Regimul special pentru agentiile de turism (din punct de vedere al TVA)

     Prin agentie de turism se intelege orice persoana care in nume propriu sau in calitate de agent, intermediaza, ofera informatii sau se angajeaza sa furnizeze persoanelor care calatoresc individual sau in grup, servicii de calatorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeti, camine, locuinte de vacanta si alte spatii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate si alte servicii turistice. Agentiile de turism includ si touroperatorii.
    In cazul in care o agentie de turism actioneaza in nume propriu in beneficiul direct al calatorului si utilizeaza livrari de bunuri si prestari de servicii efectuate de alte persoane, toate operatiunile realizate de agentia de turism in legatura cu calatoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agentie in beneficiul calatorului.
    Serviciul unic are locul prestarii in Romania, daca agentia de turism este stabilita sau are un sediu fix in Romania si serviciul este prestat prin sediul din Romania.
    Baza de impozitare a serviciului unic este constituita din marja de profit, exclusiv taxa, care se determina ca diferenta intre suma totala care va fi platita de calator, fara taxa, si costurile agentiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrarilor de bunuri si prestarilor de servicii in beneficiul direct al calatorului, in cazul in care aceste livrari si prestari sunt realizate de alte persoane impozabile.
    In cazul in care livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate in beneficiul direct al clientului sunt realizate in afara Comunitatii, serviciul unic al agentiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar si este scutit de taxa. In cazul in care livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate in beneficiul direct al clientului sunt realizate atat in interiorul, cat si in afara Comunitatii, se considera ca fiind scutita de taxa numai partea serviciului unic prestat de agentia de turism aferenta operatiunilor realizate in afara Comunitatii.
    Agentia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii in beneficiul direct al calatorului si utilizate de agentia de turism pentru furnizarea serviciului unic.
    Agentia de turism poate opta si pentru aplicarea regimului normal de taxa, cu urmatoarele exceptii, pentru care este obligatorie taxarea in regim special:
    a) cand calatorul este o persoana fizica;
    b) in situatia in care serviciile de calatorie cuprind si componente pentru care locul operatiunii se considera ca fiind in afara Romaniei.
    Agentia de turism trebuie sa tina, in plus fata de evidentele care trebuie tinute conform prezentului titlu, orice alte evidente necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.
     Agentiile de turism nu au dreptul sa inscrie taxa in mod distinct in facturi sau in alte documente legale care se transmit calatorului, pentru serviciile unice carora li se aplica regimul special, in acest caz inscriindu-se distinct in documente mentiunea «TVA inclusa».
    Atunci cand agentia de turism efectueaza atat operatiuni supuse regimului normal de taxare, cat si operatiuni supuse regimului special, aceasta trebuie sa pastreze evidente contabile separate pentru fiecare tip de operatiune in parte.
    Regimul special prevazut de prezentul articol nu se aplica pentru agentiile de turism care actioneaza in calitate de intermediar.

    (Art. 1521 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal)

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close