Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – A sasea directiva TVA – Articolul 2 punctul 1 si articolul 4 alineatele (1) si (2) – Notiunea «activitati economice» – Birouri publice de asistenta juridica – Servicii de asistenta juridica furnizate in cadrul unei proceduri judiciare in schimbul unei contributii partiale platite de beneficiar – Notiunea «legatura directa» intre serviciul furnizat si contravaloarea primita”

HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE
(Camera a treia)
29 octombrie 2009

In cauza C 246/08,
avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor formulata in temeiul articolului 226 CE, introdusa la 3 iunie 2008,
Comisia Comunitatilor Europene, reprezentata de domnii P. Aalto si D. Triantafyllou, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,
reclamanta,
impotriva
Republicii Finlanda, reprezentata de doamna A. Guimaraes Purokoski, in calitate de agent,
parata,
CURTEA (Camera a treia),
compusa din domnul J. N. Cunha Rodrigues, presedinte al Camerei a doua, indeplinind functia de presedinte al Camerei a treia, doamna P. Lindh, domnii A. Rosas, U. Lõhmus si A. Ó Caoimh (raportor), judecatori,
avocat general: domnul D. Ruiz Jarabo Colomer,
grefier: domnul R. Grass,
avand in vedere procedura scrisa,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 7 iulie 2009,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Prin cererea introductiva, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca, prin faptul ca nu a aplicat taxa pe valoarea adaugata (denumita in continuare „TVA”), in conformitate cu legislatia finlandeza privind asistenta juridica, in privinta serviciilor de consiliere juridica furnizate in schimbul unei remuneratii partiale de catre birourile publice de asistenta juridica, si anume de catre consilierii juridici publici angajati de aceste birouri, in timp ce serviciile echivalente sunt supuse la plata TVA ului atunci cand sunt furnizate de consilieri privati, Republica Finlanda nu si a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolului 2 punctul 1 si al articolului 4 alineatele (1), (2) si (5) din A sasea directiva a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1, denumita in continuare „A sasea directiva”).
Cadrul juridic
Reglementarea comunitara
2. Articolul 2 din A sasea directiva este redactat dupa cum urmeaza:
„Sunt supuse [TVA ului]:
1. livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul tarii de catre o persoana impozabila care actioneaza ca atare;
2. importul de bunuri.” [traducere neoficiala]
3. Conform articolului 4 din A sasea directiva:
„(1) «Persoana impozabila» inseamna orice persoana care, in mod independent, desfasoara in orice loc orice activitate economica mentionata la alineatul (2), indiferent de scopul sau rezultatele activitatii respective.
(2) Activitatile economice mentionate la alineatul (1) cuprind toate activitatile producatorilor, comerciantilor sau persoanelor care presteaza servicii, inclusiv activitatile miniere si activitatile agricole si activitatile prestate in cadrul profesiunilor liberale. Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerata activitate economica.
[…]
(5) Statele, autoritatile regionale si locale si alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitatile sau operatiunile in care se angajeaza ca autoritati publice, chiar si atunci cand colecteaza taxe, redevente, contributii sau plati in legatura cu activitatile sau operatiunile respective.
Cu toate acestea, atunci cand se angajeaza in asemenea activitati sau operatiuni, ele sunt considerate persoane impozabile pentru activitatile sau operatiunile respective in masura in care calitatea lor de persoane neimpozabile determina denaturari semnificative ale concurentei.
[…]” [traducere neoficiala]
4. Articolul 6 alineatul (1) din aceasta directiva prevede:
„«Prestare de servicii» inseamna orice operatiune care nu constituie o livrare de bunuri in sensul articolului 5.
Aceste tranzactii pot include, intre altele:
– cesiunea de bunuri necorporale, indiferent daca acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate;
– obligatia de a se abtine de la o actiune sau o situatie sau de a tolera o actiune sau o situatie;
– prestarea de servicii efectuata pe baza unui ordin emis de o autoritate publica sau in numele unei autoritati publice sau potrivit legii.” [traducere neoficiala]
Reglementarea nationala
Legislatia privind asistenta juridica
5. In Finlanda, sistemul de asistenta juridica se intemeiaza pe patru acte normative adoptate in 2002, si anume Legea privind asistenta juridica [oikeusapulaki (257/2002)] din 5 aprilie 2002, Legea privind birourile de asistenta juridica ale statului [laki valtion oikeusaputoimistoista (258/2002)] din 5 aprilie 2002, Decretul ministerial privind asistenta juridica [valtioneuvoston asetus oikeusavusta (388/2002)] din 23 mai 2002 si Decretul ministerial privind criteriile de remunerare a ajutorului juridic [valtioneuvoston asetus oikeusavun palkkioperusteista (389/2002)] din 23 mai 2002.
