„Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – Legislatie fiscala – Amanarea impozitarii castigurilor de capital provenite din vanzarea unei locuinte – Articolele 18 CE, 39 CE si 43 CE – Articolele 28 si 31 din Acordul privind Spatiul Economic European” HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE (Camera a opta) 18 ianuarie 2007

In cauza C 104/06,
avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor formulata in temeiul articolului 226 CE, introdusa la 22 februarie 2006,
Comisia Comunitatilor Europene, reprezentata de doamna L. Ström van Lier si de domnul R. Lyal, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,
reclamanta,
impotriva
Regatului Suediei, reprezentat de domnul A. Kruse, in calitate de agent,
parat,
CURTEA (Camera a opta),
compusa din domnul E. Juhász, presedinte de camera, domnii G. Arestis (raportor) si J. Malenovský, judecatori,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul R. Grass,
avand in vedere procedura scrisa,
avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Prin cererea introductiva, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca, prin adoptarea si mentinerea in vigoare a unei legislatii fiscale potrivit careia amanarea impozitarii castigurilor de capital realizate din vanzarea unei locuinte in care proprietarul domiciliaza efectiv si dobandirea in schimb a unei alte locuinte nu este acordata decat in cazul in care ambele locuinte se afla pe teritoriul suedez, Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE, 43 CE si al articolului 56 alineatul (1) CE, precum si al articolelor 28, 31 si 40 din Acordul privind Spatiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, denumit in continuare „Acordul SEE”).
Cadrul juridic
Acordul SEE
2. Articolul 28 din Acordul SEE prevede:
„(1) Libera circulatie a lucratorilor este asigurata intre statele membre ale CE (Comunitatea Europeana) si statele AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb).
(2) Aceasta implica eliminarea oricarei discriminari pe baza de nationalitate intre lucratorii statelor membre ale CE si cei ai statelor AELS in ceea ce priveste incadrarea in munca, remunerarea si celelalte conditii de munca.
(3) Sub rezerva limitarilor justificate de motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica, aceasta implica dreptul:
(a) de a accepta ofertele reale de munca;
(b) de a circula in mod liber in acest scop pe teritoriul statelor membre ale CE si pe cel al statelor AELS;
(c) de sedere intr un stat membru al CE sau al unui stat AELS pentru a exercita o activitate profesionala conform actelor cu putere de lege si actelor administrative care reglementeaza incadrarea in munca a lucratorilor statului respectiv;
(d) de a ramane pe teritoriul unui stat membru al CE sau al unui stat AELS dupa ce a fost incadrat in munca in acel stat.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica lucratorilor din administratia publica.
(5) Anexa V contine dispozitii specifice referitoare la libera circulatie a lucratorilor.” [traducere neoficiala]
3. Articolul 31 alineatul (1) din Acordul SEE are urmatorul cuprins:
„(1) In cadrul dispozitiilor prezentului acord, sunt interzise restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru al CE sau ai unui stat AELS pe teritoriul altuia dintre aceste state. Aceasta dispozitie se aplica si infiintarii de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru al CE sau ai unui stat AELS stabiliti pe teritoriul unuia dintre aceste state.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activitati independente si la exercitarea acestora, precum si constituirea si administrarea intreprinderilor, in special a societatilor in sensul articolului 34 al doilea paragraf, in conditiile definite de legislatia tarii de stabilire pentru propriii resortisanti, sub rezerva dispozitiilor capitolului 4.
(2) Anexele VIII-XI contin dispozitii specifice cu privire la dreptul de stabilire.” [traducere neoficiala]
Reglementarea nationala
4. Capitolul 47 al legii suedeze privind impozitul pe venit (1999:1229) [inkomstskattelagen (1999:1229), denumita in continuare „IL”], intitulat „Amanarea impozitarii”, cuprinde prevederi referitoare la amanarea impozitarii veniturilor provenite din vanzarea unui imobil privat cu destinatie de locuinta sau a unui drept locativ asupra unui imobil in coproprietate privata, precum si la tratamentul acestei amanari la momentul vanzarii ulterioare.
5. Articolul 2 din capitolul 47 al IL privind conditiile amanarii impozitarii prevede:
„Un contribuabil poate beneficia de o amanare a impozitarii daca:
1) declara castiguri de capital realizate din vanzarea unei locuinte anterioare,
2) a dobandit sau intentioneaza sa dobandeasca o locuinta in schimb si
3) locuieste sau intentioneaza sa locuiasca in imobilul dobandit in schimb”.
6. Conform articolului 3 primul paragraf din capitolul 47 al IL, prin locuinta anterioara se intelege locuinta privata situata in Suedia care constituia, in momentul vanzarii sale, locuinta permanenta a contribuabilului.
7. Articolul 5 din capitolul 47 al IL, astfel cum a fost modificat prin Legea 2003:1206 (lagen om ändring i inkomstskattelagen 1999:1229), figureaza in acelasi capitol in partea intitulata „Locuinta dobandita in schimb” si prevede urmatoarele:
„Prin locuinta dobandita in schimb se intelege bunul situat in Suedia si care, in momentul dobandirii sale, este constituit din:
1) o casa cu teren formand impreuna o unitate locativa,
2) o casa aflata pe terenul altei persoane,
3) o casa amenajata pentru una sau doua familii si dispunand de un teren intr o unitate agricola,
4) un teren pe care se construieste o casa precum cele vizate la punctele 1 sau 3 sau
5) o locuinta intr un ansamblu rezidential privat.”
Procedura precontencioasa
8. Considerand ca dispozitiile capitolului 47 din legea privind impozitul pe venit, in special cele cuprinse in articolele 2-5 ale acestui capitol, care subordoneaza amanarea impozitarii castigurilor de capital provenite din vanzarea unui imobil privat cu destinatie de locuinta sau a unui drept locativ asupra unui imobil in coproprietate privata conditiei ca locuinta nou dobandita, numita „locuinta dobandita in schimb”, sa se situeze pe teritoriul suedez, incalca obligatiile ce ii revin Regatului Suediei in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE, 43 CE si al articolului 56 alineatul (1) CE, precum si al articolelor 28, 31 si 40 din Acordul SEE, Comisia, prin scrisoarea din 1 aprilie 2004, a solicitat statului membru sa isi prezinte observatiile in aceasta privinta.
9. Pe fond, autoritatile suedeze au recunoscut ca regimul amanarii impozitarii, asa cum acesta rezulta mai ales din aplicarea coroborata a dispozitiilor articolelor 2-5 din capitolul 47 al IL, constituie un obstacol in calea liberei circulatii a persoanelor si a capitalurilor. Cu toate acestea, autoritatile suedeze au considerat ca dispozitiile in cauza sunt determinate de importante motive de interes general si, mai precis, de necesitatea de a asigura coerenta sistemului fiscal national.
10. Nefiind convinsa de argumentele invocate de autoritatile suedeze, Comisia a emis, la 5 iulie 2005, un aviz motivat in care, pe de o parte, isi reafirma opinia ca dispozitiile in cauza din capitolul 47 al IL incalca libera circulatie a persoanelor, precum si a capitalurilor si, pe de alta parte, invita Regatul Suediei sa adopte masurile necesare pentru a se conforma acestui aviz in termen de doua luni de la notificare.
11. Intrucat, prin raspunsul la avizul motivat, autoritatile suedeze si au mentinut pe fond pozitia conform careia dispozitiile in cauza din capitolul 47 al IL erau motivate de necesitatea de a asigura coerenta sistemului fiscal national, Comisia a decis sa introduca prezenta actiune.
Cu privire la actiune
12. In prealabil, trebuie mentionat ca, potrivit unei jurisprudente constante, desi fiscalitatea directa este de competenta statelor membre, acestea trebuie totusi sa o exercite in limitele dreptului comunitar (a se vedea hotararea din 4 martie 2004 Comisia/Franta, C 334/02, Rec., p. I 2229, punctul 21, precum si hotararea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer, C 446/03, Rec., p. I 10837, punctul 29).
13. Este necesar sa se examineze daca dispozitiile capitolului 47 din IL si, mai ales, dispozitiile combinate ale articolelor 2-5 din acest capitol, constituie, asa cum sustine Comisia, restrictii ale libertatilor de circulatie a persoanelor si a capitalurilor prevazute in articolele 18 CE, 39 CE, 43 CE si in articolul 56 alineatul (1) CE, precum si in articolele 28, 31 si 40 din Acordul SEE.
Cu privire la libera circulatie a persoanelor
14. In legatura cu acest motiv, Comisia sustine in primul rand ca Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE.
15. Articolul 18 CE, care prevede in general dreptul oricarui cetatean al Uniunii la libera circulatie si la sedere pe teritoriul statelor membre, isi gaseste in mod special aplicarea in articolul 43 CE, in ceea ce priveste libertatea de stabilire, si in articolul 39 CE, in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor (hotararea din 26 octombrie 2006, Comisia/Portugalia, C 345/05, Rec., p. I 10633, punctul 13).
16. In consecinta, este necesar sa se determine daca articolele 39 CE si 43 CE se opun unei reglementari nationale precum cea reprezentata de dispozitiile in litigiu din capitolul 47 din IL.
17. Ansamblul dispozitiilor Tratatului CE referitoare la libera circulatie a persoanelor urmareste facilitarea exercitarii de activitati profesionale de orice natura de catre resortisantii comunitari, pe intreg teritoriul Comunitatii, si se opune adoptarii masurilor care i ar putea defavoriza atunci cand doresc sa exercite o activitate economica pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea hotararea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, Rec., p. I 7929, punctul 34 si jurisprudenta citata).
18. Prin urmare, dispozitiile care impiedica sau descurajeaza un resortisant al unui stat membru sa paraseasca statul sau de origine pentru a si exercita dreptul la libera circulatie reprezinta obstacole in calea acestei libertati, chiar daca se aplica indiferent de nationalitatea acestor lucratori (hotararea din 13 noiembrie 2003, Schilling si Fleck Schilling, C 209/01, Rec., p. I 13389, punctul 25, precum si hotararea Comisia/Danemarca, citata anterior, punctul 35).
19. Din jurisprudenta Curtii rezulta ca, desi dispozitiile privind libera circulatie a lucratorilor, astfel cum sunt formulate, urmaresc in special sa garanteze ca statul membru de primire acorda resortisantilor celorlalte state membre acelasi tratament ca si propriilor resortisanti, in acelasi timp, acestea nu permit ca statul de origine sa stanjeneasca acceptarea sau exercitarea unei activitati profesionale de catre unul din resortisantii sai intr un alt stat membru (hotararea din 12 decembrie 2002, De Groot, C 385/00, Rec., p. I 11819, punctul 79).
20. Aceeasi este situatia si in privinta dispozitiilor referitoare la libertatea de stabilire. De fapt, conform jurisprudentei citate anterior, chiar daca din felul in care sunt formulate rezulta ca aceste dispozitii urmaresc sa garanteze ca statul membru de destinatie acorda resortisantilor celorlalte state membre acelasi tratament ca si propriilor resortisanti, acestea se opun in egala masura ca statul de origine sa impiedice stabilirea intr un alt stat membru a unuia din resortisantii sai sau a unei societati constituite in conformitate cu legislatia sa (hotararea din 11 martie 2004, De Lasteyrie du Saillant, C 9/02, Rec., p. I 2409, punctul 42, si hotararea din 23 februarie 2006, Keller Holding, C 471/04, Rec., p. I 2107, punctul 30).
21. In speta, chiar daca dispozitiile in litigiu din capitolul 47 al IL nu interzic unui contribuabil platitor de impozit pe venit in Suedia sa exercite o activitate profesionala intr un alt stat membru sau, in general, sa isi exercite dreptul de stabilire, aceste dispozitii pot totusi restrange exercitiul acestor drepturi prin faptul ca au, cel putin, un efect descurajant asupra contribuabililor care intentioneaza sa isi vanda bunurile imobile pentru a se instala in alt stat membru decat Regatul Suediei.
22. De fapt, este neindoielnic ca acel contribuabil care decide sa vanda un imobil cu destinatie de locuinta aflat in proprietatea sa in Suedia pentru a si transfera domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru si a achizitiona un nou imobil in in care urmeaza sa locuiasca este supus, in exercitarea drepturilor conferite de articolele 39 CE si 43 CE, unui tratament fiscal dezavantajos in raport cu cel de care beneficiaza o persoana care isi mentine domiciliul in Suedia.
23. In consecinta, aceasta diferenta de tratament privind amanarea impozitarii castigurilor de capital realizate, susceptibila de a afecta patrimoniul contribuabilului ce intentioneaza sa isi transfere domiciliul in afara Suediei, este de natura a l determina sa renunte la un asemenea transfer.
24. Prin urmare, subordonand posibilitatea de a beneficia de amanarea impozitarii castigurilor de capital provenite din vanzarea unei locuinte private sau a unui apartament in coproprietate privata conditiei ca noua locuinta sa se situeze pe teritoriul suedez, dispozitiile combinate ale capitolului 47 din IL, si in special articolele 2-5 din acest capitol, pot aduce atingere liberei circulatii a lucratorilor, precum si libertatii de stabilire, asa cum acestea sunt garantate de articolele 39 CE si 43 CE.
25. Cu toate acestea, rezulta dintr o jurisprudenta constanta ca masurile nationale susceptibile sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractiva exercitarea libertatilor fundamentale garantate de tratat pot fi totusi admise, cu conditia ca ele sa urmareasca un obiectiv de interes general, sa fie de natura sa asigure realizarea acestuia si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit (hotararea De Lasteyrie du Saillant, citata anterior, punctul 49, si hotararea din 7 septembrie 2006, N, C 470/04, Rec., p. I 7409, punctul 40).
26. In plus, daca s a admis de catre Curte ca necesitatea de a mentine coerenta unui regim fiscal poate justifica o restrictie a exercitiului libertatilor fundamentale garantate de tratat, pentru ca un argument intemeiat pe o astfel de justificare sa poata fi acceptat, trebuie totusi sa fie stabilita existenta unei legaturi directe intre avantajul fiscal in cauza si compensarea acestui avantaj printr o taxa fiscala determinata (a se vedea in acest sens hotararea Keller Holding, citata anterior, punctul 40 si jurisprudenta citata).
27. Cu toate acestea, in speta, nu numai ca Regatul Suediei nu prezinta in fata Curtii niciun argument concret pentru a arata ca dispozitiile in cauza din IL sunt justificate de necesitatea de a asigura coerenta regimului fiscal in materie de amanare a impozitarii castigurilor de capital, dar, in plus, recunoaste in memoriul in aparare neindeplinirea obligatiei ce i se reproseaza. In aceasta privinta, acesta sustine ca, pentru a se conforma obligatiilor rezultate din dreptul comunitar, a dispus studierea unei reforme a regulilor complexe privind amanarea impozitarii.
28. Conform jurisprudentei, trebuie mentionat ca existenta unei neindepliniri a obligatiilor trebuie apreciata in functie de situatia prezenta in statul membru la sfarsitul perioadei figurand in avizul motivat si ca schimbarile intervenite ulterior nu pot fi luate in considerare de catre Curte (a se vedea in special hotararea din 16 octombrie 2003, Comisia/Irlanda, C 388/02, Rec., p. I 12173, punctul 6).
29. In aceste conditii, se impune a se constata ca dispozitiile in litigiu din capitolul 47 al IL sunt contrare articolelor 39 CE si 43 CE.
30. Pe de alta parte, in privinta persoanelor inactive din punct de vedere economic, in temeiul acelorasi argumente, se impune aceeasi concluzie si in ceea ce priveste motivul referitor la articolul 18 CE.
31. In al doilea rand, Comisia sustine ca Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile ce ii revin in temeiul articolelor 28 si 31 din Acordul SEE referitoare la libera circulatie a lucratorilor si, respectiv, la libertatea de stabilire.
32. Trebuie mentionat, in speta, ca regulile ce interzic restrictiile in calea libertatii de circulatie si a libertatii de stabilire prevazute in articolele 28 si 31 din Acordul SEE sunt, in fond, identice cu cele prevazute in articolele 39 CE si 43 CE.
33. Prin urmare, se impune a se constata ca, in lumina concluziei ce figureaza la punctul 29 din prezenta hotarare, dispozitiile in litigiu din capitolul 47 al IL contravin si articolelor 28 si 31 din acest acord.
34. In aceste conditii, actiunea Comisiei in ceea ce priveste motivul referitor la incalcarea regulilor privind libertatea de circulatie a persoanelor prevazute de Acordul SEE trebuie considerata fondata.
35. In consecinta, se impune constatarea ca, prin adoptarea si mentinerea in vigoare a dispozitiilor fiscale, precum cele din capitolul 47 al IL, care subordoneaza posibilitatea de a beneficia de amanarea impozitarii castigurilor de capital provenite din vanzarea unui imobil privat cu destinatie de locuinta sau a unui drept locativ asupra unui imobil in coproprietate privata conditiei ca si locuinta nou dobandita sa se situeze pe teritoriul suedez, Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile ce ii revin in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE, precum si al articolelor 28 si 31 din Acordul SEE.
Cu privire la libera circulatie a capitalurilor
36. Comisia a mai solicitat Curtii sa constate ca Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile ce ii revin in temeiul articolului 56 alineatul (1) CE si al articolului 40 din Acordul SEE.
37. Intrucat dispozitiile tratatului si ale Acordului SEE referitoare la libera circulatie a persoanelor se opun reglementarii in litigiu, nu este necesara examinarea separata a acestei reglementari in lumina articolului 56 alineatul (1) CE si a articolului 40 din Acordul SEE privind libera circulatie a capitalurilor (hotararea Comisia/Portugalia, citata anterior, punctul 45).
Cu privire la cheltuielile de judecata
38. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Comisia a solicitat obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecata, iar Regatul Suediei a cazut in pretentii, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declara si hotaraste:
1) Prin adoptarea si mentinerea in vigoare a dispozitiilor fiscale precum cele din capitolul 47 din legea privind impozitul pe venit (1999:1229) [inkomstskattelagen (1999:1229)], care subordoneaza posibilitatea de a beneficia de amanarea impozitarii castigurilor de capital provenite din vanzarea unui imobil privat cu destinatie de locuinta sau a unui drept locativ asupra unui imobil in coproprietate privata conditiei ca si locuinta nou achizitionata sa se situeze pe teritoriul suedez, Regatul Suediei nu si a indeplinit obligatiile ce ii revin in temeiul articolelor 18 CE, 39 CE si 43 CE, precum si al articolelor 28 si 31 din Acordul privind Spatiul Economic European.
2) Obliga Regatul Suediei la plata cheltuielilor de judecata.
Sursa: site-ul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene