriu, in sistem informatizat, de catre conducerea Agentiei, ceea ce este in deplin acord cu prevederile constitutionale.
Totodata, Curtea retine ca dispozitiile art. 38 lit. f), g) si h) din Legea nr. 144/2007 prevad anumite atributii ale Consiliului National de Integritate – organism reprezentativ, aflat sub control parlamentar exercitat de Senat, cu activitate nepermanenta -, si anume acelea de a formula recomandari referitoare la strategia si activitatea Agentiei, de a analiza raportul anual de audit si de a inainta Senatului un raport despre activitatea Agentiei, fara ca acestea sa contravina principiului separatiei puterilor in stat, prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, astfel cum in mod gresit sustine autorul exceptiei de neconstitutionalitate.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate ale art. 57, Curtea retine ca acestea reprezinta probleme de aplicare a legii, ce nu intra in competenta Curtii Constitutionale, ci a instantei de judecata chemata sa solutioneze cauza. Totodata, eventuala neconcordanta dintre prevederile Legii nr. 144/2007 si cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 – referitoare la contestarea proceselor-verbale de constatare si sanctionare intocmite de catre Agentie – nu intra in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.
5. Pe de alta parte, Curtea observa ca in procesul de adoptare a formei actuale a Legii nr. 144/2007 au existat situatii de incoerenta si instabilitate, contrare normelor de tehnica legislativa prevazute in Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Astfel, dupa ce Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, la nicio saptamana, aceasta a fost modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2007, prin care au fost modificate si completate 19 articole din Legea nr. 144/2007, iar 3 alineate ale art. 39, art. 43 si art. 53 au fost abrogate.
Prin continutul ei, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate a afectat drepturile si libertatile cetatenilor, prevazute de Constitutie.
Prin Legea nr. 94/2008 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2007, legiuitorul a mai adoptat modificari la 16 articole ale Legii nr. 144/2007, iar la 8 articole au fost introduse noi alineate, iar prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 843 din 8 decembrie 2007, aprobata prin Legea nr. 105/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008, au mai fost modificate 4 articole din aceeasi lege.
6. De asemenea, Curtea constata ca, potrivit art. 1 alin. (5) din Constitutie, “In Romania, respectarea [...] legilor este obligatorie” iar, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. In acelasi sens, art. 13 din aceasta lege instituie principiul unicitatii reglementarii in materie, statuand ca reglementarile de acelasi nivel si avand acelasi obiect se cuprind intr-un singur act normativ, iar potrivit art. 15, cu denumirea marginala “Evitarea paralelismelor”, in procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in doua sau mai multe acte normative, iar in cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi inlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei in reglementari unice.
Or, Curtea observa ca, in domeniul activitatii de control al averii dobandite in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii anumitor functii publice si de verificare a conflictelor de interese, exista reglementari paralele, si anume, pe de-o parte, Legea nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, modificata si completata prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, iar pe de alta parte, Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, potrivit careia activitatea de verificare privind averea dobandita in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, dupa caz, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor se efectueaza de catre Agentia Nationala de Integritate.
7. In final, Curtea constata ca, potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea retine ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
In consecinta, asa cum a statuat Curtea si in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii.
In conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie, “Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, [...] constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.” Curtea constata ca dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie disting – cu privire la obligatia de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei – intre competenta Parlamentului, pentru dispozitiile din legi, pe de-o parte, si cea a Guvernului, pentru dispozitiile din ordonante ale acestuia, pe de alta parte.
Ca atare, pe o perioada de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanta de urgenta pentru a pune de acord prevederile Legii nr. 144/2007 constatate ca fiind neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, dar poate initia un proiect de lege in acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

1. Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 lit. c), d), e) si f) si ale cap. VI “Verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor” (art. 45 – 50) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, exceptie ridicata de Serban Alexandru Bradisteanu in Dosarul nr. 5.544/2/2008 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ, si constata ca acestea sunt neconstitutionale.
2. Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. I “Dispozitii generale” (art. 1 – 9) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar al aceleiasi instante, si constata ca acestea sunt neconstitutionale in masura in care prevad competenta Agentiei Nationale de Integritate de a efectua si intocmi acte de cercetare si de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor.
3. Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 lit. e), f) si g), art. 12 alin. (2) si ale art. 42 alin. (2), (3) si (4) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar al aceleiasi instante, si constata ca acestea sunt neconstitutionale in masura in care prevad transmiterea declaratiilor de avere si de interese Agentiei Nationale de Integritate si publicarea lor pe pagina de internet a acesteia si a institutiei.
4. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13, art. 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) si h) si art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar al aceleiasi instante.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 aprilie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATA

Ne exprimam dezacordul cu solutia adoptata de Curtea Constitutionala cu votul majoritatii membrilor sai.
Motivele sunt urmatoarele:
1. Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, 7, 8, 13, 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) si h), art. 46 si 57 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate. Deosebit de acestea, intemeindu-se pe prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea si-a extins controlul si asupra dispozitiilor art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, art. 11 lit. e), f) si g), art. 12 alin. (2), art. 42 alin. (2), (3) si (4), art. 46, 47, 48, 49 si 50 din actul normativ atacat.
Observam insa ca, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea poate sa extinda controlul si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, numai in caz de admitere a exceptiei si numai daca acestea, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile neconstitutionale mentionate in sesizare.
In cauza de fata, dintre textele legale care au format obiectul exceptiei cu care a fost sesizata Curtea, au fost declarate neconstitutionale numai art. 6, 7, 8 si 46 din Legea nr. 144/2007. Aceste texte legale au urmatorul cuprins:
- Art. 6: “Pe parcursul desfasurarii verificarilor, Agentia poate solicita tuturor institutiilor si autoritatilor publice implicate, precum si altor persoane juridice de drept public sau privat documentele si informatiile necesare intocmirii actului de constatare.”;
- Art. 7: “La solicitarea motivata a inspectorului de integritate, conducatorii autoritatilor, institutiilor sau societatilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligati sa comunice acestuia, in termen de cel mult 10 zile lucratoare, datele, informatiile, inscrisurile si documentele prevazute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum si date, informatii sau documente pe care le detin, care ar putea conduce la solutionarea cauzei.”;
- Art. 8: “(1) Inspectorul de integritate poate dispune, cu acordul persoanei verificate, efectuarea unei expertize pentru lamurirea neconcordantelor dintre valoarea declarata si valoarea reala a bunurilor mentionate in declaratie.
(2) Bunurile care fac obiectul unui act autentic pot fi supuse expertizei, in vederea stabilirii valorii acestora, doar in cazul in care actul autentic a fost anulat potrivit dreptului comun.
(3) Persoana verificata are dreptul sa-si aleaga un expert asistent, pe cheltuiala proprie.”;
- Art. 46: “(1) Agentia intocmeste un act de constatare daca, in urma probelor aflate la dosar, rezulta ca:
a) intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada sunt diferente vadite, iar dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificata, cauza se trimite instantei competente, care poate dispune confiscarea unei parti din averea dobandita sau unui bun determinat;
b) una dintre persoanele supuse dispozitiilor legale privind conflictele de interese a emis un act administrativ, a incheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu incalcarea obligatiilor legale privind conflictul de interese;
c) una dintre persoanele prevazute de lege se afla in stare de incompatibilitate;
d) persoana verificata nu a actionat cu incalcarea obligatiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilitatilor.
(2) Inspectorul de integritate comunica persoanei verificate actul de constatare, in termen de cel mult 5 zile de la data intocmirii.
(3) Agentia sesizeaza organul de urmarire penala sau organul fiscal competent daca exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Verificarea efectuata de inspectorul de integritate se suspenda pana la solutionarea cauzei de catre organul judiciar, potrivit legii. In acest caz, termenul de prescriptie a raspunderii disciplinare se suspenda pana la reluarea verificarii de catre Agentie. Sesizarea organului fiscal competent se face in vederea stabilirii obligatiilor fiscale, potrivit legii.”.
Celelalte dispozitii legale care, potrivit opiniei majoritare, sunt neconstitutionale, si anume cele cuprinse in art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, art. 11 lit. e), f) si g), art. 12 alin. (2), art. 42 alin. (2), (3) si (4), art. 46, 47, 48, 49 si 50 din actul normativ atacat, nu au fost mentionate in actul de sesizare si nu sunt in mod necesar si evident indisociabile de cele declarate neconstitutionale si mentionate in actul de sesizare. In consecinta, Curtea Constitutionala nu avea dreptul sa isi extinda controlul si asupra acestor dispozitii legale si sa constate neconstitutionalitatea lor.
2. Pe de alta parte, nu impartasim opinia majoritara potrivit careia dispozitiile art. 6, 7, 8 si 46 din Legea nr. 144/2007 sunt neconstitutionale.
Asa cum se poate constata din continutul art. 6, 7 si 8 din Legea nr. 144/2007, reprodus mai sus, aceste texte abiliteaza Agentia Nationala pentru Integritate si inspectorii de integritate sa administreze probe, si anume date, inscrisuri, documente detinute de autoritatile publice, de institutiile sau de societatile publice sau private, si sa dispuna efectuarea de expertize – in vederea intocmirii actelor de constatare si a proceselor-verbale privind averea, conflictele de interese si incompatibilitatile verificate.
Luand in considerare obligatia generala de respectare a legilor, prevazuta in art. 1 alin. (5) din Constitutie si obligatia de exercitare a drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna-credinta, prevazuta in art. 57 din Legea fundamentala, opinam ca atributiile Agentiei si ale inspectorilor de integritate de verificare prin probe a caracterului licit de dobandire a averii si a existentei unor conflicte de interese si incompatibilitati, reglementate prin textele analizate, nu excedeaza cadrului constitutional.
3. Nu impartasim nici solutia de constatare a neconstitutionalitatii art. 46 din lege, adoptata cu majoritatea voturilor membrilor Curtii.
Opinam ca textul nu incalca prezumtia de dobandire licita a averii, consacrata prin art. 44 alin. (8) din Constitutie, in conditiile in care textul de lege analizat prevede ca Agentia intocmeste actul de constatare, pe care il trimite instantei competente, pe baza probelor aflate la dosar, adica a datelor, inscrisurilor si documentelor detinute de autoritatile publice, de institutiile sau de societatile publice sau private cu privire la valoarea bunurilor si a veniturilor dobandite, a expertizelor efectuate si a declaratiilor de avere si de interese depuse de persoanele vizate de lege in termenul de 15 zile de la data numirii sau alegerii in functie ori de la data inceperii activitatii, prevazut de art. 44 alin. (1) din lege. Din textul analizat nu rezulta obligatia persoanei a carei avere este verificata de a face dovada caracterului licit al dobandirii bunurilor, aceasta obligatie revenind in exclusivitate Agentiei, prin probele administrate in conditiile legii. In virtutea dreptului sau constitutional la aparare, persoana in cauza are posibilitatea sa combata aceste probe atat in fata organelor Agentiei, cat si in fata instantei de judecata si sa infirme constatarea ca “intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada sunt diferente vadite, iar dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificata”.
In aceeasi ordine de idei, luand in considerare dispozitiile art. 44 alin. (8) din Constitutie, in conformitate cu care numai averea dobandita licit nu poate fi confiscata, opinam ca legiuitorul este liber sa instituie masura confiscarii in toate cazurile de dobandire ilicita de bunuri.
4. In sfarsit, nu ne insusim teza majoritara ca activitatea Agentiei Nationale de Integritate este jurisdictionala.
Functia jurisdictionala se caracterizeaza prin instituirea puterii organului de jurisdictie de a spune dreptul (juris dico) si de a solutiona prin hotarare cu autoritate de lucru judecat un conflict cu privire la existenta ori intinderea unor drepturi subiective, de a constata o situatie juridica (prin hotarare de expedient) sau de a dispune, in conditiile legii, o masura restrictiva de drepturi. Cel care judeca, judecatorul sau organul de jurisdictie permis de Constitutie, este independent si se supune numai legii.
Pe de alta parte, activitatea jurisdictionala nu se exercita decat la cerere (judex non procedat ex officio), spre deosebire de activitatea executiv-administrativa care actioneaza nu numai la cerere, ci si din oficiu.
De asemenea, activitatea jurisdictionala se desfasoara in cadrul unei proceduri formale, caracterizata prin publicitate, contradictorialitate, oralitate.
Niciunul dintre aceste elemente de esenta activitatii de judecata nu se regasesc in structura organica, functionala si formala a Agentiei Nationale de Integritate.
Agentia Nationala de Integritate nu desfasoara o activitate de jurisdictie pentru ca in competenta acesteia nu intra solutionarea unor cazuri litigioase si nici sanctionarea incalcarilor de lege. Agentia nu pronunta hotarari cu autoritate de lucru judecat, ci desfasoara o activitate de cercetare, de investigatie, de constatare a unor fapte ori situatii cu semnificatie juridica, iar in final, de sesizare a instantelor judecatoresti sau, dupa caz, a altor autoritati si institutii competente, in vederea luarii masurilor prevazute de lege. Agentia este subordonata organic si functional Consiliului National de Integritate si se afla sub controlul Parlamentului. In sfarsit, procedura urmata de Agentie nu se identifica cu principiile care guverneaza procedura jurisdictionala.
Prin trasaturile care o caracterizeaza, Agentia Nationala de Integritate se defineste – asa cum expres se arata in art. 13 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 – ca fiind o autoritate administrativa autonoma.
Deosebit de considerentele expuse mai sus, divergente in raport cu solutia adoptata prin votul majoritar, admitem ca unele dispozitii ale legii – examinate de Curte dar care nu fac obiectul analizei noastre – sunt susceptibile de critica din punct de vedere constitutional. Avand insa in vedere ca instanta de contencios constitutional nu se poate sesiza din oficiu, exprimam punctul de vedere ca aceste dispozitii legale urmau a fi examinate numai dupa ce Curtea va fi fost sesizata in conditiile prevazute de lege.

Judecatori,
Nicolae Cochinescu         Petre Lazaroiu           Augustin Zegrean

SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor de judecata s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanelor care dupa data de 6 martie 1945 si pana in anul 1989 inclusiv au fost condamnate definitiv pentru infractiunile de neprezentare la incorporare sau concentrare ori de insubordonare, prevazute si pedepsite de art. 334 si 354 din Codul penal, savarsite din motive de constiinta religioasa.
Unele instante au apreciat ca persoanele condamnate definitiv pentru infractiunile de neprezentare la incorporare sau concentrare ori de insubordonare, savarsite din motive religioase dupa data de 6 martie 1945, se incadreaza in ipoteza normei juridice continute de art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
S-a retinut ca infractiunile pentru care reclamantii au fost condamnati dobandesc, in contextul regimului de dictatura existent in acea perioada, natura unor infractiuni politice, deoarece limitarea libertatii de exprimare si a libertatii de constiinta a facut posibile astfel de condamnari.
Alte instante au respins cererile de recunoastere a drepturilor prevazute prin Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, considerand ca faptele pentru care reclamantii au fost condamnati nu constituie infractiuni cu caracter politic, ci infractiuni de drept comun, indreptate impotriva capacitatii de aparare a tarii.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect legea.
Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, “Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsa privativa de libertate in baza unei hotarari judecatoresti ramase definitiva sau a fost lipsita de libertate in baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice; (…)”
In raport cu aceste dispozitii legale, rezulta ca, in esenta, problema de drept care se cere a fi solutionata prin recursul in interesul legii vizeaza stabilirea naturii infractiunii de neprezentare la incorporare sau concentrare si a celei de insubordonare, savarsite din motive de constiinta religioasa, si, pe cale de consecinta, a condamnarii dispuse pentru aceste infractiuni prin hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, respectiv daca acestea trebuie privite ca avand caracter politic sau, dimpotriva, caracterul lor este de drept comun.
Cum in discutie sunt infractiunile prevazute de art. 334 si 354 din Codul penal, se cere aratat ca faptele persoanelor care, din motive de constiinta, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (cel mai frecvent determinate de apartenenta la Organizatia Religioasa “Martorii lui Iehova”) au fost incadrate juridic in dispozitiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la incorporare sau concentrare), respectiv in dispozitiile art. 334 din acelasi cod (insubordonarea) atunci cand, desi incorporata sau recrutata, persoana respectiva a refuzat executarea unui ordin cu privire la indatoririle de serviciu.
Aceste fapte au fost si sunt reglementate in titlul X al Codului penal “Infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei”, cap. 1 “Infractiuni savarsite de militari” – sectiunea I “Infractiuni contra ordinii si disciplinei militare” (art. 334), respectiv cap. 3 “Infractiuni savarsite de civili” (art. 354).
Asezarea acestor texte in titlul si capitolele mentionate a fost facuta, in mod evident, avandu-se in vedere obiectul juridic al acestor infractiuni, care este cel al relatiilor sociale referitoare la capacitatea de aparare a tarii.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu tine de o anumita oranduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetatenilor sai si formele de participare la indeplinirea unei obligatii prevazute prin legea fundamentala.
Instituirea obligatiei de executare a serviciului militar a privit toti cetatenii apti sa il efectueze, fara nicio discriminare pe motive religioase sau de alta natura.
In aceste conditii nu se poate considera ca scopul acestor reglementari a fost determinat de ratiuni politice specifice oranduirii comuniste, caci ceea ce s-a urmarit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea data.
Or, in absenta unui asemenea scop al incriminarii, nu se poate pune problema existentei unei infractiuni cu caracter politic si, pe cale de consecinta, a unei condamnari avand un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infractiunile de insubordonare ori de neprezentare la incorporare sau concentrare nu poate fi inteleasa nici ca o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale deoarece, in perioada la care ne referim, Constitutia garanta libertatea constiintei (art. 30), dar in acelasi timp, asa cum s-a mentionat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnarile pentru cele doua infractiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenenta la un cult religios, ci pentru savarsirea unor fapte prevazute de norme penale care privesc organizarea si legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
De altfel, in perioada respectiva, problema compatibilitatii obiectiei de constiinta cu obligatia satisfacerii serviciului militar a fost pusa si in discutia institutiilor Consiliului Europei.
Astfel, aceasta problema a format obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, prin care s-au recomandat statelor membre recunoasterea obiectiei de constiinta in legatura cu serviciul militar obligatoriu si instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de constiinta sau din cauza unei credinte profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de alta natura similara, refuzau indeplinirea acestuia (Rezolutia nr. 337/1967, Recomandarea nr. 816/1977).
In anul 2001, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiectie de constiinta cu privire la serviciul militar in Conventia europeana a drepturilor omului, propunandu-se adoptarea unui protocol aditional care sa modifice art. 4 paragraful 3 lit. b si art. 9 din Conventie.
Comisia europeana a drepturilor omului a decis ca dispozitiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Conventie nu obliga statele contractante sa prevada un serviciu civil de substitutie a serviciului militar pentru cei care nu sunt in masura sa il satisfaca din motive de constiinta, obligatia indeplinirii lui fiind compatibila cu exigentele textului Conventiei. (Johansen c/a Norvegiei, 14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit ca nu reprezinta o incalcare a art. 9 din Conventie, care garanteaza libertatea de gandire, constiinta si religie, condamnarea pentru refuzul de a indeplini serviciul militar, insa a fost recunoscuta posibilitatea pe care statele membre ale Consiliului Europei o aveau de a recunoaste refuzul indeplinirii serviciului militar din motive de constiinta si de a-l inlocui cu prestarea unei alte activitati sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elvetiei, 9 mai 1984).
Desi in acea perioada statul roman nu era parte la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, modalitatea de abordare juridica a obiectiei de constiinta, relativ la necesitatea legala a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferita de aceea a unor state membre ale Consiliului Europei.
Aceeasi orientare a Comisiei se mentine si in jurisprudenta recenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusa in anul 2002 pentru refuzul de indeplinire a serviciului militar din motive de constiinta, determinate de apartenenta persoanei la Organizatia Religioasa “Martorii lui Iehova”, a concluzionat ca art. 9 din Conventia europeana a drepturilor omului, interpretat in lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garanteaza dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de constiinta (Bayatyan c/a Armeniei, Hotararea din 27 octombrie 2009).
Asadar, restrangerea libertatii de constiinta, in legatura cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu tinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, cadru mentinut si in perioada postcomunista, pana la reglementarea serviciului militar alternativ si apoi a celui profesionist.
Prin urmare, condamnarile penale pronuntate pentru infractiunile analizate nu au caracter politic in sensul Decretului-lege nr. 118/1990.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca dispozitiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, se interpreteaza in sensul ca persoanele condamnate definitiv pentru infractiunile contra capacitatii de aparare a tarii, prevazute de art. 334 si 354 din Codul penal, savarsite din motive de constiinta, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste ca:
Persoanele condamnate definitiv pentru infractiunile contra capacitatii de aparare a tarii, prevazute de art. 334 si 354 din Codul penal, savarsite din motive de constiinta, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16 noiembrie 2009.

SCA Piperea & Asociatii a obtinut in instanta, in premiera, obligarea Politiei Rutiere la despagubiri pentru emiterea in mod ilegal a unei dispozitii de ridicare a unui autoturism parcat in sectorul 6 din Bucuresti.

Prin plangerea contraventionala formulata s-a solicitat atat anularea procesului-verbal de contraventie si a notei de constatare intocmite de intimata DGPMB – Brigada de Politie Rutiera in mod nelegal, cat si obligarea intimatei la plata despagubirilor materiale pentru ridicarea masinii fara temei legal.

Prin hotararea pronuntata la data de 19.02.2010, instanta de judecata a dispus anularea procesului verbal de contraventie intocmit de intimata ca nelegal, cu consecinta exonerarii petentului de plata amenzii in cuantum de 240 lei si inlaturarea celor 3 puncte de penalizare, precum si anularea notei de constatare intocmita de intimata in vederea luarii masurii ridicarii masinii. In plus, intimata Brigada de Politie Rutiera a fost obligata si la repararea prejudiciului creat contestatorului prin intocmirea unui proces-verbal si a unei note de constatare ilegale care au dus la ridicarea masinii contestatorului.

Prejudiciul cauzat a fost reprezentat de „taxa” de 500 lei pe care contestatorul a fost obligat sa o achite S.C. Ilcor Auto S.R.L. pentru recuperarea autovehiculului ridicat in baza unei dispozitii ilegale a politiei.

Temeiul juridic in baza caruia Brigada de Politie Rutiera a fost obligata la despagubirea contestatorului pentru prejudiciul cauzat este reprezentat de art. 998 C.Civ., conform caruia „Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.

Vezi plangerea contraventionala aici

Dosar nr. 9/2009
Sub presedintia doamnei judecator Lidia Barbulescu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, referitor la posibilitatea acordarii si cuantificarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind prezenti 85 de judecatori din totalul de 113 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca nu sunt intemeiate actiunile formulate de functionarii publici pentru acordarea si cuantificarea drepturilor salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor de judecata s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la posibilitatea acordarii si cuantificarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Astfel, unele instante au admis cererile reclamantilor si au obligat autoritatile parate la plata drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, doar pentru trecut, incepand cu data de 1 ianuarie 2004, iar in unele cazuri si pentru viitor, fara a le cuantifica, retinand, in esenta, ca cele doua drepturi au fost expres prevazute in favoarea functionarilor publici prin art. 31 (fost art. 29) alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale carui prevederi au fost suspendate pana la data de 31 decembrie 2006, potrivit dispozitiilor art. 44 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005, si art. 48 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006.
Alte instante, admitand actiunile reclamantilor, au stabilit un cuantum al celor doua suplimente salariale, respectiv un procent de cate 25% din salariul de baza pentru fiecare, si au obligat autoritatile parate la plata acestor drepturi fie de la data de 1 ianuarie 2004 pana la data pronuntarii, fie si pentru viitor.
Alte instante, dimpotriva, au respins actiunile reclamantilor, retinand ca suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare sunt componente ale salariului de baza cuvenit functionarilor publici si isi gasesc corespondent in categoriile, clasele, gradele profesionale si treptele de salarizare.
In fine, alte instante au respins actiunile reclamantilor – functionari publici prin care se solicita obligarea angajatorilor la plata sumelor de bani reprezentand suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare in cuantum de 25% fiecare din salariul de baza, incepand cu data de 1 ianuarie 2004, retinand, in esenta, ca procentul celor doua suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 si nici prin actele normative subsecvente, iar instantele de judecata nu se pot substitui legiuitorului ori executivului in privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege.
Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
Problema de drept care se cere a fi solutionata prin recursul in interesul legii vizeaza posibilitatea acordarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, pentru perioada 2004 – 2006 si in continuare, in temeiul art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, “pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime in munca;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzator treptei de salarizare”.
Art. 31 alin. (3) din acelasi act normativ statueaza in mod expres ca salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.
Cum nu a fost adoptata o lege de salarizare a functionarilor publici, drepturile salariale ale acestei categorii profesionale au fost reglementate anual, prin ordonante ale Guvernului.
Astfel, au fost adoptate Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 76/2005, si Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 417/2006.
Totodata, prin dispozitiile art. 44 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 si, respectiv, art. 48 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 s-a suspendat pentru perioada noiembrie 2004 – 31 decembrie 2006 aplicarea dispozitiilor art. 29 (devenit ulterior art. 31) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru perioada 2007 – 2009 drepturile salariale si alte drepturi ale functionarilor publici au fost reglementate tot pe calea unor ordonante ale Guvernului adoptate pentru fiecare an in parte, insa nu s-a mai preluat solutia legislativa de suspendare a aplicarii dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999.
Cuantumul celor doua suplimente salariale nu a fost insa stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 si nici prin actele normative subsecvente, astfel incat nu exista baza legala pentru calcularea si acordarea acestora.
Pentru cuantificarea suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare, ca parti componente ale salariului functionarilor publici, este necesara existenta unor dispozitii date in aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, atributie ce revine fie Parlamentului, in cazul promovarii unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativa sau prin adoptarea unei hotarari date in aplicarea acestor prevederi legale.
In conditiile in care nu este reglementata modalitatea de calcul al suplimentului postului si al suplimentului treptei de salarizare, suntem in prezenta doar a unei intentii a legiuitorului de a acorda functionarilor publici doua drepturi de natura salariala, intentie materializata prin instituirea drepturilor, dar nefinalizata deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza carora pot fi calculate.
In atare situatie, nefiind creat cadrul functional de acordare a drepturilor, acestea raman doar drepturi “virtuale”.
In consecinta, cele doua drepturi nu pot fi obtinute prin promovarea unor actiuni in instanta, caci acordarea lor pe cale judecatoreasca ar insemna sa se faca fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de catre instanta in raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivaleaza cu o substituire in atributiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 820 din 3 iulie 2008, in cuprinsul careia s-a retinut ca instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
De asemenea, admiterea unor asemenea actiuni, in conditiile in care dispozitivul sentintei nu ar identifica, pentru ca nu are cum, suma la care urmeaza a fi obligata autoritatea parata, ar presupune pronuntarea unor hotarari judecatoresti nesusceptibile de executare, de natura a reprezenta o incalcare a art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta in detrimentul unei parti (Imobiliara Saffi impotriva Italiei – 1999, paragraful 63; Dorneanu impotriva Romaniei – 2007, paragraful 32).
Totodata, prin pronuntarea unei hotarari de admitere a actiunilor reclamantilor, fara indicarea unor criterii pe baza carora creanta continuta de titlul executoriu sa devina certa, se lasa posibilitatea debitorului (institutia publica angajatoare) de a refuza ori de a stabili el insusi intinderea si aplicarea titlului executoriu.
Nu poate fi promovata nici solutia de cuantificare a celor doua suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a aratat anterior, in lipsa unui act normativ care sa stabileasca modalitatea de calcul al acestor drepturi, instantele de judecata nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
In situatia neacordarii acestor sporuri nu se incalca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care obliga statele parti sa adopte masuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind in prezenta unui “bun”, notiune cu semnificatie autonoma, in sensul Conventiei, care, fara a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimoniala.
Nu se poate vorbi nici de existenta unei “sperante legitime” a reclamantilor, in sensul avut in vedere in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca atunci cand interesul patrimonial apartine categoriei juridice “creanta” nu poate fi considerat “valoare patrimoniala” si implicit “speranta legitima” decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala, sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale (Kopecky c/a Slovacia – 2004, paragrafele 35 si 48 – 52; Pressos Compania Naviera – S.A. si altii c/a Belgia – 1995, paragraful 31; Draon c/a Franta – 2005, paragrafele 65 – 70; Maurice c/a Franta – 2005, paragrafele 63 – 70).
Or, drepturile salariale in discutie nu au o suficienta baza in dreptul intern, in absenta criteriilor legale de cuantificare a acestora.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca dispozitiile art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se interpreteaza in sensul ca in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, stabilesc ca in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 21 septembrie 2009.

I.C.C.J,  Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009

Prin actiunea in contencios administrativ formulata de S.C. T S.A. Suceava in contradictoriu cu  Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili s-a solicitat anularea deciziei nr. 84/7 noiembrie 2007 prin care s-a respins contestatia formulata de reclamanta impotriva actului administrativ fiscal nr. 81892/19 iulie 2007 continand  comunicarea pierderii de catre S.C. T S.A. Suceava a facilitatilor acordate in baza O.U.G. nr. 37/2004 si a actului administrativ fiscal nr. 82689/26 iulie 2003 prin care reclamanta a fost informata ca la data de 30 iunie 2007 inregistra obligatii fiscale restante la bugetul de stat.
S-a solicitat, de asemenea, anularea celor doua acte administrative fiscale cu nr. 81892/19 iulie 2007 si nr. 82689/26 iulie 2007.
Prin cererea completatoare depusa la termenul din 1 septembrie 2008 reclamanta a solicitat  suspendarea  executarii actului administrativ fiscal  nr. 81892/19 iulie 2007 emis de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili precum si a  actului administrativ fiscal nr. 82689/26 iulie 2007 emis de aceeasi Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili.
In motivarea cererii a aratat ca  este indeplinita conditia cazului bine justificat, intrucat potrivit certificatului  de atestare fiscala nr. 51776/18 august 2006, la  data de 31 iulie 2006 nu figura in evidentele fiscale cu obligatii de plata curente restante catre buget.
De asemenea, prin raportul de inspectie fiscala generala nr. 47/31 martie 2006 s-a constatat ca pana la data de  31 decembrie 2005 reclamanta si-a achitat obligatiile fiscale curente.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin  incheierea din 29 septembrie 2009 a admis aceasta cerere,  dispunand suspendarea executarii actelor administrativ fiscale nr. 81892 din 19 iulie 2007 si nr. 82689/26 iulie 2007 emise de parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.
Pentru a dispune astfel instanta a retinut ca cererea de suspendare este intemeiata, fiind indeplinite cumulativ cele doua conditii prevazute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat si iminenta producerii unei pagube.
Referitor la  prima conditie, s-a retinut ca aceasta este  indeplinita, in raport de imprejurarea ca parata a eliberat  reclamantei certificatul de atestare fiscala nr. 51776/18 august 2006 in care se  mentiona ca la data de  31 iulie 2006  nu figura  in evidentele fiscale cu obligatii curente restante catre buget, pentru ca ulterior, prin actul administrativ nr. 82689 din 26 iulie 2007, sa i se aduca la cunostinta, ca la data de  23 iulie 2007, din obligatiile restante la bugetul asigurarilor  sociale de stat si la bugetul asigurarilor de somaj, mai are de plata sumele mentionate in acest act.
Fata de continutul certificatului eliberat la 18 august 2006 Curtea a retinut ca este creata o  indoiala serioasa in privinta legalitatii actelor, de natura sa justifice suspendarea executarii acestora.
Raportat la  cuantumul ridicat al sumei pretins datorate si la specificul activitatii reclamantei, s-a concluzionat ca este indeplinita si conditia  iminentei producerii unei pagube.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala , solicitand modificarea ei in sensul respingerii cererii de suspendare a executarii actelor contestate, ca  fiind intemeiata.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct.9 Cod procedura civila, in dezvoltarea caruia s-a sustinut, in esenta, ca in speta nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii  impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune  suspendarea  executarii actelor contestate, instanta de  fond concluzionand, totodata, in mod gresit, ca in cauza nu se impune stabilirea unei  cautiuni, intrucat  cererea este intemeiata pe dispozitiile art. 15 din aceeasi lege.
Astfel, sustine recurenta, dupa cum rezulta din insasi definitia data prin lege cazului bine justificat, pentru ca masura suspendarii executarii unui act administrativ sa fie  admisibila  este necesar ca societatea sa faca dovada existentei unor motive bine intemeiate, care sa creeze o indoiala serioasa asupra legalitatii  acestuia.
Or, din actele analizate de organele fiscale a rezultat ca societatea si-a achitat intr-adevar debitele restante, insa cu depasirea datei la care acestea erau scadente, astfel incat  certificatul de atestare nr. 517776/18 august 2006, avut in vedere de prima instanta, nu este de natura sa justifice indeplinirea acestei conditii, mentionand doar faptul ca la data emiterii lui societatea nu mai inregistra astfel de obligatii.
In ceea ce priveste a doua conditie impusa de lege, este necesar ca reclamanta sa fie amenintata cu producerea unei pagube iminente si ireparabile, precum si sa faca dovada acestui aspect, instanta suprema retinand, in  cauze similare, ca simpla mentionare a creantei contestate si a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea ca exista o asemenea paguba.
In speta, motivarea instantei de fond  se bazeaza pe simple afirmatii ale reclamantei si pe  simple supozitii, care nu sunt de natura a face dovada indeplinirii acestei  conditii.
S-a invederat  si faptul ca avand in vedere  cifra de afaceri inregistrata de reclamanta in  2007 (118.223.691 lei), suma datorata organelor fiscale (6.938.399 lei) nu poate afecta activitatea acesteia.
Recursul nu este fondat.
Actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, care la randul sau se bazeaza pe prezumtiile autenticitatii si veridicitatii fiind el insusi titlu executoriu.
Principiul legalitatii actelor administrative presupune insa atat ca autoritatile  administrative  sa nu incalce legea, cat si ca toate deciziile lor sa se intemeieze pe lege. El impune, in egala masura, ca respectarea acestor  exigente de catre autoritati sa fie in mod  efectiv asigurata.
Prin urmare, in procesul  executarii din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum si  anumite garantii de echitate pentru particulari, intrucat actiunile  autoritatilor publice nu pot fi  discretionare, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protectie adecvata impotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executarii actelor  administrative trebuie considerata ca fiind, in realitate, un  eficient instrument procedural aflat la indemana autoritatii emitente sau a instantei de judecata pentru a sigura respectarea principiului legalitatii, fiind echitabil ca atat timp cat  autoritatea publica sau judecatorul se afla  in proces de evaluare, acestea sa nu-si produca efecte asupra celor vizati.
In considerarea celor doua principii incidente in materie – al legalitatii actului si al executarii acestuia din oficiu -  suspendarea executarii  constituie insa o situatie de exceptie, aceasta putand fi dispusa numai in cazurile si in conditiile  expres prevazute de lege.
In plan intern, suspendarea executarii actului administrativ este reglementata prin art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, putand fi dispusa numai in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.
In sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezinta acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului  administrativ, iar paguba iminenta consta in  prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) si s).
Preocupari, in plan juridic, cu privire la suspendarea  executarii actelor administrative au existat  si la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8, referitoare la  protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativa) instanta putand acorda asemenea masuri, in raport cu ansamblul circumstantelor si intereselor prezente, atunci cand executarea actului este de natura a cauza pagube grave, dificil de reparat si  cand exista un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
In speta, examinand sumar actele dosarului, fara a fi posibila antamarea fondului in aceasta etapa a procedurii, prima instanta a concluzionat in mod corect ca este  indeplinita conditia cazului bine justificat impusa de art. 14 din Legea nr. 554/2004,  in raport de continutul  raportului de inspectie fiscala generala din 21 martie 2006, a certificatului de atestare fiscala eliberat  reclamantei la 18 august 2006, anterior emiterii acelor contestate si de  existenta unor cereri de restituire/compensare a unor sume incasate necuvenit la bugetul de stat.
Actele dosarului si ansamblul circumstantelor cauzei atesta, totodata, indeplinirea conditiei privind  iminenta pagubei, raportat la  cuantumul sumei in discutie si specificul  activitatii  societatii reclamante executarea silita care a fost declansata putand genera dificultati reale in executarea obligatiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum si grave probleme sociale.
Cerinta depunerii unei cautiuni pentru judecata la fond a fost indeplinita  in recurs, societatea reclamanta conformandu-se obligatiilor stabilite in acest sens in sarcina sa pin incheierea din 3 martie 2009.
Recursul a fost respins asadar, ca nefondat.
Sursa: site-ul Inaltei Curti de Casatie si Justitie