Stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2010
In M. Of. nr. 104 din 16 februarie 2010 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 135/2010 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2010.
Din cuprins:
ART. 1 – Pentru semestrul I al anului 2010, începând cu luna martie, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2006 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată prin Legea nr. 187/2006, şi ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2007 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobată prin Legea nr. 154/2007, se menţine la nivelul ultimei valori nominale indexate de 8,72 lei.
ART. 2 – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.