Decizia Curtii Constitutionale nr. 518/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Codul fiscal

In M. Of. nr. 337 din 20 mai 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 518/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Helios Impex” – S.R.L. in Dosarul nr. 49/117/2009 al Tribunalului Cluj – Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurari sociale.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondata.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 27 februarie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 49/117/2009, Tribunalul Cluj – Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Helios Impex” – S.R.L. in dosarul de mai sus.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca, prin textul de lege criticat, legiuitorul acorda statului si unitatilor administrativ-teritoriale o pozitie privilegiata fata de cea a celorlalte persoane de drept privat. In acest sens se apreciaza ca impozitul pe cladirile aflate in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale este datorat de concesionarii, locatarii sau titularii dreptului de administrare sau folosinta a acestora, in timp ce proprietarul cladirilor este scutit de o atare obligatie. Se mai sustine ca nu este echitabil ca titularul unui drept de proprietate privata, in speta statul sau unitatile administrativ-teritoriale, sa fie scutit de la plata impozitului pe cladiri si acest impozit sa fie suportat de cel care are doar atributul folosintei cladirilor si nu toate atributele dreptului de proprietate.
Un atare regim juridic ii discrimineaza atat pe concesionari, locatari sau alti titulari ai dreptului de administrare sau folosinta care trebuie sa plateasca impozit pe cladire, pe langa chirie, redeventa sau contravaloarea folosintei cladirii, cat si pe persoanele de drept privat care au in proprietate cladiri pe care le-au inchiriat si care nu sunt scutite de plata impozitului pe cladire.
Se considera ca textul legal criticat incalca si prevederile art. 56 alin. (2) din Constitutie, intrucat prevede in sarcina statului si unitatilor administrativ-teritoriale un regim fiscal de favoare.
Tribunalul Cluj – Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale arata ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, sens in care face trimitere la jurisprudenta in materie.
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 218 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006.
Textul criticat are urmatorul cuprins:
– Art. 249 alin. (3):
“Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, altele decat cele de drept public, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri.”
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (2) si (7) privind dreptul de proprietate privata si ale art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului sau din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 324 din 29 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2007, Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, si Decizia nr. 857 din 9 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea, respingand exceptiile ridicate, a constatat ca scutirea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, in calitate de proprietari, de la plata impozitului pe cladiri nu opereaza in cazurile in care cladirea sau incaperi din aceasta sunt concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice care intreprind activitati economice. Optiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile cladirile proprietatea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale folosite in alte scopuri decat cele economice nu poate fi considerata discriminatorie, ci reprezinta expresia politicii fiscale si bugetare pe care statul si-o asuma la un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu a retinut incalcarea prevederilor constitutionale invocate, sub aspectul crearii unei situatii privilegiate in favoarea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale.
Curtea a mai statuat ca numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite in favoarea anumitor categorii de contribuabili si in anumite perioade de timp, in functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si in raport cu situatia economico-financiara a tarii in perioadele respective. Asa fiind, legiuitorul, dand expresie politicii fiscale si bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite si taxe, in masura in care acestea sunt proportionale, rezonabile si echitabile, conditie indeplinita in cazul de fata, cu atat mai mult cu cat concesionarea, inchirierea, ca si darea in administrare si in folosinta a cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale se fac in general pe termen foarte lung, prin conventii/acte intervenite intre partile interesate.
Totodata, Curtea a mai stabilit ca autoritatile publice – creditori bugetari – pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, intrucat pentru a putea functiona sunt finantate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel ca ar fi absurd ca autoritatile in cauza sa fie obligate formal sa plateasca din buget o taxa care revine aceluiasi buget.
Intrucat nu au aparut imprejurari noi, care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale in aceasta materie, solutia adoptata in precedent, precum si considerentele pe care aceasta se intemeiaza isi mentin valabilitatea si in cauza de fata.
Pentru motivele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Helios Impex” – S.R.L. in Dosarul nr. 49/117/2009 al Tribunalului Cluj – Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurari sociale.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 27 aprilie 2010.