6. Legea privind asistenta juridica prevede, la articolul 1, ca asistenta juridica este acordata din fonduri publice, oricarei persoane care are nevoie de asistenta intr o cauza juridica, dar care nu poate, in temeiul situatiei sale economice, sa finanteze ea insasi cheltuielile in legatura cu tratarea respectivei cauze. Asistenta juridica poate fi acordata atat in cadrul unei proceduri judiciare, cat si in cadrul unei cauze extrajudiciare.
7. In temeiul articolului 8 din legea mentionata, asistenta juridica este in principiu acordata de consilierii juridici angajati de birourile publice de asistenta juridica (denumite in continuare „birourile publice”). Aceste birouri, in numar de 60 in 2008, angajeaza aproximativ 220 dintre respectivii consilieri, acestia fiind functionari platiti de stat. Cheltuielile de functionare ale acestor birouri publice sunt finantate din fonduri publice. Cu toate acestea, onorariile achitate de beneficiarii asistentei juridice constituie venituri la bugetul fiecarui birou, nicio finantare publica nefiind acordata cu titlu de cheltuieli de functionare acoperite astfel.
8. Totusi, acelasi articol 8 din Legea privind asistenta juridica prevede ca, in cadrul unei proceduri judiciare, poate fi de asemenea desemnat un consilier privat, si anume un avocat sau un alt jurist privat, care si a dat consimtamantul in acest sens. Atunci cand beneficiarul asistentei juridice a propus el insusi, pentru a l reprezenta, o persoana care justifica anumite calificari profesionale necesare, aceasta persoana trebuie desemnata, cu exceptia unor situatii specifice care se opun respectivei desemnari.
9. Articolul 17 din Legea privind asistenta juridica reglementeaza onorariile consilierului privat. Potrivit acestei dispozitii, consilierului privat i se garanteaza onorarii rezonabile, precum si o indemnizare a cheltuielilor, care sunt in sarcina statului si platite dupa deducerea contributiei datorate de beneficiar. Pe langa aceasta contributie, consilierul privat nu poate incasa nicio remuneratie sau indemnizatie din partea beneficiarului asistentei juridice.
10. Decretul ministerial privind asistenta juridica reglementeaza mai detaliat conditiile de acordare a acestei asistente juridice.
11. Articolul 1 din respectivul decret ministerial prevede ca asistenta juridica este acordata pe baza resurselor disponibile, precum si a patrimoniului solicitantului si ca, in acest temei, poate fi acordata fie cu titlu gratuit, fie, ceea ce constituie una dintre modificarile aduse in 2002 in raport cu reglementarea in vigoare anterior, in schimbul unei contributii care ramane in sarcina acestuia. Decretul mentionat distinge in aceasta privinta intre contributia de baza („perusomavastuu”) si contributia suplimentara („lisäomavastuu”).
12. Potrivit articolului 5 din Decretul ministerial privind asistenta juridica, contributia de baza corespunde unui procent al onorariilor si cheltuielilor curente ale consilierului consultat, inclusiv TVA ul, daca acesta este cuprins in calculul cheltuielilor. Acest procent este stabilit in functie de urmatoarele praguri de venituri lunare disponibile:
„In ceea ce priveste o persoana celibatara:
maximum 650 de euro: 0 %
maximum 850 de euro: 20 %
maximum 1 000 de euro: 30 %
maximum 1 200 de euro: 40 %
maximum 1 300 de euro: 55 %
maximum 1 400 de euro: 75 %.
In ceea ce priveste o persoana in cuplu:
maximum 550 de euro: 0 %
maximum 650 de euro: 20 %
maximum 800 de euro: 30 %
maximum 1 000 de euro: 40 %
maximum 1 100 de euro: 55 %
maximum 1 200 de euro: 75 %”.
