„A sasea directiva TVA – Articolul 19 alineatul (2) – Calculul pro rata de deducere – Excluderea valorii cifrei de afaceri aferente livrarilor de bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice – Notiunea „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” – Autovehicule achizitionate de o societate de leasing pentru a fi inchiriate si ulterior vandute la incetarea contractului de leasing” HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE (Camera a patra) 6 martie 2008

In cauza C 98/07,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 234 CE de Højesteret (Danemarca), prin Decizia din 19 februarie 2007, primita de Curte la 21 februarie 2007, in procedura
Nordania Finans A/S,
BG Factoring A/S
impotriva
Skatteministeriet,
CURTEA (Camera a patra),
compusa din domnul K. Lenaerts, presedinte de camera, domnul G. Arestis, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii E. Juhász si J. Malenovský (raportor), judecatori,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: doamna C. Strömholm, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 6 decembrie 2007,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Nordania Finans A/S si BG Factoring A/S, de H. S. Hansen si T. K. Kristjánsson, advokater;
– pentru guvernul danez, de doamna B. Weis Fogh, in calitate de agent, asistata de K. Lundgaard Hansen, advokat;
– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnii D. Triantafyllou si S. Schønberg, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 13 decembrie 2007,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1, denumita in continuare „A sasea directiva”).
2. Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Nordania Finans A/S (denumita in continuare „Nordania Finans”) si BG Factoring A/S (denumita in continuare „BG Factoring”), succesoare in drepturi ale BG Erhvervsfinans A/S (denumita in continuare „Erhvervsfinans”), toate trei societati de drept danez, pe de o parte, si Skatteministeriet (Ministerul Impozitelor si Accizelor), pe de alta parte, privind dreptul de deducere partiala a taxei pe valoarea adaugata (denumita in continuare „TVA”) pe care putea sa il pretinda Erhvervsfinans din cheltuielile sale generale.
Cadrul juridic
Reglementarea comunitara
3. Potrivit celui de al doisprezecelea considerent al Celei de a sasea directive:
„[…] dispozitiile care reglementeaza deducerile este necesar sa fie armonizate in masura in care ele afecteaza sumele efectiv colectate. Proportia de deducere este necesar sa fie calculata in mod similar in toate statele membre”. [traducere neoficiala]
4. Articolul 17 alineatul (5) din A sasea directiva prevede:
„In cazul bunurilor sau serviciilor utilizate de o persoana impozabila atat pentru operatiuni care dau drept de deducere in conformitate cu alineatele (2) si (3), cat si pentru operatiuni care nu dau drept de deducere, deducerea este permisa numai pentru partea din [TVA] care poate fi atribuita primelor tranzactii.
Aceasta pro rata de deducere se stabileste, in conformitate cu articolul 19, pentru toate operatiunile efectuate de persoana impozabila.
[…]” [traducere neoficiala]
5. Articolul 19 din A sasea directiva, intitulat „Calculul pro rata de deducere”, are urmatorul cuprins:
„(1) Pro rata de deducere in temeiul articolului 17 alineatul (5) primul paragraf este compusa dintr un raport cuprinzand:
– la numarator, valoarea totala, fara [TVA], a cifrei de afaceri anuale aferente operatiunilor care dau drept de deducere conform articolului 17 alineatele (2) si (3);
– la numitor, valoarea totala, fara [TVA], a cifrei de afaceri anuale aferente operatiunilor incluse la numarator si operatiunilor care nu dau drept de deducere. Statele membre pot include de asemenea la numitor valoarea subventiilor, altele decat cele prevazute la articolul 11(A) alineatul (1) litera (a).
Pro rata se determina anual, se stabileste ca procent si se rotunjeste la o cifra care nu depaseste urmatorul numar intreg.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), este exclusa de la calculul pro rata de deducere valoarea cifrei de afaceri aferente livrarilor de bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice. Este de asemenea exclusa valoarea cifrei de afaceri aferente operatiunilor imobiliare si financiare accesorii sau celor prevazute la articolul 13 sectiunea B litera (d) in masura in care operatiunile in cauza sunt accesorii. Atunci cand statele membre isi exercita optiunea in temeiul articolului 20 alineatul (5) de a nu solicita ajustarea pentru bunurile de capital, ele pot include transferurile de bunuri de capital in calculul pro rata de deducere.
[…]” [traducere neoficiala]
6. Articolul 20 din A sasea directiva, care stabileste anumite norme referitoare la regularizarea deducerilor, prevede:
„(1) Deducerea initiala este regularizata in conformitate cu normele stabilite de statele membre […]
[…]
(2) In cazul bunurilor de capital, regularizarea este operata pe o perioada de cinci ani, incluzand anul in care bunurile au fost achizitionate sau fabricate. […]
[…]
(3) In cazul in care sunt livrate in perioada de regularizare, bunurile de capital sunt considerate ca si cand au fost utilizate pentru activitatea economica a persoanei impozabile pana la expirarea perioadei de regularizare. […]
[…]
4. Pentru aplicarea alineatelor (2) si (3), statele membre pot:
–        defini conceptul de bunuri de capital,
[…]
5. In cazul in care, in orice stat membru, efectul practic al aplicarii alineatelor (2) si (3) este neglijabil, statul membru in cauza poate opta, sub rezerva consultarii prevazute la articolul 29, sa nu aplice dispozitiile respective, tinand seama de impactul global al TVA ului in statul membru in cauza si de necesitatea unei simplificari administrative si cu conditia sa nu rezulte denaturari ale concurentei.
[…]” [traducere neoficiala]
Reglementarea nationala
7. Legea privind TVA ul (momsloven) transpune A sasea directiva. Potrivit articolului 38 alineatul 1 din aceasta lege, in versiunea sa din 18 mai 1994:
„Pentru bunurile si serviciile utilizate de catre o intreprindere inregistrata in desfasurarea activitatii economice atat in scopuri care dau drept de deducere conform articolului 37, cat si in alte scopuri, deducerea poate fi efectuata pentru partea din taxa care poate fi atribuita cifrei de afaceri aferente partii de activitate care face obiectul inregistrarii. Este exclusa de la calculul cifrei de afaceri valoarea cifrei de afaceri aferente livrarilor de bunuri de capital utilizate in scopul desfasurarii activitatii economice. Prin bunuri de capital se intelege utilajele, echipamentul si celelalte mijloace de productie al caror pret de vanzare (exceptand taxa prevazuta de prezenta lege) este mai mare de 50 000 DKK [75 000 DKK din 1996] […]”
Actiunea principala si intrebarea preliminara
8. Nordania Finans si BG Factoring sunt doua societati care fac parte din acelasi grup, infiintate in urma restructurarii grupului dupa lichidarea societatii Erhvervsfinans in 2001.
9. In perioada 1995-1998, Erhvervsfinans a desfasurat o activitate de leasing de autovehicule supusa TVA ului. In 1998, aceasta activitate a avut ca obiect 4 500 de autovehicule. Erhvervsfinans a desfasurat de asemenea o activitate de prestari de servicii financiare, scutita de TVA. Asadar, aceasta avea obligatia de a calcula pro rata pentru a determina valoarea pentru care se aplica dreptul de deducere in parte a TVA ului pe care aceasta putea sa il pretinda din cheltuielile sale generale.
10. In cadrul acestui calcul, Erhvervsfinans a luat in considerare cifra de afaceri ce rezulta din vanzarea autovehiculelor la incetarea contractelor de leasing. Intr adevar, a considerat ca aceste autovechicule nu erau „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” in sensul articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva.
11. Prin Decizia din 17 noiembrie 1999, autoritatile fiscale daneze nu au fost de acord cu aceasta apreciere, considerand ca respectivele autovehicule constituiau astfel de bunuri si, prin urmare, ca cifra de afaceri ce rezulta din vanzarea acestor autovehicule nu putea fi luata in considerare in calculul respectivei pro rata.
12. Erhvervsfinans a contestat aceasta decizie la Landsskatteret (Tribunalul Fiscal) care a admis actiunea prin Ordonanta din 27 aprilie 2001.
13. Skatteministeriet a facut apel impotriva acestei ordonante la Østre Landsret (Curtea Regionala de Est) care, prin Hotararea din 16 decembrie 2003, a reformat decizia pronuntata de Landsskatteret, intrucat a apreciat ca respectivele autovehicule erau bunuri de capital.
14. Nordania Finans si BG Factoring, devenite intre timp succesoarele in drept ale Erhvervsfinans, au contestat aceasta hotarare la Højesteret (Curtea Suprema) la 9 februarie 2004.
15. In aceste conditii, Højesteret a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara:
„Expresia «bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice» prevazuta la articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva […] trebuie interpretata in sensul ca aceasta cuprinde bunurile dobandite de o intreprindere de leasing pentru a le inchiria, pe de o parte, si pentru a le revinde la incetarea contractelor de leasing, pe de alta parte?”
Cu privire la intrebarea preliminara
16. Prin intermediul intrebarii, instanta de trimitere urmareste sa afle, in mod concret, daca articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca notiunea „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” include autovehiculele pe care o intreprindere de leasing le achizitioneaza, cum este cazul in actiunea principala, in vederea inchirierii si, ulterior, a vanzarii lor la incetarea contractelor de leasing.
17. Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca, pentru a stabili domeniul de aplicare al unei dispozitii de drept comunitar este necesar sa se tina seama atat de termenii sai, cat si de contextul si de scopurile sale (Hotararea din 15 octombrie 1992, Tenuta il Bosco, C 162/91, Rec., p. I 5279, punctul 11, Hotararea din 16 ianuarie 2003, Maierhofer, C 315/00, Rec., p. I 563, punctul 27, si Hotararea din 8 decembrie 2005, Jyske Finans, C 280/04, Rec., p. I 10683, punctul 34). In plus, din cerintele aplicarii uniforme a dreptului comunitar si din principiul egalitatii de tratament rezulta ca termenii unei dispozitii de drept comunitar care nu fac nicio trimitere expresa la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul si domeniul de aplicare ale acesteia trebuie in mod normal sa primeasca in toata Comunitatea Europeana o interpretare autonoma si uniforma, care trebuie stabilita tinand cont de contextul acestei prevederi si de obiectivul urmarit de reglementarea respectiva (a se vedea in special Hotararea din 15 iulie 2004, Harbs, C 321/02, Rec., p. I 7101, punctul 28, si Hotararea din 18 octombrie 2007, Österreichischer Rundfunk, C 195/06, Rep., p. I 8817, punctul 24).
18. In aceasta privinta, trebuie constatat faptul ca articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva nu face nicio trimitere expresa la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul si domeniul de aplicare ale acesteia si ca termenii sai nu permit, prin ei insisi, sa se aprecieze cu certitudine ca se refera la bunuri precum cele care fac obiectul actiunii principale. In aceste conditii, trebuie sa se ia in considerare contextul si scopurile acestei dispozitii.
19. In ceea ce priveste contextul sau, trebuie amintit ca articolul 19 din A sasea directiva face parte din titlul XI din aceasta, consacrat regimului de deduceri. Dreptul de deducere prevazut de articolul 17 alineatul (2) din aceasta directiva, care se refera la taxa aferenta intrarilor suportate de bunurile sau de serviciile utilizate de persoana impozabila in scopul operatiunilor sale taxabile, vizeaza eliberarea integrala a intreprinzatorului de sarcina TVA ului datorat sau achitat pentru toate activitatile sale economice. In consecinta, sistemul comun de TVA garanteaza perfecta neutralitate in ceea ce priveste sarcina fiscala a tuturor activitatilor economice, cu conditia ca activitatile mentionate sa fie, in principiu, ele insele supuse la plata TVA ului (a se vedea in special in acest sens Hotararea din 8 februarie 2007, Investrand, C 435/05, Rep., p. I 1315, punctul 22 si jurisprudenta citata).
20. Articolul 17 alineatul (5) din A sasea directiva prevede ca, atunci cand persoana impozabila efectueaza atat operatiuni care dau drept de deducere, cat si operatiuni care nu dau acest drept, deducerea este permisa numai pentru partea din TVA care poate fi atribuita operatiunilor taxabile. Aceasta pro rata se calculeaza conform modalitatilor definite la articolul 19 din aceasta directiva. Astfel, dupa cum a subliniat avocatul general la punctul 65 din concluzii, aceasta dispozitie urmareste sa permita unei persoane impozabile care achizitioneaza bunuri sau servicii, pentru a efectua atat activitati taxabile, cat si activitati scutite de TVA, sa deduca integral partea din TVA ul suportat pentru achizitionarea acestor bunuri sau servicii prezumata a corespunde proportiei in care acestea sunt utilizate in scopul activitatilor taxabile.
21. In aceste conditii, desi articolul 19 alineatul (1) din A sasea directiva prevede ca pro rata de deducere este compusa dintr un raport cuprinzand, la numarator, cifra de afaceri aferenta operatiunilor taxabile si, la numitor, cifra de afaceri totala majorata, dupa caz, cu anumite subventii, alineatul (2) al aceluiasi articol prevede ca, prin derogare, este exclusa, printre altele, valoarea cifrei de afaceri aferente livrarilor de bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice sau valoarea cifrei de afaceri aferente operatiunilor imobiliare si financiare accesorii.
22. Finalitatea acestui alineat (2) rezulta din expunerea de motive care insoteste propunerea pentru A sasea directiva prezentata Consiliului Comunitatilor Europene de catre Comisia Comunitatilor Europene la 29 iunie 1973 (a se vedea Bulletin des Communautés européennes, suplimentul 11/73, p. 20), potrivit caruia „[e]lementele avute in vedere la acest alineat trebuie excluse de la calculul pro rata, in scopul evitarii posibilitatii de a denatura semnificatia reala, in masura in care astfel de elemente nu reflecta activitatea profesionala a persoanei impozabile. Aceasta este situatia vanzarilor avand ca obiect bunuri de capital si a operatiunilor imobiliare sau financiare efectuate doar cu titlu accesoriu, mai precis, care au doar o importanta secundara sau accidentala in raport cu cifra globala de afaceri a intreprinderii. De altfel, aceste operatiuni nu sunt excluse decat daca nu fac parte din activitatea profesionala curenta a persoanei impozabile”.
23. In aceasta privinta, Curtea s a pronuntat deja in sensul ca excluderea operatiunilor financiare accesorii din numitorul raportului utilizat pentru calculul pro rata conform articolului 19 din A sasea directiva urmareste asigurarea respectarii obiectivului neutralitatii perfecte garantat de sistemul comun de TVA. Daca toate rezultatele operatiunilor financiare ale persoanei impozabile legate de o activitate impozabila ar trebui incluse in acest numitor, chiar si atunci cand obtinerea unor astfel de rezultate nu implica vreo folosire de bunuri sau de servicii pentru care se datoreaza TVA sau, cel putin, nu implica decat o utilizare foarte limitata, calculul deducerii ar fi denaturat (Hotararea din 11 iulie 1996, Régie dauphinoise, C 306/94, Rec., p. I 3695, punctul 21).
24. Asadar, prin adoptarea dispozitiilor articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva, legiuitorul comunitar a inteles sa excluda de la calculul pro rata cifra de afaceri aferenta vanzarii de bunuri, atunci cand aceasta vanzare are un caracter neobisnuit in raport cu activitatea curenta a respectivei persoane impozabile si, prin urmare, nu necesita o utilizare a bunurilor sau a serviciilor de folosinta mixta intr o modalitate care sa fie proportionala cu cifra de afaceri pe care aceasta o genereaza. Dupa cum a subliniat avocatul general la punctul 68 din concluzii, includerea acestei cifre de afaceri in calculul pro rata de deducere ar denatura rezultatul in sensul ca nu ar mai reflecta acea parte a utilizarii bunurilor sau a serviciilor destinate unei folosinte mixte pentru activitatile taxabile si pentru activitatile scutite de TVA.
25. In aceste conditii, notiunea „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” in sensul articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva nu poate include bunurile a caror vanzare are caracterul unei activitati economice curente pentru respectiva persoana impozabila. Astfel, pentru persoana interesata, achizitionarea si, ulterior, vanzarea unor astfel de bunuri presupune utilizarea curenta de bunuri si servicii de folosinta mixta. Din moment ce aceasta vanzare face parte din activitatile curente si taxabile ale persoanei impozabile, cifra de afaceri aferenta acestora trebuie luata in considerare la calculul pro rata de deducere pentru a reflecta mai bine acea parte a utilizarii, pentru aceste activitati, a bunurilor si a serviciilor destinate unei folosinte mixte, cu exceptia cazului in care s ar incalca obiectivul de neutralitate a sistemului comun de TVA.
26. In consecinta, daca vanzarea autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing la incetarea acestora are, precum in actiunea principala, caracterul unei activitati curente pentru respectiva persoana impozabila care o efectueaza intr un mod profesional si sistematic, ar fi contrar obiectivului de neutralitate mentionat ca aceasta persoana impozabila sa nu fie scutita in mod efectiv de partea de TVA suportat pentru cheltuielile generale care au servit la realizarea acestei vanzari si, prin urmare, la efectuarea activitatii economice curente taxabile. Rezulta ca nu se poate considera ca cifra de afaceri aferenta unei astfel de vanzari se refera la „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” in sensul articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva.
27. Aceasta concluzie nu ar putea fi repusa in discutie de imprejurarea ca, in cadrul Celei de a doua directive 67/228/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Structura si procedurile de aplicare ale sistemului comun privind taxa pe valoarea adaugata (JO 1967, 71, p. 1303, denumita in continuare „A doua directiva”), Curtea a apreciat ca notiunea „bunuri de capital” care figureaza la articolul 17 primul paragraf a treia liniuta din aceasta directiva se refera la bunurile care, fiind utilizate in scopul desfasurarii unei activitati economice, se disting prin caracterul lor durabil si prin valoarea lor, fapt ce determina ca, in mod normal, costurile de achizitie sa nu fie inregistrate in contabilitate drept cheltuieli curente, ci sa fie amortizate in decursul mai multor exercitii financiare (Hotararea din 1 februarie 1977, Verbond van Nederlandse Ondernemingen, 51/76, Rec., p. 113, punctul 12).
28. In cauza in care s a pronuntat Hotararea Verbond van Nederlandse Ondernemingen, instanta de trimitere trebuia sa stabileasca daca, prin raportare la legislatia olandeza in vigoare, echipamentul de birou cu valoare scazuta putea fi considerat bun de capital care, potrivit articolului 17 din A doua directiva, putea fi exclus de la dreptul de deducere a TVA ului prevazut de aceasta directiva. Or, chiar presupunand ca unele autovehicule cumparate de o intreprindere, in vederea desfasurarii activitatilor sale economice, au vocatia de a constitui bunuri de capital in sensul interpretarii date in acest context articolului 17 din A doua directiva, totusi nu se poate deduce, doar pe baza criteriilor statuate de Curte in aceasta hotarare, ca astfel de autovehicule trebuie calificate drept bunuri de capital in vederea aplicarii articolului 19 alineatul (2) din A sasea directiva.
29. Intr adevar, excluderea intr un mod general de la calculul pro rata de deducere a bunurilor care, utilizate in scopul desfasurarii unei activitati economice, se disting cu certitudine prin caracterul lor durabil si prin valoarea lor, fapt ce determina ca, in mod normal, costurile de achizitie sa nu fie inregistrate in contabilitate drept cheltuieli curente, ci sa fie amortizate in cursul mai multor exercitii financiare, fara a se tine seama de faptul ca vanzarea acestora la incetarea contractelor de leasing face parte integranta din activitatea curenta a persoanei impozabile, ar fi contrar obiectivului de neutralitate a sistemului comun de TVA.
30. Acesta este motivul pentru care definitia bunurilor de capital mentionata la articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva, care prevede sistemul special de calcul a pro rata de deducere, nu coincide in mod obligatoriu cu definitia retinuta pentru aplicarea sistemului general de deducere instituit prin A doua directiva.
31. Asadar, interpretarea Curtii din Hotararea Verbond van Nederlandse Ondernemingen, citata anterior, nu este relevanta pentru a raspunde la intrebarea adresata.
32. Nu este relevant nici faptul ca articolul 20 alineatul (4) din A sasea directiva lasa statelor membre posibilitatea de a defini notiunea de bunuri de capital.
33. Intr adevar, pe de o parte, rezulta in mod clar din modul de formulare a acestei dispozitii ca dreptul acordat astfel statelor membre este valabil doar pentru aplicarea articolului 20 alineatele (2) si (3), care prevede regimul de regularizare a deducerilor.
34. Pe de alta parte, acest drept nu poate fi recunoscut statelor membre pentru a aplica norme de calcul pro rata definite la articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva fara a se incalca vointa legiuitorului comunitar exprimata in al doisprezecelea considerent al acestei directive, potrivit caruia este necesar ca proportia de deducere sa fie calculata in mod similar in toate statele membre.
35. In aceste conditii, regimul de regularizare a deducerilor, astfel cum este prevazut la articolul 20 din A sasea directiva, si norma speciala cuprinsa la articolul 19 alineatul (2) ultima teza, care prevede includerea transferurilor de bunuri de capital in calculul pro rata de deducere mentionat, in cadrul acestui regim de regularizare, la articolul 20 alineatul (5) din aceeasi directiva, nu influenteaza interpretarea care trebuie data notiunii de bunuri de capital excluse de la calculul pro rata in temeiul articolului 19 alineatul (2) prima teza din A sasea directiva, fiind necesar ca aceasta notiune sa fie interpretata in Comunitate in mod autonom si uniform.
36. Tinand seama de considerentele de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca notiunea „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” nu include autovehiculele pe care o intreprindere de leasing le achizitioneaza pentru a le inchiria si, ulterior, pentru a le vinde la incetarea contractelor de leasing, precum in actiunea principala, din moment ce vanzarea respectivelor autovehicule, la incetarea acestor contracte, face parte integranta din activitatile economice curente ale acestei intreprinderi.
Cu privire la cheltuielile de judecata
37. Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declara:
Articolul 19 alineatul (2) din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare trebuie interpretat in sensul ca notiunea „bunuri de capital utilizate de persoana impozabila in scopul desfasurarii activitatii sale economice” nu include autovehiculele pe care o intreprindere de leasing le achizitioneaza pentru a le inchiria si, ulterior, pentru a le vinde la incetarea contractelor de leasing, precum in actiunea principala, din moment ce vanzarea respectivelor autovehicule, la incetarea acestor contracte, face parte integranta din activitatile economice curente ale acestei intreprinderi.
Sursa: site-ul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close