„Libera circulatie a lucratorilor – Directiva 83/183/CEE – Articolul 6 – Import permanent intr un stat membru al unui vehicul pentru uz personal provenind dintr un alt stat membru – Membru al personalului fortelor armate ale unui stat membru repartizat temporar intr un alt stat membru pentru motive de serviciu – Notiunea «domiciliu stabil»” HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE (Camera a patra) 26 aprilie 2007

In cauza C 392/05,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 234 CE de Symvoulio tis Epikrateias (Grecia), prin decizia din 30 iunie 2005, primita de Curte la 31 octombrie 2005, in procedura
Georgios Alevizos
impotriva
Ypourgos Oikonomikon,
CURTEA (Camera a patra),
compusa din domnul K. Lenaerts (raportor), presedinte de camera, domnul E. Juhász, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii J. Malenovský si T. von Danwitz, judecatori,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 14 decembrie 2006,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru domnul Alevizos, de P. Damouli, dikigoros;
– pentru guvernul elen, de domnii M. Apessos, I. Bakopoulos si K. Boskovits, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnul D. Triantafyllou, in calitate de agent,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 25 ianuarie 2007,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 6 din Directiva 83/183/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 privind scutirile de taxe aplicabile importurilor permanente de proprietati ale persoanelor fizice dintr un stat membru (JO L 105, p. 64, Editie speciala, 09/vol. 1, p. 71), astfel cum a fost modificata prin Directiva 89/604/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1989 (JO L 348, p. 28, Editie speciala, 09/vol. 1, p. 90, denumita in continuare „Directiva 83/183”).
2. Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre domnul Alevizos, pe de o parte, si Ypourgos Oikonomikon (ministrul de finante), pe de alta parte, in legatura cu accizele si cu o taxa speciala suplimentara unica de inmatriculare (denumita in continuare „taxa speciala de inmatriculare”) la plata carora a fost obligat domnul Alevizos cu ocazia importului definitiv in Grecia al unui vehicul pentru uz personal provenind din Italia.
Cadrul juridic
Reglementarea comunitara
Directiva 83/183
3. Primul si al doilea considerent ale Directivei 83/183 sunt formulate in termenii urmatori:
„intrucat, pentru ca populatia statelor membre sa devina mai constienta de existenta Comunitatii Europene, trebuie adoptate masuri suplimentare in beneficiul indivizilor, pentru a crea in Comunitate conditii similare cu cele de pe piata interna;
intrucat dificultatile privind impozitarea importului de proprietate privata de catre persoane particulare dintr un stat membru in altul impiedica circulatia libera a persoanelor in interiorul Comunitatii; intrucat, prin urmare, aceste dificultati trebuie eliminate cat mai curand prin introducerea de scutiri de taxe”.
4. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, fiecare stat membru scuteste, conform conditiilor si in cazurile prevazute de aceasta directiva, „de impozitul pe cifra de afaceri, de accize si de orice alte impozite pe consum care se aplica in mod normal [la] importul permanent [de] proprietati personale dintr un alt stat membru de catre persoane fizice”.
5. Alineatul (2) al aceluiasi articol 1 prevede:
„Drepturile si taxele specifice si/sau periodice legate de folosirea acestor proprietati in interiorul tarii, precum taxele de inregistrare a vehiculelor, taxele de drum si abonamentele TV nu sunt reglementate de prezenta directiva.”
6. Articolul 2 din Directiva 83/183 prevede:
„(1) In sensul prezentei directive, «proprietate personala» inseamna proprietatea pentru uz personal a persoanei in cauza sau pentru nevoile gospodariei. O asemenea proprietate nu poate sa reflecte niciun interes comercial, prin natura sau cantitatea sa, si nici nu este destinata unei activitati economice in sensul articolului 4 din Directiva 77/388/CEE […]
(2) Scutirea prevazuta in articolul 1 se acorda proprietatii personale:
[…]
(b) care a fost utilizata de persoana in cauza inainte de schimbarea resedintei sau de stabilire a resedintei secundare. In cazul autovehiculelor (inclusiv remorcile acestora), rulotelor, locuintelor mobile, ambarcatiunilor de agrement si aeronavelor private, statele membre pot solicita ca persoana in cauza sa le fi utilizat pentru o perioada de cel putin sase luni inainte de schimbarea resedintei.
[…]”
7. Notiunea „domiciliu stabil” in sensul Directivei 83/183 este definita la articolul 6 alineatul (1) al acesteia, care se refera la „[n]ormele generale de stabilire a domiciliului” in termenii urmatori:
„In sensul prezentei directive, «domiciliu stabil» inseamna locul unde o persoana locuieste de obicei, cel putin 185 de zile in fiecare an calendaristic, din cauza relatiilor sale personale sau profesionale sau, in cazul persoanelor care nu au relatii profesionale, ci doar personale, in cazul carora se pot demonstra legaturi stranse intre respectiva persoana si locul in care locuieste.
Totusi, domiciliul stabil al unei persoane ale carei relatii profesionale se afla intr un alt loc decat cel al relatiilor sale personale si care, drept urmare, locuieste pe rand in mai multe locuri situate in doua sau mai multe state membre se considera a fi locul unde acea persoana are legaturi personale, cu conditia ca acea persoana sa se intoarca acolo in mod regulat. Aceasta ultima conditie nu trebuie indeplinita daca persoana traieste intr un stat membru pentru a indeplini o insarcinare pe o perioada limitata. Frecventarea unei universitati sau a unei scoli nu implica transferul domiciliului stabil.”
8. Conform articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 83/183, scutirea prevazuta la articolul 1 se acorda pentru proprietatea personala importata de o persoana fizica in cazul schimbarii domiciliului stabil.
Directiva 92/12/CEE
9. Al treilea, al patrulea si al douazecilea considerent ale Directivei 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor si privind detinerea, circulatia si monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Editie speciala, 09/vol. 1, p. 129) prevad:
„intrucat este necesara o definitie a conceptului de produse supuse accizelor; intrucat numai marfurile care sunt supuse accizelor in toate statele membre pot face obiectul unor dispozitii comunitare; […]
intrucat, pentru a asigura instituirea si functionarea pietei interne, aplicarea accizelor trebuie sa fie identica in toate statele membre;
[…]
intrucat, in urma eliminarii principiului privind taxele la import in relatiile dintre statele membre, dispozitiile privind scutirile de taxe la import nu se mai aplica in ceea ce priveste relatiile dintre statele membre; intrucat, prin urmare, aceste dispozitii ar trebui abrogate si directivele in cauza ar trebui adaptate in consecinta”.
10. Directiva 92/12 are ca obiect, potrivit articolului 1 alineatul (1) din aceasta, sa „stabil[easca] regimurile pentru produsele supuse accizelor si altor taxe indirecte care sunt percepute direct sau indirect pentru consumul acestor produse, cu exceptia taxei pe valoarea adaugata si a taxelor impuse de Comunitate”.
11. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/12 prevede:
„Prezenta directiva se aplica la nivel comunitar urmatoarelor produse, conform definitiei din directivele relevante:
– uleiuri minerale;
– alcool si bauturi alcoolice;
– tutun prelucrat.”
12. Conform articolului 23 alineatul (3) din Directiva 92/12:
„Dispozitiile privind accizele stabilite in urmatoarele directive inceteaza sa se mai aplice de la 31 decembrie 1992:
[…]
– Directiva 83/183/CEE […];
[…]”
Reglementarea nationala
13. Directiva 83/183 a fost transpusa in dreptul elen prin Ordinul D.264/23 al ministrului de finante din 8 martie 1985 (FEK B’ 139/18.3.1985). Acest ordin a fost inlocuit prin Ordinul D.245/11 al ministrului de finante din 1 martie 1988 (FEK B’ 195/6.4.1988, denumit in continuare „Ordinul D.245/11”).
14. Potrivit articolului 1 alineatul 1 din Ordinul D.245/11, acesta „stabileste cazurile in care se acorda o scutire pentru taxele vamale si alte impozite pentru bunurile personale importate de persoane fizice”.
15. Articolul 2 alineatul 1 litera c) din Ordinul D.245/11, in versiunea care rezulta din articolul 15 din Legea 2187/1994 (FEK A’ 16), care a fost adoptat in urma hotararii Curtii de Justitie din 2 august 1993, Comisia/Grecia (C 9/92, Rec., p. I 4467), preia definitia notiunii de domiciliu stabil continuta in articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183.
16. Articolul 3 alineatul 1 din Ordinul D.245/11 stabileste principiul scutirii de taxe vamale si de alte impozite in ceea ce priveste bunurile personale importate de persoane fizice care isi transfera domiciliul stabil din alt stat in Grecia.
17. In capitolul 8 din Ordinul D.245/11 figura un articol 25, formulat dupa cum urmeaza:
„1. Scutirile prevazute la articolul 3 din prezentul ordin sunt acordate pentru proprietatile personale importate de resortisantii greci cu domiciliul stabil in Grecia care au parasit tara pentru a lucra in strainatate, unde au stat mai mult de doi (2) ani consecutivi pentru a desfasura o munca salariata sau nesalariata si care, la sfarsitul perioadei de munca, se intorc in Grecia pentru a se stabili definitiv.
2. Printre persoanele vizate de alineatul precedent figureaza functionarii publici greci (inclusiv diplomatii), functionarii din domeniul justitiei, ofiterii, subofiterii si soldatii fortelor armate, ai corpurilor de securitate si ai corpului portuar care au locuit in strainatate mai mult de doi (2) ani consecutivi, exclusiv in interes de serviciu, si care, la sfarsitul serviciului, revin definitiv in Grecia sau se intorc aici in vederea unei mutari.”
18. Articolul 6 alineatul 13 din Legea 2459/1997 privind abrogarea unor scutiri fiscale si alte dispozitii (FEK A’ 17) a abrogat printre altele articolul 25 din Ordinul D.245/11 „privind scutirea referitoare la proprietatile personale ale grecilor care lucreaza in strainatate, insa numai in ceea ce priveste mijloacele de transport”. Conform aceleiasi dispozitii, „[p]entru vehiculele destinate transportului de pasageri pe care persoanele mentionate anterior le aveau in posesie la 31 decembrie 1996, in caz de vamuire in termen de sase (6) luni de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Republicii Elene, acciza este calculata pe baza coeficientilor definiti la articolul 37 din Legea 1882/1990, astfel cum a fost modificata”. Aceasta dispozitie a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1997. Termenul prevazut la articolul 6 alineatul 13 a fost prorogat pana la 31 decembrie 1997 prin articolul 32 alineatul 1 din Legea 2523/1997 (FEK A’ 179).
19. Directiva 92/12 a fost transpusa in dreptul elen prin Legea 2127/1993 privind armonizarea cu dreptul comunitar a regimului fiscal al produselor petroliere, al alcoolului etilic si al bauturilor alcoolice, precum si al tutunului prelucrat si alte dispozitii (FEK A’ 48).
20. Articolul 75 din Legea 2127/1993 prevede:
„Autovehiculele si motocicletele care indeplinesc conditiile enuntate la articolele 9 si 10 din Tratatul CEE si sunt expediate sau transportate in tara din alte state membre ale Comunitatii sunt supuse la plata accizelor prevazute pentru vehiculele corespunzatoare care sunt importate sau fabricate pe teritoriul national.”
21. Articolul 83 din aceeasi lege prevede:
„Scutirea totala sau partiala de la plata accizelor care este prevazuta de dispozitiile relevante in vigoare pentru vehicule importate definitiv din tari terte se aplica si vehiculelor vizate de articolul 75, in aceleasi conditii.”
Actiunea principala si intrebarea preliminara
22. Domnul Alevizos, ofiter in aviatia militara elena, a fost repartizat pentru perioada cuprinsa intre 12 iulie 1995 si 8 august 1997, printr un decret al ministrului elen al apararii, la cartierul general al fortelor aliate din sudul Europei, situat la Napoli (Italia), unde a ocupat un post in cadrul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). O decizie a sefului de stat major general al aviatiei militare a aprobat mutarea, cu o indemnizatie de serviciu, a sotiei si a celor doi copii ai domnului Alevizos.
23. La sfarsitul duratei de serviciu prevazute pentru acest post, consulatul general al Republicii Elene din Napoli a emis, pentru domnul Alevizos si membrii familiei sale, un atestat de intoarcere in Grecia in care domnul Alevizos era calificat drept persoana careia i se aplica Ordinul D.245/11, capitolul 8.
24. La acest atestat a fost anexata o declaratie a persoanei in cauza conform careia aceasta dorea sa importe in Grecia un vehicul automobil pentru uz personal, marca Mercedes, modelul E 200 (anul de fabricatie 1996), pe care il cumparase in Germania la 17 decembrie 1996 si in posesia caruia a intrat la 23 decembrie acelasi an.
25. La intoarcerea sa in Grecia, domnul Alevizos a depus la biroul vamal din Eleusina o declaratie de transfer al acestui vehicul.
26. Prin decizia din 28 august 1997, respectivul birou a solicitat domnului Alevizos plata unei sume de 4 136 413 GRD, cu titlu de accize prevazute la articolul 75 din Legea 2127/1993, aceasta suma fiind calculata, conform articolului 6 alineatul 13 din Legea 2459/1997, pe baza coeficientilor redusi definiti la articolul 37 din Legea 1882/1990, in vigoare la acea data. Prin aceeasi decizie, biroul vamal a solicitat persoanei in cauza si plata unei sume de 1 470 775 GRD, cu titlu de taxa speciala de inmatriculare, in temeiul articolului 15 alineatul 7 din Legea 2367/1953.
27. Dupa ce a achitat sumele care i au fost solicitate atat cu titlu de accize, cat si cu titlu de taxa speciala de inmatriculare (denumite in continuare, impreuna, „taxele in discutie in actiunea principala”), domnul Alevizos a introdus o actiune impotriva deciziei de taxare din 28 august 1997 la Dioikitiko Protodikeio Athinon (Tribunalul Administrativ de Prima Instanta din Atena), care a modificat in parte aceasta decizie, majorand procentajul de deducere pentru uzura vehiculului provenita dintr o utilizare normala a acestuia.
28. Domnul Alevizos a declarat apel impotriva acestei hotarari la Dioikitiko Efeteio Athinon (Curtea Administrativa de Apel din Atena).
29. Confirmand hotararea pronuntata in prima instanta, aceasta din urma instanta a considerat ca sederea domnului Alevizos la Napoli intra in cadrul unei misiuni de serviciu cu durata determinata si ca, pe durata afectarii sale pe un post la NATO in acest oras, domiciliul sau stabil, in sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 si al articolului 2 din Ordinul D.245/11, ramasese in Grecia, unde se situa centrul permanent al intereselor sale personale si profesionale, in pofida faptului ca membrii familiei sale il insotisera in Italia.
30. In consecinta, Dioikitiko Efeteio Athinon s a pronuntat in sensul ca situatia domnului Alevizos nu se incadra la articolul 3 din Ordinul D.245/11, ci la articolul 25 alineatele 1 si 2 din acelasi ordin si la articolul 6 alineatul 13 din Legea 2459/1997, care a abrogat, incepand cu 1 ianuarie 1997, dispozitiile articolului 25.
31. Domnul Alevizos a declarat recurs la instanta de trimitere impotriva hotararii pronuntate de Dioikitiko Efeteio Athinon.
32. In aceste conditii, avand indoieli cu privire la modul de interpretare a notiunii „domiciliu stabil” in sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 83/183, Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara:
„Functionarii publici si ofiterii, subofiterii si soldatii fortelor armate, ai corpurilor de securitate si ai corpului portuar sunt supusi, precum ceilalti lucratori, dispozitiilor articolului 6 din Directiva 83/183/CEE a Consiliului si pot dobandi un «domiciliu stabil» intr o alta tara unde locuiesc cel putin 185 de zile pe an calendaristic pentru a efectua o misiune de serviciu cu o durata determinata sau acestia continua, chiar si pe durata misiunii lor in aceasta alta tara, sa aiba domiciliul stabil in Grecia, indiferent de faptul ca si au transferat in aceasta alta tara relatiile personale si profesionale?”
Cu privire la intrebarea preliminara
33. Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 trebuie interpretat in sensul ca un membru al personalului administratiei publice, al fortelor armate, al corpurilor de securitate sau al corpului portuar al unui stat membru, care locuieste cel putin 185 de zile pe an intr un alt stat membru impreuna cu membrii familiei sale in scopul de a indeplini in acest din urma stat o misiune de serviciu cu o durata determinata, are, pe durata acestei misiuni, domiciliul stabil, in sensul respectivului articol 6 alineatul (1), in acest alt stat membru sau, dimpotriva, continua sa dispuna de acesta in primul stat membru.
34. Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, trebuie verificat daca Directiva 83/183 este aplicabila cauzei din actiunea principala.
Cu privire la aplicabilitatea Directivei 83/183
35. In primul rand, in ceea ce priveste aplicarea in timp a Directivei 83/183, trebuie sa se examineze argumentele guvernului elen potrivit carora dispozitiile acestei directive referitoare la accize incetasera, in temeiul Directivei 92/12, sa fie aplicabile la data la care vehiculul domnului Alevizos a fost transferat din Italia in Grecia.
36. In aceasta privinta, trebuie aratat ca sfera de aplicare a Directivei 92/12 este definita la articolul 3 alineatul (1) al acesteia prin trimitere la trei categorii de produse enumerate limitativ, care corespund, dupa cum reiese din al treilea considerent al directivei, marfurilor care sunt tratate drept produse supuse la plata accizelor „in toate statele membre”. Aceasta enumerare nu contine autovehiculele, care sunt asadar excluse din sfera de aplicare a acestei directive.
37. Astfel cum a aratat avocatul general la punctele 33 si 34 din concluziile sale, pentru motive care tin in special de securitatea juridica, nu poate fi admis ca unei dispozitii speciale din Directiva 92/12, in acest caz articolul 23 alineatul (3) din directiva, sa ii fie recunoscuta, in absenta oricarei indicatii exprese in acest sens din partea legiuitorului, o sfera de aplicare mai larga decat cea data, in general, acestei directive de articolul 3 alineatul (1) din aceasta.
38. Mai mult, in timp ce, pentru produsele mentionate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/12, armonizarea realizata de aceasta, in special prin uniformizarea criteriilor de exigibilitate a accizelor in Comunitate, pentru a asigura instituirea si functionarea pietei interne (a se vedea al patrulea considerent din aceeasi directiva; a se vedea si hotararea din 2 aprilie 1998, EMU Tabac si altii, C 296/95, Rec, p. I 1605, punctul 22, hotararea din 5 aprilie 2001, Van de Water, C 325/99, Rec., p. I 2729, punctul 39, si hotararea din 29 aprilie 2004, Comisia/Germania, C 240/01, Rec., p. I 4733, punctul 36), permite inlaturarea dublei impuneri in relatiile dintre statele membre si, prin urmare, face inutila aplicarea la aceste produse a dispozitiilor Directivei 83/183 referitoare la scutirea la import in materie de accize (a se vedea al douazecilea considerent al Directivei 92/12), situatia este, in schimb, diferita pentru celelalte produse.
39. Intr adevar, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 37 din concluziile sale, in absenta unei masuri comunitare de armonizare comparabila celor stabilite prin Directiva 92/12 pentru produsele vizate la articolul 3 alineatul (1) al acesteia, aceste alte produse risca o dubla impunere in relatiile intracomunitare. Avand in vedere obiectivul de instituire a pietei interne, un astfel de risc justifica mentinerea aplicarii dispozitiilor din Directiva 83/183 referitoare la scutirile fiscale in ceea ce priveste aceste produse.
40. Rezulta ca articolul 23 alineatul (3) din Directiva 92/12, conform caruia dispozitiile din Directiva 83/183 care se refera la plata accizelor inceteaza sa produca efecte de la data de 31 decembrie 1992, vizeaza acele dispozitii numai in masura in care acestea privesc cele trei categorii de produse enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/12. Dispozitiile respective raman asadar aplicabile dupa aceasta data in ceea ce priveste celelalte produse, precum autovehiculele, care nu intra in sfera de aplicare a Directivei 92/12.
41. In al doilea rand, este important sa se verifice, in ceea ce priveste sfera de aplicare personala a Directivei 83/183, daca, astfel cum sustine guvernul elen, aceasta vizeaza numai importurile de bunuri efectuate de lucratori in sensul articolului 39 CE, cu excluderea acelora efectuate de membrii unei administratii publice, precum domnul Alevizos.
42. In aceasta privinta, trebuie aratat de la bun inceput ca Directiva 83/183 a fost adoptata in temeiul articolului 99 din Tratatul CE (devenit articolul 93 CE). Prin aceasta dispozitie, Consiliul Comunitatilor Europene a fost abilitat sa procedeze la armonizarea legislatiilor nationale referitoare, printre altele, la accize, in masura in care aceasta armonizare este necesara pentru a asigura instituirea si functionarea pietei interne (hotararea Comisia/Germania, citata anterior, punctul 35).
43. Pe de alta parte, din coroborarea primului si a celui de al doilea considerent ale Directivei 83/183 cu articolele 1 si 2 din aceeasi directiva rezulta ca aceasta a fost adoptata in favoarea „persoanelor fizice” in scopul de a ameliora libera circulatie a „persoanelor” in Comunitate si de a creste astfel sentimentul de apartenenta la aceasta din urma si ca, pentru realizarea acestui obiectiv, directiva urmareste sa faciliteze importurile de proprietati personale, definite ca bunuri destinate „uz[ului] personal al persoanei in cauza sau pentru nevoile gospodariei”.
44. Prin urmare, sfera de aplicare personala a Directivei 83/183 nu poate sa fie limitata la lucratori in sensul articolului 39 CE si nici sa excluda dintre acestia din urma pe cei care ocupa un post in cadrul administratiei publice a unui stat membru.
45. Rezulta ca o situatie precum aceea a domnului Alevizos intra in sfera de aplicare personala a Directivei 83/183.
46. In al treilea rand, trebuie sa se examineze sfera de aplicare materiala a Directivei 83/183 in ceea ce priveste taxele in discutie in actiunea principala.
47. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, in sfera de aplicare a scutirii prevazute de aceasta dispozitie intra printre altele „accizele si orice alte impozite pe consum care se aplica in mod normal proprietatilor la importul permanent de proprietati personale dintr un alt stat membru de catre persoane fizice”.
48. In cazul de fata, una dintre cele doua taxe in discutie in actiunea principala constituie, conform dreptului national aplicabil, „accize” (a se vedea punctul 26 din prezenta hotarare) si intra asadar in mod normal in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183. Denumirea taxei in dreptul national nefiind totusi, in sine, decisiva (a se vedea hotararea din 15 iulie 2004, Lindfors, C 365/02, Rec., p. I 7183, punctul 24), va fi de competenta instantei de trimitere sa verifice daca aceasta taxa poate fi considerata drept aplicabila in mod normal la importul permanent in Grecia al unui vehicul personal provenind dintr un alt stat membru, astfel cum impune articolul 1 alineatul (1).
49. In ceea ce priveste taxa speciala de inmatriculare, a carei plata a fost de asemenea solicitata persoanei in cauza (a se vedea punctul 26 din prezenta hotarare), trebuie amintit ca, in temeiul jurisprudentei constante a Curtii, pentru a intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, taxa respectiva trebuie sa corespunda, conform dreptului national aplicabil, unei impozitari legate de importul in sine. In schimb, daca dispozitiile nationale care reglementeaza taxa respectiva situeaza faptul generator al acesteia intr un alt context decat cel al operatiunii de import, precum prima inmatriculare sau utilizarea vehiculului pe teritoriul national, acea taxa nu intra in sfera de aplicare a articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/183 (a se vedea hotararea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, Rec., p. I 4981, punctul 47, hotararea Lindfors, citata anterior, punctul 26, si hotararea din 16 iunie 2005, Comisia/Danemarca, C 138/04, nepublicata in Recueil, punctul 13).
50. Cum din dosarul adus la cunostinta Curtii lipseste orice indicatie referitoare la faptul generator al taxei speciale de inmatriculare (in discutie in actiunea principala), este de competenta instantei de trimitere sa efectueze verificarile necesare, in lumina jurisprudentei amintite la punctul precedent, pe baza dispozitiilor nationale relevante.
51. Din cele de mai sus rezulta ca accizele de tipul celor aflate in discutie in actiunea principala intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183 din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca se aplica in mod normal la importul permanent, de catre o persoana fizica, al unui vehicul pentru uz personal provenind dintr un alt stat membru. O taxa speciala suplimentara unica de inmatriculare precum cea in discutie in actiunea principala intra, de asemenea, in sfera de aplicare a respectivului articol 1 alineatul (1) din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca este legata de operatiunea de import in sine al vehiculului.
52. Daca se confirma ca taxele in discutie in actiunea principala intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, atunci s ar pune problema interpretarii articolului 6 alineatul (1) din aceasta directiva.
Cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Directiva 83/183
53. In aceasta privinta, trebuie, pe de o parte, amintit ca obiectivul Directivei 83/183, in lumina caruia este necesar sa se raspunda la intrebarea adresata, este, conform considerentelor acesteia, de a favoriza libera circulatie a persoanelor fizice in interiorul Comunitatii. Desfiintarea barierelor fiscale la importul intr un stat membru de proprietati personale care se afla intr un alt stat membru se dovedeste a fi, in aceasta perspectiva, deosebit de necesara pentru crearea unor conditii similare celor de pe piata interna (a se vedea, prin analogie, hotararea din 12 iulie 2001, Louloudakis, C 262/99, Rec., p. I 5547, punctul 58).
54. Pe de alta parte, in legatura cu articolul 7 din Directiva 83/182/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 privind scutirile de taxa in interiorul Comunitatii pentru anumite mijloace de transport importate temporar dintr un stat membru in altul (JO L 105, p. 59, Editie speciala, 09/vol. 1, p. 66), care defineste notiunea de domiciliu stabil in termeni analogi celor folositi la articolul 6 din Directiva 83/183, Curtea s a pronuntat deja in sensul ca criteriile de stabilire a acestei notiuni vizeaza atat legatura, profesionala si personala, a unei persoane cu un loc determinat, cat si durata acestei legaturi si ca aceste criterii trebuie, in consecinta, sa fie examinate cumulativ (a se vedea hotararea din 23 aprilie 1991, Ryborg, C 297/89, Rec., p. I 1943, punctul 19, si hotararea Louloudakis, citata anterior, punctul 51).
55. Domiciliul stabil trebuie considerat ca fiind locul in care persoana in cauza si a stabilit centrul permanent al intereselor sale (a se vedea, prin analogie, hotararile citate anterior Ryborg, punctul 19, si Louloudakis, punctul 51).
56. Criteriul referitor la permanenta face trimitere la conditia potrivit careia persoana in cauza trebuie sa locuiasca in mod obisnuit in locul respectiv timp de cel putin 185 de zile pe an calendaristic. In actiunea principala, in care, conform celor constatate de instanta de trimitere, aceasta conditie este indeplinita, durata determinata a repartizarii domnului Alevizos pe un post la NATO in Italia nu exclude asadar, in sine, faptul ca acesta a avut, pe durata perioadei respective, domiciliul stabil in acest stat membru.
57. Pentru a determina domiciliul stabil drept centru permanent al intereselor persoanei in cauza, trebuie tinut seama de toate elementele de fapt relevante (a se vedea hotararea Ryborg, citata anterior, punctul 20), si anume, in special, prezenta fizica a acesteia, aceea a membrilor familiei sale, posesia unei locuinte, locul unde copiii sunt scolarizati in mod efectiv, locul unde sunt exercitate activitatile profesionale, locul unde sunt situate interesele patrimoniale, cel al legaturilor administrative cu autoritatile publice si cu organismele sociale, in masura in care respectivele elemente exprima vointa acestei persoane de a da o anumita stabilitate locului de legatura, datorita unei continuitati care rezulta dintr un obicei de viata si din desfasurarea unor raporturi sociale si profesionale normale (hotararea Louloudakis, citata anterior, punctul 55).
58. Trebuie adaugat ca, desi, conform articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 83/183, elementul referitor la frecventarea unei institutii de invatamant nu implica transferul domiciliului stabil atunci cand priveste chiar persoana in cauza, acesta poate totusi, in context familial, sa constituie indiciul unui astfel de transfer atunci cand, astfel cum a precizat domnul Alevizos in observatiile sale scrise, se refera la copiii acesteia (a se vedea, prin analogie, hotararea Louloudakis, citata anterior, punctul 56).
59. In ceea ce priveste argumentul guvernului elen potrivit caruia domnul Alevizos, in cazul de fata, si ar fi pastrat, pe durata perioadei in care a fost repartizat pe un post la NATO in Italia, legaturile profesionale pe care le avea cu administratia elena, precum si o legatura sociala si fiscala cu Grecia, trebuie aratat, pe de o parte, ca aceasta circumstanta eventuala nu este de natura sa anuleze faptul ca, pe durata perioadei respective, persoana in cauza si a exercitat activitatea profesionala in Italia, unde se afla in acel moment centrul legaturilor sale profesionale, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 66 din concluziile sale.
60. Pe de alta parte, din articolul 6 alineatul (1) paragraful al doilea din Directiva 83/183 rezulta ca aceasta dispozitie privilegiaza legaturile personale in ipoteza in care persoana interesata nu ar dispune de legaturi personale si profesionale care sa fie concentrate intr un singur stat membru (a se vedea, prin analogie, hotararea Louloudakis, citata anterior, punctul 52).
61. Astfel, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 prevede luarea in considerare in acelasi timp a legaturilor profesionale si a legaturilor personale intr un loc determinat si trebuie interpretat in sensul ca, in ipoteza in care o apreciere globala a legaturilor profesionale si personale nu este suficienta pentru a localiza centrul permanent al intereselor persoanei respective, trebuie data intaietate, pentru a efectua aceasta localizare, legaturilor personale (a se vedea, prin analogie, hotararea Louloudakis, citata anterior, punctul 53).
62. Din cele de mai sus rezulta ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 trebuie interpretat in sensul ca un membru al personalului administratiei publice, al fortelor armate, al corpurilor de securitate sau al corpului portuar al unui stat membru, care locuieste cel putin 185 de zile pe an intr un alt stat membru impreuna cu membrii familiei sale in scopul de a indeplini in acest din urma stat o misiune de serviciu cu o durata determinata, are, pe durata acestei misiuni, domiciliul stabil, in sensul respectivului articol 6 alineatul (1), in acest alt stat membru.
Cu privire la articolele 18 CE si 39 CE
63. Comisia Comunitatilor Europene a invocat in cursul sedintei faptul ca litigiul din actiunea principala putea fi examinat si prin prisma articolelor 18 CE si 39 CE.
64. In aceasta privinta, chiar daca pe plan formal instanta de trimitere si a limitat intrebarea la interpretarea articolului 6 din Directiva 83/183, o astfel de imprejurare nu impiedica Curtea sa ii furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului comunitar care pot fi utile pentru judecarea cauzei cu care este sesizata, indiferent daca aceasta instanta a facut sau nu referire la acestea in intrebarea sa (a se vedea in acest sens hotararea din 12 decembrie 1990, SARPP, C 241/89, Rec., p. I 4695, punctul 8, hotararea din 4 martie 1999, Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola, C 87/97, Rec., p. I 1301, punctul 16, hotararea Weigel, citata anterior, punctul 44, si hotararea Lindfors, citata anterior, punctul 32).
65. In cazul de fata, in ipoteza in care taxele in discutie in actiunea principala nu ar intra in sfera de aplicare a articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, trebuie examinate consecintele pe care aplicarea acestor taxe le are asupra dreptului unui resortisant comunitar, precum domnul Alevizos, la libera circulatie, consacrat la articolele 18 CE si 39 CE.
66. Conform unei jurisprudente consacrate, articolul 18 CE, care prevede, in general, dreptul oricarui cetatean al Uniunii la libera circulatie si la sedere pe teritoriul statelor membre, isi gaseste o expresie specifica in articolul 39 CE, in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor (a se vedea hotararea din 26 noiembrie 2002, Oteiza Olazabal, C 100/01, Rec., p. I 10981, punctul 26, si hotararea din 9 noiembrie 2006, Turpeinen, C 520/04, Rec., p. I 10685, punctul 13). In aceste conditii, trebuie sa se verifice in prealabil daca litigiul principal poate intra in sfera de aplicare a articolului 39 CE.
67. In aceasta privinta, trebuie amintit ca notiunea „lucrator”, in sensul articolului 39 CE, are o semnificatie comunitara si nu trebuie interpretata restrictiv. Trebuie considerata ca fiind „lucrator” orice persoana care exercita activitati reale si efective, cu exceptia activitatilor care sunt atat de reduse incat apar ca fiind pur marginale si accesorii. Caracteristica relatiei de munca o constituie, conform jurisprudentei Curtii, imprejurarea ca o persoana indeplineste intr o anumita perioada de timp, in favoarea unei alte persoane si sub indrumarea acesteia, prestatii in contrapartida carora primeste o remuneratie (a se vedea printre altele hotararea din 3 iulie 1986, Lawrie-Blum, 66/85, Rec., p. 2121, punctele 16 si 17, hotararea din 23 martie 2004, Collins, C 138/02, Rec., p. I 2703, punctul 26, si hotararea din 7 septembrie 2004, Trojani, C 456/02, Rec., p. I 7573, punctul 15).
68. Astfel cum rezulta dintr o jurisprudenta consacrata, natura juridica a relatiei de munca nu este determinanta pentru aplicarea articolului 39 CE (a se vedea printre altele hotararea din 12 februarie 1974, Sotgiu, 152/73, Rec., p. 153, punctul 5, hotararea din 31 mai 1989, Bettray, 344/87, Rec., p. 1621, punctul 16, si hotararea Trojani, citata anterior, punctul 16). Faptul ca lucratorul este angajat ca functionar sau ca legatura de munca nu intra in sfera dreptului privat, ci a dreptului public nu are importanta in aceasta privinta (a se vedea hotararea Sotgiu, citata anterior, punctul 5).
69. Mai mult, admitand ca functia ocupata de domnul Alevizos in cadrul aviatiei militare elene inainte de a fi repartizat temporar pe un post la NATO poate intra in cadrul notiunii „incadrare in administratia publica” in sensul articolului 39 alineatul (4) CE, in masura in care ar implica o participare, directa sau indirecta, la exercitarea autoritatii publice si la functiile care au ca obiect salvgardarea intereselor generale ale statului sau ale altor colectivitati publice (a se vedea in aceasta privinta hotararea din 17 decembrie 1980, Comisia/Belgia, 149/79, Rec., p. 3881, punctul 10, hotararea din 2 iulie 1996, Comisia/Grecia, C 290/94, Rec., p. I 3285, punctul 2, si hotararea din 30 septembrie 2003, Anker si altii, C 47/02, Rec., p. I 10447, punctul 58), trebuie amintit ca derogarile admise de aceasta dispozitie nu pot, avand in vedere caracterul fundamental, in sistemul Tratatului CE, al principiului liberei circulatii a lucratorilor in interiorul Comunitatii, sa aiba o aplicare care sa depaseasca scopul pentru care a fost inserata aceasta clauza de exceptie (hotararea Sotgiu, citata anterior, punctul 4).
70. Scopul respectiv este acela de a rezerva statelor membre posibilitatea de a restrange admiterea resortisantilor straini pe anumite posturi din administratia publica (hotararea Sotgiu, citata anterior, punctul 4), ce presupun, din partea titularilor lor, existenta unui raport special de solidaritate fata de stat, precum si reciprocitatea de drepturi si de obligatii care constituie fundamentul legaturii de cetatenie (a se vedea hotararea Comisia/Belgia, citata anterior, punctul 10). In schimb, articolul 39 alineatul (4) CE nu poate avea ca efect privarea unui lucrator, odata ce a fost admis in serviciul administratiei publice a unui stat membru, de aplicarea dispozitiilor de la alineatele (1)-(3) ale articolului 39 CE (a se vedea in acest sens hotararea Sotgiu, citata anterior, punctul 4).
71. Pe de alta parte, niciun element din dosar nu indica, in cazul de fata, ca incasarea taxelor in discutie in actiunea principala ar fi fost legata de statutul domnului Alevizos de ofiter in aviatia militara elena. Acele taxe i s au impus in calitatea sa de persoana care si a transferat domiciliul dintr un stat membru in altul.
72. In ceea ce priveste repartizarea temporara a domnului Alevizos pe un post la NATO, potrivit unei jurisprudente constante, un resortisant comunitar care lucreaza intr un stat membru, altul decat statul sau de origine, nu isi pierde calitatea de „lucrator”, in sensul articolului 39 alineatul (1) CE, ca urmare a faptului ca ocupa un post intr o organizatie internationala (a se vedea in special hotararea din 15 martie 1989, Echternach si Moritz, 389/87 si 390/87, Rec., p. 723, punctele 11 si 15, hotararea din 13 noiembrie 2003, Schilling si Fleck-Schilling, C 209/01, Rec., p. I 13389, punctul 28, hotararea din 16 decembrie 2004, My, C 293/03, Rec., p. I 12013, punctul 37, si hotararea din 16 februarie 2006, Öberg, C 185/04, Rec., p. I 1453, punctul 12).
73. Rezulta ca unui resortisant al unui stat membru, precum domnul Alevizos, nu i se poate refuza sa beneficieze de drepturile si de protectia conferite de articolul 39 CE (a se vedea in acest sens hotararea Öberg, citata anterior, punctul 13).
74. Rezulta dintr o jurisprudenta constanta a Curtii ca ansamblul dispozitiilor tratatului privind libera circulatie a persoanelor vizeaza sa faciliteze, pentru resortisantii comunitari, exercitarea activitatilor profesionale de orice natura pe intreg teritoriul Comunitatii (a se vedea in special hotararea din 15 decembrie 1995, Bosman, C 415/93, Rec., p. I 4921, punctul 94, hotararea din 26 ianuarie 1999, Terhoeve, C 18/95, Rec., p. I 345, punctul 37, hotararea din 27 ianuarie 2000, Graf, C 190/98, Rec., p. I 493, punctul 21, si hotararea Weigel, citata anterior, punctul 52).
75. In speta, incasarea taxelor in discutie in actiunea principala ar putea avea ca efect sa faca mai putin atragatoare intoarcerea persoanei interesate in statul membru de origine daca, din cauza legislatiei acelui stat, aceasta intoarcere, dupa indeplinirea unei activitati profesionale intr un alt stat membru, ar avea consecinte defavorabile in comparatie cu situatia, in materie fiscala, a lucratorilor care nu si au exercitat dreptul la libera circulatie. Astfel de consecinte ar putea in acest fel sa descurajeze un resortisant al unui stat membru sa isi paraseasca tara de origine pentru a si exercita activitatea pe teritoriul unui alt stat membru si de a face uz de dreptul sau la libera circulatie (a se vedea in acest sens hotararea din 7 iulie 1992, Singh, C 370/90, Rec., p. I 4265, punctele 19 si 23, si hotararea din 11 iulie 2002, D’Hoop, C 224/98, Rec., p. I 6191, punctul 31).
76. Cu toate acestea, Tratatul CE nu garanteaza unui lucrator ca transferul activitatilor sale intr un stat membru, altul decat cel in care domicilia inainte, nu va avea efecte din punct de vedere fiscal. Tinand seama de diferentele care exista in acest domeniu intre legislatiile statelor membre, un astfel de transfer poate fi pe plan fiscal, in functie de caz, mai mult sau mai putin avantajos sau dezavantajos pentru lucrator. Rezulta ca, in principiu, un eventual dezavantaj fata de situatia in care acest lucrator isi exercita activitatile inainte de respectivul transfer nu este contrar articolului 39 CE, cu conditia ca legislatia in cauza sa nu dezavantajeze acest lucrator fata de cei care erau deja supusi unei astfel de impozitari (a se vedea hotararile citate anterior Weigel, punctul 55, si Lindfors, punctul 34).
77. In aceste conditii, compatibilitatea taxelor in discutie in actiunea principala cu articolul 39 CE va depinde in special de valoarea acestor taxe si de modalitatile de aplicare a acestora (a se vedea hotararea Comisia/Danemarca, citata anterior, punctul 16).
78. In cazul de fata, este de competenta instantei de trimitere sa verifice daca dispozitiile nationale care reglementeaza taxele in discutie in actiunea principala se intemeiaza pe criterii obiective si daca garanteaza, in special in ceea ce priveste luarea in considerare a deprecierii reale a vehiculului supus taxarii (a se vedea in acest sens hotararea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, Rec., p. I 4509, punctele 19-22, hotararea Weigel, citata anterior, punctul 70, si hotararea din 5 octombrie 2006, Nádasdi si Németh, C 290/05 si C 333/05, Rec., p. I 10115, punctele 47 si 51-57), ca domnul Alevizos nu este pus intr o situatie mai putin favorabila decat aceea in care se gaseste un lucrator care a avut in permanenta domiciliul in Grecia (a se vedea in acest sens hotararea Lindfors, citata anterior, punctul 35).
79. Daca instanta de trimitere constata existenta unei astfel de situatii mai putin favorabile, atunci este de competenta acesteia sa examineze daca aceasta diferenta de tratament este justificata de considerente obiective, independente de domiciliul persoanei in cauza, si proportionale cu obiectivul urmarit in mod legitim de dreptul national (a se vedea hotararile citate anterior D’Hoop, punctul 36, si Lindfors, punctul 35).
80. Din moment ce litigiul din actiunea principala poate intra sub incidenta articolului 39 CE, nu este necesara pronuntarea asupra interpretarii articolului 18 CE (a se vedea in acest sens hotararea Oteiza Olazabal, citata anterior, punctul 26).
81. Avand in vedere considerentele care preceda, trebuie raspuns la intrebarea adresata ca:
– Accizele de tipul celor aflate in discutie in actiunea principala intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183 din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca se aplica in mod normal importului permanent, de catre o persoana fizica, al unui vehicul pentru uz personal provenind dintr un alt stat membru. O taxa speciala suplimentara unica de inmatriculare precum cea in discutie in actiunea principala intra, de asemenea, in sfera de aplicare a respectivului articol 1 alineatul (1) din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca este legata de operatiunea de import in sine al vehiculului.
– Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 trebuie interpretat in sensul ca un membru al personalului administratiei publice, al fortelor armate, al corpurilor de securitate sau al corpului portuar al unui stat membru, care locuieste cel putin 185 de zile pe an intr un alt stat membru impreuna cu membrii familiei sale in scopul de a indeplini in acest din urma stat o misiune de serviciu cu o durata determinata, are, pe durata acestei misiuni, domiciliul stabil, in sensul respectivului articol 6 alineatul (1), in acest alt stat membru.
– In ipoteza in care, dupa verificarile efectuate de instanta de trimitere, ar rezulta ca taxele in discutie in actiunea principala nu ar intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, aceasta instanta va avea sarcina, avand in vedere cerintele care decurg din articolul 39 CE, sa verifice daca aplicarea dreptului national care reglementeaza aceste taxe este de natura sa garanteze ca persoana care, in cadrul unui transfer de domiciliu, importa un vehicul in statul membru de origine nu este pusa, in privinta acestor taxe, intr o situatie mai putin favorabila decat aceea in care se gasesc persoanele care au domiciliul in mod permanent in acest stat membru si, eventual, daca o astfel de diferenta de tratament este justificata de considerente obiective, independente de domiciliul persoanei in cauza, si proportionale cu obiectivul urmarit in mod legitim de dreptul national.
Cu privire la cheltuielile de judecata
82. Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declara:
Accizele de tipul celor aflate in discutie in actiunea principala intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 privind scutirile de taxe aplicabile importurilor permanente de proprietati ale persoanelor fizice dintr un stat membru, astfel cum a fost modificata de Directiva 89/604/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1989, din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca se aplica in mod normal importului permanent, de catre o persoana fizica, al unui vehicul pentru uz personal provenind dintr un alt stat membru. O taxa speciala suplimentara unica de inmatriculare precum cea in discutie in actiunea principala intra, de asemenea, in sfera de aplicare a respectivului articol 1 alineatul (1) din momentul in care se confirma – ceea ce intra in competenta instantei de trimitere sa verifice – ca este legata de operatiunea de import in sine al vehiculului.
Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/183 trebuie interpretat in sensul ca un membru al personalului administratiei publice, al fortelor armate, al corpurilor de securitate sau al corpului portuar al unui stat membru, care locuieste cel putin 185 de zile pe an intr un alt stat membru impreuna cu membrii familiei sale in scopul de a indeplini in acest din urma stat o misiune de serviciu cu o durata determinata, are, pe durata acestei misiuni, domiciliul stabil, in sensul respectivului articol 6 alineatul (1), in acest alt stat membru.
In ipoteza in care, dupa verificarile efectuate de instanta de trimitere, ar rezulta ca taxele in discutie in actiunea principala nu ar intra in sfera de aplicare a scutirii fiscale prevazute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 83/183, aceasta instanta va avea sarcina, avand in vedere cerintele care decurg din articolul 39 CE, sa verifice daca aplicarea dreptului national care reglementeaza aceste taxe este de natura sa garanteze ca persoana care, in cadrul unui transfer de domiciliu, importa un vehicul in statul membru de origine nu este pusa, in privinta acestor taxe, intr o situatie mai putin favorabila decat aceea in care se gasesc persoanele care au domiciliul in mod permanent in acest stat membru si, eventual, daca o astfel de diferenta de tratament este justificata de considerente obiective, independente de domiciliul persoanei in cauza, si proportionale cu obiectivul urmarit in mod legitim de dreptul national.
Sursa: site-ul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene