Briefing de presa sustinut de primul-ministru Emil Boc
Emil Boc: Buna ziua tuturor, am incheiat sedinta de Guvern de astazi care a avut pe ordinea de zi doua proiecte de acte normative. In primul rand as vrea sa spun ca am adoptat Ordonanta de urgenta care practic pune in aplicare acordul de imprumut cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
Acordul de imprumut cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International are un caracter preventiv. Obiectivul nostru este sa limitam efectele negative ale crizei economice. Obiectivul nostru este sa sprijinim relansarea economica, sa asiguram reluarea creditarii economiei, sa salvam locurile de munca existente si evident acolo unde este posibil sa cream noi locuri de munca pentru oameni. Chiar inainte de semnarea oficiala a acordului de imprumut cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International sunt semnale pozitive. Si as vrea sa subliniez pe de-o parte faptul ca s-a oprit declinul leului, si s-a stabilizat cursul euro-leu, pe de alta parte avem deja de-a face cu o reducere a dobanzilor bancare si suntem convinsi ca aceste efecte pozitive se vor multiplica in perioada urmatoare dupa adoptarea si acestor acte normative, dar si a primelor transe de imprumut de la Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Pentru ca aceste lucruri pozitive sa se produca, evident ca avem nevoie sa curmam politica iresponsabila in domeniul bugetar pe care vechii guvernanti au practicat-o cel putin in anul 2008, cand din nefericire, pe fondul unei cresteri economice de aproape 8%, avem un deficit bugetar pe 2008, de 5,2%. Imaginati-va doar ca suma de peste 4 miliarde de euro cheltuita in ultimul trimestru al anului 2008, daca o aveam, n-am fi avut practic nevoie de banii de la Comisia Europeana, unde toti banii pe care ii vom lua vor fi 5 miliarde de euro. Dar, din nefericire atunci cand au fost vremuri bune n-am pus bani de-o parte pentru vremuri mai dificile si de aceea acest guvern este obligat sa fie rational, responsabil, echilibrat si sa ia acele masuri chiar daca mai putin populare, poate mai aspre, dar absolut corecte cu viitorul Romaniei si al romanilor.
Ne intereseaza in mod direct activitatea economica, sustinerea mediului de afaceri, pentru ca este foarte simplu ca inainte sa poti imparti ceva trebuie sa produci prosperitate, trebuie sa produci resurse financiare pentru ca statul sa-si poata achita obligatiile sociale pe care le are, vorbim aici de salarii, de pensii, de alte obligatii sociale. Pentru asta, Guvernul are ca prioritate sprijinirea activitatii economice, a mediului de afaceri si relansarea economiei.
Care sunt practic consecintele acestui act normativ, din perspectiva relansarii economice? 1. Cele mai importante taxe raman nemodificate. Altfel spus cota unica de impozitare ramane de 16% si nu se modifica. 2. Taxa pe valoarea adaugata ramane 19% si nu se modifica. Va amintesc faptul ca in foarte multe tari care au incheiat acordul cu Fondul Monetar International aceste doua taxe au fost, cel putin una dintre ele, a fost modificata prin majorare. In Romania nu discutam de majorarea nici uneia dintre ele. 3.
Contributiile de asigurari sociale raman aceleasi.
In al doilea rand tot pe partea economica vreau sa subliniez ca si in urma adoptarii acestui act normativ, care include si o rectificare de buget, 20% din banii bugetului merg in continuare pentru investitii. Nu sacrificam investitiile din aceasta tara, pentru ca ele sunt singurele solutii pentru mentinerea si crearea de noi locuri de munca. Aceeasi suma de bani ramane alocata pentru investitii. Avem in vedere in perioada imediat urmatoare: neimpozitarea profitului reinvestit, precum si reducerea numarului de impozite, taxe si tarife potrivit graficului pe care ministrul Finantelor l-a anuntat.
Masura impozitului forfetar pe care o contine Ordonanta de urgenta este o masura care isi propune in primul rand sa atenueze in Romania evaziunea fiscala si sa contribuie la combaterea acesteia.
In privinta politicii sociale a Guvernului, ea ramane neschimbata, si cand spun ca ramane neschimbata ma refer la cel putin urmatoarele elemente: In primul rand, pensia sociala minima adoptata de guvern se va aplica, se va respecta si nu este afectata de acordul cu Fondul Monetar International. Cu alte cuvinte, toti pensionarii din aceasta tara, care au pensii sub 350 de lei, vor avea anul acesta, de la 1 aprilie-300 de lei si de la 1 octombrie-350 de lei.
In al doilea rand ne respectam angajamentele, pe care si ministrul Muncii le-a facut, si anume ca pensiile vor fi majorate anul acesta cu 5% de la 1 aprilie si 1 octombrie, potrivit graficului pe care l-am anuntat. Altfel spus, si acordul cu Fondul Monetar International cuprinde acest lucru, categoriile sociale cu venituri foarte reduse vor fi, in primul rand, protejate.
In al treilea rand, medicamentele compensate in proportie de 90% pentru pensionarii cu venituri sub 6 milioane de lei vechi, acestia vor beneficia in continuare de aceste reduceri. De asemenea prevederile cu privire la somajul tehnic raman in vigoare.
Altfel spus, incercam sa-i ajutam pe oameni sa aiba cat mai mult un loc de munca si statul preia, timp de trei luni, toate obligatiile angajatorului si ale angajatului cu privire la obligatiile sociale in perioada somajului tehnic.
Si nu in ultimul rand, majorarea sumelor de bani pentru ajutorul de somaj, astfel incat nimeni in aceasta tara sa nu se simta abandonat intr-o perioada dificila de criza si am alocat sume suplimentare de bani pentru recalificare, pentru pregatire continua, pentru formare profesionala, astfel incat fiecare sa aiba posibilitatea acordarii unui sprijin din partea statului pentru a-si gasi un loc de munca potrivit unui pregatiri cerute in societate.
In privinta politicii salariale, am eliminat inca de la inceputul guvernarii salariile de lux ale bugetarilor de lux din agentii si structuri guvernamentale cu salarii de 30.000 euro, 40.000 euro, 50.000 euro pe luna si le-am coborat la 48 milioane de lei vechi. In al doilea rand, am luat decizia de a ingheta salariile tuturor demnitarilor pentru anul 2009.
Acestea sunt inghetate si niciun demnitar din aceasta tara nu va beneficia de nici un fel de majorare salariala pentru argumentul care l-am spus de atatea ori, ca primul semnal, in aceasta perioada de austeritate, trebuie sa vina din partea guvernantilor. In al treilea rand, am trimis la Parlament proiectul de lege care interzice la stat cumulul intre pensie si salariu. Cu mentiunea ca toti pensionarii care au in mana o pensie sub 17 milioane de lei vechi vor putea in continuare sa-si desfasoare activitatea, apreciind ca trebuie sa poata avea acces la o sursa financiara pentru a avea, cat de cat, un nivel de trai decent. Prin aceasta masura nu vor fi afectati actorii, medicii, profesorii, asistentii persoanelor cu nevoi speciale, sau asistentii maternali. Dar cei care sunt cu pensii de lux vor trebui sa aleaga, cel putin in momentul de fata, intre un salariu de la stat sau o pensie pe care o primesc de la stat. Cele doua lucruri, practic, dupa adoptarea legii de catre Parlament, nemaifiind posibile.
De asemenea, prin actul normativ pe care l-am adoptat astazi, am ales solutia sa nu concediem 5% din personalul bugetar si sa gasim o solutie de crestere salariala pentru anul 2009, in conditiile in care activitatea economica a tarii ne va permite, in conditiile in care din alte economii pe care le vom face la bugetul de stat din acele sectoare unde exista obezitate birocratica, unde exista surplus si risipa banului public, si nu in ultimul rand, din contributiile de solidaritate, sa putem gasi solutii financiare si in acest an, pentru eventuale majorari salariale pentru cei care sunt la baza piramidei cu salarii mici si medii.
Altfel spus, nu vom face concedieri. Asta nu inseamna ca in agentiile si structurile guvernamentale cei care taie frunza la caini, vor taia in continuare frunza la caini. Acolo vom face o restructurare a agentiilor guvernamentale, a unor structuri din subordinea ministerelor, pentru ca banul public sa nu fie risipit si, din economiile pe care le vom face, acesti bani sa fie reorientati pentru o mai buna salarizare a acelora care se afla la baza piramidei sociale, adica cu salarii mici. Asa cum am mai spus, si in continutul Ordonantei de Urgenta este scris, in timp de 15 zile ordonatorii principali de credite ne vor prezenta modalitatile prin care vor face aceste economii la bugetul de stat din restructurarea agentiilor guvernamentale si din acele sectoare unde exista o risipa a banului public, pentru a putea constitui resurse financiare suplimentare.
In privinta proiectului de lege care vizeaza contributia de solidaritate, trei ministere, Finante, Justitie si Munca, il vor pregati pentru sedinta urmatoare sau sedintele urmatoare de Guvern, pentru ca el sa intre in vigoare.
De asemenea, astazi am adoptat forma finala a Ordonantei de Urgenta cu privire la sporurile acordate personalului bugetar. Domnul ministru Sarbu va va prezenta in detaliu continutul acesteia. Pot doar sa va spun ca ea este rezultatul, pe de-o parte al promisiunilor pe care Guvernul le-a facut doar de a elimina abuzurile, acolo unde ele exista, dar de-a pastra acele sporuri care sunt necesare si binevenite in sistem si pe de-alta parte de a ne respecta angajamentul pe care l-am avut cu partenerii sociali. Forma pe care v-o prezentam este produsul discutiilor si negocierilor cu partenerii sociali, in sensul ca n-am afectat sub nicio forma sporurile prevazute de Codul Muncii, iar in privinta celorlalte am lasat plafoane de discutare, astfel incat ordonatorul de credite sa poata aplica in mod corespunzator sporurile pe masura activitatii performante pe care o desfasoara personalul bugetar.
Eu m-as opri aici cu cadrul general. Cateva intrebari si pentru mine, dupa care domnul ministrul Pogea va va prezenta si alte elemente ale Ordonantei in detaliu si va raspunde la intrebarile dumneavoastra impreuna cu domnul ministru Sarbu.
Reporter: Spuneati ieri, ca dupa sedinta de astazi, veti fi in masura sa ne spuneti care este schimbarea privind veniturile bugetare pe care le veti atrage ca urmare a introducerii impozitului forfetar.
Emil Boc: Aceste detalii vi le va prezenta domnul ministru, pe partea tehnica.
Va multumesc.
Sursa: site-ul Guvernului Romaniei