Comunicat de presa al Ministerului Finantelor Publice
In virtutea dreptului la replica, Ministerul Finantelor Publice, face urmatoarele precizari:
– Reprezentantii misiunii pentru Romania a Fondului Monetar se intalnesc astazi, 28 ianuarie a.c., conform agendei misiunii, cu experti din ministerul finantelor. Este o intalnire de lucru obisnuita, in scopul evaluarilor anuale ale FMI asupra evolutiei economice si a perspectivelor pentru anul 2009;
– La intalnire nu participa presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu; primul ministru, dl. Emil Boc sau ministrul finantelor, dl. Gheorghe Pogea;
– Ministrul Finantelor Publice, conform agendei publice anuntate, s-a intalnit marti, 27 ianuarie 2009, cu delegatia FMI. Agenda discutiilor s-a axat, in principal, pe exercitiul bugetar al anului 2008, proiectia bugetului pentru 2009 si managementul bugetar;
– Misiunea Fondului Monetar International in Romania, se desfasoara in perioada 27 ianuarie – 4 februarie 2009 si se inscrie in cadrul evaluarilor anuale asupra evolutiei economice si perspectivele pentru anul 2009;
– Facem precizarea ca, Ministerul Finantelor Publice NU A DEMARAT negocieri cu reprezentantii Fondului Monetar International, pentru un posibil acord de finantare.
Sursa: site-ul Ministerului Finantelor Publice