„Mediu – Directiva 1999/31/CE – Articolul 10 – Taxa speciala pentru depozitarea deseurilor solide – Supunerea operatorului unui depozit la plata acestei taxe – Costuri de exploatare a unui depozit – Directiva 2000/35/CE – Dobanzi de intarziere”

HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE
(Camera a doua)
25 februarie 2010
In cauza C 172/08,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 234 CE de Commissione tributaria provinciale di Roma (Italia), prin decizia din 1 aprilie 2008, primita de Curte la 25 aprilie 2008, in procedura
Pontina Ambiente Srl
impotriva
Regione Lazio,
CURTEA (Camera a doua),
compusa din doamna C. Toader, presedintele Camerei a opta, indeplinind functia de presedinte al Camerei a doua, domnii C. W. A. Timmermans, K. Schiemann, P. Kūris (raportor) si L. Bay Larsen, judecatori,
avocat general: doamna E. Sharpston,
grefier: doamna R. Seres, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 4 iunie 2009,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Pontina Ambiente Srl, de F. Zadotti, ragioniere, si de A. Presutti, avvocato;
– pentru guvernul italian, de doamna I. Bruni, in calitate de agent, asistata de G. De Bellis, avvocato dello Stato;
– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnii A. Aresu si J. B. Laignelot, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 17 septembrie 2009,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolelor 12 CE, 14 CE, 43 CE si 46 CE, a articolului 10 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deseuri (JO L 182, p. 1, Editie speciala, 15/vol. 5, p. 94), astfel cum a fost modificata prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 septembrie 2003 (JO L 284, p. 1, denumita in continuare „Directiva 1999/31”), precum si a Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea intarzierii efectuarii platilor in cazul tranzactiilor comerciale (JO L 200, p. 35, Editie speciala, 17/vol. 1, p. 226).
2. Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Pontina Ambiente Srl (denumita in continuare „Pontina Ambiente”), pe de o parte, si Regione Lazio, pe de alta parte, in legatura cu doua decizii de impunere prin care se constata plata tardiva de catre Pontina Ambiente a taxei speciale privind depozitele de deseuri solide pentru al treilea si al patrulea trimestru 2004 si prin care se aplica acesteia sanctiuni si se dispune plata de dobanzi.
Cadrul juridic
Reglementarea Uniunii
3. Considerentul (29) al Directivei 1999/31 are urmatorul cuprins:
„[I]ntrucat trebuie luate masuri pentru a garanta faptul ca preturile pentru evacuarea deseurilor in depozitele de deseuri acopera toate costurile care apar la instalarea si exploatarea depozitului de deseuri, inclusiv, pe cat posibil, garantiile financiare sau echivalentul acestora pe care operatorul depozitului de deseuri trebuie sa le depuna, precum si costurile estimative pentru inchiderea amplasamentului, inclusiv cele pentru perioada posttratare”.
4. Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 1999/31 prevede:
„In vederea indeplinirii cerintelor stabilite de Directiva 75/442/CEE [a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deseurile (JO L 194, p. 39), astfel cum a fost modificata prin Decizia 96/350/CE a Comisiei din 24 mai 1996 (JO L 135, p. 32, denumita in continuare «Directiva 75/442»)], in special articolele 3 si 4, prezenta directiva urmareste ca, prin intermediul unor cerinte tehnice si de exploatare stricte privind deseurile si depozitele de deseuri, sa ofere masuri, proceduri si linii directoare pentru a preveni sau a reduce, pe cat posibil, efectele negative asupra mediului si, mai ales, poluarea apelor de suprafata, a apelor subterane, a solului, a aerului si a mediului in general, inclusiv efectul de sera, precum si orice alte riscuri ulterioare pentru sanatatea umana pe care le pot avea activitatile de depozitare a deseurilor pe durata intregului ciclu de viata al depozitului de deseuri.”
5. Potrivit articolului 2 din Directiva 1999/31:
„In sensul prezentei directive:
[…]
(l) operator inseamna persoanele fizice sau juridice care sunt raspunzatoare pentru un depozit de deseuri in conformitate cu legislatia interna a statului membru in care este amplasat respectivul depozit de deseuri; aceste persoane pot varia de la etapa de pregatire pana la perioada posttratare;
[…]
(n) detinator inseamna producatorul deseurilor sau persoanele fizice sau juridice care sunt in posesia deseurilor;
[…]”
6. Articolul 10 din Directiva 1999/31 prevede:
„Statele membre iau masurile necesare pentru a se asigura de faptul ca toate costurile determinate de instalarea si de exploatarea unui depozit de deseuri, inclusiv, pe cat posibil, costul garantiei financiare sau al echivalentului acesteia mentionat la articolul 8 litera (a) punctul (iv), precum si costurile estimative pentru inchidere si operatiile posttratare pentru o perioada de minimum 30 de ani sunt acoperite de pretul stabilit de operator pentru evacuarea oricarui tip de deseu in depozitul respectiv. In functie de cerintele formulate de Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind accesul liber la informatii referitoare la mediu [JO L 158, p. 56], statele membre asigura transparenta activitatii de culegere a datelor si de utilizare a oricarei informatii necesare referitoare la cost.”
7. Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 75/442 are urmatorul cuprins:
„Statele membre iau masuri adecvate pentru a incuraja:
(a) in primul rand, prevenirea sau reducerea producerii de deseuri […]”
8. Articolul 1 din Directiva 2000/35 prevede ca dispozitiile acesteia se aplica tuturor platilor efectuate ca remuneratii pentru tranzactii comerciale.
9. Potrivit articolului 2 punctul 1 din Directiva 2000/35, „tranzactii comerciale” inseamna „tranzactii intre intreprinderi sau intre intreprinderi si autoritati publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost”.
10. Articolul 3 din Directiva 2000/35, intitulat „Dobanzi in cazul intarzierii efectuarii platilor”, prevede printre altele ca statele membre garanteaza ca sunt exigibile dobanzi pentru intarzierea efectuarii platilor si ca acestea pot fi solicitate de creditorul care si a indeplinit obligatiile contractuale si legale si care nu a primit la timp suma datorata, cu exceptia cazurilor in care debitorul nu este raspunzator pentru intarziere.
Reglementarea nationala
11. Pentru a favoriza scaderea cantitatii de deseuri produse, precum si recuperarea de deseuri, de materii prime si de energie, articolul 3 alineatul 24 din Legea nr. 549 din 28 decembrie 1995 privind masuri de rationalizare a finantelor publice (supliment ordinar la GURI nr. 302 din 29 decembrie 1995, denumita in continuare „Legea nr. 549/95”) instituie o taxa speciala pentru depozitele de deseuri solide.
12. Potrivit articolului 3 alineatul 25 din Legea nr. 549/95, faptul generator al acestei taxe este eliminarea deseurilor solide in depozite de deseuri.
13. Din articolul 3 alineatul 26 din Legea nr. 549/95 rezulta ca datoreaza aceasta taxa operatorul intreprinderii de depozitare definitiva, care are obligatia de a repercuta aceasta taxa asupra colectivitatii care depoziteaza deseurile.
14. Articolul 3 alineatul 27 din Legea nr. 549/95 prevede ca taxa speciala pentru eliminarea deseurilor solide in depozite de deseuri este datorata regiunilor.
15. Potrivit articolului 3 alineatele 28 si 29 din Legea nr. 549/95, suma care trebuie platita se determina prin inmultirea valorii acestei taxe cu cantitatea de deseuri depozitata exprimata in kilograme, precum si cu un coeficient corector care tine cont de greutatea specifica, de calitatea si de conditiile de depozitare a deseurilor.
16. Articolul 3 alineatul 31 din Legea nr. 549/95 prevede o sanctiune pecuniara in caz de neplata, de plata partiala sau cu intarziere a taxei mentionate, care poate atinge 400 % fata de cuantumul taxei referitoare la operatiunea efectuata.
17. Articolul 1 alineatul 1 si articolul 2 litera a) din Decretul legislativ nr. 231 din 9 octombrie 2002 privind transpunerea Directivei 2000/35 privind combaterea intarzierii efectuarii platilor in cazul tranzactiilor comerciale (GURI nr. 249 din 23 octombrie 2002, p. 16) preiau in esenta cuprinsul articolelor 1 si 2 din aceasta directiva.
Actiunea principala si cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare
18. Pontina Ambiente, cu sediul in Roma, efectueaza colectarea si eliminarea deseurilor. Activitatea sa consta printre altele in primirea, intr un depozit de deseuri prevazut in acest scop, a deseurilor solide provenind de la diverse comunitati din Regione Lazio, in depozitarea acestora si in tratarea lor pentru obtinerea de produse derivate si de compost, precum si in reducerea volumului lor.
19. In temeiul Legii nr. 549/95 si al legii nationale de punere in aplicare, Pontina Ambiente este supusa platii trimestriale, in favoarea Regione Lazio, a taxei speciale pentru depozitarea deseurilor solide, care trebuie platita cel tarziu in cursul lunii urmatoare incheierii trimestrului civil in care au fost efectuate operatiunile de depozitare. Pontina Ambiente este obligata sa repercuteze aceasta taxa asupra comunelor care depun deseurile in depozite.
20. Societatea mentionata a platit cu intarziere taxa aferenta celui de al treilea si celui de al patrulea trimestru 2004, ceea ce a determinat autoritatile competente din Regione Lazio sa ii adreseze doua decizii de impunere in cursul lunii octombrie 2006 si, in acelasi timp, sa ii aplice sanctiunile pecuniare prevazute la articolul 3 alineatul 31 din Legea nr. 549/95.
21. La 4 ianuarie 2007, Pontina Ambiente a sesizat Commissione tributaria provinciale di Roma cu o cerere de anulare a masurilor adoptate de Regione Lazio.
22. Pontina Ambiente a contestat dispozitiile Legii nr. 549/95 in masura in care desemneaza operatorul depozitului drept persoana care datoreaza taxa in cauza. Aceasta a contestat de asemenea sanctiunile care i au fost aplicate din cauza intarzierii la plata acestei taxe catre Regione Lazio, cu toate ca la originea acestei intarzieri se afla comunele vizate. Ea a denuntat faptul ca plata taxei mentionate de catre operatorul depozitului nu este conditionata de plata de catre comunele in cauza a prestatiei de servicii furnizate si ca nu se prevede nicio sanctiune pentru aceste comune.
23. Societatea mentionata a invocat printre altele o incompatibilitate a anumitor modalitati de aplicare a taxei in cauza in ceea ce priveste determinarea persoanei care o datoreaza si regimul sanctiunilor in caz de plata cu intarziere a taxei cu dreptul Uniunii si, mai exact, cu articolele 12 CE, 14 CE, 43 CE, 46 CE, cu articolul 10 din Directiva 1999/31, precum si cu dispozitiile relevante din Directiva 2000/35.
24. Apreciind ca respectivele critici formulate de Pontina Ambiente ar putea fi fondate, Commissione tributaria provinciale di Roma a decis dupa cum urmeaza:
„Tinand cont de faptul ca articolul 3 alineatele 26 si 31 din Legea nr. 549/95 […] in interpretarea administratiei fiscale si in limitele literale indiscutabile ale acestei dispozitii ar putea fi contrar articolelor 12 [CE], 14 [CE], 43 [CE] si 46 [CE], precum si articolului 10 din Directiva 1999/31 […] si considerentelor [(7), (10), (16) si (19)] […] ale Directivei 2000/35 […], avand, prin urmare, in vedere faptul ca se pune o problema de compatibilitate cu ordinea juridica comunitara a normei nationale citate anterior, suspenda judecarea cauzei si executarea deciziilor de impunere si trimite Curtii problema spre solutionare […] in cadrul competentelor sale specifice.”
Cu privire la cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare
Cu privire la admisibilitatea cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare si la formularea intrebarilor
25. Comisia Comunitatilor Europene pune in discutie admisibilitatea cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare in masura in care, pe de o parte, instanta de trimitere nu a formulat in mod expres o intrebare si, pe de alta parte, cererea mentionata solicita Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea legislatiei nationale cu dreptul Uniunii.
26. Pe de alta parte, guvernul italian si Comisia arata ca decizia de trimitere nu cuprinde nicio indicatie care sa permita sa se inteleaga ratiunea pentru care cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare vizeaza articolele 12 CE, 14 CE, 43 CE si 46 CE.
27. Trebuie amintit ca, pe de o parte, in cadrul unei trimiteri preliminare, desi nu este de competenta Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei dispozitii nationale, aceasta este totusi competenta sa furnizeze instantei nationale toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care sunt de natura sa ii permita sa aprecieze aceasta compatibilitate in vederea solutionarii cauzei deduse judecatii sale (Hotararea din 16 iulie 2009, Futura Immobiliare si altii, C 254/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 28 si jurisprudenta citata).
28. Pe de alta parte, trebuie sa se constate ca, desi instanta de trimitere nu a formulat in mod expres o intrebare, ea a furnizat totusi suficiente indicatii, atat privind elementele de fapt, cat si privind elementele de drept care caracterizeaza actiunea principala, pentru a permite Curtii sa inteleaga obiectul cererii sale si sa ii furnizeze o interpretare a dispozitiilor relevante de drept al Uniunii care poate fi utila pentru solutionarea litigiului mentionat.
29. Aceasta este situatia in ceea ce priveste articolul 10 din Directiva 1999/31 si Directiva 2000/35. In schimb, decizia de trimitere nu furnizeaza nicio explicatie privind relevanta cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare in masura in care vizeaza articolele 12 CE, 14 CE, 43 CE si 46 CE. Mai exact, ea nu precizeaza prin ce anume articolele mentionate ar putea fi aplicabile in situatia pe care o descrie si care, astfel cum a aratat avocatul general la punctele 35-38 din concluzii, pare a fi pur interna unui singur stat membru si a nu prezenta niciun element care sa o puna in legatura cu o situatie transfrontaliera.
30. In aceste conditii, trebuie sa se constate ca cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare este admisibila in masura in care nu vizeaza articolele 12 CE, 14 CE, 43 CE si 46 CE.
31. Din indicatiile furnizate de instanta de trimitere se poate deduce ca cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare se refera la urmatoarele intrebari:
1) Articolul 10 din Directiva 1999/31 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care supune operatorul unui depozit de deseuri unei taxe speciale pentru depozitarea de deseuri solide, care trebuie sa ii fie rambursata de colectivitatea care a depozitat deseurile, si care prevede sanctiuni pecuniare impotriva sa in cazul platii cu intarziere a acestei taxe, fara a impune totusi ca respectiva colectivitate sa ramburseze valoarea taxei mentionate intr un anumit termen acestui operator si sa suporte, in caz de rambursare tardiva, ansamblul costurilor generate de intarzierea sa, inclusiv valoarea sanctiunilor pecuniare aplicate operatorului mentionat?
2) Directiva 2000/35 trebuie interpretata in sensul ca sumele datorate operatorului unui depozit de deseuri de catre o colectivitate care a depozitat deseuri in acest depozit, precum sumele datorate in temeiul rambursarii unei taxe, intra in domeniul de aplicare al directivei mentionate si ca statele membre trebuie, prin urmare, sa garanteze, potrivit articolului 3 din aceasta, ca sunt exigibile dobanzi pentru intarzierea efectuarii platilor sumelor mentionate?
Cu privire la fond
Cu privire la prima intrebare
32. Potrivit articolului 10 din Directiva 1999/31, statele membre iau masurile necesare pentru ca toate costurile determinate de instalarea si de exploatarea unui depozit de deseuri sa fie acoperite de pretul stabilit de operatorul unui astfel de depozit pentru evacuarea oricarui tip de deseu in depozitul respectiv.
33. Astfel cum a aratat avocatul general la punctul 49 din concluzii, articolul 10 din Directiva 1999/31 nu impune statelor membre nicio metoda precisa in privinta finantarii costurilor depozitarii deseurilor. Prin urmare, in stadiul actual al dreptului Uniunii, in masura in care nu exista nicio reglementare adoptata in temeiul articolului 175 CE care sa impuna statelor membre o metoda precisa in ceea ce priveste finantarea acestor costuri, aceasta finantare poate, la alegerea statului membru in cauza, sa fie asigurata in mod diferit, fie prin intermediul unei taxe, fie al unei redevente, fie prin orice alta modalitate (a se vedea, prin analogie, Hotararea Futura Immobiliare si altii, citata anterior, punctul 48).
34. Rezulta ca articolul 10 din Directiva 1999/31 nu se opune ca un stat membru sa instaureze o taxa pentru deseurile depozitate care trebuie achitata de operatorul unui depozit de deseuri si repercutata asupra detinatorului deseurilor care le a depozitat. Acest articol nu se opune nici pronuntarii unor sanctiuni care sa penalizeze operatorul mentionat care plateste taxa respectiva cu intarziere, instaurarea unor astfel de sanctiuni, precum si identificarea persoanei care este supusa unei astfel de taxe intrand in competenta statelor membre.
35. Articolul 10 din Directiva 1999/31 impune totusi, astfel cum rezulta si din considerentul (29) al acestei directive, ca statele membre iau masuri pentru a garanta ca pretul solicitat pentru evacuarea deseurilor in depozite de deseuri este stabilit astfel incat sa acopere toate costurile care apar la instalarea si exploatarea depozitului de deseuri.
36. Aceasta cerinta este o expresie a principiului „poluatorul plateste”, care implica, dupa cum Curtea s a pronuntat deja in contextul Directivei 75/442 si al Directivei 2006/12/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deseurile (JO L 114, p. 9, Editie speciala, 15/vol. 16, p. 45), ca respectivul cost al eliminarii deseurilor este suportat de detinatorii acestora (a se vedea Hotararea din 7 septembrie 2004, Van de Walle si altii, C 1/03, Rec., p. I 7613, punctul 57, Hotararea din 24 iunie 2008, Commune de Mesquer, C 188/07, Rep., p. I 4501, punctul 71, precum si Hotararea Futura Immobiliare si altii, citata anterior, punctele 44 si 45 si jurisprudenta citata). Ea se inscrie in obiectul Directivei 1999/31, care, potrivit articolului 1 alineatul (1), urmareste indeplinirea cerintelor Directivei 75/442, in special ale articolului 3, care impune printre altele statelor membre sa adopte masurile adecvate pentru promovarea prevenirii sau reducerii cantitatilor de deseuri produse.
37. De aici rezulta in special ca, oricare ar fi normele nationale care reglementeaza depozitele de deseuri, normele respective trebuie sa garanteze ca totalitatea cheltuielilor de exploatare a unui astfel de depozit sunt suportate efectiv de detinatorii care depoziteaza deseuri in vederea eliminarii.
38. Prin urmare, daca un stat membru poate instaura o taxa pentru deseuri care trebuie achitata de operatorul unui depozit de deseuri si rambursata acestuia de colectivitatile care depoziteaza deseuri, acest lucru este posibil numai cu conditia ca respectivul dispozitiv fiscal sa fie insotit de masuri prin care se urmareste sa se garanteze ca rambursarea taxei intervine efectiv si in termen scurt, pentru a nu da nastere, in sarcina operatorului, unor cheltuieli de exploatare excesive legate de intarzierile la plata din partea colectivitatilor mentionate si a aduce astfel atingere principiului „poluatorul plateste”. Astfel, a da nastere, in sarcina operatorului, unor astfel de cheltuieli ar conduce la imputarea, in sarcina operatorului mentionat, a costurilor legate de eliminarea unor deseuri pe care nu le a generat, ci carora le asigura pur si simplu eliminarea in cadrul activitatilor sale de prestator de servicii.
39. In orice caz, la fel cum o taxa precum cea in cauza in actiunea principala, calculata pe baza cantitatii de deseuri depozitate, constituie un cost de exploatare in sensul articolului 10 din Directiva 1999/31, fiind necesar sa fie inclus in pretul care trebuie platit operatorului unui depozit de deseuri de catre detinatorul care a depozitat deseuri, toate costurile legate de recuperarea sumelor datorate cu acest titlu de acesta din urma operatorului mentionat si in special costurile care rezulta din intarzierea la plata acestor sume, din care eventualele costuri ocazionate pentru evitarea unei sanctiuni pecuniare, trebuie, pentru indeplinirea cerintelor articolului 10 din Directiva 1999/31, sa se repercuteze in acest pret.
40. Situatia este aceeasi pentru sanctiunile pecuniare aplicate operatorului unui depozit de deseuri din cauza intarzierii la plata unei astfel de taxe, atunci cand aceasta intarziere are drept cauza intarzierea detinatorului deseurilor la plata sumelor datorate in temeiul acestei taxe, ceea ce este de competenta instantei nationale sa verifice.
41. Tinand cont de cele ce preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 10 din Directiva 1999/31 trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care supune operatorul unui depozit de deseuri la plata unei taxe ce trebuie sa ii fie rambursata de colectivitatea locala care a depozitat deseurile si ce prevede sanctiuni pecuniare pentru acesta in cazul platii cu intarziere a acestei taxe, cu conditia totusi ca aceasta reglementare sa fie insotita de masuri prin care se garanteaza ca rambursarea taxei mentionate are loc efectiv si in termen scurt si ca toate costurile legate de recuperare si in special costurile care rezulta din intarzierea la plata sumelor datorate operatorului in acest temei de colectivitatea locala mentionata, inclusiv sanctiunile pecuniare aplicate eventual acestuia si avand drept cauza aceasta intarziere, se repercuteaza in pretul care trebuie platit de aceasta colectivitate operatorului mentionat. Este de competenta instantei nationale sa verifice daca sunt indeplinite aceste conditii.
Cu privire la a doua intrebare
42. Dupa ce la articolul 1 prevede ca dispozitiile sale se aplica tuturor platilor efectuate ca remuneratii pentru tranzactii comerciale, Directiva 2000/35 defineste la articolul 2 punctul 1 „tranzactiile comerciale” ca fiind „tranzactii intre intreprinderi sau intre intreprinderi si autoritati publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost”.
43. Aceste dispozitii au fost transpuse in termeni similari in ordinea juridica italiana prin Decretul legislativ nr. 231 din 9 octombrie 2002.
44. In speta, in ceea ce priveste, in cauza principala, relatia dintre operatorul unui depozit de deseuri si colectivitatea care depoziteaza deseuri, rezulta din indicatiile cuprinse in decizia de trimitere ca acest operator furnizeaza un serviciu acestei colectivitati, si anume eliminarea deseurilor depozitate, iar colectivitatea mentionata ii plateste in contraprestatie o suma care cuprinde, potrivit articolului 3 alineatul 26 din Legea nr. 549/95, valoarea taxei speciale achitate de acesta.
45. Rezulta ca, prin urmare, contrar celor sustinute de guvernul italian, relatia dintre operatorul unui depozit de deseuri si colectivitatea care depoziteaza deseuri constituie o tranzactie intre o intreprindere si o colectivitate publica, ce conduce la o prestare de servicii contra cost si, asadar, la o tranzactie comerciala in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2000/35.
46. Prin urmare, platile efectuate ca remuneratie pentru o astfel de tranzactie intra in domeniul de aplicare al Directivei 2000/35.
47. Rezulta ca, intr o situatie precum cea din cauza principala, statele membre trebuie sa se asigure ca, potrivit articolului 3 din Directiva 2000/35, sunt exigibile dobanzi pentru intarzierea efectuarii platii sumelor datorate in acest temei de catre colectivitatea locala care depoziteaza deseuri operatorului unui depozit de deseuri, sume care cuprind, daca este cazul, dupa cum s a aratat la punctul 38 din prezenta hotarare, valoarea taxei achitate de acest operator si care trebuie rambursata de colectivitatea locala care a depozitat aceste deseuri.
48. Rezulta din cele ce preceda ca trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 1, articolul 2 punctul 1 si articolul 3 din Directiva 2000/35 trebuie interpretate in sensul ca sumele datorate operatorului unui depozit de deseuri de catre o colectivitate locala care a depozitat deseuri, sume precum cele datorate in temeiul rambursarii unei taxe, intra in domeniul de aplicare al directivei mentionate si statele membre trebuie sa se asigure, prin urmare, potrivit articolului 3 din directiva, ca acest operator poate solicita dobanzi in caz de intarziere la plata sumelor mentionate imputabila acestei colectivitati locale.
Cu privire la cheltuielile de judecata
49. Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:
1) Articolul 10 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deseuri, astfel cum a fost modificata prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 septembrie 2003, trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care supune operatorul unui depozit de deseuri la plata unei taxe ce trebuie sa ii fie rambursata de colectivitatea locala care a depozitat deseurile si ce prevede sanctiuni pecuniare pentru acesta in cazul platii cu intarziere a acestei taxe, cu conditia totusi ca aceasta reglementare sa fie insotita de masuri prin care se garanteaza ca rambursarea taxei mentionate are loc efectiv si in termen scurt si ca toate costurile legate de recuperare si in special costurile care rezulta din intarzierea la plata sumelor datorate operatorului in acest temei de colectivitatea locala mentionata, inclusiv sanctiunile pecuniare aplicate eventual acestuia si avand drept cauza aceasta intarziere, se repercuteaza in pretul care trebuie platit de aceasta colectivitate operatorului mentionat. Este de competenta instantei nationale sa verifice daca sunt indeplinite aceste conditii.
2) Articolul 1, articolul 2 punctul 1 si articolul 3 din Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea intarzierii efectuarii platilor in cazul tranzactiilor comerciale trebuie interpretate in sensul ca sumele datorate operatorului unui depozit de deseuri de catre o colectivitate locala care a depozitat deseuri, sume precum cele datorate in temeiul rambursarii unei taxe, intra in domeniul de aplicare al directivei mentionate si statele membre trebuie sa se asigure, prin urmare, potrivit articolului 3 din directiva, ca acest operator poate solicita dobanzi in caz de intarziere la plata sumelor mentionate imputabila acestei colectivitati locale.
Sursa: site-ul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene