Primul-ministru Emil Boc si ministrul finantelor, Gheorghe Pogea au sustinut un briefing de presa la finalul sedintei de guvern din 20 mai

   Emil Boc: Buna seara tuturor. Am incheiat sedinta de Guvern de astazi, si impreuna domnul Pogea, ministrul Finantelor Publice, o sa va prezentam concluziile sedintei de Guvern.
   In primul rand, as vrea sa mentionez faptul ca pretul gazelor naturale se va reduce cu inca 5 procente incepand cu 1 iulie 2009, potrivit informarii presedintelui ANRE, in cadrul Sedintei de Guvern. Daca luam in calcul si reducerea pretului la gazele naturale cu 3 procente de la 1 mai, practic, de la 1 iulie vom avea o reducere cu 8 procente, in total, a pretului gazelor naturale.
   Aceasta precizare a fost facuta de presedintele ANRE in cadrul sedintei de Guvern, ca urmare a solicitarii pe care am facut-o de a prezenta un punct de vedere cu privire la pretul gazelor naturale. In urma analizei pe care agentia a efectuat-o, a informat Guvernul ca, incepand cu 1 iulie, se va putea aplica aceasta reducere a pretului la gaze naturale cu inca 5 procente.
   Guvernul a aprobat astazi, prin memorandum, programul “Prima casa”. Acest program este destinat sprijinirii persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta, si nu au beneficiat in trecut de credit ipotecar. Modalitatea de realizare este prin intermediul garantiei de stat. Vor putea fi garantate imprumuturi pentru achizitionarea de locuinte in valoare de un miliard de euro. Valoarea maxima a creditului ce va fi garantata este de 60.000 de euro. Aproximam ca pretul mediu cu care se va achizitiona o locuinta, la nivel de tara, va fi de 60.000 de euro.
   Prin acest program dorim sa-i sprijinim in mod direct pe toti cei care se afla in fata achizitionarii primei case. Stim ce dificultati exista: fie nu exista bani necesari pentru plata avansului la banca ca sa achizitionezi o casa, fie, uneori, nu exista salariul suficient pentru a putea plati ratele aferente unei case, pe care o cumperi, si pentru care te imprumuti de la banca.
   Prin acest program, bazat pe o schema de garantie de stat derulata prin mecanismele pe care domnul ministru o sa vi le precizeze, dam aceasta garantie de stat in valoare de 80% si care, practic, va da un sprijin direct, pe de alta parte, si sectorului constructiilor, extrem de important in Romania, pentru relansarea activitatii economice.
   In maxim 60 de zile un asemenea program va fi operational, si toti cei interesati in achizitionarea primei case, si care vor intruni, evident, conditiile de a nu mai fi avut un credit ipotecar inainte, vor putea beneficia de acest program.
   Tot astazi, am adoptat o schema de ajutor de stat pentru sprijinirea si dezvoltarea IMM-urilor. Am spus-o inca de la inceput: relansarea activitatii economice in perioada de criza depinde intr-o maniera foarte importanta de sprijinirea IMM-urilor.
   Astazi, prin Hotarare de Guvern am majorat bugetul de ajutor de stat pentru IMM-uri de la 5 milioane de euro la 100 de milioane de euro.  Am majorat bugetul ajutoarelor de stat pentru IMM-uri de 20 de ori. Acest buget de 100 de milioane de euro este valabil pentru 2009, 2010 si 2011. Precizam faptul ca toti banii pot fi angajati inca din acest an – 2009 -, iar plati efective pot fi facute deja, in valoare de 20 de milioane de euro, in anul 2009.
   Valoarea maxima a ajutorului de stat pentru o intreprindere este de 200.000 de euro. Mentionez faptul ca acesti bani sunt bani nerambursabili. Este ajutor pe care statul il da firmei pentru a putea sa mentina locurile de munca si sa desfasoare activitati productive cu efect multiplicator in economie.
    Este una dintre masurile pe care, impreuna cu Ministerul Finantelor si Ministerul pentru IMM-uri, le-am conceput pentru sprijinirea mediului de afaceri intr-o perioada extrem de dificila – cum este aceasta a crizei economice – dand dovada ca nu am uitat de faptul ca motorul activitatii economice il reprezinta in ultima instanta IMM-urile.
   In aceeasi ordine de idei, as vrea sa mentionez faptul ca la Ministerul Muncii derulam in acest moment un program guvernamental de sustinere a firmelor si a locurilor de munca, din fondul social european, in valoare de 61 milioane de euro si care practic se adreseaza IMM-urilor, firmelor care angajeaza someri sau a persoanelor care sunt in cautarea unui loc de munca.
   Statul suporta timp de 12 luni 50% din costurile salarizarii unei persoane care este angajata intr-o intreprindere pe care astazi intreprinzatorul privat o pune la dispozitie.
    Este o alta modalitate de a salva locurile de munca ale romanilor printr-un program, repet, sustinut din fondul social european.
   Tot in sedinta de astazi, am aprobat nivelul fondurilor publice care se acorda la creditele agricole pentru productie. Si acest procent a fost stabilit la 30% din volumul creditelor agricole.
   Pe aceasta cale dorim sa sprijinim toti intreprinzatorii din domeniul agricol, prin faptul ca statul vine cu un sprijin de 30% din valoarea creditului, tocmai pentru a incuraja activitatea economica din domeniul agricol. Banii sunt suportati din bugetul ministerului Agriculturii.
   In sedinta de astazi am adoptat, de asemenea, principiile care vor sta la baza proiectului de lege privind sistemul de pensii publice.
   Vreau sa mentionez faptul ca dorim prin aceste principii, la fel cum vom avea in Romania o lege unitara a salarizarii tuturor persoanelor platite din bani publici, tot asa vom avea o lege unitara a pensiilor publice.
   Cel mai important pas pe care l-am facut astazi este ca vom avea o singura lege a pensiilor publice; toti vor fi egali in fata legii. Mai ales prin stabilirea principiului contributivitatii, fiecare va primi in aceasta tara o pensie pe masura contributiei pe care o are la fondul de pensie.  Ai salariul mare, contribui cu o suma mai mare la bugetul de pensii, ai o pensie mai mare la batranete.
   Va disparea actualul sistem prin care prin pensie de serviciu sau alte prevederi legale daca ai contribuit pentru o pensie de 10 milioane de lei, dar primesti de fapt in mana 100 milioane de lei, pentru ca ai o prevedere prin care se stabileste valoarea pensiei la 80% din valoarea ultimei pensii sau alte modalitati de acest fel. Este un act de justitie si dreptate sociala si in sistemul de pensii, pe care Guvernul il va reglementa in perioada urmatoare.
   Obiectivul nostru este ca pana la sfarsitul acestui an proiectul de lege sa fie finalizat, astfel incat incepand cu 1 ianuarie sa intre in vigoare.
   Este vorba de sapte principii: principiul unicitatii, obligativitatii, contributivitatii, egalitatii de tratament, repartitiei, solidaritatii sociale si principiul autonomiei. Nu am inclus principiul ocupational pentru a nu incerca sau a da impresia ca se incearca gasirea unei brese, prin care sa reintroducem pe usa din dos actualele legi speciale. Trebuie sa fim foarte clari si precisi: dorim o singura lege care sa rezolve aceste probleme care exista in momentul de fata, probleme care sunt date de cadrul legal ce nu ofera o egalitate de tratament a tuturor acelora care contribuie la sistemul public de pensie.
   In aceasta sedinta am adoptat, de asemenea, proiectul de hotarare pentru aprobarea subventiilor pe produse si a subventiilor privind protectia sociala acordata companiilor, societatilor nationale si comerciale din sectorul minier, in anul 2009. Aici ne referim in special la aprobarea subventiilor pentru Compania Nationala a Huilei de la Petrosani si a Combinatului de Uraniu de la Bucuresti.
   In materie de infrastructura am adoptat un proiect de hotarare pentru varianta de ocolire a municipiului Arad, in vederea declansarii procedurilor de expropriere pentru finalizarea unui asemenea obiectiv.
   Acestea ar fi, foarte pe scurt, cele mai importante decizii de astazi.
   Cele doua, urmeaza sa fie, in principiu, detaliate de catre ministrul Finantelor. Ma refer la proiectul ” Prima casa “, derulat, repet, de Ministerul Finantelor, si care urmareste sprijinirea tuturor acelora care astazi nu au o casa in Romania, iar prin sprijinul Guvernului Romaniei, vor putea mult mai usor sa-si achizitioneze la costuri mult mai reduse o locuinta in perioada urmatoare.
    Dl. ministru. Multumindu-va pentru efortul facut, va rog sa prezentati si detaliile urmatoare.
   Gheorghe Pogea: Vreau sa prezint cu placere cateva detalii referitoare la cele doua proiecte de acte normative.
   In prima parte a anului, Guvernul si Ministerul Finantelor au luat unele masuri deseori considerate ca fiind nepopulare, dar scopul lor a fost unul foarte clar intr-o perioada de criza.
   O restrangere a cheltuielilor publice, o redistribuire a lor si o mai buna utilizare a lor catre domenii, catre protectie sociala si in economie, ca sa stimuleze si sa limiteze efectele crizei.
   Unul dintre aceste proiecte, la care a facut referire primul-ministru, se refera la proiectul “Prima casa”. Este un proiect pentru achizitia primei locuinte. Acest proiect are un scop social, dar si unul economic. Cel economic: acest proiect va conduce la deblocarea creditarii, relansarea pietei imobiliare si impulsionarea sectorului de constructii.
   Programul “Prima casa” garanteaza imprumuturi pentru persoanele care doresc sa-si cumpere o casa. Stiti foarte bine care este situatia in sectorul imobiliar. Multe dintre persoanele care vor sa-si cumpere o casa, fie n-au avansul necesar, pe care il solicita bancile, fie nu au suficiente garantii ca sa se poata imprumuta si, in plus stim foarte bine, costurile creditarii, astazi, in conditiile crizei economico-financiara, sunt relativ ridicate.
   Cum functioneaza ?
   Statul va garanta, practic, 80% din valoarea creditului, care urmeaza sa fie contractat de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, fond care exista si caruia ii vom extinde obiectul de activitate, in sensul ca poate garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor.
    Referitor la resursele acestui fond. Resursele in baza carora Fondul va garanta creditele ipotecare vor fi asigurate dintr-un imprumut in valoare de 100 de milioane, care va fi garantat de catre stat in proportie de 80%, fiind garantia suverana a statului, costurile asociate acestuia fiind foarte mici.
   Al patrulea lucru extrem de important. Fondul National de Garantare a Creditelor va acorda, de data aceasta, garantii pentru creditele ipotecare care vor fi luate de persoanele care doresc sa-si cumpere case, in valoare totala de aproximativ 1 miliard de euro.
   Doua lucruri: injectarea unui miliard de euro si sprijin pentru achizitia acestei locuinte vor fi de natura, credem noi, sa deblocheze piata imobiliara, sa relanseze sectorul constructiilor si sa asigure, pentru multe mii de persoane, o dorinta pe care o au de multa vreme, sa-si cumpere o locuinta.
   Cine vor fi beneficiarii ?
   Persoane fizice, care doresc achizitionarea primei locuinte, fie din imobile noi sau din fondul locativ existent si care nu au mai beneficiat de un credit ipotecar. Valoarea maxima a creditului va fi 60.000 de euro.
   Cei care participa, bancile care vor participa in acest program, vor trebui sa indeplineasca criterii de eligibilitate. Am sa enunt cateva dintre ele: cele care au un cost total al creditarii cat mai scazut, au o retea de distributie, filiale in teritoriu, ca sa poata face fata solicitarilor din oricare judet al tarii.
   Durata de aprobare a creditului este relativ scurta si acesta este un criteriu extrem de important.
   Iar avansul pe care il solicita beneficiarul, la acordarea creditului ipotecar, este cat mai scurt, avand in vedere ca acest fond de garantare preia o parte din risc.
   Practic, in continuare, normele stabilite de Banca Nationala, privitoare la evaluarea capacitatii de rambursare, vor ramane in continuare in picioare.
   Ce vreau sa spun ?
   Sprijinul pentru deblocarea creditarii – astazi, stiti foarte bine ca multe din institutiile de credit, respectiv bancile, beneficiaza, in momentul actual, de lichiditate, dar ele nu sunt dispuse sa o plaseze sub forma de credite ipotecare, tinand cont pe de o parte de trendul de crestere al creditelor neperformante, dar mai ales de riscul asociat.
   Iata ca Guvernul, prin aceasta masura, intervine practic intre banci si cei care doresc sa isi cumpere o casa, si prin acest fel, prin faptul ca garanteaza intr-o proportie importanta creditul, se vor reduce costurile si provizioanele, prin reducerea riscului de credit.
   Urmare a reducerii costurilor cu aceste provizioane practic costurile asociate celui care vrea sa-si cumpere o casa sunt mult mai mici.
   Practic, cel mai important element – si cu asta doresc sa inchei – este reducerea riscului de credit care exista astazi aferent acordarii creditelor pentru cei care vor sa-si cumpere o casa. Si in egala masura, reducerea riscului de executare silita a garantiilor si a ipotecilor.
   Este o masura cu efect multiplicator. Daca vreti, la 100 milioane de euro, pentru care statul garanteaza 80, implicand acest Fond de  Garantare, bancile pot lansa in piata imediat avand in spate o garantie, credite in valoare de aproximativ 1 miliard de euro.
   Programul este deschis tinerilor, precum si oricaror persoane care doresc sa cumpere o locuinta fie din imobilele noi, fie din fondul locativ.
   Daca sunt intrebari legat de acest subiect.
   Reporter:
   Domnule ministru, o precizare: valoarea maxima a creditului va fi de 60.000 de euro, sau valoarea garantiei?
   Gheorghe Pogea:
   Valoarea creditului – 60.000 de euro.
   Emil Boc:
   Pana in 60.000 de euro garantam noi, peste 60.000 de euro platesti…
   Reporter:
   Dumneavoastra garantati practic 80% din 60.000 de euro.
   Gheorghe Pogea:
   Statul garanteaza 80% dintr-un credit pe care il va lua de pe piata Fondul de Garantare. Si va lua 100 de milioane. 100 de milioane, prin multiplicare, va permite bancilor sa furnizeze, sa acorde credite imobiliare in valoare de un miliard, statul preluand acest risc.(…)
   Emil Boc:
   Garantia de 80% este data pentru banci, ca ele la randul lor sa poata lua imprumuturi de pe piata, si la randul lor sa garanteze valoarea acestuia, si prin efectul multiplicator se ajunge la un miliard de euro.
   Gheorghe Pogea:
   Daca doriti astazi sa va cumparati o locuinta sunteti in una din urmatoarele situatii: spre exemplu nu aveti avans – sunteti tineri -, sau aveti avans dar nu aveti cu ce garanta, pentru ca garantiile pe care le solicita banca sunt mult mai mult decat valoarea imobilului pe care il puneti gaj; va adresati parintilor dumneavoastra si nu au cu ce. Si atunci intervine acest fond de garantare, care pe langa imobilul care este gajat, garanteaza creditul. Rezultatul: costurile asociate vor fi mult mai mici, pentru ca banca nu mai trebuie sa-si mai faca provizioane, 80% fiind garantate prin acest fond, 20% partea cealalta de catre …da. Concluzia finala: veti putea accesa imediat o locuinta, fondul de garantare va garanta si va prelua parte din riscul asociat, costurile de finantare vor fi reduse, piata imobiliara se va relansa imediat, si in acelasi timp va fi impulsionat sectorul de constructii.
   Reporter:
   Domnule ministru, ati spus ca nu vor avea acces la aceasta garantie decat persoanele fizice care nu au mai beneficiat de un credit ipotecar. Ce alte restrictii mai exista pentru a beneficia de garantia
   Emil Boc:
   Sa nu fi avut alta locuinta. Este simplu.
   Gheorghe Pogea:
   Sa nu aiba case in proprietate. Pentru ca daca are o casa in proprietatea lui si poate beneficia, nu mai poate lua. Da? Nu am limitat varsta.  Dar, in special ne adresam tinerilor, familiilor tinere, carora le este mai greu sa aiba acest lucru.
   Reporter:
   Cei care au vandut o casa vor putea sa isi ia o casa cu garantia statului ?
   Gheorghe Pogea:
   Asta a fost optiunea lui.
   Emil Boc :
   Daca au avut o casa in proprietate, evident ca nu. Stiti bine, si la ANL. Este acelasi principiu. Daca o data ai avut o casa, statul nu intervine de doua ori sa sprijine.
   Gheorghe Pogea :
   Haideti sa nu complicam lucrurile.
   Reporter:
   Pentru ce domenii ati cerut astazi abilitare de a emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare ?
   Emil Boc:
   Domeniile pentru care ministerele au facut solicitari. Adica, pentru toate acele domenii care nu interfereaza cu domeniul legilor organice. Si proiectul a fost trimis spre aprobare la Parlament.
   Reporter:
   Inclusiv rectificarea bugetara ?
   Emil Boc:
   Inclusiv. Este generic. Se trece in legea de abilitare aceasta posibilitate. Poate o utilizeaza, poate nu o utilizeaza, dar o are la indemana, Guvernul, daca este nevoie.
   Reporter:
   Cu alte cuvinte, un tanar poate obtine 60.000 de euro pentru a-si cumpara o casa, fara a avea nici o garantie, fara a ipoteca altceva ?
   Gheorghe Pogea:
Dati-mi voie sa fiu foarte explicit. Limita este 80%. Trebuie sa indeplineasca conditiile de eligibilitate pe care le solicita banca. Deci, sa poti rambursa. Pe langa imobilul care il pui gaj, ti-l cumperi, statul intervine prin intermediul Fondului de Garantare si se asociaza acestui credit. Il poti obtine. Astazi este mai greu sa-ti iei o casa.
   Reporter:
   Fara avans.
   Gheorghe Pogea:
   Inclusiv fara avans. Da. In setul de criterii a bancilor am spus una dintre este scaderea spre exemplu a avansului. Din moment ce se garanteaza aceasta chestiune, pot sa fie banci care astazi iti cer avans, spre exemplu, 10%, 20%, 30%.
   Reporter:
   Normele Bancii Nationale nu prevad fara avans la creditele imobiliare.
   Gheorghe Pogea:
   Eu as vrea sa cititi cu mare atentie.
   Reporter:
   Am citit cu foarte mare atentie.
   Gheorghe Pogea:
   Si in domeniul avansului nu limiteaza. Altceva limiteaza Banca Nationala. Da? As vrea sa nu introducem distorsiuni.
   Reporter:
   … limiteaza si capacitatea de rambursare. Stim.
   Emil Boc:
   Bineinteles. Acele criterii raman. Sa nu credeti ca acesti bani… Este vorba nu de alocarea unei sume de bani, ci de garantarea creditului. Asta este foarte important. Prin garantarea creditului se reduce costul imprumutului si pe care poate sa il faca suportabil banca pentru cetatean.
   Gheorghe Pogea:
   Astazi vedeti ca este un blocaj. Este un blocaj, ca nimeni nu preia riscuri. Statul s-a angajat sa preia acest risc. Si deblocheaza piata. Asta este concluzia.
   Reporter:
   Ati eliminat principiul privind pensia ocupationala. Inseamna acest lucru ca, practic, acea propunere a Ministerului Muncii este eliminata ?
   Emil Boc:
   Din cele opt principii au ramas sapte.
   Reporter: Si ca nu va mai aparea, prin introducerea legii unice a pensiei, pensia ocupationala ?
   Emil Boc: Exista posibilitatea pensiei facultative, potrivit sistemului public existent.
   Multumesc.
   Gheorghe Pogea:
   In legatura cu ajutoarele de stat. Din nou aceasta masura, pe care am luat-o, se refera la ajutoarele de minimis si sunt destinate intreprinderilor mici si mijloci. Pana astazi, in cadrul acestei scheme care prevedea acordarea nerambursabila de 200 de mii de euro pentru intreprinderile care sunt eligibile, pana astazi, valoarea totala a acestei scheme de ajutor de stat pentru trei ani a fost de cinci milioane de euro. Astazi am decis sa majoram valoarea acestei scheme de ajutor de stat, de sumele pe care le acordam de 20 de ori, la o suta de milioane, iar pentru anul 2009, dorim sa platim efectiv 20 de milioane de euro, in anul 2010 sa platim 40 de milioane de euro, iar in 2011 – 40 de milioane de euro. Care sunt avantajele ? In primul rand, la impozitul minim am pus 500 de euro minim si veti vedea ca nu vor fi afectate. Astazi, astfel de intreprinderi pot sa primeasca nerambursabil 200 de mii de euro. Vor fi beneficiari ai acestor scheme, pentru ca am largit si domeniul de activitate, sute de intreprinderi. Doresc sa va spun ca, pana in prezent, cererile de acord de principiu pentru finantare cuprinde un numar de 62 de dosare cu o valoare estimata a proiectelor de investitii in valoare de 6,9 milioane de euro si vom mai plati in aceasta schema pana la 20 de milioane. Mai doresc sa mai spun un lucru pentru ca credem noi ca este important pentru mediul de afaceri. Pe langa aceasta schema de ajutor de stat, Ministerul Finantelor Publice are in continuare alte trei scheme de ajutor de stat tot pentru sustinerea investitiilor, astfel incat la nivelul anului 2009, ajutorul de stat nerambursabil va fi platit mediului de afaceri – 146, 3 milioane de euro. Celelalte doua scheme se refera la investitii de peste 30 milioane de euro si 300 de locuri de munca, si avem scheme de ajutor de stat pentru a atrage investitiile si capitalul autohton pentru 100 de milioane si 750 de locuri de munca. Deci, iata ca si in perioada de criza, intreprinderile vor primi, nerambursabil, de la statul roman, aceste ajutoare si sigur, ele vor trebui sa indeplineasca conditiile de eligibilitate care sunt descrise in schema.
   Reporter:
   Domnule ministru, apropo de Codul fiscal. Mai avem putin si suntem la 1 iunie.
   Gheorghe Pogea:
   Vreau sa dau un raspuns clar. Astazi cred ca este important, pentru mediul de afaceri din Romania, sa discutam de faptul ca statul acorda milioane de euro. Codul fiscal va fi elaborat, va fi prezentat si in cadrul Grupului de Dialog Social, si atunci cand toate lucrurile vor fi gata, in a doua parte a anului, Codul Fiscal va fi aprobat.
   Reporter:
   Si profitul reinvestit va fi inclus in Programul de convergenta ?
   Gheorghe Pogea:
   Sa va dau un raspuns. E bine ca de fiecare data cand sunt intrebari care necesita clarificari sa fie adresate ministrului finantelor publice. Neimpozitarea profitului reinvestit va intra in vigoare in cursul anului 2009.
   Va multumesc.

   Sursa: site-ul Guvernului Romaniei

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close