13. Articolul 6 din Decretul ministerial privind asistenta juridica precizeaza ca, in orice caz, aceasta nu este acordata atunci cand resursele disponibile depasesc 1 400 de euro pentru o persoana celibatara si 1 200 de euro de persoana pentru un cuplu.
14. Potrivit articolului 7 din acelasi decret ministerial, se impune o contributie suplimentara atunci cand beneficiarul dispune de depozite sau de alte elemente de patrimoniu similare, care pot fi transformate usor in lichiditati, in valoare de peste 5 000 de euro. Aceasta contributie este egala cu jumatate din aceste depozite si elemente de patrimoniu ce depasesc cea din urma suma.
15. Decretul ministerial privind criteriile de remunerare a asistentei juridice defineste criteriile aplicabile privind plata onorariilor. Articolele 2-7 din decret cuprind in aceasta privinta dispozitii detaliate referitoare la calculul onorariilor obisnuite, in timp ce articolele 8 si 9 reglementeaza situatiile in care onorariile sunt stabilite la o valoare mai ridicata sau, dimpotriva, mai putin ridicata, decat cea a onorariilor obisnuite. Potrivit articolului 11 din decretul mentionat, aceleasi criterii se aplica atunci cand un birou public furnizeaza servicii de asistenta juridica in cadrul unei proceduri judiciare.
Reglementarea privind TVA ul
16. In temeiul articolului 1 din Legea privind taxa pe valoarea adaugata [arvonlisäverolaki (1501/1993)] din 30 decembrie 1993, asistenta juridica furnizata de un consilier privat in cadrul unei proceduri judiciare este supus la plata TVA ului ca prestator de servicii juridice. In schimb, asistenta juridica furnizata de birourile publice cu titlu gratuit sau in schimbul unei contributii partiale nu este o activitate supusa la plata acestei taxe.
Procedura precontencioasa
17. La 13 octombrie 2004, Comisia a adresat autoritatilor finlandeze o scrisoare privind tratamentul diferit, din punctul de vedere al regimului TVA ului, rezervat serviciilor de asistenta juridica de aceeasi natura, dupa cum acestea sunt furnizate de consilieri privati sau de birouri publice. Potrivit informatiilor obtinute de Comisie, acest regim determina o denaturare semnificativa a concurentei in defavoarea consilierilor privati.
18. Prin scrisoarea din 17 decembrie 2004, autoritatile finlandeze au descris regimul de TVA aplicabil serviciilor de asistenta juridica si au explicat ca acesta nu denatura concurenta decat intr o masura neglijabila, intrucat alti factori in afara TVA ului, precum experienta profesionala sau sarcina de munca a birourilor publice, sunt cei care exercita o influenta decisiva in ceea ce priveste alegerea efectuata de beneficiarul asistentei juridice intre birourile publice si consilierii privati.
19. La 19 decembrie 2005, considerand ca aceste explicatii sunt insuficiente, Comisia a adresat Republicii Finlanda, in aplicarea articolului 226 CE, o scrisoare de punere in intarziere, prin care arata ca, atunci cand beneficiarul asistentei juridice achita el insusi o contraprestatie partiala si ca aceasta asistenta poate fi furnizata deopotriva de un consilier privat, si anume in cadrul unei proceduri judiciare, serviciile oferite de birourile publice trebuie sa fie supuse la plata TVA ului. Astfel, potrivit Comisiei, intr un astfel de caz, birourile publice nu actioneaza ca autoritati publice, in sensul articolului 4 alineatul (5) primul paragraf din A sasea directiva, si scutirea serviciilor in cauza de la plata TVA ului determina o denaturare semnificativa a concurentei in sensul celui de al doilea paragraf al acestei dispozitii.
20. In raspunsul din 16 februarie 2006, Republica Finlanda a reiterat argumentele sale, subliniind in acelasi timp caracterul artificial al premisei Comisiei, potrivit careia birourile publice actioneaza ca autoritate publica atunci cand intervin in afara procedurilor judiciare, dar nu cand aceasta interventie are loc in cadrul acestor proceduri, precum si atunci cand asistenta juridica este acordata cu titlu gratuit, dar nu cand aceasta este furnizata in schimbul unei contributii partiale platite de beneficiar.
