Decizia Curtii Constitutionale nr. 1414/2009 si opinia separata
In M. Of. nr. 796 din 23 noiembrie 2009 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1414/2009 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
Continutul deciziei:
Cu Adresa nr. 51/5.881 din 23 septembrie 2009, secretarul general al Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, formulata de un numar de 101 parlamentari, si anume: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Ion Cristian Burlacu, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chitoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan Stefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolaescu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Ionel Palar, Viorel Palasca, Dan Pasat, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina Ancuta Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu, Neculai Rebenciuc, Adriana Ana Saftoiu, Nini Sapunaru, George Adrian Scutaru, Ionut Marian Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Ion Tabugan, Gheorghe Mirel Talos, Ioan Timis, Dina Adriana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga, Mihai Alexandru Voicu, Dumitru Chirita, Crin George Laurentiu Antonescu, Gabriel Berca, Cristinel Marian Bigiu, Minerva Boitan, Sever Constantin Cibu, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Valentin Francu, Ioan Ghise, Puiu Hasotti, Paul Ichim, Raymond Luca, Cezar Mircea Magureanu, Ovidius Marcutianu, Teodor Viorel Melescanu, Vasile Mustatea, Vasile Nedelcu, Marius Petre Nicoara, Romeo Nicoara, Mario Ovidiu Oprea, Liviu Titus Pasca, Cornel Popa, Tiberiu Aurelian Prodan, Nicolae Robu, Dan Radu Rusanu, Cristian George Topescu, Varujan Vosganian, Derzsi Akos, Koto Josif, Farkas Anna-Lili, Lakatos Petru, Varga Attila, Mate Andras-Levente, Farago Petru, Peto Csilla-Maria, Palfi Mozes Zoltan, Cseke Attila-Zoltan si Marton Arpad-Francisc.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 11 lit. a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. J 5.283 din 23 septembrie 2009 si constituie obiectul Dosarului nr. 7.271A/2009.
In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate se arata ca “adoptarea acestui act normativ reprezinta o incalcare grava a art. 117 alin. (2), art. 41 alin. (1) si (5), a art. 16 alin. (1), a art. 44 din Constitutia Romaniei”, argumentele fiind grupate dupa cum urmeaza:
1. Legea criticata contravine art. 117 alin. (2) din Constitutie, in ceea ce priveste procedura de infiintare a organelor de specialitate in subordinea Guvernului sau a ministerelor. Se arata in acest sens ca legea reglementeaza infiintarea unor noi organe de specialitate ale administratiei publice centrale – nominalizate in anexele nr. 1 si 2 -, fiind instituita in sarcina Guvernului obligatia de a promova actele normative necesare in termen de 7 zile de la data intrarii in vigoare a legii, ceea ce lipseste de efecte dispozitiile constitutionale care conditioneaza infiintarea unor noi organe de specialitate ale administratiei publice centrale de existenta unui aviz al Curtii de Conturi, ca garantie tehnica in luarea deciziilor politice. Astfel, prin instituirea termenului de 7 zile, analiza Curtii de Conturi “este a priori inferioara acestui termen”, iar prin instituirea unei obligatii de rezultat in sarcina Guvernului, cu stabilirea fara echivoc a organelor de specialitate care vor lua fiinta, se exclude “a priori ipoteza unui aviz negativ din partea Curtii de Conturi”. Emiterea unui astfel de aviz “ar plasa Guvernul in ipoteza incalcarii unui act al Parlamentului, situatie cel putin anormala, daca nu vadit neconstitutionala si, in consecinta, ilegala”. Lipsirea de efecte a dispozitiilor constitutionale privitoare la existenta acestui aviz prealabil “este o procedura care incalca in mod vadit litera si spiritul art. 117 din Constitutie”.
Sunt invocate in acest sens si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 16/2007 referitoare la constitutionalitatea Legii privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Turism, in subordinea Guvernului Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aratandu-se ca, potrivit interpretarii Curtii, competentele celor doua autoritati – Guvernul si Parlamentul – sunt delimitate fara echivoc de legiuitorul constituant. Autoritatile administrative autonome pot fi infiintate doar de Parlament, prin lege organica, in timp ce infiintarea organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor este de competenta exclusiva a Guvernului, sub conditia existentei unei baze legale si a avizului Curtii de Conturi. Baza legala este data de Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, iar in ceea ce priveste avizul Curtii de Conturi, potrivit interpretarii unanime a doctrinei, acesta are caracter conform, ceea ce presupune obligativitatea atat in a-l obtine, cat si in a-i respecta continutul. Asa fiind, infiintarea de organe de specialitate ale administratiei publice centrale, fara a se fi solicitat acest aviz, incalca prevederile art. 117 din Constitutie. Solicitarea avizului mentionat, anterior emiterii hotararilor Guvernului de infiintare a noilor persoane juridice, dar ulterior reglementarii instituite prin legea atacata, este irelevanta, intrucat decizia infiintarii acestor organe a fost deja luata, Guvernul avand obligatia punerii in aplicare a legii.
2. Dispozitiile art. 17 – 22 din lege, care stabilesc regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, incalca prevederile art. 41 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) si ale art. 44 din Constitutie. Astfel, art. 17 din lege limiteaza dreptul la munca, “conditionand continuarea raporturilor de munca sau impunand incetarea fortata a raporturilor de munca, pornind de la un criteriu profund discriminatoriu: nivelul pensiei nete aflate in plata”. Se arata ca “nu poti stabili ca o persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii, fiindca (cel putin prezumat) a muncit mai mult, sa fie privata, pe acest motiv, de plata pensiei pentru o anumita perioada de timp”. Mai mult, diminuarea veniturilor pentru persoanele care sunt deja in aceasta situatie incalca dreptul la proprietate privata al acestor persoane, in ceea ce priveste suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii (Cauza Buchen contra Cehiei, 2002).
3. Dispozitiile art. 6 din cap. II al legii – “Masuri de reorganizare a unor autoritati si institutii publice” incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece criteriile de concediere minimale prevazute de acestea [de exemplu, cel prevazut la art. 6 alin. (6) lit. e) din lege] “reprezinta discriminari pe baza de venituri, respectiv de varsta, intre salariatii aflati, din punctul de vedere al raporturilor de munca, in aceeasi situatie juridica”.
4. Dispozitiile art. 10 din cap. III al legii – “Masuri de reducere a cheltuielilor de personal in sistemul bugetar” incalca prevederile art. 41 alin. (1) si (5) din Constitutie, referitoare la dreptul la munca si la conventiile colective de munca. Astfel, acest text de lege prevede obligatia conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5% lunar, in perioada octombrie – decembrie 2009, prin aplicarea mai multor masuri, dintre care prima vizeaza acordarea personalului de “zile libere fara plata pentru o perioada de pana la 10 zile lucratoare”. Aceasta prevedere contravine principiului libertatii absolute a dreptului la munca si incalca obligativitatea conventiilor colective in vigoare.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului, cu Adresa nr. I 771 din 13 octombrie 2009, a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere, prin care arata ca obiectia de neconstitutionalitate este intemeiata. Argumentele aduse in sprijinul acestei opinii sunt urmatoarele:
Legea criticata lipseste de efecte dispozitiile art. 117 alin. (2) si (3) din Constitutie, deoarece instituie un termen de 7 zile in care se supun aprobarii actele normative privind infiintarea unor organe de specialitate in subordinea Guvernului si, de asemenea, instituie o obligatie de rezultat in sarcina Guvernului, stabilind fara echivoc organele de specialitate care vor lua astfel fiinta, ceea ce exclude a priori ipoteza unui aviz negativ din partea Curtii de Conturi.
Prevederile art. 10 din lege incalca dispozitiile art. 41 alin. (1) si (5) din Constitutie, referitoare la dreptul la munca si la caracterul obligatoriu al conventiilor colective, in sensul ca obliga angajatii la o conduita in afara prevederilor legale.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 17 – 22 din lege, se arata ca incalca prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) si art. 44 din Constitutie, deoarece conditioneaza continuarea raporturilor de munca sau impun incetarea fortata a acestora, pornind de la un criteriu profund discriminatoriu – nivelul pensiei nete aflate in plata. Stabilirea unui asemenea criteriu contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor fara discriminari, intrucat nu se poate stabili ca o persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii sa fie privata, pe acest motiv, de plata pensiei pentru o anumita perioada de timp. In plus, diminuarea veniturilor pentru persoanele care sunt deja in aceasta situatie incalca dreptul la proprietate privata al acestor persoane, in ceea ce priveste suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii, in conformitate cu art. 18 alin. (1) din lege.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/6.853/E.B. din 9 octombrie 2009, punctul sau de vedere prin care apreciaza ca sesizarea este neintemeiata. Argumentele aduse in sprijinul acestei opinii sunt urmatoarele:
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a procedurii de infiintare a anumitor organe de specialitate, Guvernul arata ca legea ce face obiectul criticii de neconstitutionalitate a fost edictata cu respectarea dispozitiilor art. 117 alin. (2) din Legea fundamentala. Art. 5 din lege prevede ca infiintarea, organizarea si functionarea entitatilor rezultate din reorganizare se reglementeaza prin hotarare a Guvernului. Reorganizarea efectiva si infiintarea, daca este cazul, a unui organ de specialitate in subordinea Guvernului sau a unui minister, conditiile concrete, structura institutiilor rezultate, numarul si categoriile de posturi ale fiecarei institutii sunt stabilite prin hotarari ale Guvernului subsecvente acestei legi.
