Briefing de presa sustinut de primul-ministru Emil Boc, la finanalul sedintei de Guvern
Emil Boc: Buna seara tuturor!
Am adoptat normele metodologice cu privire la programul ” Primul siloz “. Prin aceste acte normative adoptate, producatorii de cereale au ocazia sa primeasca, de acum incolo, pretul corect, in urma muncii pe care o desfasoara in agricultura, prin faptul ca nu vor mai fi obligati sa vanda la preturi de nimic produsele cerealiere si vor avea posibilitatea ca, la un depozit, la un siloz autorizat, acreditat, sa le depuna, sa primeasca un certificat de depozit cu care de la banca sa poata primi sumele de bani aferente pentru continuarea lucrarilor sau pentru plata datoriilor.
Am solicitat ministerului Agriculturii ca, in termen de maxim 10 zile, sa rezolve toate solicitarile cu privire la acreditarea, licentierea silozurilor astfel incat toate aceste demersuri sa fie facute, iar cei in cauza sa beneficieze de prevederile actului normativ.
Al doilea subiect este legat de Oltchim. Am adoptat un memorandum in Guvern prin care am decis conversia in actiuni a creantei catre AVAS, in valoare de 538 milioane de lei, respectiv 134 milioane de euro. Am pus in miscare mecanismul pregatitor al garantiilor de stat pentru contractarea unui credit de peste 300 de milioane de euro, care va fi garantat de catre stat in proportie de maxim 80%, potrivit reglementarilor europene, astfel incat Oltchim-ul sa ramana o industrie de forta a economiei romanesti, si tinand cont de reglementarile europene si nationale.
Asteptam, de aici inainte, raspunsul Comisiei Europene cu privire la acest mecanism al garantiilor de stat pe care Guvernul il propune in derulare.
In al treilea rand, am discutat despre restructurarea agentiilor guvernamentale. Decizia Guvernului este urmatoarea: restructurarea agentiilor guvernamentale se va face prin desfiintarea, comasarea lor, in proportie de 50% cu exceptia acelora care exista in Uniunea Europeana si fac parte, multe dintre ele, din acte si directivele UE.
Tot ceea ce nu este necesar in acord cu reglementarile europene si cu participarea Romaniei la diverse structuri internationale, numarul celorlalte va fi redus la jumatate.
Am facut deja un inventar al acestora. Am dat termen doua saptamani pentru pregatirea Hotararii de Guvern sau a proiectului de lege pentru desfiintarea sau comasarea agentiei guvernamentale, urmand ca si dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale pe o speta anterioara sa decidem forma in care vom promova desfiintarea si comasarea agentiilor, OUG sau proiect de lege.
Important este ca decizia politica a fost luata. Inventarul principalelor agentii a fost facut. Nu o sa va fac precizarea referitoare la care agentii se desfiinteaza, care se comaseaza, pentru a nu introduce in opinia publica un climat de instabilitate pana la decizia finala luata in Guvern, prin proiectul de lege sau de Ordonanta aprobat. Cert este ca in aceasta vara aceste lucruri se vor finaliza.
Am luat astazi o decizie extrem de importanta care se refera la Cabinetul demnitarului. Stiti bine ca demnitarii, fie ca sunt la nivel national, fie ca vorbim de alesi locali, au dreptul la un Cabinet al demnitarului. Adica, persoane care compun cabinetul demnitarului, ca este al secretarului de stat, al ministrului, al sefului de agentie, al presedintelui Consiliului Judetean, al primarului.
Am decis astazi urmatorul lucru: reducerea cu 20% a personalului bugetar in cabinetele demnitarilor. Vom avea cu 20% mai putini oameni in cabinetele demnitarilor incepand cu 1 august.
La nivelul intregii tari, avem urmatoarea situatie: la nivel central exista 800 de posturi bugetate pentru cei care fac parte din cabinetul demnitarilor. Ma refer la cabinetul ministrilor, secretarului de stat sau al sefilor de agentii.
La nivel local, exista 1.283 de posturi pentru cabinetul demnitarului. Adica, pentru presedintele consiliului judetean, primarii de orase, municipii sau municipiul resedinta de judet, si evident, cabinetul prefectului.
In total, vorbim, la nivel national, de 2.083 de posturi ale cabinetelor demnitarilor. Aplicand procentul de 20%, avem o reducere cu 417 posturi a personalului din cabinetele demnitarilor.
O sa va dau un exemplu: la cabinetul ministrului exista in schema si lege 16 pozitii. Prin aplicarea procentului de 20% vor ramane cu maxim 13 angajati in cabinetul ministrului. La cabinetul secretarului de stat de la 6 la 5.
La cabinetul sefului de agentie de la 5 la 4. Si dupa o asemenea procedura si la primarii municipiilor resedinta de judet de la 5 la 4. La presedintii Consiliului Judetean de la 5 la 4. La oras sau municipiu de la 3 la 2.
Ma veti intreba prin ce act normativ am facut acest lucru. In primul rand am luat decizie politica pentru tot ce inseamna administratie centrala. Ministrii, secretarii de stat si sefii de agentii care nu vor opera aceste schimbari la 1 august vor pleca acasa. Asta tine de decizia primului ministru.
In privinta administratiei locale, vom elabora actul normativ, la inceputul sesiunii parlamentare, pentru a cuantifica si acolo scaderea numarului de personal de la cabinetul demnitarului.
Contam insa pe aplicarea voluntara si la nivel local a acestor reduceri cu 20% pana la adoptarea actului normativ.
Nu se pot emite Ordonante de Urgenta in aceasta perioada de timp. Nu putem sa emitem prin HG, pentru ca este vorba de modificarea legii care vizeaza cabinetul demnitarului, astfel incat asteptam ca si din partea administratiei locale sa existe o asemenea solidaritate cu ceea ce inseamna banul public si economisirea acestuia.
De la nivel central, am aceasta posibilitate ca aceia care nu inteleg ratiunile Guvernului ca, intr-o perioada dificila de criza, trebuie sa incepem de la demnitari – si de la demnitari sa reducem in primul rand personalul din cabinet – aceia vor pleca acasa si se vor ocupa de alte treburi.
Spun asta, pentru ca, prin lege, avem prevazute aceste normative cu privire la personalul din cabinetul demnitarului. Si acest lucru se reduce cu 20%.
Mentionez faptul ca, prin desfiintarea Cancelariei Primului Ministru, aparatul de lucru al primului ministru a fost redus cu 50%, in comparatie cu ceea ce avea si premierul Tariceanu si fostul premier Adrian Nastase. Deci, se poate lucra si sunt convins ca se va putea lucra si cu 20% mai putin personal la nivelul cabinetului demnitarului, fie ca este vorba de ministru, secretar de stat, sef de agentie.
Si, sper eu, si de la nivel local, prin parteneriatul pe care o sa-l avem cu comunitatile locale ca si ei sa faca aceasta reducere de personal de la cabinetul demnitarului.
Doua intrebari daca aveti.
Intrebare: D-le prim-ministru, ati avut o discutie legata si de primele de vacanta? Au fost amanate?
Emil Boc: Intr-o perioada de criza, cand oamenii din mediul privat sunt dati afara, sunt in somaj tehnic, isi pierd in fiecare zi locurile de munca, este firesc ca, si in sectorul public, sa ne uitam cu mai multa atentie la modul cum sunt cheltuiti banii publici. De aceea, am luat decizia de amanare a primelor de vacanta, pentru a observa care sunt rezultatele economiei si resursele financiare aferente dupa primul semestru, urmand ca, in functie de acestea, sa luam o viitoare decizie in consecinta. Dar, repet, intr-o perioada de criza, nu poti sa tratezi cu unitati de masura diferite pe cei din sectorul public, in raport cu cei din sectorul privat. Cred ca trebuie sa avem aceasta solidaritate, intelegere. In primul rand, sa ne bucuram ca avem un loc de munca intr-o perioada de criza. Si miza acestui Guvern este sa pastreze, in primul rand, locurile de munca. In privinta bonusurilor, premiilor si a celorlalte lucruri aferente in masura in care economia ne va permite, evident, ca le vom acorda.
Intrebare: Si legat de aceasta, sunt unii care au luat deja prime de vacanta. Le veti cere sa dea banii inapoi?
Emil Boc: Am spus ca se amana. Asta inseamna ca aceste drepturi exista. Plata lor a fost amanata.
Intrebare: Pana cand?
Emil Boc: Cand va fi decisa in functie de rezultatele economiei.
Intrebare: Deci, cei care au luat banii raman cu ei.
Emil Boc: Repet. Nici cei care nu au primit nu pierd banii. Ei vor primi banii, dar atunci cand economia va permite acest lucru.
Intrebare: Ne puteti spune daca se vor face reduceri de personal consistent in urma deciziei de restructurare, comasare, chiar de desfiintare a unor agentii din subordinea ministerului?
Emil Boc: Va fi o reducere si de personal, si de sefi. Prin comasare unor agentii din nou vom avea o reducere de personal. Evident ca aceasta desfiintare a agentiilor are un dublu scop: functionalitate, sa fie mai eficiente si pe de alta parte, sa ii trimitem acasa pe cei care taie frunza la caini. Intr-o forma academica, cei care nu se justifica de a functiona in sistemul de stat vor fi disponibilizati prin restructurarea sau desfiintarea agentiei.
Intrebare: Aveti si o estimare?
Emil Boc: Repet. In acest moment, am facut aceasta analiza la prima lectura in Guvern. Adoptam actele normative si vom veni cu deciziile pe care le vom anunta public. Acum am vorbit despre reducerea cu 20% a personalului din cabinetul demnitarilor. Cred ca este o decizie, repet, in primul de solidaritate cu ceea ce se intampla in economie si in mediul privat in momentul de fata.
Intrebare: Pe ce criterii vor fi disponibilizati acesti oameni din cabinetele demnitarilor?
Emil Boc: Decizia ordonatorului de credite. Decizia sefului. Adica, angajati fara concurs. Aceleasi criterii pe care le-a avut in vedere la angajare, aceleasi criterii le va avea in vedere si cand va decide reducerea cu 20% a cabinetului demnitarului.
Intrebare: Ce economii sperati sa obtineti prin aceasta decizie?
Emil Boc: De cateva milioane bune de euro.
Intrebare: De asemenea, intentionati sa reduceti si numarul demnitarilor, de exemplu?
Emil Boc: Da. Prin reducerea numarului de persoane care lucreaza in cabinetul demnitarilor. Va multumesc.
Sursa: site-ul Guvernului Romaniei