21. Nefiind multumita de acest raspuns, la 15 decembrie 2006, Comisia a adresat un aviz motivat Republicii Finlanda, prin care, pe de o parte, sustinea ca aceasta a incalcat articolul 2 punctul 1 si articolul 4 alineatele (1), (2) si (5) din A sasea directiva in ceea ce priveste anumite servicii furnizate de birourile publice in schimbul unei remuneratii partiale si, pe de alta parte, invita respectivul stat membru sa se conformeze avizului motivat mentionat in termen de doua luni de la primirea acestuia.
22. Prin scrisoarea din 15 februarie 2007, Republica Finlanda a raspuns la respectivul aviz motivat mentinand pozitia prezentata in raspunsul la scrisoarea de punere in intarziere.
23. In aceste conditii, Comisia a decis sa introduca prezenta actiune.
Cu privire la actiune
Argumentele partilor
24. Prin prezenta actiune, Comisia precizeaza ca a imputat Republicii Finlanda numai faptul ca nu a supus la plata TVA ului serviciile de asistenta juridica atunci cand acestea sunt furnizate de birourile publice in schimbul unei contributii partiale din partea beneficiarului acestei asistente. Prin urmare, aceasta actiune nu ar urmari sa puna in discutie exonerarea acelorasi servicii atunci cand sunt furnizate de birourile publice cu titlu gratuit, chiar daca serviciile furnizate de un consilier privat sunt, la randul lor, in orice caz, supuse la plata TVA ului, statul platind onorariile si TVA ul facturate de consilier. Astfel, o asemenea exonerare a birourilor publice ar rezulta, in acest din urma caz, din faptul ca respectivele servicii sunt furnizate fara o contraprestatie in sarcina beneficiarului asistentei juridice, juristii angajati de aceste birouri incasand ca unica remuneratie salariul lor nominal. Prin urmare, astfel de servicii nu ar putea fi considerate ca fiind furnizate cu titlu oneros, in sensul articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva.
25. In schimb, potrivit Comisiei, atunci cand birourile publice furnizeaza servicii de asistenta juridica in cadrul unei proceduri judiciare in schimbul unei contributii partiale din partea beneficiarului, acestia exercita o activitate economica, in sensul celei de A sasea directive. Aceasta activitate economica ar da nastere unei prestatii de servicii efectuate cu titlu oneros, in sensul articolului 2 punctul 1 din aceasta directiva, din moment ce exista o legatura directa intre serviciul oferit de biroul public si contraprestatia platita de beneficiar.
26. In aceste conditii, Comisia apreciaza ca este necesar sa se examineze aplicabilitatea derogarilor prevazute la articolul 4 alineatul (5) din aceasta directiva.
27. Comisia sustine in aceasta privinta ca, pentru serviciile in cauza, birourile publice nu actioneaza ca autoritati publice, in sensul primului paragraf din dispozitia mentionata, intrucat aceste servicii nu sunt indeplinite potrivit unui regim juridic care le este specific (a se vedea intre altele Hotararea din 14 decembrie 2000, Fazenda Pública, C 446/98, Rec., p. I 11435, punctul 17 si jurisprudenta citata). Intr adevar, birourile publice nu furnizeaza astfel de servicii in temeiul unor dispozitii specifice care nu s ar aplica in privinta consilierilor privati, ci ar actiona in acelasi cadru precum acestia din urma. In aceasta privinta situatia ar fi diferita atunci cand birourile publice furnizeaza asistenta juridica in afara unei proceduri judiciare. Intr adevar, intrucat o asemenea activitate nu este deschisa consilierilor privati, aceasta nu ar fi exercitata de birourile publice in aceleasi conditii juridice ca si cele aplicabile consilierilor privati.
28. In orice caz, Comisia considera ca exonerarea birourilor publice pentru serviciile de asistenta juridica furnizate in schimbul unei contributii partiale conduce la denaturari semnificative ale concurentei, in sensul articolului 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A sasea directiva. Astfel, tinand seama de modicitatea plafoanelor de venituri si de patrimoniu de care este conditionata acordarea acestei asistente, o diferenta de 22 %, procent corespunzator cotei de TVA aplicabile in Finlanda, a contraprestatiei care trebuie achitata ar denatura semnificativ concurenta, iar aceasta cu atat mai mult, cu cat consumatorii finali nu au dreptul de deduce aceasta taxa. Aceasta denaturare a concurentei ar trebui considerata ca fiind „mai mult decat neglijabila”, in sensul jurisprudentei (a se vedea Hotararea din 16 septembrie 2008, Isle of Wight Council si altii, C 288/07, Rep., p. I 7203, punctul 79), din moment ce peste 4 000 de persoane au recurs in fiecare an la servicii de asistenta juridica in schimbul unei contributii partiale.
29. Guvernul finlandez sustine ca serviciile de asistenta juridica furnizate de birourile publice formeaza un tot indivizibil care nu ar putea fi considerat activitate economica in sensul articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva. Astfel, aceste servicii nu ar fi practicate astfel incat sa acopere costurile pe care le genereaza, ci ar fi in principal finantate din fonduri publice. Exercitarea acestor activitati nu ar fi, asadar, insotita de riscul economic ce caracterizeaza activitatea economica obisnuita. In plus, contributiile nu ar acoperi, chiar in parte, costurile legate de astfel de servicii. Ar fi imposibil sa se diferentieze, ca activitate economica specifica, o parte izolata a activitatii birourilor mentionate. O asemenea diferentiere nu ar putea fi justificata nici prin contributia minima pe care trebuie sa o achite, in functie de situatia lor financiara, anumiti beneficiari ai asistentei, nici prin continutul acestor servicii.
30. In ceea ce priveste aplicarea articolului 4 alineatul (5) primul paragraf din A sasea directiva, guvernul finlandez subliniaza ca asistenta juridica poate fi acordata numai in temeiul regimului juridic particular al acesteia. Astfel, birourile publice si ar indeplini misiunea specifica ce le este incredintata prin lege si ar avea, in temeiul acesteia, obligatia de a acorda aceasta asistenta. Cu siguranta, posibilitatea unui consilier privat de a furniza o astfel de asistenta juridica ar fi de asemenea intemeiata pe aceeasi lege. Cu toate acestea, intr un asemenea caz, respectiva asistenta ar interveni ca urmare a unei decizii a unui birou public, iar consilierul privat ar trebui sa isi dea acordul. Autoritatea publica ar imputernici astfel un tert independent sa duca la bun sfarsit exercitarea unei activitati care tine de prerogativele de autoritate publica.
31. In orice caz, guvernul finlandez considera ca scutirea de la plata TVA ului a serviciilor in cauza nu determina o denaturare semnificativa a concurentei in sensul articolului 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A sasea directiva. Astfel, pe langa faptul ca nu este sigur ca se poate pune problema unei denaturari a concurentei, deoarece beneficiul asistentei juridice impune o decizie in acest sens si remuneratiile sunt reglementate prin legislatie, datele statistice ar dezvalui faptul ca acei clienti care platesc o contributie partiala pentru serviciile de asistenta juridica constituie o minoritate clara printre clientii asistentei juridice acordate de consilierii privati. In plus, in ceea ce priveste cauzele in care s a platit o contributie partiala, proportia intre cele care au fost examinate de un consilier privat si cele care au fost tratate de un consilier public in cadrul unor cauze judiciare ar fi ramas constant in cursul perioadei cuprinse intre anii 2004 si 2006. In sfarsit, alte elemente in afara TVA ului ar influenta alegerea consilierului, in special relatia profesionala anterioara cu clientul si experienta consilierului.
Aprecierea Curtii
32. Cu titlu preliminar trebuie sa se precizeze ca, prin prezenta actiune, Comisia nu contesta scutirea de la pata TVA ului a serviciilor de asistenta juridica furnizate de birourile publice atunci cand aceste prestatii sunt efectuate, pe de o parte, cu titlu gratuit, in cadrul unor proceduri judiciare si, pe de alta parte, in afara cadrului unor astfel de proceduri, indiferent daca prestatiile sunt efectuate cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
33. Prezenta actiune a Comisiei priveste astfel in exclusivitate scutirea de la plata TVA ului a serviciilor de asistenta juridica furnizate de birourile publice in cadrul unor proceduri judiciare in schimbul unei contributii partiale aflate in sarcina beneficiarului, atunci cand veniturile disponibile ale acestuia din urma depasesc pragul stabilit pentru a beneficia de asistenta juridica gratuita, dar sunt inferioare plafonului care exclude beneficiul oricarei asistente juridice. Rezulta astfel ca actiunea Comisiei isi afla originea in extinderea, in schimbul unei retributii partiale platite de beneficiari, a regimului asistentei juridice in vigoare in Finlanda, in privinta persoanelor ce dispun de venituri care, desi modeste, sunt mai ridicate totusi decat cele ale persoanelor care beneficiaza de asistenta juridica gratuita. Rationamentele dezvoltate in continuare se raporteaza, prin urmare, numai la aceasta parte a activitatilor de asistenta juridica a birourilor publice.
34. Trebuie amintit ca, desi A sasea directiva stabileste un domeniu de aplicare foarte larg pentru TVA, aceasta taxa vizeaza numai activitatile cu caracter economic (a se vedea in acest sens Hotararea din 11 iulie 1996, Régie dauphinoise, C 306/94, Rec., p. I 3695, punctul 15, Hotararea din 26 iunie 2003, MKG Kraftfahrzeuge Factoring, C 305/01, Rec., p. I 6729, punctul 39, precum si Hotararea din 26 iunie 2007, Hutchison 3G si altii, C 369/04, Rep., p. I 5247, punctul 28).
35. Astfel, potrivit articolului 2 din A sasea directiva, referitor la operatiunile impozabile, sunt supuse la plata TVA ului, pe langa importurile de bunuri, livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul tarii. In plus, in temeiul articolului 4 alineatul (1) din A sasea directiva, „persoana impozabila” inseamna orice persoana care, in mod independent, desfasoara in orice loc orice activitate economica mentionata la alineatul (2) al aceluiasi articol, indiferent de scopul sau de rezultatele acestei activitati (a se vedea intre altele Hotararea din 26 martie 1987, Comisia/Tarile de Jos, 235/85, Rec., p. 1471, punctul 6, Hotararea din 12 septembrie 2000, Comisia/Grecia, C 260/98, Rec., p. I 6537, punctul 24, precum si Hotararea Isle of Wight Council si altii, citata anterior, punctele 26 si 27).
36. Notiunea „activitati economice” este definita la articolul 4 alineatul (2) din A sasea directiva ca incluzand toate activitatile producatorilor, comerciantilor sau persoanelor care presteaza servicii si in special operatiunile care presupun exploatarea bunurilor corporale si necorporale cu scopul obtinerii unui venit cu caracter permanent (a se vedea intre altele Hotararea din 26 mai 2005, Kretztechnik, C 465/03, Rec., p. I 4357, punctul 18, precum si Hotararea Hutchison 3G si altii, citata anterior, punctul 27).
37. Analiza acestor definitii pune in evidenta intinderea domeniului de aplicare acoperit de notiunea „activitati economice”, precum si caracterul obiectiv al acestei notiuni, in sensul ca activitatea este considerata, in sine, indiferent de scopurile sau de rezultatele sale (a se vedea intre altele Hotararea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 26, precum si Hotararea din 21 februarie 2006, University of Huddersfield, C 223/03, Rec., p. I 1751, punctul 47 si jurisprudenta citata). Prin urmare, o activitate este, ca regula generala, calificata drept economica, atunci cand prezinta caracter permanent si este efectuata in schimbul unei remuneratii incasate de autorul operatiunii (Hotararea Comisia/Tarile de Jos, citata anterior, punctele 9 si 15, precum si Hotararea din 13 decembrie 2007, Götz, C 408/06, Rep., p. I 11295, punctul 18).
38. In schimb, reiese din jurisprudenta ca incasarea unei redevente nu este, in sine, de natura sa confere un caracter economic unei anumite activitati (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Hutchison 3G si altii, punctul 39 si jurisprudenta citata, precum si Götz, punctul 21).
39. Pentru a aprecia temeinicia actiunii introduse de Comisie este necesar, prin urmare, sa se examineze, in primul rand, daca serviciile de asistenta juridica furnizate de birourile publice in cadrul unor proceduri judiciare in schimbul unei retributii partiale constituie activitati economice in sensul articolului 2 punctul 1 si al articolului 4 alineatele (1) si (2) din A sasea directiva.
40. Trebuie sa se arate de la inceput ca, tinand seama de caracterul obiectiv pe care il are notiunea „activitati economice”, faptul ca activitatea birourilor publice consta in exercitarea unor functii conferite si reglementate prin lege, intr un scop de interes general si in afara oricarui obiectiv de intreprindere sau comercial, este in aceasta privinta lipsit de pertinenta. Astfel, la articolul 6, A sasea directiva prevede expres aplicarea regimului de TVA in privinta anumitor activitati indeplinite in conformitate cu legea (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Comisia/Tarile de Jos, punctul 10, si Comisia/Grecia, punctul 28).
41. Pe de alta parte, este cert ca serviciile de asistenta juridica in cauza sunt furnizate in mod permanent de birourile publice.
42. In aceste conditii trebuie sa se verifice daca serviciile mentionate pot fi considerate ca fiind furnizate de aceste biruri publice in schimbul platii unei remuneratii.
43. In aceasta privinta, trebuie aratat ca reiese din jurisprudenta Curtii ca, in cadrul regimului de TVA, operatiunile impozabile presupun existenta unei tranzactii intre parti care cuprinde stipularea unui pret sau a unei contravalori. Astfel, atunci cand activitatea unui prestator consta in furnizarea in exclusivitate a prestatiilor fara o contravaloare directa, nu exista o baza de impozitare si aceste prestatii nu sunt, asadar, spuse platii TVA ului (a se vedea Hotararea din 1 aprilie 1982, Hong Kong Trade Development Council, 89/81, Rec., p. 1277, punctele 9 si 10, precum si Hotararea din 3 martie 1994, Tolsma, C 16/93, Rec., p. I 743, punctul 12).
44. Rezulta astfel, potrivit jurisprudentei Curtii, ca o prestare de servicii nu este efectuata „cu titlu oneros”, in sensul articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva, decat in cazul in care intre prestator si beneficiar exista un raport juridic in care au loc prestatii reciproce, plata primita de prestator constituind contravaloarea efectiva a serviciului furnizat beneficiarului (a se vedea intre altele Hotararea Tolsma, citata anterior, punctul 45, Hotararea din 5 iunie 1997, SDC, C 2/95, Rec., p. I 3017, punctul 45, si Hotararea MKG Kraftfahrzeuge Factoring, citata anterior, punctul 47).
45. In consecinta, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, existenta unei prestari de servicii, in sensul articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva, presupune o legatura directa intre serviciul prestat si contravaloarea primita (a se vedea intre altele Hotararea din 8 martie 1988, Apple and Pear Development Council, 102/86, Rec., p. 1443, punctele 11 si 12, Hotararea din 16 octombrie 1997, Fillibeck, C 258/95, Rec., p. I 5577, punctul 12, precum si Hotararea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 29).
46. In speta este necesar sa se constate ca serviciile de asistenta juridica vizate de prezenta actiune nu sunt furnizate de birourile publice cu titlu gratuit si, prin urmare, in lipsa oricarei contraprestatii, deoarece beneficiarii acestor servicii sunt obligati sa plateasca birourilor publice o retributie.
47. Cu toate acestea, este cert ca aceasta retributie este doar partiala, in sensul ca nu acopera intreaga valoare a onorariilor stabilite de reglementarea nationala, in functie de natura litigiului, cu titlu de remunerare a serviciilor de asistenta juridica furnizate de birourile publice si de consilierii privati. Astfel, precum reiese din cuprinsul punctelor 12-14 din prezenta hotarare, retributia constituita din contributia de baza reprezinta un procent, care variaza intre 20 % si 75 % din valoarea mentionata. Cu siguranta, aceasta retributie poate, in functie de patrimoniul beneficiarului, sa fie completata printr o contributie suplimentara. Cu toate acestea, Comisia nu sustine si, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 48 din concluzii, este improbabil, tinand seama de plafonul de venituri stabilit de reglementarea nationala privind acordarea asistentei juridice, ca aceasta contributie suplimentara este susceptibila sa conduca la plata de catre beneficiar a unei retributii echivalente cu totalitatea onorariilor stabilite de aceasta reglementare pentru prestarea unor servicii de asistenta juridica.
48. Or, desi valoarea acestei retributii partiale reprezinta o cota parte din aceste onorarii, valoarea respectiva nu este calculata numai pe baza onorariilor, ci depinde de asemenea de veniturile si de patrimoniul beneficiarului. Astfel, tocmai nivelul acestora din urma, iar nu, de exemplu, numarul de ore de munca efectuate de birourile publice sau gradul de dificultate al cauzei respective, va determina partea din onorarii care ramane in sarcina beneficiarului.
