Editorialul lunii mai

Era odată un om căruia o perioadă i-a mers mai rău, apoi mai bine şi când credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior, a aflat de prin sat că va veni criza. Tot cugetând el (în timp ce vecinii lui căutau să facă provizii pentru criză) a ajuns la concluzia: „las că nu mă loveşte chiar pe mine”. Şi plecând de la cugetarea sa a zis: „rezolv eu criza cu nişte investiţii care îmi vor scădea cheltuielile”. Uite aşa a ajuns omul la concluzia că poate e bine să îşi pună nişte termopane. Cum nu avea bani s-a dus la bancă şi a luat un credit (pentru nevoi personale, nu credit de investiţii). Tocmai când i s-a aprobat creditul a venit şi ziua în care trebuia să plece în concediu. Dar dacă tot a luat banii de la bancă, ar fi fost păcat să nu îi ia cu el (pentru orice eventualitate, nu pentru a-i cheltui). În concediu, surpriză, totul costă mai mult decât se aştepta şi apoi, de ce să nu facă cinste şi la prieteni să poată să câştige şi titlul de „cel mai de gaşcă”. Tocmai luase împrumutul şi, dacă tot erau lichidităţi, de ce să nu beneficieze de ele (doar la anul o va duce mai bine şi va lua termopanele din salariu).

Aproape trece concediul, rămâne fără bani, nu are de unde să se mai împrumute şi dintr-o dată se deşteaptă: „a venit criza, trebuie făcute nişte economii, hai să scurtez concediul. Ce soluţie salvatoare: câteva zile de concediu mai puţin şi se rezolvă criza! Apoi sigur o voi duce mai bine …. Doar că … nu am pus termopane, banii de la bancă nu îi mai am, ratele devin scadente, stomacul e tot mai gălăgios”.

Ce putem să spunem în acest caz: că economiile făcute la timp în concediu (nu când sacul nu mai avea bani) i-ar fi lăsat la dispoziţie banii pentru termopane, ratele s-ar fi acoperit din economiile de la întreţinere, ar mai fi trecut un an şi apoi ar fi fost mai bine. Sau măcar poate nu ar fi fost mai rău. Şi că eventual povestea este chiar reală dacă înlocuim termopanele cu investiţiile publice, tăierea concediului cu tăierea veniturilor şi de aici fiecare poate da ce sens vrea celorlalte aspecte, în funcţie de imaginaţie.

Oricum, cel puţin pe termen scurt (unii ar zice că doar pe termen foarte scurt) am scăpat de majorarea impozitelor. Pe termenul mediu şi lung …Dumnezeu cu mila…

Redacţia

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close