Obiectie de neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante
In M. Of. nr. 115 din 19 februarie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 89/2010 asupra obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
Din cuprins:
Cu Adresa nr. 51/223 din 14 ianuarie 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, formulata de un numar de 52 de deputati, si anume: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chitoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Stefania Gorghiu, Titi Holban, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan Stefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Ionel Palar, Viorel Palasca, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina Ancuta Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu, Adriana Ana Saftoiu, Nini Sapunaru, George Adrian Scutaru, Ionut Marian Stroe, Gheorghe Mirel Talos, Ioan Timis, Diana Adriana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga si Mihai Alexandru Voicu.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 473 din 15 ianuarie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 151A/2010.
In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca, dupa adoptarea de catre Senat a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, “in procedura legislativa de la nivelul Camerei decizionale, a fost adaugat un al 7-lea domeniu in care Guvernul va fi abilitat sa emita ordonante pana la reluarea lucrarilor Parlamentului in prima sesiune ordinara a anului 2010”. Or, “completarea art. 1 din proiectul de lege cu un nou domeniu s-a facut cu incalcarea art. 61 din Constitutie, deoarece Camera de reflectie a examinat si s-a pronuntat asupra unui proiect ce cuprindea doar 6 domenii in care urma sa opereze delegarea legislativa. In aceste conditii, delegarea legislativa cu privire la capitolul 7 – administratie si interne – ar emana doar de la Camera decizionala, situatie ce ar contraveni flagrant principiului bicameralismului consfintit de Constitutia Romaniei, asa cum s-a conturat el in jurisprudenta Curtii Constitutionale”. Se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 710 din 6 mai 2009, in care s-a statuat ca situatia in care forma adoptata de Camera decizionala se indeparteaza in mod substantial de forma adoptata de Camera de reflectie “echivaleaza cu excluderea acesteia din urma din procesul de legiferare”.
Se mai arata ca, intrucat legea criticata este o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonante, aceasta trebuie sa fie “rezultanta manifestarii de vointa concordante a ambelor Camere ale Parlamentului” si sa contina anumite elemente obligatorii, respectiv perioada de abilitare si domeniile in care se pot adopta ordonantele. Adaugarea unui nou domeniu de abilitare de catre Camera decizionala, care nu a fost avut in vedere de Camera de reflectie, face ca forma finala a legii sa se indeparteze substantial de forma adoptata de Camera de reflectie, “fiind modificate dispozitii esentiale ale legii de abilitare, respectiv domeniile in care se pot adopta ordonantele”.
In concluzie, in opinia autorilor sesizarii, “art. 1 din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonante, adoptata de Camera Deputatilor pe data de 11 ianuarie 2010, sufera de grave vicii de neconstitutionalitate extrinseca, fiind adoptata cu incalcarea flagranta a dispozitiilor art. 61 din Constitutie, prin care este consfintit principiul bicameralismului”.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/352 din 25 ianuarie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea a fost depusa tardiv. Astfel, termenul de doua zile “care este cel de pastrare a legii, in vederea exercitarii dreptului de sesizare, nu este calculat pe zile libere si nu este de 48 de ore”. In cauza, “termenul de doua zile a inceput sa curga incepand cu data de 11 ianuarie 2010 si s-a implinit la sfarsitul datei de 12 ianuarie 2010 (ora 24,00). Chiar in cazul in care data de 12 ianuarie 2010 ar fi luata in considerare, ca moment al inceperii curgerii termenului de doua zile, acesta s-a implinit la sfarsitul zilei de 13 ianuarie 2010 (ora 24,00). Cum sesizarea a fost depusa si inregistrata, la secretarul general al Camerei Deputatilor, pe data de 14 ianuarie 2010, ora 15,00, aceasta este tardiva, fiind depusa peste termenul legal prevazut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale”.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/233/E.B. din 22 ianuarie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca sesizarea este inadmisibila, intrucat Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante a fost promulgata prin Decretul Presedintelui Romaniei nr. 11/2010, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei si a intrat in vigoare la data de 17 ianuarie 2010. Se arata ca, “in contextul actual, legea in discutie nu mai poate face obiectul unui control de constitutionalitate a priori – reglementat de dispozitiile art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei, republicata – care, prin esenta sa, nu poate viza decat legile inainte de promulgare”.
Presedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
Cu Adresa inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 572 din 19 ianuarie 2010, Grupul parlamentar al PNL, din care fac parte deputatii autori ai sesizarii, a depus la dosarul cauzei un Memoriu referitor la sesizarea privind neconstitutionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
In acest memoriu se arata ca Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante a fost adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, in data de 11 ianuarie 2010, iar anuntul privind posibilitatea exercitarii dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala a fost facut in plenul Camerei in data de 12 ianuarie 2010. In data de 14 ianuarie 2010 legea a fost transmisa Presedintelui Romaniei, care “a emis Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante […], avand drept consecinta publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei” a acestei legi, in aceeasi data.
Se sustine ca decretul de promulgare a legii criticate “a fost emis in interiorul termenului de protectie pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie, termen stabilit de legiuitor in art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, avand drept rezultat blocarea exercitarii dreptului conferit de legiuitorul constituant unor categorii de persoane si autoritati publice prin art. 146 lit. a)”. Se sustine ca textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretat in lumina principiilor generale de drept, care conduc la concluzia ca termenele de doua zile, respectiv 5 zile prevazute de acesta trebuie calculate pe zile libere, iar nu pe zile calendaristice. Se apreciaza ca “interpretarea potrivit careia termenul ar include ziua notificarii, in fapt, reduce termenul de doua zile la o zi, situatie care in cazul unor subiecte de sezina echivaleaza cu imposibilitatea exercitarii efective a dreptului conferit de art. 146 lit. a) din Constitutie. Or, este evident ca nu aceasta a fost intentia legiuitorului constituant, existenta unor termene de protectie rezonabile, care sa asigure tuturor posibilitatea exercitarii dreptului in mod efectiv, fiind implicita in textul art. 146 lit. a) din Constitutie”. Interpretarea potrivit careia nu se aplica dreptul comun in materie (art. 101 din Codul de procedura civila) “reduce termenul de protectie sub pragul rezonabil, echivaland practic cu lipsirea de efecte a art. 146 lit. a) din Constitutie in cazul unor subiecte de drept tinute de alte conditionari legale, cum este cazul presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.
Se mai arata si faptul ca pe “pagina de internet a Camerei Deputatilor se mentioneaza faptul ca proiectul legii in cauza figureaza ca facand obiectul procedurii legislative ordinare, mentiune care ori este adevarata si atunci termenul de referinta este de 5 zile, ori este falsa si a fost de natura sa induca in eroare pe cei interesati asupra termenului pe care il au la dispozitie pentru atacarea legii”.
CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii legii criticate.
Obiectul sesizarii il constituie Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 61 alin. (2), care consacra principiul bicameralismului.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie, “Curtea Constitutionala […] se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori” […], textul constitutional citat fiind preluat prin dispozitiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit carora: “Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.”
Procedand la examinarea conditiilor de admisibilitate a sesizarii intemeiate pe dispozitiile legale mai sus citate, Curtea constata ca acestea nu sunt indeplinite in cauza, intrucat Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante a fost promulgata de Presedintele Romaniei prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 si, primind numarul 9, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, data la care s-a formulat si sesizarea pentru controlul constitutionalitatii acestei legi, inregistrata la Curtea Constitutionala in 15 ianuarie 2010. Intrucat legea ce face obiectul sesizarii a fost promulgata anterior sesizarii Curtii Constitutionale cu prezenta obiectie de neconstitutionalitate, Curtea nu poate proceda la examinarea criticilor de neconstitutionalitate formulate, urmand sa respinga sesizarea ca inadmisibila.
In ceea ce priveste sustinerile cuprinse in memoriul depus in sustinerea sesizarii, in sensul ca la promulgarea legii criticate in cauza nu au fost respectate termenele prevazute de dispozitiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, termene care, in opinia autorilor memoriului, se calculeaza pe zile libere, Curtea constata ca acestea nu pot fi retinute.
Astfel, referitor la procedura de promulgare a legilor, Constitutia prevede in art. 77 alin. (1) ca “Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui Romaniei. Promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire”. Nicio norma constitutionala nu prevede termenul in care o lege adoptata de Parlament se trimite spre promulgare Presedintelui Romaniei si nici perioada sau conditiile in care legea adoptata se pastreaza la dispozitia subiectelor de drept public abilitate sa exercite dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale. Procedura premergatoare trimiterii legii spre promulgare este reglementata prin Legea nr. 47/1992, care stabileste, prin dispozitiile art. 15 alin. (2) si (3), urmatoarele: “(2) In vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, legea se comunica Guvernului, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si Avocatului Poporului si se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si la cel al Senatului. In cazul in care legea a fost adoptata cu procedura de urgenta, termenul este de 2 zile.
(3) Data la care legea a fost depusa la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunostinta in plenul fiecarei Camere in termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea si comunicarea se fac numai in zilele in care Camerele Parlamentului lucreaza in plen.”
In acelasi sens, dispozitiile art. 133 alin. (3) – (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor prevad ca: “(3) Legea adoptata de Camera Deputatilor cu privire la care Senatul s-a pronuntat ca prima Camera sesizata ori, dupa caz, in calitate de Camera decizionala pentru unele prevederi, semnata de presedintele Camerei Deputatilor si de presedintele Senatului, se comunica, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si Avocatului Poporului si se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si la secretarul general al Senatului, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale. Daca legea este adoptata in procedura de urgenta, termenul este de doua zile.
(4) Data la care legea adoptata a fost depusa la secretarul general al Camerei Deputatilor se comunica deputatilor, in termen de 24 de ore de la depunere.
(5) Dupa implinirea termenelor prevazute la alin. (3) legea se trimite, sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor, Presedintelui Romaniei in vederea promulgarii.”
Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevazute de textele legale citate, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat in jurisprudenta sa, intr-o cauza similara, statuand, prin Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, ca acestea “sunt termene care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice si, prin urmare, in masura in care nu se prevede altfel in mod expres, nu se calculeaza pe zile libere”. Dispozitiile art. 101 din Codul de procedura civila, potrivit carora “termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul”, invocate in cuprinsul memoriului, nu sunt aplicabile in dreptul public, supus regulii in virtutea careia termenele, in acest domeniu, se calculeaza pe zile calendaristice, in sensul ca se include in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste.
Urmarind fisa referitoare la derularea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, precum si stenogramele sedintelor Parlamentului, se constata ca aceasta lege a fost adoptata de Senat in data de 6 ianuarie 2010, iar de Camera Deputatilor in 11 ianuarie 2010.
In data de 11 ianuarie 2010, legea a fost depusa la secretarul general al Camerei Deputatilor pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale. Acest aspect a fost adus la cunostinta deputatilor in sedinta din 11 ianuarie 2010. De asemenea, depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputatilor si Senatului, in vederea exercitarii de catre deputati si senatori a dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, a fost adusa la cunostinta deputatilor si senatorilor in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 12 ianuarie 2010.
In data de 14 ianuarie 2010, legea a fost transmisa Presedintelui Romaniei pentru promulgare, fiind promulgata prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010.
Se mai constata ca, intrucat legea examinata a fost adoptata prin procedura de urgenta (astfel cum rezulta atat din fisa referitoare la derularea procesului legislativ, cat si din stenogramele sedintelor Parlamentului), termenul de pastrare a legii, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, este de doua zile. Chiar si in ipoteza in care se considera ca acest termen a inceput sa curga din data de 12 ianuarie 2010, cand s-a comunicat in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului depunerea legii la secretarii generali ai Camerelor, in vederea exercitarii dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala, concluzia este ca termenul de doua zile prevazut de art. 15 alin. (2) teza finala din Legea nr. 47/1992 s-a implinit la sfarsitul zilei de 13 ianuarie 2010. Prin urmare, trimiterea legii spre promulgare in data de 14 ianuarie 2010 si promulgarea acesteia in aceeasi data s-au facut cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile. Decretul nr. 11 pentru promulgarea legii a fost publicat, conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constitutie, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, impreuna cu textul legii. Prin urmare, sesizarea formulata de cei 52 de deputati pentru controlul constitutionalitatii legii, depusa la secretarul general al Camerei Deputatilor in ziua de 14 ianuarie 2010 si inregistrata la Curtea Constitutionala in 15 ianuarie 2010, este inadmisibila spre a fi examinata pe fond de catre Curtea Constitutionala, conform prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, precum si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca obiectia de neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante este inadmisibila.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 26 ianuarie 2010 si la aceasta au participat: Acsinte Gaspar, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Petre Lazaroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecatori.
*
OPINIE CONCURENTA
Respingerea ca inadmisibila a sesizarii de neconstitutionalitate, pronuntata cu unanimitate de voturi, este consecinta faptului ca a fost inregistrata dupa promulgarea si publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei. Aceasta deoarece, in conditiile prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie, referitoare la controlul a priori, Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgare.
Este insa de observat cronologia procesului legislativ. Astfel, pe data de 11 ianuarie 2010, in calitate de Camera decizionala, Camera Deputatilor a adoptat proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, data la care s-a comunicat si inceperea curgerii termenului pentru formularea eventualelor obiectii de neconstitutionalitate. Pe data de 12 ianuarie 2010, in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, si senatorii au luat cunostinta despre depunerea legii la secretarii generali, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale. Sesizarea de neconstitutionalitate a fost depusa la secretarul general al Camerei Deputatilor pe data de 14 ianuarie 2010, fiind inregistrata sub nr. 51/223, apoi transmisa Curtii Constitutionale pe data de 15 ianuarie 2010, unde a fost inregistrata sub nr. 473. Tot pe data de 14 ianuarie 2010, legea a fost promulgata de catre Presedintele Romaniei prin Decretul nr. 11 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din aceeasi zi. Deoarece legea a fost adoptata in procedura de urgenta, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale a fost de doua zile, termen care, pentru deputati, a inceput sa curga pe data de 11 ianuarie, iar pentru senatori, pe data de 12 ianuarie 2010.
Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, apreciez ca era necesara reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curtii Constitutionale, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 233/1999, in sensul ca acestea sunt termene care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice si, prin urmare, in masura in care nu se prevede altfel in mod expres, nu se calculeaza pe zile libere.
In dezacord cu opinia majoritara, apreciez ca, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, in sensul ca nu se include in termen ziua in care el incepe sa curga si nici ziua in care se implineste. Avem in vedere natura termenului, distinctiile dintre termenele referitoare la masurile restrictive de drepturi si cele puse la dispozitie pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, dar si importanta raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice. Prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale statueaza ca respectivele termene sunt puse la dispozitie in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, sens in care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si al Senatului cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare. Avem in vedere si prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora procedura jurisdictionala constitutionala se completeaza cu regulile procedurii civile, dar si cele ale art. 101 din Codul de procedura civila, potrivit carora termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
Din aceasta perspectiva, apreciez ca poate fi pusa in discutie chiar si constitutionalitatea unui decret prin care se promulga o lege in interiorul termenului de sesizare a Curtii Constitutionale, facand astfel inoperant controlul a priori.
Judecator,
prof. univ. dr. Tudorel Toader