Briefing de presa sustinut de Purtatorul de Cuvant la Guvernului, Ioana Muntean, la finalul sedintei de guvern
Vreau sa va vorbesc in primul rand despre consultarile de astazi cu autoritatile locale.
Au venit la sedinta de Guvern reprezentanti ai judetelor Alba si Dolj, care au semnalat o serie de probleme si, totodata, au solicitat sprijinul Guvernului pentru solutionarea lor.
Unele dintre problemele ridicate de administratiile locale erau deja cunoscute de Executiv, iar altele urmeaza sa fie analizate.
Va dau cateva exemple.
O parte consistenta a discutiilor cu administratia din Alba s-a referit la situatia de la exploatarea de cupru de la Rosia Poieni, un obiectiv deosebit de important pentru judet.
In acest sens, primul-ministru a dispus ca pana in data de 7 august, Ministerul Economiei, impreuna cu ceilalti factori implicati sa analizeze aceasta situatie si sa vina cu propuneri de solutionare asupra carora sa decida Guvernul.
Primul-ministru a subliniat ca doreste identificarea unor solutii pentru relansarea economica a acestei zone.
Un alt subiect discutat, la solicitarea autoritatilor din Alba, s-a referit la implementarea Programului de electrificare. In acest context, primul-ministru a afirmat ca Ministerul Economiei si Ministerul Administratiei si Internelor se ocupa de aplicarea Programului de electrificare a satelor si catunelor astfel incat sa fie finalizat in 2009 si 2010.
In ceea ce priveste temele ridicate de autoritatile judetului Dolj, aici s-a discutat despre proiectele de infrastructura si investitiile in acest domeniu.
Reprezentantii autoritatilor din Dolj au aratat ca, de exemplu, pe Masura 322 care vizeaza finantarea investitiilor pentru proiectele de infrastructura din mediul rural, acest judet are pregatite sa depuna 52 de proiecte, in valoare de 144 milioane de euro.
Tot astazi, Guvernul a adoptat o hotarare privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii. Hotararea stabileste lista muncilor periculoase pentru copii, definitia acestora si le interzice. Detaliile sunt multe si nu ma opresc acum asupra acestora. Vi le vom da in comunicat.
Vreau sa va mai spun urmatoarele lucruri. Cazurile de copii pusi sa munceasca in conditii periculoase sunt identificate de inspectia muncii, asistenta sociala si protectia copilului, de profesionisti din educatie, sanatate si politie, care mai apoi raporteaza obligatoriu la directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. Aceasta institutie coordoneaza activitatea echipei intersectoriale locale pentru prevenirea si combaterea exploatarii copiilor prin munca si asigura monitorizarea acestor cazuri.
Directia evalueaza cazurile, ia masurile care se impun si ofera serviciile necesare pentru copii si familiile acestora, in baza unui plan de reabilitare si/sau integrare sociala. Ori, in cazul in care copilul este separat de familie, in baza unui plan individualizat de protectie.
Metodologia de interventie multidisciplinara si interinstitutionala, precum si modalitatea prin care se realizeaza monitorizarea globala a acestor cazuri, la nivel judetean, respectiv local al sectoarelor municipiului Bucuresti, se aproba prin Hotararea Guvernului in termen de 90 de zile de la publicarea acestei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei.
Reglementarea prestarii, de catre copii, de activitati in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, in sectorul formal in baza contractelor civile, precum si de activitati din cadrul educatiei tehnologice, instruirii practice, stagiului la agenti economici, in vederea prevenirii muncilor periculoase se aproba tot prin Hotararea Guvernului, in termen 90 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial.
Parintii sau reprezentantii legali ai copilului depistati ca permit copilului sau folosesc copilul la efectuarea de munci periculoase sunt obligati sa urmeze programe de educatie parentala sau, dupa caz, de consiliere, in baza serviciilor asigurate sau facilitate de directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.
Fapta parintelui sau a reprezentantului legal care refuza aceste servicii sau care a beneficiat de programe de educatie parentala si consiliere si continua sa foloseasca sau sa permita copilului efectuarea de munci periculoase constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 1.500 lei.
De asemenea, fapta persoanei fizice care foloseste copiii la efectuarea de munci periculoase, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1.000 lei, daca nu a fost savarsita in astfel de conditii incat potrivit legii sa fie considerata infractiune.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre politie, in urma sesizarii scrise din partea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
Actul normativ se aplica tuturor categoriilor de angajatori, organizatiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate si asociatiilor familiare, precum si persoanelor fizice care utilizeaza munca minorilor in sectorul informal si in cel formal.
De asemenea, prevederile Hotararii se aplica in domeniul muncii, asistentei sociale si protectiei copilului, educatiei, sanatatii, precum si in oricare alt domeniu cu incidenta asupra copilului.
Si o ultima tema pe care o voi aborda.
Astazi s-a aprobat un Memorandum pentru realizarea unei baze de date legislative electronice cu acces gratuit si conectarea ei la sistemul European N-Lex.
Astfel, si Romania va asigura acces liber si gratuit la legislatia care reglementeaza spatiul comunitar, acest sistem european electronic fiind o interfata comuna.
Vorbim de accesul liber la legislatia nationala a statelor membre care va sustine, in acest fel, o mai buna cunoastere a aspectelor nationale ale spatiului comunitar.
Finantarea proiectului se face din bani europeni, prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
Prin acest portal, Guvernul vrea sa ofere un instrument util pentru firme, companii, administratii publice, universitati, specialisti in drept si pentru toti cetatenii interesati de legislatia tarilor comunitare.
De asemenea, portalul legislativ vine in ajutorul celor care doresc sa studieze intr-o tara europeana si au nevoie de legislatia specifica tarii si poate furniza informatii privindu-i pe cei care se confrunta cu probleme transfrontaliere. Si aici ma refer la cetatenii romani care lucreaza temporar in Italia, Spania sau alte tari ale UE. Dar si pentru cei care doresc sa analizeze sistemele juridice ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Initiatorii acestui proiect sunt Departamentul pentru Afaceri Europene si Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
Va multumesc.