49. Rezulta astfel ca retributia partiala platita birourilor publice de beneficiarii serviciilor de asistenta juridica nu depinde decat in parte de valoarea reala a serviciilor furnizate, legatura cu aceasta fiind cu atat mai stransa, cu cat veniturile si patrimoniul acestor beneficiari sunt mai modeste.
50. Astfel cum a aratat avocatul general la punctele 50 si 51 din concluzii, aceasta constatare este coroborata de faptul ca, potrivit datelor transmise de guvernul finlandez in cadrul prezentei actiuni, valoarea retributiilor partiale platite in 2007 de beneficiarii de servicii de asistenta juridica furnizate de birouri publice, care corespund doar unei treimi din totalitatea serviciilor furnizate de birourile publice, s a ridicat la 1,9 milioane de euro, in timp ce cheltuielile de functionare brute efectuate de aceste birouri au fost de 24,5 milioane de euro. Chiar daca aceste date includ si serviciile de asistenta juridica prestate in afara cadrului procedurilor judiciare, o astfel de diferenta este de natura sa sugereze ca retributia partiala aflata in sarcina beneficiarilor trebuie asimilata mai degraba unei redevente, a carei incasari nu este, in sine, de natura sa confere caracter economic unei anumite activitati, decat unei remuneratii propriu zise.
51. In consecinta, din perspectiva acestor elemente, nu ar rezulta, asadar, ca legatura intre serviciile de asistenta juridica furnizate de birourile publice si contravaloarea care trebuie platita de beneficiari are caracterul direct cerut pentru ca aceasta sa poata fi considerata ca reprezentand o remuneratie a acestor servicii si, prin urmare, pentru ca acestea din urma sa fie considerate activitati economice in sensul articolului 2 punctul 1 si al articolului 4 alineatele (1) si (2) din A sasea directiva.
52. Or, in speta, Comisia nu a prezentat alte elemente susceptibile sa demonstreze ca serviciile in cauza constituie astfel de activitati economice. Mai exact, desi Comisia sustine, in cadrul actiunii sale, ca exista o legatura directa intre retributia partiala platita de beneficiarii serviciilor de asistenta juridica si prestatiile furnizate de birourile publice, Comisia nu a dezvoltat, in sustinerea acestei afirmatii, nicio argumentatie specifica si nu a prezentat niciun element de proba de natura sa justifice existenta unei astfel de legaturi directe, si aceasta cu atat mai mult, cu cat, pentru stabilirea respectivei contributii, se tine seama de valoarea veniturilor si de patrimoniul beneficiarilor. Potrivit unei jurisprudente constante, in cadrul unei proceduri de constatare a neindeplinirii obligatiilor in temeiul articolului 226 CE, Comisia este totusi cea careia ii revine sarcina de a stabili existenta neindeplinirii invocate a obligatiilor. Aceasta trebuie sa prezinte Curtii elementele necesare pentru a verifica existenta respectivei neindepliniri a obligatiilor fara sa se poata intemeia pe prezumtii oarecare (a se vedea intre altele Hotararea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C 494/01, Rec., p. I 3331, punctul 41 si jurisprudenta citata).
53. In aceste conditii, in absenta unei activitati economice a birourilor publice si intrucat aplicabilitatea articolului 4 alineatul (5) primul paragraf din A sasea directiva presupune constatarea prealabila a caracterului economic al activitatii luate in considerare (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Hutchison 3G si altii, punctul 42, precum si Götz, punctul 15), nu este necesara examinarea, in al doilea rand, a argumentatiei Comisiei privind aspectul, pe de o parte, daca aceste birouri exercita activitatea de prestare de servicii de asistenta juridica in cauza ca autoritati publice, in sensul primului paragraf al dispozitiei mentionate, si, pe de alta parte, daca scutirea acestei activitati de la plata TVA ului ar conduce, in orice caz, la denaturari semnificative ale concurentei in sensul celui de al doilea paragraf al aceleiasi dispozitii.
54. Prin urmare, prezenta actiune trebuie respinsa.
  Cu privire la cheltuielile de judecata
55. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Republica Finlanda a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata, iar Comisia a cazut in pretentii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara si hotaraste:
1) Respinge actiunea.
2) Obliga Comisia Comunitatilor Europene la plata cheltuielilor de judecata.
Sursa: site-ul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene