Intalnirea ministrului muncii, familiei si protectiei sociale Marian Sarbu cu federatiile pensionarilor
Luni, 26 ianuarie 2009, la sediul Ministerului Muncii, ministrul muncii, familiei si protectiei sociale, Marian Sarbu, a avut o prima intalnire cu reprezentantii federatiilor reprezentative ale pensionarilor la nivel national.
Au fost prezenti atat reprezentanti ai pensionarilor din Romania, ai Federatiei Nationale a Sindicatelor Pensionarilor din Romania, ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, precum si reprezentanti ai veteranilor de razboi si ai cadrelor militare in rezerva si retragere din MAI.
Intalnirea a avut ca scop realizarea unui dialog deschis cu reprezentantii pensionarilor, in cadrul mai multor intalniri care vor urma, in vedrea stabilirii principalelor obiective de realizat, in principal in domeniul pensiilor.
In cadrul intalnirii, ministrul muncii a subliniat ca una dintre preocuparile institutiei pe care o conduce o reprezinta asigurarea cresterii pensiilor, in vederea depasirii efectelor crizei economice.
Un prim aspect discutat in cadrul intalnirii a fost mentinerea valorii punctului de pensie la nivelul de 45% din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
O alta problema discutata a fost aceea a imbunatatirii acordarii drepturilor in natura pentru diferite categorii speciale, printre care veteranii de razboi, respectiv a modalitatii de acordare a biletelor de tratament balnear.
Tot in cadrul intalnirii, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru pentru identificarea propunerilor de modificare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Se are in vedere modificarea si republicarea acestei legi, parteneri de discutii fiind chiar reprezentantii federatiilor reprezentative ale pensionarilor.
In legatura cu grupele de munca, urmeaza ca in cursul acestui an sa isi produca efectele OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, iar din anul 2010 sa se aplice prevederile Legii nr. 218/2008, prin acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual rezultat in urma majorarii efectuate conform prevederilor Legii nr.218/2008 si cel acordat conform OUG nr.100/2008.
Aceasta a fost o prima intalnire a ministrului muncii, Marian Sarbu, cu reprezentantii pensionarilor, in perioada urmatoare urmand sa aiba loc si alte intalniri.
Sursa: site-ul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale