Aprobarea limitelor pe anul 2010 pentru finantarile rambursabile care pot fi contractate si pentru tragerile din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza a fi contractate de catre unitatile administrativ-teritoriale
In M. Of. nr. 382 din 9 iunie 2010 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 480/2010 privind aprobarea limitelor pe anul 2010 pentru finantarile rambursabile care pot fi contractate si pentru tragerile din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza a fi contractate de catre unitatile administrativ-teritoriale.
Din cuprins:
ART. 1 – Pentru incadrarea in nivelul deficitului bugetului general consolidat, in anul 2010, unitatile administrativ-teritoriale pot contracta finantari rambursabile, reprezentand datorie publica locala, prin imprumuturi de la institutii de credit si prin emisiuni de titluri de valoare pentru realizarea de investitii publice de interes local, in limita sumei de 1.600 milioane lei, potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 2 – Pentru incadrarea in nivelul deficitului bugetului general consolidat, in anul 2010, unitatile administrativ-teritoriale pot efectua trageri din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza a fi contractate prin imprumuturi si prin emisiuni de titluri de valoare pentru realizarea de investitii publice de interes local, reprezentand datorie publica locala, in limita sumei de 1.300 milioane lei.
ART. 3 – In limitele prevazute la art. 1 si 2 nu se includ finantarile rambursabile pentru prefinantarea si/sau cofinantarea proiectelor care beneficiaza de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, inclusiv cele cuprinse in programul HIPERB, si tragerile din aceste finantari rambursabile, contractate sau care urmeaza a fi contractate de catre unitatile administrativ-teritoriale.
ART. 4 – (1) Comisia de autorizare a imprumuturilor locale, constituita potrivit prevederilor art. 61 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, autorizeaza finantarile rambursabile care urmeaza a fi contractate de unitatile administrativ-teritoriale, precum si tragerile ce se pot efectua din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza a fi contractate si in limita carora se pot efectua plati, cu incadrarea in limitele prevazute la art. 1 si 2.
(2) In limitele prevazute la art. 1 si 2 se includ si finantarile rambursabile a caror contractare, precum si tragerile din finantarile rambursabile a caror efectuare au fost autorizate de catre Comisia de autorizare a imprumuturilor locale pentru anul 2010.
(3) In limita prevazuta la art. 1 se stabilesc limite pe categorii de unitati administrativ-teritoriale in functie de ponderea veniturilor proprii ale bugetelor locale realizate in anul 2009 de fiecare categorie de unitati administrativ-teritoriale in totalul acestor venituri ale bugetelor locale pe ansamblul tarii, realizate in anul 2009, dupa cum urmeaza:
a) pentru comune: 275,39 milioane lei;
b) pentru orase: 119,60 milioane lei;
c) pentru municipii: 545,28 milioane lei;
d) pentru judete: 223,29 milioane lei;
e) pentru municipiul Bucuresti si sectoarele acestuia: 436,44 milioane lei.
(4) Limitele pe categorii de unitati administrativ-teritoriale prevazute la alin. (3) sunt aplicabile cererilor pentru autorizare ale autoritatilor administratiei publice locale, inregistrate pana la data de 31 august 2010 la secretariatul Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenta si functionarea Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, cu modificarile si completarile ulterioare. Dupa aceasta data, Comisia de autorizare a imprumuturilor locale autorizeaza finantarile rambursabile care urmeaza a fi contractate de unitatile administrativ-teritoriale, in ordinea inregistrarii cererilor pentru autorizare, cu incadrarea in suma ramasa disponibila din limita prevazuta la art. 1.
ART. 5 – Pentru finantarile rambursabile si tragerile din acestea, exprimate in alte valute, la incadrarea in limitele prevazute la art. 1 si 2 se utilizeaza echivalentul in lei al sumelor respective, calculat la cursul de schimb valutar mediu prognozat pentru anul 2010.