Asadar, prin lege se decide asupra oportunitatii restructurarii unor institutii, iar implicatiile financiare, rezultate din reglementarea aspectelor organizatorice ale infiintarii unei institutii, sunt solutionate prin hotararea Guvernului subsecventa. In consecinta, Guvernul trebuie sa solicite, in conditiile art. 117 alin. (2) din Constitutie, avizul Curtii de Conturi asupra proiectului de act normativ prin care este infiintata entitatea si in care sunt reglementate aspectele economico-financiare ce permit examinarea acestuia din perspectiva competentelor conferite Curtii de Conturi de textul constitutional.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 – 22 din lege, prin raportare la art. 41 alin. (1), art. 16 alin. (1) si art. 44 din Constitutie, se considera ca este neintemeiata, precizandu-se ca legea supusa criticii de neconstitutionalitate nu instituie o interdictie, ci reglementeaza conditiile in care poate fi cumulata pensia cu salariul. In plus, masura instituita de textele criticate are o aplicare generala, fiind incidenta atat in ceea ce priveste beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca. Legea limiteaza posibilitatea de a cumula doua categorii de venituri in baza unui criteriu obiectiv, folosit ca termen de referinta si in legislatiile altor state europene (cuantumul pensiei nete). Pentru ca acest termen de referinta sa nu fie variabil si sa se creeze, in mod nejustificat, un regim diferentiat, este folosit ca reper unic de stabilire a pensiei nete de referinta nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, stabilit anual, prin lege. Asadar, “sistemul de plafonare a cumulului instituit de lege respecta principiul egalitatii de tratament, aplicandu-se in mod nediferentiat persoanelor aflate in conditii similare, respectiv persoanelor ce depasesc un anumit cuantum al pensiei”.
Referitor la critica de neconstitutionalitate a art. 10 din lege, se apreciaza ca aceasta este, in principiu, inadmisibila, intrucat autorii sesizarii nu au precizat niciun motiv de ordin juridic care sa o justifice, incalcand astfel dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora orice sesizare adresata Curtii Constitutionale trebuie motivata, simpla invocare a unui articol din Constitutie neputand fi calificata ca o motivare a criticii de neconstitutionalitate. In subsidiar, se arata ca dispozitiile criticate instituie obligatia ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal, prevazandu-se in acest scop o serie de masuri alternative, tipul de masura si modalitatea de aplicare fiind stabilite in mod concret si individualizat cu acordul salariatului, dupa consultarea sindicatelor sau a reprezentantilor salariatilor. Prevederile art. 10 din lege, desi au ca efect limitarea exercitiului dreptului la munca, nu incalca prevederile constitutionale ale art. 41, intrucat masurile instituite au fost reglementate cu respectarea conditiilor consacrate prevazute de art. 53 din Legea fundamentala. Restrangerea exercitiului dreptului are ca unic scop evitarea riscului iminent al instabilitatii economice a tarii, iar limitarea vizeaza exercitiul dreptului, nu substanta acestuia. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, stabilitatea economica este subsumata conceptului de siguranta nationala, temei constitutional pentru limitarea unor drepturi consacrate de Legea fundamentala. Prin masurile propuse se urmareste apararea ordinii publice, salvgardarea functionarii institutiilor statului fiind o conditie obligatorie pentru protejarea ordinii publice.
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 6 din lege prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constitutie, se apreciaza ca este neintemeiata. Criteriile enumerate la art. 6, fara a fi discriminatorii, instituie un regim de protectie suplimentara a anumitor categorii de personal, protectie ce este necesara tocmai in considerarea pozitiei sociale vulnerabile a acestora in raport cu ceilalti angajati.
Presedintele Camerei Deputatilor nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, adoptata de Parlament in temeiul art. 114 din Constitutie, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii legii criticate.
Obiectul sesizarii, astfel cum a fost formulat, il constituie Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 15 septembrie 2009. Nu a fost depusa motiune de cenzura, astfel incat, in temeiul art. 114 alin. (3) din Constitutie, “proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamentele acceptate de Guvern, se considera adoptat”.
Examinand obiectiile de neconstitutionalitate formulate, prevederile legii criticate, prin raportare la dispozitiile constitutionale incidente, Curtea Constitutionala constata urmatoarele:
1. Primul punct al sesizarii priveste legea in ansamblul sau si, in special, art. 3 lit. d) si art. 5 din cap. II – “Masuri de reorganizare a unor autoritati si institutii publice”, cu raportare la pct. 2, 37 si 49 din anexa nr. 1 si pct. 1, 6 si 29 din anexa nr. 2 ale aceleiasi legi, apreciate de autorii sesizarii ca fiind in contradictie cu dispozitiile art. 117 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora “Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, in subordinea lor, numai daca legea le recunoaste aceasta competenta”, intrucat, prin procedura de angajare a raspunderii Guvernului, s-a adoptat o lege prin care se infiinteaza astfel de organe de specialitate, fara sa existe avizul Curtii de Conturi.
Analizand dispozitiile art. 114 din Constitutie, in temeiul carora a fost adoptata legea criticata, se constata ca acestea nu prevad conditii exprese privitoare la proiectul de lege asupra caruia Guvernul isi angajeaza raspunderea – nici sub aspectul domeniului de reglementare, nici al structurii, aspect retinut de altfel si de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa anterioara (Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006). Cata vreme legiuitorul constituant nu a inteles sa faca distinctie, ramane la latitudinea Guvernului sa contureze dimensiunile si continutul proiectului de lege. Nicio norma constitutionala nu impiedica asadar Guvernul sa promoveze, pe aceasta cale, un proiect de lege prin care sa reorganizeze organele de specialitate din subordinea sa, daca aceasta este masura pe care o considera vitala pentru realizarea programului sau de guvernare si daca apreciaza ca numai printr-un act cu forta juridica a legii isi poate atinge obiectivele.
Examinarea cap. II din lege – “Masuri de reorganizare a unor autoritati si institutii publice”, care cuprinde textele indicate in mod expres de autorii sesizarii, in lumina dispozitiilor cap. I – “Dispozitii generale”, ofera explicatia acestei optiuni, determinata in mod evident de un context intern si international care a impus o astfel de reactie din partea Guvernului: criza economica si onorarea obligatiilor rezultate dintr-o serie de acorduri internationale.
Prin continutul si motivatia lor, masurile reglementate de cap. II al legii nu constituie acte de infiintare a unor organe de specialitate in subordinea Guvernului sau a ministerelor, asa cum fara temei se arata in sesizare, ci acte de reorganizare a unor autoritati si institutii publice, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare si al asigurarii unei conduceri generale mai eficiente a administratiei publice.
Modalitatile de reorganizare sunt prevazute de art. 3 din lege, respectiv:
“a) desfiintarea autoritatii sau institutiei publice, ca urmare a comasarii prin absorbtie, si preluarea activitatii acesteia de catre o alta autoritate sau institutie publica existenta;
b) desfiintarea autoritatii sau institutiei publice, ca urmare a comasarii prin absorbtie, si preluarea activitatii acesteia de catre un compartiment nou-infiintat in cadrul altor autoritati sau institutii publice;
c) desfiintarea autoritatilor sau institutiilor publice, ca urmare a comasarii prin fuziune si constituirea unei noi persoane juridice;
d) desfiintarea unei autoritati sau institutii publice, ca urmare a divizarii, si preluarea activitatii acesteia de catre doua sau mai multe entitati existente sau care iau astfel fiinta;
e) reducerea de posturi din cadrul autoritatilor sau institutiilor publice;
f) schimbarea regimului de finantare a unor autoritati sau institutii publice, prin virarea veniturilor incasate la bugetul de stat si finantarea cheltuielilor de la bugetul de stat.”
Astfel cum rezulta din anexele nr. 1 si 2 ale legii, aceste masuri privesc 74 de institutii si autoritati publice infiintate prin lege, ordonanta de urgenta a Guvernului si ordonanta a Guvernului, precum si un numar de 50 de institutii si autoritati publice infiintate prin hotarare a Guvernului – aflate fie in subordinea Guvernului, fie in subordinea ministerelor. Examinand modul concret de reorganizare, prezentat punctual in anexe, se constata ca in cazul a 65 de autoritati din cele 124 supuse reorganizarii, masura priveste reducerea de posturi.
Legea ce face obiectul sesizarii reprezinta, prin urmare, o lege-cadru, menita sa imprime un caracter unitar reformei institutionale initiate de Guvern. Nu exista nicio norma constitutionala care sa interzica Parlamentului sa legifereze in acest domeniu, dupa cum nu exista nicio norma constitutionala care sa prevada obligativitatea avizului Curtii de Conturi in aceasta situatie.
Dispozitiile art. 117 alin. (2) din Constitutie, invocat ca temei al criticilor de neconstitutionalitate, vizeaza etapa punerii in executare a dispozitiilor legii-cadru, prin acte proprii ale Guvernului (ministerelor), asa cum de altfel chiar legea criticata o prevede, in art. 5 alin. (1), dupa cum urmeaza: “Infiintarea, organizarea si functionarea, atributiile structurilor sau, dupa caz, ale entitatilor rezultate din reorganizarea autoritatilor si institutiilor publice prevazute in anexele nr. 1 si 2, precum si alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare se reglementeaza prin hotarare a Guvernului”. Faptul ca a fost stabilit, in alin. (5) al aceluiasi articol, un termen scurt – “7 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi” – pentru supunerea spre aprobare Guvernului a hotararilor privind entitatile rezultate din reorganizarea autoritatilor si institutiilor publice, se inscrie intre masurile destinate a asigura celeritatea reformei institutionale, in scopul reducerii efectelor crizei economice si a indeplinirii obligatiilor ce rezulta din acordurile internationale aratate in art. 2 din aceeasi lege. Legalitatea actelor subsecvente legii criticate nu poate face obiectul controlului exercitat de Curtea Constitutionala, ci a celui exercitat de instantele judecatoresti, potrivit competentei acestora.
In concluzie, prin legea ce face obiectul controlului de constitutionalitate nu sunt eludate dispozitiile art. 117 alin. (2) din Constitutie, intrucat avizul Curtii de Conturi prevazut de acest text constituie o conditie de legalitate, de rang constitutional, pentru actele proprii ale Guvernului (ministerelor) adoptate in temeiul art. 117 alin. (2) din Constitutie, care nu poate fi convertita, pe cale de interpretare, intr-o conditie de constitutionalitate a legii-cadru in temeiul careia urmeaza sa fie emise actele Guvernului la care acest text constitutional face referire.
2. Cap. IV din legea supusa controlului instituie masuri cu privire la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare. Prevederile art. 17 – 22 din acest capitol incalca, in opinia autorilor sesizarii, prevederile art. 41 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) si ale art. 44 din Constitutie.
Examinand textele de lege criticate, precum si cap. IV al legii, in ansamblul sau, Curtea constata mai intai ca acestea nu pot viza persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres in Constitutie.
Astfel, Legea fundamentala stabileste in mod expres durata mandatului persoanelor care ocupa unele functii publice de autoritate, iar incetarea acestui mandat ca urmare a neindeplinirii obligatiei privind exprimarea optiunii cu privire la suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii functiei, in conditiile art. 18 – 20 din legea criticata, este incompatibila cu dispozitiile constitutionale aratate. Ca urmare, numai in masura in care reglementarea prevazuta in cap. IV al legii nu se refera la aceste categorii de persoane, solutia legislativa adoptata de legiuitor in privinta reglementarii cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale.
In ceea ce priveste aceasta solutie legislativa, se constata ca, prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, pronuntandu-se asupra unei solutii similare celei prevazute de prezenta lege, Curtea a statuat ca, prin instituirea unei obligatii de a opta intre pensie si venitul obtinut din salarii, se “afecteaza prin limitare atat dreptul la pensie prevazut de art. 47 alin. (2) din Constitutie, cat si dreptul la munca consacrat prin art. 41”. In temeiul art. 115 alin. (6) din Constitutie, potrivit caruia ordonantele de urgenta nu pot afecta drepturile si libertatile prevazute in Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat cu acel prilej ca “prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstitutionale, deoarece afecteaza drepturile fundamentale mentionate […]”, statuand, totodata, ca “Guvernul nu este impiedicat sa promoveze, cu respectarea dispozitiilor constitutionale amintite […], a principiilor neretroactivitatii legii, nediscriminarii si egalitatii in drepturi si a celorlalte norme si principii prevazute de Constitutie, masurile necesare cu privire la cazurile si conditiile in care pensia poate fi cumulata cu veniturile realizate din munca”.
Potrivit art. 17 alin. (1) teza intai din legea criticata, “beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate […]”. Curtea constata ca legea stabileste regula potrivit careia persoanele care realizeaza venituri salariale sau asimilate salariilor, potrivit legii, din exercitarea unei activitati in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala pot cumula aceste venituri cu pensia, ai carei beneficiari sunt in cadrul sistemului public de pensii sau sistemelor neintegrate sistemului public. Veniturile salariale sau cele asimilate acestora pot fi realizate ca urmare a exercitarii unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii.
Teza a doua a alin. (1) al art. 17 coroborata cu art. 18 din lege instituie exceptia de la regula cumulului, stabilind ca, daca nivelul pensiei nete aflate in plata sau care urmeaza a fi pusa in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, persoana cumularda sau care devine cumularda are obligatia de a-si exprima in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii, pe de o parte, si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, pe de alta parte. Prin urmare, legea ofera persoanelor care au calitatea de pensionari cumularzi sau care devin pensionari cumularzi dreptul de a opta intre continuarea activitatii in baza contractului individual de munca, raportului de serviciu sau a actului de numire si, deci, a realiza venituri salariale sau asimilate acestora, si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire.
Autorii criticii de neconstitutionalitate considera ca prevederile art. 17 din lege sunt potrivnice art. 16 din Constitutie, intrucat criteriul care sta la baza interdictiei de a cumula il reprezinta valoarea pensiei nete la care pensionarul cumulard are dreptul. Se sustine ca stabilirea unui asemenea criteriu contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor, fara privilegii si fara discriminari. Se constata, prin urmare, ca ceea ce determina critica textelor legale nu este interdictia cumulului in sine in cazurile prevazute de art. 17 alin. (1) teza a doua, ci nivelul pensiei pana la care se poate cumula si peste care nu mai este permis acest cumul. Sub acest aspect, Curtea a statuat ca: “Nicio dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament […] sa aiba o ratiune licita.” (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005). Mai mult, in jurisprudenta constanta a Curtii s-a apreciat ca incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.
Cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete pana la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, Curtea constata ca acesta respecta conditiile de obiectivitate (este expres prevazut de lege, previzibil si determinabil) si rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o optiune justa si echilibrata) impuse de principiul nediscriminarii. In ceea ce priveste proportionalitatea intre obiectivul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite, se observa ca, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea prezentului act normativ, scopul acestuia este combaterea “crizei economice, fenomen mondial ce afecteaza structural economia romaneasca”, datele de natura financiara, precum si prognozele efectuate de autoritatile abilitate in domeniu conturand “imaginea unei crize economice profunde, care poate pune in pericol stabilitatea economica a Romaniei si, prin aceasta, ordinea publica si siguranta nationala”. Aceasta situatie a impus “adoptarea unor masuri cu caracter exceptional, care, prin eficienta si promptitudinea aplicarii, sa conduca la reducerea efectelor sale si sa creeze premisele relansarii economiei nationale”. Una dintre masurile reglementate de legiuitor o constituie restrangerea dreptului de a cumula veniturile salariale cu cele din pensie, atunci cand sunt indeplinite doua conditii: angajator este o autoritate sau institutie publica centrala sau locala, indiferent de modul de finantare si subordonare, sau o regie autonoma, societate nationala, companie nationala sau societate comerciala la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala, pe de o parte, si nivelul pensiei nete depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie, pe de alta parte. Justificarea unei astfel de limitari rezida in degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurarilor sociale de stat, intr-o masura care nu afecteaza veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, masura adoptata este proportionala cu situatia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru intre scopul declarat al legii si mijloacele folosite in realizarea lui, si este aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei. De altfel, asa cum a statuat Curtea Constitutionala si cu alte ocazii (de exemplu prin deciziile nr. 358 din 30 septembrie 2003 sau nr. 4 din 18 ianuarie 2000), solutia legislativa care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei optiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problema de resortul contenciosului constitutional.
Pentru considerentele aratate, Curtea constata ca dispozitiile cap. IV din lege sunt constitutionale in masura in care acestea nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie.
3. In ceea ce priveste dispozitiile art. 6 alin. (6) din lege, se sustine ca incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece criteriile de concediere minimale prevazute de acestea “reprezinta discriminari pe baza de venituri, respectiv de varsta, intre salariatii aflati, din punctul de vedere al raporturilor de munca, in aceeasi situatie juridica”.
Dispozitiile art. 6 alin. (6) din cap. II al legii – “Masuri de reorganizare a unor autoritati si institutii publice” au urmatorul cuprins:
“(6) In absenta criteriilor stabilite potrivit alin. (5), la aplicarea masurii de incetare a raporturilor de munca sau, dupa caz, de serviciu, se vor avea in vedere urmatoarele criterii minimale:
a) daca sunt indeplinite conditiile de pensionare, prevazute de lege;
b) calificativul obtinut la ultima evaluare a performantelor profesionale individuale, realizata in conditiile legii;
c) existenta unor sanctiuni disciplinare, aplicate in conditiile legii;
d) masura sa afecteze mai intai persoanele care nu au copii in intretinere;
e) daca masura ar afecta 2 soti care lucreaza in aceeasi unitate, desfacerea contractului de munca sau, dupa caz, raportului de serviciu al sotului care are venitul cel mai mic;
f) masura sa afecteze in ultimul rand familiile monoparentale care au in ingrijire copii, intretinatorii de familie, precum si salariatii barbati sau femei care au cel mult 5 ani pana la indeplinirea conditiilor de pensionare;
g) alte criterii stabilite de legi speciale, daca este cazul.”
Alin. (5) al aceluiasi articol are urmatorul cuprins:
“(5) Incetarea raporturilor de munca sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizarii potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte si a prevederilor legale privind protectia sociala, pe baza criteriilor stabilite intre conducerea autoritatii sau institutiei publice si reprezentantii salariatilor sau, dupa caz, ai sindicatelor, in termen de maximum 60 de zile de la data intrarii in vigoare a actelor normative prevazute la art. 5 alin. (1) – (4).”
Din examinarea dispozitiilor criticate se constata ca acestea reglementeaza criteriile avute in vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la incetarea raporturilor de munca sau, dupa caz, de serviciu, in scopul asigurarii unui regim juridic de protectie salariatilor care ar urma sa fie disponibilizati. Criteriile astfel instituite sunt, in esenta, cele prevazute de Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, care stabileste, in art. 81 alin. (2), ca: “La luarea masurii de desfacere a CIM pentru motive ce nu tin de persoana salariatului vor fi avute in vedere urmatoarele criterii minimale:
a) daca masura ar putea afecta doi soti care lucreaza in aceeasi unitate, se desface contractul de munca al sotului care are venitul cel mai mic, fara ca prin aceasta sa se poata desface contractul de munca al unei persoane care ocupa un post nevizat de reducere;
b) masura sa afecteze, mai intai, persoanele care nu au copii in intretinere;
c) masura sa afecteze numai in ultimul rand pe femeile care au in ingrijire copii, barbatii vaduvi sau divortati care au in ingrijire copii, pe intretinatorii unici de familie, precum si pe salariatii, barbati sau femei, care mai au cel mult 3 ani pana la pensionare la cererea lor.”
Prin instituirea unor asemenea criterii nu se incalca principiul egalitatii in fata legii, deoarece categoriile de salariati vizate prin masurile de protectie au o situatie speciala in raport de ceilalti salariati, in sensul ca acestia ar fi mai afectati sau ar gasi mai greu un loc de munca in cazul incetarii raporturilor de munca. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa ca “o masura de protectie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminari, ea fiind destinata tocmai asigurarii, in anumite situatii specifice, a egalitatii cetatenilor, care ar fi afectata in lipsa ei”. (Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996); “principiul egalitatii nu interzice reguli specifice, in cazul unei diferente de situatii. Egalitatea formala ar conduce la aceeasi regula, in ciuda diferentei de situatii. De aceea inegalitatea reala, care rezulta din aceasta diferenta, poate justifica reguli distincte, in functie de scopul legii care le contine”. (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Aceasta interpretare a principiului egalitatii in drepturi este in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care s-a statuat, de principiu, ca dreptul la exercitiul tuturor libertatilor garantate de Conventie, fara discriminare, este de asemenea transgresat atunci cand, in lipsa unei justificari obiective si rezonabile, statele nu aplica un tratament diferit persoanelor ale caror situatii sunt in mod sensibil diferite (Cauza Thlimmenos impotriva Greciei, 2000). In acord si cu aceasta jurisprudenta, Curtea constata ca textul de lege criticat este constitutional.
4. Cat priveste dispozitiile art. 10 din cap. III al legii – “Masuri de reducere a cheltuielilor de personal in sistemul bugetar”, acestea contravin, in opinia autorilor sesizarii, principiului libertatii absolute a dreptului la munca si incalca obligativitatea conventiilor colective in vigoare.
Curtea constata ca prevederile legale criticate stabilesc obligatia conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare, de a diminua cheltuielile de personal, in medie cu 15,5% lunar, printr-o serie de masuri, prevazute la art. 10 alin. (1) din lege, printre care si cea mentionata de autorii sesizarii, masuri a caror modalitate de aplicare “se stabileste cu acordul salariatului, dupa consultarea organizatiilor sindicale sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor”. Potrivit alin. (4) al aceluiasi articol, “In lipsa acordului sau in cazul in care, ca urmare a optiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numarul de zile libere, precum si reducerea programului se stabilesc de conducatorul institutiei publice, astfel incat sa nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere intr-o luna, iar diminuarea salariului sa nu depaseasca nivelul prevazut la alin. (1)”. Obligatia si masurile astfel instituite sunt determinate de necesitatea “incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia de criza economica, in perioada octombrie – decembrie 2009”.
In argumentarea criticilor formulate, autorii sesizarii pornesc de la premisa absolutizarii dreptului la munca, prevazut de art. 41 din Constitutie – Munca si protectia sociala a muncii. Or, atat Constitutia Romaniei, in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, de exemplu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul international relativ la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente sau situatii, cu respectarea unor conditii, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.
Examinand dispozitiile criticate, prin raportare la prevederile art. 53 din Legea fundamentala, care stabilesc conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, Curtea constata ca restrangerea exercitiului dreptului la munca al personalului autoritatilor si institutiilor publice pe care acestea o reglementeaza indeplineste conditiile impuse de textul constitutional. Astfel, masura de restrangere este prevazuta prin lege, vizeaza exercitiul dreptului, iar nu substanta acestuia, este determinata de o situatie de criza financiara mondiala care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii, si implicit, securitatea nationala.
Masura restrictiva instituita se aplica nediscriminatoriu destinatarilor sai – angajati ai autoritatilor si institutiilor publice, este temporara (priveste lunile octombrie – decembrie 2009), rezonabila si proportionala cu situatia care a determinat-o, alaturandu-se altor masuri legislative, unele dintre acestea prevazute in cuprinsul aceleiasi legi, determinate de aceeasi cauza si avand aceeasi finalitate: incadrarea in constrangerile bugetare determinate de un fenomen de criza economica. Diminuarea rezonabila si cu caracter temporar a salariului personalului unitatilor bugetare, alaturata unei serii de masuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confrunta bugetul de stat in aceasta perioada constituie o restrangere a dreptului la munca al acestei categorii de angajati, compatibila cu Legea fundamentala.
Pentru motivele aratate, nu poate fi retinuta nici incalcarea dispozitiilor art. 41 alin. (5) din Constitutie, privind caracterul obligatoriu al conventiilor colective, intrucat textul constitutional nu exclude posibilitatea legiuitorului de a interveni, din ratiuni de interes general, pentru modificarea unor dispozitii din contractele colective de munca, reglementand solutii care sa raspunda nevoilor sociale existente la un moment dat.
Se impune subliniat insa faptul ca de esenta legitimitatii constitutionale a restrangerii exercitiului unui drept sau al unei libertati este caracterul exceptional si temporar al acesteia. Intr-o societate democratica, regula este cea a exercitarii neingradite a drepturilor si libertatilor fundamentale, restrangerea fiind prevazuta ca exceptie, daca nu exista o alta solutie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse in pericol. Este sarcina statului sa gaseasca solutii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politica economica si sociala adecvata. Diminuarea veniturilor personalului din autoritatile si institutiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o masura proportionala cu situatia invocata de initiatorul proiectului de lege. Dimpotriva, eventuala interventie legislativa in sensul prelungirii acestei masuri poate determina efecte contrarii celor vizate, in sensul tulburarii bunei functionari a institutiilor si autoritatilor publice.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, precum si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International este constitutionala in masura in care prevederile cap. IV din lege nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 4 noiembrie 2009 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-sef,
Marieta Safta
*
OPINIE SEPARATA
1. Reglementarea prevazuta ca o lege este in realitate o suma de reglementari privind diverse domenii care nu au legatura intre ele, sub niciun aspect, continand materii diferite, cum ar fi: autoritati publice, salarizari bugetare, competente ale unor persoane juridice, reorganizarea acestora, pensii si salarii, probleme de mediu inconjurator, societati comerciale, mediul de afaceri, mediul agricol si activitati agricole, incheind cu cap. IX – Dispozitii finale, care in 13 articole, cu puncte si subpuncte, modifica si abroga zeci de acte normative.
De aceea, socotim ca nu doar intregul pachet legislativ nu intruneste conditiile prevazute de art. 114 din Constitutie, ci chiar aceasta reglementare nu poate constitui un proiect de lege unitar. Reglementarea este eterogena si confuza, iar inainte de a fi adoptata de Parlament nu indeplinea conditiile unui proiect de lege, prevazut de art. 114 din Constitutie, asupra caruia Guvernul sa-si poata asuma raspunderea.
In aceste conditii, sesizarea trebuia admisa si legea declarata neconstitutionala.
2. Cu privire la sesizarea de neconstitutionalitate a unor articole din lege, ne vom opri exemplificativ doar asupra unora dintre acestea. Astfel, art. 3 prevede modurile de reorganizare a autoritatilor publice, agentii guvernamentale, care duc la desfiintarea unora si infiintarea altora. Conform art. 117 alin. (2) din Constitutie, Guvernul si ministerele nu pot infiinta aceste persoane juridice de specialitate, in subordinea lor, decat cu avizul Curtii de Conturi.
Infiintarea unor astfel de organe, prevazute in anexele nr. 1 si 2 la lege, presupune, dupa cum bine arata autorii sesizarii, indeplinirea de catre Guvern a unei obligatii de rezultat. Aceasta obligatie nu se poate realiza, in opinia noastra, decat obtinand in prealabil avizul Curtii de Conturi; in alte conditii, reglementarea nu produce efecte juridice, incalcand, astfel, dispozitiile art. 117 alin. (2) din Constitutie.
In acest sens, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 16/2007, care a statuat ca, in timp ce art. 116 din Constitutie consacra principiile de organizare a autoritatilor administratiei centrale de specialitate, regulile dupa care se infiinteaza astfel de entitati sunt stabilite de prevederile art. 117 alin. (2) din Constitutie.
Potrivit art. 11 din lege, munca suplimentara, nemaifiind retribuita, nici in cazul in care nu se poate compensa cu timp liber, devine obligatorie si gratuita, textul fiind neconstitutional pentru ca instituie munca fortata. Or, potrivit art. 42 alin. (1) din Constitutie, munca fortata este interzisa.
Rezolvarile date in prevederile cap. IV privind pensia si salariul sunt, de asemenea, neconstitutionale, incalcand drepturi fundamentale prevazute in Constitutie (art. 47 si, respectiv, art. 41).
Astfel, pensia este platita in conformitate cu contributiile depuse de angajat pe durata cat si-a desfasurat activitatea (cel putin 25 sau 30 de ani), din bugetul asigurarilor sociale de stat, si nu de la bugetul anual de stat. Pensia este un drept fundamental, garantat in intregime, potrivit art. 47, si se datoreaza pentru munca trecuta.
Salariul constituie retributia angajatului pentru munca prezenta, datorata de catre angajator, deci si de catre stat in aceasta calitate, si nu are nicio legatura cu pensia, care se acorda pentru o munca efectuata in timp pana la varsta pensionarii. Munca trecuta care este platita din bugetul asigurarilor sociale de stat nu vine in concurs cu munca prezenta pentru care salariatul primeste o retributie lunara de la bugetul de stat, aflandu-se in succesiune, si nu in concurs.
Cumularea lor nu poate fi afectata sub nicio forma, pensia fiind un drept castigat si nicio reglementare legala nu-l poate inlatura.
Prin aceste reglementari se limiteaza si dreptul la munca, conditionand continuarea raporturilor de munca sau chiar dispunand incetarea fortata a acestora pornind de la un criteriu discriminatoriu, si anume nivelul pensiei nete aflate in plata. Aceasta contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
Nu se poate stabili ca o persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii sa fie privata pe acest motiv de plata integrala a pensiei, in caz contrar fiind sanctionata cu desfacerea contractului de munca, sanctiune ce s-ar adauga celor prevazute de Codul muncii.
Se incalca, de asemenea, si dispozitiile art. 44 din Constitutie, in ceea ce priveste suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii. Potrivit jurisprudentei C.E.D.O., dreptul de creanta este ocrotit in egala masura ca si dreptul de proprietate. Desi Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 375/2005 in sensul ca nicio dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, acesta poate avea loc cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament sa aiba o ratiune licita.
Constatam ca aceasta reglementare nu se aplica tuturor cetatenilor fara nicio discriminare si nu are o ratiune licita.
Nici macar sub aspectul oportunitatii o astfel de reglementare nu-si gaseste aplicarea, intrucat motivarea ca bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare neserioasa, daca avem in vedere ca numarul persoanelor aflate in aceasta situatie este foarte mic.
Judecator,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Judecator,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
Judecator,
Puskas Valentin Zoltan